1958. Plecarea armatei sovietice din România – între mit şi realitate

Warsaw_Pact_Logo.svg

căpitan Petre Opriş

O abordare nuanţată a unei asemenea teme şi renunţarea la sintagma „retragerea trupelor sovietice din România” – folosită în mod constant de „creatorii de imagini” ai regimurilor lui Gheorghe Gheoghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu – în favoarea expresiei „plecarea armatei sovietice din România” se pot înscrie în cadrul unei noi viziuni privind evenimentelor politico-militare care au avut loc în România în perioada 1945-1991, mult mai apropiată de sistemul tradiţional de valori românesc. Asemenea analize se pot dovedi interesante pentru cercetătorii care reuşesc să aibă acces la documentele din arhive, desprinzându-se de balastul creat de demiurgii de imagini şcoliţi în spiritul disputei ideologice din timpul Războiului Rece. Analizarea pertinentă a contextului şi motivelor care l-au determinat pe liderul sovietic N.S. Hruşciov să ordone în anul 1958 unităţilor Armatei Roşii care staţionau pe teritoriul românesc să se mute înapoi pe teritoriul sovietic poate arăta, la rândul său, cât de pervers a fost sistemul de propagandă promovat de conducătorii de atunci ai României, precum şi care ar fi unul dintre motivele perpetuării până astăzi a imaginilor idilice ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu de către foşti demnitari comunişti.

Prin Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947), Uniunii Sovietice i s-a recunoscut pe plan internaţional dreptul de a-şi menţine trupele în România şi Ungaria. Scopul declarat al acelei ocupaţii militare era de a se asigura securitatea căilor de comunicaţii ale grupului sovietic de armate aflat pe teritoriul austriac până la reglementarea definitivă a statutului postbelic al Austriei. În consecinţă, autorităţile române s-au văzut nevoite să încheie o convenţie cu Moscova (26 decembrie 1948), prin care au fost reglementate condiţiile în care unităţile sovietice puteau utiliza cazărmile, localurile de serviciu, depozitele, aerodromurile, câmpurile de instrucţie şi mijloacele de transmisiuni româneşti pe timpul ocupaţiei.

Acel status-quo a fost menţinut până la 14 mai 1955, când liderii statelor comuniste din Europa aflate sub sfera de influenţă a Moscovei au consimţit să semneze alături de sovietici actul de constituire a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (OTV). În baza „Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală” încheiat în capitala Poloniei, unităţile sovietice din România, Ungaria, Bulgaria, Polonia şi Republica Democrată Germană au rămas pe loc în statele respective, dar de acea dată în calitate de „armată prietenă”.

Recunoaşterea la Varşovia a noului statut al forţelor militare sovietice de ocupaţie de către conducătorii ţărilor de „democraţie populară” a permis diplomaţiei sovietice să facă următorul său pas. Prin semnarea la Viena, la 15 mai 1955, a Tratatului de Stat dintre cele patru Mari Puteri şi Austria a fost reglementată una dintre problemele importante care existau de la finele celui de-al doilea război mondial. Era evident faptul că diplomaţii sovietici au acţionat în aşa fel încât actul de constituire a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia să fie semnat înainte de Tratatul cu Austria pentru a nu se oferi prilejul unei contestări a legalităţii regimului prelungit de ocupaţie din România şi Ungaria.

 

 

Jucând pe această carte, este posibil ca Nikita Hruşciov să fi prevăzut încă dinainte de momentul Varşovia – 1955 o reducere a efectivelor sale militare staţionate în R.D.G., Polonia, Ungaria, România şi Bulgaria. Pe de altă parte, Gheorghe Gheorghiu-Dej a intuit, se pare, încercarea liderului de la Kremlin de a-şi crea o imagine de apostol al „popoarelor iubitoare de pace”1 şi a acţionat în consecinţă: a semnat „Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală” de la Varşovia şi, după doar trei luni, l-a desemnat pe generalul Emil Bodnăraş să discute cu liderul de la Kremlin despre o posibilă încetare a regimului de staţionare/ocupaţie a trupelor sovietice în România.2

A fost luat prin surprindere N.S. Hruşciov de iniţiativa comuniştilor români ? Se pare că da, dar liderul de la Kremlin nu a spus motivul pentru care a avut o reacţie negativă violentă în momentul când ministrul român al Forţelor Armate a abordat problema ocupaţiei militare sovietice, iar explicaţia pe care a oferit-o Hruşciov în legătură cu evenimentele militare care au urmat pare desprinsă din arsenalul aparatului său propagandistic: „În următorul an şi jumătate m-am tot gândit la cuvintele tovarăşului Bodnăraş, în special după discuţia avută cu tovarăşul Dej (…) Am pus la inimă cuvintele sale”.3 Este interesant cum „sentimentele părinteşti” ale liderului sovietic „se revarsau” în relaţiile politico-militare dintre URSS şi România.

Perspicacitatea de care a dat dovadă Gheorghe Gheorghiu-Dej cu acel prilej nu trebuie subestimată. Acesta s-a dovedit capabil să facă o analiză interesantă în privinţa avantajelor de care ar fi beneficiat atât regimul său, cât şi stăpânul său de la Moscova în disputa propagandistică pe care o aveau cu conducătorii SUA şi ai statelor din Europa Occidentală. Totodată, se poate aprecia că, în acel caz, liderul de la Bucureşti a promovat şi interesul naţional al României; pentru poporul român, prezenţa trupelor sovietice în ţară constituia o mare povară morală şi financiară pe care era obligat să o suporte în numele unei ideologii străine de spiritul naţional.

Cât priveşte reacţia violentă pe care a avut-o Hruşciov pe moment, se poate presupune faptul că existaseră discuţii secrete la Kremlin privind paşii care urmau să fie făcuţi pe plan diplomatic pentru detensionarea situaţiei internaţionale şi promovarea principiului coexistenţei paşnice în relaţiile cu Occidentul. În acest context, este posibil să se fi abordat, printre altele, şi situaţia militarilor sovietici care staţionau în România. Oare a crezut liderul sovietic, pe moment, că românii au avut acces la informaţiile ultraconfidenţiale ale Moscovei şi încercau să le utilizeze pentru promovarea interesului naţional ? Răspunsul s-ar putea găsi în arhivele URSS.

Un lucru este însă cert: potentaţii regimului comunist din România (Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol ş.a.) au căutat, la rândul lor, să câştige popularitate, susţinând că Gh. Gheorghiu-Dej l-a convins pe Hruşciov să nu mai menţină trupe „prietene” pe teritoriul românesc, dar s-au ferit să spună că ei deţineau puterea politică şi economică în ţară tocmai pentru că fuseseră instalaţi pe acele poziţii cu ajutorul Armatei Roşii. Majoritatea deciziilor importante referitoare la soarta României după anul 1945 au avut ca punct de plecare Moscova şi au fost duse la îndeplinire de comuniştii români în numele solidarităţii de clasă, clamate ca virtute supremă în relaţiile internaţionale de propagandiştii regimurilor comuniste.

În memoriile sale, Nikita Hruşciov a menţionat faptul că, în anul 1958, pe teritoriul românesc staţionau una sau două divizii sovietice de tancuri şi o divizie sovietică de infanterie.4 La prima vedere, acele forţe nu păreau semnificative din punct de vedere militar, dar dacă se compară această informaţie cu datele existente în culegerea de documente româneşti „România. Retragerea trupelor sovietice – 1958”, se pot constata o serie de neconcordanţe în privinţa alcătuirii aşa-numitei „Armate mecanizate independente” sovietice, aflată în România în acea perioadă.

 

Sursele româneşti indică, de exemplu, faptul că generalul locotenent de tancuri Vasilii Sergheevici Arhipov, comandantul acelei armate în anul 1958, îşi avea dispuse marile unităţi în Banat şi Muntenia, în Poarta Focşanilor şi în zona Constanţei, în timp ce cartierul său general (U.M. 11705) se găsea la Bucureşti.

Forţele militare sovietice din Banat erau încartiruite în garnizoanele Timişoara5, Arad, Radna şi Lipova, în timp ce armata română avea instalată în zona Timişoara Divizia 35 Infanterie din cadrul Corpului 38 Armată. Amplasarea unităţilor sovietice sugerează faptul că acestea aveau ca misiune acoperirea frontierei de stat a României în zonă şi blocarea Porţii Mureşului în cazul purtării unui război defensiv, respectiv ducerea la ordin a unor acţiuni ofensive de mică amploare spre vest şi/sau sud-vest (Iugoslavia).

În Muntenia, câteva unităţi militare sovietice se aflau amplasate la Bascov (judeţul Argeş), Ploieşti6 şi Crângul lui Bot (judeţul Prahova). Poziţionarea unei unităţi de tancuri sau mecanizate la Bascov putea fi considerată avantajoasă deoarece se afla în partea centrală a regiunii, iar căile de comunicaţie îi permiteau o deplasare rapidă în caz de urgenţă spre orice zonă aflată la sud de Carpaţi.

La rândul său, o mare unitate sovietică (probabil o divizie) acoperea, în estul ţării, Poarta Focşanilor, cu forţele principale dispuse la Focşani7, Râmnicu-Sărat8, Brăila9 şi Galaţi10, iar în zona de litoral se găseau unităţi compacte ale Armatei Roşii la Constanţa11, Mamaia-Sat, Mangalia, Basarabi şi Medgidia.

Pe teritoriul României se aflau dislocate şi câteva regimente sovietice de aviaţie, care au acţionat de pe aerodromurile Otopeni, Boboc, Alexeni, Cocargeaua12, Ianca13, M. Kogălniceanu şi care au avut la dispoziţie, pentru situaţiile de urgenţă, aerodromurile de rezervă de la Sihlea, Viziru, Ciorani şi Dor-Mărunt. Totodată, pentru recuperarea medicală a militarilor sovietici aflaţi pe teritoriul românesc, autorităţile de la Bucureşti au pus la dispoziţia Armatei Roşii sanatoriul de la Băile Govora. În plus, se poate presupune că, în zona petroliferă din jurul oraşului Ploieşti, Armata mecanizată independentă avea instalate numeroase baterii de artilerie antiaeriană, iar la Constanţa se afla cel puţin un comandament maritim din cadrul Flotei Roşii a Mării Negre.

În concluzie, estimarea făcută de Nikita Hruşciov referitoare la numărul de unităţi sovietice care se aflau în România în anul 1958 nu concordă cu datele provenite din arhivele româneşti. Un asemenea bilanţ ar putea fi verificat şi completat dacă cercetătorii români ar avea acces la sursele documentare din epocă aflate la Moscova sau dacă generalii A.L.Ghetman14, V.S.Arhipov, V.E.Kopienko15 sau A.G.Drujkov16 au lăsat câteva mărturii referitoare la trupele pe care le-au comandat în anii 1957-1958 în România.

Pe de altă parte, nu trebuie pierdut din vedere faptul că Nikita Hruşciov a urmărit din anul 1955 reducerea efectivelor militare sovietice în contextul apariţiei şi dezvoltării rapide a unei noi categorii de arme: rachetele cu încărcătură nucleară. Pentru a realiza o schimbare majoră, liderul de la Kremlin s-a sfătuit cu mareşalii G.K. Jukov şi R.I. Malinovski, iar planul pe care l-au pus la punct a prevăzut, printre altele, şi mutarea în URSS a mai multor unităţi militare sovietice care staţionau în R.D.G., Ungaria şi România. Astfel, în anul 1958 a existat nu numai „cazul românesc”, ci şi cel ungar (o divizie sovietică a plecat la rândul său din Ungaria la ordinul Moscovei în 1958) şi cel german.

Puternica mediatizare în epocă a „cazului românesc” a reuşit să ascundă câteva lucruri importante pentru oamenii obişnuiţi, care sperau că era vorba într-adevăr despre o retragere a Armatei Roşii. De exemplu, era dificil pentru aceştia să afle că patru garnituri speciale de tren au plecat în zilele de 1, 3, 5 şi 6 august 1958 de la Crângul lui Bot (judeţul Prahova) la Lokoshoza17, în Ungaria, în timp ce celelalte trenuri cu trupe şi echipamente militare sovietice s-au îndreptat spre est, şi nu spre vest, către punctele de trecere a frontierei Ungheni18 şi Reni.

De asemenea, din motive uşor de intuit, nu au fost oferite detalii privind articolele 2 şi 3 din „Acordul între Ministerul Forţelor Armate ale R.P.Române şi Ministerul Apărării al URSS privind modalitatea retragerii trupelor sovietice din România în Uniunea Sovietică”.19 Prevederea referitoare la păstrarea pe teritoriul României a unei „cantităţi corespunzătoare de muniţiuni în două depozite şi 9800 de tone de carburanţi şi lubrifianţi în trei depozite aparţinând Ministerului Apărării al URSS”20 este lapidară, dar situaţia se poate clarifica dacă, la articolul 2 al Acordului din mai 1958, se adaugă „Convenţia între guvernele R.P. Române şi URSS asupra dislocării temporare a unei părţi a flotei maritime militare a URSS în bazele maritime militare, porturile şi pe aerodromurile R.P. Române, dacă acest lucru va fi impus de situaţie”21, semnată la Bucureşti la 22 octombrie 1957 de contraamiralul Mihai Nicolae22 şi amiralul V.A. Fokin.23

Este evident faptul că Moscova a impus încheierea Convenţiei pentru a-şi muta liniştită, în anul următor, unităţile militare care staţionau în România. Trupelor sovietice au plecat în vara anului 1958, dar, conform prevederilor actului din octombrie 1957, au avut în continuare la dispoziţie, în Dobrogea, „depozite şi încăperi pentru depozitarea şi păstrarea muniţiei, combustibilului şi lubrifianţilor, materialelor de punte şi a altor feluri de rezerve necesare pentru asigurarea unei părţi a forţelor Flotei din Marea Neagră a URSS”.24 Dacă era vorba despre o retragere din România, Nikita Hruşciov şi mareşalii săi ar fi luat măsuri pentru evacuarea materialelor respective la fel cum au procedat în Austria cu trei ani în urmă. Dar nu au făcut aşa ceva !

Scopul declarat al Convenţiei maritime era de a se organiza apărarea comună a părţii de vest şi de sud-vest a Mării Negre în baza Tratatului de la Varşovia25, iar partea sovietică s-a angajat să asigure, în anii 1958-1959, 54 de torpile cu conuri de război şi 2000 de tone de motorină (la Mangalia), 25 de vagoane cu mine marine (la Codru), 25 de vagoane cu mine marine (la Basarabi), 5000 tone păcură şi 2000 tone motorină (la Palas), pentru a fi păstrate sub pază în România.26 Supravegherea stării tehnice şi calitative a muniţiilor, armamentului, materialelor, carburanţilor şi lubrefianţilor a fost efectuată periodic, potrivit înţelegerii, de către militari sovietici desemnaţi special.

Forţele Maritime ale R.P. Române s-au văzut obligate să accepte şi punerea la dispoziţia URSS, pentru folosire temporară, în cazul declanşării unui război, fără plata vreunei chirii, a unor cheiuri la Mangalia, Constanţa şi Sulina (cu o lungime totală de 1220 metri), a punctelor de bazare ale navelor româneşti la Dunăre, cazărmile, clădirile de serviciu şi uz comun, depozitele şi instalaţiile existente la Sulina şi Mihail Kogălniceanu, precum şi pista aerodromului din ultima localitate menţionată.

În concluzie, se poate spune că Dobrogea a devenit din anul 1957 unul dintre locuri utilizate de Flota Roşie a Mării Negre pentru depozitarea muniţiilor, carburanţilor şi lubrefianţilor pentru situaţiile de urgenţă, iar prevederile Convenţiei au rămas în vigoare şi după plecarea trupelor sovietice care staţionau în România.27

Zece ani mai târziu, ministrul român al Forţelor Armate i-a prezentat lui Nicolae Ceauşescu un raport în care expunea obiecţiile pe care le avea partea română înainte de prelungirea în mod automat a Convenţiei din 1957. Cu acel prilej s-a menţionat faptul că URSS avea depozitate pe teritoriul României, în februarie 1967, 21 de torpile cu conuri de război (la Mangalia), 155 de mine marine (117,5 tone), 5000 tone păcură şi 2000 tone motorină. În plus, în afara felurilor şi cantităţilor prevăzute în Convenţie, Flota Roşie din Marea Neagră mai avea în depozitele româneşti: 30 de grenade antisubmarine, 600 de lovituri cal. 152 mm, 5406 lovituri cal. 100 mm, 13670 lovituri cal. 45 mm, 20000 lovituri cal. 37 mm, 20000 lovituri cal. 25 mm, 1944 tone petrol T-1 şi 120,5 tone uleiuri.28 Diferenţele cantitative care au apărut între rapoartele întocmite în anii 1957, respectiv 1967 sunt evidente, dar acest lucru se poate explica prin faptul că specialiştii militari sovietici care au verificat periodic depozitele dobrogene au dispus retragerea unor cantităţi de muniţii, combustibil şi lubrefianţi înainte de deprecierea calitativă a acestora şi înlocuirea lor în limita impusă de comandanţii Flotei Roşii.

Totodată, generalul-colonel Ion Ioniţă a precizat că, până în 1967, statul român a fost nevoit să cheltuiască pentru paza, depozitarea şi păstrarea materialelor sovietice aflate în custodie aproximativ 650000 de lei anual, iar Moscova a rambursat de fiecare dată numai 340000 de lei.29

Ca urmare a obiecţiilor semnalate de ministrul român al Forţelor Armate şi a hotărârii luate de N. Ceauşescu, reprezentanţii URSS au acceptat să se încheie la 28 septembrie 1967 o nouă convenţie între guvernele celor două state, care prevedea de această dată „dislocarea permanentă şi reciprocă a unei părţi din forţele maritime militare ale URSS şi R.S. România din Marea Neagră şi pe Dunăre pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante”30, în cazul declanşării unui război. În baza articolelor 2 şi 4 din Convenţie, cele două părţi urmau să stabilească ulterior, printr-un acord încheiat la nivel de minister al Forţelor Armate, locurile de staţionare la ancoră, porturile, bazele maritime, cheiurile, aerodromurile, pistele de decolare-aterizare, locurile de staţionare a avioanelor, precum şi locurile de păstrare a rezervelor celor două state.

Acordul respectiv nu a mai fost însă încheiat, deşi a existat un asemenea proiect prezentat reprezentanţilor URSS de către o delegaţie română condusă de viceamiralul Grigore Marteş în 196931, au fost efectuate recunoaşteri reciproce pe teritoriul celor două state în acelaşi an, iar în noiembrie 1970 au fost efectuat schimbul proiectelor elaborate de către fiecare parte.32 Mai mult decât atât, după aproape 13 ani de la încheierea „Acordului de la Moscova privind modalitatea de retragere a trupelor sovietice din România”, mareşalul Uniunii Sovietice M. Zaharov33 a trimis la 7 aprilie 1971 o telegramă generalului colonel Ion Ioniţă, prin care făcea cunoscut faptul că ”întrucât, în prezent, nu mai este necesară păstrarea rezervelor Flotei Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din Marea Neagră pe teritoriul Republicii Socialiste România, s-a luat hotărârea ca în anii 1971-1972 aceste rezerve să fie înapoiate în URSS. Transportul rezervelor se va face cu navele sovietice”.34

Ministrul român al Forţelor Armate l-a informat pe Nicolae Ceauşescu despre intenţiile Moscovei şi a precizat în raportul pe care i l-a adresat acestuia faptul că Flota Roşie din Marea Neagră avea depozitate în România 337,1 tone muniţie de artilerie, 22 de vagoane a 10 tone mine marine, 21 torpile cu conuri de război, 30 de grenade antisubmarine, 5000 tone păcură, 2000 tone motorină, 1941 tone petrol de aviaţie şi 120 tone uleiuri.35

