Mircea Dusa despre cresterea alocarii pentru aparare

Mircea Dușa: Avem 1,42% din PIB, după rectificarea bugetară ne vom apropia foarte mult de 2%

11111

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat vineri, la Târgu Mureș, că bugetul apărării este în acest moment de 1,42% din Produsul Intern Brut, însă după următoarea rectificare bugetară crede că acesta va fi suplimentat pentru a ajunge aproape de 2%, deși această creștere era prevăzută gradual până în 2016.

„Sunt convins și am discutat cu primul ministru acest subiect că la rectificarea bugetară Ministerul Apărării Naționale va avea o rectificare pozitivă, astfel încât să putem să putem derula programul de modernizare și înzestrare a armatei, așa cum ne-am angajat atunci când am fost primiți în NATO. Va fi una semnificativă, cifra o să o prezint în momentul rectificării, (…) înzestrare însemnând înzestrarea forțelor aeriene, a forțelor navale, terestre, modernizarea tehnicii pe care o au în dotare și derularea programelor pe care deja noi le-am demarat anii trecuți. Va fi o sumă importantă. Dacă în momentul de față avem 1,42% din PIB și am stabilit prin programul multianual de înzestrare a Armatei Române ca până în 2016 să ajungem la aproximativ 2% din PIB, eu cred că în acest an ne vom apropia foarte mult de acea cifră”, a declarat ministrul.

RomaniaMilitary

Nu intram acum in detalii care spun de fapt ca bugetul MApN este 1,42% cu tot cu pensii, suma reala destinata strict apararii fiind undeva in jurul valorii de 0.9% din PIB, ci facem doar un calcul simplu: aproape 2%, poate insemna ca la rectificare Armata va primi aproximativ 0,5% din PIB ca bani in plus si cum Produsul Intern Brut al Romaniei pe anul 2013 a fost de 140 miliarde de euro, ar rezulta ca MApN-ul va primi la rectificare, pentru exercitiul financiar pe acest an, nu mai putin de 700 milioane de euro!!!

Suma este, raportata la alocarile noastre obisnuite uriasa, chiar daca am scoate din calcul cele 100 de milioane de euro pentru programul F-16! Ce are de gand ministerul sa faca cu aceste sute de milioane in urmatoarele 7 luni ramane de vazut, tot ce putem specula ar fi demararea achizitiei in programul pentru rachete cu raza lunga, program pentru care s-a emis deja o cerere de informatii…

Mai departe, tot speculand si iar speculand, ne-am putea imagina o fregata + Delfinul intrate in modernizare, poate ceva capabilitati AA cu raza scurta si medie – unde suntem ZERO barat, poate relansarea programului de constructie pentru cele patru corvete – desi din punctul meu de vedere Flota nu este o prioritate, poate altceva.

Situatia extrem de proasta se vede cel mai bine la nivelul Fortelor Terestre si al Fortelor Aeriene, ambele mult mai importante decat Marina Militara si ambele aflate astazi in imposibilitatea de a-si executa misiunile, insa nu trebuie sa ne entuziasmam prea mult atat timp cat programele nationale de inarmare – cele care ar da de lucru romanilor si care ar intoarce inapoi in economie banii cheltuiti – sunt stopate cu totul: ATROM – terminat, TBT/SAUR 2 – fara finantare, pusca de asalt romaneasca – nimic, asa ca cel mai probabil se va mergee importuri la cheie, asta daca Mircea Dusa chiar vorbeste serios si nu se da in stamba din nou, ca in cazul „motoarelor de F-16 care vor fi noi”.

Sursa: AGERPRES

M.C. 

GeorgeGMT

161 de comentarii:

  1. Nu ati pus si ultima parte din discurs : „si dupa alegeri va dam la m… si facem aceleasi afaceri paguboase si cumparam gloante second hand cu 10 mii de euro glontul.”

  2. 700 milioane de euro in plus anul asta pt inzestrare…
    rachete cu raza lunga
    o fregata + Delfinul
    capabilitati AA cu raza scurta si medie
    patru corvete
    ATROM
    TBT/SAUR 2
    pusca de asalt

    bre…ala spune cateva prostii si voua iar v-a luat-o mintea razna 🙂

    nu baga astia 700 de milioane in inzestrare decat in vreo 20 de ani…
    ce dracu, ca doar ai cunoastem…altele-s problemele, vin alegerile etc

    • shhh, ti-am mai spus, liniste in salon 🙂

    • Declaratia-i declaratie, pana la proba contrarie trebuie s-o luam de buna, desi prea optimist nu sunt. Banii s-ar duce teoretic numai pe dotare, atat timp cat salariile si alte cheltuieli curente sunt deja acoperite din actualul buget, iar o suma atat ce mare nu poate insemna, daca se va adeveri, decat ca vor fi lansate mai multe programe majore de inzestrare multianuale.

      • Mai degraba s-a gandit ca pana in iulie termina rusii de ocupat Ucraina si nu va mai fi nevoie de suplimentari de buget ……. ca nu ne ataca nimeni.

      • @ George Salutare coane! De adeverit sa se adevereasca nu zic nu, numa ca daca te uiti la astea 700 de milioane si din directia serviciilor de informatii care s-au pus cu soaptele la urechile care este a mai rezultat ceva : ca amenintarili e reale ! Altfel nu mai vedeai exercitu financiar de o asemenea valoare in vecii vecilor!
        Si am pe undeva impresia ca se grabesc din cale afara!

      • victor basescovici

        sustin si voi sustine mereu : la cati bani se fura in Romania si la ce evaziune fiscala se face, nemaipunand la socoteala ca nu este speculat tot potentialul economic al tarii (industrie, agricultura, turism, comert, servicii), am putea o armata super bine dotata si echipata tehnic cat mai modern posibil, bineinteles cu implicarea industriei nationale de aparare in toate domeniile, aviatie, terestru, naval, armament, munitii, etc.

        • Bineinteles!!! Am spus-o de nenumarate ori, inclusiv aici pe la comentarii. Si nu ar strica sa existe o lege prin care cei ce au delapidat o suma mai mare de… sa fie incadrati la subminare securitate nationala.

    • Doar o fregata o costa modernizarea vreo 300 mil. euro, nu? sau 500?

  3. poate o sa-i trimita sa apere Somalia de talibani in ww3.

  4. Stai usor, nu te speria.
    Banii sunt pentru partea a doua a anului adica bugetul va creste spre 2% raportat doar la ultimele 6 luni.
    Mai precis: 140 miliarde PIB anual, 70 miliarde PIB pe 6 luni.
    1,42 % din 70 miliarde inseamna 994 milioane Euro;
    2% (cazul fericit) din 70 miliarde inseamna 1,4 miliarde Euro;
    Crestere de 406 milioane Euro sau 560 milioane dolari, repet, in cazul cel mai fericit.
    Eu nu m-as arunca la mai mult de 400 milioane dolari.
    55 milioane e o baterie AA cu 6 lansatoare Spyder si-ti trebuie cel putin 2 (in zona Focsani Galati sa-ti protejezi trupele de acolo), mai bagi vreo 200 milioane in 2-3 baterii Patriot sh si ultima suta o bagi in fregata si submarin (desi le-as amana si as baga banii in rachete portabile AA si AT).
    Am vorbit de achizitii sumare si nu mi-au mai ramas bani pentru rachete antinava, pentru coasta, si nici pentru revizii, revitalizari, reparatii pentru tehnica de lupta.
    Macar sa vina si banii astia desi ma tem ca se vor duce pe achizitii uflate de tot felul de cacaturi prin birouri ca sa aiba si firmele de partid de-o maslina, un parizer.

    • cat or fi, decat sa bage banii in fregata mai bine ii baga in submarin, si oricum pentru anul asta as aloca maxim 50 de milioane pentru treaba asta, restul banilor ar trebui sa mearga in sisteme aa si la fortele terestre…adica sa cumpere cum ai zis tu spyder si patriot, si sa finanteze tbt-ul, plus o comanda rapida de 50 saur 2

    • bro bula, tu te pricepi mai bine, CE MAMA DRACU CUMPARA ASTIA DE 400MIL EURO PENTRU BARCI?

      • Pot pune multe, nu-i asta o problema dar asta inseamna sa concentrezi toata investitia in doua tinte mari care vor fi pocnite din prima, in cazul unui conflict.
        Un sistem BARAK8 (radar, modul C3I, lansator cu 8 rachete) iese la 25 milioane $, cu doua lansatoare (minimum pentru o corveta) sare la la vreo 33 milioane$, un RIM116 RAM (cu 21 celule) iese la vreo 30 milioane $, un Millenium iese la 20-25 milioane $. Pe scurt, ai pe ce sa dai banii, intrebarea este daca se merita sa faci asta acum cand ai putini bani.

        • @eroul

          „Pot pune multe, nu-i asta o problema dar asta inseamna sa concentrezi toata investitia in doua tinte mari care vor fi pocnite din prima”

          tocmai deasta disper cand imi aduc aminte de miscarea asta tip sabotaj……………….

          noi suntem pe APARARE si clar nu putem concura cu rusii…gen „resistence is futile”

        • Si probabil iese un system AA cu sistem unificat de conducere a focului marca Eroul Bula, cu rachete de la evrei, de la americanci si metralere de 35mm de la germano-helvetieni parca…toate functionand cum stie mama lor adica cel mai probabil independent 🙂

          Daca ai inceput cu evreii o tii cu evreii, daca ai inceput cu americanii o tii cu americanii.

          Daca vrei RAM (mai bine SeaRAM) mai simplu cumperi ESSM si Standard(germanii au RAM cu combinatia asta).

          Daca vrei Barak 8 cumperi Barak 1 si Phalanx(ca de ala parca au deja integrat cumva pe SAAR cu Barak1).

    • Nop, conform cu declaratia lu’ domn Dusa, bugetul rectificat pe 2014 se va apropia foarte mult de pragul de 2%, adica MApN-ul va avea pe 2014 un buget total de aproximativ 2% din PIB, daca l-ar calcula cum sugerezi tu, bugetul s-ar apropia de 1,75% din PIB.
      In alta ordine de gandire, o astfel de suma anuala, in plus la bugetul apararii, ar deschide destul de larg portile pentru achizitile multianuale, fiind mult mai generos decat calculele facute de mine si Marius, cand am trimis catre MApN si parlament un program pentru un astfel de plan de „cumparaturi” si ar reprezenta un boom fantastic in privinta dotarii.
      Doar ca daca achizitia prezumtiva de tehnica nu se va face prin offset si prin dezvoltarea unor programe de fabricatie in industria romaneasca ne furam iarasi caciula si piedem banii aiurea.

      • Pontache vorbea acum cateva zile ca achizitiile de armament trebuie facute „musai” prin offset pt. a ajuta si industria romaneasca,creearea de locuri munca,nu numai Fortele Armate.Imi scapa exact pe unde declara el asta.

      • Hm, sper sa nu fie doar vorba goala si sa se trezeasca si astia la realitate macar in ultimul ceas. Acuma baiul e ca faci cresterea bugetului la 2% dar daca mai cumparam inca 12 F16 la preturi la fel de incredibil de promotionale, sau mai facem niste afaceri la fel de bune, se cam duc pe apa sambetei…

        Dar in orice caz, daca chiar vor creste bugetul, e de bun augur.

      • Eu am auzit ce a spus dar stii la fel de bine ca si mine ca sunt 95% sanse sa iasa varianta pe care am spus-o eu. E ca la majorarile de salarii, pe vremea lui Nastase (si altii) „anul acesta salariile vor creste cu 15%”. Cresteau dar in ultimele 3 luni apoi le scoteau ochii ca le-au marit salariile.

        • Daca ne referim la limbajul profesional al finantistilor, ceea ce spus Dusa se traduce printr-o crestere de 700 milioane de euro anul acesta. Acum daca domnu’ stie ce vorbeste sau nu, alta discutie.

    • Bre, voi aveti boala asta cu „cum aflati ca se promit niste bani (si pana sa si intre banii ai Dumnezeu cu mila) gata ati si inceput sa „cumparati” di tati: 2 Spyder la prefectura, 50 Saur2 la primarie, rachete antinava de coasta la varu la Constanta, sa modernizati Delfinul si fregata” etc etc 🙂

      Nu stiu daca este clasificata pe undeva, eu am denumit-o „Imaginatita Cronica de Blogosfera Militarizata” cu manifestari repetitive acute si cu pronostic rezervat – foarte rezervat 🙂

      Pe scurt ICBM, ca in mod sigur voi tineti minte denumirea asta mai usor 🙂

    • Vor mai apuca sa faca ceva cu banii astia, sau totul este in al 12-lea ceas…inutil si tardiv? 🙁

  5. M-am referit la rachete antinava cu lansare de pe coasta.

  6. breeeee, ce vă mai place să visați frumos…
    după cum bine spunea fratele gsg, e an electrolitos, vin alegerile, noi cu cine votăm ??? hîc…
    cine dă micul mai mare, găleata cu vin și doo kile de zacăr???
    așa trebe privită problema, nu-i doare pe ei de țară , și de dotarea Armatei, doar v-a zis-o po(a)nta cu gura lui că îl durea inima cînd a dat banii pe efșaișpe…
    ce dreaq, fraților, sunteți oameni mari, unii dintre voi…sau nu???

    • S-ar putea sa fie ordilnde la Unchiu’ Sam pentru inarmare.Ordinele nu se dioscuta,se executa,poate chiar trebuie creata axa Pol-Ro-Tur in EST.Poonieil si Turciei nu trebuie sa le zici de doua ori pt a investi in Forte,Romania trebuie dusa-n suturi.Asta e,ce sa facem,”de vina” o fi pozitia noastra strategica,resursele si marimea tarii.Noi (adica politrucii) n-om vrea d’astea cu inarmare,dar trebe’!

  7. Revenind la offest si industria nationala, civila si militara, pe zece ani ar insemna 7 miliarde de euro, ori daca legea care prevede ca 80% din cuantumul unei achizitii din domeniul apararii s-ar respecta, in 10 ani in economia nationala s-ar investi cel putin 5,5 miliarde de euro, bani care ar duce la o crestere economica de macar 0,5-1% anual, procent care ar face ca mare parte din bani sa se reintoarca la buget.

    • Ar fi mai mult pt ca bugetul va creste de la an la an….undeva spre 10 miliarde ,cel mai probail

    • Bre, matale ai si inceput sa culculezi pe zece ani inclusiv offsetul 🙂 🙂 🙂 ?!?
      Si toata stea de la o declaratie a unui politruc!?

      Bre…voi pe ce planeta traiti, planeta Romania?
      Vin alegerile, asta mai e nu mai e ministru, poa sa spuna orice…

      Daca astia prin absurdul absurdului ar da 700 milioane anul asta (si guvernul de dupa alegeri mentine angajamentul asta) nu-ti garanteaza nimeni ca la anul mai baga cineva banii astia;

      Si in zece ani cu nu stiu cate guverne care vor face fiecare cum le va canta capetele cu ce tip de taratze or avea prin ele…si cate se mai pot intampla in zece ani (in zece ani poti sa fii Republica Sovietica Romania)…e absurd sa calculezi pe zece ani in conditiile astea…

      Matale ai ICBM faza terminala 🙂

      • Eu chiar ma intreb de unde vor sifona astia banii pt alegerile europarlamentare si pt cele prezidentiale , solutia o asa zisa unflare a bugetului apararii :))) sa vezi cum se fac achizitii de zahar ulei galeti si pungii , ce dracu ne trebuie noua inzestrare vrei sa vina tatucu Putin sa-i arda un dupac dupa ceafa lui Ponta ?? Vise taica cu inzestrarea armatei si ce vise erotice cu Bula strangand in brate un 155 atmos :))))))))))))) daca se cumpara un panhard pe sfarsit de an gata cu inzestrarea pe termen nedeterminat

        • Kasap, kasap da ai dreptate. Evident ca nu vor da nici un leut pentru inzestrare. Evident ca daca, prin absurd, ajunge vreun ban la man pt. tehnica, acesta se va cumpara second, de afara, ca de acolo iese comisionu si de acolo poti sa si sifonezi. In sprijinul acestei idei este chiar afirmatia: /Dacă în momentul de față avem 1,42% din PIB și am stabilit prin programul multianual de înzestrare a Armatei Române ca până în 2016 să ajungem la aproximativ 2% din PIB /;
          (pentru ca trebuie) /să putem derula programul de modernizare și înzestrare a armatei, așa cum ne-am angajat atunci când am fost primiți în NATO/.
          Deci, catre 2% prin 2016, daca va mai fi cazul. Restul sunt vise …

          *editat Va rugam sa folositi nickuri ce nu fac referire la alti utilizatori

      • Nu calculez inca nimic, spun doar ca o astfel de idee este fezabila si productiva economic vorbind, si nu o spun pentru politicieni ci pt cititori nostri care in mod sigur au foarte multe talente, dar nu sunt toti (aveti si voi lipsurile voastre 🙂 )economisti, nefiind astfel foarte familiarizati cu dedesubturile financiare ale acestui tip de achizitie.
        Adica noi facem si educatie economica pe site-ul nostru 🙂 .

  8. eh, de banii aia se vor face mariri de salarii, angajari de secretare dotate, d-astea

  9. Este adevarat ca FORTELE TERESTRE siFORTELE AERIENE sunt praf.
    Totusi este fff important sa avem fortele NAvale la o capacitate de lupta NATO.

    Cred ca Delfinul si cele 2 fregate britanice sunt o prioritate.

    – sisteme RADAR (inclusiv FPS 117 – instalat pe o fregata)
    – sisteme A.A. si cred ca Romania va merge pe sitemele BARAK 8 sau PATRIOT din cauza parteneriatului strategic cu WASHINTON si ISRAEL(in cazul evreilor avem multe contracte de tehnica militara)
    – Sisteme Anti-NAVA

    Si binenteles prioritatea acizitiei de avioane.
    NU POT SA NU OBSERV CA ACEASTA SUMA… 700 MIL euro arfi suficienta pentru dezvoltarea IAR-95 impreuna cu minim 4-6 prototiputi
    dar…. binenteles ca POLITICIENII SUNT INTERESATI DE MICA SPAGA

    • IAR-95 e pa si nu are ce cauta in 2014, daca se facea parteneriat cu Saab via Gripen era alta poveste…

      cat despre barci….ar trebui folosite macar pentru a lansa chestii gen tomahawk, rachete cu o putere si raza generoasa

      iar ma ia pic-palacu’ cand imi amintesc de 400mil euro bagati in mizeriile englezesti….

      • PACAT CA NU AM SEMNAT CU SAAB pentru GRIPEN.

        cred ca ar fi fost un mare pas.
        Dar personal tanjesc dupa un aparat romanesc.
        DIN PACATE UN AVION PUR SANGE ROMANESC…gen IAR-111 sau IAR-95 (sau un model derivat) nu se poate realiza intr-o tara corupta pana in maduva spinarii.

        Politicienii nu ar mai avea de unde sa fure miliardele ce trebuiau investite in armata.

    • FORTELE TERESTRE….

      – avem nevoie de minim 4 batalioane de trupe speciale (Fiecare divizie are cate 1 BATALION de CERCETARE dar in cadrul unitatii militate este doar 1 companie :)))
      Aici ar trebui investit, asigurandu-se instructie corespunzatoare si tehnica necesara.

      – Lupta anti-aeriana este foarte importanta. Am mai spus-o si in alte articole… nu inteleg de ce fortele terestre nu au integrat pe sistemul CA-95 racheta romaneasca RAV-RS (R-60) aceasta avand performante mult superioare rachetelor A-94 si A-95
      Ba chiar poate atinge tinte la distanta de 6-7 Km si daca se imbunatateste motorul si capul de detectie IR (ucrainienii si evreii au facut-o) ar fi o racheta mortala.

      – Ar trebui marite efectivele militare la 90.000 militari si tanjesc dupa acele momente in care MILITARII DIN BRAILA MERGEAU LA POLIGON PE JOS. CAND TOT ORASUL II VEDEA SI II ADMIRA

      • Io sunt sigur ca banii sunt din economiile facute de statul major.Atatia ani au pus deoparte la pusculita, au ramas pe subzistenta asteptand momentul prielnic sa investeasca ! Si iata, actiunile rusesti au crescut sageata ca atare si investitiile romane au inceput sa curga cu nemiluita in depozitele si hangarele nemaipomenitei noastre armate!
        Si voi ii injurati mereu !Io nu v-am injurat dom’colonel sa stiti!

      • 3 divizii cu 3 batalioane, nu 4 🙂

      • Ce faci frate cu fregatele, fara grup de lupta, fara nave ASW, fara aviatie, fara rachete anti-nava la tarm?! Si cam ce apara fregatele alea oceanice, ce rol au ele in structura noastra de forte, de bagam sute de milioane, declarativ deocamdata, in ele? Le inteleg utilitate prin Somalia, dar la Marea Neagra?! Impotriva Rusiei?!

        • Omule, Daca privesti la armatele dezvoltate, FORTELE NAVALE sunt mult mai complexe decat niste NAVE.

          Va provoc sa priviti fortele Navale romane asa cum sunt ele folosite ca si complexitate.

          Fortele navale Romane de azi au capacitate de lupta mai mare decat fortele terestre Romane, in special pentru prevenirea unui razboi, in contextul in care noi NU AVEM DEOCAMDATA GRANITA COMUNA CU RUSIA.

          Ce raza de actiune au rachetele de pe o NAVA (fregata) ma refer la rachete gen TomaHowk? si Patriot?

          Daca deplasezi in zona Sulina Navele, acestea pot asigura aparare A.A. a regiunii Braila-Galati-Tulcea-Constanta?
          FREGATELE SUNT FOARTE IMPORTANTE IN ETAPELE PREMERGATOARE UNUI RAZBOI TERESTRU.

          Navele militare (fregatele insotite si de alte nave de patrulare si protectie) dotate cu armament corespunzator, pot inclusiv declansa un contra-atac ce ar afecta logistica unui potential inamic..

          un inamic ca RUSIA, de unde va lansa un potential atac aerian sau atac cu rachete balistice? Din CRIMEEA. si de pe Flota Marii negre (nave gen MOSKVA)
          prima linie ce trebuie strapunsa este FORTA NAVALA – Romana.

          USA, cand a atacat IRAKUL, intai i-a atacat aerian (avioane si rachete balistice) Atacul terestru a fost ultima etapa si nu a putut avea loc decat dupa ce i-a distrus capacitatile de lupta.

          • Un Inamic ca Rusia iti va face zob navele in prima jumatate de ora. Forta Romaniei nu sta in flota ci in fortele terestre, secundar in aviatie, misiunea flotei fiind una oarecum marginala, aceea de a asigura protectia cailor navigabile si a porturilor.
            Ca sa avem forte navale demne de acest nume, ar trebui sa bagam foarte multi bani, dar oricum nu avem ce face cu fregate. Misiunile despre care vorbesti tu sunt mult mai usor de executate de pe tarm.
            Pentru contraatac sunt necesare submarine, nave mici gen Visby si/sau aviatie, nu nave de 5000 de tone.

            Forta navala nu trebuie strapunsa pentru ca orice am face noi n-ar rezista, decat daca am avea multe nave. Niciodata Rusia nu va ataca prin Dobrogea. Si in WW1 si in WW2 misiunile foltei au fost de asigurare si de paza/logistice, nu de lupta propriu-zisa, cu ata mai mult cu cat noi avem o doctrina defensiva.

            Si cam ce-ar putea face AA si anti-racheta flota noastra?! Tu iti dai seama sper ca o nava, orice nava, este mult mai usor de distrus decat o baterie mobila terestra de AA sau anti-rachete. Orice nava poate fi atacata la suprasaturatie, caz in care doar siguranta unui grup de lupta, cu nave specializate ii poate asigura o oarecare siguranta.
            Rusii ar lansa salva dupa salva din lansatoare de la tarm, pana la urma le-ar casapi. In mod clar ne trebuie flota dar nu in actuala structura.

            • Ai dreptate, in stadiul actual al navelor noastre, fortele navale chiar ar fi distruse la primul atac.

              Dar eu nu ma refer doar la cele 3 fregate cand vorbesc de fortele NAVALE.
              Eu iau in considerate intreaga flota.
              dar nu la nivelul actual.

              In ce priveste WW1 si WW2, in special WW2 in care am fost inamici, in primul am fost aliati, aveam granita comuna cu RUSIA.

              Si atunci era altfel de razboi,
              O nava avea in cel mai bun caz, un tun ce lovea la o distanta de 20 km.
              Acum rachetele lovesc la o distanta de 300 km.

              Sistemele A.A. atunci aveau o raza de maxim… 6-7 km. Acum rachetele AA au o raza de 70-120 km.

              RUSIA este in primul rand o PUTERE TERESTRA, stiu asta. dar la ora actuala… nici o tara din Europa nu poate bloca RUSIA intr-un atac terestru. Nici macar Germania sau Franta (ma refer, ipotetic, la un razboi 1 la 1)

              AZi, toti aliatii NATO din EST (Grupul NE – tarile Baltice, Polonia si Grupul SE – Romania, Ungaria, Bulgaria nici nu stiu daca sa-i adaug pe Grecia in lista asta…) nu pot face fata unui atac terestru rusesc.
              Am exclus Turcia, probabil singura tara din regiune care poate face fata unui atac al RUSIEI dar am o presimtire ca… Turcia si Rusia nu se vor agresa niciodata.

              In ce priveste trupele terestre, cred ca in primul rand un razboi modern se da pe linia aeriana.
              sau cel putin juma de razboi va fi aerian (atac cu avioane si rachete balistice)

              • si in lumea sec 21 FROTELE NAVALE au inclusiv BATALIOANE DE TRUPE SPECIELE (PARASUTISTI, CERCETARE, SCAFANDRI)

                In BRAILA este BATALIONUL CERCETARE (subordonat Diviziei 2 – Getica Buzau)
                interesant este ca acest BATALION nu are in cazarma mai mult de 30-40 militari.

                si trebuia sa aiba… 400 parca… cam asa are un Batalion in armata romana.
                Si Batalioanele de Cercetare sunt trupe speciale, asa?

                La Braila mai este si Flota Fluviala si am inteles ca are rand de DIVIZIE? sau de BRIGADA? in fine…

                ea este , in prezent la nivel de COMPANIE (vreau sa spun ca are 40-50 de militari in total) am 2 prieteni care lucreaza la UM ale Marinei fluviale. si spune ca e dezastru. in loc de instructie joaca Fotbal.

                Inca un BATALION DE ARTILERIE (era odata brigada de artilerie) are o curte imensa fata in fata cu magazinul Kaufland, se vad niste tunuri de 152mm scoase din uz (cele cu teava lunga) si 1 data pe luna merg in poligon, langa Braila, cu tunurile de 152mm (cu teava scurta) dar nu deplaseaza mai mult de 1 pluton 4 tunuri si 4 camioane si 2 TAB-79 C

                Dupa toate aceste probleme cu RUSIA, au trecut 2 luni si ROMANIA nu a luat nici o masura concreta, sa mareasca numarul de militari, sa inceapa aplicatii serioase…
                noi vorbim de tehnica militara moderna… dar noi nu avem nici macar trupe. si trupele noastre sunt la nivel de COMPANII sau la nivel de PLUTOANE, totusi poarta numele de BATALIOANE. cu exceptia batalioanelor care au luptat in Afganistan si Irak
                Pentru ca nu cred ca au mai multi militari

            • Sa stii George ca multe analize militare spun ca rusii ar ataca prin Dobrogea. Ar ajunge mult mai usor in Campia Romana si la Bucuresti si ar da peste cap linia apararii din Moldova.Iar in Dobrogea chiar suntem vulnerabili.

    • ă?ă?!ăă!!!
      ACEASTA SUMA… 700 MIL euro arfi suficienta pentru dezvoltarea IAR-95 ă?!
      Pai prin 1990 dezvoltarea unui autoturism mediu de famelie costa pe Citroen sau VW ca 1 mld $ .
      Si mamatel in 2014 intrat in nUE cu preturi aliniate vrei sa dezvolti CE?!
      ă?!

      • omule, 1 MILIARD de EURO costa toata productia unui model de CITROEN, impreuna cu linia de productie

      • in primul rand banii pentru dezvoltarea avionului IAR – 95 (SAU A UNUI DERIVAT DIN ACEST PROTOTIP) au fost cheltuiti de Ceausescu.
        Acum Romania are acces la tehnologia la care Ceausescu nici macar nu visa.
        va dau un exemplu. DEZVOLTAREA aparatului F-16 ( + construirea a 2 prototipuri) a valorat in 1974-1975 pana in 60 MILIANE Dolari.

        ARCA are nevoie de pana la 10 MILIOANE de EURO pentru dezvoltarea proiectului IAR111 Excelsior (inclusiv construirea unui prototip.)
        Este adevarat ca un avion de vanatoarea are nevoie de mult mai multe elemente.

        De exemplu Radarul si un Motor turbo-fan de minim 80KnF.

        ACCESUL LA TEHNOLOGIE, diminueaza fff mult costurile unui proiect.
        deoarece poti folosi un radar deja existent gen ELTA EL/M-2032 si un motor Rolls Royce sau General Electric

        MARELE AVANTAJ ESTE
        – NU MAI CHELTUI BANI PENTRU A PROIECTA UN RADAR.
        – NU MAI CHELTUI BANI PENTRU REALIZAREA UNUI MOTOR (asta ar fi inclus si linia de productie, adica o fabrica inttrreaga.)

        toate acestea le iei de pe piata.

        Daca COREEA DE NORD ar vrea sa proiecteze un avion Supersonic la nivelul unui F-16 Viper, costul ar fi de multe MILIARDE pentru ca ei ar trebui sa proiecteze in afara de aerodinamica si sistemul de control al zborului, sa proiecteze si motorul, sa proiecteze si Avionica.

        dupa aceea ar trebui sa-si construiasca si fabricile in care sa produca cele 100-200 de motoare (matrite, fabrici de prelucrare a aluminiului si a materialelor compozite,sectii de aschiere si altele)
        Dupa aceea trebuie sa-si construiasca si o fabrica care sa produca AVIONICA (mai exact radarul)
        Dar are nevoie sa proiecteze si rachetele si aici e nevoie iar de o fabrica

        …………………
        IN CAZUL ROMANIEI si a aparatului IAR-95 (sau un alt avion derivat din acel prototip) costurile sunt mult mai mici
        AVEM ACCES LA TOATE FABRICILE (FIRMELE)
        – AU FACUT ALTII MOTOARELE – NOI TREBUIE SA LE IMPLEMENTAM
        – AU FACUT ALTII RADARELE – NOI TREBUIE SA LE IMPLEMENTAM
        – AU FACUT ALTII ARMAMENTUL – NOI TREBUIE SA-L IMPLEMENTAM,

        ASTEA SUNT AVANTAJELE UNUI PARTENERIAT NATO.

  10. Deci daca nu pot intra in Ucraina cum vor ei macar sa transforme estul Ucrainei intr-un conflict inghetat… :)))))))
    http://www.hotnews.ro/stiri-international-17104993-senatori-rusi-propun-trimiterea-unei-forte-mentinere-pacii-sud-estul-ucrainei.htm

    Vorba ceea… ce mai conteaza un conflict inghetat pe langa atitea altele…sau cu alte cuvinte asteptam vremuri mai bune ca sa ne punem planurile in aplicare… :)))))

  11. Da halatul cat costa????pai normal ca vor creste bugetul….ca trebuie platit costumul lui Ponta(ala cu care se zbura in F-16)….ce naiba,doar nu crede cineva ca a fost hamprumutat de la zburatorii amerloci(care nici multi nu erau,ca au venit doar cu 6 cai frumosi)

    • Zi-i curtuazie comerciala. Adica un premier in fine semenaza un cvontrct de achizitie a 12 fieratanii. Premieru e tanar si in forma fizica destul de buna sa suporte 2 g fara alte riscuri decat sa borasca nitel . Ammator de sporturi cu motor si cam vitezist (taege-i tare trage-i tare cu viteza cea mai mare.. era un cantec umoristic de dinainte sa se nasca premierul). Deci ce cadou poti sa ii faci? Pai un costum pttr supersonice!!! Senzatii tari garantate !!!!! E mai tare decat sa il momesti pe pista de incercare a lu Ferari sa incerce o masina de F1!!!

      PLus mai tin minte ca (in late parti) au mai fost unii … ziaristi samd care au promit c ap-remiue de interviu urcare intr-un biloc de vanatoare (scoala, unele m odele sunt biloc) si … aveau costum. Se pare ca ptr un zbor linistit pe post de bagaj poti imprumuta un costum (si daca lesini si te apuca valu negru ete scarzt nu esti tu pilotul !!)

  12. Sunteți simpatici foc.

    De câte ori se discută despre înzestrare apar implacabil două tabere.

    Tabăra 1 face lista de shopping până în cel mai mic detaliu.

    Tabăra 2 zice că oricum o să se cumpere un căcat la mâna a treia umflat la preț.

    George, Marius, de ce nu-i luați un interviu domnului Dușa? Cred că ați fi cei mai în măsură să-i puneți întrebări, că jurnaliști civili de profil nu avem, iar cei militari nu îndrăznesc. Pe bune.

    • 🙂 Dusa e suparat pe noi de cand i-am bagat sub nas lu’ domn Ponta un plan pt redresarea industriei militare si achizitii prin procedura de offset, care a ajuns si la DpA si la Comisia Encutescu 😉 .
      Inainte dialogm electronic, da in ultima vreme nu ne mai raspunde la…avansuri!

      • Pai si de ce e suparat, ca nu ait trecut pe la el mai intai? Ca n-am prins ideea…

      • In loc de interviu sau interviuri ma gandesc ca cei de pe blogul acesta sa se organizeze intr-un ONG. Asa ati fi (sau am fi, nu sunt specialist in armata dar as sustine initiativa) mai vizibili. Ca maidanezii au zeci de ONG-uri, securitatea tarii de ce nu ar avea unul? Sau poate exista si nu stiu eu? Ce zici George de asta?

      • @ Pai e suparat pentru ca noi i-am pus in fata, de vreo doua ori, solutii clare, cu cifre!!!!! Ori astfel de programe sunt frica cea mare pt orice politruc, i-am aratat ca se poate, ca nu e mare smecherie, i-am arata cum au facut altii, cu cifre, termene, exemple, etc, etc.
        Orice politruc respectabil fuge ca dracu de tamaie de lucruri serioase si cifre, el fiind specializat pe generalitati: facem, vedem, luam masuri, alocam fonduri….
        Cand il pui in fata date certe si-l intrebi cand, cum, cate, ti l-ai facut dusman.
        Acesata problema am avut-o si in alte institutii ale statului, ba ni s-a trasmis chiar ca nu trebuie sa-i invatam noi pe ei, ca cine suntem noi sa-i fortam la angajamente, ca situtia Tarii esrte cum este, etc, etc.

        Si ca totul sa fie clar, au avut reactii de respingere orgolioasa chiar din partea unor ofiteri foarte superiori, desi eu ma asteptam ca acestia sa ne tina partea, ca doar vorbeam de dotarea Armatei…

        Problema ONG-ului a ajuns in discutile noastre, doar ca e nevoie de ceva hartogaraie, contabilitate, etc, iar noi deocamdata nu ne scoatem nici abonamentul pentru gazduire. Este o discutie care se afla pe rol…

      • GEORGE GMT – cand i-ai propus lui Dusa offser de fapt i-ai propus sa nu mai fure atat de mult partidul de guvernamant.

        :)) cum sa-ti mai raspunda cand tu ai facut un atac direct la buzunarele lor?
        :))

    • deception daca ar vedea pe cei de la romilitary ca merg sa ii puna intrebari, probabil ca ar pune spp-istii sa devina scut uman, de frica sa nu aiba george vreun akm la el 🙂 dar acum sincer…ma intreb ce ar face fiecare om de pe acest forum daca ar fi singur intr-o camera cu dusa 🙂 numai intrebari nu i-am pune 🙂

      acum devenind seriosi, crezi ca tipul ar risca sa dea un interviu unor oameni care se pricep la armata? ca se duce dracu tot textul invatat de el…

    • @bradut hehe, nu-i lasa pe baieti nici sa stea atarnati de gard , ca nu e acreditati.si apoi un politician nu o sa dea interviu unuia care stie sa puna intrebarile .
      Trebuie sa poti divaga, sa poti promite sa sustii sus si tare ca tu vrei da nu te lasa opozotia, etc , intr-un cuvant politicienii accepta interviuri cu ziaristi-oglinda in care sa se poata reflecta toata personalitatea lui de pulitician.Ca te miri ca nu exista ziaristi… pai cu asa politicieni prosti de ce sa se mai dezvolte ziaristi inteligenti. E ca in evolutia lu’ ala.. ala cu ne tragem din maimute.. darwin.

    • Cum sa-i ia frt RoMilitary interviu lui Dusa ? Nu ca-i laud,dar crezi ca i-ar merge ca la tv sa-l lase lumea-n pace cand incepe sa abereze cu „programul Piranha a fost un succes”,”12 F16 cu motoare noi”,etc.Pai ar curge intrebari adevarate gen :Saur de ce nu intra in dotare?,de ce vorbim de programul Piranha ca un succes cand de fapt avem 31 buc!?!,programul TBT? De ce munitia pt cele 12 F16 e bataie de joc cu 30 rachete BVR ? ATROM-ul,de ce-i ingropat ATROM-ul ? De ce n-avem rachete de atata amar de vreme pe fregate ? Tancuri…de ce inca avem din anii 70? etc,etc…il ia isteria pe Duska la un tit concentrat.

      • 🙂 Probabil ca m-as rasti la el in primele 3 minute 🙂 , iar in urmatoarele 4 s-ar termina interviul. Sunt aboslut sigur ca n-ar intelege multe intrebari, tehnic vorbind.

    • Bradute, vezi ca s-ar putea sa te trezesti cu furieru pe prispa

      http://www.mediafax.ro/social/basescu-avem-o-problema-cu-rezervistii-foarte-multi-sunt-plecati-la-munca-in-strainatate-12510384

      PS: Omeneste-l si tu, daca tot a batut atata cale :D.

    • Bradut Bradut.. Bradut, tu esti mama? Hai , du-te de castiga aia 40000 de dolari si adui aici sa facem Partidu, sa salvam tara! Si o sa fii ministru de turism! 🙂 Mai esti?

  13. a gasit cineva pana acum ceva date in legatura cu modernizarea barcilor de cand cu duma cu 400mil euro?

  14. bre Georgica cred c-ai gresit nitel la calcule,PIB-ul Romaniei se apropie de 140 mld euro dar veniturile bugetare sunt de 31-32% din PIB
    – daca calculam 140 mld x 32%= 45 mld euro venituri bugetare
    – daca adaugam un 0,6% in plus la rectificare rezulta ca armatei i-ar mai fi alocati aprox 270 mil euro…pana la 700 mil euro este cale lunga…
    -eu as face altceva, datoria publica a Romaniei este aprox 40% din PIB, daca mai retin eu bine minte, una din cele mai mici din Europa…eu as duce datoria aia la 60% din PIB si as inzestra armata cu vreo 3 submarine noi, vreo 50 avioane de vanatoare noi, vreo 500 de TAB-uri noi…si multe altele

    • Nu bre, n-am gresit, asa se fac calculele pe buget. Cand spui X% din PIB, te referi la valoare nominala a PIB. Pai tu de ce crezi ca noi avem deficite pe la toate bugetele?! Tocmai datorita colectarii deficitare, care colectare este cum este datorita coruptiei si taxelor uriase, etc, etc

  15. Pensiii marite pentru ghenerali 🙂

    • Tu vrei astea cu UDMR-ul la guvernare ? Aia au drept de veto in orice problema si in caz contrar cade guvernul si Base se aliaza iarasi cu ungurii…

    • Volhoave si ceva logistica pentru ele…Unul dintre baieti de la noi care le-a vazut live, trecand prin fata lui, spunea ca pareau scoase din uz si cam rapciugoase.

      • Rapciugoase or fi da scoase din uz nu ,ca nu mai avea rost masina de pompieri! Ori se duc intradevar la midia da asta inseamna ca erau in agenda cu tragerea asta, ori daca nu.. se aseaza si ei intr-o pozitie mai convenabila, ca s-or fi plictisit sa stea in bazele alea subterane din muntii Carpati! Nu e pe siteul mapn nimic in legatura cu ei? ca nu-s 2-3 masini , e un divizion intreag acolo, plus ca de obicei le plimba noaptea! Ce o fi asa mare graba de nu au mai asteptat cateva ore sa fie intuneric?

        • s-au gandit sa faca spectacol…dar nu stiu cum 🙂 cu volhoave nu faci spectacol…ar trebui sa scoata cateva piranha, mli-uri, bizoni si zimbrii, sa puna un agarici sa le filmeze, si eventual cand trece convoiul sa treaca pe deasupra si o celula de mig-21 plus cateva socate…si dai subiect de discutie catre televiziuni pentru cateva zile…si asa iei atentia de la chestiile care te deranjaza 🙂

          • Spectacol ar face dacă ar arăta la tembeliziuni că tocmai a venit un lot substanțial de Javelin-uri pe care băieții noștrii se instruiesc de zor la Capul Midia

            Eventual să ia unul din T72-urile alea care au mai rămas, să-l pună țintă și să arate pulimii ce mai rămâne din el după Javelin.

            • @floryyn, javelinul ala nu impresioneaza chiar asa…si ar presupune si o cheltuiala…asa platesti doar benzina ca sa defilezi cu ce mai merge, si zice lumea ca mare armata ce avem si la mare razboi ce mergem 🙂

        • I-au pus in vedere lui Putin sa faca ciocu’ mic ca altfel… Cica ne-ar fi rugat americanii!

        • wandoo daca esti amabil sa-mi spui si mie
          cate unitati formeaza un divizion de r.a.a.

          eu am numarat doar 6 lansatoare

          • @preda Amice , esti nebun! e o informatie strict clasificata de importanta nationala! Tu si cu dacu-dd parca jucati acelasi rol aveti acelasi tip de mirari.
            Nu stiu daca intrebarea ta a fost sau nu ironica ,de test sau pur si simplu nu te duce mintea sa-ti cauti informatia.Da daca tot mi-am pus boii in card cu tine uite na , pentru cultura ta generala (poate baga si dacul capu pe usa sa prinda si el informatia) : 1 div de rachete are in fctie de schema de completare 3-4 baterii de rachete. Nu-ti mai spun si cate lansatoare sunt intr-o baterie ca o sa rada baietii de tine!
            Iar afirmatia mea ca ar fi un divizion este doar de natura a sublinia ”ca sunt multe”! bai tata!

          • Iti raspund eu Paul. In cazul Volhovului, un divizion de rachete inseamna un complex de rachete, ce are in componenta sase lansatoare. Pe vremea mea erau regimente de raa ce contineau 4-5 astfel de devizioane dipuse pe un cerc in jurul regimentului. Acum nu mai stiu cum sunt organizate aceste divizioane. Ce e important, un sistem complet are sase rampe de lansare. Cu trei se angajeaza o tinta, in timp ce celelalte trei sunt incarcate cu rachete. Pe o tinta (functie de tipul de avion) se lanseaza una, doua, sau trei rachete.

            • @sandel zi-ne despre calitatea instructiei ceva, cum erau standardele la vremea aia! si mai ales ce parere aveau ”aliatii” despre voi ca rachetisti?

              • O sa razi dar mie mi s-a parut treaba destul de bine facuta, acum cand ma uit in urma. Sunt 25 de ani de atunci. Divizionul era operativ, adica ture, gata de lupta 24 din 24. Soldat care urmarea avioanele civile si le compara cu rutele dinainte trimise de la centru, ca sa le confirme. Daca nu era pe lista il raportai la regiment. Complexul se verifica la 24 de ore (dimineata cand se preda tura). Cu curentul ne-intrerupt aveam la dispozitie 6 minute sa fim gata de lansare. Fara curent 15 minute (pana porneu generatoarele complexului). Pe toata durata armatei (de 1 an si 4 luni) am prins peste 10 alarme. Cred ca erau cam una pe luna. Cateva din acestea au fost dure, in sensul ca veneau noaptea in unitate, opreau curentul si dadeau alarma. Trebuia sa ne imbracam sa ne luam armele din rastel si sa alergam la posturile de lupta, eu eram operator la dirijare, adica urmaream tintele si dirijam (termenul exact era „insoteam”, cine a focut la rachete stie ce inseamna) rachetele catre ele. La fiecare alarma primeam calificative. La inceput scoteam timpi slabi, dar apoi ne-am desteptat. De exemplu ne intelegeam dinainte ca unul din noi sa alerge direct din pat la punctul de lucru, astfel incat sa dau drumul la complex cat mai repede, faceam si treba lor fiindca se putea face pana intra complexul in parametri, iar ceilalti veneau un pic mai tarziu si imi aduceau si arma mea. Aproape zilnic urmaream avioane. Erau si aplicatii de tipul: veneau avioane de-ale noastre si noi trebuia sa le „doboram” (complexul putea simula tragerea). Complexul avea si un sistem de urmarire video, urmaream multe IAR93, si MiG15. Asa am luat eu contact cu aviatia de vanatoare de care m-am si indragostit (ulterior am si incercat la aviatie la Boboc dar nu am reusit). Ofiterii nostri ne tot spuneau ca divizionul nostru nu ar fi fost inca localizat de inamicii nostri (NATO) care pe vremea aceea pareau niste extraterestri pentru noi. Sunt multe de spus, daca chiar esti curios „wandoo N” pot reveni cu mai multe detalii. Mi-a placut arma, ar fi fost chiar frumoasa armata daca nu ar fi fost racania aia de 2 lei, nu am inteles nici azi de ce ofiterii o tolerau, ba uneori chiar o incurajau, fiindca tot timpul am considerat ca nu te ajuta ca militar, dimpotriva te tine in loc (s-a vazut la revolutie calitatea soldatilor educati in acest fel). Comandantul unitatii era obsedat de parte cu operativitatea. Mai inchidea ochii pe la tragerile cu armamentul din dotare de exemplu, dar nu discuta daca nu erai performant pe postul de lupta pe care erai incadrat. Valabil si pentru ofiterii si subofiterii din subordine. Ca sa ma fac mai bine inteles, intre un ofiter super ordonat si super comportament miltiar si unul nu prea ordonat, dar care stia sa regleze electronica complexului, alegea intotdeauna pe cel din urma. Din aceasta cauza le mai si inghitea mojicii la meseriasi. La soldati la fel. Am ajuns sergent (au fost doi in tot divizionul) pentru ca pe langa ca eram operator bun, am invatat sa reglez echipamentele si asta a facut diferenta cand a ales dintre caporali pe cine sa faca sergenti. La sfarsitul armatei mi-a propus sa merg la scoala militara si sa ma fac rachetist.

                • @sandel Foarte bune informatiile, multam de ele, se verifica cu ce am citit despre rachetistii romani .Un ofiter de rachete , nu mai tin minte numele spunea ca romanii erau cei mai buni la aplicatiile din poligonul sovietic din Kazahtan facute cu toti aliatii tratatului.
                  Acum se coroboreaza calitatea pregatirii voastre pentru care va felicit cu multa placere, cu matrasirea Nevelor,ROT-urilor ,frog !Se pare ca cineva se teme foarte tare de capacitatea de lupta a rachetistilor romani.Ca atare, adio rachete de calitate capabile sa puna probleme.

          • Le-am numarat si eu. Erau 8.

        • Apropos de Volhov, am facut armata la ele si din cate imi amintesc, rachetele aveau un termen de valabilitate, dupa care trebuiau trase, eu am facut armata in ’88-’89. Intre timp ce am facut am cumparat altele sau le-am prelungit resursa (ca la MiG-uri)? Ca nu imi dau seama… sunt curios daca stie cineva sa imi spuna….

  16. Si eu cred ca sunt frstul de mici sansele sa se cumpere ceva dar macar sa exersam imaginatia.

    Prioritatii:

    Nr 1: AA si radare mobile cu raza lunga (cum de s-a investit atat de multe resurse pt. radare fixe care vor devenii inutilizabile in cazul unui conflict nu stiu…);

    Noi trupe speciale care sa fie o extensie si complectare a celorlalte structuri antiteroriste dar care sa indeplineasca si operatiuni specifice militare. Acestea vor fi antrenate si contra noilor pericole evidentiate in Ucraina (ex: cat de necesara este dotarea cu o arma antimaterial. Trebuie Gepard-ul romanesc sa fie folosit de toti cei din trupelor speciale:

    Vasyl Krutov, seful operatiunii, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa organizata la Kiev, ca glontul tras de un lunetist a lovit rezervorul elicopterului Mi-8, ceea ce a provocat explozia.
    ”) Vom avea nevoie de ele.

    Nr. 2: AA si radare mobile cu raza medie si scurta, active si pasive. Cele pasive sau dovedit a fi foarte utile in razboiul din Georgia.

    Nr 3: Artileria rachete si obuziere foarte mobile si cu raza mare. Poate ceva antinava pe tarm dar tot mobil daca se poate.

    Nr 4: AT ‘individuale’ cu raza 600-800m.

    Nr 5: Submarinul daca mai poate fi folosit pt. atac. Plus cateva noi.

    Mai multe avioane.

  17. mai ,scapati din vedere un lucru:coana joitica-care de cand e romanica a avut influenta in politica.parca vad discutia:mototolule,nu esti bun de nimic,in loc sa profiti din criza asta cu rusii prin niste comisioane grase din inarmare sa are si sufletul nostru la batrinete,te plimbi ca prostu cu barca prin balti.boule..smad
    precepeti voi

  18. Iarasi baga Mister Dushka povesti de adormit copii! La rectificare sa zicem mersi daca repara ceva rable, ieri am vazut un trailer ce ducea pe platforma un IAR-330 fara palele elicelor, directia de mers era spre Brasov. Poate il duceau la vreo primarie locala sa-l expuna ca monument al prostiei mioritice de dupa *89 -distrugerea industriei militare. Poate il duceau la reparat, insa dupa cum arata, vai mama lui, cu vopseaua sarita si plexiglasul spart, cred ca era condamnat…
    Visam frumos, ATROM, EXTRA 300, submarine noi, etc, astia au doar planuri si proiecte,nimic real! Dar cum bine zice Hannibal, ne exersam imaginatia spre hazul celor din „structurili di forta” carora nu le pasa catusi de putin.
    @ATROM nu exista in inzestrare (cred ca nici prototipul nu mai exista, fiindca din cate stiu obuzierul era proprietatea firmei Soltam, nu a fost cumparat), MICA nici atat, de unde naiba apar pe Wiki si aiurea naiba stie! NU EXISTA. Daca existau s-ar fi aflat, ar fi fost vazute in poligon, s-ar fi laudat cu ele, insa cum nu au, canci.

  19. In acest moment, circa 80%din bugetul MAPN este cheltuit pe salarii si pensii.

  20. Comentez un comentator de mai sus:” decat sa bage banii in fregata mai bine ii baga in submarin”
    Eu as pune o intrebare daca exista vreo restrictie cate submarine sa avem?
    Si a doua ar fi de ce nu fabricam si noi la noi in tara ca mare lucru nu e sa faci niste tuburi de otzel etanse.Eu m-as baga sa le fac pe gratis un proiect cu motor dizel electric pana la realizarea fizica, cand ii vad asa neputinciosi cu atatia ingineri si institute in tara vasta.
    https://www.youtube.com/embed/s7vTfM3rswE?Autoplay=1rel=0&wmode=transparent

    • Nu nu avem restrictii si da, este foarte mare lucru sa construiesti un submarin, cea mai dificila de construit nava dintre cele militare.

    • @ dacul Uite , vino la mine, am io aparat de sudura, mergem la tulcea, il luam si pe Bula cu flexu, si intram noaptea la santieeru naval, am io un fin care lucreaza acolo, vorbesc cu el si ne lasa sa lucram la submarinu tau.. Ca ai dreptate, acu mi-am dat seama ca luam niste teava mai mare , o sudam , ii face bula un periscop din tubermane si gata , mergem cu el in fata la Sevastopol.
      Oi fi tu Dacul-dd(asta ce-o mai fi?) da parca esti mai mult din neamul lui Bastus
      Nu te supara , da cam cati ani ai? ai niste comentarii puerile la care nu prea stiu daca sa rad!

      • La tulcea unde s-au facut spargatoare de gheata pentru norvegieni, se pot face si submarine.Macar unu mic de mandrie nationala.
        http://www.youtube.com/watch?v=MfLq1e49Ewg

        • @Dacul dd. Un submarin nu se fabrica peste noapte, costa enorm si necesita echipamente si tehnologii speciale. Nu-i la indemana oricui sa le fabrice. Decat sa ne inhamam la un efort substantial, inutil zic eu, mai bine am cumpara nave noi sau sh (inca viabile) si ne rezolvam rapid problema. In medie, constructia unui submarin de tonaj mediu pe un santier cu experienta intr-o tara cu posibilitati tehnologice si financiare, dureaza cel putin doi ani (excludem proiectarea) daca totul merge ok. Eu nu-nteleg altceva, cum naiba de nu se gandesc sa faca aici si nave pentru Marina Romana, asta in conditiile in care se doresc noi vanatoare de submarine si noi corvete (bine, cel putin la nivel declarativ)…N-am auzit nicaieri ca vreun grangure sa zica ca sunt vizate santierele romanesti, cel putin nu inca!

      • Eu ma bag la sonar. Le fac cu niste difuzoare de inalte de la niste boxe.

      • Inainte de revolutie Ceasusescu dorea sa cumpere din China licenta de fabricatie pt niste submarine de mici dimensinui, dar care erau cu muuuult depasite tehnologic.
        Un submarin este „Perla Coroanei” in materie de constructii navale militare. Nici nu se poate pune problema sa ne apucam de asa ceva, chiar daca am fi seriosi.
        Iar necesarul nostru nu ar depasi 3-4 nave cu un maxim optim de sase nave operationale.

    • @Dacul dd. Cercetare-dezvoltare inseamna in primul rand inteligenta, vointa si fonduri. Institute avem, vointa si bani n-avem, si-asta fiindca nu le pasa. Si ma refer strict la cercetarea militara. Discutam recent cu cineva ce lucreaza intr-un astfel de institut, n-au niciun leut pentru cercetare in acest an fiscal, proiecte au dar degeaba. Spuneau ca le lipsesc substante banale ce pot fi achizitionate din orice farmacie…Banale! Asta spune multe despre „interes”.

    • @dacul si dupa ce iti faci tu submarinu , vine unu cu sistemul asta ASW si te da la balta! http://www.youtube.com/watch?v=6rXc9FUGfEU
      Apropo, ca veni vorba de santieru naval.. nava aia militara de spuneati voi ca s-a construit acolo a fost un proiect stealth si undeva pe la 5000 de tdw. Asa mi-a spus cineva. Zice ca aveai impresia ca e un tanc pe apa!.Stie cineva ce proiecte invizibile sunt pe la tonajul asta? Sa facut doar structura, cu tot felu de usi false, decupaturi, etc, adica se vedea clar ca pe interior ar fi urmat o a doua si definitiva compartimentare.Totul a fost secret! 🙂

      • Stai linistit ca n-a construit santierul asa ceva. Tata a lucrat in santier, din 77 pana dupa revolutie, si n-au facut asa ceva. O nava de 5000 tdw e ceva mare care nu are cum sa treaca neobservata.
        Au avut la reviziii / reparatii / intretinere Brutarii, care chiar seamana cu un tanc pe apa, dar nu erau produse la Tulcea.
        Eram prin cl a XI-a (84-85) cand am vazut una in hala mare dar nu era in constructie ca era echipata complet, inclusiv cu MR4 pe ea. Am vazut-o de la capatul sincroliftului asa ca n-am avut cum sa-mi dau seama daca era Grivita sau Brutar II (la vremea aia nici nu stiam ca avem asa ceva, cu atat mai putin ca ar fi doua tipuri).

        • @ bula Mai bulica! Nu am pretentia ca stiu ce s-a facut acolo , sub prelata secretului absolut.
          Deci : o ruda , coordonator proiect (nu la asta cu nava), mia zis la telefon urmatoarele, un proiect secret, in jur de 5000 tdw, arata ca un tanc pe apa. Pe langa asta mascarea s-a facut chiar si pe santier sub forma de ferestre false, panouri despartitoare false din table subtiri acolo unde era evident ca trebuie blindaj.. etc.
          Dar a mai spus ca odata remorcat la norvegieni aia l-au scos de sub ”secret” si s-au impaunat cu el, strategia secretului fiind mai degraba comerciala, nu doresc sa afle lumea mondiala cine face ”hull” si cat de ieftin. Asa ca atunci cand au adus-o la ei acasa pentru armare au pus-o pe site.Daca ai chef poti sa cauti pe site-ul lor (eu habar na-m care o fi ala) si sa te dumiresti!
          Nava s-a facut acum, foarte recent , ce treaba are tatal tau cu asta??

          • @wandoo
            Coane, ai uitat sa spui ca e treaba foarte recenta si m-am gandit la ce-am vazut inainte de 89. Chiar si asa, mi-e greu sa cred pana nu vad imaginile cu pricina.

    • Daca tu te bagi sa faci motor de submarin, ma bag si eu sa fac o racheta sol-sol sau sol-aer …

    • „Eu as pune o intrebare daca exista vreo restrictie cate submarine sa avem?” esti ingrijorat ca o sa depasim numarul admis ? 🙂

  21. Din ce a povestit nea Dusca eu cred ca iar o folosit celebra pasta de dinti cu aroma de rumegus …totusi nu-s inca lamurit , ”dotarile din inzestrarea ” respectiva la ce scara vor fi ? 1/48 sau 1/72 , . Am vazut in filmuletul cu trenul pana si un Tatra 8/ 8 …mai de cand nu am mai vazt ase ceva !

    • Ce bune au fost acele Tatra la vremea lor…Mi-am petrecut primii 10 ani din viață pe un șantier strategic al țării care a fost România, Tatrele alea erau la ordinea zilei acolo,
      Doamne, când îmi aduc aminte ce impresie de forță degajau mașinile alea când treceau tractând pe trailere ditamai escavatorul sau buldozerul – nu jucărele din astea jumate din plastic ca acum, FIARE TAICĂ…

  22. daca pot sa-mi aduc si eu o cat de ce contributie, ca civil vad lucrurile asa:

    da, nu poti avea incredere in politicieni. inteleg ambele puncte de vedere, optimiste si pesimiste.

    nu ma pricep, dar care este capitolul unde stam mai bine? nu cumva la intelligence? adica, la resursa umana exceptionala? avem cei mai multi copii supradotati din lume, informaticieni de top, la hackereala nu mai zic, puzderie de premii, prezenta pe podium la toate olimpiadele internationale importante, aur in fiecare an la Salonul de inventii de la Geneva…am mai scris despre asta.

    si atunci, de ce nu am investi in cercetare si restul, in capabilitati de razboi cibernetic? zic si io, daca tot excelam la capitolul asta, de ce nu-i acordam o atentie sporita?

    am putea obtine informatii din interiorul Rusiei printr-un singur click, daca suntem destepti. si suntem. deci, de ce nu folosim avantajul acesta competitiv, la cate genii informatice avem?!

    am putea face mai multe si in industria militara, dar nu cu mizeriile noastre de politicieni. macar pe IT sa ne axam.

    • Regimul de astazi nu accepta proprietatea de stat si mai ales o industrie militara de stat sau privata (mafioti locali ca Gigi) . Din 200000 de angajati in 1989 au mai ramas in jur de 8000 cu tot cu privati si orice proiect se termina mai rau de n-ar fi pentru ca nimic nu e de aiurea cu atatea servicii si cu bugete pline de zerouri si de masini scumpe straine ca altfel nu pot sa mearga(inainte uniii aveau un cal si isi faceau treaba, pe bune!) care nu au reusit sa faca nici macar un tractor militar daca ar exista asa ceva.

    • Avem copii ca toti altii sa lasam umflarea in pene cu nemaipomenitii nostri oameni frumosi si destepti, spalatura de creier comunista. Suntem ca toti altii. Bagi bani in scoala, ai specialisti si forta de munca bine calificata (plus ceva educatie suplimentara), bagi banii in sanatate, ai oameni sanatosi, cu speranta de viata in crestere. Bagi banii in armata, ai aparare eficienta, care macar descurajeaza eventualul adversar daca nu il pune pe fuga. Bagi banii in tot ce am zis mai devreme, inseamna ca le-a venit mintea la cap la politicieni si s-au apucat de guvernat. Dar tot iti trebuie ani buni sa faci o tara adevarata.

  23. @ Floryyn ha ha , cu colegii de la scoala incercam pe i atunci sa imitam zgomotul pe care-l faceau . Era ceva aparte cu urletul cu tonalitate grava a motorului presarat cu tonalitati inalte cand schimba viteza [cred ]. Aveau intr-adevar cam toate ingredientele unui camion [ tractor ]de armata care impresiona si la simpla aparitie .

  24. nici nu stiu ce sa zic………sper sa fie adevarat si sa mearga asa cum trebuie, dar in acelasi timp nu pot sa nu sesizez „precaritatea” vremurilor in care am ajuns sa traim. masura este clar necesara, poate tardiv – oare sa ne dea istoria iar o palma??? oare sa fim iar prinsi cu pantalonii in vine??? jale. circula pe facebook un filmulet surprins de cineva cu un tren militar (cred ca prin judetul constanta) care cara la greu – filmarea are cam 2 minute in care se vede tehnica militara carata la greu – par puncte de control si lansatoare de rachete AA (imi pare ca volhov), camioane de transport trupe si alte chestii despre care nu ma pot pronunta ce sunt

  25. Asa, ia sa vedem, 12 obuziere 155mm third hand din hawaii
    =250 mil.euro.,1200 de obuze second hand calibru 105mm=120 milioane euro,pe urma konstatam ca nu she potrivesc, mail luam 1200 de obuze second 152 mm, 240 mil.de euro….aaaa…stai asa canu se potrivesc nici astea, mai dam 240 mil.de euro si luam obuze 155 mm dar constatam ca tunurile nu au dispozitive de ochire, dam 440 mil.de euro pe niste chestii care sunt dispotive de ochire dar pentru obuziere de alt model…

  26. deocamdata trebuie sa ne concentram pe termen scurt .vor dura ani ca sa construim o forta credibila.asa ca anul asta sa ne concentram pe razboiul de gherila si sa cumparam masiv rachete portabile antitanc si aa.

    • @adi 🙂 vezi ca sunt filmulete scurte pe you tube despre cum sa lupti cu spetznazu, facute de fratii ceceni , de fratii afghani, de toti fratii pe unde au venit in vizita rusii cei iubitori de pace si prietenie intre popoare! 🙂

  27. preluare Deutsche Welle:Preşedintele Traian Băsescu spunea zilele trecute că guvernul desfăşoară un efort de înzestrare care nu este făcut public în toate detaliile sale, dar care ar trebui să insufle publicului un sentiment de siguranţă.

    • Ingrasarea porcului in ajunul razboiului nu tine …de fapt Romania are traditie sa fie prinsa cu nadragii in vine inaintea orcarui razboi mondial

      Chestia cu „sentimentul de siguranta ” tine doar la fraierii care vad porcul unflat dar nu vad furrtunul cmpresorului pneumatic virit in dos ……..

      De fapt situatia e disperata si ei incearca sa invie mortu’ inainte de inmormintare

    • eh daca imi spune statul ca sunt in siguranta atunci asa o fi…doar politicienii nostri nu mint.

    • Aha, deci investesc in ameliorarea sentimentului de siguranta, nu in siguranta populatiei efectiv. Isi dau si ei seama ca e tarziu sa mai faci ceva acum….

    • Pai in toata Europa inzestrarea armatei este PUBLICA! La noi nu este pe motiv de manareala. De ce ar fi secreta, cand rusii stiu tot ce are NATO iar NATO tot ce are rusia.
      Ce dotarea secreta, cand tot ce am cumpara ar aparea in comunicatele companiilor furnizoare?!

    • cred ca acest efort de inzestrare are de-aface cu Navele americane care tot vin in portul Constanta.

      Poate acele nave descarca la noi ceva containere… cu… Patriot si Tomahowk

  28. Fain driftu ‘ !

  29. Trebuie să avem o armată pregătită. Ruşii vor Ucraina şi nu se ştie unde se va opri Putin, pe Nistru, pe Prut, pe Vistula ? Ungurii vor Transilvania, sârbii vor cere Banatul, bulgarii Dobrogea. Rusiei nu îi pasă de apiraţiile Ungariei dar dacă pot crea probleme, îi vor sprijini pe unguri, să facă zânzanie. Occidentul nu ne va ajuta, nu a luptat şi nu va lupta nimeni pentru România decât românii de care îşi tot bat joc politicienii. În primul război mondial au trimis doar misiuni de instructori, fără a deschide frontul de la Salonic, în 1940, 1945 şi 1989 ne-au vândut fără probleme Rusiei. Când le va conveni ne vor scoate din NATO şi UE. Orice ar fi ţara asta trebuie să se opună invadatorilor, oricare ar fi şi nu să cedeze ca în 1940. Cât va putea, o zi, două, o săptămână. Va fi greu pentru că nu avem industrie, nu mai avem capacitatea de a fabrica tancuri, rachete, artilerie, avioane am vândut instalaţiile de fabricat tunuri, turele, UMGB a fost distrusă.

    • daca ne luam dupa conversia la euro a lui goagal sunt 158 mil euro, adica mai nimic….

      eu nu ii mai inteleg…aia 158 mil euro sunt partea din crestea bugetului numa’ ..si cheltuielile suplimentare pe care le tot anunta sunt pe langa?
      sau cheluielile alea marete sunt din cei 158 mil euro?

      158 mil euro……..mi-l imaginez pe dushka cu bretonu in vant zambind „maret” *aaah 158 mi, euro* „cumpar Bundeswehr”…………………………………

    • ma baga si pe mine cineva in seama? 🙂 )

    • deci au vorbit cu cugir…asta inseamna noua arma de asalt? sau inseamna ca o sa cumpere niste ak-uri pentru ca au ramas fara si nu au cu ce sa echipeze rezervistii in caz de conflict?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *