MARI ROMANI

  

  MARII ROMANI au inaltat si facut renumele acestei tari! MARII ROMANI au inregistrat Romania in cronicile istoriei, cu realizari de importanta mondiala, fara de care societatea moderna, supertehnologizata de astazi, n-ar putea exista; in absolut toate domeniile vietii sociale, economice si militare.

Desi LUMEA i-a dat uitarii, mai mult sau mai putin voit si constient, pe unii dintre ei, NOI, aici pe RomaniaMilitary, ne facem datoria de onoare de a-i pomeni, de a le releva realizarile si contributia la progresul mondial. O facem fara patima, in afara de orice neantelegere trecatoare si mai ales departe de istoria atat de dureroasa ce din pacate se repeta si astazi (indiferenta si nepasarea autoritatilor romane fata de acesti EROI anonimi sau nu, ai ROMANIEI, la care se adauga refuzul organismelor internationale de resort, de a le recunoaste PIONIERATUL in ceea ce priveste domenii de varf: Aviatie, Medicina, Explorarea Spatiului, Fizica Atomica, etc.), atribuind strainilor ceea ce era meritul LOR si implicit, meritul NOSTRU, al ROMANILOR.

Ne facem datoria de onoare cu MANDRIA de a fi ROMAN, scotandu-i din uitare si anonimat, fiindca simtim ca trebuie sa facem ceva, pentru ca tot ceea ce ei au facut, au creat si au trait, sa fie cunoscut si de generatiile ce vor veni si chiar de noi insine!

Vuia, Vlaicu, Goliescu, Bibescu, Paulat, Coanda, Tesla si multi, multi altii, reprezinta ELITA ADEVARATA a acestei TARI. Pe langa toti acestia, noi ne simtim umili, mici, neimportanti si trecatori…

Fata de noi, EI au lasat in urma lor realizari remarcabile spre care cu totii am nazuit, reusind sa transmita posteritatii spiritul inventiv al ROMANILOR si puterea lor de asimilare a ideilor novatoare si promotoare a progresului. Cercetatorii, tehnicienii, constructorii, etc. cei de astazi, le-au luat locul si continua a crea lucruri inimaginabile, ce n-ar fi fost posibile fara viziunea si stiinta predecesorilor lor; luptandu-se cu nemernicia vremurilor si lipsa sprijinului efectiv al oficialitatilor. Rusine sa le fie celor de “sus”, ce din pacate, se autointituleaza “elite”, fara a avea insa niciun merit in dezvoltarea, bunastarea si propasirea acestei Tari!!!

NOI, cei care simtim romaneste, vom vorbi despre ei, cinstindu-le astfel memoria, asa cum se cuvine tuturor inaintasilor de seama ai NEAMULUI ROMANESC!

Facem un apel la dumneavoastra, la toti cei care simtiti romaneste si iubiti acest popor (cu bune si cu rele, dar milenar…), sa ne ajutati cu materiale informative, chiar si cu articole daca veti dori, legate de demersul nostru. Ne puteti informa, sau puteti scrie, in legatura cu personalitati autohtone din absolut orice domeniu: medicina, stiinte, etc; noi asigurandu-va de respectul, multumirile si consideratia noastra.

Va rugam sa ne ajutati si sa ne sustineti in efortul nostru de a ridica valul uitarii de pe Stiinta, Tehnica si Oamenii ce-au produs-o! Haideti sa facem front comun si sa relevam NOUA si LUMII intregi, ce a facut, ce face si nu in ultimul rand, ce poate face, INTELIGENTA ROMANEASCA si ROMANUL!

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

GeorgeGMT& WW

          MARI ROMANI: Traian Vuia, cele dintai aripi romanesti si mondiale…

 

    Traian Vuia reprezinta una dintre probele indubitabile ale contributiei romanesti la aeronautica mondiala. Asa dupa cum putini stiu, inginerul Vuia a fost primul care, printr-o stralucita viziune si inventivitate, a conceput primul aparat de zbor mai greu decat aerul, cu care, pe data de 18 martie 1906, reuseste sa se desprinda de la sol, intr-un zbor de 12 m lungime si la o inaltime de 60 cm fata de sol. A fost si va ramane, primul zbor mecanic cu un aparat mai greu decat aerul, folosind exclusiv mijloacele de bord ale aparatului.

Aparatul sau numit “aeroplan-automobil”, a fost o imbinare stralucita a doua realizari inca noi in lume: automobilul si aripa portanta. Stralucita viziune si mare inventie, in acei ani in care multi considerau ca OMUL nu este facut sa zboare, dragi cititori!

Inainte insa de TEHNICA a fost…OMUL!

OMUL Traian Vuia s-a nascut la 29 august 1872 in satul Surducul-Mic, comuna Bujor (Banat), fiind cel de-al doilea copil (din trei), al preotului Simion Popescu si al Anei Vuia. Pasionat de “surubareala” inca de mic, urmeaza scoala primara in satul sau natal, iar liceul in orasul Lugoj, absolvindu-l in 1892. Se inscrie ca student la Politehnica din Budapesta (pe atunci Banatul romanesc era o provincie inglobata defunctului imperiu Austro-Ungar, asa ca studiile se faceau la Budapesta), unde dupa primul an de studii se transfera la Facultatea de Drept a aceleiasi Universitati. In 1901 isi ia doctoratul in stiinte juridice, iar anul urmator pleaca in Franta unde va ramane pana in 1950 cand revine in tara, la cererea sa. Moare pe data de 3 septembrie 1950, fiind inmormantat la cimitirul Bellu.

In Franta incepe sa aprofundeze notiunile de mecanica si aerodinamica, realizand numeroase prototipuri ale viitorului aparat ce se va numi –VUIA 1. Tot in Franta, experimenteaza cu succes aparate cu aripi rotitoare, realizand in marime naturala intre anii 1921-1922, doua prototipuri de…elicoptere! (GENIUL acestui Mare Roman, si-a adus contributia si la nasterea elicopterului, in timpul cand avioanele erau inca nesigure, ceea ce spune multe despre inventivitatea si viziunea sa…). Tot in aceasta perioada se consacra cercetarii si perfectionarii generatoarelor de abur, avand in atentie si posibilitatea utilizarii lor in aviatie pentru actionarea unor turbine de mare putere. Impresionant, dragi cititori!

Aflat in Franta, pe data de 15 mai 1903 solicita brevet de inventie pentru un “Aeroplane automobile” (se nastea astfel primul aparat mai greu decat aerul, caruia nimeni nu i-a “acordat” vreo sansa sau atentia binemeritata), pe care-l obtine pe 17 august (nr. 332106), incepand constructia aparatului VUIA 1(il va termina in decembrie 1905, cu mari sacrificii materiale si financiare).

Vuia a intrat in ISTORIA AERONAUTICII ROMANESTI SI MONDIALE in data de 18 martie 1906, decoland cu un aparat de zbor mai greu decat aerul (desi multi “destepti” contesta asta), meritandu-si locul alaturi de fratii Orville si Wilbur Wright,  Ellenhamer si Santos Dumont. Unele publicatii straine, inclusiv din SUA, acrediteaza ideea ca Vuia este…ungur, desi autoritatile romane au demonstrat cu probe Organizatiei Aviatiei Civile Internationale, faptul ca-i ROMAN!!! (multi oameni de seama ai natiunii noastre au suferit asemenea “transformari”, mai mult sau mai putin voite. De ce, judecati dumneavoastra!).

Primul aparat de zbor mai greu decat aerul, VUIA 1, era un motoplan, cu aripa sus, de tipul “aripa zburatoare”. Era constituit dintr-un carucior cuadriciclu (cu patru roti), cu roti pneumatice (o alta inovatie remarcabila), avand cele doua roti din fata directoare (o premiera in lume). Cadrul montat pe rama caruciorului adapostea scaunul pilotului si volanul care actiona concomitant rotile directoare si carma de directie. Lipsa unui motor cu ardere interna adecvat (sa nu uitam ca Aviatia era inca la inceput pe atunci), l-a determinat pe marele inventator roman sa realizeze primul zbor cu ajutorul unui motor actionat cu bioxid de carbon, stocat intr-o butelie. Motorul era instalat intr-un corp prismatic fuselat, articulat la partea de sus a cadrului, pe el fiind fixata si aripa de forma elipsoidala, dintr-o panza rezistenta, intinsa pe tevi de otel si pliabila pe ambele parti ale fuzelajului. Prin fixarea articulate a acestui ansamblu, pilotul putea comanda, printr-o parghie si cablu, unghiuri de incidenta variabile ale aripii. Aripa avea o anvergura de 8,7 m si o profunzime de 2,4 m, iar masa proprie a aparatului era de 195 kg. In stare de zbor, cu pilot la bord, ajungea la 241 kg. Motorul cu CO2 livra circa 20-25 CP pe o durata de maxim 5 minute, unei elicit de tip Tatin (2,2 m) si pas de 2,4 m. Acest aparat de zbor, contrar obiceiului vremii, a fost conceput si realizat direct ca un aparat de zbor cu motor, fara a fi planor inainte!

Realizarea MARELUI ROMAN, a avut ecou in toata lumea, cu toate ca ulterior, multi au inceput sa-i conteste meritele (tendinta ce se manifesta chiar si astazi…). Ar fi pacat insa, ca macar noi ROMANII, sa nu amintim LUMII intregi si chiar NOUA, cine a fost si ce a facut, Traian Vuia! Este pacat ca noi ROMANII, atunci cand ne uitam pe cer sa nu ne-amintim de Vuia! Este pacat ca NOI toti cei care simtim romaneste, sa nu vorbim despre contributiile romanilor la progresul aeronauticii mondiale! Fiindca drumul deschis de Vuia, a fost continuat de alti MARI ROMANI, precum: Vlaicu, Goliescu, Stroescu, Bibescu, Coanda, Manicatide si multi, multi altii…

WW

6 comentarii:

  1. Nu mi-o luati in nume de rau domnilor, ideea de a aduce aminte sau a atrage atentia romanilor asupra inaintasilor si a realizarilor acestora, e geniala. Trebuia facut demult asa ceva. dar…parca tesla era croat,nu?

  2. Era de fapt istro-roman! Este adevarat ca s-a nascut pe tarmul Marii Adriatice, in comuna Gospici, provincia Lica, actualmente in Croatia, dar acea localitate era locuita compact de istro-romani. Tatal sau a fost preot ortodox (Milutin Tesla), iar mama sa se numea GICA TESLA (pe numele de fata, MANDICI). Deci, este istro-roman! De fapt il chema Nicolae Tesla, dar numele ia fost schimbat in Nicola Tesla, cand a venit in SUA.

    1
  3. Pai istoria e scrisa de invingatori, iar Romania a fost si ramane o tara marginala ca putere mondiala, asa ca de asta nu este pomenit .
    Daca nu faceam parte din blocul comunist atata timp, sunt sigur ca Traian Vuia ar fi primit respectul cuvenit .

    • Stai bre linistit! Romania a fost mereu o invingatoare si o supravituitoare! Am mancat coliva la multe imperii si vom mai manca, doar ca nu suntem atat de stralucitori ca alti.Noi suntem mai modesti din fire si nici nu ne place publicitatea!

      1
      • „In codul genetic al romanilor propaganda nu exista” – Dan Amedeo Lazarescu. Normal, pentru ca n-aveam nevoie la cat suntem de vechi pe aici, numai natiile nesigure pe originea, istoria si mostenirea lor viitoare se bat in prostie cu pumnu-n piept.
        Dar de cand cu „Industrial Age”, copiii astia de tarani instariti romani au plecat in vest la „studii”, intorsi „cu monoclu-n ochi, drept arma betisor de promenada” si un urias complex de inferioritate care ne-a virusat complet.
        Vesnicia s-a nascut la sat…si maneaua la oras.

        1
  4. Avionul din 1903 al fratilor Wright era instabil, avea motorul prea slab si elicele de anul 1908! Fratii Wright au mintit in legatura cu zborurile lor din 1903-1905. Au zburat in Franta abia in 1908 cu motor frantuzesc marca Bariquand et Marre, elice frantuzesti si folosind toata experienta de zbor acumulata la nivelul lui 1908 si asta la mai mult de 8 luni dupa ce Orville Wright il vazuse pe Henri Farman zburind la Paris pe 18 Noiembrie 1907.

    vezi:
    http://wright-brothers.wikidot.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *