Pentru ca sistemul de armament al avionului de vânatoare IAR 80 să fie eficace, a fost necesară armonizarea reglajului mitralierelor și a tunurilor, cu cele ale aparatului de ochire și fotomitralierei.
Dacă în timpul Primului Război Mondial se foloseau 1-2 mitraliere care trăgeau prin planul elicei la distanțe și viteze mici, odată cu dezvoltarea sistemelor de armare și tragere electrice sau pneumatice, a început montarea armamentului artileristic de bord în aripă.
Primele avioane care au folosit această configurație, au fost Hurricane si Spitfire, la mijlocul anilor ’30.
Mitralierele și tunurile nu erau orientate să tragă paralel cu linia de ochire, datorită lipsei de eficacitate a loviturilor dispersate.
Pentru a avea forță distructivă mare, este nevoie de tragere pe traiectorii convergente, având ca efect concentrarea tirului punctual, sau într-o zonă limitată.
Modalitatea de reglaj a convergenței traiectorilor proiectilelor și alegerea distanței optime de tragere, au suferit modificări și au stârnit controverse, practic fiind folosite mai multe variante.
Distanțele alese pentru tragere pentru diverse tipuri de avioane de vânatoare, pe parcursul războiului, au fost în general fixate între 100-500 m.
La o distanța prea mică există riscul ca avionul țintă să fie plasat între liniile de convergență, iar la distanțe mari să crească dispersia loviturilor.
Pentru IAR 80, o primă modalitate de reglaj a fost făcută pentru varianta inițială de înarmare, cu 6 mitraliere de calibru 7.92 mm, care trăgeau cu o convergență în perechi la distanțe de 200, 350 , 500 m și corecție balistică pe verticală.
Pentru fiecare variantă de înarmare s-a făcut o schemă de reglaj, folosindu-se în final o convergență punctuală la o distanță de 250 m.
S-a preferat concentrarea puterii de foc pentru a avea o forță destructivă maximă.
Reglaje covergență tragere armament pentru fiecare variantă înarmare (gif)
Reglaj traiectorie balistică mitraliere/tunuri
Toate reglajele se faceau la sol, la “rece” și/sau “la cald”, prin poziționarea avionului pe cricuri în asietă de zbor orizontal și vizarea optică din țevile mitralierelor sau tunurilor a unor marcaje pe panouri aflate la distanțe prestabilite.
De obicei, se făcea si tragere în poligon pentru verificare.
În acelasi timp cu reglajul armamentului. se verifica și vizarea țintei cu aparatul de ochire, care avea setată distanța de 250 m.
Se făcea și reglajul fotomitralierei, montată în planul stâng, pentru a fi focusată pe zona de convergență a traiectoriilor.
În funcție de tipul de misiune, se seta pe aparatul de ochire anvergura avioanelor inamice ce urmau sa fie angajate în luptă.
In cazul aparatului de ochire, pilotul trebuie sa introducă manual anvergura avionului țintă, încercând sa îl încadreze în reticul, pentru a stabili distanța fată de acesta.
(gif)
Pentru a executa tragerea corectă, pilotul trebuia să stabileacă unghiul de corecție, dependent de unghiul față de țintă și de viteza țintei, urmărind poziția acesteia față de cercul aparatului de ochire.
Pentru antrenamentul piloților, se foloseau tabele cu imagini ale avioanelor inamice poziționate în diverse unghiuri de zbor.
Tragerea se execută în fața țintei, pentru a compensa distanța parcursă de aceasta, în timpul în care proiectilul parcurge distanța până la impact.
În concluzie, sistemul de ochire al avioanelor IAR 80/81 a fost performant pentru acea perioadă și corespunzător pentru tipurile de misiuni de luptă executate.
Bibliografie :
https://military.wikia.org/wiki/Gun_harmonisation
Manuale întretinere IAR 80/81
Articol preluat de pe siteul iar80flyagain.org
Faceți click pe foto de la „Reglaje covergență tragere armament pentru fiecare variantă înarmare” si cel de la Punct de convergența proiectile – sunt GIF-uri.
daia se numeau asi ai zborului …..
Avea mitraliere F. N.? Contractul era făcut înainte de război sau primite din capturile nemților după invazia Belgiei?
Contractul era anterior invaziei Belgiei.Intre mai-noiembrie 1940 germanii au refuzat sa livreze mitraliere FN,sursa Wikipedia.Nu am inteles de ce nu au folosit mitraliere suedeze , suedezii aveau in productie chiar si FN 13,2 mm model 1939.
Pentru că Suedia era neutră? Orice vânzare de armament era considerată ca încălcarea neutralității și putea duce la declarație de război. Dacă nu există în spațiul public nu înseamnă că nu a fost încercată această variantă, poate prin arhive se găsește documentul care lămurește problema.
Suedia a ajutat cu armament si voluntari Finlanda, a vandut armament Ungariei, a vandut minereu de fier Germaniei,a permis tranzitarea teritoriului suedez de catre trupele germane.Pina si planurile FN 13,2 mm le-a dat finlandezilor sa o produca.
Asa dupa cum am mai scris, Suedia avea o lipsa majora de petrol in ww2, ar fi dat orice pentru petrolul romanesc.
Pana la 22 Iunie 1941 si Romania era neutra. De altfel, Suedia a livrat material militar Finlandei, chiar si in cursul Razboiului de Iarna, inclusiv documentatia tehnica a mitralierei FN 13,2 mm model 1939. Era insa peste mana sa trimiti ceva din Suedia in Romania; cel mai simplu era ca Romanii sa solicite si ei aceasta documentatie. Producerea sub licenta de armament automat (mitraliere 7,92/13,2mm, tunuri 20-25mm) era la indemana industriei romanesti din anii 1935-1945, dar a fost neglijata de decidentii epocii, ca multe alte aspecte.
E o constanta istorica a politicienilor Romani incapacitatea de a anticipa, ei fiind in general reactivi, nu proactivi. (Sa nu uitam ca le-a trebuit un an si jumatate de razboi ca sa demareze proiectul unui tun antitanc modern, in conditiile in care armata il reclama deja din septembrie 1941).
Si mai sunt si coruptia, incompetenta sau nepasarea (saga motorului lui IAR80, de exemplu, a fost deja povestita aici).
M am gandit si eu la producerea in tara a armamentului suedez, dar chiar si fara optiunea asta, la cat eram de disperati atunci ,inveleai mitralierele in hirtie cerata si in paturi, daca nu aveau loc in lazi,le aduceai in tara cu avionul .Aveau 25 kg , nu erau tancuri, furnizai ceva aviatorilor romani,
Solutii se gaseau. In cea mai mare parte a lui 1940 adusul cu avionul ar fi fost cam singura solutie dar Suedezii nu aveau probabil destule nici pentru ei.
Cum in 1939 vanatoarea romaneasca primise Heinkel 112,ar fi putut eventual comanda ceva MG17 suplimentare (dadeau si ei o acadea, ceva acolo, oficialii Reich-ului nu erau chiar insensibili la atentii). Incepand cu 1941 puteau incerca direct cu compania mama din Belgia (daca mai fabrica) sau puteau comanda MG FF / 20mm,cum au si facut.
Salut. Multumesc pentru articol.
„corespunzător pentru tipurile de misiuni de luptă executate”
vestita fraza nelipsita din orice comunicat/articol publicat de presa militara, de atunci si acum, in vecii vecilor.
Macar in cazul asta e justificata, desi unii mai destepti (?) sau macar cu experienta a mult mai multor avioane si piloti au tras concluzia ca ideal nu e sa „convearga” tot armamentul intr-un punct, ci sa acopere o zona.
Vezi si cum trageau mitraliorii de pe B-17/B-24 – creeau o „zona” in spatiu, care era saturata de proiectile, astfel incat orice avion era prins in ea incasa macar cateva proiectile, daca nu era ciuruit.
Am gasit si cateva poze care exemplifica ce incerc sa zic:
https://forum.il2sturmovik.com/uploads/monthly_2018_06/image.png.da0084c0640bd96c7fac6e4e1047f3e8.png
http://www.researcheratlarge.com/Aircraft/1943PatternBoresighting/Fig8_Rotated.jpg
Mulțumesc pentru articol. Aștept cu interes și altele de genul acesta. Va salut.
Interesant articolul.
Sa speram ca si ai nostri o sa puna pe F-uri si AIM9x de ultima generatie … si sa faca upgrade la radare. Vezi primul, tragi primul.
A trecut vremea de dog-fight … Acum conteaza numarul si tehnica.
O scoala Top-Gun la Kogalniceanu … ar fi ceva, nu ?
si pentru ce sa faci scoala TopGun daca nu ai de unde sa recrutezi, fortele noastre aeriene avand 17 F-16 si aproape 2 duzini de MIG-21?
Din păcate forțele noastre de politie aeriana.Daca o sa mai avem vreodată macar 100 de supersonice o sa putem spune că avem ceva forte aeriene.