Ucraina inceputul…

descărcare

Ce va fi cu aceasta tara nimeni nu stie, putem doar presupune, insa izbucnirea acestui conflict este pentru mine o adevarata enigma din punctul de vedere al mizei. Ce s-a intamplat, ce anume nu a mai functionat in Ucraina de a izbucnit razboiul civil?!

Si care este miza acestui conflict?!

Daca ne intoarcem inapoi in timp, la Summitul NATO de la Bucuresti din 2008, atunci cand Romania a sustinut puternic integrarea Gerorgiei si Ucrainei in structurile euroatlantice, ne aducem aminte ca Germania si Franta, dar mai ales Germania, s-au opus vehement unei astfel de initiative, nu ca restul aliatilor ar fi fost mai entuziasti. Dupa acel Summit pentru mine a devenit clar ca dupa incheierea Razboiul Rece, in Europa s-a renegociat o noua harta, care presupune ca UE/NATO sa nu intre pe teritoriul defunctei URSS, cu exceptia Tarilor Baltice, care aveau oricum o alta istorie.

Ori practic Rusia si NATO au convenit tacit sau chiar formal, ca tari precum Belarus si Ucraina sa fie state-tampon intre cele doua blocuri, state care sa ramane sub influenta politica a Moscovei, dar unde si europenii sa poate “ciupii’ ceva din punct de vedere economic. Nu cred ca cineva se poate indoii de acest rationament sustinut si de realitatea istorica recenta, unde Belarusul si Ucraina nu au fost prea mult bagate in seama de occidentali.

Asadar toata lumea multumita, pai si atunci ce s-a intamplat in Ucraina? Ce a fost in spatele Euro-maidanului?

Oamenii in general si romanii in special sunt mari fani ai teroriei conspiratiei, teorie care spune ca in spatele a toate si a toti se afla o mana nevazuta a celor care conduc lumea din spatele draperiei, doar ca istoria ne arata ca de multe ori miscarile sociale chiar sunt libere si fara un maestru papusar in spatale scenei.

Euro-maidanul, inceput ca un protest al pro-europenilor contra acordului facut de Kiev cu Moscova, a degenerat pana la stadiul unei lovituri de stat, a schimbat puterea de la Kiev iar acum a declansat direct sau indirect razboiul civil din estul Ucrainei, dar ce a fost de fapt Euro-maidanul?! La aceasta intrebare nu cred ca cineva poate raspunde si asta dintr-un motiv foarte simplu!

Din punctul meu de vedere Ucraina este in postura unei fete batrane, urate, saraca lipita, cu multi copii raiosi, pe care nimeni nu- o vrea, dar toata lumea ii da sfaturi si-i ia apararea.

Sa fim seriosi, Uniunea Europeana nu vrea Ucraina, daca ar fi vrut-o iar fi oferit banii ceruti de Ianukovich (bani pe care nici acum nu vrea sa-i dea!), dar pentru ca nu ia dat un sfant a aruncat-o practic in bratele Rusiei, care Rusia a primit-o mai mult din obligatie decat din dragoste frateasca pentru ca Rusia are nevoie de conductele Ucrainei si i-a acordat 12 miliarde de dolari imprumut. Nici Moscova nici Bruxellesul nu au dorit sa-si asume preluare unei tari cu 44 de milioane de oameni si cu mari probleme economice si de structura sociala, asadar UE s-a spalat pe maini si a pasat tara sud-est europeana in bratele Kremlinului, care nici Kremlinul nu prea stia ce sa faca cu ea, pana cand ceva s-a miscat in Kiev, ceva care cred eu i-a luat pe toti prin surprindere…

 

Si acum incep intrebarile:

  1. De ce UE a sustinut politic Euro-maidanul, cand toata lumea stie ca europenii au refuzat sa dea bani Ucrainei?
  2. De ce nu au lasat puterea de la Kiev sa-si rezove singura problemele cu manifestantii, care oricum am invarti-o erau cam teroristi, atacand politia, incediind cladiri, ucigand oameni?
  3. Chiar a  vrut Rusia sa destabilizeze Ucraina, sau dimpotriva s-a trezit in fata faptului implinit si a reactionat in consecinta?
  4. Are Rusia vreun interes in a destabiliza Ucraina in halul in care aceasta tara a ajuns astazi?
  5. Are UE/NATO vreun interes de a destabiliza Ucraina?
  6. Daca Rusia de bine de rau si-a recuperat Crimeea, cine va ramane cu restul Ucrainei? Cine va plati facturile, cine va da guvernului de la Kiev bani pentru functionarea institutilor statului?
  7. Care ar fi interesul pe termen lung al UE fata de Ucraina? Dar al Rusiei?
  8. Cine va baga bani in Ucraina?
  9. Cum aratta tara de la est de noi peste cateva luni, daca lucrurile continua pe aceIasi calapod?
  10. A fost Euro-maidanul o actiune coordonata, sau o simpla manifestatie scapata de sub control?

 

Inainte de raspunde la aceste intrebari, care pentru mine raman retorice, trebuie sa ne amintim ca nici NATO nici Rusia nu-si doresc granita comuna, ambele blocuri fiind in favoarea unor tari tampon, din motive atat economice cat si militare, astfel ca accederea Ucrainei sau a unei ramasite din Ucraina catre UE este un scenariu neversomil, la fel ca si alipirea intregii tari la Rusia. Iar din balbaielile Vestului putem deduce ca nimeni nu se astepta ca lucrurile sa degenereze intr-un asemenea hal, dar intrebarea referitoare la cine va subventiona Ucraina de acum incolo ramane de actualitate, pana acum doar americanii le-au trimis niste ratii de mancare, in rest nada.

Asadar?!

Deocamdata agentia de stiri americana Bloomberg nota zilele trecute ca razboiul civil din Ucraina este gata sa izbucneasca, iar violentele sunt la doar 160 de km de granite estica a Uniunii Europene, adica de Romania…

GeorgeGMT

147 de comentarii:

    • Nu ar strica sa avem baze aeronavale NATO in Dobrogea, mai ales daca ne vom invecina din nou cu Rusia la gurile Dunarii.

      • ma gandesc..daca faptul ca suntem in NATO a fost motivul (partial) pentru dezarmare, oare cum o sa arate armata romana daca se muta americanii din Germania in Romania de exemplu?

        • Nu NATO ne-a cerut sa ne dezarmam.Nu NATO ne-a impiedicat sa fabricam elicoptere Dracula dupa licenta americana, sa fabricam TR2000 sau sa cumparam avioane multirol, noi, cand au existat banii necesari.Avem actuala armata cu actuala dotare gratie exclusiv liderilor politici care au condus tara in ultimii 24 de ani si care cu buna stiinta au ignorat total nevoile reale ale armatei directionand banii publici pe pomeni electorale, supradimensionand nejustificat aparatul bugetar sau efectuand achizitii publice in conditii total defavorabile interesului statului.

      • Pai nu au americanii baza la Kogalniceanu?

        • Este mult prea putin.

          • Pai si daca ar avea 5000 de soldati acolo tot mult prea putin ar fi cand vine vorba de a opri pe rusi. Dar ideea cu baza nu e sa fie o forta de descurajare cat mai degraba o prezenta militara care transmite un semnal. Adica ceva de genu „vezi ca daca ataci Dobrogea, ataci o baza americana”.

  1. Stiu si eu, parca UE arata ca fiind tarata in situatia asta si nu intrata de voie. Cred ca fratele mai mare si (putin) mai retardat, SUA, a incercat marea cu degetul. Poate pentru a multumi rusilor pentru Siria. Oricum si daca au facut asta nu cred ca managementul crizei a fost ca din manual, multumita si actualei conduceri a Ucrainei care a dovedit o lipsa clara din toate: tact, hotarare, inteligenta. Cred ca ucrainieii sunt faliti acum si cu multe, multe intrebari in cap. Efervescenta revolutiei a trecut, banii s-au cam terminat si nimeni nu-i va pompa acolo din dragoste de democratie, datoria creste, stomacul ghiortaie…..
    In episoadele urmatoare cred ca vom urmari: haos, divizare, morti inutile si o revenire a Ucrainei la hegemonia rusa. Care, daca va stii sa se opreasca, va avea si un castig de imagine.

  2. http://www.timpul.md/articol/%28live-text–foto–video%29-au-ocupat-o-cladire-din-oraul-reni–rusia-devine-vecina-cu-romania-planul-de-dezmembrare-a-ucrainei-este-oficial-58752.html

    Teroriști pro-ruși au arborat în orașul Reni la hotarul cu România steagul Federației Ruse.

    Reni (în rusă Рени, în ucraineană Рені) este un oraș în regiunea Odesa (Ucraina), centru administrativ al raionului omonim. Este situat la o distanță de 320 km sud-vest de orașul Odesa și la 22 km de orașul românesc Galați.

    Orașul este situat la o altitudine de 285 metri, pe malul stâng al Dunării (la 3 km de vărsarea Prutului în Dunăre), în partea de vest a raionului Reni. Are 19,947 locuitori, din care românofonii constituie 13.4% din populație, restul fiind în majoritate rusofoni.

    • Daca ce zici e adevarat, baietii aia sunt acolo ca sa testeze ce face Romania. Evident ca ai nostri fiind niste genii tactice pline de curaj nu o sa faca nimic (desi in mod normal ar trebui sa trimita si ei vreo 20-30 de „oameni negri” ca sa pacifice zona).

      In fine, actuala criza din Ucraina va fi un test si pentru Romania si pentru structurile ei de conducere – to ce sper e ca poate dupa aia ne mai curatam si noi tara de imbecili si agenti FSB.

      • Reni e pe teritoriul Ucrainei. Tu ca tactician genial ce ai face? Te-ai baga in Ucraina sa le dai jos steagu? Ca parca asta tot impinge media de la noi in ultima vreme. Cumva-cumva sa ne bagam intr-un razboi care nu e al nostru si nu ne priveste.

        • Nu m-as baga, da un ochi tot as arunca si eu, gata sa le dau steagul jos la o adica. Nu ne putem bate cu Rusia, dar avem si noi „voluntari” de foarte buna calitate, care-i mai pot potoli pe „voluntarii” lor…
          De la Odessa incoace tre sa belim ochii ca melcii sa nu trezim cu ei la usa neanuntati…

          • LionHeart vorbea de a trimite “20-30 de “oameni negri” ca sa pacifice zona)”. Una e sa urmaresti ce se intampla in tara vecina si alta e sa trimiti oameni acolo…

            • „Una e sa urmaresti ce se intampla in tara vecina si alta e sa trimiti oameni acolo…”. Corect, exact asta vreau sa zic si eu. Facem si noi ceva si trimitem un mesaj clar. Eu zic ca ar trebui sa ne afirmam si noi un oarecare spatiu de influenta.

        • Eu ca tactician genial as lua vreo 20 de baieti din trupele speciale care stiu rusa, i-as echipa pina in dinti si i-as trimite acolo fara insemne. Prind pe cei 20 de rusi, ii decapiteaza si pun un filmulet pe youtube cu executia si cu mesajul ca ucrainienii din bugeac nu ii primesc pe rusi. Dupa aia vin inapoi acasa. Te asigur ca daca aste se intimpla rusii pind mesajul…

          • @ LionHeart

            „Prind pe cei 20 de rusi, ii decapiteaza si pun un filmulet pe youtube cu executia si cu mesajul ca ucrainienii din bugeac nu ii primesc pe rusi. Dupa aia vin inapoi acasa. Te asigur ca daca aste se intimpla rusii pind mesajul…”

            Uaaaau, mi se pare genial planul. E din ciclul cum sa faci razboi pe fata intre Rusia si Ucraina. Tu poti sa iti imaginezi ce s-ar intampla daca rusii iti prind vreun meserias din ala, chiar si asa fara insemne? Sau tu o sa trimiti doar vorbitori de rusa…

            Si tu practic ce ai vrea sa obtii prin miscarea asta? Ca io singurele consecinte care le vad dupa asa o magarie e ca armata rusa intra cu tancurile in Ucraina, dupa care s-a terminat balciul, si ai direct granita cu Rusia. Moment in care ai obtinut 2 situatii egal de proaste:

            1) Ai granita cu Rusia
            2) I-ai nenorocit pe ucrainenii aia pe care tu titi imaginezi ca ii ajuti.

            • ” Sau tu o sa trimiti doar vorbitori de rusa…” – Aici ma refeream daca vorbitorii aia de rusa stiu rusa foarte bine, stiu si ucraineana, si pe langa asta faci cumva sa uite si romana. Ca in caz ca ii prinde careva, e clar ca or sa scoata de la ei tot.

              • ” Aici ma refeream daca vorbitorii aia de rusa stiu rusa foarte bine, stiu si ucraineana, si pe langa asta faci cumva sa uite si romana. Ca in caz ca ii prinde careva, e clar ca or sa scoata de la ei tot.” – actiunea se petrece la 10 km de romania si 250 km de rusia. Eu zic ca nu ii prinde nimeni. Asta e tipul de operatiune cu sanse mari de reusita.

            • Se intimpla exact acelasi lucru ca atunci cand ucrainienii prind rusi in ucraina: nimic! Daca tu crezi ca Rusia ataca Ucraina pentru ca fac romanii o faaza de asta esti de ras. In cel mai rau caz zice Lavrov ceva, noi negam si asta e totul.

            • „Uaaaau, mi se pare genial planul. E din ciclul cum sa faci razboi pe fata intre Rusia si Ucraina. Tu poti sa iti imaginezi ce s-ar intampla daca rusii iti prind vreun meserias din ala, chiar si asa fara insemne? Sau tu o sa trimiti doar vorbitori de rusa…”.

              Daca facem asta le spunem ca sunt zone in care nu pot sa se bage. Ce trebuie sa intelegi tu e ca lucrurile merg in ambele parti – adica daca rusii trimit oamenii verzi si NATO poate sa trimita oamenii albastri. Sau Romania. Ce imi place ca toata lumea crede ca noi suntem vai de mama noastra. Stai tu linistit, nu suntem asa de amariti cum crezi tu.

              Si referitor la ce fac rusii daca ii prind o sa iti raspund: nu fac nimic pentru ca noi o sa negam si o sa zicem ca e propaganda ruseasca si aici se termina totul. Decizia sa invadezi o tzara nu se ia ca iti mor 20 de oameni pe care oricum i-am trimis „blackops”

              • @LionHeart

                Oare cecenii de ce nu s-au gandit la un plan asa de bun? Omori 20 de rusi in cel mai brutal mod dupa care rusii se sperie si ii lasa in pace 🙂
                Intelegi unde bat? 🙂

        • Pai atunci sa vb cu Mobutu ca poate pe el il priveste. Trebuie sa aparam moldov=a altfel inca o data (a treia oara) ii abandonam si apoi mai vrem unire.

    • „O grupă de separatiști a ocupat hotelul „Iujniy” din orașul Reni, la sud de Odesa, unde au arborat steagul rusesc. ”
      Au ocupat un…. ** hotel ** :)))))) Am ras bine dupa ce am citit :)))
      E foarte tare faza :))) Alerta maxima! Trebuie sa mergem prin Romania, sa ne uitam la hotelurile care au steaguri rusesti la intrare, alea sunt clar ocupate de rusi!
      Restul de hoteluri, care nu au si steaguri rusesti sunt sigur inca sub control german, american, austriac, francez, spaniol sau canadian :))

      Si io anul asta am ocupat hoteluri in Germania si Austria, traiasca Romania Mare! :))

    • Alerta maxima! STIRE DE ULTIMA ORA!
      Soc! Soc! Soc!
      Separatistii rusi au ocupat hotelul Coroana din Brasov (centrul Romanei), si au arborat steagul Rusiei. Dovada clara si de necontestat aici:

      http://prntscr.com/3gz1f0 🙂

      http://www.aro-palace.ro/images/imagini/coroana.jpg 🙂

    • Rusia poate să ia Bugeacul pentru ca,mai târziu,să spună României:veniți în Eurasia și primiți întreaga Basarabie.

      • Pai a zis-o direct Dughin ala. Acu nus daca individul ala chiar are ceva rol in luarea deciziilor la Kremlin, dar un fapt destul de interesant e ca l-am vazut intr-o poza impreuna cu tov. Adrian Nastase, poza luata mai demult inainte sa intre distinsul la parnaie.

        • Generalul Mircea Chelaru spune că Putin este produsul lui Dughin.Probabil că Dughin face parte din oculta care conduce cu adevărat Rusia,Putin fiind doar liderul de suprafață (teoria ar fi întărită de un general rus din fostul KGB,care într-o discuție cu generalul Emil Străinu,la întrebarea cine conduce Rusia zice:„tot ce pot să vă spun este că Putin e colonel”).Unii mai spun că Dughin reprezintă Rusia și în oculta mondială.El se întâlnește cam cu toată lumea,pe față sau pe ascuns.Un fapt mai puțin cunoscut este că Dughin a fost discipolul unui român,Jean Pârvulescu,scriitor și geopolitician,stabilit în Franța.

          • Interesanta teorie. Sper ca nu e adevarata, altfel e cam maro treaba pentru noi…

          • @ iulian ……

            Alexandr Dughin este reprezentanul oamenilor din umbra fiind unul dintre cei care influenteaza conducerea Rusia cu adevarat ……. Putin este doar un executant al ordinelor ……. in realitate , pe aceasta planeta , nu presedintii conduc statele ci aceia care i-au urcat temporar in fotoliul prezidential ……

        • @ unu…

          Dughin este cel care transmite ordinele celor din umbra lui Putin …..

          Nascase a fost ,o vreme , seful masoneriei romanesti ……insubordonarea fata de oculta a dus la intemnitarea sa si a fost destituit din functia de sef ……. urmatorul sef este tot din USL …. si are strinse legaturi cu Rusia dar si cu SUA ….. ………………………

          • @buzu

            Si zici ca Dughin ar fi mason? Ai ceva referinte care sa sustina treaba asta? As fi chiar curios.

            • @unu ….

              Dughin nu e mason ….este ceea ce am zis :

              un „purtator de cuvint” al Ocultei pentru Rusia ……

              ceea ce „ciripeste” Dughin , Putin indeplineste ……

              studiaza cu atentie ce declara si „citeste ” printre rinduri …..

  3. toate intrebarile tale se leaga de ue/nato dar daca introducem in ecuatie si sua? are sua interesul sa destabilizeze regiunea? daca da se urmareste tinerea in sah a europei si a rusiei sau se doreste un razboi in europa? ce ar avea de castigat sua in urma unui conflict in europa?
    cred ca sua si in special industria de armament americana sunt interesate de un conflict de amploare in europa.

    • Asta ar impune o Europa foarte, foarte proasta. Acum na, e dezbinata, dar nu cred ca e o adunatura de idioti.

    • SUA totdeauna are de castigat de pe urma razboiului. De ce? Pnetru ca nu se intampla pe teritoriul lor si pentru ca isi vand armamentul si isi intaresc aria de influenta postand in aparatori ai libertatii.

  4. Ucraina un peste prea mare atat pentru UE cat si pentru Rusia! Asa ca trebuia impartita! Parca ar fi prima data in istoria Europei!!

    • macar de s-ar imparti luand istoria in seama….

      cand mai vad cate un articol pe site-urile de stiri cu povestiri de acolo cum ucrainienii o tin pe aia cu „pamant ucrainian” imi dispare orice mila….nu mai spun de unguri care in primele zile ale circului a iesit strumfu’ ala la pupitru ca vrea autonomie pentru unguri pe pamant romanesc (Transcarpatia) care inca are o comunitate romaneasca…

  5. Granitele sunte sub permanenta presiune. Si din cand in cand se misca. Acum e unul din aceste momente,

    Dupa WW2, granitele stabilite si agreate au generat Cortina de Fier. Si asa au ramas pana …. s-au schimbat. Cauze miscarilor a fost caderea economica a URSS.

    La caderea URSS, e destul de clar ca Rusii au pus niste conditii: Nato nu intra in fostele state URSS/ Estul europei e dezarmat si mentinut asa (Romania a retuntat la ROT imediat dupa intrarea in Nato). Aceste reguli se pare ca au fost respectate pana acum.

    Acum vedem din nou miscari. Si ceva a declansat aceste miscari: Poate si Rusii au incalcat si ei ceva in Siria, poate Iran, sau poate pur si simplu e mai ok de facut acum acest pas inainte sa termine programele de inarmare. Cert este ca ce se intampla acum in Ukraina e o reasezare geostrategica. Rusia nu va mentine toata Ukraina in sfera de influenta. A cam renuntat la varianta asta cand a invadat Crimmea.

    UE si SUA a interese diferite legate de Rusia si aici si pozitia diferita. Ce se intampla acum in Ukraina pare intradevar mai mult mana SUA.

  6. Sa acorzi sume mari de bani Ucrainei este cea mai mare greseala pe care o poti face pentru ca banii aia vor fi cheltuiti de functionarii corupti ucraineni in favoarea clientelei politice. Ucraina este un sac fara fund iar occidentul stie asta. De exemplu, la resedinta prezidentiala a lui Ianukovici costa 700.000 euro/an doar tunsul ierbii. Asa rezulta din actele contabile. Fara o schimbare de mentalitate in Ucraina cu imprumuturile nu rezolvi nimic decat pe termen scurt. Azi pompezi 16 miliarde USD si ai liniste 2-3 ani, cel mult, apoi problemele financiare incep din nou.Occdentalii cunosc aceasta situatie asa ca nu au vrut sa arunce banii in vant pentru ca si ei au in unele zone probleme economice.

    Occidentul vrea sa domine economic Ucraina si Rusia insa a vrut sa o faca cu pasi marunti. Prima data sa intre in Ucraina prin intermediul demonstrantilor pro-occidentali, care odata ajunsi la putere, s-ar fi orientat spre occident, implementand reforme ample care sa transforme Ucraina intrun stat democratic si nu mafiot asa cum a fost si este inca in prezent.

    Rusia doar a reactionat la inlaturarea din functie a lui Ianukovici dorind sa evite ca aceasta tara sa intre cu totul in zona de influenta a U.E. si NATO.Cum ar fi fost pentru Rusia ca SUA sa aiba baze militare in Crimeea si la Dontesk,de exemplu?

    Repet ce am mai afirmat de mai multe ori, Putin nu se lasa pana ce nu va avea estul si sudul Ucrainei, pana la gurile Dunarii, posibil si Transnistria. Rusii sunt dispusi sa isi trimita armata, daca va fi cazul, sa lupte pentru estul si sudul Ucrainei, opinia publica din Rusia fiind pregatita psihologic pentru un razboi insa occidentalii nu sunt dispusi sa faca acelai lucru. Putin cunoaste foarte bine disensiunile dintre tarile membre U.E. si NATO, situatia economica a SUA, profilul psihologic al lui Obama asa ca actioneaza in consecinta, in functie de contest. Daca insurgentii prorusi vor fi masacrati de trupele guvernamentale ucrainene, Rusia va avea temeiul legal sa isi trimita armata la lupta sub motivul ca actioneaza pentru a proteja civili rusi de genocid. Daca insurgentilor le iese ce si-au propus, urmeaza un referendum local avand ca rezultat proclamarea independentei acelei regiuni de Ucraina si alipirea ei la Rusia. La fel va fi si daca intervine armata rusa.Totul este doar o chestie de timp. Cum am mai zis si altadata, Rusia nu se va atinge de tarile membre NATO si U.E. pt ca stie ca de alea nu se poate atinge militar.

    Vesticii nu au acum interes sa destabilizeze Ucraina insa ar vrea sa intre in sfera ei de influenta.U.E.va pompa bani in Ucraina doar daca lucrurile vor evolua asa cum isi doreste.Rusia va pompa bani doar in Crimeea si celelalte regiuni filoruse.
    Peste cateva luni, daca lucrurile continua asa, probabil ne vom invecina din nou cu Rusia la gurile Dunarii.

    Cu siguranta ca actiunea euro-maidan a fost coordonata si finantata de occident. Anterior acestei actiuni, Rusia era foarte multumita de pozitia guvernului ucrainean care a optat pentru uniunea euroasiatica, asa ca nu avea niciun interes sa destabilizeze Ucraina.Dupa fuga lui Ianukovici, Rusia a reactionat actionand in functie de contest.
    Pe termen lung, undeva prin anii 2020-2025, este foarte posibil ca reactia de azi a Rusiei sa ii aduca sfarsitul economic, identic cu cel al URSS, avand ca efect dezmembrarea teritoriala pe criterii etnice. Caucazul de orientare religioasa musulmana sa fie independent ca si alte republicii autonome locuite majoritar de musulmani.

    • Sa acorzi sume mari de bani Ucrainei este cea mai mare greseala pentru ca banii aia ajung diect la Rusi iar acolo fix in inarmare !.

      Cu Rusia sunt mici sanse sa ne invecinam la gurile dunarii. In cazul in care ajung sa controleze zona, cel mai probabil vor creea un stat tampon. Are si nume NovoRussia.

      Insa control Rus asupra Odesei insemna kaput Ukraina (economic si strategic). E clar ca Rusii isi doresc asta iar cheia controlului Ukrainei – am mai spus – este regiunea Odesa. Fara ea Ukraina e neinteresanta stragegic si neviabila economic. Asta insemna si ca cine a dat „primavara” de acolo va lupta pentru ea. Pentru o formula in care ramane sub control Ukrainian.

      Evenimentele din Odesa cam arata ca ambele parti au „linii rosii” peste care daca se trece se ajunge la razboi civil. Rusii in estul Ukrainei, Americanii in regiunea Odsea unde i-au afumat pe ageamii aia (http://deschide.md/ro/news/externe/1100/Presa-ucrainean%C4%83-%C3%AE%C8%99i-pune-%C3%AEntreb%C4%83ri-referitor-la-ce-s-a-petrecut-cu-adev%C4%83rat-%C3%AEn-Casa-Sindicatelor-din-Odessa.htm)

      Acum Rusia e cea care are cel mai mult de pierdut in cazul unui razboi civil in Ukraina, deci din avion ea e cea care va ceda.

  7. http://www.youtube.com/watch?v=NS0l6vndl6U&list=UUqYGy5adbffNyXbIczASHBA

    Ce spune baiatul ala acolo? Ca in fundal se vede steagul romaniei si el are semnele romaniei pe uniforma!!!

  8. In Ucraina trebuie sa se desfasoare un referendum in care sa se decida incotro va merge. Cu cat mai repede, cu atat mai bine.
    Opinia personala este ca se vor intoarce la „matca” 🙂

  9. raspunsurile la intrebarile din text sunt mult mai simple. in rusia, erau tot mai multe voci care il contestau. crestere economica firava, dupa o criza destul de dura, preturi la petrol in scadere, trebuia sa faca ceva. devarcarea lui ianukovici i-a oferit ocazia perfecta pt a se reinventa politic.

    ce mi se pare suspect e faptul ca sua a intervenit pe fata pentru sustinerea euromaidanului. probabil dadea urat sa nu faca nimic. probabil au incercat sa plateasca o polita rusiei pt siria. ce e si mai suspect ca pare ca cia-ul a actionat impotriva politicii obama de neimplicare si de a pasa dosarele fierbinti. chiar citeam ca oamenii din pentagon s-au saturat de ploiticile de politica externa duse de el.

    revenind, cine este cel mai castigat din toata tarasenia asta? ue? nu. sua? nu rusia? nu. singurul este putin care si-a intarit puternic pozitia interna

    • Ce inseamna ca a intervenit pe fata? Poti te rog sa fii mai explicit? Daca ce zici tu ca au facut americanii in Maidan inseamna intervenit pe fata, ceea ce fac rusii in estul Ucrainei cum se numeste? Ca sa stiu si eu despre ce vorbim…

      • Cred ca se refera la faptul ca pe Maidan, s-au perindat si au tinut discursuri in timpul protestelor lideri europeni, plus colac peste pupaza a mai aparut acolo si Vlad Filat sau Saakashvili. Ca sa nu mai zic ca au vizitat Kievul oficiali CIA, tot incepand cu perioada aia.

        De sustinerea financiara a protestelor nici nu mai discutam, SUA au bagat miliarde in destabilizarea Ucrainei prin ONG-uri, si inca pompeaza bani in propaganda acolo.

  10. Ucraina se va dezmembra, asta e 100% sigur! Intrebarea este: CE VA FACE ROMANIA in cazul apropierii Rusiei catre granitele sale?

    • Pai asa cum zicea George GMT mai sus, „tre sa belim ochii ca melcii sa nu trezim cu ei la usa neanuntati…”, iar in conditiile in care or sa inceapa si la noi ceva „proteste ale minoritatilor”, trebuie sa fim pregatiti cu mana pe ciomag.

  11. Asta da aparitie cu impact 🙂
    http://www.publika.md/cu-o-cagula-pe-fata-si-cu-un-automat-in-mana–in-direct-la-postul-national-de-televiziune-video_1916181.html

    Apariţie netradiţională şi chiar ieşită din comun la postul naţional de televiziune. Analistul politic Oazu Nantoi a apărut în faţa telespectatorilor cu o cagulă pe faţă având o bâtă de lemn într-o mână și un automat în cealaltă. „Obiectele” erau legate cu panglica „Sfântului Gheorghe”.

    În cadrul emisiunii „Moldova în direct”, discuțiile s-au axat pe marginea evenimentelor ce au loc în ultimele zile în Ucraina, dar și despre acțiunile din Republica Moldova cu ocazia zilei de 9 mai şi vizita lui Rogozin în ţara noastră.

    „Stimaţi telespectatori, noi nu am vrut să vă speriem. Noi vrem ca să fim toţi mai mobilizaţi, mai consolidaţi în calitate de cetăţeni ai acestei ţări. Vreau să vă spun că acei 150 de consăteni ai mei care nu s-au întors de la război, acei unchi de ai mei care au luptat la război, nu au murit şi nu au luptat pentru ca Rogozin să-şi bată joc de noi la noi acasă. Nu au murit pentru ca trupele ruseşti să se afle ilegal pe teritoriul Republicii Moldova”, a spus analistul politic Oazu Nantoi.

    • Din ciclul „cum sa creem putina panica” 🙂

    • analist politic si expert in PROBLEMA TRANSNISTREANA – domnul NANTOI a aratat verticalitate si demnitate cand sa retras din politica si din partidul democrat din moldova PDM – partid care condus de mafiotul DIACOV a acceptat pe coministii fugari de la Voronin (gen Lupu si altii) – care mereu au sustinut teoriile MOLDOVENISTE si mereu au sarbatorit 9 mai – iar anul acesta vor vor sarbatori separat pe banii partidului impreuna cu veteranii in centru orasului cu artisti din Rusia – ce vremuri am ajuns- anul trecut comunistii au facut concert pe banii rusilor alul asta Democratii pe bnaii nostri ! URAAA POBEDA !!!

  12. Totul nu a plecat nici din rusia nici din sua, nici din UE ci din ukraina ! Asa cum romania,bulgaria,polonia si alte state foste comuniste au mers spre UE asa a vrut si ukraina sa mearga.
    Problema este ca au pierdut trenul si s-au trezit cand rusia si-a revenit.

    De ce trebuie sa fie totul mereu o conspiratie la romani ? 🙂

    In mod cert au existat si vor mai exista intelegeri intre puteri dar totul a plecat cand ukrainienii au iesit in strada ca nu ii mai inghiteau pe rusi.

  13. Ghita Bizonu'

    Pas sa incerc io sa raspunz :

    1.De ce UE a sustinut politic Euro-maidanul, cand toata lumea stie ca europenii au refuzat sa dea bani Ucrainei?
    De prosti!!! Ca d;alde Vivica si Barosu e din aia mucati de c## de “protest” si “revolta” junii cretini ai 68’ ului niciodata maturizati nici la 60 si peste..
    La care se adauga si “anticomunismu” .
    Apoi fiindca ei pur si sim plu NU GANDESC!! Hamaie niste lozinci gaunoase si zic ca “este inadmisibila folosirea fortei” (ete scarzt da aventurile africane a lu madam Sfrentia? Ca zice ca nu Kattie Hepburn era the African Queen ci mamzel Marianne!!)
    European zici tampit zici!!

    2.De ce nu au lasat puterea de la Kiev sa-si rezove singura problemele cu manifestantii, care oricum am invarti-o erau cam teroristi, atacand politia, incediind cladiri, ucigand oameni?
    V mai sus la 1. Ca “democratie” si aici in Estu salbatec trebe impusa. Plus ca Angela von Stassi a dezvoltata o pasiune bizara ptr blonda Iulicika printesa gazelor ca cica fumoasa corupta ar fi “crestin-democrata” (pe dracu ! e doar comunist-oportunist-demagoga!!).
    Si ca sa il frichineasca pe Ianucovici care nu “percuta” la dorinta si mai avea pretentii la parale. Plus cu asta mai frichineau Putin Kermlinul care nu e destul de democratic ..

    3.Chiar a vrut Rusia sa destabilizeze Ucraina, sau dimpotriva s-a trezit in fata faptului implinit si a reactionat in consecinta?
    Ambele amandoua impreuna tusdoua. Da cam invers :
    – dintai muscalii s-au trezit cu o noua putere care avea cele mai calde cuvinte cand se gandea la Rusia : “iditi ciorti iob voi mati!!”.. fara sa se gandeasca la amanunte de genu’ gaze, bistari samd.
    – Apoi au destabilizat ca sa poa “recupera” ceva ca atunci cand Mangafaua urla “mergi fa la Bibicu sa te intretina daca te @@@@ cu el!a da inapoi blana de nutrie si bijuteriile fa cur@@! Zi mersi ca te las cu chilotii si ciorapii!! Taci fa ca de 15 ani io te imbrac, io te incalt !!!”
    Fiindca este e adevarul Bibicu ocidental e cam scarztan si doar promite …

    4.Are Rusia vreun interes in a destabiliza Ucraina in halul in care aceasta tara a ajuns astazi?
    DA! Ca poa mai pica ceva ..

    5.Are UE/NATO vreun interes de a destabiliza Ucraina?
    Nu da’ e prosti. Si scartzani. Ca daca in anii de au trecut faceau ceva sa stabilizeze economic Ucraina blocau al naibii de eficient Rusia . Da cum ziceam : Ucraina are prea mari resurse agricole si prea mai capacitati siderugice, chestie ce o baga pe linie de coliziune cu Franta si Germania si in csa vreo 2 .

    6.Daca Rusia de bine de rau si-a recuperat Crimeea, cine va ramane cu restul Ucrainei? Cine va plati facturile, cine va da guvernului de la Kiev bani pentru functionarea institutilor statului?
    Ei bine Bibicu occidental spera ca Kermlinu se va mai lasa tradus in amor – pardon, portofel – si va da macar gazele la preturi de mare favor politic!
    Acu cica FMI , Banca ORROR ei ERROR peana .
    Ce nu pricepe Bibicu este ca daca Didina malorusa ajunge sa scurme prin gunoaie situatia se va imputi mai rau ca…Cloaca Maxima pe vremea lu Dominitian. Si ca mUE va iesi f. prost iar miticu Occident se va alege cu o zona extrem de vulnerabila ..alaturi!

    7.Care ar fi interesul pe termen lung al UE fata de Ucraina? Dar al Rusiei?
    De ce iti pui intrebari la care inca UE nu s-a gandit? Interersul pe termen lung e bla bla valorile (casatorii poponare , acciza mare la tutun, sa nu se poa fuma in parcuri) si dimacratia adica Free Julicika!!
    Al Rusiei? Pai daca poate sa recupereze intreaga Ucraina! Ca sa ma repet : Rusia + Ucraina = IMPERIU

    Korectie : LA Kremlin se gandesce pe termen lung. Am dubii ca se gandesc pe termen lung la Berlin ca sunt sigur ca la Bruxelles nici macar nu gandesc!!

    8.Cine va baga bani in Ucraina?
    Pai de ce sa bage? Sa bage Rusia! (v supra)

    9.Cum arata tara de la est de noi peste cateva luni, daca lucrurile continua pe aceIasi calapod?
    Cacaniu. Frig in casa, casa rece, somaj, disperare, banditism. Naspa ca vor fura cat cuprinde din conductele de gaze!!
    Si unii vor incepe sa zica ca totusi dupa 60 nu a fost chiar rau cu rusii ..

    10.A fost Euro-maidanul o actiune coordonata, sau o simpla manifestatie scapata de sub control?
    Lucrurile astea nu pot fi contolatae 100% ..
    Nu a fost o simpla manifestatie. Ce naiba e continuarea maidanului care facea parte din valul portocaliu care a adus noi conduceri la Bucuresti, Kiew, Tbilissi si ssst! mai incet si un baftos binecuvantat kenian la cocioaba varuita.

  14. Ghita Bizonu'

    Rusia este marea „neinteleasa” si din aceasta cauza ar fi cica „impredictibila” .
    Insa Rusia este f. predictibila … daca se renunta la stupiditati „academice”.
    In primul rand trebuie de priceput si acceptat ca dpv politic Rusia este „mostenitoarea” varegilor si a tatarilor. Adica daca vrei ceva si poti IEI !!!
    In al doiela rand trebuie intels si acceptat ca in timp naravurile fruste varego-tatare au fost slefuite de influentele si subtilitatile politicii asiatice. Adica fii politicos, prevenitor, zambeste pana ai ocazia sa .. nu mai fi si atunci otrava, streangul, tradarea isi au rostul lor. Daca nu ai ocazia .. fa daruri!

    Asa ca „recuperarea” Crimeii era perfect normala in situatia data. A fost un dar facut Ucrainei .. „conditiile” nu au fost respectate DECI se recupereaza!
    Si paralela cu Transistria este gresita. Transnistria nu este (inca?) langa Rusia deci nu putea fi luata. Insa Crimeea da! Fiindca este „la indemana”. Si slabiciunea aratata in primele saptamani de dupa „recuperare” a indemnat Rusia sa incerce mai mult.
    Slabiciunea Ucrainei este cea pernicioasa. Si faptul ca Occidentul este atat de scartzan. In momentul in care Rusia a fost intrebata daca este dispusa sa consimta la continuarea acordarii imprumutului catre Ucaina sau i s-a cerut sa pastreze acelasi pret la gazele livrate Ucrainei, s-a transmis Rusiei semnalul ca Ucraina este slaba si neajutorata. Un semnal care a stimulat lacomia naturala rusa..
    Si cat timp Occidentul orbit de lacomie va lasa Ucraina in mizerie si ava incerca sa paseze Rusiei ajutorarea ei … Ucraina va fi in pericol. Mai ales daca Ucraina va incerca politici „prooccidentale”.
    Fiindca de aici s-a pornit : Ucraina a primit gaze de la Rusia la un pret de favoare. A pimit credite rusesti pentru favoruri politice. Vanata de plati aUcrainei era si este deficitara. Si Ucraina a incercat sa „traduca” Rusia .. iar „Bibicu” se arata scatzan.

    Insa actiunile din ultimele luni arata ca Rusia accepta ca in Ucraina a inregistrat un esec major. Insa toata lumea trebuia sa stie ca Rusia va reactiona …
    Si pana sa dea dalimnet Rusia .. Ucraina este deja falimentara. Si esecul ei va fi contabilizat in contul Occidentului . Asta este pericolul nu Rusia care este perfect predictibila.

  15. Nu cred ca Ucraina va scapa de razboi civil.Sa vedem dupa parada de 9 mai( cand rusii vor scoate toata armata) cat de direct se va implica Rusia. Oricum cred ca aderarea la NATO este cea mai buna decizie politica pe care a luat-o Romania in ultimii 98 de ani.

  16. Mandrean Paul

    @George GMT
    Ce ai spune daca,privind in oglinda,Romania ar lua Odessa?Nu Bucovina de Nord,nici Maramuresul Istoric?De Cadrilater nu zic nimic,poate mai tarziu.
    Daca tu,noi,voi,am fi cetateni ucraineeni,ne-ar interesa?
    O sa va doara(pe unii,f,,,) daca ROMANIA o sa fie iar ROMANIA din perioada interbelica dpdv geografic?
    Am si raman cu impresia ca Ucraina nu are repere istorice,aici ma refer la radacini istorice.Acolo,privind prin ochii nationalitatilor minoritare,totul este o spaima perpetua.10-12 nationalitati au 10-12 istorii.Ce sa predea in scoala un profesor de istorie?Istoria tatarilor?A romanilor?A polonezilor?etc…
    Alaltaieri,am facut cateva referiri la gramatica,ortografie,in fine…Apropo…Cine poate sa scrie: „sa poate ciupii ceva”sau si mai grav,”Nu cred ca cineva se poate indoii de acest rationament”?George,Marius,nu va suparati pe asazisii nazigramatical.Suntem,cred,ultimii(il mai tineti minte pe nenea Pruteanu?) care inca mai facem observatii(cu doi de „i”) asupra folosirii corecte a limbii(tot cu doi de „i”,off), romane!M-am adresat cozilor de topor,scuze!
    No,amu ma duc in pemnitza linistit(Am palinca acolo cat China).Mi-am dat cu stangul in dreptul.Am uitat ca aici este un blog de analiza unde se mai scapa si unele greseli acceptate!Si acceptabile???Inutil sa va reeeeeeeeexplic ca VOI sunteti formatori de opinie!Va citesc o droaie de pustani care inca nu si-au dat BAC-ul.
    In speranta ca acest comm o sa fie sters,va urez TUTUROR traditionalul „Sa curga bereaaaaa!!!”.Chit ca la mine e palinca!
    Cei seriosi sunt rugati sa se abtina!Restul…Abia astept!Sper ca stiti de gluma.

    • @Mandrean Paul. Domnule, nu cred ca sunteti singuri! Si eu fac greseli de ortografie si de punctuatie pe care le regret, uneori le observ, alteori nu, insa mi-ar pare rau sa nu ramaneti printre noi. Uneori facem aceste greseli din graba, alteori propriul PC corecteaza de capul lui (cazul meu, mi s-a spus ca de vina sunt setarile), insa cu certitudine ne-am dori ca limba romana scrisa si vorbita sa fie 100% CURAT ROMANEASCA. Dupa cum bine ati observat, noi nu criticam corectitudinea scrisului celor ce comenteaza pe aici fiindca nu suntem in masura sa o facem, insa ne acceptam si ne recunoastem greselile. Ramaneti printre noi, personal cred c-avem ce sa invatam unii de la altii!

      • Mandrean Paul

        Dupa o ora petrecuta in beci,jur ca nu mai vad nici cea mai evidenta greseala!
        Glumesc,desigur.Palinka conecting people!Cred ca asa era reclama la telefoanele alea.

    • Am mai luat odata Odessa si nu ne-a mers prea bine. N-ar fi rau, dar as prefera, nu ca ar conta ce prefer eu, sa ne luam ce-i al nostru de la Dumnezeu lasat.

      • Noua poate nu ne-a mers atat de bine, dar dincolo de masacrul de la Odessa, atat de disputat intre istorici, poate ar trebui reanalizat si cat de bine le-a mers celor de acolo sub administratia romaneasca… comparativ cu sovieticii.

        • Bai, acu ce facem? Mergem sa ocupam tarile altora ca sa le demonstram ca noi ocupam mai dragalas decat au facut-o rusii sau cum? Ce logica e asta nene?

          • Asta cu ocupatul tarilor altora ce legatura are cu o analiza istorica pertinenta despre ce s-a intamplat acolo in al 2-lea razboi mondial?

            Si daca tot o dai cu ocupatul tarilor altora, in momentul in care Odesa ar intra in haos, rusii si ucrainenii intrand in razboi civil acolo, a cui tara am ocupa-o daca sub mandat NATO ne-am interpune alaturi de aliati, i-am dezarma si i-am administra temporar?

            Si o alta intrebare: a cui tara am ocupat-o cand am intrat militar in 1918-1920 in Ardeal, Crisana, Pocutia, Bucovina, Basarabia, Maramuresul de Nord? Caror tari apartineau aceste regiuni?

            • @Marius Zgureanu

              „a cui tara am ocupa-o daca sub mandat NATO ne-am interpune alaturi de aliati, i-am dezarma si i-am administra temporar?”

              Am ocupa o o bucata de pamant care nu e locuita de romani. Oricum e aberanta ipoteza, si ar fi pretextul perfect pentru rusi sa intre in Romania, sa rada Bucurestiul si Deveselu. Ar rezolva instant „problema” romaneasca. Ar zice imediat „pai NATO ne-a atacat, moment in care nu prea i-am putea contrazice”. Iar de batut, nu se pune problema.

              „Si o alta intrebare: a cui tara am ocupat-o cand am intrat militar in 1918-1920 in Ardeal, Crisana, Pocutia, Bucovina, Basarabia, Maramuresul de Nord? Caror tari apartineau aceste regiuni?”

              Pai ce comparatie e asta? Care era etnia majoritara in regiunile alea? Ruseasca, ucraineana, ungureasca? Nu! Iti spun eu, acolo majoritari erau romanii.
              Ori comparatia cu Bungeacul si regiunea Odesaa unde nu mai avem romani decat cel mult 5% din, populatia regiunii, mi se pare rau intentionata.

          • @ unu Mai unu, da tu nu lucrezi nicaieri? Ca aparusi de nicaieri si mai ai si comentariile cam cu frana!

            • @wandoo N

              Sunt liber profesionist si momentan sunt intre doua poriecte ca sa zic asa 🙂
              Plus ca am destui timpi morti in care mai dau o geana pe forum si mai comentez 🙂
              Trebuie sa recunosc ca e cam addictive, poate ar trebui sa ma las 🙂

            • @unu lucreaza 24 din 24 … :))))

              • @dany

                O, tovarase, ai reaparut!
                Nu mi-ai dat inca data si articolul de unde ai luat citatul ala despre care ziceai ca eu l-as fi postat mai demult.

                Poti sa ma luminezi, asa de dragul de a nu ramane treaba nelamurita? Sustii ca as fi spus niste chestii destul de grave, pe crae de fapt nu le-am spus niciodata, nu de alta…

  17. Legat de reapsundurile la intrebarile lui GeorgeGMT, as vrea sa citez dintr-un articol publicat in 2009 (adica acu vreo 5 ani) de unul care pare sa mai inteleaga una-alta:

    http://victor-roncea.blogspot.de/2009/01/pregatiti-va-pentru-razboiul-din.html

    „Cine-si inchipuie ca cea mai mare putere a Europei, noua-veche Rusie, fosta URSS cu armata sa cu tot, va sta cu mainile incrucisate in fata avansului trans-atlantic asupra fortaretei Maicii Rossia, nu are ce sa mai caute in cladirile NATO de la Bruxelles. Semnele s-au dat, in trecut, tot anul. Prin vorbe sau prin fapte.
    Daca americanii si compania nu au prea inteles rusa de „lac rusesc” a lui Putin sau Lavrov, Ivanov si Medve­dev au explicat mai clar: instalam acusica in Kaliningrad cele mai performante rachete de pe continent. Iar la Marea Neagra, in cealalta enclava rusa, Transnistria, lasam un cui ascutit pregatit pentru a fi bine infipt in viitorul cosciug al Uniunii Europene. Dupa care taiem gazul. Iata de ce Ucraina, „buna” noastra vecina, are toate motivele sa-si scrie testamentul. Din care nu trebuie sa lipseasca urmatorul enunt: „Lasam de drept Romaniei toate teritoriile stravechi romanesti confiscate de regimul criminal sovietic si abuziv insusite de ceea ce a vrut sa fie Ucraina. Amin”.
    Dupa cum le place rusilor simbolistica, semnalul dat de anul nou prin prima faza a razboiului declansat asupra Ucrainei, taierea gazului, asa o sa o tinem tot anul. Insa intr-un crescendo care, daca Ucraina si NATO nu vor intelege ca Rusia nu suporta nici macar sa fie atinsa de potentialul inamic, va duce pana la fragmentarea actualului stat derivat din fosta Republica Sovietica Socialista Ucraineana. Crimeea, teritoriu national rusesc, este doar una dintre feliile bune pe care Rusia este indreptatita sa si-o revendice. Mai mult: o jumatate din actuala Ucraina se considera rusa. O alta halca importanta este poloneza, iar Polonia este un stat NATO si UE cat se poate de solid, care mai beneficiaza si de un ideolog de renume mondial in echipa presedintelui american Barack Obama: Zbigniew Brzezinski. Chiar si ungurii isi revendica, in contradictoriu cu romanii, Transcarpatia. Iar un sfertulet din fosta RSSU, actuala Ucraina, este, dupa cum bine stim, romanesc de-a dreptul. Si de mare importanta: pe langa pamantul romanesc vorbim de o iesire a fluviului european Dunarea la Marea Neagra, in coastele careia se mai afla si o stanca antica romaneasca, Insula Serpilor, al carei areal este disputat acum la Haga.”

    Data articol: MONDAY, JANUARY 5, 2009

    • “Lasam de drept Romaniei toate teritoriile stravechi romanesti… Amin”.

      Am mai auzit ideea asta iar punctul de vedere al Rusilor are o anumita logica. Romania e profund anti-ruseasca, iar anti-rusismul este generat de teritoriile pierdute care acum au ajus la Ukraina. Practic Rusia plateste pentru ceva ce Ukraina primeste … Presupunad ca (prin minune) Romania ar primi „cadou” toate terioriile piedute, cam orice teza anti-ruseasca isi pierde exact fundamentul.

      Odata eliminat acest fundament care mentine Rusia pe post de inamic de serviciu, clasa politica poate aborda o relatie pragmatica cu Rusia. Momentan, acesta relatie nu exista pentru ca orice politician apare pe sticla si spune „pragmatic este sa dezghetam relatia cu Rusia” este catalogat automat ca pro-Rus, deci tradator, deci poate sa nu mai candideze la urmatarele alegeri. Incercari de dezgetare au mai fost dar mereu s-au lovit de reatia populatiei care este sentimantala nu pragmatica.

      Din acesta reatie „pragmatica” ar avea de castigat si Rusia care nemaiavand un inamic in zona ar putea face jonctiunea cu Bugaria si Serbia (aliati traditionali) si Romania (resurse pentru industrie).

      Deci ideea are un fundament. Problemele apar la punerea in practica. Teritoriile Romanesti nu sunt la Rusi sa ni le dea inapoi, iar un atac al Ro impotriva Ukrainei (chiar in „Crimeean Russion style” de autodeterminare) este exclus. Occidentul ar pierde simpatia Ukrainienilor. Deci nu ar accepta asa ceva si ar faulta economic Romania grav daca cumva o ia pe aratura.

      Voi cum vedeti o potentiala rezolvare a aceastei probleme ?. Realist vorbind, nu sf-uri cu bombe atomice si invazii.

      • Nu prea ai ce sa ii faci, regiunile pe care le-am pierdut si care acum sunt in componenta Ucrainei sunt cam epurate de romani. Ma uitam peste componenta demografica si cei mai multi romani sunt in regiunea Cernauti unde sunt doar 20% romani daca e sa ne luam dupa ultimul recensamant in zona aia.
        Deci cam nasol acum dupa 70 de ani sa mergi acolo si sa zici ca e al nostru. Nu ca nu ar fi fezabil dar daca am face-o ne-am ridica lumea in cap.

        • este irelevant sa te uiti pe recensaminte sau sa faci referendum in zone care au fost purificate etnic zeci de ani prin deportari, genocid si asimilare etnica fortata!

          • Aici poate prima doar dreptul istoric, sustinut de o diplomatie puternica, alaturi de stimulente economice si de nivel de trai…

          • @Marius Zgureanu

            Bun, sa zicem ca in teorie ce zici tu suna bine. Dar in practica ce faci? Ocupi teritoriile alea pentru ca acu 60 de ani erau ale noastre si epurezi si tu etnic regiunea?
            Sau o ocupi dupa care te trezesti cu o minoritate etnica de vreun milion de ucraineni si rusi integrati in propria tara?
            Crezi ca ne-am descurca cu ei? Avem probleme cu minoritatea maghiara, io zic ca ne e de ajuns.

      • „Deci ideea are un fundament. Problemele apar la punerea in practica. Teritoriile Romanesti nu sunt la Rusi sa ni le dea inapoi”.
        Think again!
        Cum s-a „format” RM? Dar Bucovina cum a ajuns la Ucraina? Da’ tezaurul?
        Vrea Rusia relatie pragmatica cu Romania? Nu prea cred. Daca ar vrea-o, ar da inapoi ce a FURAT.

        Stii ce zicea Puskin despre rusi si ceceni? Intre rusi si ceceni este mai mult decat ura. Cam asa si cu rusii si romanii. Aversiunea noastra fata de rusi are origini mult mai indepartate decat ce s-a intamplat in anii ’40.

        Vrei sa vorbim de cate ori (ne-)au tradat rusii? De cate ori au incercat sa ne inghita? De cate ori ne-au falsificat istoria, inventand un popor si o limba care nu au existat niciodata?

        In cazul nostru, singura atitudine fata de Rusia este fermitatea si pastrarea verticalitatii. Aici, in schimb, noi avem o problema.

        • @unu

          valoarea dreptului istoric e zero. Ce conteaza e omul care voteaza sau da cu pietre. De retinut: epurarea etnica e buna. Important e sa poti sa o faci. Sarbii saracii nu au reusit.

          @CosminC

          Cosmin, e alt context acum decat in ’41. In ’41 Rusii veneau cu ambitii mari si veneau sa stea. Astazi au din ce in ce mai putine de spus in zona, si incep sa nu mai aiba de spus nici in spatiul ex-sovietic. Tenditele centrifuge sunt clare si se vor amplifica. Ce e acum in Ukraina se va muta mai devreme sau mai tarziu in Caucaz, in Siberia …

          Ideea in discutie mi se pare interesanta pentru ca eu o vad ca fiind una dintre putinele cu sanse in privinta intoarcerii unor teritorii pierdute. In rest tot ce am auzit sunt fabulatii (gen schimb de populatii, sa fie cerute, etc).

          Asa cum observa si Basescu acum cateva zile, Rusia s-a inconjurat de un cerc de conflicte. A facut si face asta ca autoaparare si pentru a bloca alunecarea anumitor zone. Insa e o sabie cu doua taisuri. Se inconjura si de dujmani.

          Mai devreme sau mai taziu actiunile astea se vor razbuna (se razbuan deja) si e posibil ca la un moment dat Rusia sa prefere sa faca ea niste cadouri pe care oricum nu le mai controleaza in schimbul unor favoruri tangibile.

          E doar un subiect de meditatie, nu as zice ca sunt mari sanse. Dar e de discutat.

          • @Pax

            sarbii „saracii” vad ca fac o treaba buna cu romanii de pe pamantul lor, ocupati de migratori slavi

          • Pax, explica „epurarea etnica e buna” pana nu iei spam…nu prea am activate paratraznetele pentru sarcasm…

          • @Pax

            „De retinut: epurarea etnica e buna. Important e sa poti sa o faci.”

            Pai daca sustii asa ceva, inseamna ca toata teoria asta cu rusii rai care au epurat etnic romanii, e un bullshit, si ca noi nu suntem cu nimic mai buni ca ei. Sau avem cumva o dubla masura?

            • @ unu

              Concluzia: Cu un citat suficient de mic, poti sa scoti din context orice si sa ii schimbi textul cum ti se pare tie ca trebuie 🙂

              Deci, reciteste cu tot cu context.

              Ce am spus eu e ca rusii, au epurat etnic zonele Romanesti (ca si Crimeea – aceeasi reteta) si ca teritoriile respective sunt acum ale lor cu sanse mici de a se intoarce la proprietatrii initiali. Dreptul istoric are valoarea zero. Ce conteaza e dreptul la autodeterminare. Deci, epurarea etnica da rezultate. Ce ai inteles tu: Ca vreau sa omor si sa epurez etnic toti prostii din Romania cu IQ sub 40, te-ai panicat, si ai ramas blocat cu epurarea etnica e buna.

              Recitind mesajele, defapt cred ca Razvan e cel care a scos citatul iar tu nu ai facut efortul sa citesti/procesezi mesajul original. Recunosc, nici exprimarea nu a fost cea mai fericita si recitind acum e clar interpretabila.

              PS: Asta nu insemna ca nu sunt un pic nazist. Ca sa nu cumva sa interpretati gresit msajul asta si sa credeti ca imi cer scuze or smth. trebuie sa fac precizarea: Cred totusi ca tiganii sunt o rasa inferioara.

              • @Pax

                Io am citit tot commentul tau si am inteles contextul, dar epurarea etnica tot epurare etnica se cheama, indiferent de contextul istoric.
                Teoretic ar trebui sa fi evoluat de la practici din astea. Mai bine faci cum fac americanii: cuceresti economic.

  18. Europa nu, dar NATO si SUA da, au mare interes in instabilitate la hotarele Rusiei, simplu, NATO este dusmanul Rusiei, Rusia este o piedica mare pentru SUA…

    Priviti si voi…, toate manifestarile astea din estul Ucrainei, se fac de citeva saptamani deja…, ce cereau ei de la inceput.. organizarea unui referendum in toata Ucraina, pentru a vedea opinia intregului popor ucrainean, nu numai sustinatorilor Maidanului,..respectarea limbei ruse ca limba de stat ( ce e si normal si democratic intr-o tara cu jumate de populatie rusi.. )
    Daca privesti dintr-o parte – era o solutie pasnica si democratica a situatiei si nu mureau atatea oameni, Simplu si democratic : Oferirea unor regiuni a unui statut de autonomie locala, declararea limbii ruse ca a doua limba de stat, declararea Ucrainei – stat neutru, stat care ar fi putut bineficia din ambele parti, economic si politic.

    Dar – Nu, SUA a bagat prea mult in guvernul din Kiev, ei vor baze militare in Ucraina si au vrut si in Crimeea… , le statea in gat cooperarea intre uzinile militare ucrainesti si rusesti ( ca de ex. Antonov.. ) si mai mult.. directia care a luat-o Yanukovici pentru Ucraina ( o directie dorita de majoritate populatiei ucrainene, spre uimirea unora. ) spre uniunea vamala economica cu Rusia si Belorusia putea cu timpul sa aduca la unirea lor politica si la intarirea Rusiei atat politic cat si economic, militar si demografic ( numai Ucraina are 45 mln populatie ) Deci aceasta directie este absolut inacceptabila pentru SUA, chestie care Dna Clinton a declarat-o oficial la ONU acu citiva ani…

    Ce va fi mai departe?, procesul este deja irevesibil, in cel mai favorabil scenariu pentru asa numitul guvern din Kiev se va ajunge la situatia cu observatori straini si pacificatori, se va organiza un feferendum pe toata tara si Ucraina va declara neutralitate politica cu respectarea drepturilor rusilor din toata tara.
    dar asta putin probabil, deoarece eu cred ce cei din guvernul lor nu au asa interes.. ( au fost platiti pentru altceva )

    Parerea mea e ca rusii ateapta ceva de genul „Thinvali” 2008…, adica asteapta o actiune „agresiva” impotriva propriului popor care sa duca la moarte nu a zeci de oameni da a mii de oameni, sa declare chestia asta o catastrofa umanitara, genocid, ceva de genul asta ,… si atunci vom vedea armata rusa in Ucraina, si foarte probabil cineva din Kiev arestati si judecati… ( daca nu reusesc sa fuga la stapinii lor.. 🙂 )

    • Mandrean Paul

      Nu te supara,dar dumneata nu postezi si sub pseudonimul”Constantin un moldovean”?

      • nu, doar moldoveanul

        • de ce? este si cineva sub numele constantin un moldovean?

          • Este unul care posteaza pe saiturile mainstream chestii care in general deranjeaza „formatorii de opinie”, chestii care in general „rup linia ideologica”, si Paul incearca cumva sa implice ca tu esti ala.

            • nu stiu, eu din pacate nu reusesc sa citesc toate comentariile de pe forum.., desi sint curios..,
              sper ca diferenta de opinii sa nu duca la „mici razboaie pe site 🙂 ”
              Traim in veacul razboaielor informative, si este important sa aduni informatii din mai multe izvoare posibile, ca sa intelegi macar partial ce se petrece

            • Mandrean Paul

              Era doar o intrebare.Nicidecum o…implicare.

    • bai frate cand va aud cu text din astea comunistoide….
      SUA e evil-ul SUA ne vrea raul ne inchid fabricile samd…parca tu spuneai ca locuiesti in occident atunci esti in stare sa vezi diferentele intre o societate civilizata si ce a facut rusul bolsevic din tara voastra..asta daca esti intr-adevar si moldovean si nu trannistrean.
      Mai nasol e ca v-a distrus gandirea..nu te supara dar ganditi tot ca niste comunistoizi bolsevici. Moldovenii o sa ramana saraci la fel ca si rusii atata timp cand nu sunteti in stare sa va scoateti ideile comunistoide din creier…nu o lua personal ca o gandire e purul adevar. Sunt si multi romani din aceeasi categorie, carora comunismul le-a distrus cerebelul si nu reusesc sa se adapteze intr-o societate concurentiala bazata pe valoare.

      SUA nu are ca plan decat sa se opuna comunistoizilor pentru ca astia au distrus Europa printre altele. Daca ai fi trait in Romania ai fi vazut cate nenorociri au aduc bolsevicii romanilor. Aia va vor binele si voi tot in zona saraciei, coruptiei si prostiei bolsevice vreti sa ramaneti. In democratia liberala o duc bine aia carora le merge cerebelul. Atat am de spus.

      • „Adyr”
        Spre deosebire de tine, eu am o gandire mai larga ( nu in sensul ca as fi eu mai destept 🙂 ) , eu vad lucrurile intr-un mod obiectiv, acum se face o companie informativa la nivel mondial de a transforma Rusia si pe Putin intr-un monstru, iar pe americani in niste pacificatori si iubitori de a impartasi libertatea lor cu restul lumii, dar , lucrurile astea nu corespun adevarului.
        Nu te supara dar din moment ce vad replice de genul ” comunisti” creieri spalati de bolsevici 🙂 ” s.a.m..d , mergi in – ignor, nu putem discuta din moment ce ti-ai format o opinie ingustata atat despre moldovenii din RM cat si despre rusi in general., opinie ramasa in urma inca in timpul URSS-lui si Romaniei socialiste 🙂

      • Ce judecati de valoare faci, mai rau ca un bolsevic! Pe mine ma intereseaza cam cati anisori ai tu, asa, cat de trecut esti tu prin comunism de emani chestii din astea „Mai nasol e ca v-a distrus gandirea..nu te supara dar ganditi tot ca niste comunistoizi bolsevici. Moldovenii o sa ramana saraci la fel ca si rusii atata timp cand nu sunteti in stare sa va scoateti ideile comunistoide din creier…nu o lua personal ca o gandire e purul adevar”. SUA are un singur plan: sa isi vada interesul. Asa ar trebui sa facem si noi. Dar cu din astia cu „democratia liberala” (sic) in care „o duc bine aia carora le merge cerebelu” cred ca asa ne paste o nenorocire, de nu-ti spun.

        • @catalin, da am trait sub comunism si stiu cu ce se mananca. Ti ai trait? cati ani aveai atunci?
          Eu nu am fost membru de partid comunist pentru ca am refuzat.
          Tu ai fost?

          @fracele moldovean.
          raspunde la o singura intrebare…te consideri sau nu roman?
          simplu la obiect spune Da sau NU.
          si cu asta am incheiat discutia..

  19. off topic nu ar fi mai bine daca in NATO toate tarile ar folosi acelasi echipament de acelasi tip ma refer deoarece se cheltuiesc o gramada de bani pe cercertare si dezvoltare si toate ajung sa fie similare ca si capabilitati
    dece nu toate tarile NATO ar dezvolta arme impreuna si dupa le fac in tara
    asa fiecare soldat ar fi familiarizat cu echipamentu si in caz de ceva ar fi multe parti de schimb

    • E bine sa fie mai diversificat, pentru ca asta stimuleaza competitia intre producatori. In momentul in care ai un mare concern care face tot de la A la Z, se cheama ca esti cam terminat 🙂

      Uniformizarea ar trebui sa vina mai mult din standardizari de calibre, sisteme de comunicatii, logistica, insa nu neaparat din tipuri de tehnica de lupta. Facusera si SUA la un moment dat cat de mult economisesc daca folosesc un singur sistem, in numar mare, versus 2 in numere mai mici si, daca imi amintesc bine, economiile nu prea treceau de 10% 🙂

    • Ideal ar fi ca UE sa adopte modelul american…

      • o federatie?

        • Ma gandeam la industria de aparare in principal, iar acest lucru se are deja in vedere. „Federatie”? Pai cred ca asta este ideea de baza: o politica fiscala comuna, externa la fel, omogenizarea legislatiei, altfel nu vad bine UE peste 40 de ani fata-n fata cu China si SUA.

          • cum este modelul american la industria de aparare cel de care vorbesti?

            • @Adrian. In particular la modelul american din industria militara ma refeream: 2-3 mari concerne cu fabrici prin toata Europa (plus un numar mare de subcontractori) si o uniformizare treptata a tehnicii de lupta, desi chiar si in acest moment exsita un grad destul de semnificativ de interoperabilitate in materie de tehnica militara NATO.

              @Unu. Federatie va fi, sau nu va mai fi nimic in Europa. Tie moneda unica a ce-ti suna? Si Tratatul de la Lisabona?! etc, etc. UE va insemna, realist vorbind, o federatie politica si militara similara SUA, sau vom intra in istorie ca prostii satului.

        • @Adrian

          „o federatie?”

          Nu mersi.

          • dar dece nu vrei Mr unu o federatie?

            • Gandeste-te cat le-a luat americanilor (sau Rusiei, dupa cum e sezonu’) si cu ce greseli. Crezi ca e mUE in stare sa sara peste cateva trepte fara sa se juleasca la genunchi?

            • @Adrian

              „dar dece nu vrei Mr unu o federatie?” – pentru ca deja modul cum functioneaza UE e unul nedemocratic. Si ca sa intelegi ce spun, zi-mi te rog cand tii minte sa fii votat pe Barrosso, sau Redding sau Van Rompuy. Corect, nu i-ai votat niciodata dar totusi ei te conduc.
              Noi votam pe cei din PE (Parlamentul European), dar cei care fac legile in UE sunt cei de la CE (Comisia Europeana), asupra carora nu avem nici o putere ca si votanti.
              Tot ce putem noi vota sunt o mana de indivizi care isi spun si ei parerea o data pe saptamana in PE, si care nu au nici o putere comparativ cu cei din Germania, UK, sau Franta, tari care de fapt conduc UK.

              In schimb legile care se voteaza in UE (si asupra carora nu avem control), ne afecteaza direct pe noi romanii.

              Deci pentru mine ca si cetatean care in momentul de fata am probleme in a controla chiar si pe cei care ii votez direct la alegeri aici in Romania, nu e o optiune sa pierd chiar si bruma de control pe care o am in luarea deciziilor ce ma afecteaza direct.

              Apoi ar mai fi problema ca deciziile se dau la nivel de UE si nu la nivel de stat, ceea ce e aberant pentru ca nu poti sa dai aceeasi lege pentru neamt ca si pentru grec, sau aceeasi lege pentru spaniol sau pentru cel din UK din cauza diferentelor culturale sau de putere de cumparare. Asa am ajuns de exemplu sa avem preturi de UE si salarii de Romania care sunt de 3-4 ori mai mici decat Germania, Franta sau UK.

              Dupa parerea mea, UE e o constructie de tip stalinist care incearca nivelarea si distrugerea statelor-natiune dand controlul unei clici asupra careia omul de rand (si mai ales votantul din tari ca Romania), nu are absolut nici un control.

              Sa zicem ca nu ne convine o lege data de UE. Ce facem? Mergem la Bruxelles si protestam? Nici o sansa sa te faci auzit. Democratie zero.

  20. Comentariile de pe subiectul razboi romania-rusia ma face sa ma gandesc la o carte scrisa de E. von Manstein – lost victories unde descrie armata romana in al doilea razboi mondial ca extrem de prost echipata, slab pregatita si cu o maladie intitulata „frica de rusi”. Maladie care predispunea armata romana la panica in fata unei avansari ale armatei rosii.

    Asa si romanii de 70 de ani mai tarziu….panicati. De parca rusii sunt semi-zei si nu pot fi infranti. (Afganistan,Cecenia ,Finlanda..)

    • Ghita Bizonu'

      Nu-i nimic pe urma a inteles Mainstein asta precum si altii cum sta treaba cu muscalu’ si acu Ghermanika vorbeste munos si nu supara pe Vladimir Vladimirovici catusi de Putin ca acu stie tot neamtu cum e treaba cu cazacu’. Cat e Germnia de mare lu Putin nici in crimemea nu-i sufla!!

      • Cartea e scrisa dupa razboi si „maladia” soldatilor romani este expusa ca o slabiciune destul de mare. Nu poti sa lupti cand tremuri.

        Imi arati doar ca nu intelegi despre ce e vorba.
        Exclusiv pentru tine: Subiectul este frica romanilor de rusi, care poate deveni un handicap in caz de ceva.

    • Poate ne povestea in Lost Victories si despre cum erau tratate trupele romane. Si despre lungimea frontului destinat sa fie tinut, clar peste putinta romanilor. Dar si despre capacitatea germanilor de a mai „uita” de aliatii sai, la nevoie.
      Cat despre panica, poate tu esti panicat, Robi. Aici am vazut discutii interesante, nu panica.

      • Sunt de acord cu tine in tot ce ai spus despre tratamentul individual si tactic la care erau supusi romanii si mai pun peste faptul ca nu era razboiul lor.

        DAR daca nu observi tendinta din ultima vreme de a ne teme de rusi si de a trata problema unui razboi cu „eu nu lupt pentru X” inseamna ca nu ai citit mai nimic pe aici si pe net in ultima vreme.

        Romania are nevoie mai mult ca oricand de o campanie de propaganda prin care sa le readuca sentimentul de mandrie nationala si a alunga temerile fata de rusi.
        Polonia de ce nu plange ca noi ?

        • Teama de rusi nu vine din faptul ca nu mai poate omu’ sa doarma noaptea din cauza supersoldatului rus. Poate ii e frica stiin ca nu avem cu ce. Pana la urma, asta face diferenta, nu? Epoca in care un erou si sabia lui face diferenta, a cam trecut. De ce nu plange Polonia? Pai lasa-ma sa iti explic asa, pe scurt:
          – tancuri: 1000 (Leopard 2A4, Leopard 2A5, PT-91, PT-91MA1, T-72, T-72A, T-72M1, T-72M1D), conform Wikipedia
          – 32 bucati MIg 29 + 48 F16 + 32 Su22
          – 2000 AFV
          – 200 elicoptere
          + altele, vezi Wikipedia

          Ia zi, nu-i asa ca e normal sa simti mai putina frica?

          Timp sa am sa citesc, la cata informatie e aici. Cat despre latraii de net, care plang din orice, nu ma intereseaza parerea lor. Eu nu am nevoie de nici o secunda de propaganda. Propaganda sa ma simt roman? Imi place sa cred ca m-am nascut asa. Suna urat sa faci propaganda ca sa aduci sentimentul de mandrie, nu? Dar mi-ar placea sa alatur sentimentului de mandrie si o mare, mare bâtă. M-as simti eu mai in siguranta asa.

          • Propaganda e un termen uzual pentru o campanie media in a orienta o popoulatie catre ceva anume.
            Reclama la dero e tot propaganda doar ca ii se spune marketing.

            Sentimentul national la nivel de mase a aparut abea in era ceausista. Sentimentul de natiune nu era asa accentuat inainte decat in randul elitelor intelectuale.

            Cand 80% din tara erau analfabeti nu poti sa spui de patriotism ci de legamantul fata de glie.
            In fine nu fac acum teoria chibritului doar ca este necesar pentru majoritatea populatiei o astfel de campanie de Promovare a idealurilor si valorilor nationale. Poftim i-am dat si un nume frumos 🙂

            Inarmarea si situatia armatei e cu totul alta problema.
            M-ar interesa sa vad initiative ale televiziunilor romanesti facand o asemenea campanie…

            • Pai cu cine, cu seful statului care se joaca de-a Tom si Jerry cu Ponta, mana dreapta a Intunericului?
              Cat despre promovare…ce zic, nu ca nu ar fi o idee buna. Dar stii ca e piramida a nevoilor. Si noi suntem cam la baza. Ce sa vorbesti cu niste oameni care sunt furati si mintiti non-stop? Adica nu sa ii indobitocesti cu televizorul. Cum sa ii faci PE BUNE sa simta. Si nu hranindu-i cu amintiri cu cu prezent!

        • Ghita Bizonu'

          robi

          mi se pare ca la tine actioneaza cam mult credinta aia stupidissima ca „nu ne lasa ei anglo-amercanii”. Nu ne lasa NE VAND daca le e lor bine!! Ca Anglia nu are prieteni ae numai interese zicea un premier brton sec XIX ..
          Ce pot sa iti zic este ca bataia ruseasca e ceva sigur daca se compara cu ajutoru amerlocan. Ia de vezi ce pati Stupidashvily de a ajuns sa isi pasca creavta in direct ..
          Ia de vezi ce se intampla acu prin Ocarina …

          In alta ordine de idei – pai saracu mansteion trebuia si el sa dea vin a pe careva. Spaima de rusi a romanilor … e o cestie buna rau. Care ilscuteste sa zica ca au lasat 2 divizii romensti pe 70 km de campie plata … Ca romanii au cerut de n ori ca nemtii sa ajute la „reducerea” a 2 „intranduri” de pe frontul ce il tineau. Ca degeaba romanii au cerut sa li se dea (cimpere) artilerie AT valabila… si mai greu ar fi fost sa scrie „da nici noi nu aveam destule si bune!!” . Ca romanii -care mai aveau niste informatii – au avertiat aliatiu german ca se pregateste ceva mai ales in zona lor. Da cine sa asculte? Grofaz si generali sai ?
          A da. Sovietcii au rupt frontu in zona romaneasca fiind mai slaba. In sa am cunscut un domn fost comdant de piesa At -0ceva de 37 sau 47 mm. ultima lovitura direct in „botu” T34 ului a fots tarsa e la 30-40 metri. Apoi tancu a zdrobit sub senile tunul si servantii.. Ala nu stia cum a scapat .. sa zic asa si-a reveit la luciditate npaptea duypa multe ore de goana. Acu nu ma lua cu erorisme ca si nemtii uitau de vaterland, Fuhere si Deuctche Treue cand se trezau cu tancu peste ei si pistolarii in spatele tancului …Nici lor nu le placea sa fie facuti pateu cu T34 ..Sa nu mai zic ca u baraj de artlerie sovietci era ceva de nedescris (in nu mai stiu ce zona spre m baltica sovietcii au avut 450 piese pe km!! Putinii germani care au supravietuit „pregatirii” nu nuam c aveau timpanele sparte da nici nu prea mai stiau pe ce lume se afla darmi-te sa incerce sa opuna rzistenta. Cica erau luati de mana si dusi ca oile!!)

          Deci ce naiba nu putea sa scrie :noi Idioten canci tunuri AT, Goereng burtos drogat si mincinos si noi pupat la el am Arsch si fiindca noi Idioten nu am ascultat de aliat ci l-aa lasat sa moara ca la abator ..

  21. europenii ar putea investi in galitia ,ca intr-o zona economica speciala,zona unde sa migreze ucrainienii dornici de democratie,prosperitate,drepturile omului,iubitorii de civilizatie,intelectualii etc.
    ue nu si-ar permite economic sa sustina 40 milioane de ucrainieni sau sa ii lase sa migreze in UE in cautare de munca.
    nu ii pot lasa in europa dar pot forma o mica europa in interiorul ucrainei.

  22. e mai simplu sa te panichezi , sa lasi armele din mina si sa spui ca esti pacifist.
    si apoi sa explici pe blog dece SUA e EVIL si dece noi nu intelegem marile conspiratii mondiale , iar Putin defapt e un patriot si tot c e face el de din simpla constrangere pt ca SUA ii impinge pe toti spre razboi.

  23. in concluzie stati acasa fumati etnobotanice si priviti la TV ce va urma 😀

  24. Un coleg: Cine crezi ca ia mondialu’ anul asta?
    Eu: Rusia
    El: Nu are cum, nu are echipa buna
    Eu: Nu ma refeream la fotbal…

  25. HM …din cate imi amintesc euromaidanul a inceput de la stanga-mprejur inspre Rusia ,[referitor la tratativele de proeuropenizare ],facuta de ianukowici care a si fost clar etichetat prorus , dar miscarile portocalii care or adus-o pe cozonacioaica la putere erau mai vechi…ca si frica lui Putin de portocalii [ de aici si miscrile antievreiesti din Rusia ]Si de asemenea primaverile arabe au cam aparut dupa un plan si un tipar care nu e propriu doar miscarilor spontane ,Din pacate nu au fost controlate si controlabile , devenind un esec al gestionarii la care vesticii de regula nu prea se pricep . De regula observ ca vesticii se pricep la faza incipienta , restul neputand sa tina sub control .
    Deci nu prea cred in ”spontaneitatea ” manifestarilor , cum au fost de ex , pt. Arafat care clar a pornit ca o miscare emotionala , in prima faza fiind respinsi toti politicienii , dupa care politicianismul ”furand protestele ” ajungand cam in acelas punct de unde s-a pornit grosso modo …
    In mare parte , atat rusii cat si vesticii si-au facut planuri de multa vreme , deocamdata rusii parand a fi in avantaj prin modul mai bine pus la punct de a si le pune in executare . Dar atata vreme cat nu prea se cunoaste prea bine cam pana unde si in ce fel urmareau vesticii sa obtina beneficii si nici cat si cum anume vor si le puna in practica , deocamdata se poate doar specula .

  26. UE si NATO impreuna trebuie sa sustina prin toate mijloacele Rep.Moldova, indiferent de situatia din Ucraina!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *