Episodul XI – Roboti terestri in cel de-al Doilea razboi Mondial. Franta si URSS
Acest articol poate fi lesne asociat filmelor SF. Si asta pe buna dreptate, fiindca ceea ce contine pare a fi din alta lume, din alt secol, nicidecum apartinand nivelului tehnologic din anii *40. Sunt convins ca deja v-ati obisnuit ca tehnologia militara din WW II sa fie plina de “surprize”, mai mult sau mai putin cunoscute, cu deosebire cea a celui de-al III–lea Reich si cea sovietica (nemtii detin majoritatea, un cuvant tare la moda astazi, dar nici sovieticii nu-s cu mult in urma…), in serialul nostru saptamanal, dar, asa cum ii sta bine oricarei povesti –daca n-ar fi nu s-ar povesti despre toate acestea.
De ce germanii si sovieticii detin “majoritatea” este greu de explicat, dar, oricat am incercat, oricat am cautat, n-am gasit la “ceilalti” (italieni, japonezi, britanici, chiar si americani) proiecte identice daca nu asemanatoare cu cele germane, iar daca totusi acestea au existat, ele nu s-au ridicat nicicum la nivelul tehnicitatii celor sovietice si germane (asta nu-nseamna ca acestea n-au fost interesante, pe unele deja le cunoasteti iar pe altele urmeaza sa le cunoasteti). O alta explicatie posibila a geniului german in materie de armament este aceea ca nemtii au deschis noi orizonturi in domeniul tehnicii militare, precum avioanele cu reactie, rachete AA/AT/operativ-tactice, submarine, radare, si multe altele (mare parte dintre acestea fiind putin sau deloc cunoscute). Mare parte dintre aceste tehnologii uimitoare pentru acei ani, chiar si cele create de catre sovietici (considerati de multi nemeritat, talambii Europei), fac astazi parte din dotarea tuturor armatelor care se respecta. Cele germane au fost impartite intre invingatori, si, cu siguranta, i-au scutit pe acestia de ani multi de cercetare si mari eforturi umane si financiare. Tehnologiile ce vor fi descrise in acest articol fac parte din proiecte considerate Strict Secrete, de ele avand cunostinta putini ofiteri de rang superior, unele dintre acestea fiind operate de catre unitati special create si instruite –marea majoritate a soldatilor, fie c-au fost francezi, germani sau sovietici, habar n-aveau de existenta lor. AU EXISTAT INSA, FARA NICIUN DUBIU!
Cateva dintre acestea sunt relativ bine cunoscute, insa marea lor majoritate au ramas intr-un con de umbra (chiar si-n ziua de astazi) datorita faptului ca Aliatii, in speta SUA si sovieticii, n-aveau niciun interes in a-si divulga unii altora, tehnica germana capturata ori proiectele proprii, prefigurandu-se deja viitorii “inamici” –Estul si Vestul.
Poate ca multi dintre cititorii fideli ai blogului RomaniaMilitary ar putea considera titlul prea indraznet ori exagerat (ceea ce-ar fi perfect normal pentru cineva care este la curent cu nivelul tehnologic atins de tehnica militara inainte si pe timpul WW II), dar ii pot asigura ca si eu as fi fost sceptic, gandind asemenea lor, daca n-as fi avut confirmarea ca aceste tehnologii au existat, fie si doar la nivel de schita sau prototipuri. Da, Franta, URSS si Germania celui de-al III-lea Reich au dezvoltat tehnologii legate de roboti telecomandati (tehnologii ce astazi inlocuiesc omul-soldat in misiuni periculoase, cu un nivel de sofisticare inimaginabil. Tehnologii ce pot fi achizitionate/implementate cu costuri ce n-au nicio relevanta atata timp cat ele pot salva viata militarilor, basca ca inlocuiesc tehnica militara scumpa. Desi Armata Romana cunoaste “mersul”, ea se afla inca departe in ceea ce priveste implementarea acestor tehnologii), cu destinatii diferite: deminare, distrugere fortificatii si blindate inamice, recunoastere.
Cel mai cunoscut robot telecomandat, realizat in numar mare, a fost de fapt un mini-tanc, numit Goliath.
Goliath,contrar tuturor asteptarilor n-a fost primul si nici ultimul tanc telecomandat realizat inainte sau pe timpul WW II. Nicicum, dar a fost printer putinele care au fost realizate in numar mare, basca c-au fost si folosite in lupta. Inainte insa de a trece in revista realizarile germane in domeniu vehiculelor terestre telecomandate (cele aeriene si rachetele vor fi discutate intr-un articol viitor), cele mai complexe echipamente de acest gen realizate in WW II din punctul meu de vedere, trebuie in mod obligatoriu sa ne uitam, pentru inceput, in “gradina” francezilor si cea a sovieticilor, si acestia avand proiecte/prototipuri deosebit de interesante.
Franta, contrar tuturor asteptarilor a dezvoltat inainte de invazia germana mai multe proiecte de tancuri telecomandate. Debutul cercetarilor franceze a avut loc in anul 1937, cel mai cunoscut fiind proiectul firmei Lorraine, numit “Vehicule P” (Pommellet).
Pommellet vedere din fata
Pommellet, (cunoscut in evidentele militare franceze drept V.P.-38; Vehicle Pommellett, model 1938),a fost un vehicul pe senile telecomandat prin radio, dezvoltat de catre firma Lorraine, prezentat in iarna lui 1939 primului-ministru de atunci, Daladier. A fost un vehicul reusit destinat, in principal, distrugerii prin explozie a fortificatiilor inamice. Ideea unui asemenea vehicul nu era deloc noua in randul cercetatorilor francezi, fiindca in anul 1915, cu 22 de ani in urma, inginerii Aubrey si Gabet dezvoltasera un vehicul asemanator, pe senile, numit “Torpile Terrestre”/Torpila Terestra, ce era capabil, teoretic, sa duca 20 kg de explozibil (unele surse mentioneaza 200 kg de explozibil, improbabil insa) pana in apropierea fortificatiilor inamice (se avea in vedere inclusiv utilizarea sa in distrugerea plasei de sarma ghimpata inamice), dar, din pacate pentru francezi trenul a fost pierdut, ca si intaietatea in domeniu, datorita faptului ca generalii armatei n-au fost deloc interesati, considerandu-l doar “o jucarie inutila”. Ca urmare, o gramada de vieti s-au pierdut in fata fortificatiilor si cazematelor germane, basca o imensa cantitate de munitie de artilerie irosita in vederea distrugerii acestora…
Vehicul P-Pomellet Lorraine
Insa, 22 de ani mai tarziu, ideea a renascut in viziunea capitanului Pommellet/Pommelle, veteran al WW I si martor al pierderilor masive de vieti in fata transeelor si fortificatiilor germane. Ca urmare, in anul 1937 a inceput dezvoltarea unui prototip, probabil avand ca inspiratie proiectul inginerilor Aubrey si Gabet din anul 1915. Sasiul folosit era cel realizat de catre firma Lorraine pentru tancheta L-37, avand motorul dispus in partea spate ca si tractiunea dealtfel, sistemul radio-comanda la mijloc si incarcatura exploziva in partea fata, prototipul fiind gata in anul 1939, botezat fiind “Vehicule P” de la numele inventatorului sau (capitanul Pommellet. Unele surse il numesc Pommelle, ceea ce este improbabil daca tinem cont de numele vehiculului telecomandat). Armata Franceza a inceput imediat testele cu acest prototip, la inceput pe proprietatea Printului Murat de la Roquencourt (posibil ca acesta sa fi sponsorizat realizarea prototipului), continuandu-le in poligonul de la Frilese/Frileuse, intuind foarte bine de aceasta data utilitatea extraordinara a unui asemenea vehicul in combaterea fortificatiilor germane, in conflictul de-acum iminent cu Germania.
Pomellet in teste
Pomellet 1940
In fabricatie
Rezultatele fiind mai mult decat satisfacatoare, Armata Franceza a lansat imediat o comanda mare de 2000 de exemplare, graficul livrarilor fiind stabilit astfel: 2 octombrie 1939-500 exemplare; 30 ianuarie 1940-500 de exemplare; 29 mai 1940-1000 de exemplare; pretul de productie fiind de 100000 de franci per bucata. Era deja prea tarziu, iar inceperea productiei de serie era departe de-a fi gata, basca ca anumite componente cheie, precum sistemul radio, nu putea fi fabricat in ritm crescut, ca urmare pana la momentul invaziei germane doar 11 exemplare erau gata (nici unul nu era armat, multe fiind destinate testelor, dar erau pregatite de livrare), toate fiind distruse pentru a nu cadea in mainile germanilor la fabrica Lorraine din Bagnere-Bigore (exista supozitii ca germanii ar fi capturat totusi planurile si schitele acestui vehicul telecomandat pe care le-ar fi folosit in vederea dezvoltarii/imbunatatirii propriilor proiecte. Nu exista, pana la acest moment, dovezi scrise in acest sens, dar nu este exclus ca lucrurile sa stea intocmai), dar in urma testelor s-a stabilit ca vehiculul nu putea fi dirijat prin radio la mai mult de 1500 m distanta, datorita sistemului radio de mica putere. A fost insa un inceput, fiindca francezii au mai avut si alte proiecte, la fel de interesante, precum “Engin K” si FT-17.
Engin K, a fost un proiect interesant al constructorului renumitelor tractoare din seria Kegresse, Alphonse Kegresse. Si acesta era un vehicul reusit, pe senile, considerat de catre francezi ca fiind precursorul celui german, Goliath. Chiar asa si este, fiindca unicul exemplar realizat de catre Kegresse, avand performante asemanatoare cu primele variante de Goliath, a fost scos de catre germani, dupa armistitiu, din Sena, unde-l aruncasera francezii din disperare pentru a evita capturarea sa (interesant este faptul ca nu se stie cum au aflat germanii despre el, dar foarte probabil printr-un informator, insa eforturile de recuperare n-au fost deloc usoare. In sfarsit, Wehrmacht-ul a dat prototipul pentru studiu in vederea realizarii unui vehicul similar, firmei Borgward din Bremen, insa despre realizarile acesteia vom vorbi ceva mai incolo). Armata Franceza a fost impresionata de prototip comandand nici mai mult nici mai putin, de 12000 de exemplare, graficul livrarilor urmand sa se desfasoare astfel, conform documentelor capturate de catre germani: aprilie 1940-6000 de unitati; mai 1940-6000 de unitati. Ca si-n cazul Pommellet, tinta era nerealista fiind prea tarziu pentru a se mai putea face ceva.
Poate, cel mai interesant proiect francez de vehicul telecomandat terestru a fost cel bazat pe platforma renumitului tanc Renault FT-17, descris pe larg intr-un articol anterior. Se pare, ca originalitatea acestui proiect i-a impresionat germani, in speta binomul Renault FT-17 (tanc telecomandat)-Renault R-35 (tanc de comanda), acestia realizand ulterior vehiculul telecomandat Borgward si cel de comanda Stug FKL (Funklepanzer). Oricum, in aprilie 1940, Armata Franceza intentiona ca cel putin 300 de exemplare de Renault FT-17, ce urmau a fi scoase de prin depozite, sa fie transformate in vehicule telecomandate avand ca incarcatura explozivi –nu se stie daca a fost realizat vreun asemenea vehicul, ori ce cantitate de explozibil ar fi avut la bord (posibil insa ca aceasta sa fie de 300-500 kg, dar informatia este incerta neprobata de dovezi scrise). Oricum, cert este faptul ca Renault FT-17 a fost utilizat fara succes la momentul invaziei germane, dar in uz clasic, avand echipaje.
Teletank TT-26 in 1932
Alti deschizator de drum in directia vehiculelor telecomandate au fost, greu de crezut pentru multi, sovieticii. Acestia, au cochetat cu ideea de vehicul telecomandat inca de la inceputul anilor *30, avand mai multe modele numite generic “Teletank”, prescurtat “TT”. Aceste vehicule erau controlate prin radio de la distanta, fiind cu siguranta superioare “piticilor” francezi, chiar germani. Un asemenea tanc era controlat prin unde radio de la o distanta cuprinsa intre 500-1500 m (oricum, distanta nu era mare dar, in acei ani, sistemele radio sovietice erau inca in faza incipienta si…rare. Vehiculele TT erau operate cu unde radio in gama UHF si HF, fiind capabile sa recunoasca, in functie de model, intre 16-20-24 de comenzi diferite pe cele doua frecvente radio –operatorul din vehiculul de comanda dispunea de un panou cu 20-24 de butoane, fiecare buton corespundea unei anume comenzi. Interesant este faptul ca sistemele radio folosite la operarea vehiculelor TT erau relativ rezistente la bruiajul inamic, dar eficacitatea lor depindea in mare masura de starea vremii –spre exemplu, in caz de furtuna cu descarcari electrice, vehiculele blindate telecomandate aveau mari probleme cu ghidajul, nerecomandandu-se folosirea lor. Deosebit de interesant este faptul ca sovieticii incepusera dezvoltarea unor sisteme radio destinate creearii de vehicule telecomandate inca din anul 1927, in cadrul nou creatului Laborator Central de Comunicatii prin Fir/CLP. Acest Institut a si testat dealtfel un Renault FT-17 telecomandat varianta locala, echipat cu sisteme de control la distanta, numita simpatic “Reno-Russky” in anul 1929, ajungand in 1940 la performanta ca un singur vehicul de comanda sa poata conduce trei tancuri TT. Mai tarziu, sovieticii au continuat gama TT, de aceasta data avand drept sasiu celebrele T-55/72B. T-55, face parte din faimoasa legenda a tancurilor sovietice telecomandate trimise peste granita romaneasca in 1968, si topite de “celebru” laser al lui Coanda/Agarbiceanu –o poveste frumoasa, incitanta la discutii in pauza de cafea, dar ireala; real este doar faptul ca-n acei ani, T-55 telecomandat facea parte din arsenalul ascuns al URSS), prin intermediul a unul-doua vehicule de comanda, dar si mai interesant este faptul ca sovieticii le-au folosit in lupta, incepand cu Finlanda si terminand cu “Marele Razboi de Aparare a Patriei”, dispunand de cel putin doua batalioane de TT la inceputul acestuia (binomul TT-tanc de comanda era numit de catre sovieticii “unitate telemecanica”, foarte putini stiind despre existenta ei).
Teletank TT-18
Tancurile TT erau armate cu o gama variata de arme, precum: mitraliere (calibrul 7,62 mm DT/Degtyaryov, fabricata incepand cu anul 1928, cand a fost realizat prototipul, fiind prima mitraliera moderna realizata de catre sovietici dupa cea britanicaVickers. Aceasta avea urmatoarele performante: rata de foc 650 proiectile/minut; lungime 1150 mm; lungimea tevii 605 mm; greutate 8,5 kg; magazie cu 60 de cartuse; raza maxima de actiune, probabila, era de 800-1000 m); aruncatoare de flacari (cel mai probabil erau de tipul KS-25, cu o raza maxima de actiune de 45-50 m, avand rezervorul de lichid inflamabil dispus in interiorul vehiculului. Aruncatorul montat pe T-26 putea, spre exemplu, trage de maxim 31 ori, fiecare sarja durand cate o secunda, dar la varianta TT-T-26 se puteau trage maxim 18 sarje, datorita rezervorului de combustibil diminuat din cauza echipamentului radio. Unele variante au dispus de aruncator de flacari de tipul KS-60 si un rezervor intern de lichid inflamabil cu capacitatea de 400 de litri –cel mai probabil variantele TT-BT-5/7); generatoare de fum (o suprafata de 360 m/patrati era “inundata” cu fum in maxim 8-10 minute; explozibil –in unele cazuri acesta consta in bombe cu greutatea de 200-700 kg, la care era atasat un ceas special (cele ce aveau bombe de 700 kg greutate puteau teoretic sa distruga buncare ce aveau 4 nivele sub pamant, cu conditia ca vehiculul TT sa ajunga deasupra lor, ceea ce nu era tocmai usor. Pentru distrugerea pozitiilor fortificate aceste vehicule erau aduse in apropiere si detonate prin comanda sau prin explozie intarziata –se pare ca explozia putea fi intarziata prin programarea ceasului, intre 3-30 de minute, pentru a da posibilitate infanteristilor sa se puna la adapost, inca de pe atunci doctrina sovietica prevedea asaltul tancurilor obligatoriu insotite de catre infanteristi). Unele vehicule din gama TT erau prevazute sa poata fi echipate cu arme chimice, dar din fericire ele n-au fost niciodata folosite in acest scop.
Vehiculele TT au avut la baza blindatele T-18/26/27/38 si BT-5/7. Primul asemea tanc telecomandat sovietic (repet, tanc in marime reala, ceea ce poate fi considerata o premiera), aparand pe data de 23 martie 1930, realizat fiind pe sasiul T-18, vehicul numit TT-T-18 (incepand cu anul 1934). Acesta nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor, doar 7 exemplare fiind realizate, vehiculul avand probleme in ceea ce priveste ghidarea si trecerea peste denivelari si obstacole, la el lucrand o unitate secreta a Inaltului Comandament Sovietic, putin cunoscuta serviciilor de spionaj occidentale, inclusiv germane, deloc cetatenilor sovietici, numita Ostekhbyuro/Biroul Tehnic Special Pentru Inventii Militare cu Destinatie Speciala. TT-T-18, dispunea initial de un sistem de control de la distanta simplu, cu doar 4 comenzi (ulterior acestea au fost marite la 16, incepand din anul 1933), destinate rulajului (pornire, oprire, rotatie stanga/dreapta, viteza), dispuse in locul mecanicului-conductor. Putea fi armat cu explozibil/bombe in cantitate de 500 kg, si avea o buna manevrabilitate, raspunzand bine la comenzile radio, dar nu era capabil sa-si mentina directia de mers atunci cand terenul era denivelat, iar daca intalnea obstacole in teren, operatorul risca sa nu-l mai poata controla (precum ziduri, coline, copaci, etc) semnalul radio pierzandu-se.
TT-T-26
Din anul 1932 a aparut o varianta mult imbunatatita, numita TT-T-26 (pe sasiul blindatului T-26), ce dispunea la exterior de o cutie ce continea 200-500-700 kg de explozibil (se utilizau inclusiv bombe avand greutatile mentionate anterior), avand blindaj de 30 mm grosime, detonarea acestuia facandu-se prin radio de la o distanta sigura (dupa ce incarcatura exploziva era largata prin radio la tinta, aceasta avea un ceas detonator ce initia explozia peste 15 minute, dand ragaz operatorului sa retraga vehiculul. Acesta era recuperabil, o solutie ingenioasa! Exista si posibilitatea detonarii incarcaturii explozive la tinta fara ca vehiculul sa mai fie recuperat, solutie aplicata in Finlanda). Putea fi utilizat pentru distrugerea plaselor de sarma, a pozitiilor fortificate inamice, a amplasamentelor de artilerie inamice, descoperirea campurilor de mine, etc., dar a fost realizat in numar mic, de doar 55 de exemplare. Cateva asemenea vehicule telecomandate au fost folosite de catre sovietici in Finlanda in vederea penetrarii Liniei Mannerheim, cu rezultate nesatisfacatoare datorate lipsei de experienta a operatorilor si focului intens al finlandezilor (acestia n-au stiut ce-i ataca, crezand ca sunt blindate operate de echipaj uman).
Teletank TT-26 in Finlanda
TT-26 in Ucraina 1941
TT-T-26, a avut si variante dotate cu mitraliere (actionate prin radio, dar eficienta la tinta era scazuta datorita faptului ca nu exista posibilitatea de vizare si ochire din partea operatorului din tancul de comanda. Se tragea in orb cu speranta ca se va lovi tinta/tintele), generatoare de fum, arme chimice, aruncator de flacari, tanc de comanda (acestea purtau numele de TU-26). In 1933 au fost realizate, dupa unele surse, 5 exemplare TT pe sasiu de T-27, asemanatoare cu T-26, dar nu exista date certe in acest sens.
Cele mai avansate TT realizate de catre sovietici pana-n 1940, au fost cele pe sasiul tancurilor BT-5/7, numite TT-BT-5/7. Destinatia lor era identical cu cea a predecesorilor lor dar aveau sisteme radio de comanda imbunatatite, capabile sa opereze vehiculele pana la 4000 m distanta, dar cu toate acestea eficienta ramanea tot undeva la 1500-2000 m (dispuneau de receptor, dispozitive de control automat al armelor, dispozitive servo de control al ambreiajului si franelor, iar greutatea lor nu depasea 147 kg).
Teletank BT-7
Interesant este faptul ca dispuneau de un sistem comandat prin radio ce initia auto-distrugerea, la tinta sau in caz de evitare a capturarii vehiculului de catre inamic. Avea insa si posibilitatea de a fi condus manual in apropierea tintei de catre mecanicul-conductor dupa care era trecut in regim automat, solutie ingenioasa adoptata ulterior si de catre germani la Borgward IV. TT-BT-7, spre exemplu, putea fi radio-comandat de la o distanta de 2500 m sa execute urmatoarele operatii: pornirea/oprirea motorului; armarea armelor sau a explozivului; schimbarea de directie stanga/dreapta; tragerea cu mitralierele sau aruncatoarele de flacari; auto-distrugere (si celebra Katiusha avea un asemenea sistem). Se pare ca intre comanda si raspuns, era un interval de 30 de secunde ceea ce este remarcabil pentru nivelul tehnologic din acei ani, cu deosebire pentru sovietici.
Cariera operationala a vehiculelor din seria TT a fost extrem de scurta. Exceptand Finlanda unde chiar au fost vazute in actiune, cu toate ca erau considerate secrete, exista supozitii c-ar fi participat si la luptele pentru apararea Moscovei, cu rezultate multumitoare. In Finlanda, TT–T-26 se pare c-au fost utilizate, printre altele, la distrugerea a doua cazemate considerate foarte puternice, numite “numarul 39” si “numarul 35” (vehiculele apartineau Batalionului 217 Yaroslavl, fortificatiile fiind dispuse pe drumul spre Vyborg. Acest batalion a lansat mai multe vehicule dar acestea au fost oprite de catre asa-zisii “dinti de dragon”, amplasamente de forma triunghiulara din beton destinate opririi tancurilor. Sovieticii nu le-au observat, acestea fiind acoperite de zapada. Alte vehicule au fost distruse de focul finlandezilor, incarcatura exploziva a TT-T-26 fiind detonate la impactul obuzelor inamice), evitandu-se mari pierderi de vieti omenesti, penetrandu-se linia fortificata Mannerheim, ducand in final la armistitiu.
Oricum, Stavka a interupt prematur dezvoltarea si productia de vehicule telecomandate TT, prioritate avand productia de tancuri clasice, si asta, pe intreaga perioada a razboiului ce-a urmat conflictului finlandez. Iata ce spunea la una dintre sedintele secrete ale Comitetului Central din data de 17 aprilie 1940, generalul Kombrig Yermakov, comandantul Diviziei 100 Puscasi, citez: “Tovarasi, trebuie sa mentionam c-am facut uz de Teletank, dar conditiile nu permit ocuparea fortei de munca cu productia lor”. Spusele sale s-au dovedit mare greseala, fiindca multi soldati sovietici au platit cu viata in fata cazematelor si campurilor de mine inamice, basca numarul mare de blindate si-alte vehicule distruse. Pe langa Batalionul 217 Yaroslavl, si cea de-a doua unitate echipata cu vehicule TT, Batalionul 152 Rovno, a luptat in primele zile ale invaziei germane cu vehiculele sale. Avea sa le piarda in doar cateva zile de la declansarea invaziei undeva in vestul Ucrainei, vehiculele de control ce-au supravietuit, apartinand ambelor batalioane, participand in continuare la lupte. Ultimele 6 vehicule TT au fost folosite de catre sovietici in februarie 1942, la Sevastopol, acestea apartinand cel mai probabil Batalionului 217 Yaroslavl –doar doua au ajuns la destinatie facand ravagii in randul germanilor, celelalte 4 fiind distruse de focul acestora. Pacat, dar este notabila inventivitatea si originalitatea cercetatorilor sovietici, care numai prosti nu erau.
Enciclopedia Armelor – Episodul XII: Roboti Terestri in WW2 – Germania
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera; Internet.
www.weaponsandwarfare.devhub.com/blog/1089208-german-remote-control-weapons/
http://strangevehicles.greyfalcon.us/
forum.worldoftanks.com/index.php?/topic/136587-weird-weapons-of-the-world/
excelent articolul…ar trebui sa ne gandim mai bine inainte sa-i numim pe sovietici talambii Europei(ma refer la perioada 1930-1945)……sa nu uitam ca germanii au fost socati atunci cand au intalnit pe campul de lupta KV-1 si T-34
Corect! Personal am ramas surprins de ce-au putut crea sovieticii, inainte si pe timpul WW II, dar cu siguranta erau cu mult peste britanici si americani la multe capitole. Inca mai avem multe de spus despre tehnologia acestora, mult timp de-acum incolo. ABSOLUT FANTASTICA! Mare greseala au facut vesticii si americanii desconsiderandu-i, dar le-au trecut rapid aerele de superioritate, invatand sa-i respecte. Nu mai vorbim despre germani care au inteles ca au in fata un adversar redutabil cu nimic inferior, dupa anul 1941 cand rusii au invatat pe pielea lor sa lupte cu masina de razboi germana. Si cand au inceput sa vina si cu tehnica adecvata, de cele mai multe ori mai simpla dar mai rezistenta decat cea germana, chiar le-a trecut nemtilor ideea de „superioritate ariana” -soldatilor care luptau cu sovieticii cu siguranta da!
Ha, ha, ce va mirati! Cititi Victor Suvorov si o sa aflati mai multe desore nivelul inalt al dotarii armatei rosii. BASCA, Butoiul si cercurile a lui Mark Solonin.
Sovieticii au fost puternic subestimati in WW2 atat ca tehnica disponibila, cat si din punctul de vedere al calitatii umane, pt simplul motiv ca ei au un alt mod de gandi razboiul.
Cu cat sapi mai mult cu atat ramai mai surpins.
Au fost socati de numarul in masa produs de sovietici desi ce e drept un tiger 1 era mai bun decat un KV-1 sau T-34 dar ganditiva cand a dat fata in fata cu prima razie de IS-uri.
Abia Is-3 a fost cu adevarat superior lui Tiger I (Pzkpw VI). Desi avea tun de 122 avea cadenta mai mica si putere de penetrare mai redusa decat tunul de 88mm de pe Tiger, basca precizia. Probabilitatea de lovire a tintei de la mai mult de 1000 m era in favoarea tancului german. Dupa relatarile generalului Hasso von Manteufel Tiger trebuia sa se apropie la 1500 m pt a penetra blindajul lui IS 2 (primele IS aparute pe front). La T-34 era suficienta o distanta de 3000 m.
In ciuda tunului de calibru mare daca tancul german apuca sa se pozitioneze la 45 grade fata linia de ochire a tancului sovietic erau mari sanse ca obuzul de 122 mm sa ricoseze.
Este si o probabilitate de a ricosa dar un numar mai mare de tancuri mereu le va invinge pe cele mai putine…iar daca ne gandim la ce superioritate ar fi putut sovietici sa aiba in cazul in care rusi ar fi rupt pactul ribertrov-molotov…infine ce e drept erau mai superioare tiger 1 decat primele IS-uri la distanta dar fata in fata eu merg pe IS pt ca are calubru mare si impactul frontal e devastator…Oricum din pct-ul meu de vedere cel mai superior tanc din WW2 a fost Tiger 2 putea lovi tinte la 2500 m iar daca razboiul nu sar fi terminat ar fii urmat un mic upgrade si anume schimbarea tunului de 88mm cu unu de 128mm cu incarcator automat de 12-20 proiectile sincer asta da tanc :))
Ma rog discutia cum am inteles-o eu era ca Tiger I ar fi avut mari probleme din cauza tancului IS in sine si nu ca urmare a numarului. Cauta referinte despre batalia de la Malinovka unde 2 Tiger I conduse de Knispel daca nu gresesc au atacat prin surprindere o formatiune sovietica de IS si T-34/85 cantonata in sat. Pentru tancurile sovietice care au supravietuit primelor momente, in principal IS dezavantajul major a fost cadenta de cca 3 lovituripe minut contra cadentei tunului german care era cam de 7, in afara de asta dupa fiecare lovitura rusii trebuiau sa coboare teava tunului pentru reincarcare si sa ia apoi din nou linia de ochire ceea ce insemna timp pierdut.
In primul rand moralul / determinarea si a apoi raportul calitate/cantitate armament sunt premisele unei victorii!
Scuze pentru scriere incorecta, scriu de pe telefon!
Este exact. Moralul a prevalat intotdeauna in doctrina militara sovietica. A fost daca vrei arma principala. Si istoriceste nu doar in epoca sovietica. Nici Napoleon nici Hitler nu au avut in fata lor doar o armata pe care s-o combata. Ci o tara intreaga. Practic toata lumea era angrenata la efortul de razboi. „Totul pentru front”, „moarte invadatorilor” sau „spre Berlin” nu erau doar lozinci ci principiu general. Propaganda a avut un rol decisiv chiar daca nu ne place. Rusii au cultivat URA fata de invadatori. O armata care are ca combustibil ura este una teribil de hotarata si energica. Prin contrast teoreticienii nazisti credeau ca doar disciplina este suficienta pentru a prevala pe campul de lupta.
Daca ai o armata disciplinata poti face multe pentru imbunatatirea capacitatii ei combative dar daca ai una de elan, de moral, atunci orice este posibil.
La sfarsitul WW2 marele invins de la Stalingrad, feldmaresalul von Paulus a dat concluzia lui, rostind ceva remarcabil. El a spus ca „armata cea mai disciplinata, cea mai bine pregatita, cel mai bine inarmata si cel mai bine comandata a fost spulberata pentru ca fortele patriotice si o ura de neinchipuit luptau impotriva ei”.
Foarte bun articolul,dar titlul…”Roboti terestrii…”,lasa foarte mult de dorit dpdv gramatical.Cu riscul de a mi se sterge postarile pe acest blog,nu pot sa nu atrag atentia multora ca este de preferat sa scrie corect,gramatical,in limba romana.Apreciez enorm munca lui George si ii impartasesc ideile.Pe ale lui dar si pe ale multora care posteaza aici.Dar,ca si administrator de blog,esti si formator de opinie.Probabil ca un elev de clasa a 12-a,dupa ce va citi titlul articolului,va scrie la Bacalaureat,la proba de romana,propozitii de genul „Am vazut doi cainii albi” sau „…ar fi putut sovietici sa aiba in cazul in care rusi ar fi rupt pactul ribertrov-molotov…” cum scria cineva aici.Elevul ii va spune profesorului ca asa este corect sa se scrie deoarece asa a vazut el scris undeva,pe net sau la televizor.In fine( si nu „infine” cum scria cineva aici),merg sa imi cumpar un tanc sau orice fel de blindat o fi la Alimentara de la coltul strazii.Prevad o „ploaie” cu bolovani asupra mea.Daca nu gasesc blindate,merg in beci si imi aduc o sticla de palinca.Dupa 1 litru de lichid din asta,zau ca nu iti mai pasa de ce zice lumea.Sau de ce scrie.
@Mandrean Paul. Este adevarat, titlul lasa „foarte mult de dorit”, dar iti atrag atentia ca aceasta „greseala de neiertat” nu-i apartine lui GeorgeGMT ci mie, autorul articolului. Nu-i cazul sa-i atragi atentia admin-ului pentru asta. Ai perfecta dreptate in ceea ce priveste corectitudinea d.p.d.v. gramatical, insa eu am o problema cu PC-ul -nu stiu de ce, probabil din setari, corecteaza automat anumite cuvinte, de cele mai multe ori gresit (printre „corectari” se numara si adaugarea a inca unei vocale „i” la cuvintele ce se termina cu aceasta litera. Articol hotarat daca apare la sfarsitul substantivului, aratand ca obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor. Cum nu suntem un blog de profil, si nici nu intentionam sa fim, morfologia si vocabularul celor ce comenteaza ori publica articole pe-aici chiar n-au nicio importanta. Elevii de liceu care printr-o minune chiar ar fi interesati sa-nvete ceva la limba romana, au unde sa gaseasca toate informatiile necesare -inclusiv manualul scolar). Stiu asta si trebuia sa verific, am omis insa si pentru asta n-am nicio scuza. Nimeni nu da cu „bolovani” stai linistit, suntem un blog in care oricine poate sa se exprime liber. Mai mult decat atat, fiecare este liber sa scrie cum pofteste, corect sau nu gramatical, atat timp cat limbajul se mentine in limita decentei. Iti multumesc ca mi-ai atras atentia, dar n-ai specificat cate grade are palinca aia, in zona mea se foloseste tuica, care-i oricum mai slaba dar 100% naturala!