Bilanțul energetic al României – 2025. Venezuela Gate, repere pentru România și „Diplomația” noastră energetică

1. Context introductiv

În aceste vremuri tulburi dar fluide prin care trecem, cred ca este foarte util să ne aplecăm mult mai atent la domeniul energiei nu numai electrice, cum incomplet gândește majoritatea dintre noi.  Astăzi suntem martori pe viu cum sunt „răpiți” președinți de state, sau „acaparate” state pentru rezervele lor naturale de energie, acțiunile încadrându-se perfect în conceptul de „diplomație energetică”, componentă a triadei de arme de forță folosite în diplomație: arma economico-militară (tandem inseparabil), arma energetică și arma diplomatică. Auzim în aceste zile confirmarea pe viu a unor adevăruri: „Americanii au nevoie de energie ieftină și de calitate” (D.Trump) sau „Acapararea resurselor ne oferă un avantaj în fața inamicilor” (J.D.Vance). Astăzi se spune ceva ce nu se prea spunea deschis în trecut: puterea creează dreptul și nu invers.

Ordinea folosirii „armelor” lor este aceasta de mai sus, începând cu statele mari și puternice, și această ordine încet încet se inversează pe măsură ce statele, pe scala de putere, devin din ce in ce mai mici și mai slabe.

România se află într-o situație rea: pasivitatea și lâncezeala noastră de ani de zile sub „plapuma NATO si UE” ne-a permis să ne ocupăm de micile și meschinele noastre jocuri rurale. Statul român și conducătorii lui azi sunt irelevanți (economico-militar, energetic și diplomatic), lipsit de inițiative și în linii mari cam inutil în concertul internațional și mai ales zonal. Cu o clasă politică preocupată doar de alianțe politice locale chiar nenaturale făcute doar ca să rămână la putere sau să supraviețuiască politic, și mai ales, fără să fie capabilă sa producă un proiect de țară (sau măcar o Strategie Energetică autentică) și un obiectiv național clar stabilit, la care să adere toți românii, am ajuns unde am ajuns. Așa am ajuns „să ne agățăm”, pasiv ca și până acum, de apartenența noastră la UE ca singura modalitate „de a trăi”! (să fiu clar: nu vorbesc negativ și nu contest apartenența la Uniune!). Ceea ce se poate distinge deja este că România irelevantă trebuie să devină relevantă ca să poată supraviețui, să-și poata defini (sau negocia) poziția sa în interiorul Uniunii (care ea însăși își pierde relevanța în context mondial). Altminteri, fiind „pasivi”, vom fi „administrați” de alții, de/din UE sau chiar dinafară, devenind obiect de negociere și nu negociator, nefiind „utili” sau cu valoare adăugată/contribuție mare la zona UE în care ne aflăm! Era ordinii mondiale bazată pe tratatele și acordurile multilaterale a trecut și acum, conform conduitei impuse de SUA, a sosit era „Direct Deal-making” (negocieri directe de și cu lideri puternici!).

Iar pentru ca vorbim de „utilitate” și relevanță, nici măcar „arma energetică” nu o avem, deși „gloanțe” avem destule, nu mai vorbesc de diplomație sau „lideri puternici”.

În acest context, amintesc doar de încercarea modestă a Ministerului Afacerilor Externe al României de a ține un curs de inițiere în Diplomație Energetică (între 10 noiembrie 2025 – 5 decembrie 2025). Nu mai menționez aici, formatul (plătit de participanți! de parcă diplomația s-ar vinde la piață de meditatori plătiți?!), lectorii aleși (nu e clar după ce criterii?), cursanții (pentru ce obiective?), însă, foarte relevante sunt 2 aspecte:

