Romanii vechi. Istoria noastra

Episodul XIV: Romanii din Bulgaria

Simpozionul disperării: „Românii din Bulgaria, trecut, prezent şi viitor” – „România ne-a lăsat leproşi”

Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria, „AVE”, în colaborare cu Centrul Cultural Român, cu Societatea Culturală a Vlahilor şi Asociaţia „Curcubeul peste Dunăre”, din Vidin, a organizat, pe 3 noiembrie, un simpozion pe care l-aş numi „al disperării”, intitulat „Românii din Bulgaria, tre­cut, prezent şi viitor”.

Au luat parte lideri ai co­mu­nităţilor româneşti din Bulgaria şi Serbia, istorici, sociologi, jurnalişti, oameni politici, membri ai Am­basa­dei României din Sofia, profesori universitari, studenţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi invitaţi din România. A fost o nouă ocazie pentru luptătorii din prima linie a românilor din Bulgaria de a-şi exprima dis­perarea faţă de prăpastia existentă între promi­siu­nile guvernanţilor bulgari, legate de acordarea „pe hârtie” a drep­tu­rilor elementare pentru mino­ri­tatea ro­mâ­nească, şi realitatea din teren. La fel de dramatică este şi apatia politică a Ro­mâ­niei, care nu vrea să des­chidă ochii asupra unei rea­lităţi crân­ce­ne, de deznaţionalizare la ve­dere, într-o ţară vecină şi prie­tenă, de care ne leagă istoria, dar şi prezentul european, cu toate împlinirile şi neîmplinirile sale.

„România este o mamă vitregă pentru noi”

Nicolae Raţă (Nikola Pacev) din Kozlodui este unul dintre ro­mânii ai căror strămoşi au fugit peste Dunăre în timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu, la 1821. De-a lungul ultimelor două de­ce­nii, a cercetat nenumărate ar­hi­ve, în căutarea unor docu­men­te care vorbesc despre ve­chimea românilor din Balcani.
„Nu există nici un caz, la ni­velul de jos al populaţiei, de vrăj­măşie între români şi bul­gari”, spune Nicolae Raţă. „Ro­mânii şi bulgarii au trăit ca fraţii, nu a existat nici un conflict între dânşii. De aceea, este de neîn­ţeles atitudinea autorităţilor bul­ga­re de astăzi. Am dorit, spre exem­plu, să deschidem un mu­zeu orăşenesc la Kozlodui. Când s-a auzit că are caracter ro­mâ­nesc, proiectul a murit.

„Dunărea n-a fost întotdeauna graniţă între fraţi”

Sorin Minghiat, profesor de istoria arhi­tec­turii din Bucureşti şi restaurator de bise­rici, este „de-al căşii” la Vidin. Având origini ita­lie­ne, a devenit un luptător pentru cauza ro­mâ­nească în Balcani, acolo unde au coexistat „ce­le două Dacii: Dacia Mediterranea şi Dacia Ripensis”.

„Bulgaria este singura ţară europeană care nu recunoaşte naţia română de pe teritoriul ei”

Un invitat important pentru asociaţiile româneşti din Vidin este profesorul craiovean Nicolae Vintilă, fost parlamentar. El accentuează necesitatea creării unui proiect-program la nivelul guvernului de la Bucu­reşti, pentru împiedicarea procesului de deznaţio­nali­zare din Bulgaria.

„Rădăcinile româneşti de la sud de Dunăre se usucă, fraţilor!”

Dumitru Iencea (Dimităr Iancev) a fost prefect de Vidin, reprezentant al guvernului. O astfel de demnitate este rară printre români, deşi în multe localităţi majo­ritatea şi chiar cvasitotalitatea populaţiei este română.

„Folclorul nostru este folclor mut, nu ne dau voie să cântăm din gură, numai din instrumente”

Ivan Alexandrov este preşe­din­tele Asociaţiei „Walahorum” din Vidin. Interesul său merge şi spre vecinii din Negotin, Serbia, unde graiul românesc este, de asemenea, suprimat de ultra­naţionalişti anacronici. „Până în anul 1833”, povesteşte el, „noi, românii din Vidin, şi confraţii din Negotin am trăit în acelaşi stat, sub turci. Cu ocazia celor trei răz­boaie dintre Bulgaria şi Ser­bia, după ple­carea turcului, am ajuns să ne luptăm frate cu frate, înroşind apele râului Timoc cu sânge de român. Nu ştiu cum se făcea, dar în lupte mureau mai mulţi români decât bulgari şi sârbi. Şi tot nu sunt mulţumiţi de… prestaţia noastră istorică, de loialitatea noastră neştirbită. Ba, aş zice: dimpotrivă! Dacă în ur­mă cu o sută de ani, în Vidin lo­cu­iau 42.000 de români, la re­censământul de anul trecut au ieşit doar 186! Una sută optzeci şi şase! Unde sunt ceilalţi? S-or fi înecat în Dunăre, sărmanii… În schimb, avem libertate să vor­bim, suntem în UE. Putem vorbi, dar nu putem cânta! Fol­clorul nostru este folclor mut, nu ne dau voie să cân­tăm din gură, numai din instrumente. Unde s-a mai po­menit una ca asta? Bieţii fraţi din Serbia au, în schimb, dreptul să cânte, dar n-au voie să vorbească”.

„Cu murirea noastră ca români, statul bulgar poartă principala vină”

Profesorul Emil Petrov din Kozlodui nu ştie ro­mâneşte. Târziu a aflat că familia lui se trage de la Jiu, că toţi ai săi au fost români. A pornit să-şi afle rădăcinile şi a descoperit că neamul lui s-a nu­mit şi se numeşte Cărăbulea. Cu toate că vor­beşte bulgăreşte mai bine decât mulţi bulgari, când a fost în armată, a fost batjocorit de ca­ma­razi: „ţigane”, „vlah împuţit”, „neves­tele voas­tre sunt prostituate”. „Am înţeles că era o di­rectivă de la nivel de stat, să ne compromită pe noi şi limba noastră”, spune cu obidă „bulgarul” Petrov (Carabulea).

Fotografii de Petre Cojocariu

Sursa: Formula-As.ro