Dar hotărârea Moscovei nu s-a referit şi la mutarea din depozitele româneşti în URSS a celorlalte rezerve lăsate de trupele sovietice care au staţionat pe teritoriul României până în 1958 şi care se aflau în anul 1971 în proprietatea Comandamentului Unificat al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia: 484 de vagoane cu muniţii de infanterie şi artilerie, 52 de vagoane cu muniţii pentru aviaţie, 9844 tone de carburanţi şi 322,3 tone de uleiuri.36 Toate aceste cantităţi de muniţii şi combustibili au fost retrase în anul 1991, când a fost desfiinţată Organizaţiei Tratatului de la Varşovia ? Este posibil. Ar putea oferi amănunte despre o astfel de operaţiune cel puţin unul dintre reprezentanţii pe care i-a avut comandantul-şef al Forţelor Armate Unite ale OTV la Bucureşti ?37 Probabil că da.

Un lucru este însă cert: trupele Armatei Roşii au plecat din România în mod oficial în vara anului 1958, dar au lăsat pe loc muniţii, carburanţi, lubrefianţi, materiale de punte şi alte feluri de obiecte de rezervă atât pentru Forţele Armate Unite ale OTV, cât şi pentru Flota URSS din Marea Neagră. Totodată, în capitala României şi-au desfăşurat activitatea până la desfiinţarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia consilieri militari sovietici, care au primit în scop propagandistic, din 1957, denumirea de specialişti militari.

A fost vorba de o retragere a Armatei Roşii din România în anul 1958 ? Răspunsul este negativ. Demiurgii de imagini şi-au făcut datoria faţă de regimurile politice pe care le-au slujit până la dispariţia Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, perpetuând deformarea realităţii cu ajutorul utilizării repetate şi în mod greşit a unor cuvinte. Nerespectarea sensului cuvântului retragere, fie din necunoaştere, fie în mod intenţionat, a condus la crearea unor clişee false în legătură cu plecarea unităţilor militare sovietice din România în anul 1958. Realitatea faptelor descrise în documentele din arhive este cu totul alta faţă de imaginile create de un cei care au lucrat într-un aparat de propagandă al PCR extrem de bine pus la punct.

NOTE:

  1. Este evidentă legătura care exista între cultul personalităţii, aparatul de propagandă şi dorinţa conducătorilor comunişti din România de a fi apreciaţi/adulaţi şi de comunitatea internaţională. Dacă, pe plan intern, aparatul de represiune creat de regimul politic comunist avea grijă să menţină o imagine fără de prihană pentru liderul-dictator, pe plan extern acţiona aparatul de propagandă al „partidului celor ce muncesc”, dar bineînţeles că rezultatele celor care dădeau cu bâta prin închisori erau mult mai „spectaculoase” decât cele obţinute de creatorii de imagini.
  2. În urma semnării Tratatului de Stat cu Austria, cele patru Mari Puteri şi-au retras până la 19 septembrie 1955 toate trupele de ocupaţie de pe teritoriul austriac, iar la 26 octombrie 1955 a fost semnat Tratatul privind sfârşitul regimului de ocupaţie în Austria.

Retragerea a însemnat mutarea tuturor comandamentelor, unităţilor şi a formaţiunilor militare străine (inclusiv a depozitelor de armament, echipament militar şi muniţii) în afara graniţelor statului austriac. Prin comparaţie, se poate observa distincţia clară între operaţiunea militară de retragere a armatelor celor patru Mari Puteri desfăşurată în Austria în vara anului 1955 şi plecarea trupelor sovietice din România, trei ani mai târziu.

  1. „România. Retragerea trupelor sovietice – 1958”, coordonator: prof.univ.dr. Ioan Scurtu, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1996, p.235 (în continuareÎ „România. Retragerea …”).
  2. „România. Retragerea …”, op.cit., p. 234.
  3. Ibidem, p.327; 331. În iunie 1958 se aflau în Timişoara cel puţin 9657 de militari şi civili sovietici, încadraţi probabil într-o divizie a Armatei Roşii (în oraş se găseau dislocate 4 unităţi militare sovietice: de tancuri, de infanterie, de artilerie şi de transmisiuni).
  4. Ibidem, p.327. Surse orale indică faptul că la Bascov se găsea dislocată o unitate sovietică de tancuri, iar în unele documente din ANIC confirmă existenţa, în iunie 1958, a unor forţe militare sovietice la Bascov şi faptul că în Ploieşti se aflau cel puţin 1402 militari şi civili sovietici.
  5. Ibidem, p.326. În Focşani se aflau cel puţin 2232 de militari şi civili sovietici în iunie 1958.
  6. Ibidem, p.326. În Râmnicu-Sărat se aflau cel puţin 1600 de militari şi civili sovietici în iunie 1958.
  7. Ibidem, p. 326; 386. În Brăila se aflau cel puţin 2925 de militari şi civili sovietici în iunie 1958, probabil şi din U.M. 75388.
  8. Ibidem, p.326. În Galaţi se aflau cel puţin 2305 militari şi civili sovietici în iunie 1958.
  9. Ibidem, p.327. În Constanţa se aflau cel puţin 9016 militari şi civili sovietici în iunie 1958.
  10. Ibidem, p. 327; 385. La Cocargeaua au fost cel puţin 2117 militari şi civili sovietici în iunie 1958, probabil şi din U.M. 51539.
  11. Ibidem, p.327. La Ianca se aflau cel puţin 2957 de militari şi civili sovietici în iunie 1958.
  12. Generalul colonel A.L. Ghetman, comandantul trupelor sovietice din România în aprilie 1957.
  13. Generalul maior de tancuri V.E Kopienko, primul locţiitor al comandantului Armatei mecanizate independente în iunie 1958 şi împuternicit pentru problemele legate de staţionarea trupelor sovietice în România.
  14. Generalul maior Alexandr Gheorghievici Drujkov, membru în Consiliul militar al Armatei mecanizate independente în iunie 1958.
  15. „România. Retragerea …”, op.cit., p. 307; 309; 311; 312. Trenurile respective au avut indicativele 15.527, 15.528, 15.529,15.530 şi erau programate să treacă prin staţia de frontieră ungară de la Lokoshoza în zilele de 3, 5, 7 şi 8 august 1958 la orele 08.40.
  16. O unitate sovietică ce staţionase până la 12 iunie 1958 la Radna (judeţul Arad) a asigurat operaţiunile de transbordare pentru toate eşaloanele care au trecut prin staţia de cale ferată Ungheni (URSS) în perioada 15 iunie – 15 august 1958.
  17. Acordul respectiv a fost încheiat la 24 mai 1958 la Moscova. Pentru detalii, vezi: „România. Retragerea …”, op.cit., p.276-280.
  18. Ibidem, p.277.
  19. Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: ANIC), fond CC al PCR-Cancelarie, dosar 21/1967, f.245-251.
  20. Contraamiralul Mihai Nicolae era comandantul Forţelor Maritime Militare ale R.P. Române.
  21. Amiralul V.A. Fokin era şeful Statului Major General al Flotei Maritime Militare a URSS.
  22. ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 21/1967, f.246.
  23. Ibidem, f.245.
  24. Ibidem, f.244.
  25. Ibidem, f. 249. Convenţia a fost încheiată la 22 octombrie 1957 pe un termen de 10 ani şi se prelungea în mod automat, pe acelaşi termen, în cazul în care nici una dintre părţi, cu 6 luni înainte de expirarea termenului de 10 ani, nu aducea la cunoştinţa celeilalte părţi dorinţa sa de încetare a valabilităţii convenţiei.
  26. Ibidem, f.244. Raportul nr. GD 004008 din 06.02.1967 al ministrului Forţelor Armate, general-colonel Ion Ioniţă, adresat lui Nicolae Ceauşescu.
  27. Ibidem, f.239-240.
  28. Idem, dosar 135/1969, f. 25-30. „Convenţia între guvernele R.S. România şi URSS, asupra dislocării temporare şi reciproce a unei părţi din forţele maritime militare în marea teritorială, în porturile şi bazele maritime militare din Marea Neagră şi pe Dunăre, precum şi pe aerodromurile Părţilor contractante, dacă acest lucru va fi impus de situaţie” a fost încheiată la Bucureşti – fiind semnată de viceamiralul Grigore Marteş, comandantul Marinei militare a R.S. România, şi de amiralul Serafim Evghenievici Ciursin, comandantul Flotei URSS din Marea Neagră – şi aprobată de partea română prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.2913 din 1 decembrie 1967.
  29. Ibidem, f. 13-24. Proiectul acordului respectiv a fost propus la 15 iulie 1969 lui Nicolae Ceauşescu de către ministrul Forţelor Armate, general-colonel Ion Ioniţă, cu raportul nr. M 002940.
  30. Idem, dosar 57/1971, f.23.
  31. Mareşalul Uniunii Sovietice M. Zaharov era primul locţiitor al ministrului Apărării URSS şi şef al Marelui Stat Major.
  32. ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 57/1971, f.21.
  33. Ibidem.
  34. Ibidem, f.23.
  35. Reprezentanţii comandantului-şef al Forţelor Armate Unite ale OTV în România, în anii ’80, au fost, pe rând: gl.col. V.A. Makarov, gl.col. Borisov, gl.lt. Gaponenko. Aceştia au avut la dispoziţie o clădire situată pe strada B.Şt. Delavrancea, în apropierea ambasadei sovietice din Bucureşti, şi au condus o grupă sovietică formată dintr-un locţiitor, un translator, un ofiţer cu cifrul, un subofiţer şi o dactilografă. Legătura dintre reprezentantul C.F.A.U. şi conducerea armatei române se realiza prin intermediul Biroului special existent în cadrul structurii Ministerului Apărării Naţionale. Pentru detalii, vezi: Mircea C. Dumitru, „Aspecte ale relaţiilor dintre conducerea armatei române şi structurile militare ale Tratatului de la Varşovia”, în „Dosarele Istoriei” nr.8(60)/2001, p.29-30.

Articol publicat în „Anuarul Muzeului Marinei Române 2002”, tom V, Editura Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S.A., Constanţa, 2003, p. 391 – 398.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

34 de comentarii:

  1. Saiuz, mira i socialisma 🙂 Yeah

  2. Din context lipsesc despagubirile de razboi si iredentismul vecinilor. Asta e o forma oficiala pentru multime pentru ca la un nivel inalt lucrurile erau mai complicate.

  3. D-le căpitan Petre Opriş,felicitari….poate vad si un articol semnat de marele historic Boia.

    • cine a spus ca Boia e mare istoric?
      Omul isi prezinta doar punctul de vedere!Este interesant ca multi oameni nu au invatat ca istorie nu e nici estetica nici explicativa dar nici educativa!Dar din pacate este ciclica !dar neperiodica!

    • Boia este un istoric care prezinta lucrurile exact cum au fost, fara retusuri, romantari sau infrumusetari subiective, cum au facut sau fac unii istorici, care cunosc foarte bine care este adevarul.In afara lui Djuvara, detestat de unii, foarte multi istorici au spus ca istoria nationala nu trebuie invatata dupa filmele lui Nicolaescu.
      La fel, si Mell Gibson a afirmat de mai multe ori, dupa realizarea filmului Braveheart, ca personajul pe care el l-a interpretat, William Wallace, nu a fost la fel de pozitiv in viata reala si a afirmat ca istoria Scotiei nu trebuie invatata si dupa acest film care este doar o poveste romantata bazata pe un subiect istoric, lupta lui Wallace pentru independenta Scotiei.

      • am citit ce a scris Boia!Ce scrie el deranjaza pe multi!Dar este doar un punct de vedere!Din ce scrie ar trebui sa invatam sa nu repetam greselile trecutului!Dar se pare ca nu!Ar fi foarte interesant sa studiezi ce se scrie aici sai ai sa vezi ca oamenii isi schimba parereile fara sa-si dea seama!Nu detaliez ca sunt unii care vor reactiona negativ!

  4. Cateva obiectii sper eu intemeiate la acest articol.
    Prima ar fi ca nu se face analiza comparata cu retragerile sau plecarile din celelalte state socialiste.Ni se spune ca s-au ret..ma rog plecat, (cu toate ca am indoieli asupra sensului semantic deoarece nu este vorba de niste civili care isi urca lucrurile in caruta sa se duca mai incolo ci de trupe militare) dar de ce nu au plecat din toate tarile daca erau animati de intentii asa de bune!?
    Pe de alta parte , autorul o scalda cand vine vorba de izbucnirea de furie a lui Hrusciov cand acesta si-a dat seama ca de fapt a fost pacalit sa-si retraga trupele din Romania si nu ni se da o explicatie pertinenta ci e lasata in coada de peste…” ei s-a suparat omu un pic!”
    In loc sa fie dezvoltate motivatiile politico economice suntem inundati pentru crearea impresiei de cercetare bine documentata, cu date despre cateva bucati de torpile ,niste mine si cateva tone de uleiuri si combustibil lasate in grija autoritatilor romane .Cei care se pricep stiu ca nu e o cantitate semnificativa pentru o situatie de razboi, mai ales raportat la potentialul armatei sovietice,iar ce au lasat in Romania era fix-pix.
    Articolul ne informeaza prin omisiuni , nu ni se spune nimic de lupta dintre organele locale romane si aroganta ocupantilor, dorinta de a lua (prin intermediul consilierilor) decizii importante in domenii vitale ale economiei si apararii Romaniei, nimic despre linia cu ecartament lat, propietatea rusilor(atentie, coridor strategic pe teritoriul nostru national) care facea legatura cu bulgarii prin Dobrogea,etc.

    Se incearca decrebilizarea patriotismului de care au dat dovada conducatorii de atunci fara sa se aminteasca jaful sistematic pe care conducerea de la Moscova spolia la propriu tara romaneasca.In acelasi timp se incearca decrebilizarea conducatorilor de atunci pe motiv de opresiune impotriva propriului popor fara sa se aminteasca de unde a fost importata aceasta opresiune.
    Articolul , din punctul meu de vedere este creat special pentru a combate nivelul crescut de nationalism care incepe sa prinda din nou radacini in sanul poporului nostru.Avem nevoie de eroi si in noul context in care rusia a devenit din nou o amenintare concreta pentru tara noastra privirile se intorc firesc catre cei care au reusit sa dea afara armatele de ocupatie societice.Se indoieste cineva ca erau altceva?
    Pe ansamblu articolului nu am observat nici o nuanta negativa la adresa rusilor sovietici, ei doar erau pe aici, au avut x,y,z prin depozite pe la noi, da au plecat de bunavoie si Hrusciov s-a suparat si el asa… fara motiv!
    Corect ar fi fost sa se spuna : Armata sovietica stationa trupe in Romania pentru consolidarea regimului comunist si pentru asigurarea transferului continuu si fara probleme a resurselor minerale(uraniu de ex) naturale (grau, lemn) etc spre uniunea sovietica.Adica jefuirea tarii!
    Izbucnirea de furie a tov Hrusciov se explica numai printr-un singur fapt !A fost tras in piept!I s-au luat cheile de la camara cu bunatati!
    Cat despre multitudinea de surse pe care le citeaza autorul… daca rusii sunt maestrii la a retrage/ distruge arhive intregi nu credeti ca la fel de bine pot si fabrica altele in loc si astfel sa arate istoria asa cum o vor ei si nu cum a fost, folosind principiul lui ”1984”?
    Una peste alta articolul este partinitor cu imaginea rusilor pe care nu o denigreaza in nici un fel, conducatorii nostri de atunci sunt demonizati si se considera fara importanta alungarea rusilor de la borcanul cu miere incercand sa ne faca sa intelegem ca au plecat ei de buna voie din stupina!
    Domnu capitan Opris tocmai ne-a aratat ca se poate gandi si din alt punct de vedere retragerea/plecarea rusilor cotropitori.Depinde cine comanda si plateste articolul!
    Daca il scriam eu, v-as fi spus si de violurile soldatilor rusi si cat uraniu au scos din muntii nostri ca sa se faleasca ei acuma ca au bombe atomice si cate vagoane cu grau plecau in fiecare zi din tara si despre pretioasele indicatii pe care consilierii sovietici le dadeau cadrelor de partid despre cum sa construiasca socialismul..nu-i asa domnu Opris? Sau cand facem cercetare in arhive vedem numai ce ni s-a indicat sa vedem?
    Tip clasic de articol in care atentia dinspre faptele abominabile ale rusilor este deturnata spre proprii conducatori romanesti care de bine de rau au reusit sa faca si ceva bine pentru tara.
    Si sa nu vina unu si altu sa zica ca noi am omorat la canal si-n puscarii romani de-ai nostri.Nu noi ci rusii au facut asta cu sprijinul unor elemente declasate de origine romana , spalati pe creier de propaganda bolsevica si cu 2 clase mai mult ca trenul bagaj intelectual.Cat despre prima faza a comunismului tip romanesc stiti bine ca au trebuit sa aduca alogeni cu tancurile , ca in Romania nu se gasea picior de sustinator socialist!
    Iar articolul e scris exact pe granita luptei dintre factiunea nationalista si cea internationalista din cadrul partidului comunist roman, da asta n-o mai zice stimabilul capitan, el ne zice ca tineau rusii 30 de butoaie cu ulei la Chilia ‘n port!

    • Pe mine ma cam calca pe nervi titlurile ce contin „intre mit si realitate”, expresie uberfolosita mai ales de „demitizatori”…

    • E .. sociailsti se mai gaseau …. sutsinatori ai imperialismului rusesc vopsit in „internationalist” mai putin …
      A se vedea cati membri avea PSD in 1920 si cati au aderat la Komintern! Cei mai multi si-au scuipat in san (feri-ne Doamne!) si au respins „internationalismul” (nu de alta da ar unuii lupstasera cu arma in mana ptr Romania Mare!)
      Si sprijinul ptr regim s-a avzut de abia dupa ce regimul s-a „nationalizat” .. Iar amintesc de anul 1969 si invadarea Cehoslovaciei cand s-a format o „sfanta alianta” sau de vreti „monstruoasa coalitie” care a fost de parere ca RPR nu este RSC : NOI LUPTAM! Si carghiolsalc fosti ofeteri ai armetei romane (regale) decorati cu Crucea de Fier au devenit „tovarasi de incredere” (incredere ca vor trage in sovietici!!)…

  5. Cum nu este mareeee????Are si adepti https://www.youtube.com/watch?v=FDxNm3VFMtY
    Vis a vis de articolul publicat de căpitanul Petre Opriş,acesta preia ideea ca opozitia lui Dej si Ceausescu fata de URSS a fost doar una de fatada….sunt unii care inca il venereaza pe Pacepa

  6. @ GMT, unde-i si poliloghia mea!? ca a intrat la moderare si vad ca n-a mai iesit de acolo!

  7. Auzi, da de ce ai pus articolul asta? ca sa ne testezi inteligenta, cultura, sau rezistenta la manipulare? 🙂

  8. @wandoo N…..cred ca ai spus lucrurilor pe nume in comentariul tau

  9. Fals. Total fals. Si sper sa nu te superi dar din 1955 se stia ca armata sovietica va parasi Romania si asta tatal meu stia de la Alexandru Roman. Asta e legenda scoasa de PCR pentru ca sa-i dea lui Dej o imagine nationala si asta nu se mai poate dovedi.

    • @ DF. Ca se stia sau nu ca pleaca armata rusa din Romania inca din 55 e irelevant.Pentru ca asta se dorea de catre toata lumea si ma refer nu la partea internationalista a pcr, ci doar la nationalisti, ca sa nu mai vorbim de popor!
      Dintre toate statele cucerite si alipite la mareata prietenie sovietica, romanii au fost cei mai refractari la noul sistem .Un roman este egal cu fascist si acum ca si atunci pentru orice rus bine spalat pe creier.
      Sau tu ai impresia ca au plecat de bunavoie!!!
      De ce nu au plecat si din Ungaria , Polonia, Germania? Dej I-a tras in piept si le-a demonstrat ca tara e sub control total si ca ar da bine la imaginea armatei rosii in sanul populatiei fasciste daca si-ar lua catrafusele, mai putin inventaru lu domnu capitan rosu Opris si s-ar duce dreacu’n Kazahstan !
      Nu ne face domnu capitan si o documentare despre cat s-a scos din tara , cu mult peste ce prevedeau despagubirile de razboi sau despre cat costa intretinerea atator militari cotropitori sovietici?
      Ei, lasa…au plecat..s-au suit in tancuri si au plecat saracii soldatei nu le-a dat nimeni cu sutu’n cur!

      • Deci ia sa vad daca am inteles bine (stiti io ca bizonu’ … inteleg mai greu!)

        In 1957 a fost o falsa retragere a trupelor RKKA .
        Ca in loc sa se retraga in URSS trupele RKKA patru garnituri speciale de tren au plecat în zilele de 1, 3, 5 şi 6 august 1958 de la Crângul lui Bot (judeţul Prahova) la Lokoshoza17, în Ungaria. Si uite asa aflau ca Lokoshoza17 era pe teritoriul RPR …

        Mai mult zisa retragere din Romania este o minciunica propagandistica pentru ca o divizie sovietică a plecat la rândul său din Ungaria la ordinul Moscovei în 1958. Pesemne mie mi s-a parut ca in Bupaesta am intanict ofiteri sovietici si ca un capitan soviectic mi-a explicat cum sa ajung din nou in centru … Psemene ca apa de la reteau de apa a Buadpatei e mai alcoolizata decat votca daca am ajuns sa am vedenii ..
        ) şi cel german.

        Da nu sunt singurul care a avut vedenii … Astfel, în anul 1958 a existat nu numai „cazul românesc”, ci şi cel ungar (o divizie sovietică a plecat la rândul său din Ungaria la ordinul Moscovei în 1958) şi cel german. Tot NATO a avut vedenii ca cand a vazut trupe RKKA retragandu-se din RFG!!!(Ca au avut aceste haluciNATO dupa unificare .. ) si nu este adevarat ca „pegra” germana a cumparat cu duzina makarovuri, TT uri si AKM uri …E doar o inventie (haluciNATO) a presi libere (adica in sevraj ca brusc se hotarasera sa nu mai bea alcool si sa nu funemze „ierburi”) . Ca nu aveau de unde sa cumpere fiindca in exRDG nu mai erau depozite ci numa in Romania!!
        21 de torpile – mama doamne ce multe! Cat intreaga US Navy plus Royal Navy!

        Mai rau situatia s-a agravat dupa .. ca capitanu (de la Vocea Armatei Ruse cumva?!) scrie :se poate spune că Dobrogea a devenit din anul 1957 unul dintre locuri utilizate de Flota Roşie a Mării Negre pentru depozitarea muniţiilor … Deci inainte Flota Rosie ocolea cu mare grija Dobrogea .. Cumva la Constanta vedeai Royal Navy te pomenesti?!( uite d’aia prin 1957-59 in trenul spre Constanta la piodu Cenavoda se facea control la bolintinu populatiei- daca aveai „viza” in bolentin mergeai mai departe.. daca nu te scoborau la Cernavoda … nu glumesc)

        Insa ce nu inteleg io is astea cestii :
        – de cand Lokoshoza17 nu mai face parte din Romania?!
        – la ce mai erau bune 13670 lovituri cal. 45 mm in anul de gratie 1967?!

        Ca in rest inteleg – daca nu am vazut ofiteri sovietici in Bucale e din cauza ca io miop!!

    • @DF. Atunci cand te lupti sa scoti serviciile si economia unei tari de sub influenta straina aia e imagine nationala, iar daca Dej si Ceausescu au reusit asta atunci trage si tu concluzia care se impune de la sine nu mai casca gura la ce spune tov opris sau altii pe aiurea!

      • Sa stii ca nu ma iau dupa altii si iti spun ce spunea tatal meu despre secretele sistemului. Ipoteza asta e penibila pentru ca din echipa lui Dej facea parte si Bodnaras si un agent nu negociaza plecarea sefilor sai, el doar indeplineste niste ordine.

    • Care Alexandru Roman?!

  10. Retragerea trupelor sovietice din Romania a pus in pericol flancul sudic al Tratatului,asa ca este de inteles criza de nervi a tov.Hruşciov.(si asta doar pentru ca sa-i dea lui Dej o imagine frumoasa-o prostie mai mare nu cred ca este posibila)Politica nationalista a fost continuata de Ceausescu(sa nu uitam momentul 1968-si exista destule documente care atesta faptul ca Romania era urmatoarea pe lista).Sa nu uitam ca in cadrul Tratatului armata romana a refuzat desfasurarea de trupe straine pe teritoriul national,mai mult-doctrina era strict defensiva,ceea ce se batea cap in cap cu cea sovietica ce era ofensiva.Si un ultim argument-am investit mult in realizarea unei flotile de Dunare moderne si a batalioanelor de infanterie marina,ce aveau ca scop contraatacarea unui atac sovietic.

    • De ce zici „batalioanele” de infanterie marina? Stiu ca, pentru o scurta perioada de timp, Divizia 9 Constanta a fost transformata (sau doar denumita) divizie de infanterie marina dar alte informatii nu am gasit, exceptand BIM-ul de la Babadag.

    • ,,nationalista”? Ceausescu era general si orice general ajungea general doar cu aprobarea consilierilor sovietici si in relatie directa cu consilierii sovietici. . Adica era verificat la sange incat ei stiau despre el mai mult decat stia el despre el. Poti sa ma contrazici? Nu.

      • @DF mai mai mai … vad ca vorbim surzii cu mutii.. ce treaba ai tu cu cine a fost ceasca sau bodnaras
        Rezultatele conteaza. Tara a scapat de ocupatia ruseasca dupa ce iau dat afara ai nostri cu c…ie direct cu un sut in cur pe sovietici nu cum duios ne prezinta situatia tov capitan rosu Opris cum ca au…plecat!
        E vorba de o discutie pe faptele din articol nu pe caracterul personajelor, ce ma tot tragi tu hais -cea!

  11. Daaaaa, rusii s-au retras pentru ca au avut ei inima buna…….
    Dej a fost un dictator dar pe relatia cu URSS cred ca a facut ce trebuia pentru a scapa de trupele rusesti.
    A aplicat cu mult zel, deseori cu exces de violenta, toate metodele sovietice de acaparare a puterii, consolidare a regimului comunist si eliminare a oponentilor. A sacrificat fara sa clipeasca elita politica, militara si economica interbelica, elita religioasa, taranii care se opuneau colectivizarii.
    Prin asta si-a consolidat si puterea dar, mai important, a reusit sa-i convinga pe sovietici ca regimul comunist este instalat solid in Romania, este obedient Moscovei si, prin urmare, nu este nevoie de trupe de ocupatie.
    Ca, dupa retragere, sovieticii si-au bagat unghia in gat este adevarat, mai ales daca avem in vedere decretele de eliberare din inchisoare a detinutilor politici (nu i-a reabilitat, i-a urmarit dar au scapat cu viata, ceea ce nu s-a intamplat in URSS) si initierea contactelor cu occidentul, in special SUA, pentru a le semnaliza ca nu suntem un bloc compact si ca suntem interesati sa ne departam, cat se poate, de Moscova si sa ne deschidem relatiile cu ei.

    • Bre violenta era necesara pentru a modela noua societate in care se creea omul de tip nou. Oricine se opunea planurilor bolsevice o halea scurt indiferent cat de comunist era. Dej si restul doar au aplicat planurile venite de la Moscova. Daca citesti din scrierile lui Beria o sa vezi ca visul bolsevicilor era sa creeze omul de tip nou dupa o singura generatie.

      Cat despre problema detinutilor politici… la noi a fost cel mai represiv sistem lucru confirmat si de Soljenitzan. Pentru crimele si torturile aplicate nu a fost tras nimeni la raspundere in ultimii 25 de ani… nu exista nume, nu exista dovezi, nu exista calai… exista doar martiri si nici pe aia nu ii stim prea bine.

      Acu se intampla la fel ni se impune tot o societate de tip nou dar metodele sunt mai complexe, mai soft.

      • Sper ca n-ai dedus din ce am zis eu ca l-as considera pe Dej vreun democrat care doar a simulat opresiunea pentru a-i pacali pe rusi.
        Nu, a fost un dictator comunist care si-a consolidat puterea prin toate metodele posibile, invatand de la sovietici, dar scopul lui principal, pe care nu l-a pierdut niciun moment din vedere, a fost sa scape de rusi.
        In definitiv, carui dictator i-ar placea sa primeasca ordine?
        A actionat brutal, cinic, sangeros si cum mai vrei tu pentru a atinge acel scop. A sacrificat elitele interbelice fara sa clipeasca, pentru a castiga increderea Moscovei, dar la fel, fara ezitare, si-a lichidat si opozantii din partid mai ales cand i-a simtit ca fac jocurile Moscovei.
        Dovada ca asta a fost strategia lui o constituie liberalizarea (in intelesul comunist al termenului) regimului si deschiderea catre occident imediat ce a fost posibil.
        E foarte dificil sa judecam cu actualele unitati de masura ce s-a intamplat atunci, mai ales ca multi dintre noi avem in familie istorii tragice legate de perioada aceea.

    • in 1955 nu au fost eliberari masive de detinuti politici.
      In schimb s-au terminat executiile sumare si au fost oarecum impinsi in alte functii comandantii de inchisori acre au fost pana atunci.
      Abia in 1965 incepe sa se simta o relaxare reala si incepe sa se simta o securitate mai profesionista care nu mai casca urechile la toti informatorii si mai mult chiar ii „pensioneaza” pe acestia (recomandam intreruperea colaborarii cu informatorul xxxx deoarece informatiile sunt inexacte).

  12. „Ilie Ilașcu: „R. Moldova e ÎMPÂNZITĂ de omuleți verzui”.”

    „România nu va da niciun soldat. Eu am luptat în 1992, nu am prea văzut români voluntari. Știți că în Ucraina luptă foarte mulți voluntari cehi, polonezi, germani, americani, dar româninu prea. Eu de la tribuna Parlamentului României i-am spus lui Petre Roman că atunci când cazacii atacau cetatea voievodală a lui Ștefan cel Mare la Tighina, nu prea am văzut români să vină să o apere, dar trimiteau trupele în Irak și Afganistan. Pentru interese străine îi trimiteau să moară, dar pentru frați – nu. Vor face declarații de presă, vor face proteste la ONU. Dar noi, dacă vin rușii în Transnistria, în două zile suntem ocupați. ”

    http://ziarulnational.md/ilie-ilascu-balan-este-optimist-r-moldova-e-impanzita-de-omuleti-verzui-1/

    • Sa-ti aduc aminte cine a facut lovilutia din 1989?Cine e Petre Roman?Iar majoritatea care au facut armata nu au prins instructie adevarata.Cand toata perioada de instructie ai tras doar cat incape intr-un incarcator, adunate toate sedintele de trageri?Ce scandal era daca se pierdea prin iarba un tub de cartus tras, toata compania era la firul ierbii pana se gasea.
      Iar in Ucraina, ce vrei sa faci, sa alegi raul cel mai mic?Cum o dai la intors, tot intre inamici te afli.Daca esti de partea ucraineana, esti servit cu prioritate cu misiunile cele mai periculoase si sinucigase, iar in cazul in care esti prins de rusi, ai tratament special.Esti bagat la inaintare cu orice ocazie, iar consecintele sunt mari indiferent de rezultat.Crezi ca rusii nu rateaza oportunitatea de a arata cum au capturat fascisti romani si sa foloseasca asta ca propaganda?(Propaganda la care sunt maestri, dar asta este alt capitol).

  13. Daca bine imi amintesc la Debrecen, existau trupe rusesti si nu acolo o grupa, doua de plimbareti.
    Aeroportul era al lor, chiar si acum se foloseste pista construita de rusi, facuta calumea sa reziste mult si bine, pot ateriza acolo avioane de foarte mare tonaj.
    In nord-estul orasului era o mare baza militara sovietica, mecanizata, tancodrom. Am fost acolo cu treburi si in zona dezafectata ai ce sa vezi. Infrastructura facuta cu simt de raspundere. Au plecat din Ungaria la sfarsitul anilor 80 parca…
    Intrebarea mea este: s-au retras trupe din Ungaria in anii ’50 sau a fost doar o rotatie a cadrelor? Cat de boi or fi fost rusii sa isi retraga trupele din Ungaria cand tocmai avusesera momentul ’56 ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *