România va construi, alături de Rheinmetall, cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniție din lume

27 august 2025

Astăzi, în Germania, ca reprezentant al Guvernului României, ministrul Radu Miruță a definitivat cadrul contractual pentru realizarea, la Victoria (județul Brașov), a unei investiții strategice: o fabrică de pulberi pentru muniție, construită de la zero, care are șansa să fie cea mai performantă din lume.

Statul român, împreună cu Rheinmetall, cel mai mare producător european de armament, va produce în România pulberea necesară industriei de apărare, atât pentru necesarul intern, cât și pentru întreaga regiune.

Ceremonia a avut loc în prezența CEO-ului Rheinmetall, Armin Papperger, și a unor oficiali de rang înalt – secretarul general NATO, Mark Rutte, ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, vicecancelarul german Lars Klingbeil, președintele Bulgariei, Rumen Radem.

Ceremonia de astăzi vine după câteva săptămâni intense de discuții și negocieri, de muncă serioasă, cu respect față de parteneri, dar cu fermitatea de a apăra interesul României.

Ce a schimbat negocierea din ultimele săptămâni în bine pentru România

„Când am preluat mandatul, am găsit un contract cu prevederi comerciale considerate „bătute în cuie”. Nu am putut accepta condiții mai puțin avantajoase decât avem azi pentru România. Azi, am demonstrat că, dacă negociezi corect și ferm, se poate schimba și ceea ce alții spuneau că e imposibil”, a declarat ministrul Economiei, Radu Miruță.

Prin redeschiderea discuțiilor și invocarea principiilor comerciale simetrice, am obținut pentru România:

Drept de veto asupra deciziilor majore;
Obligativitatea implicării furnizorilor români în proiect;
Costuri de licență corecte;
O participație clar cuantificată pentru statul român.

Față de forma contractuală pe care a preluat-o actualul ministru, negocierile au dus la o economie pentru statul român de peste 93 de milioane de euro.

Acest rezultat a fost posibil cu sprijinul Administrației Prezidențiale și al Prim-Ministrului, dar și datorită unei echipe de profesioniști pregătiți, consilierului ministrului pe probleme de dezvoltare, Remus Cotuț, care și-a câștigat respectul partenerilor germani.

Detaliile investiției:

Valoare: 535 de milioane de euro
Începerea construcției: 2026
Durata: 3 ani
Forță de muncă: 700 de locuri de muncă directe în zonă
Impact: România își asigură materia primă necesară industriei de armament și un rol de jucător regional relevant în domeniu.

„Acesta este motivul pentru care insist ca în fruntea companiilor de stat să fie profesioniști: pentru ca investiții strategice ca aceasta să aibă cadrul și oamenii potriviți. Nu cedez. Și nu voi ceda atunci când e vorba de interesul României”, declară ministrul Radu Miruță.

___

Sursa: MEDAT (Ministerul Economiei, Digitaliza… bla-bla-bla…)… RAADPFLCKSCKR… denumiri kilometrice de pe vremea lui Ceasca; un Minister ar trebui sa aiba doar 3 cuvinte principale, primul fiind „Ministerul”, celelate doua fiind fie „Ceva al Cuiva” sau „Ceva si Ceva” (exemple: MApN / MAI).

78 de comentarii:

    • Ce mă ‘inervează’ că toate investițiile astea sunt grozave pentru că vir asigura n sute de locuri de muncă! Ce mama mă-sii, nu fac fabrica de pulberi sau de mai știu eu ceva sa ‘dau de lucru la oameni’! Fac fabrică pentru că este mai economic, mai profitabil, sa am produsul fabricat in curtea mea. Ok, dacă fabrica va avea și angajați locali, cu atât mai bine, dar nu asta trebuie sa fie criteriul de apreciere al unei astfel de investiții, că nu suntem un stat socialist decât în visele umede pesediste.si ajungem să tragem in continuare targa pe nisip.

      4
      • Stai liniștit ca nu vor fi salarii mari. Un 2500 net + bonuri si ajunge pwoolimii. Doar anumiți „speciali” isi vor însuși posturile caldute. Fostul director al firmei unde lucrez (Vereș Lajos) e acum director la ELMET Bacău (parte din Elbit) , mnoa, tata „jeneral”, și-a facut omul relații „unde trebuie”. Poate urmează Remus Cotuț, ca tot il pomeni cineva p-aci. Dupa ce l-au zburat de la Faist Mekatronic (Oradea), nu i-a ieșit pasența cu fotovoltaicele, a dat chix si la Sinteza cu Lockheed Martin, acum e la un post călduț la Stat, cine stie, se „reprofilează” baiatu’, acum caută sa vada pe cine mai pupă in derriere dintre străini.

        4
  1. La mine personal declaratia scrisa in titlu nu tine, nu
    pentru ca nu i posibil, pentru ca „pasi mari fac sa inceapa cu pasi masurati, mici si prudenti”
    In afara de asta e nevoie de o fabrica in timpul actual si asta nu poate fi o fabrica mare.

    5
  2. Cotut asta a cui sageata e? Are un cv extrem de straveziu si pt un secretar de stat.

    2
    • Asta e orice dar nu cv straveziu vs coafezele psdilor si animalele politice ale liberalilor

      https://www.linkedin.com/in/remus-cotut-869a4925?originalSubdomain=ro

      4
      • A, s-a strigat bingo. Avem un „cunoscator”. Ia zi, bre, Mihai, e prieten cu Ponta sau e doar barfa? Cu Sarbu o fi? Si vezi pe unde activa inainte sa-l ia mecatronicienii aia din star trek cu care s-a certat recent.
        Partea frumoasa cand pun picioru „la capitala” diversi temporari in functie e ca ies la iveala diversi baronei locali, Oradia nu a mai fost de multa vreme material de studiu, mergea totu ceas, cica, devenisera si clclujenii si timisorenii invidiosi.

        2
    • Remus Cotut e o pwoolă de om. A lucrat cu șeful meu actual la Faist Mekatronic cand erau la început prin 2008, Faist al cărui director a si fost până l-au zburat suspectat de „afakeri” cu „diverse” (reziduuri de aluminiu, etc.). A fost si victima unui furt prin 2018. https://www.google.com/amp/s/adevarul.ro/amp/stiri-locale/oradea/sotia-si-baiatul-unui-unui-manager-de-1867514.html. Avea 15 miare cash in casa. 15 mii erau bani in 2018. Mno, daca esti „băiat deștept” 🤡 . A mai fost si pe la Sinteza pana cand a dat si acolo chix cu afacerea Lockheed Martin, poate reușește s-o fwootă si pe asta dupa ce o căpușează .In 2014 cand intram in campul muncii mi-am dat demisia de la Faist pentru ca nu suportam condițiile atroce de muncă (emulsie in aer la greu de la CNC-uri, lucrai pe 3 masini uneori nu luam pauză de masă fiindca aveam norme imposibil de îndeplinit matematic dar fiind tanar si prost…mna…trăgeam ca un hamal, fum la turnatorie fără exhaustoare capabile, te mutau unde aveau ei chef.) Pwoolă ăsta imi spune așa arogant: ” Ce, crezi ca o sa-ti găsești altundeva mai bine?”. Da, pwoolă, in 2 săptămâni eram angajat COMAU la măsurări tridimensionale si nu iobag pe plantația ta, feudalule! Un om de nimic, mâncal-ar cancerul incet dar sigur!

      15
      • Silviu, interesant. Bine c-ai scapat si ti-ai gasit alt loc.

        3
      • El avea 15 k € Cash in casa și o mașina de vreo 80 k …
        Faist Mekatronic Oradea a ținut in brațe multi masoni cand au trecut prin perioade mai grele …

        1
        • John- foarte multi oameni politici si de afaceru sunt masoni. Unii facuti prin alte tari (primii post 89 au „primit lumina” in Egipt- Roman). Nu multi, foarte multi. De la un nivel incolo, pt a prospera, oamenii de afaceri intra ori in masonerie ori in alte organizatii („caritabile”, catolice etc).
          Si in MapN sunt destui, in rezerva, a fost o perioada cand au fost neagreati, isi facusera partid.
          Multe hotarari importante prin lume se iau prin organizatii sau formaturi discrete initial, pana la validarea oficiala.
          Cine nu e prezent in punctele alea, nu exista.
          Pana si Ceausescu era pe felie cu P2.

          1
          • Mie nu îmi place ambitia oarba și lipsa de caracter , iar masonii pe care am avut ocazia sa ii cunosc , doar asta aveau in cap – o ambiție oarba pentru a face bani mulți , indiferent pe cine ar trebui sa sacrifice , nemaivorbind de preaslavirea atotputernicului Putin și a Rusiei …

            3
  3. oarecum ironic ca doi ministri „progresisti”, patrtid hulit de multi oameni din sistem, dau in sfarsit drumul la proiectul fabricii de pulberi, chestie care n-a putut fi rezolata de statul roman in ultimii 20 de ani si ne facea dependenti de … Serbia…fiind o veritabila vulnerabilitate

    55
    • „20 de ani ” nu a fost razboiul la curul nostru, ca acum! Oricare ar fi fost la conducere fiind presiuni de la NATO, UE cand toti se misca sa se inarmeze si se cere 5% din PIB si mai ales nebunul de Trump, nu mai era loc de stat pe margine ! ” S a strans hora ! „

      6
      • e razboi de 4 ani, n-au miscat nimic! pulbere tot din Serbia se cumpara

        11
        • Si acum e gata maine fabrica? In cati ani e gata? Todeauna au durat ani pana au ajuns la un consens, pana au identificat locatia, terenul ,organizarea de licitatii, contestatii etc….. Asa o sa tot fie ! Nu au facut nimic special, si au facut treaba la fel ca cei care au negociat de luat Patriot,Himmars,P5, Abrams ,K 9, Elicoptere, MANPANDS, rachete pentru avioane, rachete Spike, nave de deminare din UK si lista continua….

          3
  4. „care are șansa să fie cea mai performantă din lume”. Nu stiu cum, dar superlativele astea puse langa ceva romanesc nu-i a bine.
    Sa speram ca nu fac iar un mamut care va lucra la capacitatea de avarie din lipsa de comenzi. Nu de alta, dar suntem vestiți ca am dezvoltat (pe credite) o industrie petrochimica fix cand am rămas fara rezerve de petrol….

    21
  5. Era o necesitate mai fratilor. Ma bucura insa ca nu au venit cu solutii creative cu turcisme. RM este totusi RM.

    22
  6. Incredibil cat le-a luat pt ceva totusi nu atat de complicat. felicitari pt Mosteanu ca a batut in cuie afacerea si avem un contract cu termene, drepturi si obligatii. E rusinos ca statului roman i-a luat atatia ani sa faca traba asta si doar peste 4 ani vom avea pulbere romaneasca. Eu as vrea sa ii vad in fata justitiei pe cei care au amanat contractul asta.

    puteti sa spuneti oric despre USR, dar sa ne amintim ca daca PSD nu sabota corvetele, azi aveam o marina serioasa cu 3 nave de lupta absolut decente.

    34
    • E meritul lui Miruta, nu al lui Mosteanu, ala nu s-a trezit inca! Ce m-a impresionat placut e cum a renegiciat clauzele contractuale sa fie simetricr si as fi tare curios pe ce se duceau cei 93 milioane euro economisiti!

      19
    • @Dinu Sa nu zicem hop, inca. 1. PSD-ul e in guvern si treaba este taraganata de f multi ani !
      2. Nu cred ca ii convine ca ce a desfintat pe vremea lui Nastase sa fie pus in functie acum, se supara rusii. Oricum isi vor pune si ei directori si consilieri.
      3. PSD-ul preia guvernul peste mai putin de 2 ani !!! Si … vezi corvetele !

      3
      • pai se schimba prim ministrul conform acordului, nu compozitia guvernului si nu cred ca vor ceda justitia 🙂

        3
        • Stai sa vedem ce mai e pana atunci in astia aproape 2 ani electoratul celor la putere acum se v a diminua extrem dupa toate masurile de austeritate si taxe impuse ! Sa vedem si ce fac cu pensiile magistratilor, ca astia practic sunt o putere in stat ! Orice masura care ii afecteaza e neconstitutionala, dar limitarea pensiei si cresterea varstei la militari nu a fost ! Populatia o sa i taxeze daca nu rezolva cu magistratii ! Intre timp tov. Bolovan, o sa aduca deficitul la o cifra acceptata in negocierile cu UE, o sa salveze cat mai multi bani din PNRR si cand trebuie sa faca rocada, sunt la mana PSDcare dacanu i convine se da cu Haur, fac aia o motiune de cenzura si cade guvernul ! Iti dai seama ce procent de electorat au cele doua partide dupa toate masurile luat de USR,PNL,,,,Atunci sa vezi distractie la PSD ca le a trecut glontul pe la ureche cu acest deficit, cand ei ajung la putere si toate ploile sunt aranjate, nu trebuie sa vina cu taxe, doar sa fac pomeni din ce au peste incasari…

          4
  7. capatu satului

    Și cum s-a ajuns la concluzia ca aia de la noi va fi cea mai modernă
    Ce are lasere, fazere, roboți, Star Trek ?

    Noi parcă am mai avut o stire de asta ca vom produce singuri muniția pt M1abrans desi ala are tun licență germană…inteligenta artificiala totala; asta era din timpu lu ciolacu, care n-avea timp de penenere votat de palavrament, dar se pregătea asiduu repetând cu consilieri lui, ce minciuni sa spună la tembeliziuni – așa-i cu scoalele târzii

    Văzui azi la știri ca s-a inaugurat nu știu ce fabrică Rheinmetal în Germania care va produce nu știu câte sute de mii de proiectile pe an, parcă 380.000 – 400.000 – la ăștia ști cat produce frabtca noua

    La noi știm ca e modernă, dar pt ce capacitate instalată, pe lună, pe pământ, etc
    Ca să știe și tovrarashii și pretenii tarii și sa gândească de 2 ori înainte de atac

    Am mai văzut o știre cu un jeneral care a uitat gura deschisă, ca noi n-are rost sa ajutăm Ucraina, ca nu se obțin beneficii, și e școlit la americani
    https://m.ziare.com/amp/ucraina/ajutor-razboi-romania-grumaz-1960907

    Și vorbește și de pe unele ziare care transmit și mesaje ciudate
    https://adevarul.ro/amp/stiri-externe/europa/primul-general-roman-format-la-harvard-raspunde-2359514.html

    6
    • Noua fabrica din Germania produce munitii, in speta proiectile (155 si 120 mm, posibil si alte calibre). La fel cea din Bulgaria (proiectile de 155 daca tin bine minte). Fabrica construita la noi, asa cum scrie cu bold la inceputl articolului, produce pulberi pentru munitii. Doua lucruri diferite.
      Fabrici de proiectile avem deja, iar la Plopeni cel putin au ajuns primele utilaje si pe 15 sept. va incepe montajul liniei pentru productia proiectilelor de 155mm: https://ziarulprahova.ro/2025/07/la-uzina-mecanica-plopeni-au-sosit-primele-utilaje-destinate-liniei-de-fabricare-a-munitiei-de-155-mm-calibru-nato/
      Stiu ca se mai vorbea si de Dragomiresti: o investitie cu GD, nu stiu care mai e stadiul pe acolo.
      Ca o completare, pare ca si la Fagaras se misca lucrurile:
      https://www.defenseromania.ro/ministrul-economiei–la-fabrica-de-pulberi-victoria–in-urma-cu-o-saptamana–am-castigat-pe-fond-procesul-in-privinta-exproprierii_633044.html

      10
      • Aveam impresia ca Dragomiresti este proiectul mai avansat pt munitia de 155mm (pt ca GD).

        Bun, ma bucur ca se intampla la Plopeni in schimb, mai repede.

        Ma-astept ca la Dragomiresti (avand in vedere implicarea GD care nu vin pt bani putini) sa se intample treaba cu alte volume vs Plopeni.

        Multam.

        4
        • Am impresia ca GD nu „vine cu bani multi”, e vorba de peste 200 milioane imprumutati de Romania de la SUA !

          2
          • 220 mil dolarei, sa fim mai exacti

            https://www.mediafax.ro/economic/ivan-dragomiresti-hub-strategic-nato-investitie-de-220-milioane-de-dolari-pentru-productia-de-munitie-23568527/amp

            Avem nevoie de productie consumabile ca de aer, sa umplem rezerva strategica cu minim juma de milion de proiectile 155mm (asta daca pana nu porneste productia mai e razboi in UA)

            3
            • O teava de K 9 duce 1000-1500 de proiectile, avem teava de rezerva pentru cred jumatate 54×2000= 108000 de proiectile si trebuie sa iei in considerare ca 1/3 din ele vor fi avariate ,distruse, nu vor ajunge sa le traga ! Nu vad de ce am avea un stoc asa de mare la aliniamentul nostru ! Nu suntem Ucraina ! Acelasi lucru e valabil si la tancuri ! Mai bine ar fi sa avem stocuri cu sutele de mii la munitie antiaeriana, rachete, unde se vede si la ucrainieni ca nu fac fata cand vin 590 sahed, rachete de croaziera si balistice etc

              4
              • Pe componenta antiaeriana se consuma enorm de multa munitie si aici trebuie investit sume mari pentru a contracara, drone si rachete, pe care daca nu le distrugi ramai si fara K9 si fara Abrams si altele..

                6
              • UA a consumat intre 2000-8000 de boabe/zi in fct de perioada razboiului si de sursa de estimre (acum e ceva mai calm, pe pozitional, se troznesc multisor cu dronele)

                La o medie de 3000 boabe/zi -> folosesti peste 1mil/an. Si nu vrei sa ai stoc care sa nu te tina macar juma de an. De unde zic eu (nu-s planificator militar doar un neica nimeni din civilie, ITist + similare) ca juma de an ar fi minim de bun simt.

                Tevile ti le mai trimit si unii cand porneste razbelul, mai greu cu munitia (asta a fost si la conflictul din UA, desi europenii vor fi incomparabil mai pregatiti data viitoare).

                De acord ca avem si alte gauri mari, mai avem si Himars in ecuatie (ff desteapta mutare inainte sa se vada ce util a fost in conflict real), etc etc. Si mai ales la apararea anti-drona/CUAS suntem cam nepregatiti in volumele necesare.

