Desene animate cu AMCA indian când lor nu le-a ieșit Tejasul…
Încă nu și îngropat și asta doar pentru că Franța și Germania ezită să declare public acest lucru. Și din păcate, în istoria colaborării franco-germane acest ultim mare rateu nu este o excepție ci aproape o regulă. Este evident că cele două țări nu se înțeleg foarte bine când vine vorba de cooperarea industrială în domeniul militar.
Cine o avea mai multă vină?!? Cam toată lumea arată cu degetul spre partea franceză, dar nici Berlinul nu este nevinovat dacă ne gândim că alt program extrem de important – MGCS, sau tancul european al viitorului este torpilat de germani.
Cancelarul german, Friedrich Merz, pare să-și fi luat gândul de la FCAS împreună cu francezii: “The French need, in the next generation of fighter jets, an aircraft capable of carrying nuclear weapons and operating from an aircraft carrier. That’s not what we currently need in the German military.”
Cu alte cuvinte, francezii, în opinia germanilor, ar fi mai strâmtorati decât ei în privința unui înlocuitor al Rafale. Cert este că costul estimat al programului FCAS este astăzi undeva la 100 de miliarde de euro, bani pe care dacă nu se hotărăsc să-i împartă îi va plăti fiecare din propriul buget.
Și de aici încolo putem discuta:
– Germania are forța financiară să meargă cu Spania spre un program propriu. Ar putea atrage și Suedia, poate și alte țări europene, dar nu știm dacă are și capacitatea industrială să-și dezvolte singură un avion (împreună cu toată avionica necesară), atât timp cât germanii nu și-au mai proiectat singuri avioanele militare de foarte mulți ani;
– Franța, pe de altă parte, pare să repete situația din programul Eurofighter, acolo de unde s-a retras și și-a dezvoltat singură Rafale, doar că dacă francezii ar puncta la capitolul experiență și industrie aeronautică, lasă foarte mult de dorit la capitolul bani. Parisul nu are de unde să susțină singur un astfel de program cu toate problemele sociale, economice și mai ales bugetare pe care le are astăzi pe cap.
Și până una alta, europenii reușesc cu brio să-și împrăștie forțele pe două proiecte pentru avioane de generația a VI-a invocând cerințe diferite, printre altele, dar cum stau europenii cu cerințele astea diferite când aproape toți cumpărăm F-35A de la americani?
În cazul F-35A/B nu mai există cerințe diferite sau noi nu suntem capabili să vedem imaginea de ansamblu și ne bălăcim în continuare în micile noastre jocuri de putere de sute de ani?
Astfel încât, dacă FCAS se duce pe apa sâmbetei, în varianta sa originală, nici MGCS-ul nu poate avea vreun viitor strălucit atât timp cât acolo germanii par să aibă alte priorități și au ce să pună pe masă: Leopard 2A8, Leopard 3, Kf-51 Panther, în timp ce francezii, chiar n-au nimic pe zona tancurilor.
Și uite-așa, datorită micilor orgolii de foste mari puteri, europenii sunt în urma americanilor și probabil că este doar o chestie de timp să fim depășiți și de chinezi.
Și ca să înțelegem cât costă astfel de programe, pe 12 februarie, parlamentul italian a aprobat suma de 8,8 miliarde de euro pentru programul viitorului avion de generație a VI-a – GCAP – dezvoltat în comun cu britanicii și japonezii. Ei bine, doar italienii au un buget de 18,6 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare-proiectare.
Dar Italia a contractat și 90 de F-35 pentru suma de 18 miliarde de euro, așa că astfel de programe sunt extrem de costisitoare, necesită mult timp și mai ales seriozitate, iar când avem de-a face cu mai mulți parteneri lucrurile pot degenera. Cu foarte puțin timp în urmă, italienii i-au acuzat pe britanici că nu împărtășesc tovărășește toate informațiile din program, dar măcar în acest caz lucrurile merg mai departe.
Dar… căci există un mare “DAR”! Dacă francezii au fost lăsați mofluji de germani asta nu înseamnă că sunt chiar singuri pe lume și în umbra mega-contractului pentru un posibil maxim de 145 de Rafale (114 pentru IAF și 31 pentru marină), se aude că India sondează cu timiditate terenul pentru a deveni partener în programul FCAS, adică partener cu Franța.
Conform unor știri din presă, discuții inițiale au fost deja purtate în India, iar pentru francezi indienii chiar sunt partenerii ideali. India nu va avea pretenția de lider în program ci doar de transfer tehnologic. India are suficiente resurse pentru a susține un astfel de program, este disperată după tehnologie de ultima oră (mai ales după dezastrul intitulat LCA Tejas), iar francezii ar putea să facă ce cred de cuviință, tehnologia ar fi a lor, iar pe de altă parte numărul de aparate comandate de India ar fi suficient de mare pentru ca programul să aibă sens și dpdv economic.
În același timp, ambele țări ar avea nevoie de un înlocuitor pentru Rafale. Să nu uităm că mărul discordiei între membrii grupului FCAS provine din faptul că francezii nu sunt dispuși să pună la comun tehnologia lor, iar pe de altă parte solicită 80% din program, în timp ce germanii cer cota comună și tehnologie pentru toată lumea.
Ori în cazul unei înțelegeri între Paris și New Delhi astfel de finețuri nu-și au locul, India se va mulțumi – cel mai probabil – cu transferul de tehnologie dezvoltată de francezi (câtă va fi) și cu asamblarea finală, pentru că oricum ar fi mare afacere pentru ei.
GeorgeGMT

„Cert este că costul estimat al programului FCAS este astăzi undeva la 100 de miliarde de euro, bani pe care dacă nu se hotarasc să-i împartă îi va plăti fiecare din propriul buget.”
FCAS este 100 de miliarde. Daca merg pe cont propriu vor taia din ce poate avionul, vor baga systeme deja existente si va fi 70 de miliarde. Problem solved.
Asta au facut englezii cand au iesit din programul de distrugator comun cu italienii si francezii au lasat loc pe nava de niste rachete extra dar le-au si pus pe nava la nu stiu cati ani dupa ce au lansat navele. Cut costing vor face toti.
„Germania are forța financiară să mergă cu Spania spre un program propriu. Ar putea atrage și Suedia, poate și alte țări europene, dar nu știm dacă are și capacitatea industrială să-și dezvolte singură un avion (împreună cu toată avionică necesară), atât timp cât germanii nu și-au mai proiectat singuri avioanele militare de foarte mulți ani;”
Nemtii pot sa isi faca singuri avioane dar realizeaza si ei costul e prea mare. Iau motorul de la americani si restul le face airbus cu contractori europeni.
„Franța, pe de altă parte, pare să repete situația din programul Eurofighter, acolo de unde s-a retras și și-a dezvoltat singură Rafale, doar că dacă francezii ar puncta la capitolul experiență și industrie aeronautică, lasă foarte mult de dorit la capitolul bani. Parisul nu are de unde să susțină singur un astfel de program cu toate problemele sociale, economice și mai ales bugetare pe care le are astăzi pe cap.”
Calculul lui Dassault e mai mult ca sigur asta: Franta poate sa sustina financiar urmatorul avion pentru ca urmatorul avion trebuie sa vina dupa 2050. Dassault are comenzi sa tina liniile lui Rafale si asta permite frantei sa dezvolte urmatorul avion intr-un ritm mai lent si sa imparta banii pe mai multi ani.
Problema e ca daca se trezesc intr-un razboi cu un adversar real cat de relevant mai e Rafale in 2040 cand mai toti vor fi pe generatia 5 si 6 ? Mai ales ca si rusii si chinezii au vazut ce gunoaie sunt sistemele lor sam si vor lua masuri in sensul asta.
Sau daca unul din clientii lor va fi ala prins intr-un asemenea razboi? Daca india o ia pe coaja ca ei erau cu rafale si pakistanezii cu vreun stealth chinezesc ? Nu stiu dar nu va da bine pentru nimeni.
E timpul ca europenii sa inceapa sa lase orgoliile si interesele si sa faca ce e necesar.
Nemții ar putea lua motorul.de la Britanici dacă lor le iese combinația cu Italia si Japonia.
Eu tot mă gândesc de ce nu se merge pe un model similar cu F-35, o comletiție cu niste cerințe clare în care să participe toți marii producători din europa selectezi un câstigător BAE, Dassault, Saab etc toate celelalte țări finanțează progeamul si în schimb primesc know-how si inplicare industrială si poate si un drept asupra exportutilor. Eu a-si vedea un program european pentru un fighter de nouã generatie ca model economic drept o combinatie dintre modelul F-35 si Meteor..
In completarea a ceea ce am scris mai sus, nu vreau să fie avocatul diavolului, nu sunt deloc de acord cu ce fac francezii mai ales că am.mari presenții de la țara asta ca singură pupere nucleră autonomă din Europa si care deține niste capabilitați pe care alții nu le au dar si nemții au fost nesimțit cu programul de avion anti-submarin si neincluzând sistemul SAMP-T în inițiativa de apărare europeană.
Francezi au inoculata ideea ca ei au pus coada la pruna si din acest motiv nu poate nimeni colabora cu ei.La fel au facut si cu viitorul tanc.
totusi MGCAS nu e in aceeasi stare ca FCAS, pentru ca acolo a fost creata o companie comuna (MGCS Project Company GmbH la Koln parca) intre KNDS DE/FR, Rheinmetall si Thales, care urmeaza ss fie contractorul principal pentru urmatoarea faza a proiectului
dar cum s-a mai punctat aici, Germania a luat o serie de decizii divergente fata de Franta sau Italia (avion anti sub, SAMP-T) pe care personal nu le-am inteles. Adica ok, Germania alege Patriot dar nu exista nici o optiune pentru SAMP-T sa fie adaugat si e un sistem foarte bun si complet european, plus ca are si componenta navala. Ce e nasol la SAMP-T dar sper ca se va regla e ritmul de producere al rachetelor care se datoreaza si deciziei politice in sensul ca plimba rachetele intre Italia si Franta sa mai monteze ceva pe ele, in timpul procesului de productie ceea ce e, in mod evident…contraproductiv :))
Principala problema este ca UE are interese comune doar declarativa si cel mult economice, asta din urma doar daca toti cei cu prima viteza au de castigat. Eu nu cred ca finantare este urmatoarea problema dupa lipsa consensului, totusi suntem un important jucator economic, ci timpul si lipsa investitiilor in cercetare. Sa presupunem ca se aliniaza astrele si exista vointa politica iar discursul antiamerican se domoleste, atunci varianta rapida este sa colaboram cu americanii pe partea de motorizare, transfer date, IA, securitate cibernetica,etc. si UE sa se aleaga cu 2 avioane noi cu roluri diferite ce sunt facute la comun si care sa intre in dotarea tuturor tarilor membre. In situatia ideala ar trebui ca munitia folosita de SUA si UE sa fie integrata pe platformele de pe ambele maluri ale Atlanticului. Asta este versiunea optimist-realista ce nu are treaba cu realitatea. Ca sa raman tot la aviatie, cum era ca avionul de antrenament al UE sa fie M-346 ? Calul de povara JAS 39 ? Varfurile Rafale si Eurofighter, si tot asa pe toate palierele, transport, elicoptere, etc. ? Pot continua sa visez asta si la terestru si naval dar ma gandesc ca UE are peste 20 de modele de arma de asalt, mai multe ripuri de tunuri, nave, etc. si visul devine cosmar.
Maica si taica, Mnezo sa-l ierte si odihneasca in pace, ca tare chinuit o fost! Daca face parastas familia, particip la un cassoulette de canard si niste wursti.
Va anunt in premiera o stire bombastica. Ieri am hotarat la mine la firma sa producem in maxim 3 luni un ICBM cu o imprimanta 3d. Acum sa vedem cu ce o echipam…