• Temele propuse pentru lucrarile de „absolvire” după „cursuri”, denotă confuzia și abordarea limitată a MAE referitor la Diplomația Energetică. Exemple de teme: ce ne facem dacă Rusia nu ne lasă să exploatăm gazele Neptun-Deep? sau ce ne facem cu reglementările siturilor arheologice și de mediu care ne împiedică să construim obiective energetice?, sau ce ne facem cu Tranziția Verde și cum s-o optimizăm ca să nu dăuneze economiilor statelor UE ?
• Dar cea mai relevantă temă, care confirmă confuzia MAE și necesitatea ca ei înșiși să se școlarizeze în domeniu este tema-întrebare lansată către cursanții absolvenți: Argumentați DACĂ ar fi utilă o strategie inovativă a Ministerului Afacerilor Externe privind diplomația energetică!?… dar care să nu interfereze negativ cu portofoliile altor ministere sau actori privați!? (N.A. ministerele sau privații n-ar avea aceleași obiective și o cooperare necesară nu este posibilă și naturală!? Strategia nu trebuie să fie inovativă, ca pentru un show gen „Românii au talent”, ci pur util-pragmatică pentru ceva!).
• În final, se subliniază că temele concepute nu trebuie să fie generaliste ci să se bazeze pe date și exemple concrete.

În acest context, revin la ceea ce am prezentat în luna mai 2023 (link aici), deci în curând 3 ani în urmă și care astăzi „chiar se întâmplă” și de fapt, observând o constanță / consecvență a politicii și diplomatiei SUA (incl. Energetice) în ultimii 50 de ani!

În analiza prezentă astăzi, aici, în acest domeniu, intenția este să se producă cifre (exact așa cum au cerut lectorii MAE) iar concluziile să se bazeze pe acestea, pe rezultate, și viitorul va rezulta obiectiv din cifre și mai puțin pe declarații politice sau intenții.

În acest scop, s-au folosit datele statistice oficiale, (Transelectrica, ANRE, Eurostat, etc.) dar, aranjate, calculate și prezentate în conformitate cu metodologiile și practica specifică științei și industriei energetice folosite și testate de zeci de ani, făcând ceva ce nu s-a prea făcut până acum: doar am citit și interpretat mai atent cifrele.

2. Ce s-a întâmplat în anul 2025? Fragilizarea tehnică a sectorului energetic

Anul 2025 a marcat un punct de referință pentru sistemul energetic românesc, a fost anul în care România a confirmat că a devenit importator net mai mare de energie electrică, (încă din 2024) consecința logică și obiectivă a degradării infrastructurii industriale energetice din ultimii (cel puțin) 10 ani, lipsa vreunei coerențe în managementul acestei ramuri industriale vitale pentru economie, creșterii prețurilor și scăderea securității alimentării cu energie a economiei. Ultimii 4 ani prezentați în graficul de mai jos atestă această dependență în creștere de importuri:

               3.Să analizăm atent „balanța” energetică a României în 2025.

Balanța energetică, similar cu Balanța financiar-contabilă, spune adevarul la un moment dat anume și permite prin comparație cu trecutul, previziunea viitorului.

Marea problemă este să fie citită și ințeleasă ca să poți trage concluziile corecte și, foarte important, ce masuri trebuie luate, unde și când!

Deci, formula simplă a Balanței (sau echilibrului în sistemul energetic național intern, cum mai zic energeticienii profesioniști și pentru care s-a creat chiar și „o piață” – piața de echilibrare) este :

(1) Productie + Import = Consum + Export, care trebuie citite în dinamica lor

Iar calculul exact și reprezentarea grafică a balanței (1) la zi (2025) este prezentată mai jos (Fig. 3), cu structura de productie și elementele constitutive la Balanței.

(U-1_2 = Nuclear, Coal_PP = Cărbune, Hydro_PP = hidro, Wind_Farm = Eoliene, PV_Farm = Solar, Biomass_PP = Biomasa care la cca. 80 MW este „invizibilă în grafic”, iar curba de culoare neagra reprezinta Consumul)

Fig. 3 – Curba Clasata a Consumului de Energie în România în 2025

Formula (1) de mai sus, reflectată grafic in Fig. 3 Curba Clasata anuală a productiei, consumului, exportului și importului, care „spune totul”, nu am vazut-o niciodată în ultimii 20 de ani, reflectată în nici un document oficial, raport, strategie sau plan energetic al oricărei instituții din România!

(NOTĂ EXPLICATIVĂ: Curba Clasată anuală este curba în care valorile anuale (în cazul de față considerate orar), sunt ordonate în ordine descrescătoare de la h: 00,00 până la ora h: 8765 din anul 2025)

Aceasta formulă și graficul aferent permite, în primul rând, identificarea structurii de productie și modul în care mixul de energie / capacitățile de producție „se așează” în consum („stack” the generation capacities, like Lego) și urmărind ordonata care arată capacitățile maxime utilizate, se poate estima ușor, ce se poate întâmpla, „daca scoatem o cărămidă” din Lego – respectiv Cărbunele – cum înlocuim „gaura”?)

Proiecția în viitor a unei BALANȚE ACTUALE, reprezintă STRATEGIA ENERGETICĂ viitoare, conform practicii

Balanța actuală:

• ascunde în termenii ei, politica internă (cât de echilibrată este balanța –productie internă/consumul intern care să acopere consumul pentru propria populatie și economie, care este nivelul de pret/cost și calitatea energiei și mai ales securitatea/siguranța disponibilității ei),
• ascunde elemente esențiale de politică externă(de unde importăm și la ce cost, unde exportăm și la ce preț, care este raportul acestora import/export), toate acestea plecând de la clasica axiomă a energeticienilor ca „orice conductă de gaz sau linie electrică transfrontalieră, este în principal un act politic și numai în secundar un act economic” (apropos de ”diplomație energetică”),
• ascunde variabilitatea termenilor, sunt factori de calcul a securității/riscurilor/adecvanței sistemului,
• arată relevant, mixul de resurse energetice folosite azi (si cum ar fi în viitor) în tehnologii anume.

În prezent, se vehiculează clișee pozitiviste cu „piața competitivă” de electricitate/energie, interconectivitate cât mai mare, etc., etc. mascându-se ipocrizia că în fapt, fiecare stat își are ca principal obiectiv independența energetică (așa cum și-o definește fiecare), asigurarea costurilor cele mai mici cu energia și mai ales, asigurarea surselor și securitatea alimentarii cu energie. În mod real, nimănui nu-i place să fie dependent energetic de vecinul lui sau oricine altcineva. Însă, „văicărelile” autorităților noastre astă-vară, cum că Austria n-a vrut să lase energie ieftină să vină în România și că trebuie să ne interconectăm și mai mult, sunt ridicole. Asta reliefează încă odată, neînțelegerea sensului de „piață de electricitate” (care nu există deocamdată la nivel UE) și „cuplarea/interconectarea piețelor” (adica Market Coupling, care este cu totul și cu totul altceva: voi reveni asupra acestui aspect tratat pe larg in EUROPEAN ELECTRICITY MARKET COUPLING, Technologies, Economics and Politics, A Practitioners Guide).

(N.A. a se obseva integrarea în energie a notiunilor – Tehnologie-Economie-Politică)

          4. Să analizăm atent „balanța” energetică-financiară a României în 2025.

Pentru calculul exact al balanței energetice-financiare, s-au folosit, Datele anuale (orare) ale prețurilor PZU (Piața pe Ziua Urmatoare) și Soldul orar (Import-Export), de asemenea sub fomă de Curbe Clasate:

Fig. 4. PZU

Fig. 5. Soldul Import-Export (Importul de cca. 3000 MW, deja este 1/3 din puterea maximă de 9000 MW.

De ce ne-ar mai trebui interconectari mai multe? Poate mai multe doar cu R. Moldova.

Din grafic, se poate estima deja un necesar de capacitate de stocare de min. 1000 MW și producție min. 2000 MW ca fiind necesare astăzi, însă, acestea depinzând de evoluția consumului în viitor!

Transpunerea balanței tehnice din Fig. 3 cu mix-ul de producții orare pe tehnologii, PZU orar, într-o balanță financiară este prezentată mai jos in Fig. 6.

Fig. 6

Deci, interpretarea celor de mai sus ne arata că fiecare producator dispecerizabil din SEN, a fost platit pe piața PZU (care este dominantă în România) pentru producția „ofertată” cu prețurile de mai sus. Este interesant de interpretat aceste cifre raportate la media anuala PZU de la Fig. 4, respectiv 108,25 EUR/MWh

Cifrele acestei balanțe financiare, ne arată următoarele realități crude:

Fig. 7                                                     Fig. 8

• Nici vorbă de vreun „hub energetic zonal” (importuri de 3,5 ori mai mari decât exporturi = DEZECHILIBRU)
• Prețuri de import mai mari cu 81% decât exporturile = DEZECHILIBRU FINANCIAR

Fig. 9 Structura producției

Constatări:

• Cei mai mari producători: în ordine- Hidro, Nuclear, Hidrocarburi
• Cărbunele, cel mult hulit și detestat, dar vital, pentru echilibru, abia pe locul 4, cu o producție semnificativ mai mică

Fig. 10 Prețurile energiei produse („inima” problemelor)

Constatări relevante și un larg câmp de înțelegere de ce plătim atât de mult pentru energia electrică:

• „prețul marginal” este dat de Importuri, nu de cine stie ce „competiție” internă.
• În consecință, toți marii producători din România, s-au „aliniat” la nivelul peste 108 EUR/MWh, media anuală a PZU demonstrată în Fig. 4-PZU de mai sus.
• „prețul marginal” în România este stabilit de gaz, urmat de hidro (!) și abia pe locul 3-4, Cărbunele (cel mai interesant este faptul că Hidro este printre promotorii și marii beneficiari ai modelului de piață actual – marginal pricing system).
• se poate estima nivelul de profituri realizate, de niste active amortizate (construite în comunism și exploatate în capitalism) în care costurile reale (neștiute, cu management, consilii de administratie/supraveghere, și reparații cu tot-dacă s-au făcut), sunt raportate la veniturile realizate din aceste prețuri.
• În România demult problema costurilor și eficienței nu se mai pune. Funcționeaza fetișul ca „piața rezolvă totul” – investiții, preturi, etc. Nu rezolvă nimic după ce vedem din cele de mai sus.
• Un alt punct de vedere care ar putea rezulta este acela că, dacă toți acești producători de stat sunt „aliniați” la același preț prin „competiție” după cum s-a văzut, n-ar fi mai bine sa fie comasați într-o singură companie care să fie reglementată/guvernată comercial corporatist? ce rost mai are are sa „mimăm o falsă competiție” între hidro și cărbune, nuclear și gaze în loc să-i integrăm pe toti, „dacă tot vorbesc toți aceeași limbă”.
• În aceeasi logică, ar rezulta ca nici nu mai are importanță ce construim – SMR-uri cu 5 mil. EUR/MW, sau CCGT cu 1 mil. EUR/MW sau PV cu 0,4 mil. EUR/MW că tot același lucru ar fi… dacă pretul este, să zicem pentru toti, tot 110 EUR/MWh?!…. TOTAL GREȘIT !… și vom vedea de ce exact aceasta abordare ne duce (și ea, alături de cele de mai sus) la costuri, implicit prețuri mari pe termen lung.

             5. Lipsa competențelor de macro-management energetic: cauza principală a situației actuale

În ultimii 15 ani, România a mers în domeniul energetic dintr-o inerție (capacități excedentare pe fondul scăderii consumurilor din diferite cauze, dându-ne falsa impresie a vreunui „hub energetic”) și mai ales din lipsa unor proceduri și metode de management macro-energetic. Singurele direcții orientative au fost date de Directivele / Planurile / Recomandarile Comisiei Europene, acestea fiind „bibliile” managementului de la noi, ignorând (sau neștiind cum) faptul statuat că (citez din TFUE) „The sovereign decision of EU Member States to establish their own energy strategy, including their choice of energy sources and the general structure of their energy supply, is explicitly stated in Article 194(2) of the Treaty on the Functioning of the European Union (TFEU)…. Article 194 TFEU – ….„Nevertheless, each Member State maintains its right to determine the conditions for exploiting its energy resources, its choice between different energy sources and the general structure of its energy supply” (Article 194(2) TFEU).

„Article 194(2) TFEU echoes the principle of permanent sovereignty over natural resources which is fundamental in international law and reflects Member States’ need to maintain independent policy control over sectors with strong connections to national security.”

Zilele trecute, am asistat la emisiunea „In fața ta” la TV-Digi 24, interviu cu economistul Andrei Caramitru care mentiona, oarecum justificat, că energia ar fi printre lucrurile care ar interesa și atrage SUA în zonă (asta apropos si de „diplomația energetică”).

Problema este, cum spuneam mai sus – resursele și, mai ales starea sectorului energie in România, care, este mult mai bine cunoscuta de americani decit de noi! Ideea era ca in actualele vremuri, SUA vor sa discute cu tări puternice conduse de lideri puternici, iar in zona, România nu mai este relevantă, cum vom vedea mai departe.

Revenind la nivel practic, cele de mai sus se reflectă în definirea și respectarea unei Strategii politice-economice-energetice construită principial pe o ordine secvențială.

                            6.Disfuncționalitățile actuale ale macro-managementului energiei în România

Așa cum am menționat anterior, Proiectia în viitor a Curbei Clasate (Fig. 3), este însăși Strategia Energetică.

Însă, modul de abordare a sistemului trebuie să fie integrat, cu toate resursele și tehnologiile, bazate pe necesitățile României, prezente și mai ales, viitoare.

Deci, lipsesc, nefiind abordate corespunzător, următoarele elemente principale:

1. Sursa de energie HC (Hidrocarburi) și tehnologiile aferente trebuie defalcate în:
   • Centrale de Cogenerare pentru încălziri centralizate. Capacitățile electrice sunt în jur de 1900 MW (termic aprox. triplu) și, deși se adresează unei alte piețe (energia termică), impactul asupra pieței de electricitate este enorm. Nu mai intru in detalii tehnice, insa, inclusiv Regulamentele UE recomanda integrarea piețelor de electricitate și caldura (simplul fapt ca stocarea termica (inexistentă în România!), permite funcționarea VPP (Virtual Power Plant) cu funcții de stocare energie electrică, este extrem de importantă. Un VPP ideal este dat de „tandemul” CHP+EHP (Electric Heat Pump), in care electricitatea din CHP actioneaza EHP. Când pretul electricității este mic (exces de energie), EHP furnizează energie termică, iar când pretul electricitatii este mare, CHP furnizeaza energie electrica si termică, tot sistemul fiind trecut prin capacitati de stocare energie termica pentru încălziri. Conceptul poate reduce costurile cu energia termică si electrică cu cca. 30-40%.
   • Centrale CCGT (Ciclu Combinat – gen Petrobrazi), destinate numai electricității.
2. Sursa de energie hidro și categoriile de hidrocentrale producatoare trebuie defalcate:
   • Centrale „pe firul apei” – ex. Portile de Fier, care trebuie să producă „în bază”, pentru ca pentru asta au și fost proiectate.
   • Centrale „cu baraje și lacuri de acumulare” – functionare intermitenta / reglaj / stocare termen lung, etc.
3. Nu este analizat deloc impactul stocarii in CHEAP (centrale hidro acumulare pompare) sau BESS (baterii electrice stocare).
4. Este neglijat cvasicomplet impactul dezvoltarii Bioeconomiei – Bioenergiei – Biocombustibililor asupra sectorului energie, adică, exact sursa și centralele pe biomasa / bioenergie, care nu sunt vizibile în Balanță. Comunicarea C.E. nr. (2025) 960 final, din 27.11.2025, subliniază importanța strategică a dezvoltarii unei Bioeconomii competitive și sustenabile, aceasta fiind oportunitatea strategică a secolului XXI (Iar România are printre cele mai mari posibilități de dezvoltare in acest domeniu, prin prisma potențialului agricol si forestier). Mercosur este o oportunitate si în acest sens.

Aceasta directie strategica pentru România poate fi rezumată in comparatia de mai jos:

Componenta ENERGIE din aceasta industrie, in condițiile României se ridică la un potențial de cel puțin 4000 MWe realizabil in 10 ani și peste triplu dpdv termic.

In plus, ca „tema pentru Diplomatia energetica”: cum SUA sunt liderul mondial de necontestat in domeniul bioenergie, biocombustibililor, etc, acest domeniu poate fi un punct comun de cooperare, in loc sa ne umplem de eoliene si PV-uri (pe care, oricum, nu le producem în țara noastră). Însă, dezvoltarea Bioeconomiei în concept de Economie circulara, (apa hidro, hrană și energie… parcă am mai auzit astea) conduc la dezvoltarea unor industrii cum ar fi: biofood, bioenergie, bio-farmacy, bio-feed for cattle, bio-fuels, biomethanol, bioethilene for petrochemicals, etc.

Mercosur, biorafinarii, bioeconomie si bioenergie, adică, exact sursa si centralele pe biomasa si bioenergie, care nu sunt vizibile in Balanța.

                7.Citeva elemente ca „Food for thought” pentru „Diplomația Energetică” a României

In contextul integrării fizice a sistemelor energetice, un text de lege important este Alocarea de Capacități si Managementul Congestiilor (Reg. 2015/1222).

Este interesant de reflectat cum România este „cea mai market oriented”, fiind la intersectia dintre statele CEE: – monopoluri, la Vest si statele CEE – alte monopoluri la sud. (no MNA = not yet Multi-NEMO Arrangements, adica, Nominated Energy Market Operators, cu „pașaport” ar putea opera in piața).

România fiind, din păcate, cei mai „avansați” în creerea / cuplarea „piețelor”, evident vin si „monopolurile” vecine din Austria, Ungaria (MVM), Italia (Enel) și Grecia (PPC) și se „stabilesc” in piața noastră.

• Iar „împărțirea” teritoriilor (pieței), descrisă in fig. 3.2 din partea dreaptă, se face între urmașii Imperiului Austro-Ungar (culoare bleu Transilvania) și urmașii Imperiului Otoman (culoare roz, sudul României).
• Deci, tendința de crestere a importurilor și scadere a producției interne a României trebuie sa se accentueze in viitor, pentru a pemite livrari cit mai mari din Vest si Sud, evident, cu cresterea interconectarilor la 8000 MW cât s-a vehiculat de ceva timp prin „piață”.
• Poziția ideală a României la confluența / interconectarea pietelor, nu trebuie valorificata, ca nu cumva chiar să devenim vreun „hub energetic”.

De ce discutăm aceste elemente?

Pentru că, se discuta foarte mult (și s-au și decis multe) despre Markets Coupling in EU. Problema este foarte complexa din punct de vedere tehnic, economic si politic. Nu are sens sa dezbatem aceasta acum ci doar sa semnalez ca „market coupling” nu aduce numai beneficii ci, are si o multime de dezavantaje (Cost/Benefits !?).

Ma opresc asupra dezavantajelor economice si politice (cele tehnice sunt o listă lungă):

• Probleme legate de suveranitatea natională (încrederea ca fluxurile tale de energie sunt decise de altcineva, altundeva).
• Mari riscuri de distributie diferentiata de beneficii si costuri (renunti la binele tau pentru binele comun).
• Politicile nationale divergente (protectie sociala, plafonari, subventii, etc.).
• Criterii necunoscute de atragere de investiții (cine decide, cum decide, unde decide ?!).
• Mari posibilități de manipulare a pieței.

In teoria economica, toate sunt bune când piața merge perfect!

CÂND A FUNCTIONAT VREODATA O PIAȚA PERFECT?

Cele de mai sus, se încadreaza într-o alta problema si mai mare: se vorbeste despre „federalizarea UE”, dar, întrebarea este, ce fel de federalizare? ca SUA – care e o uniune de state, ca Rusia, etc.?

Si din acest punct de vedere sunt mari deosebiri: Statele Unite folosesc in „market coupling” sistemul nodal de interconectare a piețelor, ca baza pe pretul in noduri electrice, pe când UE ar vrea sa foloseasca sistemul zonal, dupa cum s-a văzut mai sus.

CUM E BINE ?… sa vedem ce zice „diplomația noastra energetică”, prin conceptul Cost/Benefits!

                        8.Planurile energetice pe termen mediu ale coalitiilor si guvernelor incompetente aflate vremelnic la putere, în lipsa unei Strategii Energetice

Foarte pe scurt, citez din proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvemului pentru modificarea şi completarea unor acte nomative în domeniul energiei, pe care îl supunem Parlamentului spre adoptare (Noiembrie 2025, ca urmare a notificarii CE de infringement pentru non-transpunerea în legislatia românească a unor prevederi ref. energia regenerabilă). Ce prevad planurile Guvernului, scrise foarte clar în proiectul de lege la Cap. 2.3. Schimbari preconizate:

1. „La nivelul anului 2035, capacitatea totala instalata de producere a energiei electrice in România va fi de 41 GW (față de 19,3 GW in 2022), din care 31,2 GW vor proveni din surse regenerabile. Astfel, in România, vor functiona centrale solare cu o capacitate de 14,8 GW, centrale eoliene cu o capacitate de 9,1 GW și centrale hidro de 6,9 GW.” (N.A.: îndemn orice cititor sa revină la Fig. 3 – Curba Clasata a Consumului in România 2025 și sa incerce, ca la lego, să-și imagineze si să atașeze 24.000 MW eoliene si solare, cu acelasi profil ca in Curba clasata, pe aceeași curba clasata. Nu mai menționez ca acest „scenariu de coșmar” ar presupune, cel putin dublarea consumului până în 2035 (următorii 9 ani), dar, nu se stie cum!?
2. „De asemenea, obiectivul României este de a construi pîna in 2030, reactoare SMR cu o capacitate de 462 MW.” (N.A. adica în următorii 4 ani vom avea în funcțiune SMR-uri!?)
3. „In același timp, România intenționează să construiască și 2 noi unitati la CNE Cernavoda (3 și 4) de 1400 MW, pina in 2031 si 2032 și să finalizeze retehnologizarea U-1 pina in 2029.”
4. „In plus, tot pînă in 2030, se vor construi noi centrale electrice pe gaze CCGT cu o capacitate totala de 2,6 GW.” (N.A. din nou, indemn cititorii sa facă un exercițiu de a include cumva, dacă pot, inca 4000 MW, nucleare si gaze, pe Curba Clasata de Consum)
5. „Totodata, pentru a asigura adecvanța sistemului energetic național, PNIESC actualizat stabilește ca obiectiv, o capacitate totala de stocare a energiei electrice de cel putin 2000 MW pina in 2030, in baterii electrice si hidrocentrale cu acumulare prin pompaj.”
6. „Pînă în 2030, este vizată construirea de noi centrale de cogenerare (CHP pe gaze cu capacitatea de 900 MW și pompe de căldura care să acopere 25% din cererea de căldura. La nivelul anului 2030, PNIESC stabilește o țintă de 1 GW pompe de caldura in sectorul rezidential.” (N.A. – nu este specificat MWe sau MWt la pompele de caldura).
7. Incheierea apoteotică a planului guvernamental este ca „Previziunile privind consumul de energie primara indica o scadere de 9% in 2035 fața de 2022.”

Acestea sunt planurile și reperele României pentru următorii 10 ani.

Pe astfel de date, nu se poate construi nici un fel de diplomație energetică.

Ceea ce scriu autoritățile in „planurile” de viitor nu este credibil și mai mult dăunează (subliniez foarte clar ca „planurile” – fie ele de tip PNIESC, sau RePOWER, sau PNAER, sau orice altceva, nu reprezintă deloc vreo Strategie Energetica, în adevaratul sens al cuvântului, întocmită după standardele specifice industriei!).

Mai jos, se regasește istoricul ultimilor 35 de ani și tehnic și este imposibil financiar, ca România sa-și mai mult decât dubleze consumul și să realizeze investiții de zeci de miliarde EUR în următorii 10 ani, pentru acoperirea acestuia.

Concluzia obiectivă: sa ne pregatim pentru vremuri cu preturi la energie peste 130 EUR/MWh, atât timp cât nu se adoptă mecanismele de planificare tip IRLCP (Integrated Resources Least Cost Plans) și tandemul LRMC (Long Run Marginal Cost) si SRMC (Short Run Marginal Cost) pentru sistemul de energie.

Dragostin Catalin