                4
                • Nu am ideie de unde ai cifrele de 2000-8000/zi la o medie de 3000x30zile+90000 care inmultit cu 12 luni rezulta 1080000 de proiectile pe an ! Ditamai fabrica moderna pe care o fac nemtii la ei o sa faca 350000 de proiectile pe an ! Coalitia Cehiei a adunat cateva sute de proiectile pestrite ! In fine sa fie cum zici tu, dar ucrainieni au foarte multa artilerie autopropulsata si tunuri, plus un front enorm, incomparabil cu noi si ca front si ca artilerie.Daca ei au obuziere autopropulsate si tunuri de 155 mm M777 ,fara numar noi nu o sa avem decat 54 de buc K9 si nu avem tunuri de 155 . In aprilie 2024 presa de specialitate spunea ca ucrainienii au primit aproape 400 !!! de obuziere de 155m, plus ce aveau ei pe calibru est. De tras au tras la inceput, dupa aparitia dronelor Bayractar si pe urma a FPV, razboiul a luat o alta turnura !. Uite acum daca nu se pot apara pe antiaerian :https://www.defenseromania.ro/fabrica-bayraktar-din-ucraina-avariata-grav-in-urma-atacului-masiv-rusesc-cu-drone-si-rachete_635513.html Asa iti toaca toata infrastructura si tehnica….

                  4
                • Eu inca sunt mirat ca nu au sunat băieții la SMS Group din Germania sa cumpere o mașină de forjat radial sa se înceapă producția de țevi de rezervă. Polonezii așa au făcut. Daca tot face Hanwha fabrică aici n-ar strica sa producem K9 mai multe pentru armată si sa nu rămânem la cantitatea aia farmaceutica de 54 de obuziere sau câte erau planificate inițial.

                  4
                  • Cred ca mai ieftin ar fi sa cumparam tevile. decat sa le producem tinand cont ca avem doar 54 de k9 ! Era mai bine daca mai cumparam un lot de 54 de k9 si poate atunci coreenii ne dadeau licenta pentru fabricatia de tevi…Oricum situatia nu e ok ca avem foarte multe tunuri, vechi nemodernizate tractate si in ziua de azi se pune accent pe mobilitate,,tragi si o iei din loc ca te dileste contrabateria inamica cu proiectile sau drone… Ar trebui sa le dam 70% din ele ucrainienilor, ca oricum se da bani din fondul de ajutor pentru ucraina, tarilor donatoare. Mai punem ceva pe langa si ne luam ceva mai nou eventulal M777 ca e de 155mm. Eu vad asa problema dai 200 buc de cal 100 si 152 ce ai prin batatura si iei 50-70 de M777noi sau poate 120 SH de la altii care au. Noi avem nr mare de tunuri ca asa a fost doctrina de aparare socialista, nu ca vin ‘imperialistii”, cat ca vin rusii peste noi !

                    3
                  • Pai, daca fac polonezii tevi luam de la iei…..

                    3
                    • In timpul unui razboi cu rusia ?

                      2
                    • Da si in timpul razboiului, ca doar tevile nu se uzeza ca PM-ul sa iti trebuiasca sute de mii, fabrica aia o fi facand cateva zeci de tevi pe luna, ca nu sunt tancuri…. sa faci 3-4 pe luna.

                      2
                    • nu zau fabrica aia produce prioritar pt romania sa inteleg in timpul raboiului va produce cum produce elbit drone si avionica prioritar tu le vei tine in remize ,nu se uzeaza ,vezi ca nu sunt germane sau americane cand sunt diferente de greutate intre agregate greutatea aia inseamna la tunuri ori raza ori uzura

                • Tevi de k9 nu produc decat coreenii asa ca mult succes daca incalzesc aia din noird peninsula baz o sa fie la noi paladin nu jioarsele coreene

                  • Si germanii, Rheinmetall dupa care coreenii
                    au copiat.

                    2
                    • Si mai stiu inca cel putin 8 care fac tevi 155/52cal.

                      2
                    • So crezi tu, ca se potriveste ala e marketibg

                      1
                    • De ce nu ? Si Elbit fac tevi 155/52. Care i problema ?

                      1
                    • pt ca insisti sa iti explicam ,calibrul este fi interior al tevii ,lungimea tevii este de un numar de fi interior ,insa daca exista 250kg diferenta de greutate dintre teava tunului la rch 155 mm sau pzh 2000 si CN 98 de la WIA in plus inseamna ca inchizatorul si chiulasa tunului de la K9 nu suporta teava de la Rheinmetall de ce pt ca e mai greu de stabilizat ,e posibil sa nu se potriveasca montajul in ansamblu ,si sa ai nevoie de alt contrabalans pt stabilizare ,si asta ti-o zice unu cu 10 clase studiind in Romania urmatoarele materii la nivel mediu ,Matematica,Fizica,Chimie, Rezistenta Materialelor ,nu cu 10 diplome la politehnica lu abramburica ,ca vad ca aia nu se obosesc sa va explice de ce TR 125 e un proiect ratat .

                      PS. diferenta de greutate intre tevi totodata face un tun mai performant de cat celalalt ca distanta de tragere si rezistenta la uzura ,pt ca rezista la anumite presiuni si temperaturi mult mai bine ca uzura si putere ,pt avepisti mai studiati diferenta de teava intre PM si pm ca poate o stiti ca doar e acelasi calibru

                      1
                  • Polonezii produc pentru Krab, ce-i drept teava e britanica parca dar se pot face modificari pt. K9 mai ales ca ei au K9 in dotare https://defence24.com/polish-cannon-barrels-from-hsw-manufacturing-capacity-established

                    2
                    • Stati linistiti ma baieti ,ca daca ai aviatie, sisteme de rachete, antiaeriana beton, rusii nu au cum sa ajunga in raza la k9 sa tragi sa iti uzezi tevile. Vor sta la distanta, ca altfel ii nivelam ! Avioane o sa avem, ne trebuie suplimentate sistemele de rachete cu bataie lunga, adica Himmars sa lansam ATACAMS, PRSM astea sa nu fie in cantitati farmaceutice cum sunt K9 ( ci cu sutele! Plus alte sisteme de rachete de la israel, coreeni, chiar si turci, sa aiba bataie mare si sa fie iefteneaua ! Facut cu ucrainienii ca ar fi mai ieftin prin programul de inarmare european sau altii rachete cu bataie peste 1500km si atunci nu ne mai facem probleme de uzura tevilor…

                      3
                    • da desigur deci sa inteleg ca noi am cumparat k9 facut in coreea cu teava coreeana 9 bucati ca sa luam dupa tevi de la bae si sa modificam k9 pt tevile de la bae facute in polonia sau pt tevile de la rheinmetal soto se poate,am gasit alt tr 85 de modernizat

                      1
                    • tre sa multumim din inima parditului ca le-au luat si pe astea ,ca daca nu le luau ramaneam cu 152 trase de boi

                      1
                  • Nicule la tine nu e ok nimic ! Plonezii nu iti dau tevi ca sunt ai dracu si fac numai pentru ei, coreenii ai dracu s au vorbit cand avem noi nevoie de tevi sa i atace pe aia din sud. Cum spui tu de polonezi, ca nu ne dau tevi , adica e razboi pe tot frontul de est la nato, rusii se bat si cu polonezii si cu letonieni, estonienii, finlandezi, cu romanii ca suntem in NATO, asa front o sa aiba rusi ? Ba ma lasi ! Cu chestii deastea gandite simplist? Nu te mai intreb ce face Ucraina in timpul asta ! In seamna ca e ocupata si sa predat, ca neutra nu se poate, ca daca rusii au ajuns la tarile NATO ei sunt inconjurati si ocupati ! Sau daca mai cer vreodata ajutor de la NATO sau UE,cred ca vor fi impartiti frateste cu rusii. Adica despre ce vorbim?

                    3
                    • no ma cand o fi razboi cu rusii e doar la noi doar noi restu nu e ei e pace ,ce face bayraktar in ucraina ?

                    • @Gerula

                      Io aici țin cu Nicu, să nu zic cu ursu’…..

                      Dacă nu ai capacitatea să produci “burlane” mai mari sau mai mici, muniții pt “burlanele” respective, și rachete pt MLRS, și ceva, nu mai contează cât de bun sau performant pe antiaerian, dar să ai măcar gioarsa ta, ești mâncat într-un conflict de durata celui din Ukr dacă aliații te lasă fără aprovizionare.

                      Ca nu mai vor din cauza politicii, ca nu mai pot din cauza de conflict și la ei, sau societatea publica de la ei nu mai vrea să susțină cheltuiala, nici nu mai contează ….efectul e același

                      Zic și io….

                      2
                    • da dan ce zic e ca tre sa ai ceva care produce si Italia franta germania spania Marea Britanie Suedia ,la Piranha 5 te incadrezi ,la k9 nu,nu tarile baltice ,polonia bulgaria turcia de ce pt ca alea sunt linia intai ceea mai solicitata logistic si ca pierderi de tehnica si fabrici ,degeaba ai ceea mai buna tehnica si chiar daca o pierzi si iti salveaza oamenii una e oamenii aia sa ii pui sa invete alta tehnica, alta e sa iti livreze spaniolii piraha 5 fix aia pe care stiu ai tai sa o foloseasca cu plusurile si minusurile ei de ce pt ca ei sunt la adapost si pot produce cu mai putine riscuri si vei avea tehnica asigurata chiar daca fabrica ta e afectata si numai produce o perioada

      • capatu satului

        Informații bune
        Ms

        1
      • Fabrica din Germania Concernul german Rheinmetall AG deschide cea mai mare fabrică de muniții din Europa în Unterlüss, lângă Hanovra.”Noua fabrică din nord-vestul Germaniei este formată din două facilități: una pentru producția de obuze de artilerie de 155 mm, cealaltă pentru încărcare, asamblare și ambalare.
        Construcția fabricii a început la începutul anului 2024. Odată ce va atinge capacitatea maximă în 2027, uzina va putea produce până la 350.000 de obuze de artilerie anual.Din 2026, se preconizează producerea de munitie de artilerie si rachete antiaeriene. Aceasta fabrica e in negocieri cu LM pentru fabricarea de ATACAMS si HELFIRE. E incomparabil mai mare mai moderna si mai sofisticata, decat tot ce se construieste in tari UE la „laudarosi”

        6
      • Firma din Targu Mures e AAGES, știu ca si la firma unde lucrez folosim un inductor produs de ei. Bine, noi folosim si ELIND italiene. Sunt scumpe in draci, un generator e 200.000€ second hand.

        4
  8. Povestea asta cu „Fabrica de pulberi” e veche de cind a incept razboiul ala nenorocit la granita noastra. Ce de angajamente s-au luat atunci , facem , dregem,,,,, pina acuma era gata. Nu cred pina nu vad si primul butoi cu pulbere ca iese pe poarta fabricii. Plus trebuie aleasa o locatie mai speciala , nu asa pe orice cimp. Trimite o delegatie pe la Iranieni ca aia se pricep 🙂

    7
  9. Sunt foarte fericit🥰
    Se poate sa nu fie doar cea mai moderna, dar si cea mai mare din lume?☺️

    4
  10. in timp ce relicva comunista cere păsuire si ajutoare guvernamentale, privații de la Aerostar fac treaba + platesc taxe:
    https://www.facebook.com/share/v/19xGQUVn5C/
    https://www.facebook.com/share/v/16mu2xZUX7/
    Si cu toate astea au fost refuzați cand au vrut Romaero.

    3
    • Aerostar + Romaero (+ poate si Avioane Craiova, ce-o mai fi bun din ea) ar fi mare afacere pt Romania. Cu management privat, statul actionar minoritar, dar cu niscaiva drept de veto (pt ca industrie critica).

      Dar e nevoie de viziune pt asa ceva.

      1
  11. La banii astia si durata de realizare sper sa o faca in suteran. La fel si facilitatile de productie sensibile …

    Spor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *