Cam așa arată Patriotul pe care nu-l au…
Dacă în săptămânile trecute guvernul de la Berna lua în considerare achiziția în regim de urgență a două sisteme de apărare anti-aeriană cu rază lungă europene, posibil SAMP/T, pe motiv că bateriile Patriot comandate deja vor veni cu întârziere, undeva spre 2030, de această dată se discută direct anularea contractului cu americanii odată ce elvetienii au fost anunțați că Patriotul lor ar putea deveni parțial operațional (IOC – inițial operațional capability) abia în 2034.
Între timp, încă de anul trecut Berna a stopat plățile către americani asta și pentru că prețul a crescut destul de fulminant. Adică, dacă la semnare americanii cereau 2,1 miliarde de dolari pentru 17 lansatoare (cinci baterii), cinci radare etc, plus rachete GEM-T, acum suma aflată în discuție se duce spre 3,2-3,8 miliarde de dolari. Aviz Bucureștiului care mai are de primit patru baterii Patriot tot spre 2030.
Însă deși plățile au fost oprite anul trecut, americanii își văd de treaba lor și au realocat bani din fondurile elvețiene destinate programului F 35A către programul Patriot. De remarcat că livrarea sistemelor Patriot către Elveția era inițial agreată între 2026 și 2028.
Aflăm că în acest timp de contracte nu sunt prevăzute penalități pentru companiile americane dacă guvernul lor se hotărește să facă altceva cu armele pe care tu le-ai plătit. De asemenea nici fondurile deja livrate nu este clar cum ar putea fi recuperate.
Astfel încât elvetinii s-au trezit că sute de milioane de franci elvețieni aflați în conturile americane pentru programul F 35A au fost realocate de americani, fără să-i întrebe de sănătate pe propietarii de drept, pentru programul Patriot.
Și pentru că americanii au luat bani din contul F 35A și i-au repartizat către Patriot, elvețienii au fost nevoiți să transfere alte sute de milioane de franci pentru a menține lichiditatea contractului pentru F 35A.
Cum România, cel mai probabil, cumpără F 35A și restul de trei baterii Patriot (a patra a fost finanțată de Norvegia, Suedia și încă o țară eurpeană) pe credit american, lucrurile n-ar trebui să ne afecteze direct prea mult, pur și simplu o să aflăm cândva cât avem să le dăm înapoi.
GeorgeGMT

Mega marlanie formatul asta de contract. Si f***t, si cu banii luati.
Si mai ales ca cele 2 contracte sunt legate (prin nush ce clauza) ca ‘vasele comunicante’.
Tzeapa pe linie dpdv comercial-contractual. ‘Singurul’ lucru ce e de nedisputat e calitatea produselor. De aia e bine sa existe optiuni pe piata.
Pfff
In the US, arms deals with foreign countries always go through the US government’s Foreign Military Sales Program (FMS). Within this programme, the US maintains a fund for all Swiss arms purchases.
Whether it is for the F-35 or for the Patriot, all Swiss payments end up in this fund. If one project lacks money, the US is allowed to access funds for other projects. This is exactly what the American authorities are now doing: money intended for the F‑35 programme is being used to finance the Patriot system.
https://www.swissinfo.ch/eng/foreign-affairs/us-circumvents-swiss-payment-freeze-for-patriot-air-defence-system/91163617
Eu in locul elvetienilor le-as rezilia. Pe amandoua. Isi permit, intre Franta Gwrmania si Italia nu au presiune.
Iar F35 e tichie de margaritar, la cat de mica le e tara, daca s-ar confrunta cu un inamic serios ajuns la granita, pistele de decolare ar fi scoase din uz in prima ora de conflict.
Au banii și au resurse își permit orice joc fac americani cu ei. Se plâng pentru câteva miliarde de dolari:)). Elveția are o armată decentă și probabil că se vor îndrepta spre Europa cu cumpărăturile 🤣. Cât despre noi cu F35A ,ar fi magnetic să îl avem în curte și să îl vedem cu concoardă Ro. Dar am dubii mari , că programul va funcționa, banii sunt o mare provocare pentru noii. Vine Grindeanu și ne zice nu avem nevoie de avioane 😅 și sa rezolvat.