Frumos… Îmi aduce aminte de cum erau deportați evreii în a 2-a buleală mondială. Cum era aia: „Never forget!”…. Cam scurtă memoria. Ah, scuze…, acum am realizat că nu făcea referire la alte națiuni. My bad!
Poveștile astea să le citești la copii tăi înainte de culcare. Israelul știa de atac dinainte, dar l-a lăsat să se întâmple pentru a avea pretext și susținerea populației. Nu, n-a fost un „false flag”, dar pe-aproape tot a fost. Bibi al vostru ar trebui judecat pentru crime in primul rând pentru evreii morți pe 7 octombrie. Apoi, n-am respect pentru nici o armată care atacă civilii, in special copii. Israelul e în aceeași categorie cu alți criminali, iar din punctul meu de vedere puteți să vă omorâți între voi cât vreți, dar laudă-te cu crimele voastre în altă parte.
nea caisa, cand iti trag aia rachete zilnic ani de zile, cand ies si omoara 3000 de oameni intr-o zi, cand se ascund pintre civili si trad , cam ce solutii ai in afara de gargara?
Caisă e mămica ta… Ucrainenii de ce nu atacă civilii ruși? Simplu, pentru că nu sunt criminali de teapa rușilor și evreilor.
Să înțeleg că bisericile și comunitățile creștine sunt membrii Hamas? La fel și oficiali europeni? La fel și jurnaliștii? Virulența cu care scrii îmi arată că am atins o coardă sensibilă. Mă bucur.
Singurii ziaristi care au fost in Gaza au fost membri
Hamas care au participat activ la masacrul de la 7/10.
Toate reportajele lor sunt mincinoase la fel cu omor
de cetateni si copii.
Acei „ziaristi” au purtat GO PRO si au fotografiat atrocitatile
produse de ei insasi la masacru. IDF ia trimis la
virgine purtand vestele de Press.
Adevarul e ca in razboi, in special in razboi subteran care
nici in Vietnam nu era asa de vast sunt pierderi de civili
dar nu in numere exagerate care sunt publicate de presa
biased care o citesti si care se bazeaza pe raportele asa zjs
Ministerul Sanatatii Hamas, teroristi.
Adevarul e ca numarul mortilor civili sunt cam o zecime
din cele raportate, numar acceptabil in comoaratie cu
luptele crunte din casa in casa pline de incarcaturi si
explozibile. Situatia e ori ei, ori noi in comparatie
cu marimea terenului dar si cu lungimea tunelelor
care era subestimata. Estimatia era 500 de km si in
urma distrugerilor acestora au mai ramas inca 500.
Rusii trag in civili in plin fata de IDF care arunca anunthri
si avertizari evacuare inainte de a produce atac.
In lipsa de informatie, beleaua israeliana se face sa se creada
ca IDF omoara civili expre. NU e adevarat. Impresia facuta
de armata israeliana, armata moderna fata de niste
desculti este eronata in majoritatea faptelkr.
Acum a ramas ultimul bastion , centrul Gaza, care au fost anuntati sa se evacueze spre sud unde sunt alimente, apa ckrturi si spitale organizate de IDF. Unde ai vazut o armata
sa se poarte mai milos cu civili intre care desigur se vor
infiltra si teroristi Hamas?
La urma: Nu fi imbibat cu ce zice media pro palestiniana
care habar n are adevarul.
Imi aduci aminte ca de fiecare data cand este implicat
subiectul Israel-Gaza , apare un troll cu nume care nu i
folosit zilnic aici, fapt care aduce la ganduri obscure.
Acest troll instiga aici acest forum militar pasnic. WTF?
BTW, ti am dat si eu un like pt instigatie cu minciuni.
Le ai castigat cu onoare…..
Mai degrabă tu ești trolul aici, făcând propagandă israelului. Eu cel puțin sunt cetățean și militar român. Nu intru în discuții care nu mă privesc, d’asta nu prea comentez pe aici, dar când cineva se laudă cu crime împotriva civililor mă simt dator să contracarez, chiar și cu niște simple vorbe.
Cetatean roman sunt si eu. Militar roman sper sa nu
intre la incercare, dar daca intra, vino cu rezultat,
nu spune ce esti, arata dovezi.
Daca Romania intra in razboi si eu ma inrolez, si pot
sa aduc beneficiu asa ca nu m ai impresionat.
Cum nicio faptă bună nu rămâne nepedepsita..se pare că Guvernul e pregătit să anuleze programul ITEP prin care se re-motorizeaza Apache și Black Hawk cu mult mai modernele motoare GE T-901.. program esențial pentru viitoarea versiune F și continuitatea producției..
„Boeing floats next-generation F-model Apache as ITEP fall back”
“We are ready to respond either way” if the Improved Turbine Engine Program is cut or goes ahead, Terry Jamison, director of attack helicopter programs at Boeing, told Breaking Defense.
September 04, 2025
In the wake of the US Army disclosing a plan to cancel the Improved Turbine Engine Program (ITEP), Boeing will focus on the design of a next-generation Apache AH-64F attack helicopter in an effort to find an alternative way of increasing the capabilities of the aircraft.
Polonia salvează pt moment liniile de producție Apache:
„(US) production will finish in the summer of 2028, and then “Poland will fill those production spots” on Boeing’s line at Mesa, Ariz., out to 2031, explained Jamison.”
Dar cel mai interesant..ia uitați de unde se așteaptă directorul Boeing să sară iepurele..
„Jamison noted that new or additional orders for the AH-64 depend on future decisions from Canada, India, Indonesia and Romania.”
Sa fie doar o apreciere..sau o știi mai multe decât se cunoaște pe aici?..ori poate indicație că ar trebui sa fim bunii aliați și să (mai) salvăm (cat putem) din importantul program al licuriciului..?
..mustrare voalata pentru programul ratat Bell Viper.. (poreclit Dracula parcă?) La modul..va mai dam o șansă..hihi.
Orice ar fi (sau mai potrivit spus: dacă e ceva pe bune).. poate jucam și noi mai dur de data asta..să obținem un offset ceva.. ca polonezii..dacă tot sunt așa disperați după clienți.
PS: Pragmatic vorbind..pt inceput o escadrila din Tiger-ele sau Mangustele la care renunță Germania si Italia mi se pare mult mai potrivită pentru noi..la nivelul costurilor dar mai ales până asimilăm cum se operează..
.. că în afară de acel prototip sau demonstrator IAR-317 Airfox („Vulpea Văzduhului” ?) nu știm cu ce se mănâncă elicopterele de vânătoare..sa ne aruncam la Ferrari când nici pe bicicleta.. părerea mea.
„parerea mea, ar trebui sa primească alt nume in noul context..mai aproape de noile realități..si sa mai reducă din prejudecățile post Ukraina că e o armă obsolete sau strict pe CAS..
..gen Lower Speed Air Defense & Attack Aircraft (LOSADA)..
..accentul pe aerial defense! Complementar AA”
Iei ce era un neajuns..adica erau criticate că au viteza și plafon reduse..și le transformi in atu-uri..
Adică sunt tocmai bune anti drone..care la fel nu sunt foarte rapide (cel puțin nu încă) dar au mare manevrabilitate.
Faptul că pot plana/sta și trage de pe loc..le face perfecte sa abordeze țintele foarte instabile cum sunt dronele mici..fpv..shahed etc
Părerea mea că și avioanele de atac..lente cum sunt (A-10 Thunderbolt, Super Tucano..preferatul tau Air Tractor și altele) sunt la fel de ok in lupta contra dronelor..
Și ieftine! Cu tunul de bord..o rachetă e jumate de milion de euro sau dolari (Stinger, Mistral)..reduci cu mult costurile.
Adică mai adaugi un layer de apărare..
Cum ziceai și tu..nu există o metodă infailibilă contra dronelor…doar poți face „sita” mai densă..in loc de 70% rata de succes crești la 80-85..
Scapă de Aster..dai cu Mica..scapă și de astă dai cu Mistral..ridici un Tigre cu tunul de bord.. scapă și de astă ai Thales RapidFire cu CTA 40..sau cine își permite cu laser..Arrow hipersonice ca voi..(eu am luat sistemul francez ca referință)
Fiecare trebuie sa-și faca propriul sistem Iron Dome și cu cat mai multe straturi cu atât mai bine…rata de interceptare va fi pe măsură..și interconectate intre ele..
Războiul din Ucraina depinde din ce unghi privești..unii văd că aviația de atac e perimată..dar alții vad inca un strat defensiv- tragi cu ce poți- improvizezi.
La război nu e ca la Academia militară..te folosești de orice resursă..AA ce cumpărăm noi este fixă..avantajul unui Apache e că este mobil și poate aborda tinta de la aceeași înălțime – pe orizontală..și pot patrula intre mai multe puncte cu baterii de rachete, făcând legătura între ele..și inclusiv cu aviația (vezi F-35 care e ca un server de date între mai multe sisteme- computer zburător).
Cred că se va ajunge ca in celebrul joc de Nintendo sau Sega de ai roiuri de ținte și tu ai un elicopter și tragi sa dobori cat mai multe sa faci puncte..
Ar trebui sa privim dpdv defensiv și să schimbam optica asta cu atac sau CAS. Prevăd că în viitor li se va da alt nume care sa reflecte noul rol.
Și costurile..grosso modo o baterie (cu radar și rachete incluse) Patriot e 1 miliard de dolari..deci la 6-8 unitati vine cam 150 de milioane de $.
Polonia a cumpărat aproape 100 de Apache-uri cu 10 miliarde de $..la fel..cu rachete incluse.
Cu 10 miliarde ai avea 60-80 de de lansatoare fixe..dar 100 de elicoptere mobile..
Evident ideal ar fi sa le ai pe ambele..
Și asta un client extern ca Polonia.. SUA le cumpăra la jumătate..cu 35-50 mil $ bucata..deci ar veni de 2-3 ori mai puțin decât un lansator Patriot cumpărat tot cu preț redus..
Nu mai zic daca iei ceva mai ieftin sau SH daca mai au resursă (Mangusta/Atak cu Spike ER, Fulgur, Marte ER pe apărare de coastă).
Iar elicopterele devin din ce in ce mai performante dacă te tine buzunarul..generația asta a 4-a (Apache „F”, AW-249 Fenice, Super Tigre/Mk III) vor fi dotate cu radar AESA.. rachete cu rază din ce in ce mai lungă..avionica ca la jet-urile de vânătoare (apropo mi se pare mult mai corect termenul de „elicopter de vânătoare” decât de atac)
..in viitor gen 5 va fi stealth..cu viteza mai mare.. poate transonice (actualmente e aproape 500 km/h experimental și 400 km/h operațional..cat un turboprop..in viitor poate 700-800 la cum avansează de rapid tehnologia)..
Doua lucruri:
In momentul de fata, cum scriu randul asta o drona din
Yemen e urmarita de elicoptere Apache in inima tarii.
Inca n a fost interceptata. Asta e o poveste aproape zilnica
la noi pana au sa primeasca Houthii un Coup de
Gras precum au facut in Liban si Siria.
Ar fi un alt ajutor cand laserele vor fi activate in mod
de misiune in cateva luni.
Dronele in general sunt greu de interceptat datorita
semnaturei lor slabe la radar.
@Dov
Nu stiu daca houthii vor aprecia slanina pe care vrei sa le-o trimiti ! Interesant ca, desi iti miros francezii si Franta, inconstient, aspiri la universalitate…🙂
si IAR 330 SOCAT poate descoperi si distruge drone ,avantajul apache e ca are si radar si poate face si decoperire cu el nu numai optoelectronic, iar ai descoperit roata
Nu toate Apache au radar si radarul de pe acelea care l
au nu prea detecteaza bine drone in afara de 64E care
e mai sofisticat insa toate folosesc detectia IR .
oricum, asta merge doar pentru drone extrem de lente, tot ce depaseste vreo 200km/h nu prea mai merge sa le prinda, doar daca reuseste sa le iasa in fata.
In plus elicopterele au printre cele mai scazute autonomii / distante de zbor. Asa ca mai greu cu patrularea.
Cand nu ai altceva in loc, asta e, si la noi au bagat SOCAT la „politie aeriana”.
multa lume uita un lucru Apache are in panoplie atat stinger cat si sidewinder,deci faptul ca poate angaja vehicule aeriene nu este mare noutate ,ca vehiculele aeriene la moda acum numai sunt elicoptere ,asta e
Adevărul e că nu se precizează în articole ce fel de drone au folosit in testele astea din North Carolina..zic doar că erau „low flying”
Ma gândesc că ceva care sa semene cu ale rivalilor (Shahed?)..gen ca la jet-uri rol de agresor (apropo..uite nișa interesanta pt România..am putea produce o drona de antrenament pt rol de agresor..ca și complexitate sunt la cel mai jos nivel).
200 la ora e perfect! Shahed/Geran 1 și 2 baga maxim 200..
Vezi că Fenice/Phoenix are raza dubla decât Apache chiar daca au același motor (Fenice are e o versiune a motorului generație mai nouă..5000 cai putere vs 4000 ale Apașului)..plus materiale noi noi și mai ușoare- compozit.
De asemenea are 6 hardpoints vs 4 ale Apache..tot e departe de cele 8-10 ale Gripen E dar totuși e o evoluție..
Ce mi se pare complet în inferioritate fata de jet-uri este încărcătura..pot cara de 2-3 ori mai puțin decât avioanele (exista Apache/Fenice vs Rafale/Typhoon/Gripen).
Cred că e și marketing in clipul asta recent dar ceva ceva tot e..comparație între Apache E si Phoenix:
Era tare dacă se baga stealth.. Comanche arata wow!
Mă așteptam deja sa aibă stealth by now SUA (sau China).. dar știm de telenovela cu programul FARA..
Oricum citeam de istoria AH-64 și la începuturi au respins pe toți furnizorii participanți..nu e ceva nou asta cu drum anevoios..sa vedem de varianta asta F ce va aduce în plus față de Guardian (și față de Fenice).
E mult mai bun si performant Soimul, daca ar avea radar si inarmat cu APKWS, II decat sa luam alte avioane…Americanii au montat pe majoritatea avioanelor si elicopterelor astfel de rachte. pe elicopterele Bell AH 1-Z Viper cate 7 buc pe aripa si au distrus UAV clasa 2 „Male ” ! Sau MARTLET, GATR , LOGIR ori CIRIT de la turci ca e si mai ieftin
Da mai Dov , zboară cu viteză mai mică, nu e obligatoriu sa zboare cu viteză maximă ! Aeroportul de unde zboară șoimii e la 15 km de mine si le vad des nu zboară cu maxim. Un pic mai tare ca yakul 52 ! Nu am văzut sa treacă ca f 16. Trec prin zonă si Hercule si Spartan tot cu viteză redusă…
Uite ceva Gerula, viteza de pierdere a lui IAR99
este de ~170km/h. Viteza dronelor e 250~km/h.
Vasazica avionul e nevoit sa intre aproape de viteza
de pierdere in care avionul este foarte instabil si in care
acest avion este obligat sa urmareasca o drona care merge
la inaltime mica, 100 de metrii printre dealuri, munti si
locuinte.
Afara de asta avionul e nevoit sa se apropie de tinta
din cauza ca tinta e mica si grea de vazut.
Asa ca mediul normal in care avioane cu reactie merg bine
e 600km/h si in sus.
Am incercat sa te fac sa intelegi vitezele in cele 3 dimensiuni.
Ca rezultat cele mai adecvate sunt avioane cu elice care
zboara la cam 500km/h.
Daca elicopterul tau zboara cu 270KM, il tragi pe dreapta, iti ei un S97 Raider si prinzi orice drona… la 410 km si autonomie de 570km, patruleaza de se plictiseste toata granita noastra cu Ucraina la Dunare ! O mare tampenie, sa ridici F16 si Eurfighter sa arunci banii pe fereastra, cand poti trimite unul sau doua elicoptere sau erau bune doua IAR 99 care sa fie dotate cu radar….. Daca faci socoteala cati bani economisesti intr un an fara sa mai ridici F16 si EF, cu banii obtinuti modernizezi doi soimi sau mai pui ceva si iei doua S97….
Din punctul meu de vedere mai ok ar fi Raiderul, decat avionul , ca poti sa ai o unitate de elicoptere undeva langa Dunare unde il ridici imediat in aer si intervine, decat un avion de la MK sau Borcea…In caz de probleme elicopterul poate ateriza intr un spatiu redus nu trebuie piste… Ar trebui pus pe monitoare, blindatele fluviale, ca tot avem Rheinmetall la noi turele Skyranger 30/35, care ar apara navele si ar dobora dronele care trec peste delta, canale, unde Gepardul nu ajunge din cauza terenului, sau de la prietenii nostri turci, mai ieftin Gokdeniz 35 .Trebuie sa te gandesti la solutii pentru viitor nu pentru acum ! Da la mintea astora, sunt in stare in 2034 sa ridice doua F35 pentru niste Geran in apropierea noastra ! Se pare ca inca nu au invatat nimic din razboiul dronelor din Ucraina, referitor la folosirea unor sisteme de arme economice rentabile sa doboare drone ! Au patit o si aliatii in Marea Rosie unde trageau cu aster sau alte sisteme scumpe si in cantitati mici dupa drone houthi…. Cred ca rusii se pisa pe ei de ras : „Vania pui pariu ca ridic un F16 si un EF la romani ? Pe 50 de ruble ? Intru un pic la ei in spatiul lor aerian si pe urm ies…Valdimir ai pierdut au ridicat doua F16 si doua EF, daca au bani..Ha.Ha ! ” Cam asa cred ca se distreaza rusii !
Radarul ala cu oleaca de bibileala cred ca se poate monta si pe elicoptere, cele care au botul mai lung…… Ce mi ar place un S97 Raider cu asemenea radar, ar fi belea !
Nu sunt rele Dov, dar astea prezentate de tine sunt mari, grele nu sunt pentru 4×4… Asta de 25 mm are inaltimea de 60cm, latimea de 125cm si lungimea de 115cm si e pe „jumatate la dimensiune/greutate,fata de UT 30, de aceiea se si recomanda pentru 4×4, ei au montat, pe Arqous, care e in aceiasi categorie cu Cobra. As spune fara sa gresesc prea mult ca e cat un Anubis usor dublat…
Si un alt avantaj la elicopter, e ca poti sa ai la bord oameni specializati pe drone, astfel elicopterul aterizeaza unde a cazut drona si recupereaza/cerceteaza ce e de cercetat de ridicat, nu mai trimiti pe altii sa caute , sa se deplaseze etc…
Turela aia care e in imaginea pusa de tine are mitraliera grea si aruncator de grenade nu tun de 25 cu munitie selectabila. Si referitor la Air tractor, zici de 7 h , daca tragi munitia in 2h te intorci la baza daca zbori cu 300km/h, in 3h faci 900km, unde sa patrulezi 900km in balta la Dunare, pe unde vin dronele? Unde mai pui ca elicpterul poate sta pe loc in aer, poate ateriza sa astepte, tu cu Air tractor ce faci ?, curse, naveta ? Nu e ce trebuie pentru noi ! O fi la voi pe distante mari etc
Uitati cum un ministru a incercat sa invarteasca adevarul.
Vedeti clar ca F16 romanesti s au ingreunat sa intercepteze
rahatul de drona si ala a vopsit interceptia in roz.
Da..un elicopter multirol le poate face pe toate (sau cat mai multe)..
La urma urmei Lockheed a oferit României doar BlackHawk in comparație cu Bell care a propus Viper de atac dar și Venom utilitar..în ideea că va fi suficient.
Este eterna discuție multirol vs dedicat..
Nu.. pt că mă uit de pilda la Mangusta cate variante au avut în plan și nu au mai construit..citez de pe Wikipedia:
„A129 Multi-Role
Proposed multi-mission version, not built.
A129 Scout
Proposed reconnaissance version, not built.
A129 Shipboard
Proposed naval version, not built.”
Explica MZ că o aeronavă este tributară misiunii pt care a fost dezvoltată.. exemplu: greu sa faci dintr-un trainer fighter..
Așa și cu elicopterul..Tiger vs Puma/Super Puma..proiectate diferit..misiuni diferite..
PS: AW-249 Phoenix va avea radar AESA.. teoretic poate „procesa” acele roiuri înfricoșătoare de drone fata de care cu toții în comentarii nu (prea) avem soluții-„minune” pentru ele..asta e un pas înainte..
Atat au lalaito cu acele motoare si atat au supt la tata cu bani ca au ajuns sa anuleze programu. Nu ar fi prima data cand se intampla asta. Or sa il re ambaleze acusica si o il prezinte ca program nou pentru motoare. Il dau cu vopsea noua si in alti 2-5 ani o sa fie gata si ITEP asta.
E tactica cunoscuta si uzata de complexul industrial militar din SUA in special.
Noroc cu firmele adtea noi de pe la ei ca le mai dau cate un sut in cur ca altfel…
Unpopular opinion.
Numiti-ma capitalist salbatic, dar nu cred ca la stat ar trebuie sa ai voie sa faci greva. La privat da, la stat niet Tatiana.
Ok, formatie proasta ca militar din perspectiva acestei discutii, militarii nu pot face greva si nici nesimtirea magistratilor nu a avut-o militarul niciodata astfel incat contrar legii unde este pravazut explicit interdictia asta, tu sa „suspenzi activitatea”, adica greva in toata regula.
Daca la privat, unde grevele sunt rara avis, pot intelge greva respectiv necesitatea ca muncitorul sa se sfadeasca cu managementul, in vederea materializarii evolutiei pozitive a companiei nu doar in profit ci si in salarii, lucru de inteles, ei la stat nu mai este de inteles. Daca in situatia de mai sus discutam de o reducere a profitului si cresterea cheltuielilor cu personalul faptul ca firma o duce bine este totusi o chestiune de normalitate, la stat, unde nu reduci profitabilitatea la nimic, ci doar cresti costurile statului livrand aceeasi calitate de multe ori infecta practic strangi cu usa doar pe contibuabil care primeste indirect si fara voia sa taxe si mai mari.. ehh, parca acolo e alta socoteala.
Stiu ca nu-i o opinie foarte pupulara, nu cred ca-i 100% corecta, dar nici 100% gresita.
Când ai de-a face cu sisteme sociale, nu exista 100% bun sau 100% rau ci doar cat înghite majoritatea populației sau eșantionul supus acelor decizii.
Din păcate, domnule lt(rez) se observa cu ochiul liber, reticenta si opoziția la orice fel de schimbare.
Nu avem decât sa ne uitam cum masina sare in prăpastie sau trenul deraiaza de pe sine.
E ca in bancul ala prost cu 10 filosofi strânși sa schimbe un bec : ” cum definiti schimbarea?”
Asa si cu austeritatea, reforma, tăierile, netaierile, lamentările psdiste, șantajul psd dupa ce au făcut Halimai cu finanțele tarii iar acum mănâncă menta si nu le mai pute gura a ce consuma unele conaționale pe centura.
insa greva in invatament pune in pericol si o clasa nevinovata a Romaniei, copii. Ei nu au gresit cu nimic, ei trebuie sa invete.
Profesorii au dreptul lor sa picheteze guvernul si sa faca mars-uri, dar d c nu fac asta in weekend?
Insa pe mine ma uimeste un lucru:
1. un profesor trece de la 16 la 18 ore de predare-învățare-evaluare
2. un copil de 1-4 are 4×5 -> 20 ore pe saptamana
3. un de 5-8 are 5,6 x 5 -> ~30 ore pe saptamana + teme
4. un copil de 9-12 are 6 x 5 -> 30 ore pe saptamana + teme
Plus ca generala si liceul e si perioada cand trebuie sa te bucuri de viata, sa te joci …
Poate eu nu inteleg ceva, dar cum naiba e posibil asa ceva? Un profesor adult sa nu faca greva pentru presiunea la care este supus in copil, dar nesimtitul sa iasa rpd in strada ca i se mareste lui numarul de ore.
corect, viata nu este in alb si negru, hai sa uam cifrele:
– media normei didactice in UE este de 720 ore/an, din care inv. primar 778, gimnaziu 712, liceal 680.
– noua norma didactica este 18h la gr 1 si 20h la ceilalți. O sau iau max de 20h/ sapt. sunt 34 sapt = 34x 20 = 680 h/ an ca MEDIE!!!.
Deci si cu noua norma, abia daca ajung la media europeana cei din licee. Dar hai sa facem greva ca ne place mizeria, parca ar fi profesori pentru copiii eschimosilor din Yakutia, nu ai nostrii.
Orice învățătoare sta la scoala cele 4h/ zi si gata. Deci 20/sapt.
Suma de 680 h/an este cat se piate de reala. Daca citim legea, celelalte 4h trebuie sa si le sesfasoare in cadrul scolii pentru alte activități, gen ședințe, cercuri de studiu, corectat lucrări, olimpiade etc. Pentru 2 copii nu am întâlnit la gimnaziu decat 2 profesori ce faceau asa ceva, restul rup usa catre casa.
Alt fenomen este lipsa de la ore din partea profesorilor, hai sa vedem, cati dintre cei de aici aveti copii la licee si cat lipsesc profesorii? Experienta mea de la liceu top 10 Bucuresti, sunt rare zilele cand face toate orele.
Exista si profesori dedicați pentru meserie, dar sunt excepții.
pt generala in NL clasa se deschide la 8:25 (profesorul e la 8:15)
4 zile pe saptamana cursurile se tin pana la ora 15:00, iar o zi pe saptamana pana la 12:30.
Destul de des vad profesori prin geam cum inca lucreaza dupa ora 15:00.
Profesorii au undeva la vreo 5 zile pe an, „study days”, in care scoala e in inchisa cat timp fac ei traininguri.
Ca sa fie mai usor pt parinti aceste zile sunt legate de vacante (2 zile inainte sau dupa vacanta de toamna, primavara)
Noua norma e 20 de ore pentru toti profesorii. La educatoare a ramas 25 de ore, iar la invatatori e 20+2 remediale. Nu mai exista norme reduse.
Adica 20×34=680 la profesori, 22×34= 748 la invatamant primar, 25*34= 850 la invatamant prescolar.
la prescolar media este 998 h/an.
De ex in Franta (école maternelle) au norma didactica de 24h/saptamana si 108 h/an activități complementare (gen proiecte școlare) La noi nu face nimeni asa ceva pentru ca toti considera norma didactica același lucru cu orele de munca legale.
In Germania si Suedia educatorii stăteau 8h/zi la gradinita pana veneau la 4PM parintii sa-i ia acasa, la noi ii lasa cu niste îngrijitoare iar educatoarele rupeau usa la 12.
Deci….ne place munca…
si inca o statistica pentru anul 2024-2025
Romania are aprox 3.5 mil elevi si studenti
Cadre didactice aprox 229.000, rezultatul o medie de 15.2 elevi/profesor. Este media Germaniei sau a Franței.
Si atunci ce nu merge la noi de scoala e atata de slaba?
Pentru anul 2023-2024 ministerul avea aprox 300.000 angajati din care profesori doar 229.000, iar dintre aceștia 62.000 erau suplinitori. Deci profesori titulari sunt doar 167.000.
Adica noi contribuabilii platim pentru copii nostrii cam asa:
– 56% profesori titulari
– 20% suplinitori
– 24% auxiliari, adica secretare, bibliotrcare, masteii etc. Dar stati ca nu aici e problema, ci in numarul asta intra directorii/ adjunctii de scoli, inspectorate sau minister. ASTIA tin ocupate locurile si din cauza lor avem 20% suplinitori!!
Ca sa concluzionat, din ce plătim noi, putin peste ju.ataye sunt cheltuieli in învățământ performant, restul sunt catre management sau înlocuitori ieftini pe posturile blocate de ei.
Concluzia, școlile sa fie autonome si sa se renunțe la Inspectorate si toti aia din Minister. Asta ar fi o economie reala si concreta +++ va creste si calitatea învățământului.
Pe data, treaba sta asa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/salariile-cadrelor-didactice-din-romania-sunt-relativ-ridicate-potrivit-unui-raport-al-ocde-3406023
„Cadrele didactice din învăţământul primar din România câştigă în medie cu 14% mai mult decât angajaţii cu studii superioare, în timp ce în ţările OCDE, cadrele didactice din învăţământul primar câştigă, de obicei, cu 19% mai puţin, se arată în raportul Education at a Glance (EaG 2025), editat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), dat publicităţii marţi.”
Hopa, pai ce facem aici? Am ascultat ieri si emisiunea lui Striblea cu prima zi de scoala. A sunat o cucoana profesor, nu a fost in stare sa transmita un mesaj clar privind motivul grevei. A dat-o pana in panzele albe cu „lipsa de respect”. Ce respect, concret, a venit David si a bagat pe careva in ma-sa, sau cum? Deci?
Eu cred că dimpotrivă, dreptul la grevă trebuie extins, inclusiv pentru militari și polițiști (cu excepția vremii de război sau a catastrofelor naturale).
S-ar putea ca opinia mea să fie și mai nepopulară ca a ta, dragă Locotenent, dar iată de ce cred asta: eu sunt adeptul total doar al schimbărilor pașnice în societate iar greva e unul din mecanismele pașnice posibile. Suntem în situația, dovedită îndelungat de fapte, că Statul acționează apăsat, nemilos și continuu numai împotriva intereselor cetățenilor săi. Toate meseriile și toate categoriile sociale sunt siluite îndelung. Astfel că Statul va trebui resetat într-un mod pașnic iar una din principalele pârghii ale omului pașnic este greva.
Nu stiu ce sa zic draga Arsenie. Mie imi ramane in vedere problema santajului fata de contribuabil. Atat. Din nou, ei nu blocheaza o activitate economica, ei blocheaza elemente de functionare ale statului, angajati ai statului find luptandu-se impotriva statului. Acum, sa fie cu iertare, dar mi se pare complet tampita situatia
N-as merge asa extrem, in sensul ca cei de la stat nu ar trebui sa aiba voie la greva.
As sanctiona insa mai dur greva acolo unde nu e voie, e.g. protestul magistratilor care au lasat deoparte orice aparenta si pur si simplu suspenda toate dosarele … altfel e totusi un drept constitutional, mai ingrijorat sunt ca in privat se vaneaza de patronat f dur orice forma de protest…
am fost si eu la prima zi de scoala cu copilul asa ca nu am termeni recenti de comparatie dar mi-a placut ca a fost mai putin formal, fara primar, politist, popa si mai stiu eu ce, doar cu profesori si copii, nu ce-am mai vazut pana acum cu primari catarati pe mese sa tina discursuri…banuiesc ca nu era peste tot asa dar orisicat, parca a fost mai mult despre scoala, fara mult festivism exagerat…
despre greva, cred ca e prea mult ce fac acum, nu le-au dat manualele pentru ca ar fi fost „act de invatamant” si sunt in greva, doar le-au pus pe banca. sincer mi s-a parut usor infantila aceasta pedanta excesiva…
Fiind in domeniu, pot spune ca greva nu are fundatie serioasa. Din pacate si sistemul educational este o casta aparte, ca multe alte institutii si companii de stat. Doar ca prin sistemul educational au mai ajuns si oameni capabili, luptand(la propriu) cu sistemul. Singura masura luata care poate fi criticata este cresterea efectivelor claselor. Profesorul trebuie sa se raporteze si la grup, dar si la individ. Pedagogic vorbind devine mai dificil cand efectivele clasei cresc. Cresterea normei la 20 este un fleac. Majoritatea titularilor si-au marit norma pe legea din 2023 la 20(2 ore intrau in norma, dar la plata cu ora). Deci nu a fost atat de mare paguba ca sa marit catedra. Atata ca sunt profesori pe care-i arde, caci plata cu ora varia de la 50 la 150 lei plata per ora(variaza in functie de grad si experienta in campul muncii). Ramanand la capitolul plata cu ora, acum este fixa la 22 de lei net. Nu mai este rentabil sa faci ore suplimentare. Asa au fost salvate niste ore. Cadre didactice titulare, prin „acordul” directorilor si „dezinteresul” inspectoratelor, ascundea intentionat posturi(fie intregi, fie fractiuni) ca pe urma sa fie impartite la plata cu ora. Asa elevii aveau profesori de fizica si la franceza, ori intr-o scoala cu necesar de 3 profesori titulari de matematica erau doar doi. Inca un lucru in care s-a tras cu tunul acum precum in tarani de catre Averescu sunt directorii. Tocmai acei oameni, pusi politic, care erau inima sistemului, ei facand incadrari si trimitand posturile la inspectorate. Scolile mici sau medii au devenit structuri ale unor scoli mai mari. Undeva la 900 de directori au ramas fara postul de director(nu le plangeti de mila, ei au post rezervat, nu au ramas fara loc de munca). Cat despre performanta scolara, este o triada elev-scoala-familie. Toti 3 trebuie sa conlucreze. De asemenea educatia provine din familie, scoala si societatea aducand anumite informatii, valori, competente si comportamente. Oare de ce avem o categorie mare de „auristi” si intre tineri? Pana acum nu am auzit pe nimeni sa zica ca multi profesori(nu majoritate, dar sunt destui) sunt ceausisti cel putin, ori le-a convenit sistemul anilor 90 cand au ajuns in sistem prin diverse mijloace. Inca ceva ce trebuie mentionat este ca interzicerea cumulului pensie-salar a trimis in pensie oficial mii de profesori.
Prin aceste masuri „de austeritate” au fost eliminate plata cu ora obtinute abuziv, pensionarii care veneau sa predea la clasa, profesorii necalificati. Astfel au fost eliberate cateva mii de posturi la nivel national(o estimare, caci un numar exact nu s-ar putea da, caci inspectoratele si directiunile s-ar autoincrimina), care au fost acoperite cu o camasre de clase, respectiv crestere de norma didactica.
Profesorii care isi incep salarul de la 3700 net, la care adaugi niste sporuri care te duc spre 4500 cu tot cu dirigentie(care este grea), sa mearga sa faca protest pentru directori si sefi de sindicat(oameni mana in mana cu sistemul care nu permite intrarea celor profesionali in sistem ; sindicalisti cu posturi rezervate si salarii de 35 000 de lei) imi pare o lipsa acuta de analiza critica. Da, si eu am fost afectat. Imi era frica de schimbarea asta, ca cine stie daca mai aveam loc de munca. Au fost cazuri, citisem zilele trecute, ca un liceu de elita a fost unit cu o scoala gimnaziala slaba, iar consiliul de administratie si directorul scolii gimnaziale au devenit liderii liceului, aceasta unire fiind facuta total abuziv. Dar revenind, am avut curajul sa privesc in perspective si sa vad reactiile unor colegi(deloc profesionali de fel), iar atunci mi-am dat seama ca aceste schimbari nu au fost neaparat rele. Si cum i-am spus unui amic „nu conteaza ce director sau colectiv de profesori are scoala. Tu tot poti sa mergi la ora si sa fii profesional”. Maine la ore!
sa fim atenți la detalii:
– romanii reclama: „să livreze echipamentele și soft-ul necesare”..”dar pentru că softul, corecturile care trebuiau făcute în soft, nu sunt făcute”
– israelienii: „contract …numai pentru livrarea echipamentelor de avionică”…”integrare tuturor sistemelor și livrarea avioanelor este responsabilitatea A.C.”
Asa cum pare, geniile suveraniste carpatine pare sa fi semnat un contract doar pentru achiziție de echipamente si soft, dar fara suport integrare. Si acum probabil ca-si muta pisica de la unul la altul pentru ce e bug/change request.
Din genul economiilor tâmpite care ajung sa te coste 10x la final.
PS. acum nu pot sa nu ma întreb cine va asigura suportul post-productie? Ca acolo incep problemele adevarate, nu la 2 ture de pista ce fac astia acum.
Contracte din astea, in urma experientei mele se fac
in mod „turn key” . Acest mod costa mai mult, fapt care
clientul la omis , menit sa arate sefilor pret ieftin.
Asa cred eu ca a scapat integratia sistemelor .
Daca modul „turn key” era impus, nu puteau sa existe
divergente.
Si inca ceva: Cand angajezi soferi de tir sau coafeze la politia de frontiera care habar nu au pe ce lume sunt – uite explicatie de tara bananiera:
„„Pot spune cu certitudine că există inclusiv posibilitatea ca aceste ansambluri tehnice care conțin și cuiul grenadei să fi fost purtate la brelocul de la chei, fără ca absolut nimeni să înțeleagă ce reprezintă piesele respective”, au precizat sursele citate.
În altă ordine de idei, legat de puștile de asalt, sursele Gândul au explicat că nu ar fi primul moment în care arme dezmembrate integral ar trece cu lejeritate de controalele de la Poliția de Frontieră.
„Dacă ansamblele mici ale unei arme, precum cuiul percutor, mecanica trăgaciului, alte componente precum arcurile și altele pot fi purtate cu lejeritate în buzunar, restul părților mari, cum sunt țeava sau patul puștii, pot fi puse în bagaje, dacă se merge cu mașina, în diverse locuri libere dintre coca și caroseria mașinii. Ideea e că s-a trecut cu ele pe sub nasul polițiștilor”, susțin sursele Gândul.
„O armă poate conține și până la 25 sau 30 de piese, cele mai mari fiind patul, corpul și țeava, în funcție de model. Piesele mici le puteau avea inclusiv asupra lor. Nu ar fi ridicat bănuieli. Cât despre țeavă, ar fi putut foarte bine să o aducă în bagaje”, au adăugat aceleași surse.”
Nici vorbă. Nici vama, nici poliția de frontieră nu au capacitatea fizica de a controla toate bunurile și mărfurile care intră în țară.
Cel mai probabil se stabilesc niste criterii de risc și se fac controale prin sondaj in zona expeditorilor și beneficiarilor din zona de risc.
Marile capturi de bunuri interzise sau contrabandă transfrontaliere sunt ori din pură întâmplare, dar cel mai adesea la pont. Adică, unul din rețea este nemulțumit de beneficiu și atunci livrează (contra unor beneficii) informații.
„WB Electronics’ Gladius system underwent regular combat testing in Ukraine from 2022 to 2024. Every component, from the kamikaze drone to the command post, was deployed on the front lines under Russian fire before being integrated into the final design.”
nu uitati, in 2 ani bulgarii o sa fie langa noi, iar in +5 ani ne vom uita la ei cu invidie.
Vezi ca si Bosnia are +33% si o sa exporte anul asta munitie de peste 500 mil euro.
Sau e oare asa absurd de presupus ca Cehii au fost lead nation in acest lucru? Tocmai ce au declarat persona non-grata un diplomat belarus. Acelasi cu care s-a intalnit agentul triplu-sec cica prins de SRI.
Hai, sa nu-i mai facem „gheroi” pe astia din SRI cand serviciile sunt pentetrate pana la varf de catre rusi.
Ai nostri au crezut ca sunt ei smecheri si l-au tinut vezi doamne ca agent triplu-sec pana cand cehii au descoperit toata povestea si au cerut info si colaborare de la servicii din celelalte tari din NATO printre care si Ungaria. Hu si RO niciodata nu ar fi conlucrat, mai ales avand Budapesta ca teren fertil pentru „shpioni” rusi.
SRi si DIICOT au fost fortati sa REACTIONEZE de catre Cehi care au dat mai departe speta si a venitt UNQ cu pumnul in masa.
Altfel, sa se schimbe primim dar sa ramana la fel, Coane Fanica.
n-am zis eu ca e absurd sa fie cehii lead nation in anihilarea acestei retele, de unde ai scos-o?
comunicatul oficial spunea de Eurojust iar cehii au dat-o doar ca au expulzat un diplomat impreuna cu alte servicii. pp ca fiecare a dat ce-a vrut
Eurojust e totusi agentie de cooperare in domeniul criminalitatii „serioase” (droguri, trafic de persoane, terorism), deodata a ajuns si pe filiera asta
plangerile pt care sa facut dosarul in cazul tate au venit pe filiera externa ,ca daca se limitau prostii la romance, cu angajat de la dipi, stateau si in ziua de azi linistiti ,nu ca ar fi prea deranjati acu
Pai da, cu ungurii e simpla treaba cel putin din perspectiva unora de pe aici. Daca au intervent in speta, e clar substrat, e schema, e manevra, e ceva. Daca nu interveneau era normal, ca sunt cu Putin. Cert este ca orice fac, nu e bine, ca asa ne tragem noi cate o erectie identitara.
Cert este ca au facut ce trebuie, si relatia lor cu SUA este un pic mai buna decat a noastra. Prin urmare ar fi bine sa facem o disectie intre gargara lu’ Orban si vectorul politic pe care se afla. Stiti voi vectorul ala pe baza caruia ei nu au nevoie de vize in SUA si noi… mai asteptam un pic.
Ministrul Apărării: Vom obține o sumă consistentă prin instrumentul SAFE de înzestrare militară. Comisia ne-ar fi dat mai mult dacă nu aveam deficit / România vrea să finanțeze prin mecanism două nave de patrulare, IFV-uri, arme de asalt, drone și infrastructură
Uneori am senzatia ca democratia a creat monstri. Tot felul de „mari oameni” care se cred buricul pamantului cu adevaruri absolute in buzunar si nu o zic doar la medici am exemple de la padurar pana la mare general care sunt plini de adevaruri absolute in orice.
Nu e chiar asa…democratia originala a lui iliescu a creat monstri.
Toti au drepturi in tara asta…nimeni nu pare ca mai are responsabilitati sau mai bine spus nu mai e cine sa impuna respectarea legilor.
„Nino-nino” e atat de pasiva ca nu se baga decat daca e cu raniti sau morti (si panditt din boscheti sa ridice permise) iar justitia e o gluma sinistra. Cine are bani ia cu suspendare sau NUP de la procuror.
A căzut guvernul francez.
A cerut vot de încredere în parlament și nu a obținut numărul de voturi necesare.
Franța și Macron au acum foarte groase probleme. Opoziția e mai tare ca niciodată.
Le Pen va ajunge la guvernare ?
Pana nu le dai oamenilor ce vor, nu se vor lasa…Sa vina LePen sa vina si Auriferii la Bucuresti la palatul Victoria caci din bube, mucegaiuri si noroi ori vom renaste ori ne vom duce …..de suflet.
Mai bine de evitat situatia „ori la bal ori la spital. Pe englezi i-a mancat in cur si au iesit din UE…mai bine sa nu fortezi norocul. Francezii sunt departe, noi suntem aici …nu-i acelasi lucru. Pentru noi n-o sa puna nimeni curul la bataie ca pentru francezi – suntem categoria a 3-a in Europa ….sacrificabili.
Tandemul China – Rusia e pe val. Europa nu are instrumentele juridice adecvate să combată atacul la care e supusă – necazurile democrației versus totalitarism care are mână liberă în a face ce are chef.
Mi se pare mie sau devenim din ce în ce mai vulnerabili? Se tot bate apa-n piuă că la un eventual test rusesc al țărilor NATO, țările baltice vor fi atacate primele. De ce ar atacă acolo când burta moale e România? Cu 40% votanți pro Putin aici, cu o Franța paralizată de alianța extrema dreaptă cu cea stângă…. suntem copți să cădem în mâinile rușilor dacă Ucraina sucombează. De Moldova nu mai zic….soarta îi e legată de ucraineni mai mult decât de noi. Viitorul se arată complicat cu tente sumbre
E altceva cand tu esti ala atacat de un dusman extern. Si Oswald Mosley avea sustinere in UK in interbelic dar cand Hitler a inceput sa faca mizerii si sa intre in razboaie mai ales cu UK s-a evaporat suportul pentru fascism in UK.
Si noi daca suntem atacati de rusi se va evapora rapid simpatia pentru suboamenii din est.
Sper…dar nu ar fi cam tarzie trezirea aia? In Februarie 2022 erau niste cozi uriase la pasapoarte….”vitejii” nostri gata sa se duca si la dracu numai aici sa nu fie. Fii „linistit” – rusii au experienta in ceea ce fac. Mai intai o criza sau o convulsie sociala pentru o guvernare – daca nu prietena macar sa nu fie ostila apoi daca „regele” jocului (guvernul ori presedintia) e capturat cum continui? Vezi pe vreunul mai bataios gata sa ridice o tara – gen Miron Cozma pt mineri? Eu nu vad. Nici macar cand suntem in kkt economic nu este vreunul in stare sa vorbeasca pe limba oamenilor. Cati stiu ce inseamna categoria „Junk”? Cativa mai cititi….restul? UK e alta mancare de peste. Aia s-au batut si se vor bate. Noi….cu lupta de neatarnare, cu Miorita, cu nevoile si neamul …niciodata nu ne-a picat bine sa ne dezlipim de curul muierilor. Dar suntem buni de gura…nimeni nu ne intrece
Prin provocarea unei crize controlate, Macron poate apărea în postura de „făcător de regi”, scăpând în același timp de răspunderea politică directă, și deschizând calea fie pentru o schimbare de prim-ministru, fie pentru o dizolvare, în funcție de interesele sale strategice. Eșecul lui Bayrou, dacă era așteptat, dezamorsează responsabilitatea politică directă a șefului statului.
Eu unu pentru vanatoarea de drone a-si opta pentu un B 25 luat bine la cioacan si pus pe el de toate necesare pentru aceasta misiune radar de detectie ,opto, bruiaj , rachete , si nu in ultimu rand tunuri in bot de tip DAS+HMDS pe scurt o fortareata vanatoare si nu in ultimul rand autonomie ridicata poentru patrule lungi si de ce nu si o nava mama pentru drone rapide de vanatoare
Ha ha, am zis si eu mai de mult ceva similar, dar cu B17: sta toata noaptea in aer, poate cara o grama apkws sau altceva similar, plus o droaie de turele (transformate in teleoperabile ghidate de in FCS modern). Mai in spatele frontului poate ar avea o sansa de supravietuire.
Idee foarte buna dar un behemoth din acelea nu stie sa doboare o drona care merge la 100 m inaltime prin dealuri sau intro regiune populata si nici nu manevreaza bine.
Solutia folosita este elicoptere, avioane mici de pulverizare si stingatoare, dar si avioane de interceptie cu elice care folosesc mijloace electronice
si mitraliere.
Lasere si tunuri mobile daca nu se gasesc in traseul
dronei, in raza ei, nu fac nimic.
Pot sa ma insel, dar nu mi se pare tartorele asa de negru !
Orice achizitie din secolul asta este parfum fata de ce avem acum.
„Timpul nu mai are rabdare”.
Cred/sper ca vecinii de peste balta sa se dea peste cap pt ca vitrina lor sa fie tot timpul impecabila – garantie de la tun la …mosor.
Chiar si „sentimental”, vecinii ar putea sari in ajutor mai usor pt ceva facut de ei decat pt nave pe care le iau tot timpul „la tinta”.
https://hotnews.ro/americanii-au-rupt-un-important-acord-cu-romania-si-celelalte-tari-europene-din-mandatul-lui-bide-reactie-act-unilateral-de-dezarmare-2061973
„..Statele Unite reziliază memorandumurile de înțelegere semnate anul trecut sub administrația Biden, care urmăreau să creeze o abordare unificată pentru identificarea și expunerea informațiilor rău intenționate răspândite de guverne străine care doreau să semene haos.”
„Act unilateral de dezarmare”Acum, măsura de renunțare la cooperarea cu europenii vine în contextul în care administrația Trump a desființat agențiile guvernamentale care urmăreau să protejeze integritatea alegerilor din SUA și să combată influența malignă străină în țară și în străinătate
„James Rubin, care a ocupat funcția de director al Centrului până în decembrie, a descris această măsură ca fiind un „act unilateral de dezarmare” în războiul informațional cu Rusia și China.” ! ! !
Inteleg America First dar cu apararea si aliatii ce-ai avut ? Ce urmeaza, NATO ? Parca e ceva care curge contra Americii, sau e atat de swaiter , ca de la nivel inalt, isi desconspira pana si sursele ?! A mai fost o America First de le-au furat rusii pana si bomba !
Când spuneam, acum ceva timp, când plângea lumea că picau dronele rusești la noi, că se pot urmări si doborî dronele cu Socat-urile, se uita lumea ciudat la commentul meu.
Acum se adeverește…
Părerea mea, hâc…
Citiți articolul asta legat de IAR 99 SM. Printre multe discutate acolo, apare informația legata de un nou model de IAR in cooperare cu Leonardo, pentru F 35 ale României. Interesant!
Avio a reunit toate companiile de motoare italiene (Fiat, Breda, Piaggio cred) pe modelul MTU din Germania (BMW, MAN, Daimler)..
Dar s-a spart în 2: exista Avio SpA si Avio Aero..
Avio simplu este în cadrul Leonardo și sunt mai mari..sunt cei care participă la programul EuroJet EJ200 pt motorul Eurofighter.. programul spațial european etc.
Avio SpA (echivalentul nostru la SA) are acționar majoritar pe Leonardo (33% parcă).
S-au separat într-un moment când era cerere scăzută dar acum italienii cred că regretă că nu au o companie puternica de motoare mai ales că vremurile s-au schimbat și azi e foame mare de motoare.. componente.. etc.
Italia face motoare pt programul spațial european..aveți mai multe aici..și istoria Avio:
Pt avioane militare nu exista cap coada motor italian..doar subansamble..Italia are mare tradiție dar după WW2 nu au mai investit in concepte proprii ca Franța si UK..au folosit și folosesc motoarele altora..
Pe aeronautica, Piaggio a fost printre dezvoltatorii motorului Honeywell F124/F125 de pe M-346 Master dar s-au retras..in rest Italia a participat la motorul de pe Typhoon și Tornado iar acum pt GCAP/Tempest (prin Avio a lui Leonardo).
Părerea mea că ar trebui integrate toate companiile de motoare pe modelul MTU din Germania (aerian, naval, terestru.. spațial)..adică pe lângă aceste 2 Avio din aerospațial integrate cumva și IVECO și FPT (Fiat Power Trains) ajunse la Leonardo după preluarea Iveco Defense de pe aplicații terestre precum și Isotta Fraschini de pe naval (cu turbine care echipează FREMM-urile italiene) și care este la Fincantieri.
Și posibil Piaggio sa mai aibă divizie de motoare ajunsă la Baykar după preluarea de către turci.
Deci făcut consorțiu Leonardo cu Fincantieri.. preluat de la străini ce era italian..separate operațiunile cat sa se ocupe strict pe motoare de toate felurile..pe modelul MTU, Safran, Rolls Royce..
Părerea mea că dacă ai pretenția să ai independenta tehnologică îți trebuie motoare autohtone..
Merg mai departe și consider că ar trebui sa existe un model similar peste tot..gen Rolls Royce fuziune cu Perkins.. Volvo cu Scania..
Scopul final ar trebui sa fie un „MBDA” pe motoare..adică un consorțiu pan-european care sa reunească toți marii furnizori de motoare din vestul Europei..adică MTU – Germania, Rolls Royce-UK, Safran-Franta, aceasta companie italiana – că s o numi Avio whatever, ITP Aero – Spania, Volvo și Scania – Suedia, Wartsila- Finlanda..
Și astfel Europa ar putea concura cu SUA (și vin din spate chinezii și chiar alții.. sud-coreenii..turcii.. indienii..)
Cum e MBDA pe rachete, așa sa fie acest „EuroTurbo”
„Avio simplu este în cadrul Leonardo și sunt mai mari..sunt cei care participă la programul EuroJet EJ200 pt motorul Eurofighter.. programul spațial european etc.”
Amice incurci borcanele Avio SpA se ocupa strict de de sisteme de propulsie pentru rachete.
Amice continui sa fii idiot!? Avio SpA, la care Leonardo este actionarul principal, nu se ocupa de motoare cu reactie. Singura lot afacere este productia de motoare pentru rachete. F124 este partial fabricat in Europa de International Turbine Engine Company (ITEC), AERALIS si ITP Aero. Mai incercam o data?
Iti explic in silabe:
Motorul Honeywell este numai motor.
Avionul M346 e numai avion.
Ca sa fie montat acel motor in avion, avionul acesta,
e nevoie de piese speciale ca sa faca interface
intre motor si avion.
Aceste piese sunt produse de Leonardo & Avio.
Si daca mai vrei sa ti raspund vreo data tine ti
putin gura precum stii sa te abtini la stomac. N o
sa ti faca rau.
In fine..eu doream sa subliniez altceva..faptul că dezvoltarea de motoare autohtone îți asigură independenta tehnologică in aceste vremuri cu întârzieri monstru..comenzi multianuale..
..totodata iintegrarea la nivel național a tuturor operațiunilor legate de motoare (de orice fel) ar trebui sa reprezinte o prioritate..
Și chiar la nivel european..pe modelul MBDA pe rachete.. eventual separat civilul de militar și făcut un concern pan-european (EuroTurbo care sa adune EuroJet, EuroProp, „EuroShaft”- motoarele de pe elicopterele Tiger și NH-90) cu toți marii furnizori de motoare din Euro..pt a ține pasul cu americanii..și în perspectivă cu chinezii.(sau aici pt a menține decalajul tehnologic.. depinde din ce unghi privești). Vin din spate și altii: sud-coreenii..turcii.. indienii..
Am citit stirea și eu cred că se referă că în viitor Avioane Craiova (AC) va produce sau asambla M-346 Master (sau poate și M-345 Tutor).
Gen licența..
Cum intuiam mai demult.. platforma IAR – 99 și-a atins limitele tehnologice..astea 10 modernizate sunt ultimele.
AC trebuie sa gândească în perspectivă..nu poți să sari de pe Soim pe Lightning..
Acum merge de pe Soim pe F-16..dar in viitor saltul este prea mare de pe 99 pe 35.. părerea mea.
Tot respectul pentru proiectanți..știu că Domnul Neamtu a lucrat la el..dar este generație anii 80-90..fie și cu update-urile..
Ar insemna fi sa treci de pe Dacia direct pe monopost de Formula 1..
Acum ai alte materiale..mult mai ușoare- compozit..altfel se simte când zbori..
Azi in lume vârf pe trainere înseamnă Master, T/F-50 Golden Eagle..T-7 RedHawk..ușor ușor toți trec la ele..
Recunosc și vest-europenii că ale lor sunt depășite.. Alpha Jet, Hawk/Goshawk, AvioJet, etc..sunt generatii trecute.
In perspectiva Romania va trebui sa achiziționeze avioane noi de antrenament..astea IAR-99 sunt soluție stop gap..nu acum..dar în 10-15 ani îți trebuie altele..
Și probabil că în acel MoU semnat recent intre AC și Leonardo poate se referă și la eventualitatea unei comenzi de Master și care să fie parțial asamblate la Craiova.. poate mementanta..service..etc
Nu este vorba de dezvoltarea unui avion nou..ci de Master sau Tutor..marii furnizori sunt prevăzători și încheie acorduri de colaborare cu multi ani înainte de tendere..sa fie pregătiți..și probabil și de marketing să vadă decidenții că Vezi Doamne ei stimulează piata internă.. creează noi locuri de munca bla bla..sa forțeze subtil lucrurile..
Ei.. părerea mea că cei care vor asigura integrarea Master în România în eventualitatea că va intra vreodată în serviciu românesc vor fi Avioane Craiova..la asta se referă articolul.
Nu e nimic wow..se practică on a year to year basis..puteau alege Aerostar etc.. Leonardo este cu AC la fel cum Aerostar este cu Lockheed Martin iar Airbus este cu IAR Ghimbav..atâta tot.
Era articolul asta..dacă citești printre rânduri asta sugerează..că Avioane Craiova va promova produsele Leonardo ca sa obțină și ei externalizare de producție pe subansamble.. întreținere..service etc.
Îmi aduc aminte de perioada din armata (’95-ish), când, în ciclul 3 fiind, ca (functie), cum se făcea ora 15,ma trimitea (ofiterul meu șef) peste drum (aveam permis permanent) , după votca de aia la juma de chil, de la European drinks. Mai precis, 2 sticle („mai bine ia 4,sa nu faci doua drumuri”). Pe urma veneau ceilalți ofițeri, prieteni de ai lui, usca o sticla cu ei, rămânea singur, mai baga și alelalte sticle…
Inca mai trăiește, ca s-a lăsat de sport (unul din foarte puținele cazuri de le cunosc, prin prisma meseriei). Ăilalți colegi de sticla, nu prea. Efectiv nu aveau ce face toată ziua, mai frecau unii hărțile prom BPL, care pe la atelierul auto, dar baza era rachiul.
cand facui la artilerie la bacau, ca si ND , saream gardu si erea un chiosc de vindea moskoskaya, odata erea spre liberare mi-am bagat in pantaloni ,ca aveam unii imensi, fo 6 sticle de nu am mai putut sari gardu inapoi, asa ca am intrat demn inapoi pe poarta.
mergeam ca o gheisha, sa nu cloncane sticlele
De un ochi format niciodata n-ai scapare!
La un poligon am aruncat 4 sticle in sant si am lasat una sub veston, pe care o incepusem pe drum. Nu se vedea deloc. Dar capitanul Padureanu (D-zeu sa-i dea sanatate ca m-a scapat de mina) a bagat mana drept in vestonul unde aveam pitita sticla – avea radar nu ochi!
Claudia Gasparini, membru în Consiliul de Administrație al Avioane Craiova numit de USR sau cu ajutorul USR, că așa se fac numirile la companiile de stat, a transmis un mesaj la o lună după preluarea mandatului.
Doamna Gasparini spune că a fost ”aproape zilnic” la companie, pentru a înțelege mai bine realitatea de acolo. Lăudabil demers, fără niciun fel de ironie.
Concluziile doamnei, după o lună de zile la conducerea Avioane Craiova și multe zile petrecute în fabrică, sunt însă extraordinar de seci, iar planurile de viitor pot fi sumarizate prin să fie bine ca să nu fie rău.
Iată ce a scris:
”Pe baza a ceea ce am văzut, ne vom concentra pe:
✅ Accelerare și modernizare: Programele de mentenanță și modernizare trebuie să prindă viteză.
✅ Investiție în oameni: Trebuie să atragem și să pregătim tineri specialiști care să continue tradiția.
✅ Strategie de marketing: Vrem să arătăm lumii întregi, pe piața națională și internațională, ce putem face.
✅ Aliniere la standarde europene: E nevoie de un salt tehnologic pentru a fi competitivi.
Cred că, prin muncă, viziune și sprijin real din partea instituțiilor, putem readuce Avioane Craiova acolo unde îi este locul: în topul industriei aeronautice românești și un motiv de mândrie pentru Craiova și pentru România.”
Bun, hai să le luăm pe rând.
Accelerare și modernizare. Da, programele de mentenanță și modernizare trebuie să prindă viteză, mai ales că pentru IAR-99 SM se face anul de întârziere și încă se adună zilele. Dar un prim pas pentru a accelera ar fi să aflați cine minte. Avioane Craiova dă vina pe subcontractorul Elbit, în timp ce Elbit spune că a livrat tot ce avea de livrat conform contractului. Deci, doamna Gasparini, cine minte? Nicu Fălcoi, președintele CA de la Avioane Craiova, a spus doar că acest contract dintre companie și Elbit a fost foarte prost făcut, în dezavantajul Avioane Craiova. Cine minte și cine e responsabil?
Investiție în oameni. Perfect! De ani de zile scriem, noi și alții, că Avioane Craiova este o instituție în care se băltește. Oameni care lucrează acolo de zeci de ani cu rezultate nesatisfăcătoare și care blochează accesul altora. Cum investiți în oameni noi, dacă ăia vechi rămân pe poziții, iar pozițiile lor sunt de putere?
Strategie de marketing. Doamna Gasparini, pentru o strategie de marketing eficientă, de care e mare nevoie în anul 2025, categoric, trebuie să aveți un produs sau un serviciu pe care să îl promovați. Or Avioane Craiova fix asta nu are, produsul. Înainte de marketing și de a arăta lumii orice, nu mai bine faceți ordine la interior și vă organizați acolo? Că IAR-99 SM, dincolo de întârzierile rușinoase, este un produs perimat din concept. Modernizarea este una minimală, iar în piață există produse incomparabil mai bune.
Aliniere la standarde europene. Da, e nevoie de retehnologizare, dar cum o faceți? Retehnologizare pentru ce? Pentru două avioane care intră la RK pe an? Cu ce bani retehnologizați? Și pentru ce anume retehnologizați? Care e produsul pe care îl vinde Avioane Craiova? Cine e interesat de acest produs?
Dacă după o lună de mandat, care e un interval scurt, complet de acord, tot ce se poate prezenta e un plan naiv și rupt de realitate, plin de platitudini seci și fără vreun obiectiv asumat, mă tem că s-a stat degeaba o lună în fabrică. În afara postărilor pe social media care atrag engagement de la postacii de partid, între Avioane Craiova de azi și cea de anul trecut sau de acum 10 ani nu este niciun fel de diferență, iar
compania asta nu are nicio urmă de viitor real.
Sursa Aviatia Magazin
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt
Comisiile reunite de apărare ale Senatului și Camerei Deputaților au acordat ieri, 8 septembrie, în unanimitate, aviz favorabil pentru achiziția unei corvete ușoare din clasa Hisar, produsă în Turcia.
Procedura de achiziție a navei a fost demarată la sfârșitul anului 2024 și a fost aprobată de CSAT în luna martie 2025.
Ministrul apărării naționale, Ionuț Moșteanu, a subliniat importanța acestei decizii:
„Le mulțumesc deputaților și senatorilor din aceste comisii care au pus pe ordinea de zi cererea noastră, cererea Armatei Române, pentru a obține aprobarea pentru achiziționarea unei corvete ușoare. Este o achiziție Guvern la Guvern, o corvetă din excedentul armatei turce, cu echipament modern, interoperabil NATO, o corvetă de care Forțele Navale au mare nevoie”.
Decizia Parlamentului se înscrie în programul de modernizare a Forțelor Navale Române, care include, pe termen lung, construcția a patru corvete europene, a trei fregate și înzestrarea cu submarine, drone și nave vânătoare de mine.
„Marea Neagră trebuie să rămână o mare a păcii și acest lucru se va întâmpla doar arătând că suntem bine echipați și continuând misiunile comune pe care le avem cu aliații NATO. Avem deja o misiune de mare succes în Marea Neagră alături de aliații turci și bulgari – misiunea de deminare MCM Black Sea – care asigură zilnic securitatea navigației” – a adăugat ministrul.
Armata cehă face primele teste ale sistemului antiaerian ”Spyder”, dar fără a lansa vreo rachetă. Ar putea România să procedeze la fel?
În această vară, România a anununțat că va achiziționa sistemul antiaerian Spyder de la compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems.
MApN a anunțat în această vară câștigătorul pentru una dintre cele mai importante achiziții de tehnică militară: Programul SHORAD/VSHORAD, un acord de peste 2 miliarde de euro fără TVA care presupune dotarea Armatei României cu sisteme antiaeriene cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune.
Dar România va fi a doua țară din Europa care va opera Spyder. Cehia e primul stat european care a achiziționat astfel de sisteme. Pe 27 septembrie 2021 Cehia a semnat contractul cu Rafael pentru patru sisteme, în valoare de aprox. 540 de milioane de euro, iar primele elemente au ajuns în Cehia în luna iulie 2024.
Cele patru baterii Spyder ale Cehiei au ajuns deja, iar Armata pregătește primele teste militare începând cu luna noiembrie 2025, a confirmat un purtător de cuvânt al armatei, pentru publicația Novinky.
Cu toate acestea, testele inițiale vor verifica doar parametrii tactici și tehnici: ”În timpul testelor militare nu se va efectua foc real. Întrucât sistemul este verificat în luptă, se vor verifica protocoalele de la focul real furnizate de furnizor”, a explicat oficialul, care precizează totuși că tragerile cu rachete reale sunt planificate abia după implementarea completă, care va avea loc abia spre finalul anului 2027. https://defenseromania.ro/635840
During the Defence and Security Equipment International (DSEI) arms show, which opened today in London, MESKO S.A., a member of the Polish Armaments Group and headquartered in Skarżysko-Kamienna, signed another agreement for the international sale of Piorun portable anti-aircraft missile systems (MANPADS). This agreement will allow the Swedish Armed Forces (Försvarsmakten) to become their user.
MApN dezvăluie câți bani a cheltuit pe armament în 2024 și 2025! România se pregătește de război cu investiții de miliarde de euro! https://share.google/G7NJuDKO3sIWe5kWx
Daca Rusia nu ataca Ucraina independenta (si neafiliata vrunei aliante), ocupand cu arma in mana teritorii si daca Rusia nu ar ameninta direct si nevoalat state europene, nimeni n-ar fi cheltuit un leu sau euro pentru arme !
Situația plăților efectuate în perioada 01.01-29.08.2025 în Ministerul Apărării Naționale
Cheltuieli pentru inzestrare in primele 8 luni din 2025: 8.314.182.809 RON (~1.63 mlrd EUR)
Procent din bugetul pentru inzestrare pe 2025 cheltuit: 60% (13.791.000.000 lei mentionati in buget pentru cheltuieli de capital)
Plati facute in august: 928.089.725 lei (188 mil. EUR)
Plati facute in iulie: 679.288.599 lei (~134 mil. EUR)
Plati facute in iunie: 519.079.682 lei (~102 mil. EUR)
Plati facute in mai: 607.328.232 lei (~120 mil. EUR)
Plati facute in aprilie: 1.085.198.501 lei (~212 mil. EUR)
Plati facute in martie: 2.194.614.395 lei (~440 mil. EUR)
Plati facute in februarie: 1.271.596.186 lei (~255 mil. EUR)
Plati facute in ianuarie: 1.028.987.489 lei (~206 mil. EUR)
Cheltuielile de mai sus sunt pentru:
Plata facturilor aferente achiziţiilor de active fixe și tehnică militară;
Plata TVA-ului datorat achiziţiilor de active fixe și tehnică militară
– UE a alocat României aproape 17 miliarde de euro pentru a-și consolida capacitățile de apărare, prin mecanismul SAFE. Banii vor fi folosiți pentru achiziția de tehnică militară și dezvoltarea infrastructurii. Lista proiectelor finanțate urmează să fie negociată și finalizată. https://www.biziday.ro/331033-2/
De la 5 mld.€, cât se vehicula cu puțin timp în urmă, s-a ajuns la cca.17 mld €!
Bun!
Părerea mea, hâc…
Păi aprox 3mld sunt mli-urile, aprox 0.5 mld e armă de asalt, navele de patrulare probabil aprox 0.5-0.6mld, infrastructura nu cred sa depășească 2mld , ar ieși vreo 6.1mld ……restul pana la 17mld?…nu vad niciun alt program major, vb totusi de o diferență de aprox 10mld.
,,Potrivit Guvernului, participarea României la programul SAFE are trei implicaţii majore: componenta de apărare, cea bugetară şi cea de infrastructură. În cazul celei din urmă, este propusă spre finanţare o infrastructură mixtă civilă şi militară, capetele autostrăzilor din nord-estul României: A7 şi A8, Paşcani- Suceava-Siret, respectiv Paşcani-Iaşi-Ungheni.
Pe lângă proiectele de înzestrare a armatei cu mașini de luptă pentru infanterie și arme de asalt, România vrea să finanțeze prin mecanismul european SAFE două nave de patrulare de coastă, declarase Moșteanu marți într-un interviu pentru TechRider.
De asemenea, Bucureștiul solicită fonduri pentru dezvoltarea de vehicule fără pilot – navale, terestre sau aeriene – și finanțarea unor proiecte de infrastructură care au utilizare duală, atât civilă, cât și militară, a mai spus ministrul Apărării.
Navele de patrulare sunt necesare, printre altele, pentru protejarea perimetrului de extracție de gaze Neptun Deep, alături de o navă din clasa Hisar pe care România o achiziționează din Turcia și care va veni într-o configurație de bază, urmând să primească sisteme avansate occidentale ulterior.” https://www.g4media.ro/ministrul-apararii-ionut-mosteanu-romaniei-ii-este-atribuita-a-doua-cea-mai-mare-suma-din-uniunea-europeana-prin-programul-safe-pentru-aparare.html
S-a mai discutat pe-aici speța asta și se pare că problema nu-i la Elbit … e un contract făcut prost de Craiova… au ‘uitat’ de integrare 🫣. Vezi și răspunsul Elbit, că nu au nici un pardon…
De ce oare la împărțirea cotelor de export ale consorțiului Eurofighter, Filipine a fost atribuită Italiei?..și nu Spaniei?
Filipine a fost colonie spaniola..încă se vorbește spaniola..logic era CASA (Airbus Spania) sa se ocupe de tender ul din Filipine pt Typhoon..și să pregătească documentația ofertei etc..
Italia trebuia să primească Nordul Africii.. unde au emigrat italienii in trecut (Brazilia etc)..
Cu, riscul de a semăna cu o împărțire geopolitica și de a (re)trezi sentimente anti-colonialiste, părerea mea că ar trebui desemnate pe baza de legături istorice..culturale..afinități lingvistice..
Uite situația cu Turcia..a picat la UK destul de logic..multe legături in istorie- fie și dureroase. UK cunoaste regiunea..au și ocupat Turcia.. foarte probabil inteleg mentalitatea..stiu cum se negociază..
PS: Oare cine se ocupă de piata rusă în caz că vreodată vor accepta Typhoon la o licitație? Hihihi..
China putem intui..UK (c-au deținut Hong Kong)..
Romania parcă era la Italia..chiar imi amintesc chestie funny..când s-a ales F-16 era un oficial italian la Eurofighter cu nume foarte haios..Di Mitri..De Mitri..ceva ce semăna cu Dumitru al nostru..asta se ocupa cu interviuri..comunicate etc.. anyway.
Și toată presa râdea de coincidenta si luau la mișto..
In orice caz era logic să fim la Italia.. afinități de limbă..
Filipine nu mai vb spaniola de loc. Limba cea mai raspandita
si invatata la scoala e tagalog dar si engleza. Ceva bizar
e ca numele acolo date la persoane sunt nume spaniole, la fel
si strazi. Dupa spania au fost acolo americanii asa ca majoritatea vb engleza nu spaniola. Aceste 2 sunt limbi
oficiale dar intre cele 7000 de insule se vb inca cel putin
100 de limbi. Salamat😉
Da este o mica mică minoritate..0,0000 la populația foarte mare…e doar limba de cultura generala cum e engleza in India (la nivel mult mai mic)..gen cum păstrează colonia câteva legături cu metropola..mă gândesc că la vârf orice cunoaște intelectualii etc.
Știu că au fost mult sub americani mai recent..atunci trebuia UK sa se ocupe de ei..in orice caz mi s-a părut puțin ciudat că Filipine a fist desemnata Italiei (lui Leonardo)..
„Figures in 2020 showed about 400,000 Spanish speakers with at least proficient knowledge, which accounts for under 0.5% of the population. This is a steep decline from 1998, when there were 1.8 million Spanish speakers, including those who spoke Spanish as a secondary language.”
Deci japonezii au asamblat in Japan primul transportor Patria AMV XP 8×8.
Japonezii au cumpărat licența și deci au treptat o tot mai mare cotă de subansamble ” made in Japan”.
Mă întreb cum de au bătut palma cu finlandezii și nu cu americanii care produc transportoare Piranha in Elveția.
N-ai auzit de strajeri? La mine, laptopul e permanent pornit, pe un anumit canal, cu sonorul destul de tare ca sa aud sosirea mesajelor…
Oricum, deficienta e clara acum, nu-i asa? Iar in contextul potrivit, chiar nasoala… Nu va acuz, pentru ca nu e specificul sitului si e omeneste sa te odihnesti, dar e de gandit, in special din cauza importantei lui (observa unde sare romanul prima data cu stiri si pentru stiri) si a faptului ca exista mereu o rubrica pentru raportari. Dar recunosc ca eu unul nu am o solutie si probabil ca nici voi, cel putin in viitorul apropiat? 😛
Poland shoots down Russian drones after ‘multiple’ airspace violations
Poland’s military said it scrambled fighter aircraft and shot down Russian drones early Wednesday after they crossed into the country’s airspace from Ukraine.
„W wyniku dzisiejszego ataku Federacji Rosyjskiej na terytorium Ukrainy doszło do bezprecedensowego w skali naruszenia polskiej przestrzeni powietrznej przez obiekty typu dron. Jest to akt agresji, który stworzył realne zagrożenie dla bezpieczeństwa naszych obywateli.
Na rozkaz Dowódcy Operacyjnego RSZ natychmiast uruchomiono procedury obronne.
Polskie i sojusznicze środki obserwowały radiolokacyjnie kilkanaście obiektów, a wobec tych mogących stanowić zagrożenie Dowódca Operacyjny RSZ podjął decyzje o ich neutralizacji. Część dronów, które wtargnęły w naszą przestrzeń powietrzną została zestrzelona. Trwają poszukiwania i lokalizacja miejsc możliwych upadków tych obiektów.
Dowództwo Operacyjne RSZ monitoruje bieżącą sytuację, a polskie i sojusznicze siły i środki pozostają w pełnej gotowości do dalszej działalności.”
„W związku z naruszeniem polskiej przestrzeni powietrznej #KomendantGłównyPolicji ogłosił alarm dla jednostek
@PolskaPolicja
garnizonów podlaskiego, lubelskiego, podkarpackiego i mazowieckiego.
Wszystkie jednostki Policji są w pełnej gotowości z żołnierzami Wojska Polskiego i innymi służbami.
Apelujemy do wszystkich mieszkańców, aby stosowali się do komunikatów służb, a wszystkie niepokojące sygnały zgłaszali pod numer alarmowy 112”
The Territorial Defense Forces (TDF) have introduced shortened reporting times for soldiers due to violations of Polish airspace and the deployment of ground search and rescue teams.
The Operational Command of the Armed Forces announced that during today’s massive attack by the Russian Federation on targets located in Ukraine, multiple violations of Polish airspace were committed by drones.
According to an official statement, a military operation is currently underway to identify and neutralize the targets. At the request of the Operational Commander, weapons were deployed, and relevant services are conducting activities related to locating and securing the remains of the downed drones.
The Command appealed to residents of eastern and central Poland to exercise extreme caution and stay at home. „The most at-risk areas are the Podlaskie, Mazowieckie, and Lublin Voivodeships,” it said.
The military emphasized that the operation is still ongoing, and that forces and resources remain fully prepared for an immediate response.
Deputy Minister of Defense Cezary Tomczyk said that the President of the Republic of Poland and the Prime Minister had been informed of the situation.
Polish and allied assets monitored dozens of objects by radar, and considering those that might pose a threat, the Operational Commander of the Polish Armed Forces decided to neutralize them. Some of the drones that intruded into our airspace were shot down. Searches are underway to locate the possible crash sites of these objects, the Operational Command of the Polish Armed Forces announced in a new statement. https://niezalezna.pl/polska/drony-nad-polska-dowodztwo-operacyjne-o-kilkunastu-obiektach-jest-to-akt-agresji/551647
An operation is underway, aimed at identifying and neutralizing the targets. At the request of the Operational Commander of the Polish Armed Forces, weapons have been deployed, and operations are underway to locate the downed targets. We emphasize that the military operation is ongoing and we appeal to everyone to stay at home.
The most at-risk areas are the Podlaskie, Mazowieckie, and Lublin Voivodeships, according to a statement from the Operational Command of the Polish Armed Forces. https://tvrepublika.pl/Swiat/Dowodztwo-Operacyjne-RSZ-z-apelem-do-Polek-i-Polakow/197223
@Razvan Mihaeanu – thanks, but I don’t want to „go crazy.” I’m an old man now and I hoped I’d live out my days in peace. Unfortunately, various, and I emphasize _various_ forces are pushing us into war. Well, if that’s how it’s meant to be, then that’s how it will be. No one from my generation, no one from my circle will flee to Spain. Or to Monaco…
The current system governing my country is, to put it mildly, not optimal. Fortunately, our President exudes strength, calm, and energy. He’s inexhaustible. I hope that, if necessary, the patriotically inclined part of the Polish nation will rally around him and together we will face the onslaught from the East.
I only pity Poland…
We’ve only just begun to develop, we have big plans and intentions. And all of this is about to be annihilated again by some pathological son of a bitch from the East.
Too bad.
But there’s no need to despair. We’ve already made some preparations – our land forces are beginning to develop. The air force is worse, and the navy is the worst.
We didn’t make it in time.
Gentlemen, there’s no point in deluding ourselves – war is coming. We need to prepare for it.
https://stirileprotv.ro/stiri/social/femeie-agresata-in-cluj-napoca-pentru-ca-vorbea-in-maghiara-la-telefon-pe-strada.html https://www.stiridecluj.ro/social/politia-cluj-s-a-autosesizat-in-cazul-clujeanului-luat-la-bataie-intr-un-aprozar-din-floresti-pentru-ca-vorbea-maghiara-cu-sotia-esti-bozgor-nu-roman
Babaieti, eu v-am zis si m-am sfadit cu tot felul de batuti in cap pe subiectele astea. Nu avem voie sa ajungem aici, asta ceva, cel putin de ani de zile nu s-a mai intamplat.
Dar cu Tanasa si altii in frunte, vom avea un vitor luminos categoric. Toate problemele Romaniei le-am rezolvat si am ajuns la utima si cea din urma, puritatea lingvistica.
Mai „bine” de atat nici ca se putea, si eventual sa reajungem la gloria zilelor lui Funar, cand picau autobuzele pe drum, dar in timp ce asteptai un autobuz care era taractat de un camion si ala vechi la randul sau care nu ajungea la capatul liniei, puteai sa admiri tricolorul, eventual sa stai cu curul pe el, sau sa arungi un servetel plin de muci in el.
Am zis si am explicat, fara suparare, sa ma scuteasca toti cu povestile, ca stiu eu de fapt cum e treaba. Stiti fix parizeru dragi prieteni, ce a insemnat pentru Cluj sa aiba un primar ca boul ala si atatea mandate.Chiar si Lis la Bucuresti, Ciuhandu la Timisoara au fost parfum. Ca atare, la Cluj au trebuit recuperati ani-munca sa ajungem la un nivel de trai cat de cat decent.
lt(rez), ai mare dreptate și nu pot să te combat, vorba lui Nea Iancu, doar o remarcă fac: și în zona aia așa zis ori declarată neoficial ținut secuiesc am văzut bănci, stâlpi ori alte chestii vopsite doar în culori maghiare și secuiești, nici măcar primăria nu avea drapelul care trebuie, iar politețea unora la auzul limbii române… Uscături sunt și între noi și între ei
Mihai, parerea mea cu privire la zona aia am mai spus-o mai ales ca prima mea repartitie dupa academie a fost in zona respectiva. Pot sa puna ce denumire vor ei, ca si noi avem tinute istorice, precum tara Maramuresului, tara Oasului, tara Hategului. O identitate culturala, gastronomica sau isotrica nu intra in contradictie cu nimic din perspectiva mea. Constitutional insa, treaba e oabla iar acesta identitate este cam pe acelasi palier cu „pasaportul de oltean” sau a te declara la recezamant geto-dac.
Daca isi vopsesc pe nu stiu ce steagurile lor, bun, este doar o dimnesiune a prostiei. Adica, pe stalp se pisa cainele, pe banca stai cu curul, in cosul de gunoi arunci un servetel cu muci plini de gripa sezoniera si spurainfectie drept bonus. Sa si-l puna pe casa, eu nici aici nu vad o problema, eu am steagul regal pe casa de 10 mai, si in restul anului pe cel romanesc. Nu ca sunt monarhist, chiar am argumentat principial si nu ad personam impotriva monarhiei, ci ca acela si nu altul este steagul fata de care rusul macar o perioada din razboi a facut pe el de frica cand l-a vazut si steagul sub care a luptat bunicii mei si fratii lor, unii facand chiar sacrificiul suprem pe front. Prin urmare, steagul acela, daca are o insemnatate istorica pentru ei, si il pun in acord si respect cu legea, nici aici nu vad o problema. Rept, pe propietate la om, nu poate statul sa-i impuna nimic, la fel cum mie nu imi poate lua din casa steagul Bavariei pe care l-am primit la un meci din liga campionilor al Bayern München la care am fost impreuna cu o ruda stabilita din 90 si ceva acolo.
Repet, acolo unde apar insulte la adresa simbolurilor Romaniei, date jos, aruncate si inlocuite cu orice altceva, ca e steagul Chinei sau cel al echipei Real Madrid, perpectiva mea ramane aceeasi, adica de sanctionare ferma si fara discutii. La fel cum si la noi trebuiau sanctiuni atunci cand in 2011 la meciul Romaniei cu Franta s-a aruncat la tomberon drapelul. In esenta e aceeasi chestie, o lipsa crasa de respect, daca nici unul de la jandarmi nu s-a sinchisit sa le ia frumos pe toate, sa le bage intr-o duba, si apoi la incheiere sa le dea inapoi celor care revin dupa ele.
Categoric uscaturi avem si noi si ei, si oricine.
Când se întâmplă invers bănuiesc că nu prea contează pentru că e deja normalitate. Poate nu la nivelul cazului de mai sus, dar cu siguranță tot nu e in regulă. L
Mesajele lui @Krzysztof sunt corecte, dar focusate pe ei.
Eu cred ca cea mai relevanta este aceasta harta: https://x.com/clashreport/status/1965654087476859215/photo/1
Se observa un atac cu drone concentrat si precis catre Bugeac, dar si cateva drone catre Bucovina ucrainiana. Dronele din proximitatea Ro si Md nu au deviatii catre tarile nostre.
In schimb multe drone din zona de NV a Ucrainei deviaza de la traseu, 3 drone au cazut in Belarus, una prin zona de excluziune Cernobil si 13 in Polonia, dar daca va uitati au trasee complet diferite de cele care au atacat concentrat o pozitie. Dintre cele cazute in Polonia unele pas sa aiba o traiectorie de reintoarere catre Belarus sau Ucraina. Chiar si cele cazute in zona ucrainiana de NV par sa fi lovit aiurea, in Liov parca a fi doar 2 lovituri.
Din acest punct incep speculatiile, au preprogramat rusii dronele sa aiba acest comportament sau asistam la un spoofing de calitate.
Acum polonezii vor sa invoce art.4, adica consultari. https://x.com/clashreport/status/1965666478566588905. Daca se ajunge la decizia unui raspuns, poate fi doar un NoFly zone la granita NATO, ceea ce inseamna ca aviatia NATO va primi unda verde peste o bucata de Ucraina. Rusii vor face galagie dar nu au mijloace sa contracareze aviatia NATO care ii depaseste enorm.
PS. Daca va uitati cu atentie la traiectoria dronelor catre Bugeac o sa aveti si explicatia de ce marina noastra are nevoie de vase militare moderne ce pot stationa mult pe mare si de ce aviatia militara este doar un pansament de pus pe rana, nu si tratament. Citisem undeva ca vor sa transforme nava logistica Constanta in nava baza pentru drone. O solutie smart, simpla si eficienta sa poti trimite o nava ce poate coordona roiuri de drone.
as zice insa ca mai degraba avem nevoie de corvete multirol cu aparare AA serioasa ca nave de suprafata, inclusiv CIWS artileristic si sisteme artileristice anti-drone (tunul de 76 de la Leonardo s-ar putea sa fie ce trebuie)
as investi ca australienii in drone submarine si as analiza f serios submarinele pitice ale italienilor de la Drass si m-as inspira pentru operatiuni in zona costiera/lagunara/delta din traditia italiana, cred ca se preteaza la situatia noastra particulara
experimente scumpe de care nu mai are nimeni timp.
Nu vezi ca si rusii au incetat cu fanteziile?
Viitorul este al dronelor produse in masa si conduse de AI.
Va fi o lupta a cifrelor, numai ca de data asta se vor numara dronele nu oamenii. Azi rusii arunca in jur de 400 mopede aeriene.
Dar daca europenii hotărăsc sa înceapă producția proprie, cam cate pot produce zilnic? Gândiți ca numai fabricile Dacia si Ford de la noi scot zilnic peste 2000 de mașini infinit mai complexe tehnologic. Europa poate produce de ordinul zecilor de mii zilnic, fara prea mari eforturi.
Asta ar trebui sa fie răspunsul europenilor. La 50.000 mopedul aerian, de 1 mld faci 20.000 mopede, adica peste 600 pe zi. Asta este producția zilnica a unei singure fabrici.
Deci cu 5 mld si 5 fabrici obtii cam 3000 drone zilnic cu care in cateva luni ucrainienii pot rupe orice fabrica ruseasca din partea europeana, dupa care trec la infrastructura.
Asta este un business case valabil, nu sa dai miliarde pe vase port drona sau sub-uri experimentale.
eu sunt de acord cu tine, dar nu vorbeam de drone aeriene 🙂 ma referam la ultima ta remarca privind dronele care au lovit Bugeacul si au trecut peste MN si eventuale necesitati de nave de suprafata si capacitatea AA a acestora…plus dadeam exemplu de nava purtatoare de drone.
Constanta a noastra ar fi stop gap, cate sa lanseze ca nu pentru asta e
altfel da, de acord cu tine cu privire la dronele aeriene.
Dar extremistii iudei ce cauta in Siria? Dar in Liban, dar in Palestina, dar in politica atator alte state?
Ai dracu sunteti, va visati singurul popor din vana curului vreunui zeu si singurul al carui interese conteaza. Ghinionul e ca s-a cam subtiat firul si daca se rupe, se rupe de tot si ireversibil oricata propaganda ati face.
La emag nu le merge stralucit, au concurenta f mare de la ecomms kinezesti (aliexpress, trendiol – ultimii investesc masiv in piata de ecomm:oferte, promovare/advertising de toate felurile, samd).
Eu cred ca pierd masiv cota de piata si de aceea si-au dat seama ca nu se merita sa tina un centru logistic in HU unde probabil nu cresc cat au nevoie sa justifice cheltuiala. Cu niste ani in urma au cumparat si un ecomm maricel din HU.
Varianta scurta:
1.Trebuie sa stau cu copilul in frig/averse 20j de minute, ca nu au voie parintii in curtea scolii, deci pana vine educatoarea sa ti-l ia de la poarta unde stai ca boul, astepti. La 7.45 vine, adica romaneste astea inseamna oricat intre 7.40 si 8.00 deci zilnic vei intarzia la serviciu.
2. Trebuie sa merg la politie pentru reinoire permis pac-pac. Desi ar trebui sa aiba toate actele si sa poti face asta la orice sectie de politie sa iei o stampila pe loc, nope, trebuie mers la IPJ, trebuie stat cu dosare, cu copii dupa acte, cu dracu pansat la cur. Cireasa de pe tort, program de gravide 9-12.
3. Trebuie pentru permis sa-ti faci in fel de ITP medical, iar la spitalul din proximitate ORL-situl de acolo nu-ti da decat daca iti faci audiograma. La el la cabinetul privat evident. Deci, mergi direct la privat, si rezolvat sau la alt spital in capatul celalalt al orasului.Nu-i suficienta evident parafa de la medicul de familie care totusi nu poate fi strain/a de boli incompatibile cu permisul de port arma.
Si acum desigur eternul argument, da mai, dar in cele trei institutii sunt oameni ok, seriosi, care fac treaba ca daca nu s-ar narui dracului totul. Da, asa e, dar degeaba. Degeaba daca la nivel institutional aceste practici fac orice interactiune aproape un avc . Iarasi degaba daca iti faci treaba, dar nu vrei sau nu ai curajul sa iei o pozitie ferma in cazul unor ineptii institutionale, cum macar trei gasiti mai sus.
Niciunde, in nici o structura de stat (inclusiv unde am lucrat eu), nu am vazut nici cel mai mic interes pentru a crea un flux, o fluiditate a oricarui proces institutional astfel incat sa nu generezi blocaje, sau obstacole/ingreunari la fiecare pas. Nici unde nu am vazut un minim interes pentru individ, nu din ceva considerente morale desi si alea ar fi bune ci din considerente practice. Trebuie sa ti oamenii cat mai productivi. Sigur asta in tara lui libere, punti, program scurt(vezi arme si munitii) si tot felul.
Solidaritate? Da, cam cata solidaritate este mai sus.
Concluzia mea, ca om haituit de obligaţia de a interactiona cu statul, sper ca Bolo sa-si puna in opera treaba, asta ca sa nu ma cobor la un nivel la care zice si mama, copile, nu-ti sta bine, nu asa te-am educat: sper sa va doara de data asta, macar cate dureri de cap am avut eu saptamana asta, si este numai miercuri.
Australia e probabil presata de timp si apeleaza la solutii inca experimentale cu 1.7 miliarde $ de la compania Anduril (sora cu Palantir si techno-nazi MAGA)
Hm, apare vehiculul distrugător în serie de tancuri! 24 de rachete în siloz vertical!
Rheinmetall teams with U.S. Lockheed Martin to develop next generation tank destroyer vehicle. https://armyrecognition.com/news/army-news/2025/dsei-2025-rheinmetall-teams-with-u-s-lockheed-martin-to-develop-next-generation-tank-destroyer-vehicle
The Fuchs JAGM (Joint Air-to-Ground Missile) mounts 24 vertically launched missiles capable of engaging targets at long range with no need to reload between salvos. The system supports both the AGM-179 JAGM and the AGM-114L HELLFIRE Longbow, enabling operational flexibility across threat domains. The Fuchs JAGM can engage main battle tanks, infantry fighting vehicles, low-flying rotary-wing aircraft, drones, radar stations, mobile artillery, bunkers, and lightly armored naval assets, all from a mobile, networked platform.
Și din nou, cum mai comenta cineva pe site, cooperare americano-germană. Se pare că germanii nu mai au încredere în cooperarea cu alți producători europeni!
Țineți minte consorțiu ăla englez- italian- japonez pentru viitorul avion multirol ?
( bine, sunt și saudiții in consorțiu dar evident ei contribuie doar cu banii )
Deci personal cred că e unicul consorțiu care va realiza efectiv un nou avion de lupta european.
Are finanțare( saudiții) , are creiere și tehnologie ( englezii, italienii, japonezii )
Parerea mea e că celălalt consorțiu, franco german pentru celălalt multirol, va murii
inevitabil.
Pe tanknet, acum, e o discuție între niște băieți, despre noi și tancurile pe care le vom comanda, dacă ne-am hotărât numai la Abrams, sau ne mai gândim și la K2. Niște băieți au răspuns ce știe toată lumea, că am comandat un batalion de abramsuri, și că nu am semnat, încă, nici un contract cu coreenii cei buni. La care Damian, un tanchist polonez care știe ce vorbește, i-a întrebat dacă sunt siguri, pentru că sursele lui din „industrie” știu altceva.
Or fi semnat ai noștri ceva prin Coreea cea sudică, și merg blat???
Părerea mea, hâc…
sharky contractul cu abrams a fost confirmat deabia la 1 luna dupa ce sa bagat peste pesedisti Iohanis in coreea ,de ce? ,si ai nostri nu au anuntat ca au semnat nimic in coreea si deabia la bucuresti sa anuntat doar K9,Iohanis in coreea a fost anuntat ca prezenta in ultimul minut,nu trebuia sa faca parte din delegatie ,ce este presedintele in momentul in care participa la o delegatie oficiala in strainatate.
ps. dar cum zic pesedistii a vrut el sa mearga moka in coreea de sud si a prins loc ca doar e plimbaret
To understand why i ask u to show me that is cos they can’t buy less then a battalion ,multiple the number of vehicles with the price per vehicle ,if exceeds 100 mil Euro ,who has to aprove that acquisition ?
Cum zice Simion a fost marketing
This Damian is Mr. Damian Ratka, the foremost Polish expert on armor technology in general, and the M1 in particular. His profile on X/TT: https://x.com/DRatka1
Damian is also a senior editor at Defence24.
He also has his own YouTube channel: https://www.youtube.com/@bronpancernaswiata6835/featured
I recommend following Damian’s content.
yes so what i have to take everything he says as granted , as i said in previous comments no parlament aproval no contract ,Romania has a a huge history of Mou signed with no contract signed ,after Patriot incidents ,they first ask parlament aproval ,even after that does not guarantee a contract, look at parlament aproval for submarines where is stipulated even the brand and model ,second of all we buy in abrams contract simulators ,why would we buy that for 54 tanks
tot constipatie ,contractul cu F 16 si NSM a fost confirmat dupa ce un ministru al apararii a primit un sut in fund tot de la Iohanis,,si mai stim epopeea Patriot
@Vasile-it
Știu, am semnalat și eu când s-au publicat articolele respective. Au fost echipaje și pentru K-9, și pentru K-2!
Mă gândesc că nu iese fum fără ceva foc. Cum au trimis oameni la instruire, pentru drone, înainte să cumpărăm dronele, poate fi la fel și acum.
@Nicu_4
Nicule, faci cam mult zgomot, aiurea, și nu înveți nimic. La fel ziceai și de F-35, și de Abramsuri, printre altele…
Părerea mea, hâc…
sharky o fi engleza mea ruginita asa ca tradu si interpreteaza ce spune asta :
Foreign troops from six countries are taking part in an education program in Korea aimed at training them on the K9 self-propelled howitzer and the K2 main battle tank, the Army said Friday.
Some 70 military personnel from Australia, Egypt, Poland, Romania, Turkey and Vietnam are attending the four-week program that runs through July 25, according to the armed service.
cine pe ce se antreneaza dupa cum rezulta din fraza ,fara supozitii fantasmagorice ,oare fiecare pe ce a achizitionat ?
Pana nu-i semnat contractul,dat banul si avut marfa in curte zic sa avem mereu atitudinea sceptica ce ne consacra.
Mai bins surprins placut decat dezamagit.
Cu riscul sa ma repet,as prefera sa avem niste ASCOD cu tun de 120mm sau mai bun,105mm si toate APS si AD imaginabile decat K2 sau orice alt tanc.Si reorganizate unitatile a.i sa nu mai fie btn de Tc,exceptie galatenii.
minutul 15:00 cum pot sa faca offset europenii ,ca ei nu fac doar coreenii si cum sa nu ia sindicatul foc,cine misca sindicatele in Romania de 30 de ani
MAGAiotul Charlie Kirk, cel care in 2023 a spus ca Al Doilea Amendament „merită” câtiva morți a jucat azi FAFO (F**k Around and Find Out). Cum a dat capu’ pe spate, zici ca era porc la Ignat. https://www.reddit.com/r/BlackMaga/s/4TPyKqnkil. Sper sa-i urmeze Jackson Hinkle și alți propagandiști americani rusofili.
Pai ii lasa sa se bucure sau sa se intristeze de moartea aluia ,e libertate.
Sa amestecam ce e la noi cu ce-i la altii e prima eroare.Toata politica e locala.
Patriotismul romanesc e reprezentat de aia cu politica anti-rusa.Patriotismul in State e reprezentat de aia cu Freeeeedom.Patriotismul in Europa vestica e reprezentat de aia care vor ca tarile si natiunile respective sa mai pastreze o identitate,sa nu devina un amestec cu toata Africa si Magrebul.Deci e cu nuante.
Kirk asta era non-stop cu Israelul,nu cu Rusia.O specie de idiot tipic americana.
@Mihais, sigur ca este libertate de exprimare, treaba e alta, daca se intampla ca un activist de stanga sa fie asasinat aceasta libertate disparea, a disparut pentru lucruri mult mai banale. Nu ma deranjeaza nca niste comuisti de rit nou se bucura, avem unul aici, si spera ca acest gen de actiune se va repeata, este ceva normal pentru animale, dar ma deranjeaza motovul. M-am asteptat ca adminii si ceilalti oameni ce inca gandesc, indiferent de orientarea politica, sa atentioneze asupra acestui tip de opinie. Nu sa stearga ori sa blocheze, dar sa spuna ca nu este normal sa te bucuri ca prostul pentru ca cineva este asasinat pentru unul din principiile de baza din democratie. Daca un dement aurist va injunghia un usrist sa nu va mire aceleasi justificari aparute acum la comuisti. Pentru mine este doar imoral sa clamezi si sa pretinzi libertate de exprimare dar sa taci sa sa tolerezi bataia de joc despre unul ce a fost asasinat ca are alte opinii.
Si inca cum iti trebuie stealth. Cautarea minelor se face
la viteze mici, lansarea vehiculelor de cautare si eliminare
se face la fel cu viteze aproape de 0 cu ajutorul sistemului
DP. In pozitiile astea vasul din pricina e f vulnerabil si are
nevoie mare de orice mijloace evazive printre care si stealth.
My 2 cents 😉
Polonia e praf la apararea AA, de la reteaua de alertare timpurie bazata pe cateva radare italiene si niste hibrizi locali indoielnici, pana la lipsa mijloacelor balistice eficiente contra tintelor ieftine si de mici dimensiuni.
O spun mereu, la polonezi trebuie sa invatati sa distingeti versurile din zgomot.
Romania le da clasa la capitolul asta.
Ar fi atac direct asupra unei tari NATO si Turcia va cere sigur art. 5. Iti dai seama in se situatie intra americanii? Daca nu fac nimic trimit si a doua armata NATO in bratele chinezilor, la pachet cu MN si Caucazul. Bibi spune ca l-a taiat capul dar a realizat ca este foarte riscant. Cel mai probabil ii va bubui pe aia cu ceva mai clasic.
Corect, va apela la oameni sub acoperire, pot sa fie kurzi…
Sau ceva ingenios gen operațiunea contra hezbollah cu pagerele. Ori ii iau pe rand ca si pe iranienii specialiști in nucleare, mai o mitraliera camuflata in duba, ori o drona sau bomba sub pat ori in vasul de toaletă…
ca sa le dobori pe drum, trebuie sa ai mijloace navale adecvate. Asta spuneam acum 2 zile, daca privesti ruta dronelor realizezi ca Ro are nevoie de nave cu solutii simple si ieftine cum ar fi dronele VTOL de interceptie. Pe o nava logistica ai suficient spatiu sa containerizezi asffel de drone pe care sa le lansezi in calea mopedelor aeriene. Ar fi spatiu si sa revina in siguranta, dar aici e putin mai complicat la partea de soft. Poti face asta si cu un ferry mai vechi, ideea e sa ai spatiu suficient.
Daca te uiti cu atentie, o sa observi ca cea mai buna protectie AA pentru Dunare ar putea fi montata pe Insula Serpilor, este in pozitia ideala fiind si nescufundabila.
Orice alta solutie de interceptie este o prostie, rachetele sunt scumpe si putine, iar mijloacele balistice acopera o raza prea mica fata de o drona ce poate zbura zeci de km.
„Orice alta solutie de interceptie este o prostie” – dar cu elicoptere? Dizlocate de-a lungul zonelor vulnerabile de graniță, în facilități mobile performante, precum cele suedeze – amplasate cu istețime – și ridicate când sunt detectate dronele?(Întreb…)
Deși sistemul terestru nu prea e adecvat relifului nostru muntos și împădurit din nord și nici smârcurilor din Deltă.
(Ideea ta privind Insula Șerpilor mie mi se pare logică dar deși micuța insulă nu poate fi scufundată e totuși o țintă fixă vulnerabilă, greu de apărat).
Cam gresesti ADR. Nave nu stiu sa doboare drone numai
daca intra in raza armelor adecvate de pe vas adica
CIWS in cazul asta sau mai scump niste MANPADs.
Raza e 3 km sa iei in socoteala ca nava nu urmareste
drone din diferenta de viteza vasazica cu nave trei sa
pozitionezi la fiecare 6km una.
Ca rezultat numai mijloace de zbor sunt adecvate la fel
ca pe uscat. Nave pot ajuta interceptia prin radarele lkr
in mod eficient , indrumand acele avioane.
Ce nu se intelege e ca razboiul aerian strategic functioneaza doar atunci cand intrerupe pe termen suficient de lung anumite functionalitati.Gen strica baza aeriana cat sa imobilizeze avioane suficient timp cat sa nu iti afecteze o operatiune in un anumit loc si pe o anumita perioada.Iti strica suficiente poduri cat sa nu circuli pe anumite zone.Iti blocheaza cai ferate cat sa nu duci benzina sau haleala in oras.S.a.m.d
Asa incat domnii de la birou vor cobori in strada si vor face munca fizica,asa cum in vreme de pace se duc voluntari sa stranga gunoiul sau sa planteze puieti in padure.
Sa dobori 400 de drone simultan se va face cu cele cateva btn de AA,cu SOCAT .Aviatia ar face bine sa castige suprematia aeriana .Chiar daca ar fi imposibil sa lichidezi bazele de lansare pt Geran,este posibil sa le rupem caile de comunicatii si infrastructura la distante suficient de mari incat 1 sa le limitam lansarile si 2. sa le provocam o durere mult mai crancena.Adica adio cai ferate,rafinarii,centrale electrice.
Ideea e sa nu ajungem sa ne lasam in jocul lor,ci sa luam initiativa.
Oricum,stai tu linistit,ca generalii bielorusi au un morcov cat o sfecla.
Rusii nu au dat cu nucleare pt tot ce fac haholii,iar BYi tocmai ce au granita cu a doua cea mai smechera armata din Europa.Care au motive sa fie foarte nervosi.
Rusnacii cel mai tare se tem sa nu li se raspunda cu aceasi moneda.Adica sa le rupem un aliat sub pretexte oarecare,cum ei ataca pe oricine le permite sub pretexte oarecare.
In cazul asta,ca acum o vreme cand incepusera sa faca figuri la Dunare,pdv-ul meu e ca o politica agresiva fata de bulangii astia aduce multe foloase.Atunci eram de parerea confirmata de evenimente ca era mai bine sa le doboram dronele ce zboara in preajma Romaniei,in zona neutra,in interiorul UA,oriunde le puteam ajunge.Salvam o gramada de bataie de cap interna aparand porturile ucrainene de la Dunare si le spuneam sa nu se bage pe la noi,ever.
Atacul asta o negociere stil rusesc si tocmai de aia trebuie sa li se raspunda la modul contondent,stil rusesc.Mesajul tre sa fie ”cand va doare destul de tare,aveti numarul nostru de telefon,pana atunci idi na hui.”
Sper sa nu treaca vreodata legea asta cretina la noi in tara. A produs numai porcarii in vest. Legile de tip hate crime sunt o mare mizerie.
Ministerul Justiției lansează o consultare publică pentru modificarea Codului Penal, astfel încât femicidul (uciderea unei femei) să fie considerat “omor calificat”, pedepsit cu detenția pe viață sau cu închisoare de până la 25 de ani. La aceeași categorie ar urma să intre și crimele motivate de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică.
Robi, e necosntitutional din start. Discrimineaza intre cetateani literalmente pe criteriu de sex. Dar, asta e oricum din ciclul, Mircea, fa-te ca lucrezi. Sa vada populimea ca se face ceva.
Cum mama dracului sa gandesti ca daca treci la incadrarea de omor calificat, adica pedepse mai mari, scade fenomenul. Adica cum sa gandesti ca daca Ion vrea sa o omoare pe Gingirica, se gandeste, aaa… stai ca acum iau 25 de ani de bulau si nu o omor, daca era pe legea veche, adica 15, hai ca o rezolvam. Da, e macabru si sinistru ce scriu, nu as fi vrut, dar asta este o non-solutie, si juridic este o mizerie. No’ sa zica Steppe sau MirceaSAS care totusi au trecut pe la drept.
Masurile in aceste situatii sunt strict legate de politie si abilitatea politiei de a-si face treaba. Mai sunt si alte masuri la care ma pot gandi, dar as prefera sa ne spuna cei din sistem, speciaisti pe felia asta cum sta treaba.
lt(rez) nu mă pronunț pe modificarea legii, asta e doar de avocați, oricum legea penală e făcută praf.
Dar abilitatea poliției de a proteja o femeie este influențată mai întâi de funcționalitatea sistemului, care suferă din lipsă de oameni ca și în armată, iar apoi de mentalitatea victimei. Și când eram agent și mă deplasam la caz și când eram ofițer și anchetam cazul m-am lovit de aceiași replică ,,dar nu îi faceți rău, dar nu îi dați amendă, a băut puțin mai mult, dar nu e rău ori așa rău”. Femeia apela 112 doar ca să îl potolim verbal, dar să nu primească amendă ori dosar penal. Am avut multe asemenea cazuri așa că privesc cu mult scepticism situația. Și în cazul de la Mureș, înainte de a fi ucisă, femeia l-a protejat de poliție pe idiot când era deja căutat. Verificare fiecărui individ împotriva căruia este emis un ordin de protecție ori control judiciar implică oameni, iar punctul doi, dacă ăla nu respectă ordinul, procurorii sau judecătorii nu schimbă măsura în arest la domiciliu/preventiv pentru că sunt opriți de Constituție și legea penală, care cer niște condiții stricte de aplicare.
Societatea trebuie să intervină în educația civică, nu poliția, în modul de a ajuta legal, juridic și moral victimele, centre de ajutor, avocați pro bono și altele
Interviul integral cu Ionuț Moșteanu, min. Apărării, despre înzestrarea armatei prin mecanismul SAFE, în contextul deficitului record, controversa DGIA, relația cu SUA, sprijinul pentru Ucraina și impasul proiectului IAR 99 SM
Xv e precum Bobu care spunea numai lingușitor in urechea Ceausestilor…stați liniștiți ca veghem.noi si pe urma pam,pam zidul de la Târgoviște.
Pana reacționează Băneasa, Bucureștiul e deja pierdut…aia nu mai au pe unde ieși dar deh o sa rupă gardurile vecinilor bengosi ca sa aibă pe unde ieși. E de ajuns o basculanta cu nisip/pietriș de-a curmezișul si Baneasa e pa. 😉
Ursule, după părerea mea atacul din Qatar a fost o acțiune de pe urma căreia cam toți au de pierdut. Practic Bibi le-a dat câte o lopata peste față in primul rând americanilor si lui Trump, se pare ca se urma sa se discute acordul de pace in Gaza propus de ei. Apoi qatarezilor, care se erijau in mari intermediari. Nu in ultimul rând israelienilor deoarece șansele unei păci rapide si a eliberării ostaticilor s-au redus considerabil. Nici acordurile Abraham nu se simt prea bine…
Cat despre faptul ca radarele din Qatar, inclusiv americane au fost oarbe, asa ar trebui sa fie daca folosești F35. Pe de alta parte alți americani aflați nu se știe unde si cu ce ustensile au vazut avioanele israeliene ce se îndreptau spre Golful Persic si i-au contactat sa-i întrebe ce si cum. Ceea ce ma face sa ma întreb cât de stealth este F35 si pentru cine nu-i…
Am citit despre Frontex, are intentie buna si multi bani, atatia bani cat vor sa mareasca personalul de la
2000 la 10000. Totul era bun daca Turcia nu si baga
nasul dar si inca cateva alte tari care au divergente de pareri cu Frontex.
Sa nu fie pana la urma un cuib de lefuri nejustificate ca rezultat ca tarile trag, una hais si una cea 😀
Revoltat de evenimentele petrecute la fratii polonezi noptile trecute, George Simion va condamna cu fermitate gestul Poloniei de a dobori dronele rusesti. El a declarat ca daca Rusia va trimite drone in Romania, asa ca in Polonia, atunci va forma o forta de 10 mii de mineri si va merge la lupta scandind „fara bita de ortac nu e liniste-n gulag”
Inspectoratul General pentru Situații Urgență (IGSU) a anulat o licitație pentru achiziționarea a 300 de containere destinate activităților de decontaminare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN), bugetul alocat procedurii fiind estimat la 360 milioane de euro, fără TVA.
During its 2025 Victory parade, China revealed to the world new high-tech Type 100 tank and fire support vehicle, commonly called ZTZ-100 and ZBD-100. If used together, they could become a game changers in tomorrow’s armored warfare doctrine, as they rely heavily on AI, sensors, and informatization to deal with external threats.
Înainte de acest eveniment ne-am tot lăudat că suntem pregătiți pentru orice și pe urmă dăm cu rachete de sute de mii/milioane în drone din polistiren.
În astfel de situații trebuiau folosiți geparzii care sunt acolo în Polonia. Fix pentru asta au fost trimiși acolo (probabil că am afla că nu pot fi folosiți din motive birocratice de parcă atunci când ești invadat trebuie mai întâi să ai autorizare de auto-apărare).
Israel n a folosit nici macar un „Geparzii” contra roiului
de drone din Iran fc nu sunt eficiente. Nu fugi cu Gepardu
dupa drone si n ai deajuns Geparde sa pozitionezi la fiecare
6 kilometri.
Numai pasaroaie lente de ~400km/h sunt eficiente.
La drone rapide folosesti faimoasele pasaroaie F16.😉
In mod mai uimitor F35 sunt mai eficiente decat F16
ca rezultat de viteza mai mica decat ultimul, viteza aproape
de pierdere de portanta, viteza nasoala.🫤
@Patriot
Gheparzii ăia au o bătaie maximă de 4 km. Dacă nu au trecut dronele pe deasupra zonei de dislocare, puteai ei să se agite cât voiau, nu aveau ce face cu ei.
Părerea mea, hâc…
Dov, iar semnalizezi din porumb?
Dă-mi un exemplu de țară care are sisteme AA VSHORAD care să-i acopere tot teritoriul!
Și nu-mi veni cu voi, care sunteți puțin mai mari decât Dobrogea.
Apoi fă un calcul, cam câte sisteme sunt necesare pentru acoperirea teritoriului, și vezi dacă e economic să cumperi atâtea sisteme.
Se mai trezise un inteligent, acum ceva timp, cu idei d-astea.
Părerea mea, hâc…
Chiar și așa, nu fac față fără să fie ajutați de americani cu baterii Patriot și THAAD detașate în Israel, iar rachetele și dronele iraniene au mai fost scărmănate între timp de forțele aeriene din Iordania, ori cele din UK din Cipru și portavioanele americane din Mediterana ori Marea Roșie
ce sisteme a folosit Israelul cand v-au calcat aia in slapi si pe partea aeriana au venit cu parapanta? ceva de avertizare timpurie? sisteme AA? contra informatii care sa afle ce se pregateste? lamureste-ne un pic…..ca la fiecare rand lauzi armele si armata voastra ca si cand nimeni nu e in aceeasi liga cu voi! dar totusi au trecut aia in blugi si slapi printre voi….big time!!! nu trebuia cineva sa apere tara de asa ceva???? cine???? unde erau????…….
Da, intentiile mele ca roman au fost si sunt sa dau de inteles
cat mai mult in forma informativa ce se poate astepa
in caz de razboi in Ro. Informatie nu se chiama lauda
si n a fost intentia mea de la inceput. Impreuna cu
asta nu tot ce stiu pot sa impartatesc aici in special
ca i forum deschis. Majoritatea informatiilor sunt scrise
pe net si a ramas pt mine sa indrept la subiecte interesante
de public aici.
Afara de asta intrebarile tale sunt prea generale dar daca
ai sa dai niste intrebari mai focusate, mai concrete am sa ma
straduiesc sa raspund. Afara de toate asi rasfoii paginele
acestui site care datorita propietarilor este foarte bogat
in material informativ si inclusiv IDF din Israel.
Auzi, măi importantule, să mă trezești când va avea iues of ei TOT teritoriul acoperit de Iron Dome. Ai uitat că plângea Beny după ajutoare când ploua cu rachete și drone iraniene peste voi? Norocul vostru că au decimat iordanienii, britișii și americanii dronele, iar la balistice v-au ajutat și americanii cu THAAD și distrugătoarele AEGIS.
În condițiile în care sunteți cât 3 județe de la noi.
Stai în porumb și taci din gură. Mă rog, vorba vine, că prin deșertul prin care te ascunzi, nu prea crește porumbul, căpitane de vapor.
Părerea mea, hâc…
Mai stiulete, ce te roade asa ca este Iron Dome
si alaturi de el au exersat si anericanii putin ?
Vb si stai cu curul gol asteptand Spyder ?
Americanii nu stau si ei la Deveselu ?
Te bocesti cu Patriot si ti au dat cadou cateva baterii ?
Cel mai important e ca tragi in mine adica tragi in
poarta ta, fc eu sunt din partea ta. Dute mai bea
o tuica la crasma ca nu are rost sa te dezmeticesti.
Tu dai in cetatean conational ? Dute si da in gard
cu genunchiu
Râde ciob de oală spartă! Voi cu ce ați doborât dronele iraniene? Tot cu F-35, F-15, F-16 și Apache! Dacă tăceai filozof erai, așa ești doar unul care vorbește mult și prost!
Un concept german de tanc- Mli -AA pe sasiul de Leopard 1 ! E inca aburind a aparut acu vreo 2 saptamani
Daca e o solutie valabila , am putea sa le facem si noi un ” lifting ” asemanator Bizonilor nemodernizati [Desi eu as prefera un tun mai baban pt. varianta tanc ]
Încă una motive pentru care e greu să detecteze dronele cu F16: radare învechite. Dar astea sunt motive minore, desigur.
Interesant că pentru zona Maramureș au decolat de la Borcea și nu Câmpia Turzii. Înseamnă că mai durează până e operațională cum trebuie escadrila de acolo.
Industry leading passive detection, tracking, and ranging for air-to-air and air-to-surface targets
High-definition sensors
Laser spot tracker
Ability to deliver laser energy to accurately support laser-guided weapons against moving targets
Laser designator with aircrew selectable tactical and eye-safe wavelengths
Two-way full-motion video datalink with metadata
Digital data recordeExtended range precision geo-coordinate generation
Global Scope® advanced sensor software suite for ISR, video and metadata playback, advanced scene visualization and point of interest planning
Pilotul roman n a apucat sa vada radarul f35 si combinatia lui in paralel cu alte radare, adica vederea
intregului tablou de interceptie. F16 destul de vechi
nu l poti compara cu F35 si in special cu F35I.
Afara de asta cand sunt multiple tinte , in aer se gaseste si un avion de informatie, Oron de exemplu,
acela in afara de controlul terestru.
Tu vb de lucruri care nu mai sunt in lupta aeriana de azi.
Romania nu este in razboi cu nimeni prin urmare nu tre sa doboare orice tinta apare pe radar de aia sunt trimisi baietii astia pt a confirma tintele ,confirmare pecare nu o fac curadaru indiferent cat de performant este,si f35 daca aveam si saltam tot procedura aia se aplica,da inainte si lupta si lupta ,eu dacanu am tik -tok inca Romania nu este in razboi ,insa altii care au probabil este deja inceput,probabil exista si mesia care ne salveaza deja de razboi disponibil
Am raspuns asa in urma marturii pilotului din articol.
Ca sa ajunga la drona trebuie s o vada intai pe radar,
fapt care nu e usor cu radarul existent pe modelul
actual de avion. Precum am mai zis, un avion mai incet
cu radar adecvat e alt lucru.
nu trebuie sa o vada el alertarea timpurie se face de comandamentul Nato avand in imagine radarele romanesti de la sol sau ala frantuzesc sau Awacs din aer nu tre sa vada el ,el vede cei se trasmite se deplaseaza si cauta si nu are doar radarul ca instrument de cautare
V a fi interesant sa vedem cate drone au doborat
f16 romanesti si ce armament au folosit.
Cer innourat si ploaie, da, sunt nevoiti sa intercelteze
pe ploaie la altitudinile asa de joase, sa vedem
ce o sa fie. Sper numai de bine.
Alt ceva nu toate f16 romanesti sunt upgrade la
70/72, asa ca nu toate au radar AESA. Cu radar
mecanic se vede mai prost dl cocean 🙂
Si f16 nu stie sa fie in linkage cu altele ca f35,
nu stie sa bruieze dronele electronic si daca trage
in ele, trage rachete scumpe ori cu tunul care si el
e mai putin precis decat acel din f35
Dovule, nu te simți bine până nu semnalizezi din porumb.
F-urile noastre au Link 16, și, după cum spune și pilotul ăla, primesc imagine radar de la stațiile radar de la sol. Pentru celelalte există containere acroșate.
Nu te mai da așa rotund, că-ți mai pun 2 întrebări și dai din colț în colț.
Părerea mea, hâc…
Belgia a donat patru nave vânătoare de mine Bulgariei.
Ele vor fi modernizate pe spezele Bulgariei pentru 24 milioane euro de către întreprinderi belgiene.
Bulgaria primește gratuit ȘAPTE, patru din Belgia și trei din Olanda, nave de tip MCM https://www.navalnews.com/naval-news/2025/09/belgium-and-the-netherlands-to-transfer-7-mcm-vessels-to-bulgaria/
Given the importance of strong mine countermeasure capabilities in the Black Sea region and Bulgaria’s keen interest in acquiring Belgian and Dutch MCM vessels, the two countries have agreed to the transfer of four Belgian MCM vessels and three Dutch MCM vessels, including spare parts and a tactical simulator. Further administrative and technical discussions between the three parties concerned will now be initiated with a view to concluding a trilateral Memorandum of Understanding (MoU).
Denmark picks French-Italian SAMP/T air defense system over Patriot
Sep 13, 2025
Denmark plans to buy the French-Italian SAMP/T system to cover the long-range component of the integrated ground-based air defenses the country is building, picking the only European alternative to the U.S. Patriot.
The Danish government expects to invest around 58 billion kroner (U.S. $9.1 billion) to buy and operate eight medium- and long-range air defense systems, it said Friday, more than double a previously communicated budget of 19-25 billion kroner.
The purchase will make Denmark the first European Union export customer for SAMP/T, with France and Italy the only users in the 27-nation bloc until now, compared to around seven EU countries that operate Patriot.
”Sistemele europene pot fi livrate mai rapid și mai ieftin decât sistemul american de apărare antirachetă Patriot”, a declarat Per Pugholm Olsen, șeful diviziei daneze de achiziții și logistică pentru apărare, într-o conferință de presă.
Ce se întâmplă cu posibila vânzare de Patriot către Danemarca, anunțată de Pentagon acum câteva zile?
Amintim că pe 29 august, DSCA (Defense Security Cooperation Agency) a aprobat o potențială vânzare externă către Danemarca a sistemului Patriot pentru 3.2 miliarde de dolari.
Nu este clar dacă contractul cu SUA pentru achiziția Patriot va fi păstrat ca opțiune complementară, dar pare că Danemarca a renunțat la această variantă, iar anunțul DSCA rămâne doar pe hârtie.
Personal ma bucur ca inca o tara a ales un proiect european de asemenea importanta. Are nevoie de clienti, bani si investitii pt a se extinde SAMP-T in Europa.
Cat de performant o fi ca sa isi faca treaba precum Patriot-ul, e alta discutie.
Fragmente din articol, traduse cu Google Translate:
South Korea seeks to benefit from Article 245 of the EU’s „weapons tool” program, officially submitting a letter of intent to participate.
It has been confirmed that Korea is actively exploring ways to participate in the European Union (EU) arms joint purchase program worth 150 billion euros (approximately 245 trillion won).
According to the EU on the 13th, the Korean government recently submitted a formal request to the EU Commission expressing its desire to participate in the joint arms purchase program ‘SAFE (Security Action For Europe).’
….
In principle, the percentage of third-country parts in weapons purchased with loans cannot exceed 35%, but there are exceptions.
Third countries, such as Korea, that have concluded a security and defense partnership with the EU or are candidates for EU accession will not be subject to the 35% threshold if they conclude a separate bilateral agreement with the Commission.
….
However, the requirements for concluding a bilateral agreement are somewhat strict.
Among third-country defense companies, including those from Korea, this is limited to those with production facilities within Europe, and conditions such as financial contributions from participating countries are attached.
Striking Hamas in Doha: Qatar’s duplicity, the Gulf’s ambivalence, and Israel’s evolving doctrine
World hypocrisy on full display
The immediate global reaction was predictable: condemnation.
London, Berlin, and Paris – joined by other Western capitals – denounced the strike as a violation of Qatari sovereignty and called it “unacceptable,” while Qatar’s prime minister denounced it as “state terror.” Various commentators warned that the attack would plunge the region further into instability and chaos.
One of the most striking comments came from UN Secretary-General António Guterres, who incredulously condemned Israel’s “flagrant violation of the sovereignty and territorial integrity of Qatar.”
Why incredulous? Because UN Security Council Resolution 1373 from September 2001, just a couple of weeks after 9/11, requires all member states to deny safe haven to terrorists and those financing, planning, or facilitating terror. The resolution further calls on all member states to prevent their territories from being used to plan or commit terrorist acts against other countries.
Yet it’s Israel – not Qatar – that Guterres slams. And to think there are still those who wonder why Israel pays little heed to what Guterres or the UN has to say.
The same chorus that roundly slammed Israel for a violation of Qatari sovereignty was oddly muted when the United States did precisely the same thing after September 11. A reminder: in May 2011, US Navy SEALs flew into Abbottabad, Pakistan, and killed Osama bin Laden – a blatant violation of Pakistani sovereignty. Yet the world cheered. No one accused Washington of terrorism; nobody convened emergency sessions of the UN to censure then-president Barack Obama.
Netanyahu seized on this blatant double standard in a video statement he released on Wednesday. He reminded the world that just as Americans vowed after 9/11 to hunt down Islamist terrorists wherever they may be, Israel promised to pursue the architects of October 7. And just as the US remembers 9/11, so, too, does Israel remember Oct. 7.
All those condemning Israel for the “disproportionate” carnage in Gaza would do well to remember that as a result of 9/11 the US initiated military actions that, according to the Costs of War Project at Brown University, directly killed an estimated 940,000 people, about half of them civilians, and caused up to 4.5 million indirect deaths, including from malnutrition and disease stemming from the post-9/11 wars.
Netanyahu’s message: the world is practicing hypocrisy when it applauds America for killing bin Laden in Pakistan but condemns Israel for going after Hamas’s henchmen in Doha. And he stressed that Israel, like America, will not be deterred from protecting its people.
Studying Qatar’s relationship with illicit financing of terror, this paper seeks to understand the complicated relationship between Qatar’s counterterrorism efforts and the resultingimplications for United States foreign policy. The author argues that Qatar maintains a worryingly close relationship with terror financiers, demonstrated by a permissive legal jurisdiction that allows financiers to operate in the state and the close connections Qatar has historically held with such illicit channeling of funds. The implications of Qatar’s relationship with terror are noted, with a focus on the 2017 Gulf crisis and changes in U.S. foreign policy towards the Gulf. Finally, policy recommendations for the U.S. government are provided that aim to encourage cooperation while mitigating risks of alienation and regional instability.
Qatar has been accused of allowing terror financiers to operate within its borders, which has been one of the justifications for the Qatar diplomatic crisis that started in 2017 and ended in 2021. In 2014, David S. Cohen, then United States Under Secretary of the Treasury for Terrorism and Financial Intelligence, accused Qatari authorities of allowing financiers who were on international blacklists to live freely in the country: „There are U.S.- and UN-designated terrorist financiers in Qatar that have not been acted against under Qatari law.”
‘Soft power’ financing of religious, cultural and educational networks that nurture the jihadi ideology- Case study: Qatar Charity and the Muslim Brotherhood network in Europe
With this caution in mind about how to interpret the underlying motives and possible ramifications of foreign funding of mosques in western Europe, we turn now, as an extensive case study, to an ambitious Wahhabi missionary project in the West that is part of Qatar Charity’s “Ghaith Initiative”, and its relationship to the Muslim Brotherhood-allied Union des organisations islamiques en Europe (UOIE; or Federation of Islamic Organisations in Europe – FIOE).
Este fix cum iti zic, nu doar in principiu.
Ce face acum Israelul in West Bank este fix ce-au facut rusii in Basarabia dupa 1812… Israelul este la fel de ipocrit ca orice alta mare putere.
Orice natie care aspira la autodeterminare este automat transformata in miscare terorista. La fel am fi fost si noi in secolul XIX cand ne doream unirea… de altfel, daca vezi ce s-a intamplat cu pasoptistii, acolo ajungi.
Dupa cum am mai spus, a venit momentul ca Bibi sa se retraga.
Iar cu ce face Israelul acum, scuteste-ma, nu prea mai e nimic ok din ce fac ei pe acolo…
@Nicolae
Nu vreau sa te contrazic cu nimic.
Eu precizez insa ca nu ai, nu esti la punct cu ce este
in Israel, cu Israel si fireste esti imbibat cu informatii
eronate.
Greseli tactice se fac intradevar dar strategice nu.
Situatia e ori noi ori ei, acum cauta un dezlegator de
nod. Esti ceva marinar …..😉
„Orice natie care aspira la autodeterminare este automat transformata in miscare terorista.”
Gresesti. Au devenit organizatie terorista prin actiunile lor. Din start s-au comportat ca niste grupari teroriste si nu ca entitati statale. Nici macar cand west bank sau gaza au fost lasate in pace sa se autoguverneze nu s-au oprit din atacuri. Au folosit autonomia ca ragaz sa se inarmeze sa radicalizeze populatia, sa inlature orice element care li se opune din societatea palestiniana, sa planifice si sa execute atacuri teroriste contra populatiei civile Israeliene.
Ba in cazul PLO chiar si contra Iordanului care i-a primit….
Fatah, a political and military organization founded in the late 1950s by members of the Palestinian diaspora, aimed to advocate for the establishment of a Palestinian state through armed struggle. The group’s first significant military action occurred in December 1964, when an attempt to attack an Israeli pumping station was made. This operation marked a pivotal moment in the Palestinian national movement, as it raised Fatah’s profile and highlighted its commitment to direct action, contrasting with the more diplomatic approaches of other organizations like the Palestine Liberation Organization (PLO).
On December 31, 1964, a small band of Fatah members attempted to enter the West Bank of Israel in order to blow up a pumping station. When this mission failed, another Fatah group, on January 2, 1965, planted a bomb at the station; the bomb failed to explode. Jordanian border guards killed one of the group, making him the first martyr for the liberation of Palestine. The status of Fatah was raised as a result of this bold attack on Israel.
Fatah’s first attack in Israel in 1965 had the result of influencing the course of the Palestinian national movement and the strategy adopted to achieve an independent state.
„Iar cu ce face Israelul acum, scuteste-ma, nu prea mai e nimic ok din ce fac ei pe acolo…”
In aprilie- martie anul asta au avut un acord ce pace care includea eliberarea ostaticilor -> Hamas a eliberat doar o parte din ostatici -> acordul a cazut -> back to war.
Probabil ca am fost prea criptic pentru ca scriu de pe telefon. Eu am vorbit la modul general, determinat insa de afirmatia cu ipocrizia. Israel este si el un mare ipocrit, nu mai incerca sa-i speli cand nu e cazul.
Au pornit si ei la fel, Irgun Zvai Leumi si Lohamey Heruth Israel sunt un exemplu in acest sens.
Concluzia serii: dreptul international e bun si-l aplicam cand ne convine. Cand nu ne mai convine incepem sa reinterpretam regulile.
Draga @Nicolae
Nu n au pornit la fel. Acele organizatii, militante
cat au fost, au avut alt scop. Nu esti la punct
Si daca faci cum faci si dezbati probleme la care
a luat sute si mii de ani sa faca metamorfoze
pseudo tectonice, de ce eu ca cetatean roman cu
drepturi care tu nu le ai spre Israel , ca rezultat sa le judeci
ca cetatean, eu acest cetatean pot foarte usor sa ma refer la Transilvania dar eu nu o fac. Nu ma refer nici la faptul amar de la Holocaust din Romania care e unu din motivele care
au adus poporul sa se intoarca in tara. Nu ma refer nici
la prosperitatea din Romania antebelica si interbelica care
acest popor a adus romaniei.
Ca sa poti sa fi corect, uite te la ultimii ani, ca daca
ne uitam in trecut, tara mea Romania a fost un mare
factor de vointa poporului sa evadeze si sa se indrepte
spre tara natala, tara lui.
Ce, nu poti fara sa te joci ca judecator la subiecte care
nu poti sa le rezolvi si la care raspunsul tau face mai
rau decat de rau este acum ?
Crezi ca eu ca cetatean n am intrebari inspre Romania la
fel cum am inspre Israel ? Dar….eu stau in Israel si nu ma
misc afara de niste plimbari in Romania si altele.
Istoria nu poate fi desfasurata aici pe forum. Mai bine
gandeste te ce beneficiu are Romania de la Israel fata de
beneficiul ca are Israel de la Romania in zilele astea si cu
tot trecutul obscur. Las o balta….🙂 situl e de militarie
nu de istorie.
Ce s-a intamplat cu irgun is lehi ? Iti raspund tot eu s-au desfintat in 1948.
Care era situatia palestinienilor in 1949 ? Iti raspund tot eu au fost mutati in zonele agreate in mare de UK si de UN (vezi linia armistitiului din 1949 si vezi planul UN). Nu sunt identice dar sunt p’acolo.
Care era situatia evreilor daca pierdeau oricare din toate razboaiele astea ? Erau cumva mutati si lasati sa se guverneze cum au fost astia din gaza? Raspunsul e nu. Erau majoritatea morti sau expulzati complet.
Vorbesti de reguli…eu vorbesc de razboi. Un razboi cu un adversar care se ascunde dupa fustele femeilor care isi cresc copii in ura si care vor sa omoare toti evreii si fac lucrurile astea din anii 50.
Au fost tinuti in brate de onu prin unrwa cu bani si pomeni de li s-a inmultit populatia de 10 ori si au fost lasati cu infrastructura de Israel. Ce au facut cu aceste lucruri ? Mai multa ura si mai mult terorism. Au omorat oameni pe strazi si in propriile case, civili in plm cu copii in brate si au sarbatorit asta ca si cum era cel mai frumos lucru din viata lor cu cadavrele unor copile si tu imi spui de reguli si de 3 labagii in 2 organizatii de acum 80 de ani.
Si tu si Dov ar trebui sa recititi ce am scris pentru ca fie nu m-am exprimat eu suficient de clar, fie voi n-ati inteles ce-am vrut sa spun. Propun s-o lasam cum am picat ca-s satul de monologuri.
Nicolae 🙂
Ai dreptate sau nu, pentru tine sunt vorbe.
Pentru Israel e „To be or not to be” asa ca te rog
sa inveti mai serios istoria regiunui inainte de
a preciza prin vorbe. Merci pt ascultare 🙂
Majoritatea lumii sunt orbi, chiori sau au ochelari roz.
Au cazut in cap.
Cel mai bun exemplu e Macron, silit de musulmani face
decizii strambe ca sa nu piarda scaunul.
Si eu am senzatia ca multi politicieni europeni danseaza si pentru voturile musulmanilor din europa sau de frica unor proteste violente. Din pacate politica asta de impacare nu functioneaza cu jihadistii. Sper ca europa sa se trezeasca si sa scape de elementele jihadiste din interiorul comunitatilor musulmane.
Romania e de aur fata de restul europei la care in multe
tari musulmanii au ajuns la 7% si mai mult , fiind atatia
influentiaza alegerile si opinia publica.
Acesti musulmani au inceput sa cumpere biserici in
comunitati imbatranite si le prefac in moschee.
Daca asa era situatia in oameni normali , asta nu era
problema. Problema incepe cand acestia nu se amesteca
in societatea locala ci numai intre ei. La scolile publice
la care copii lor le frecventeaza se aude numai limba
araba in loc de limba locala.
Multi dintre ei apeleaza la servicii sociale si la somaj
pe contul statelor.
De 5 ori pe zi muazinul cheama la rugaciuni prin
difuzoare sonore in araba. Asta i viata in vestul europei acel
continent batran cu populatie imbatranita si navalirea
nu se opreste.
Pai fara jihad,nu mai e islam.Pot sa o arda cat vor cu jihadul sufletesc si alte balarii ce le cred astia cu flower power.
Ioropa devine Kosovo prin parti esentiale.Stim cum a fost aia.2-3 generatii a functionat amorul oficial.La firul ierbii erau aceleasi porcarii interetnice cum is acum in vest.Apoi s-a gasit pretext de circ oficial,pe fata,cu epurarile de rigoare.
Cata vreme ai fondul de scandal ,scanteia se gaseste.
Ce nu e cazul in Europa e sa amestecam problema interna cu politica israeliana.Fiecare cu haznaua lui.
In UE nu e obligatoriu sa fie nevoie sa nivelezi suburbiile si nici sa recreeze babulanii Al Andalus.Circumstantele politice se pot schimba si e posibil sa fie convinsi sa faca Aliyah pe cale pasnica.
la noi nu vad a fi probleme de genul, prea curand.
doar sa comenteze vreunul despre sharia,taiat alcool si porc, c’atunci romani, tigani si unguri laolalta, intr-un suflet se vor abate, calare pe ei, pe mama lor de muslimi! :)))
nu pot creea nu neaparat din cauza asta ci pt ca in un fel sau altu trebuie sa suporte restul comunitatilor si sa se adapteze pt ca nu pot forma comunitati compacte ,in mare parte datorita faptului ca romanii sunt propietari de case si apartamente si nu firme imobiliare chiriasii nu prea sunt protejati la noi ca prin vest
GCAP Consortium Expands Partnership Toward First Flight
London, UK – 9 September 2025 – The international consortium comprised of Rolls-Royce (UK), Avio Aero (Italy) and IHI (Japan) today announced a major expansion of their partnership to accelerate development of the power and propulsion system for the next-generation fighter aircraft being developed through the Global Combat Air Programme (GCAP).
This step represents the transition from national contracting to fully integrated international collaboration, laying the foundation for the detailed design and development of GCAP’s all-new fighter engine. This development builds on the successful progress of the all-new centreline GCAP engine demonstrator. The three companies signed an evolved collaboration agreement that allows them to engage directly with Edgewing – the newly formed joint venture between BAE Systems, Leonardo and JAIEC of Japan.
Am terminat de citit textul conferintei sustinuta la Sorbonne in 1882 de catre Ernest Renan, cu titlul : „Qu’est-ce qu’une nation ?” Impresionat de viziunea, de consistenta ideilor, de elevatia spirituala a autorului, am scos cateva citate care mi se par definitorii pt conceptul de natiune. Nu mi-am permis sa le traduc… Daca citatul 4 impresioneaza prin forta de anticipare, citatul ultim mi se pare demn de pus pe orice drapel.
* Une nation est donc une grande solidarité, constituée par le sentiment des sacrifices qu’on a faits et de ceux qu’on est disposé à faire encore. Elle suppose un passé; elle se résume pourtant dans le présent par un fait tangible : le consentement, le désir clairement exprimé de continuer la vie commune.
* Une nation est une âme, un principe spirituel. Deux choses qui, à vrai dire, n’en font qu’une, constituent cette âme, ce principe spirituel. L’une est dans le passé, l’autre dans le présent. L’une est la possession en commun d’un riche legs de souvenirs; l’autre est le consentement actuel, le désir de vivre ensemble, la volonté de continuer à faire valoir l’héritage qu’on a reçu indivis.
* Un passé héroïque, des grands hommes, de la gloire (j’entends de la véritable), voilà le capital social sur lequel on assied une idée nationale. Avoir des gloires communes dans le passé, une volonté commune dans le présent ; avoir fait de grandes choses ensemble, vouloir en faire encore, voilà les conditions essentielles pour être un peuple.
* Les nations ne sont pas quelque chose d’éternel. Elles ont commencé, elles finiront. La confédération européenne, probablement, les remplacera. Mais telle n’est pas la loi du siècle où nous vivons. A l’heure présente, l’existence des nations est bonne, nécessaire même.
* La race, comme nous l’entendons, nous autres historiens, est donc quelque chose qui se fait et se défait. L’étude de la race est capitale pour le savant qui s’occupe de l’histoire de l’humanité. Elle n’a pas d’application en politique. La conscience instinctive qui a présidé à la confection de la carte d’Europe n’a tenu aucun compte de la race, et les premières nations de l’Europe sont des nations de sang essentiellement mélangé.
* L’oubli, et je dirai même l’erreur historique, sont un facteur essentiel de la formation d’une nation, et c’est ainsi que le progrès des études historiques est souvent pour la nationalité un danger.
* On aime en proportion des sacrifices qu’on a consentis, des maux qu’on a soufferts. On aime la maison qu’on a bâtie et qu’on transmet. Le chant Spartiate : « Nous sommes ce que vous fûtes; nous serons ce que vous êtes » est dans sa simplicité l’hymne abrégé de toute patrie.
Asta nu stii din prima sursa, poate au incercat si n au
reusit. Precum am precizat din perceptia situatiei , f16
romanesti in configuratia lor actuala , cam nu sunt asa
de potrivite sa dea jos drone. E nevoie de cateva imbunatatiri.
Nimeni n a anticipat atacuri cu drone , roiuri de drone
acum 3,4 ani , in nici un caz la asemenea amploare.
NVESTIGAȚIE. Cum a ajuns un magazin sătesc să cumpere o mașină de lux pentru un important parlamentar PSD: „Documentați-vă, vedeți”
Site-ul de investigații Snoop.ro l-a surprins recent pe deputatul PSD Mihai Weber la volanul unui autoturism Mercedes AMG GLE 53. Mașina a fost cumpărată de o firmă din Gorj, care a raportat un profit de 3.500 de euro în 2024 și deține un butic într-un sat de 900 locuitori. „A fost strategia firmei”, susține Weber, care e acționar.
Poate că era din Vanuatu, Bolivia sau Ciad. 😁 Că de oriunde putea fi, Andrei; numai din Rusia putleriană nu – n’avea cum, că doar nu fac rușii d’astea…
cu siguranta ca dronele erau ucrainiene, asta este o certitudine. De multe ori am primit confirmarea si de la rusi.
Si dronele din Polonia tot ucrainiene au fost, au pierdut comunicatia cu ele ori a fost vreun false-flag.
Rusii nu trimit drone spre tinte civile, toate incidentele din Ucraina cu blocuri de locuinte, piete publice, scoli, spitale bombardate au fost din cauza AA ului ucrainian.
––––––––––––––––––––––
Rusii, fiind un popor crestin ortodox, aparatorii crestinismului, familiilor si traditiilor, nu ar fi capabili de asemenea orori si atrocitati, rusii nu au dus niciodata in istoria lor un razboi de cucerire si cotropire.
Ce pun la îndoială este certitudinea cu care atacați decizia respectivă, chiar și fără a ști unde și cum a fost luată.
Și imediat acuze generale – la adresa miniștrilor, a guvernului, a „conducerii” în general, a caracterului nației, etc. (vezi și mesajul lui stefan60).
Ce să spun, ceva teribil de constructiv într-o perioadă dificilă pentru țară.
Știi tu ceva concret, cine și de ce ia decizii proaste? Știi concret care era decizia mai bună și de ce? Spune, cu nume și date, că asta ajută.
PS – De cînd am citit prima dată despre incident, MApN a venit cu un comunicat în care explică evaluarea făcută de piloți.
Noroc că președintele țării a declarat anterior că vom acționa ca polonezii in caz că apar drone rusești deasupra Ro.
Cum știm noi sa trombonim , nu știe nimeni.
Furnizorul de securitate la Marea Neagră e bun de gură și atât.
Vezi măcar miniștri apărării din ultimii 10 ani.
Mămăligari cu pretenții și habarniști totali in chestiile militare.
Torpila AA ( inventata de un ministru al apărării ) e o alta dovada.
Mă întreb doar de unde știi așa de sigur ce s-a întîmplat.
Și dacă era cazul să o dea jos – poate să tragă un AMRAAM de 2 mil USD pentru o Jerberă (cum au făcut polonezii)?
MApN zice destul de clar că piloții au evaluat riscurile și au hotărît să nu o dea jos.
Nu că nu ar fi putut ști militarii, dacă au urmărit-o pe radare și poate vizual, mă întreb de unde știi tu cu atîta siguranță ce era acolo și de ce nu au doborît-o piloții.
Și de-aici să acuzi o nație întreagă de tromboneală, și pe vremuri de restriște, că de!, nu-i nimic mai bun la moral decît frîntul mîinilor în public și acuzatul nației la pachet. (cum știm noi… )
De s-a tras cu una sau cu alta sau cu amândouă, nu am de unde ști cu certitudine – numai forțele armate poloneze și poate aliații știu.
Dar au fost distribuite fotografii cu resturi de AIM-120 și sînt diverse articole pe tema asta (și a costurilor mari) pe internet.
traiectoria dronei (parasirea spatiului nostru aerian si patrunderea in Ucraina) i-au scutit de complicatii si le-au oferit scuza suprema: s-a dus drona kamikaze linistita sa provoace ceva distrugere sau moarte spre vecinii (Ucraina) care [inca] mai creaza o stabilitate in regiune (tinandu-i pe rusnaci departe de noi, Moldova, Polonia, baltici etc).
Banuiesc ca toti cei din lantul decizional romanesc erau foarte tensionati si au rasuflat usurati ca drona a parasit teritoriul romanesc, nemaifiind nevoiti sa o doboare.
–––––––––––––––––––-
Pana la urma ce mare paguba au produs rusii, au trimis niste drone care, la un moment dat, au traversat pentru o scurta perioada de timp si spatiul romanesc, atat timp cat nu cad pe teritoriul romanesc nu e nici un deranj, nici nu ar trebui sa ridice vreun avion pentru atata lucru.
Si chiar daca, la un moment dat, vreo drona ruseasca va produce pagube sau mai rau, victime, cu siguranta va fi ceva fara intentie, asadar nu trebuie sa ne agitam prea mult.
Dar hai să prezint și un scenariu ipotetic alternativ
(nu sînt militar, n-am de-a face cu treburile astea de obicei, așa că dacă bat cîmpii cer scuze profesioniștilor).
Dacă drona aia era mai mult la cules de informații despre sistemele de AA și comunicații?
Dacă a orbitat 50 min la Chilia Veche să le activeze – mai ales că tensiunea e mare de cînd cu intruziunea la polonezi și cu Zapad-ul – și în timpul ăsta recunoașterea radio-electronică rusească stătea să asculte?
Dacă te duci și vezi că drona aia zboară într-o zonă, poate o și vezi că e Geran sau Gerbera (astea din urmă și cunoscute pentru recunoaștere), ce faci, iți activezi comunicațiile din tot lanțul de comandă?
Așa, să o dai jos pentru beneficii minime îți expui tot spectrul radio folosit și amprentele de comunicare? (îmi închipui că comunicațiile radio or fi încriptate, dar secvențele de comunicare, lungimea, etc. nu sînt totuși cunoscute rușilor).
Și eventual tragi și un AMRAAM de 2 mil USD ca polonezii după o dronă de max cîteva zeci de mii?
50 minute deasupra României.
Se pricepe ce poate face o drona Geran in acest timp ?
( e copia rusească a dronei iraniene Shahed 136. Drona de atac.)
Daca a zburat așa de mult timp deasupra Ro , a avut scopuri bine stabilite.
– Sa ” vadă” cum reacționează românii .
– ( Cum ucraina a găsit drone ruse conduse prin telefonie celulara ,adică cu schede SIM anonime ) posibil ca rusnacii sa fi testat cu drona asta și rețeaua de telefonie mobila din zona.
Pentru viitoare incursiuni.
– F 16 nu trebuie să tragă o rachetă după drona asta. ( Emisiunea calorica a unei drone e infinit mai mica că a unui avion cu reacție și e posibil că senzorul Infra Roșu din racheta nici sa nu vadă drona.
Ca urmare , trebuie folosit tunul din dotarea F 16.
( Presupunând că au cumpărat proiectilele necesare. Ca sa nu repetam istoria fregatelor cumpărate total dezarmate . Nu aveau nici măcar proiectile pentru tunul de 76 mm din dotare )
In 50 minute găsești ocazia sa dobori drona in o zona unde proiectilele nu provoacă probleme colaterale. Ești deasupra deltei. Zone întregi fără locuitori. Nu ești deasupra
Bucureștiului.
Oricum fiecare crede ce vrea.
Eu am învățat că armata apăra țara. 50 minute deasupra țării fata aprobare , fara transponder , fara plan de zbor , basca drona de luptă , oriunde in lume te doboară imediat. In Romania NU.
poza ceva ca sa vedem ca era Gheran drona? sau era alt model ,urmariea ei video iti arata si capacitatile ei tehnice ,nu alea din prospectul propagandistic pe are il plimbati unii pe aici
Stefan
Nu ca n au vrut sa doboare, dupa Defense Romania
nici nu le au vazut F16. Am mai explicat aici si mai spun
odata. Cu radarul mecanic F16 e limitat la vedere si
faptul asta in plus de viteza mare a lui, la f16 care
nu poate fi micsorata ca pierde stabilitatea si intra in
situatie de pierdere (stall).
Trebuie neaparat de organizat niste aparate lente.
„50 minute deasupra țării fata aprobare , fara transponder , fara plan de zbor , basca drona de luptă , oriunde in lume te doboară imediat.”
Serios?
Și dacă e în spațiu aerian necontrolat în condiții VFR (nu-i nevoie de autorizare, transponder, plan de zbor) ce faci?
Vezi (poate) că a venit din afara țării, te duci să vezi ce e.
Atunci vezi (poate) ce este.
Și nu numai în Ro ci și aiurea.
„Aproximativ două treimi din fonduri ar urma să meargă către apărare și instituțiile din sistemul național de apărare (inclusiv Internele și SRI), iar o treime către infrastructură, însă repartizarea exactă nu a fost încă definitivată.”
Clar , totul va fi din import fără nicio investiție pe plan local, doar ,,centre de excelență”, ministrul a fost informat deja de meapenisti ca în țară nu se face și nu se poate face nimic.
Pe scurt, ne împrumutăm de la unii ca să le cumpărăm produsele, nimic nou., toate vechi în politichia românească.
De adăugat pe lista aia „secretă”:
– câteva batalioane de Skyranger 30/35 pe Piranha V
– câteva batalioane de AGM155 tot pe Piranha.
– dacă se hotărăsc la Ascod 2, câteva zeci de mașini cu tun de 120mm, pentru suport și completare a tancurilor.
– de dublat cantitatea și nr. de lansatoare de rachete NSM.
Lista e deschisă pentru alte idei.
Părerea mea, hâc…
la care oricum participa si companii europene, deci ne putem baga si noi cu banii din SAFE. E vital pentru noi sa producem si munitie si asta suna ca o completare perfecta pentru Himars/ATACMS, ar fi ideal sa le producem si la noi, inclusiv si pentru Ucraina
Sincer, as mai forma inca vreo trei brigazi de artilerie reactiva echipate cu rachete din astea,pe langa Himars (adaptate sa traga si de pe Himars), iar ca munitie sa poata lansa si submunitii, evident, atat AT cat si AP.
Astea combinate cu drone de cercetare observare cu raza lunga de actiune, asta ar fi artileria grea la mine, nici n-as mai lua ceva de 155 mm.
Pentru distante mai mici, aruncatoare de 120 mm cu munitie cu raza marita si drone, atat FPV (mai ales in colaborare cu ucrainienii, poate urmand sfaturile baietilor de la noi care lupta/au luptat acolo si cunosc foarte bine domeniul) cat si de tip loitering munition, am vazut ca cei de la Carfil au in schema si asa ceva, o drona chiar interesanta. De fapt aia as adapta-o intr-o varianta mai solida sa fie pusa in varf la artileira reactiva cal 122 mm, ARPA/Larom,sa-i creasca raza de actiune si precizia.
Pentru si mai aproape, rachetele Spike si ceva imbunatatit pentru AG-7 (ca precizie si raza de actiune)
La apararea anti-drone, ceva colaborari cu astia, nu par sa fie foarte scumpi si s-ar gasi ceva bani din fondurile alea
Daca dau drumul la treaba cu Sky Ceptor si e pe bune, am sta super bine.
NSM as mai lua doar pentru a pune pe nave.
La arma de asalt, o varianta modernizata si modificata de AK e de ajuns, trebuie umblat la calibru, ergonomie si ap de ochire (iar la alea optice avem IOR care e de top inclusiv pe plan mondial)
MLI as lua Redback totusi, mai ales ultima varianta propusa de coreeni (e inca in faza de prototip cred) atat pentru comonalitatea cu K-9 (oricum motorizarea si transmisia ar fi germane) dar as cere si licenta la tunul lor de 40mm cu munitie telescopica (as lua-o si de la franco-britanici daca se poate) si ala ar fi tunul de pus si pe Piranha si pe MLI si pe ceva echivalent Sky Ranger.
In rest, tinute cat mai bune pentru soldati, salarizare decenta si metode de a atrage si tine oameni in sistem, evident oameni care si vor sa faca treaba, si, fonduri pentru instructie, trageri cat mai multe cu munitie reala, tabere de instructie mai dese (mai lungi sau mai scurte) si cu instructia adaptata (folosirea dronelor, simunition pentru instructia la lupta urbana etc) fonduri pentru logistica, combustibili, mentenanta.
Si la final, pentru cercetari legate de inteligenta artificiala, de la controlul roiurilor de drone la ajutorul oferit in luarea deciziilor (la efectuarea apararii AA de ex samd), coordonarea la nivel de arme combinate samd si pana la crearea de arme cibernetice, virusi etc folositi in ofensiva
@radu2
Știu jucăria englezească, am citit despre ea, este interesantă. La faza asta am un presimț că vom face ceva cu coreenii cei buni, pe model polonez.
Despre brigazi, am spus si eu ca ar mai trebui xate o brigadă de artilerie la fiecare divizie.
Despre arma de asalt, dacă arde grav, se poate da drumul la productie la PA in 5,56, instant. Cu ceva Picatiny si optică de la IOR pe ea, e mai mult decat suficient pentru marea masă a trupeților.
Nu m-aș băga la tunul de 40, 30/35 mm e mai mult decât suficient pentru ce au/vor avea rușii în următorii 10 ani. 40 cară prea putină munitie, pentru ce ai nevoie in caz de…bănuiesc că din cauza asta au trecut si suedezii pe 35 mm la ultimul model de CV 90.
Redback-ul imi place si mie, am mai spus-o, dar nu cred să avem norocul asta.
Despre drone…as face ceva munitie de aruncatot, de 82 sau 120, termobarică, pentru agațat de dronele alea, stiu ca aveau ai nostri ceva in lucru pe tema asta.
Pentru trupeti, tinuta aia e proiectata sa reziste un an, si rezistă. M-aș concentra pe ratii, să ai atâtia producatori de conserve cu mancaruri traditionale romanesti, si tu sa le impieti din Spania, Suedia sau Germania…e mânareală pe față, să mai trăiască niste băieti destepti.
AI pentru controlul dronelor există, deja…despre asistență în luarea deciziilor, mă abțin. Am vazut cand cu drona escortată. Dacă inventează un AI cu co@e, să fie primit. În rest, cat sunt implicati politicienii si generalii români….
Părerea mea, hâc…
Orice inseamna arme anti-drone: manpads, jammere, mijloace de detectie si supraveghere
Pentru infanterie: NVG, amortizor + optice, arme AT
Pentru artilerie: rachete care imprastie mine, mortiere mobile
Pentru aviatie: elicoptere ceva in genul h145, h160 cu capabilitati anti drone si elicoptere medii de transport
Mai multe utilaje pentru logistica si dotarea + transformarea completa a unitatilor de geniu in unitati de linia 1. Genistii trebuie sa rupa fortificatii nu sa stea cu curu in transee.
@robi
Despre infanterie, am scris in commentul în care îi răspundeam lui @radu2.
Despre elicoptere, nu m-aș baga, deocamdată, poate doar la ceva de transport, care să poată cara si niste NLOS-uri.
Despre artilerie, bună chestia cu minele, și îmi mai place si Baobabul polonez.
La geniu, da, e de umblat masiv, ar trebui schimbate companiile de la brigazi, in batalioane si dotate cu tehnică de sapat transee, minare-deminare si asigura mobilitatii trupelor.
Cam atât, pe scurt.
Părerea mea, hâc…
Nu stiu daca se poate cu banii astia dar as moderniza si f16 mai ales pe partea de senzori + extinderea vietii.
M-as uita si la munitii pentru f16. (gbu39, jassm)
Nu stiu daca mai exista razboi electronic/transmisiuni dar as vrea sa vad 2 companii specializate pe asa ceva integrate in cele 2 divizii. E nevoie mare in ziua de azi de specialisti in asa ceva si astia chiar nu ai timp sa ii faci pe timp de razboi. La fel IT-isti sunt greu de gasit, cercetasi care sa stie si metodele clasice si cu drone, JTAC etc.
M-as uita si sa extind infanteria navala, VM sa le fac o unitate de fos pe modelul rangerii mericani sau raiderii tot mericani ceva pe actiune directa capabili de raiduri si asta inseamna elicoptere si kit-uri specializate.
Ar fi multe de stat si zis daca stam sa ne gandim calumea…
@sharky, plus un batalion de Larom/Puls nou în organica Regimentului 69 de artilerie pe lângă cel existent, iar cele trei existente( două sunt la Bârlad la Reg. 52) să fie modernizate și trecute pe camioane Iveco 6×6 pentru mentenanță facilă, iar rachetele de 122mm cu rază extinsă produse parcă la Tohan să primească și ghidare mai precisă, nu lovire ,,la hectar”
Numai visa daca accesam jumate din bani siaia cu suturi in fund de la germani francezi spanioli si italieni e mare minune ca daca nu iese spaga se amana actele si nu se gasesc firme sa contruiasca ca la pnnr pt diguri
Alea doua treimi vor fi pierdute prin firme de balcon sau mai nou de toalete publice, am văzut ca acolo si-a declarat unul sediu. Si asta e tot narativă rusească? Nu, e purul adevăr, n-are nimic cu Rusia. Asta nu se numește TRĂDARE?
Drona a orbitat pentru aproximativ 50 de minute, de la NE de Chilia Veche spre SV de Izmail, și a părăsit spațiul aerian național în dreptul localității Pardina, îndreptându-se către Ucraina.
„Piloții au avut contact intermitent, au zărit-o, dar când au avut contact direct, au evaluat riscurile colaterale și au decis să nu o doboare. Am încredere în maturitatea lor”, a spus ministrul Apărării. Acesta a explicat că un glonte de calibrul 20 mm tras de mitraliera de pe avionul F-16 poate parcurge o distanță de 5 km, iar drona zbura la altitudine mică, situație în care exista riscul ca gloanțele să ajungă la sol cu viteză mare.
Aș propune o metodă alternativă mai bună decât F16 pentru doborârea acestor drone dacă tot ne lăudăm că le vedem de la zeci de km distanță când se apropie de spațiul nostru aerian.
De ce nu folosim IAR SOCAT și tunul din dotare? F16 pot „orbita” și ele prin preajmă dar elicopterele pot zbura mai lent, mai jos și cred că le e mai simplu să doboare astfel de drone. Mai mult de atât ar fi și o bună ocazie de pregătire „pe bune”.
Probabil ca nu avem echipa de reactie rapida 24/7, proceduri NATO integrate cu lantul de comanda din Spania similar cu f16 si elicopterele sunt prea lente sa ajunga pana la drona zi/noapte
You can use everything from 20mm cannons to MANPAD rockets to shoot down drones. The biggest problem is to detect the drones in time and direct the air defense units to them. The Romanian army has a lot of assets that can be used for this purpose.
Any aircraft capable of carrying effective weapons for targeting airborne targets can be used for this. Helicopters with containers for guns or machine guns, High-wing aircraft, low-wing aircraft (Aerostar Yak-52), IAR 99, etc. The Romanian army has this too.
The reason why the drones were not shot down is not because the Romanian army cannot shoot them down.
eh asta cu raspunsul la drone,o fi si asta ,dar mai important e ce se intampla cu mizeria aia de exercitiu muscalesco-belarusian care s-ar putea sa se transforme intr-o incercare de blocare a coridorului Sulwaki,ca asta e miza mai exact.
Muscalimea nu are nici o carte la negocieri si sunt disperati,campania in Ucraina e un esec total,anul asta nu au cucerit absolut nimic decat niste amarate de sate pe care si pe alea le pierd,la Pokrovsk se anunta un mare dezastru pt muscalime,Trump ii termina dpdv economic,indiferent de gargara ca e omul lor si toate aburelile,Trump le taie conducta cu bani,obligand Europa sa renunte la toate afacerile din energie cu ei si asta e direct faliment pt ei,povesti cum sunt inlocuiti europenii cu orezarii cat ai bate din palme sunt pt fraieri,asa ca sunt disperati si s-ar putea sa vedem o escaladare majora in urmatoarea perioada.
Ce merge in Gaza
https://youtu.be/y09IZHdhEZg?si=2xUBZLTELTuuOZ-K
Gaza in zilele viitoare
https://youtu.be/jGgGq3JckgA?si=IHEWEOwQSOsglpQW
Frumos… Îmi aduce aminte de cum erau deportați evreii în a 2-a buleală mondială. Cum era aia: „Never forget!”…. Cam scurtă memoria. Ah, scuze…, acum am realizat că nu făcea referire la alte națiuni. My bad!
Paragraful „atrocities” trebuie citit.
https://en.wikipedia.org/wiki/October_7_attacks
Poveștile astea să le citești la copii tăi înainte de culcare. Israelul știa de atac dinainte, dar l-a lăsat să se întâmple pentru a avea pretext și susținerea populației. Nu, n-a fost un „false flag”, dar pe-aproape tot a fost. Bibi al vostru ar trebui judecat pentru crime in primul rând pentru evreii morți pe 7 octombrie. Apoi, n-am respect pentru nici o armată care atacă civilii, in special copii. Israelul e în aceeași categorie cu alți criminali, iar din punctul meu de vedere puteți să vă omorâți între voi cât vreți, dar laudă-te cu crimele voastre în altă parte.
nea caisa, cand iti trag aia rachete zilnic ani de zile, cand ies si omoara 3000 de oameni intr-o zi, cand se ascund pintre civili si trad , cam ce solutii ai in afara de gargara?
Caisă e mămica ta… Ucrainenii de ce nu atacă civilii ruși? Simplu, pentru că nu sunt criminali de teapa rușilor și evreilor.
Să înțeleg că bisericile și comunitățile creștine sunt membrii Hamas? La fel și oficiali europeni? La fel și jurnaliștii? Virulența cu care scrii îmi arată că am atins o coardă sensibilă. Mă bucur.
Singurii ziaristi care au fost in Gaza au fost membri
Hamas care au participat activ la masacrul de la 7/10.
Toate reportajele lor sunt mincinoase la fel cu omor
de cetateni si copii.
Acei „ziaristi” au purtat GO PRO si au fotografiat atrocitatile
produse de ei insasi la masacru. IDF ia trimis la
virgine purtand vestele de Press.
Adevarul e ca in razboi, in special in razboi subteran care
nici in Vietnam nu era asa de vast sunt pierderi de civili
dar nu in numere exagerate care sunt publicate de presa
biased care o citesti si care se bazeaza pe raportele asa zjs
Ministerul Sanatatii Hamas, teroristi.
Adevarul e ca numarul mortilor civili sunt cam o zecime
din cele raportate, numar acceptabil in comoaratie cu
luptele crunte din casa in casa pline de incarcaturi si
explozibile. Situatia e ori ei, ori noi in comparatie
cu marimea terenului dar si cu lungimea tunelelor
care era subestimata. Estimatia era 500 de km si in
urma distrugerilor acestora au mai ramas inca 500.
Rusii trag in civili in plin fata de IDF care arunca anunthri
si avertizari evacuare inainte de a produce atac.
In lipsa de informatie, beleaua israeliana se face sa se creada
ca IDF omoara civili expre. NU e adevarat. Impresia facuta
de armata israeliana, armata moderna fata de niste
desculti este eronata in majoritatea faptelkr.
Acum a ramas ultimul bastion , centrul Gaza, care au fost anuntati sa se evacueze spre sud unde sunt alimente, apa ckrturi si spitale organizate de IDF. Unde ai vazut o armata
sa se poarte mai milos cu civili intre care desigur se vor
infiltra si teroristi Hamas?
La urma: Nu fi imbibat cu ce zice media pro palestiniana
care habar n are adevarul.
vad ca esti ruda cu rusu neamtu, deci si marlan.
Cum ar fi dacă și eu aș căuta justificări pentru crimele naziștilor? M-ai cataloga antisemit din start, nu?
https://www.wilsoncenter.org/article/doctrine-hamas
Imi aduci aminte ca de fiecare data cand este implicat
subiectul Israel-Gaza , apare un troll cu nume care nu i
folosit zilnic aici, fapt care aduce la ganduri obscure.
Acest troll instiga aici acest forum militar pasnic. WTF?
BTW, ti am dat si eu un like pt instigatie cu minciuni.
Le ai castigat cu onoare…..
Mai degrabă tu ești trolul aici, făcând propagandă israelului. Eu cel puțin sunt cetățean și militar român. Nu intru în discuții care nu mă privesc, d’asta nu prea comentez pe aici, dar când cineva se laudă cu crime împotriva civililor mă simt dator să contracarez, chiar și cu niște simple vorbe.
Cetatean roman sunt si eu. Militar roman sper sa nu
intre la incercare, dar daca intra, vino cu rezultat,
nu spune ce esti, arata dovezi.
Daca Romania intra in razboi si eu ma inrolez, si pot
sa aduc beneficiu asa ca nu m ai impresionat.
Gresesti si macar la citata: „Never again” si in urma
atacului 7/10. Acum se pune la punct.
Poate merita articol..
Se întâmplă chestii interesante cu Apache..(si pentru noi)
Tocmai ce demonstrară US Army că se pricepe la lupta împotriva dronelor (a se citi comentariul meu de la Arta Războiului pt mai multe link-uri)..
https://armyrecognition.com/focus-analysis-conflicts/army/defence-security-industry-technology/exclusive-u-s-army-ah-64e-apache-helicopter-evolves-from-tank-killer-to-frontline-counter-drone-weapon
..că li se tăie macaroana de către politicieni..
Cum nicio faptă bună nu rămâne nepedepsita..se pare că Guvernul e pregătit să anuleze programul ITEP prin care se re-motorizeaza Apache și Black Hawk cu mult mai modernele motoare GE T-901.. program esențial pentru viitoarea versiune F și continuitatea producției..
„Boeing floats next-generation F-model Apache as ITEP fall back”
“We are ready to respond either way” if the Improved Turbine Engine Program is cut or goes ahead, Terry Jamison, director of attack helicopter programs at Boeing, told Breaking Defense.
September 04, 2025
In the wake of the US Army disclosing a plan to cancel the Improved Turbine Engine Program (ITEP), Boeing will focus on the design of a next-generation Apache AH-64F attack helicopter in an effort to find an alternative way of increasing the capabilities of the aircraft.
Polonia salvează pt moment liniile de producție Apache:
„(US) production will finish in the summer of 2028, and then “Poland will fill those production spots” on Boeing’s line at Mesa, Ariz., out to 2031, explained Jamison.”
Dar cel mai interesant..ia uitați de unde se așteaptă directorul Boeing să sară iepurele..
„Jamison noted that new or additional orders for the AH-64 depend on future decisions from Canada, India, Indonesia and Romania.”
https://breakingdefense.com/2025/09/boeing-floats-next-generation-f-model-apache-as-itep-fall-back/
Sa fie doar o apreciere..sau o știi mai multe decât se cunoaște pe aici?..ori poate indicație că ar trebui sa fim bunii aliați și să (mai) salvăm (cat putem) din importantul program al licuriciului..?
..mustrare voalata pentru programul ratat Bell Viper.. (poreclit Dracula parcă?) La modul..va mai dam o șansă..hihi.
Orice ar fi (sau mai potrivit spus: dacă e ceva pe bune).. poate jucam și noi mai dur de data asta..să obținem un offset ceva.. ca polonezii..dacă tot sunt așa disperați după clienți.
PS: Pragmatic vorbind..pt inceput o escadrila din Tiger-ele sau Mangustele la care renunță Germania si Italia mi se pare mult mai potrivită pentru noi..la nivelul costurilor dar mai ales până asimilăm cum se operează..
.. că în afară de acel prototip sau demonstrator IAR-317 Airfox („Vulpea Văzduhului” ?) nu știm cu ce se mănâncă elicopterele de vânătoare..sa ne aruncam la Ferrari când nici pe bicicleta.. părerea mea.
Iti adaug si asta
https://militarnyi.com/en/news/israel-deploys-apache-helicopters-to-intercept-drones/
@Dov..
Exact. Bravo!
Citez din comentariul meu de la Arta Războiului:
„parerea mea, ar trebui sa primească alt nume in noul context..mai aproape de noile realități..si sa mai reducă din prejudecățile post Ukraina că e o armă obsolete sau strict pe CAS..
..gen Lower Speed Air Defense & Attack Aircraft (LOSADA)..
..accentul pe aerial defense! Complementar AA”
Iei ce era un neajuns..adica erau criticate că au viteza și plafon reduse..și le transformi in atu-uri..
Adică sunt tocmai bune anti drone..care la fel nu sunt foarte rapide (cel puțin nu încă) dar au mare manevrabilitate.
Faptul că pot plana/sta și trage de pe loc..le face perfecte sa abordeze țintele foarte instabile cum sunt dronele mici..fpv..shahed etc
Părerea mea că și avioanele de atac..lente cum sunt (A-10 Thunderbolt, Super Tucano..preferatul tau Air Tractor și altele) sunt la fel de ok in lupta contra dronelor..
Și ieftine! Cu tunul de bord..o rachetă e jumate de milion de euro sau dolari (Stinger, Mistral)..reduci cu mult costurile.
Adică mai adaugi un layer de apărare..
Cum ziceai și tu..nu există o metodă infailibilă contra dronelor…doar poți face „sita” mai densă..in loc de 70% rata de succes crești la 80-85..
Scapă de Aster..dai cu Mica..scapă și de astă dai cu Mistral..ridici un Tigre cu tunul de bord.. scapă și de astă ai Thales RapidFire cu CTA 40..sau cine își permite cu laser..Arrow hipersonice ca voi..(eu am luat sistemul francez ca referință)
Fiecare trebuie sa-și faca propriul sistem Iron Dome și cu cat mai multe straturi cu atât mai bine…rata de interceptare va fi pe măsură..și interconectate intre ele..
Războiul din Ucraina depinde din ce unghi privești..unii văd că aviația de atac e perimată..dar alții vad inca un strat defensiv- tragi cu ce poți- improvizezi.
La război nu e ca la Academia militară..te folosești de orice resursă..AA ce cumpărăm noi este fixă..avantajul unui Apache e că este mobil și poate aborda tinta de la aceeași înălțime – pe orizontală..și pot patrula intre mai multe puncte cu baterii de rachete, făcând legătura între ele..și inclusiv cu aviația (vezi F-35 care e ca un server de date între mai multe sisteme- computer zburător).
Cred că se va ajunge ca in celebrul joc de Nintendo sau Sega de ai roiuri de ținte și tu ai un elicopter și tragi sa dobori cat mai multe sa faci puncte..
Ar trebui sa privim dpdv defensiv și să schimbam optica asta cu atac sau CAS. Prevăd că în viitor li se va da alt nume care sa reflecte noul rol.
Și costurile..grosso modo o baterie (cu radar și rachete incluse) Patriot e 1 miliard de dolari..deci la 6-8 unitati vine cam 150 de milioane de $.
Polonia a cumpărat aproape 100 de Apache-uri cu 10 miliarde de $..la fel..cu rachete incluse.
Cu 10 miliarde ai avea 60-80 de de lansatoare fixe..dar 100 de elicoptere mobile..
Evident ideal ar fi sa le ai pe ambele..
Și asta un client extern ca Polonia.. SUA le cumpăra la jumătate..cu 35-50 mil $ bucata..deci ar veni de 2-3 ori mai puțin decât un lansator Patriot cumpărat tot cu preț redus..
Nu mai zic daca iei ceva mai ieftin sau SH daca mai au resursă (Mangusta/Atak cu Spike ER, Fulgur, Marte ER pe apărare de coastă).
Iar elicopterele devin din ce in ce mai performante dacă te tine buzunarul..generația asta a 4-a (Apache „F”, AW-249 Fenice, Super Tigre/Mk III) vor fi dotate cu radar AESA.. rachete cu rază din ce in ce mai lungă..avionica ca la jet-urile de vânătoare (apropo mi se pare mult mai corect termenul de „elicopter de vânătoare” decât de atac)
..in viitor gen 5 va fi stealth..cu viteza mai mare.. poate transonice (actualmente e aproape 500 km/h experimental și 400 km/h operațional..cat un turboprop..in viitor poate 700-800 la cum avansează de rapid tehnologia)..
Se renunță prea ușor la elicoptere..Părerea mea.
Doua lucruri:
In momentul de fata, cum scriu randul asta o drona din
Yemen e urmarita de elicoptere Apache in inima tarii.
Inca n a fost interceptata. Asta e o poveste aproape zilnica
la noi pana au sa primeasca Houthii un Coup de
Gras precum au facut in Liban si Siria.
Ar fi un alt ajutor cand laserele vor fi activate in mod
de misiune in cateva luni.
Dronele in general sunt greu de interceptat datorita
semnaturei lor slabe la radar.
@Dov
Nu stiu daca houthii vor aprecia slanina pe care vrei sa le-o trimiti ! Interesant ca, desi iti miros francezii si Franta, inconstient, aspiri la universalitate…🙂
si IAR 330 SOCAT poate descoperi si distruge drone ,avantajul apache e ca are si radar si poate face si decoperire cu el nu numai optoelectronic, iar ai descoperit roata
Nu toate Apache au radar si radarul de pe acelea care l
au nu prea detecteaza bine drone in afara de 64E care
e mai sofisticat insa toate folosesc detectia IR .
oricum, asta merge doar pentru drone extrem de lente, tot ce depaseste vreo 200km/h nu prea mai merge sa le prinda, doar daca reuseste sa le iasa in fata.
In plus elicopterele au printre cele mai scazute autonomii / distante de zbor. Asa ca mai greu cu patrularea.
Cand nu ai altceva in loc, asta e, si la noi au bagat SOCAT la „politie aeriana”.
multa lume uita un lucru Apache are in panoplie atat stinger cat si sidewinder,deci faptul ca poate angaja vehicule aeriene nu este mare noutate ,ca vehiculele aeriene la moda acum numai sunt elicoptere ,asta e
@Marius Zgureanu..
Adevărul e că nu se precizează în articole ce fel de drone au folosit in testele astea din North Carolina..zic doar că erau „low flying”
Ma gândesc că ceva care sa semene cu ale rivalilor (Shahed?)..gen ca la jet-uri rol de agresor (apropo..uite nișa interesanta pt România..am putea produce o drona de antrenament pt rol de agresor..ca și complexitate sunt la cel mai jos nivel).
200 la ora e perfect! Shahed/Geran 1 și 2 baga maxim 200..
Vezi că Fenice/Phoenix are raza dubla decât Apache chiar daca au același motor (Fenice are e o versiune a motorului generație mai nouă..5000 cai putere vs 4000 ale Apașului)..plus materiale noi noi și mai ușoare- compozit.
De asemenea are 6 hardpoints vs 4 ale Apache..tot e departe de cele 8-10 ale Gripen E dar totuși e o evoluție..
Ce mi se pare complet în inferioritate fata de jet-uri este încărcătura..pot cara de 2-3 ori mai puțin decât avioanele (exista Apache/Fenice vs Rafale/Typhoon/Gripen).
Cred că e și marketing in clipul asta recent dar ceva ceva tot e..comparație între Apache E si Phoenix:
https://youtu.be/ktMjsDdTV8o?si=UPqVK21joQ8elTw_
Era tare dacă se baga stealth.. Comanche arata wow!
Mă așteptam deja sa aibă stealth by now SUA (sau China).. dar știm de telenovela cu programul FARA..
Oricum citeam de istoria AH-64 și la începuturi au respins pe toți furnizorii participanți..nu e ceva nou asta cu drum anevoios..sa vedem de varianta asta F ce va aduce în plus față de Guardian (și față de Fenice).
Vrei sau nu , tot Skyraider preferatul meu e cel
mai bun😉
https://en.wikipedia.org/wiki/L3Harris_OA-1K_Skyraider_II
BTW, merge si Super Tucano.
https://en.wikipedia.org/wiki/Embraer_EMB_314_Super_Tucano
E mult mai bun si performant Soimul, daca ar avea radar si inarmat cu APKWS, II decat sa luam alte avioane…Americanii au montat pe majoritatea avioanelor si elicopterelor astfel de rachte. pe elicopterele Bell AH 1-Z Viper cate 7 buc pe aripa si au distrus UAV clasa 2 „Male ” ! Sau MARTLET, GATR , LOGIR ori CIRIT de la turci ca e si mai ieftin
Nu i mai bun ca i prea rapid. Ai nevoie de unu
cu ~500km/h
Da mai Dov , zboară cu viteză mai mică, nu e obligatoriu sa zboare cu viteză maximă ! Aeroportul de unde zboară șoimii e la 15 km de mine si le vad des nu zboară cu maxim. Un pic mai tare ca yakul 52 ! Nu am văzut sa treacă ca f 16. Trec prin zonă si Hercule si Spartan tot cu viteză redusă…
Uite ceva Gerula, viteza de pierdere a lui IAR99
este de ~170km/h. Viteza dronelor e 250~km/h.
Vasazica avionul e nevoit sa intre aproape de viteza
de pierdere in care avionul este foarte instabil si in care
acest avion este obligat sa urmareasca o drona care merge
la inaltime mica, 100 de metrii printre dealuri, munti si
locuinte.
Afara de asta avionul e nevoit sa se apropie de tinta
din cauza ca tinta e mica si grea de vazut.
Asa ca mediul normal in care avioane cu reactie merg bine
e 600km/h si in sus.
Am incercat sa te fac sa intelegi vitezele in cele 3 dimensiuni.
Ca rezultat cele mai adecvate sunt avioane cu elice care
zboara la cam 500km/h.
Daca elicopterul tau zboara cu 270KM, il tragi pe dreapta, iti ei un S97 Raider si prinzi orice drona… la 410 km si autonomie de 570km, patruleaza de se plictiseste toata granita noastra cu Ucraina la Dunare ! O mare tampenie, sa ridici F16 si Eurfighter sa arunci banii pe fereastra, cand poti trimite unul sau doua elicoptere sau erau bune doua IAR 99 care sa fie dotate cu radar….. Daca faci socoteala cati bani economisesti intr un an fara sa mai ridici F16 si EF, cu banii obtinuti modernizezi doi soimi sau mai pui ceva si iei doua S97….
Din punctul meu de vedere mai ok ar fi Raiderul, decat avionul , ca poti sa ai o unitate de elicoptere undeva langa Dunare unde il ridici imediat in aer si intervine, decat un avion de la MK sau Borcea…In caz de probleme elicopterul poate ateriza intr un spatiu redus nu trebuie piste… Ar trebui pus pe monitoare, blindatele fluviale, ca tot avem Rheinmetall la noi turele Skyranger 30/35, care ar apara navele si ar dobora dronele care trec peste delta, canale, unde Gepardul nu ajunge din cauza terenului, sau de la prietenii nostri turci, mai ieftin Gokdeniz 35 .Trebuie sa te gandesti la solutii pentru viitor nu pentru acum ! Da la mintea astora, sunt in stare in 2034 sa ridice doua F35 pentru niste Geran in apropierea noastra ! Se pare ca inca nu au invatat nimic din razboiul dronelor din Ucraina, referitor la folosirea unor sisteme de arme economice rentabile sa doboare drone ! Au patit o si aliatii in Marea Rosie unde trageau cu aster sau alte sisteme scumpe si in cantitati mici dupa drone houthi…. Cred ca rusii se pisa pe ei de ras : „Vania pui pariu ca ridic un F16 si un EF la romani ? Pe 50 de ruble ? Intru un pic la ei in spatiul lor aerian si pe urm ies…Valdimir ai pierdut au ridicat doua F16 si doua EF, daca au bani..Ha.Ha ! ” Cam asa cred ca se distreaza rusii !
@Gerula..
Complet de acord!
In alta ordine de idei, ce se mai aude de radarul Vixen 500 de la Leonardo cumparat se Elie Carafoli spre a fi montat pe soim ?
Radarul ala cu oleaca de bibileala cred ca se poate monta si pe elicoptere, cele care au botul mai lung…… Ce mi ar place un S97 Raider cu asemenea radar, ar fi belea !
ce, iti e teama ca l-au montat pe altceva sau ca l-au vandut? 🙂
O turela de 25 mm , buna de pus pe Cobre !https://armyrecognition.com/news/defense-web-tv/dsei-2025-belgiums-john-cockerill-defense-expands-turret-portfolio-with-arquus-counter-drone-warfare-focus
Ce i rea asta?
https://www.elbitsystems.com/unmanned/ground/unmanned-turrets/ut30mk2-mt30
Si asta
https://www.rafael.co.il/system/samson-30mm-integrated-rws/
hai ca aia Elbit e la noi, in video e chiar Piranha nostru la teste cu ea 🙂
Nu sunt rele Dov, dar astea prezentate de tine sunt mari, grele nu sunt pentru 4×4… Asta de 25 mm are inaltimea de 60cm, latimea de 125cm si lungimea de 115cm si e pe „jumatate la dimensiune/greutate,fata de UT 30, de aceiea se si recomanda pentru 4×4, ei au montat, pe Arqous, care e in aceiasi categorie cu Cobra. As spune fara sa gresesc prea mult ca e cat un Anubis usor dublat…
Gerula, aceeasi producatori au vesiu i si mai
usoare daca scotocesti acolo aj sa le vezi
Uite ca au si turela usoara montata pe 4×4
https://plasan.com/news/stormrider-greater-mobility-and-protection-for-plasans-sandcat/
Uite Dov care e trendul la turele in UE pentru 4×4.. ! Vezi daca gasesti ceva produs la voi asemanator, ca daca ati fi avut ati fi putut concura la licitatii : https://www.hartpunkt.de/mk-25-bundeswehr-schreibt-neue-25mm-maschinenkanone-aus/
Si un alt avantaj la elicopter, e ca poti sa ai la bord oameni specializati pe drone, astfel elicopterul aterizeaza unde a cazut drona si recupereaza/cerceteaza ce e de cercetat de ridicat, nu mai trimiti pe altii sa caute , sa se deplaseze etc…
Elicopter e bun buba lui e ca n are multe ore de zbor.
Un Air tractor zboara vreo 7 fata de 3 elicopterul
Turela aia care e in imaginea pusa de tine are mitraliera grea si aruncator de grenade nu tun de 25 cu munitie selectabila. Si referitor la Air tractor, zici de 7 h , daca tragi munitia in 2h te intorci la baza daca zbori cu 300km/h, in 3h faci 900km, unde sa patrulezi 900km in balta la Dunare, pe unde vin dronele? Unde mai pui ca elicpterul poate sta pe loc in aer, poate ateriza sa astepte, tu cu Air tractor ce faci ?, curse, naveta ? Nu e ce trebuie pentru noi ! O fi la voi pe distante mari etc
Gerula, air tractor poate sa ia atarnate poduri
cu mitraliere. Stie sa care 3 tone😉
Cat despre turela , sunt versii si cum vrei tu,
cu 25mm pe 4×4.
@ Gerula dar si pentru toti :
Uitati cum un ministru a incercat sa invarteasca adevarul.
Vedeti clar ca F16 romanesti s au ingreunat sa intercepteze
rahatul de drona si ala a vopsit interceptia in roz.
https://www.defenseromania.ro/mapn-clarifica-misterul-dronei-pierdute-de-radarele-avioanelor-f-16-drona-a-evoluat-50-de-minute-in-spatiul-romaniei-dar-ulterior-a-iesit_636020.html
Pana acum vad in romania numai lente.
@Nicu
Da și nu..
Da..un elicopter multirol le poate face pe toate (sau cat mai multe)..
La urma urmei Lockheed a oferit României doar BlackHawk in comparație cu Bell care a propus Viper de atac dar și Venom utilitar..în ideea că va fi suficient.
Este eterna discuție multirol vs dedicat..
Nu.. pt că mă uit de pilda la Mangusta cate variante au avut în plan și nu au mai construit..citez de pe Wikipedia:
„A129 Multi-Role
Proposed multi-mission version, not built.
A129 Scout
Proposed reconnaissance version, not built.
A129 Shipboard
Proposed naval version, not built.”
Explica MZ că o aeronavă este tributară misiunii pt care a fost dezvoltată.. exemplu: greu sa faci dintr-un trainer fighter..
Așa și cu elicopterul..Tiger vs Puma/Super Puma..proiectate diferit..misiuni diferite..
PS: AW-249 Phoenix va avea radar AESA.. teoretic poate „procesa” acele roiuri înfricoșătoare de drone fata de care cu toții în comentarii nu (prea) avem soluții-„minune” pentru ele..asta e un pas înainte..
Aia cu programul ITEP e de rasu plansu.
Atat au lalaito cu acele motoare si atat au supt la tata cu bani ca au ajuns sa anuleze programu. Nu ar fi prima data cand se intampla asta. Or sa il re ambaleze acusica si o il prezinte ca program nou pentru motoare. Il dau cu vopsea noua si in alti 2-5 ani o sa fie gata si ITEP asta.
E tactica cunoscuta si uzata de complexul industrial militar din SUA in special.
Noroc cu firmele adtea noi de pe la ei ca le mai dau cate un sut in cur ca altfel…
https://militarnyi.com/en/news/syrian-armed-forces-take-to-the-skies-for-the-first-time-since-the-overthrow-of-the-assad-regime/
https://theaviationist.com/2025/09/06/photo-p-8-lrasm-mojave/
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/imco-deschide-fabrica-in-romania-foto-22156003
IMCO în România.
La mulți ani sărbătoriților zilei, Sf Maria, sănătate și voioșie!
De sezon !
https://totuldespremame.ro/tu-mama/lumea-in-care-traim/solidaritate-cu-profesorii-copilului-meu-de-data-asta-nu-platesc-meditatii-peste-meditatii-pentru-ca-in-clasa-ei-nu-fac-nimic
„..NU am cum să mai fiu solidară cu greva profesorilor. Nu acum. Când va exista un sistem de e v a l u a r e a performanței, când vor primi măriri salariale pe criterii de profesionalism, nu doar că trece timpul și leafa trebuie indexată, când media de la clasa va fi aceeași cu cea de la examenele naționale, am să îmi schimb părerea. Până atunci, cred că luni ar trebui să fie la catedră. În stradă poate ar trebui să fim noi, părinții. Dar nu putem. Trebuie să muncim, ca să strângem bani să plătim meditații.”
Unpopular opinion.
Numiti-ma capitalist salbatic, dar nu cred ca la stat ar trebuie sa ai voie sa faci greva. La privat da, la stat niet Tatiana.
Ok, formatie proasta ca militar din perspectiva acestei discutii, militarii nu pot face greva si nici nesimtirea magistratilor nu a avut-o militarul niciodata astfel incat contrar legii unde este pravazut explicit interdictia asta, tu sa „suspenzi activitatea”, adica greva in toata regula.
Daca la privat, unde grevele sunt rara avis, pot intelge greva respectiv necesitatea ca muncitorul sa se sfadeasca cu managementul, in vederea materializarii evolutiei pozitive a companiei nu doar in profit ci si in salarii, lucru de inteles, ei la stat nu mai este de inteles. Daca in situatia de mai sus discutam de o reducere a profitului si cresterea cheltuielilor cu personalul faptul ca firma o duce bine este totusi o chestiune de normalitate, la stat, unde nu reduci profitabilitatea la nimic, ci doar cresti costurile statului livrand aceeasi calitate de multe ori infecta practic strangi cu usa doar pe contibuabil care primeste indirect si fara voia sa taxe si mai mari.. ehh, parca acolo e alta socoteala.
Stiu ca nu-i o opinie foarte pupulara, nu cred ca-i 100% corecta, dar nici 100% gresita.
Când ai de-a face cu sisteme sociale, nu exista 100% bun sau 100% rau ci doar cat înghite majoritatea populației sau eșantionul supus acelor decizii.
Din păcate, domnule lt(rez) se observa cu ochiul liber, reticenta si opoziția la orice fel de schimbare.
Nu avem decât sa ne uitam cum masina sare in prăpastie sau trenul deraiaza de pe sine.
E ca in bancul ala prost cu 10 filosofi strânși sa schimbe un bec : ” cum definiti schimbarea?”
Asa si cu austeritatea, reforma, tăierile, netaierile, lamentările psdiste, șantajul psd dupa ce au făcut Halimai cu finanțele tarii iar acum mănâncă menta si nu le mai pute gura a ce consuma unele conaționale pe centura.
Pai da, ne rezumam la Caragiale, pe ici pe colo… dar sa nu se schimbe nimic. Adica toti vor o schimbare, dar sa nu cumva sa inceapa de la ei.
nu e o situatia de analizat in alb si negru.
insa greva in invatament pune in pericol si o clasa nevinovata a Romaniei, copii. Ei nu au gresit cu nimic, ei trebuie sa invete.
Profesorii au dreptul lor sa picheteze guvernul si sa faca mars-uri, dar d c nu fac asta in weekend?
Insa pe mine ma uimeste un lucru:
1. un profesor trece de la 16 la 18 ore de predare-învățare-evaluare
2. un copil de 1-4 are 4×5 -> 20 ore pe saptamana
3. un de 5-8 are 5,6 x 5 -> ~30 ore pe saptamana + teme
4. un copil de 9-12 are 6 x 5 -> 30 ore pe saptamana + teme
Plus ca generala si liceul e si perioada cand trebuie sa te bucuri de viata, sa te joci …
Poate eu nu inteleg ceva, dar cum naiba e posibil asa ceva? Un profesor adult sa nu faca greva pentru presiunea la care este supus in copil, dar nesimtitul sa iasa rpd in strada ca i se mareste lui numarul de ore.
corect, viata nu este in alb si negru, hai sa uam cifrele:
– media normei didactice in UE este de 720 ore/an, din care inv. primar 778, gimnaziu 712, liceal 680.
– noua norma didactica este 18h la gr 1 si 20h la ceilalți. O sau iau max de 20h/ sapt. sunt 34 sapt = 34x 20 = 680 h/ an ca MEDIE!!!.
Deci si cu noua norma, abia daca ajung la media europeana cei din licee. Dar hai sa facem greva ca ne place mizeria, parca ar fi profesori pentru copiii eschimosilor din Yakutia, nu ai nostrii.
Orice învățătoare sta la scoala cele 4h/ zi si gata. Deci 20/sapt.
Suma de 680 h/an este cat se piate de reala. Daca citim legea, celelalte 4h trebuie sa si le sesfasoare in cadrul scolii pentru alte activități, gen ședințe, cercuri de studiu, corectat lucrări, olimpiade etc. Pentru 2 copii nu am întâlnit la gimnaziu decat 2 profesori ce faceau asa ceva, restul rup usa catre casa.
Alt fenomen este lipsa de la ore din partea profesorilor, hai sa vedem, cati dintre cei de aici aveti copii la licee si cat lipsesc profesorii? Experienta mea de la liceu top 10 Bucuresti, sunt rare zilele cand face toate orele.
Exista si profesori dedicați pentru meserie, dar sunt excepții.
pt generala in NL clasa se deschide la 8:25 (profesorul e la 8:15)
4 zile pe saptamana cursurile se tin pana la ora 15:00, iar o zi pe saptamana pana la 12:30.
Destul de des vad profesori prin geam cum inca lucreaza dupa ora 15:00.
Profesorii au undeva la vreo 5 zile pe an, „study days”, in care scoala e in inchisa cat timp fac ei traininguri.
Ca sa fie mai usor pt parinti aceste zile sunt legate de vacante (2 zile inainte sau dupa vacanta de toamna, primavara)
Noua norma e 20 de ore pentru toti profesorii. La educatoare a ramas 25 de ore, iar la invatatori e 20+2 remediale. Nu mai exista norme reduse.
Adica 20×34=680 la profesori, 22×34= 748 la invatamant primar, 25*34= 850 la invatamant prescolar.
la prescolar media este 998 h/an.
De ex in Franta (école maternelle) au norma didactica de 24h/saptamana si 108 h/an activități complementare (gen proiecte școlare) La noi nu face nimeni asa ceva pentru ca toti considera norma didactica același lucru cu orele de munca legale.
In Germania si Suedia educatorii stăteau 8h/zi la gradinita pana veneau la 4PM parintii sa-i ia acasa, la noi ii lasa cu niste îngrijitoare iar educatoarele rupeau usa la 12.
Deci….ne place munca…
si inca o statistica pentru anul 2024-2025
Romania are aprox 3.5 mil elevi si studenti
Cadre didactice aprox 229.000, rezultatul o medie de 15.2 elevi/profesor. Este media Germaniei sau a Franței.
Si atunci ce nu merge la noi de scoala e atata de slaba?
Pentru anul 2023-2024 ministerul avea aprox 300.000 angajati din care profesori doar 229.000, iar dintre aceștia 62.000 erau suplinitori. Deci profesori titulari sunt doar 167.000.
Adica noi contribuabilii platim pentru copii nostrii cam asa:
– 56% profesori titulari
– 20% suplinitori
– 24% auxiliari, adica secretare, bibliotrcare, masteii etc. Dar stati ca nu aici e problema, ci in numarul asta intra directorii/ adjunctii de scoli, inspectorate sau minister. ASTIA tin ocupate locurile si din cauza lor avem 20% suplinitori!!
Ca sa concluzionat, din ce plătim noi, putin peste ju.ataye sunt cheltuieli in învățământ performant, restul sunt catre management sau înlocuitori ieftini pe posturile blocate de ei.
Concluzia, școlile sa fie autonome si sa se renunțe la Inspectorate si toti aia din Minister. Asta ar fi o economie reala si concreta +++ va creste si calitatea învățământului.
Nu înțeleg…un profesor are 16-18 ore pe săptămână??? Să tot fii profesor atunci 😁 treci pe la școală să bifezi condica 🤔
Eu credeam ca clasa politica pune in pericol copiii.
Pe data, treaba sta asa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/salariile-cadrelor-didactice-din-romania-sunt-relativ-ridicate-potrivit-unui-raport-al-ocde-3406023
„Cadrele didactice din învăţământul primar din România câştigă în medie cu 14% mai mult decât angajaţii cu studii superioare, în timp ce în ţările OCDE, cadrele didactice din învăţământul primar câştigă, de obicei, cu 19% mai puţin, se arată în raportul Education at a Glance (EaG 2025), editat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), dat publicităţii marţi.”
Hopa, pai ce facem aici? Am ascultat ieri si emisiunea lui Striblea cu prima zi de scoala. A sunat o cucoana profesor, nu a fost in stare sa transmita un mesaj clar privind motivul grevei. A dat-o pana in panzele albe cu „lipsa de respect”. Ce respect, concret, a venit David si a bagat pe careva in ma-sa, sau cum? Deci?
„Numiti-ma capitalist salbatic, dar nu cred ca la stat ar trebuie sai voie sa faci greva. La privat da, la stat niet Tatiana.”
I kinda agree with this. Sunt sigur ca sunt situatii si situatii dar ca principiu sunt de acord.
Eu cred că dimpotrivă, dreptul la grevă trebuie extins, inclusiv pentru militari și polițiști (cu excepția vremii de război sau a catastrofelor naturale).
S-ar putea ca opinia mea să fie și mai nepopulară ca a ta, dragă Locotenent, dar iată de ce cred asta: eu sunt adeptul total doar al schimbărilor pașnice în societate iar greva e unul din mecanismele pașnice posibile. Suntem în situația, dovedită îndelungat de fapte, că Statul acționează apăsat, nemilos și continuu numai împotriva intereselor cetățenilor săi. Toate meseriile și toate categoriile sociale sunt siluite îndelung. Astfel că Statul va trebui resetat într-un mod pașnic iar una din principalele pârghii ale omului pașnic este greva.
(Dar poate greșesc, oare?!)
„dreptul la grevă trebuie extins, inclusiv pentru militari și polițiști”
Hell no ! Aparatul de securitate nu are ce sa caute in jocuri politice si sindicale.
Greșești și încă grav
sigur, ca pretorienii si ienicerii
nu iti place chelia lui bolo? zdup cu el in fantana
Nu stiu ce sa zic draga Arsenie. Mie imi ramane in vedere problema santajului fata de contribuabil. Atat. Din nou, ei nu blocheaza o activitate economica, ei blocheaza elemente de functionare ale statului, angajati ai statului find luptandu-se impotriva statului. Acum, sa fie cu iertare, dar mi se pare complet tampita situatia
N-as merge asa extrem, in sensul ca cei de la stat nu ar trebui sa aiba voie la greva.
As sanctiona insa mai dur greva acolo unde nu e voie, e.g. protestul magistratilor care au lasat deoparte orice aparenta si pur si simplu suspenda toate dosarele … altfel e totusi un drept constitutional, mai ingrijorat sunt ca in privat se vaneaza de patronat f dur orice forma de protest…
am fost si eu la prima zi de scoala cu copilul asa ca nu am termeni recenti de comparatie dar mi-a placut ca a fost mai putin formal, fara primar, politist, popa si mai stiu eu ce, doar cu profesori si copii, nu ce-am mai vazut pana acum cu primari catarati pe mese sa tina discursuri…banuiesc ca nu era peste tot asa dar orisicat, parca a fost mai mult despre scoala, fara mult festivism exagerat…
despre greva, cred ca e prea mult ce fac acum, nu le-au dat manualele pentru ca ar fi fost „act de invatamant” si sunt in greva, doar le-au pus pe banca. sincer mi s-a parut usor infantila aceasta pedanta excesiva…
vezi cazul germaniei
toata lumea ii injura pe amploaiatii la stat, care au un statut special
https://en.wikipedia.org/wiki/Beamter
ne explica unsere sinti deutsche detaliile
Fiind in domeniu, pot spune ca greva nu are fundatie serioasa. Din pacate si sistemul educational este o casta aparte, ca multe alte institutii si companii de stat. Doar ca prin sistemul educational au mai ajuns si oameni capabili, luptand(la propriu) cu sistemul. Singura masura luata care poate fi criticata este cresterea efectivelor claselor. Profesorul trebuie sa se raporteze si la grup, dar si la individ. Pedagogic vorbind devine mai dificil cand efectivele clasei cresc. Cresterea normei la 20 este un fleac. Majoritatea titularilor si-au marit norma pe legea din 2023 la 20(2 ore intrau in norma, dar la plata cu ora). Deci nu a fost atat de mare paguba ca sa marit catedra. Atata ca sunt profesori pe care-i arde, caci plata cu ora varia de la 50 la 150 lei plata per ora(variaza in functie de grad si experienta in campul muncii). Ramanand la capitolul plata cu ora, acum este fixa la 22 de lei net. Nu mai este rentabil sa faci ore suplimentare. Asa au fost salvate niste ore. Cadre didactice titulare, prin „acordul” directorilor si „dezinteresul” inspectoratelor, ascundea intentionat posturi(fie intregi, fie fractiuni) ca pe urma sa fie impartite la plata cu ora. Asa elevii aveau profesori de fizica si la franceza, ori intr-o scoala cu necesar de 3 profesori titulari de matematica erau doar doi. Inca un lucru in care s-a tras cu tunul acum precum in tarani de catre Averescu sunt directorii. Tocmai acei oameni, pusi politic, care erau inima sistemului, ei facand incadrari si trimitand posturile la inspectorate. Scolile mici sau medii au devenit structuri ale unor scoli mai mari. Undeva la 900 de directori au ramas fara postul de director(nu le plangeti de mila, ei au post rezervat, nu au ramas fara loc de munca). Cat despre performanta scolara, este o triada elev-scoala-familie. Toti 3 trebuie sa conlucreze. De asemenea educatia provine din familie, scoala si societatea aducand anumite informatii, valori, competente si comportamente. Oare de ce avem o categorie mare de „auristi” si intre tineri? Pana acum nu am auzit pe nimeni sa zica ca multi profesori(nu majoritate, dar sunt destui) sunt ceausisti cel putin, ori le-a convenit sistemul anilor 90 cand au ajuns in sistem prin diverse mijloace. Inca ceva ce trebuie mentionat este ca interzicerea cumulului pensie-salar a trimis in pensie oficial mii de profesori.
Prin aceste masuri „de austeritate” au fost eliminate plata cu ora obtinute abuziv, pensionarii care veneau sa predea la clasa, profesorii necalificati. Astfel au fost eliberate cateva mii de posturi la nivel national(o estimare, caci un numar exact nu s-ar putea da, caci inspectoratele si directiunile s-ar autoincrimina), care au fost acoperite cu o camasre de clase, respectiv crestere de norma didactica.
Profesorii care isi incep salarul de la 3700 net, la care adaugi niste sporuri care te duc spre 4500 cu tot cu dirigentie(care este grea), sa mearga sa faca protest pentru directori si sefi de sindicat(oameni mana in mana cu sistemul care nu permite intrarea celor profesionali in sistem ; sindicalisti cu posturi rezervate si salarii de 35 000 de lei) imi pare o lipsa acuta de analiza critica. Da, si eu am fost afectat. Imi era frica de schimbarea asta, ca cine stie daca mai aveam loc de munca. Au fost cazuri, citisem zilele trecute, ca un liceu de elita a fost unit cu o scoala gimnaziala slaba, iar consiliul de administratie si directorul scolii gimnaziale au devenit liderii liceului, aceasta unire fiind facuta total abuziv. Dar revenind, am avut curajul sa privesc in perspective si sa vad reactiile unor colegi(deloc profesionali de fel), iar atunci mi-am dat seama ca aceste schimbari nu au fost neaparat rele. Si cum i-am spus unui amic „nu conteaza ce director sau colectiv de profesori are scoala. Tu tot poti sa mergi la ora si sa fii profesional”. Maine la ore!
https://www.stiripesurse.ro/cum-se-fura-caciula-greva-profesori_3809534
Astia mei vorbesc si despre clase cu elevi fictivi, totul.acoperit sa le iasă normele.
Ministrul USR al Economiei, Radu Miruta, ia apararea Avioane Craiova in privinta softului nelivrat de Elbit.
https://defapt.ro/investigatii/viitorii-piloti-f-16-lasati-fara-iar-99
___
De precizat ca gagiul e pe felie cu softurile:
https://usr.ro/membri/radu-miruta/
Dar si el si Nicu Falcoi (actualul presedinte CA al Avioane Craiova si fost pilot de supersonice) sunt de la USR.
sa fim atenți la detalii:
– romanii reclama: „să livreze echipamentele și soft-ul necesare”..”dar pentru că softul, corecturile care trebuiau făcute în soft, nu sunt făcute”
– israelienii: „contract …numai pentru livrarea echipamentelor de avionică”…”integrare tuturor sistemelor și livrarea avioanelor este responsabilitatea A.C.”
Asa cum pare, geniile suveraniste carpatine pare sa fi semnat un contract doar pentru achiziție de echipamente si soft, dar fara suport integrare. Si acum probabil ca-si muta pisica de la unul la altul pentru ce e bug/change request.
Din genul economiilor tâmpite care ajung sa te coste 10x la final.
PS. acum nu pot sa nu ma întreb cine va asigura suportul post-productie? Ca acolo incep problemele adevarate, nu la 2 ture de pista ce fac astia acum.
Contracte din astea, in urma experientei mele se fac
in mod „turn key” . Acest mod costa mai mult, fapt care
clientul la omis , menit sa arate sefilor pret ieftin.
Asa cred eu ca a scapat integratia sistemelor .
Daca modul „turn key” era impus, nu puteau sa existe
divergente.
https://en.wikipedia.org/wiki/Turnkey
Ministrul Apărării trage la răspundere serviciul secret al Armatei. „Cum e posibil ca Potra să aibă un ARSENAL în casă, fără ca serviciile să știe?”
https://www.gandul.ro/actualitate/ministrul-apararii-vrea-ca-responsabilii-din-dgia-care-stiau-de-militarii-mercenari-din-congo-si-de-armele-aduse-in-tara-sa-raspunda-cu-functia-20627808
De aia il mancau de coor inca din prima zi a numirii sale.
Nu ne mai facem bine ca natie 🙁
Si inca ceva: Cand angajezi soferi de tir sau coafeze la politia de frontiera care habar nu au pe ce lume sunt – uite explicatie de tara bananiera:
„„Pot spune cu certitudine că există inclusiv posibilitatea ca aceste ansambluri tehnice care conțin și cuiul grenadei să fi fost purtate la brelocul de la chei, fără ca absolut nimeni să înțeleagă ce reprezintă piesele respective”, au precizat sursele citate.
În altă ordine de idei, legat de puștile de asalt, sursele Gândul au explicat că nu ar fi primul moment în care arme dezmembrate integral ar trece cu lejeritate de controalele de la Poliția de Frontieră.
„Dacă ansamblele mici ale unei arme, precum cuiul percutor, mecanica trăgaciului, alte componente precum arcurile și altele pot fi purtate cu lejeritate în buzunar, restul părților mari, cum sunt țeava sau patul puștii, pot fi puse în bagaje, dacă se merge cu mașina, în diverse locuri libere dintre coca și caroseria mașinii. Ideea e că s-a trecut cu ele pe sub nasul polițiștilor”, susțin sursele Gândul.
„O armă poate conține și până la 25 sau 30 de piese, cele mai mari fiind patul, corpul și țeava, în funcție de model. Piesele mici le puteau avea inclusiv asupra lor. Nu ar fi ridicat bănuieli. Cât despre țeavă, ar fi putut foarte bine să o aducă în bagaje”, au adăugat aceleași surse.”
https://www.gandul.ro/exclusiv/cum-au-intrat-in-tara-armele-gasite-la-horatiu-potra-nimeni-nu-s-a-prins-ce-reprezinta-piesele-respective-20445815
Ete fleosc (de articol zic nu de comentariu).
gandul, trompetele moscovei
Da, am renuntat de cativa ani sa-l mai citesc.
Nici vorbă. Nici vama, nici poliția de frontieră nu au capacitatea fizica de a controla toate bunurile și mărfurile care intră în țară.
Cel mai probabil se stabilesc niste criterii de risc și se fac controale prin sondaj in zona expeditorilor și beneficiarilor din zona de risc.
Marile capturi de bunuri interzise sau contrabandă transfrontaliere sunt ori din pură întâmplare, dar cel mai adesea la pont. Adică, unul din rețea este nemulțumit de beneficiu și atunci livrează (contra unor beneficii) informații.
„WB Electronics’ Gladius system underwent regular combat testing in Ukraine from 2022 to 2024. Every component, from the kamikaze drone to the command post, was deployed on the front lines under Russian fire before being integrated into the final design.”
https://x.com/PawelSokala/status/1964993484877951421
https://kyivindependent.com/drone-with-cyrillic-markings-crashes-in-poland-near-belarus-border/
Spanish chess tournament bans Israeli flags, global body overrules
https://www.jpost.com/israel-news/sports/article-866574#google_vignette
Overruled
https://monitorulapararii.ro/sef-fbi-pe-contrainformatii-a-fost-agent-dublu-rusia-china-1-58861?fbclid=IwY2xjawMruT5leHRuA2FlbQIxMABicmlkETFBbW9LV0dRbVF5QjBydWdiAR5RGpxIcnFvVP-5S0lhV_GsBu6fxClEuDqTJWHKNb1bz_Ba8Ga1pEsSOkBRLQ_aem_z0-bvktjA_ZAru3f8n8u6Q
poftim de’ coane iancule
Polonia face un pas destept
https://nordicreporter.com/2025/02/poland-refuses-to-comply-with-eu-immigration-rules-while-leading-the-union/
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/vecini/crestere-istorica-a-industriei-de-aparare-a-bulgariei-22157027
nu ne intereseaza, noi nu suntem bulgari
nu uitati, in 2 ani bulgarii o sa fie langa noi, iar in +5 ani ne vom uita la ei cu invidie.
Vezi ca si Bosnia are +33% si o sa exporte anul asta munitie de peste 500 mil euro.
interesant ca e sub egida EuroJust…posibil sa fie doar de fatada
https://www.g4media.ro/breaking-fostul-director-adjunct-al-spionajului-din-r-moldova-acuzat-de-diicot-ca-a-divulgat-informatii-secrete-catre-kgb-al-belarus-in-conditii-de-natura-sa-puna-in-pericol-securitatea-nat.html
oare faptul ca au colaborat si maghiarii inseamna ca Orban Viktor e pe faras?
nu ,inseamna ca dizidenta si independenta e cam de fatada cand unchiu indiferent care e el bate cu pumnu in masa ,numai comenteaza
Sau e oare asa absurd de presupus ca Cehii au fost lead nation in acest lucru? Tocmai ce au declarat persona non-grata un diplomat belarus. Acelasi cu care s-a intalnit agentul triplu-sec cica prins de SRI.
Hai, sa nu-i mai facem „gheroi” pe astia din SRI cand serviciile sunt pentetrate pana la varf de catre rusi.
Ai nostri au crezut ca sunt ei smecheri si l-au tinut vezi doamne ca agent triplu-sec pana cand cehii au descoperit toata povestea si au cerut info si colaborare de la servicii din celelalte tari din NATO printre care si Ungaria. Hu si RO niciodata nu ar fi conlucrat, mai ales avand Budapesta ca teren fertil pentru „shpioni” rusi.
SRi si DIICOT au fost fortati sa REACTIONEZE de catre Cehi care au dat mai departe speta si a venitt UNQ cu pumnul in masa.
Altfel, sa se schimbe primim dar sa ramana la fel, Coane Fanica.
Caragiale Forever = Romania.
https://hotnews.ro/donald-trump-mesaj-pentru-chisinau-o-moldova-in-pace-este-esentiala-pentru-securitatea-regionala-2061732
n-am zis eu ca e absurd sa fie cehii lead nation in anihilarea acestei retele, de unde ai scos-o?
comunicatul oficial spunea de Eurojust iar cehii au dat-o doar ca au expulzat un diplomat impreuna cu alte servicii. pp ca fiecare a dat ce-a vrut
Eurojust e totusi agentie de cooperare in domeniul criminalitatii „serioase” (droguri, trafic de persoane, terorism), deodata a ajuns si pe filiera asta
la noi da, senzatia e ca se doarme in papuci
plangerile pt care sa facut dosarul in cazul tate au venit pe filiera externa ,ca daca se limitau prostii la romance, cu angajat de la dipi, stateau si in ziua de azi linistiti ,nu ca ar fi prea deranjati acu
Pai da, cu ungurii e simpla treaba cel putin din perspectiva unora de pe aici. Daca au intervent in speta, e clar substrat, e schema, e manevra, e ceva. Daca nu interveneau era normal, ca sunt cu Putin. Cert este ca orice fac, nu e bine, ca asa ne tragem noi cate o erectie identitara.
Cert este ca au facut ce trebuie, si relatia lor cu SUA este un pic mai buna decat a noastra. Prin urmare ar fi bine sa facem o disectie intre gargara lu’ Orban si vectorul politic pe care se afla. Stiti voi vectorul ala pe baza caruia ei nu au nevoie de vize in SUA si noi… mai asteptam un pic.
https://techrider.ro/defense/video-exclusiv-ministrul-apararii-vom-obtine-o-suma-consistenta-prin-instrumentul-safe-de-inzestrare-militara-comisia-ne-ar-fi-dat-mai-mult-daca-nu-aveam-deficit-romania-vrea-sa-finanteze-prin-mec/
Ministrul Apărării: Vom obține o sumă consistentă prin instrumentul SAFE de înzestrare militară. Comisia ne-ar fi dat mai mult dacă nu aveam deficit / România vrea să finanțeze prin mecanism două nave de patrulare, IFV-uri, arme de asalt, drone și infrastructură
Deci, se pare că vom avea de ales între Ascod 2 și Lynx, la MLI! Pariuri?
Părerea mea, hâc…
Ascod 2 ifv
LYNX !!!:)
Foarte grav, probabil componenta a razboiului hibrid !
In curand, in trendul asta, cu frica de vaccine de orice fel, la copii din tara vor aparea boli care fusesera eradicate in secolul trecut!
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/scandal-major-in-sanatate-dupa-conferinta-de-la-brasov-a-medicilor-conspirationisti-masurile-anuntate-de-ministrul-rogobete-3402771
Uneori am senzatia ca democratia a creat monstri. Tot felul de „mari oameni” care se cred buricul pamantului cu adevaruri absolute in buzunar si nu o zic doar la medici am exemple de la padurar pana la mare general care sunt plini de adevaruri absolute in orice.
Nu e chiar asa…democratia originala a lui iliescu a creat monstri.
Toti au drepturi in tara asta…nimeni nu pare ca mai are responsabilitati sau mai bine spus nu mai e cine sa impuna respectarea legilor.
„Nino-nino” e atat de pasiva ca nu se baga decat daca e cu raniti sau morti (si panditt din boscheti sa ridice permise) iar justitia e o gluma sinistra. Cine are bani ia cu suspendare sau NUP de la procuror.
https://www.navalnews.com/naval-news/2025/09/lockheed-martin-and-navantia-reach-key-milestone-for-f-110-frigate-program/
https://www.g4media.ro/influenta-organizatie-americana-heritage-foundation-intalnire-la-bucuresti-cu-ministrul-apararii-ionut-mosteanu.html
https://www.g4media.ro/exporturile-de-arme-ale-frantei-au-insumat-216-miliarde-de-euro-in-2024-a-doua-cea-mai-buna-performanta-istorica.html
How about sa dăm Ungaria afară din UE? https://m.digi24.ro/stiri/externe/ue/viktor-orban-propune-transformarea-ue-intr-o-structura-cu-cercuri-concentrice-3404975
A căzut guvernul francez.
A cerut vot de încredere în parlament și nu a obținut numărul de voturi necesare.
Franța și Macron au acum foarte groase probleme. Opoziția e mai tare ca niciodată.
Le Pen va ajunge la guvernare ?
Pana nu le dai oamenilor ce vor, nu se vor lasa…Sa vina LePen sa vina si Auriferii la Bucuresti la palatul Victoria caci din bube, mucegaiuri si noroi ori vom renaste ori ne vom duce …..de suflet.
Mai bine de evitat situatia „ori la bal ori la spital. Pe englezi i-a mancat in cur si au iesit din UE…mai bine sa nu fortezi norocul. Francezii sunt departe, noi suntem aici …nu-i acelasi lucru. Pentru noi n-o sa puna nimeni curul la bataie ca pentru francezi – suntem categoria a 3-a in Europa ….sacrificabili.
Tandemul China – Rusia e pe val. Europa nu are instrumentele juridice adecvate să combată atacul la care e supusă – necazurile democrației versus totalitarism care are mână liberă în a face ce are chef.
Mi se pare mie sau devenim din ce în ce mai vulnerabili? Se tot bate apa-n piuă că la un eventual test rusesc al țărilor NATO, țările baltice vor fi atacate primele. De ce ar atacă acolo când burta moale e România? Cu 40% votanți pro Putin aici, cu o Franța paralizată de alianța extrema dreaptă cu cea stângă…. suntem copți să cădem în mâinile rușilor dacă Ucraina sucombează. De Moldova nu mai zic….soarta îi e legată de ucraineni mai mult decât de noi. Viitorul se arată complicat cu tente sumbre
E altceva cand tu esti ala atacat de un dusman extern. Si Oswald Mosley avea sustinere in UK in interbelic dar cand Hitler a inceput sa faca mizerii si sa intre in razboaie mai ales cu UK s-a evaporat suportul pentru fascism in UK.
Si noi daca suntem atacati de rusi se va evapora rapid simpatia pentru suboamenii din est.
Sper…dar nu ar fi cam tarzie trezirea aia? In Februarie 2022 erau niste cozi uriase la pasapoarte….”vitejii” nostri gata sa se duca si la dracu numai aici sa nu fie. Fii „linistit” – rusii au experienta in ceea ce fac. Mai intai o criza sau o convulsie sociala pentru o guvernare – daca nu prietena macar sa nu fie ostila apoi daca „regele” jocului (guvernul ori presedintia) e capturat cum continui? Vezi pe vreunul mai bataios gata sa ridice o tara – gen Miron Cozma pt mineri? Eu nu vad. Nici macar cand suntem in kkt economic nu este vreunul in stare sa vorbeasca pe limba oamenilor. Cati stiu ce inseamna categoria „Junk”? Cativa mai cititi….restul? UK e alta mancare de peste. Aia s-au batut si se vor bate. Noi….cu lupta de neatarnare, cu Miorita, cu nevoile si neamul …niciodata nu ne-a picat bine sa ne dezlipim de curul muierilor. Dar suntem buni de gura…nimeni nu ne intrece
Prin provocarea unei crize controlate, Macron poate apărea în postura de „făcător de regi”, scăpând în același timp de răspunderea politică directă, și deschizând calea fie pentru o schimbare de prim-ministru, fie pentru o dizolvare, în funcție de interesele sale strategice. Eșecul lui Bayrou, dacă era așteptat, dezamorsează responsabilitatea politică directă a șefului statului.
Eu unu pentru vanatoarea de drone a-si opta pentu un B 25 luat bine la cioacan si pus pe el de toate necesare pentru aceasta misiune radar de detectie ,opto, bruiaj , rachete , si nu in ultimu rand tunuri in bot de tip DAS+HMDS pe scurt o fortareata vanatoare si nu in ultimul rand autonomie ridicata poentru patrule lungi si de ce nu si o nava mama pentru drone rapide de vanatoare
Ha ha, am zis si eu mai de mult ceva similar, dar cu B17: sta toata noaptea in aer, poate cara o grama apkws sau altceva similar, plus o droaie de turele (transformate in teleoperabile ghidate de in FCS modern). Mai in spatele frontului poate ar avea o sansa de supravietuire.
Idee foarte buna dar un behemoth din acelea nu stie sa doboare o drona care merge la 100 m inaltime prin dealuri sau intro regiune populata si nici nu manevreaza bine.
Solutia folosita este elicoptere, avioane mici de pulverizare si stingatoare, dar si avioane de interceptie cu elice care folosesc mijloace electronice
si mitraliere.
Lasere si tunuri mobile daca nu se gasesc in traseul
dronei, in raza ei, nu fac nimic.
https://hotnews.ro/romania-cumpara-o-corveta-usoara-din-turcia-de-care-armata-are-mare-nevoie-si-pentru-care-va-plati-223-de-milioane-de-euro-2061859
Nu vreau.
Pot sa ma insel, dar nu mi se pare tartorele asa de negru !
Orice achizitie din secolul asta este parfum fata de ce avem acum.
„Timpul nu mai are rabdare”.
Cred/sper ca vecinii de peste balta sa se dea peste cap pt ca vitrina lor sa fie tot timpul impecabila – garantie de la tun la …mosor.
Chiar si „sentimental”, vecinii ar putea sari in ajutor mai usor pt ceva facut de ei decat pt nave pe care le iau tot timpul „la tinta”.
https://www.economica.net/romania-cumpara-o-corveta-usoara-de-un-sfert-de-miliard-de-euro-din-turcia_869672.html
https://hotnews.ro/americanii-au-rupt-un-important-acord-cu-romania-si-celelalte-tari-europene-din-mandatul-lui-bide-reactie-act-unilateral-de-dezarmare-2061973
„..Statele Unite reziliază memorandumurile de înțelegere semnate anul trecut sub administrația Biden, care urmăreau să creeze o abordare unificată pentru identificarea și expunerea informațiilor rău intenționate răspândite de guverne străine care doreau să semene haos.”
„Act unilateral de dezarmare”Acum, măsura de renunțare la cooperarea cu europenii vine în contextul în care administrația Trump a desființat agențiile guvernamentale care urmăreau să protejeze integritatea alegerilor din SUA și să combată influența malignă străină în țară și în străinătate
„James Rubin, care a ocupat funcția de director al Centrului până în decembrie, a descris această măsură ca fiind un „act unilateral de dezarmare” în războiul informațional cu Rusia și China.” ! ! !
Inteleg America First dar cu apararea si aliatii ce-ai avut ? Ce urmeaza, NATO ? Parca e ceva care curge contra Americii, sau e atat de swaiter , ca de la nivel inalt, isi desconspira pana si sursele ?! A mai fost o America First de le-au furat rusii pana si bomba !
Why Tackling Iranian Drones Is A Job For Israel’s Helicopter Gunships
https://www.forbes.com/sites/davidhambling/2025/06/16/why-tackling-iranian-drones-is-a-job-for-israels-helicopter-gunships/
Ukraine shot down 3,200 Shahed-type drones from helicopters in past year, chief commander says
https://kyivindependent.com/ukraine-shot-down-3-200-shahed-type-drones-from-helicopters-in-past-year-chief-commander-says/
Când spuneam, acum ceva timp, când plângea lumea că picau dronele rusești la noi, că se pot urmări si doborî dronele cu Socat-urile, se uita lumea ciudat la commentul meu.
Acum se adeverește…
Părerea mea, hâc…
@Robi și @Sharky..
Corect!
Iată că aflăm ce isprăvi fac..
Și eu susțin elicopterele in lupta anti drone gen Shahed sau FPV..
Sunt foarte actuale..nici gând de obsolete cum le vor unii retrase (mai ales politicieni inclusiv în SUA).
Cum spuneam mai sus ! Elicopterul e nr 1 la vanat drone, pana se vor inmulti dronele vanatoare de dronecare o sa aiba AI…
https://defence-blog.com/bmt-reveals-vision-for-multi-role-strike-ship/
https://www.antena3.ro/economic/sindicatul-avioane-craiova-cere-ministerului-apararii-sa-evite-penalizarile-care-pot-compromite-modernizarea-aeronavelor-iar-99-758776.html
Citiți articolul asta legat de IAR 99 SM. Printre multe discutate acolo, apare informația legata de un nou model de IAR in cooperare cu Leonardo, pentru F 35 ale României. Interesant!
PS. Leonardo produse și motoare?
Leonardo produce numai componente de motoare
pt avioane produse de ei in general, pt M346 de exemplu.
„Leonardo produce numai componente de motoare”
Incurci borcanele Avi. Leonardo nu se ocupa de asa ceva. Incearca Avio Aero, o subsidiara in ziua de astazi a General Electric Aerospace.
@Cezar @Dov și @Alex
Avio a reunit toate companiile de motoare italiene (Fiat, Breda, Piaggio cred) pe modelul MTU din Germania (BMW, MAN, Daimler)..
Dar s-a spart în 2: exista Avio SpA si Avio Aero..
Avio simplu este în cadrul Leonardo și sunt mai mari..sunt cei care participă la programul EuroJet EJ200 pt motorul Eurofighter.. programul spațial european etc.
Avio SpA (echivalentul nostru la SA) are acționar majoritar pe Leonardo (33% parcă).
Astia sunt Avio:
https://www.avio.com
Avio Aero sunt mai mici si aparțin cum bine zice Alex lui General Electric (SUA) și au făcut motorul Eurodronei.. Catalyst.
Iar ăștia sunt Avio Aero:
https://www.avioaero.com
..și programul Eurodrone / „EuroMALE”:
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Eurodrone
Ambele fac componente pentru multe motoare..
S-au separat într-un moment când era cerere scăzută dar acum italienii cred că regretă că nu au o companie puternica de motoare mai ales că vremurile s-au schimbat și azi e foame mare de motoare.. componente.. etc.
Italia face motoare pt programul spațial european..aveți mai multe aici..și istoria Avio:
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Avio
Pt avioane militare nu exista cap coada motor italian..doar subansamble..Italia are mare tradiție dar după WW2 nu au mai investit in concepte proprii ca Franța si UK..au folosit și folosesc motoarele altora..
Pe aeronautica, Piaggio a fost printre dezvoltatorii motorului Honeywell F124/F125 de pe M-346 Master dar s-au retras..in rest Italia a participat la motorul de pe Typhoon și Tornado iar acum pt GCAP/Tempest (prin Avio a lui Leonardo).
Părerea mea că ar trebui integrate toate companiile de motoare pe modelul MTU din Germania (aerian, naval, terestru.. spațial)..adică pe lângă aceste 2 Avio din aerospațial integrate cumva și IVECO și FPT (Fiat Power Trains) ajunse la Leonardo după preluarea Iveco Defense de pe aplicații terestre precum și Isotta Fraschini de pe naval (cu turbine care echipează FREMM-urile italiene) și care este la Fincantieri.
Și posibil Piaggio sa mai aibă divizie de motoare ajunsă la Baykar după preluarea de către turci.
Deci făcut consorțiu Leonardo cu Fincantieri.. preluat de la străini ce era italian..separate operațiunile cat sa se ocupe strict pe motoare de toate felurile..pe modelul MTU, Safran, Rolls Royce..
Părerea mea că dacă ai pretenția să ai independenta tehnologică îți trebuie motoare autohtone..
Merg mai departe și consider că ar trebui sa existe un model similar peste tot..gen Rolls Royce fuziune cu Perkins.. Volvo cu Scania..
Scopul final ar trebui sa fie un „MBDA” pe motoare..adică un consorțiu pan-european care sa reunească toți marii furnizori de motoare din vestul Europei..adică MTU – Germania, Rolls Royce-UK, Safran-Franta, aceasta companie italiana – că s o numi Avio whatever, ITP Aero – Spania, Volvo și Scania – Suedia, Wartsila- Finlanda..
Și astfel Europa ar putea concura cu SUA (și vin din spate chinezii și chiar alții.. sud-coreenii..turcii.. indienii..)
Cum e MBDA pe rachete, așa sa fie acest „EuroTurbo”
Părerea mea.
Pai ce am spus eu ?
„Avio simplu este în cadrul Leonardo și sunt mai mari..sunt cei care participă la programul EuroJet EJ200 pt motorul Eurofighter.. programul spațial european etc.”
Amice incurci borcanele Avio SpA se ocupa strict de de sisteme de propulsie pentru rachete.
https://www.avioaero.com/military-aviation/modules-components
Alex, Alex:
Si piese pt motoare Honeywell pt M346
https://en.wikipedia.org/wiki/Alenia_Aermacchi_M-346_Master
Nu fi asa de narrowminded. Nu ti a mers azi, let go….
Amice continui sa fii idiot!? Avio SpA, la care Leonardo este actionarul principal, nu se ocupa de motoare cu reactie. Singura lot afacere este productia de motoare pentru rachete. F124 este partial fabricat in Europa de International Turbine Engine Company (ITEC), AERALIS si ITP Aero. Mai incercam o data?
Iti explic in silabe:
Motorul Honeywell este numai motor.
Avionul M346 e numai avion.
Ca sa fie montat acel motor in avion, avionul acesta,
e nevoie de piese speciale ca sa faca interface
intre motor si avion.
Aceste piese sunt produse de Leonardo & Avio.
Si daca mai vrei sa ti raspund vreo data tine ti
putin gura precum stii sa te abtini la stomac. N o
sa ti faca rau.
„Leonardo produce numai componente de motoare
pt avioane produse de ei in general, pt M346 de exemplu.”
Continui sa fii idiot.
@Alex si @Dov
Amândoi aveți dreptate..
Am greșit eu..mea culpa. Chiar eu am încurcat..
Dar daca te uiți pe Wikipedia la concernul EuroJet apare Avio simplu..
https://en.m.wikipedia.org/wiki/EuroJet_Turbo_GmbH
Insa dacă intri direct pe pagina consorțiului menționează Avio Aero..
https://www.eurojet.de/company/
Poate fi confusing pentru oricine.
Dar și Dov are dreptate că integrarea motoarelor in aeronave presupun piese.. componente.
De asemenea, pe pagina de Wikipedia italiană scrie clar că Avio simpla produce și motoare de rachete (Aster, Camm ER etc)
I settori di attività sono:
-progettazione, sviluppo e produzione di lanciatori spaziali (il lanciatore Vega e la sua evoluzione Vega C);
-sistemi propulsivi a propellente solido e liquido per lanciatori spaziali (programmi spaziali Ariane 5 e Ariane 6);
-sistemi propulsivi a propellente solido per missili tattici (Aster 30, Aspide, Marte e Camm-ER)[21];
-sistemi propulsivi a propellente liquido per satelliti;
-ricerca e sviluppo.
https://it.m.wikipedia.org/wiki/Avio_(azienda)
In fine..eu doream sa subliniez altceva..faptul că dezvoltarea de motoare autohtone îți asigură independenta tehnologică in aceste vremuri cu întârzieri monstru..comenzi multianuale..
..totodata iintegrarea la nivel național a tuturor operațiunilor legate de motoare (de orice fel) ar trebui sa reprezinte o prioritate..
Și chiar la nivel european..pe modelul MBDA pe rachete.. eventual separat civilul de militar și făcut un concern pan-european (EuroTurbo care sa adune EuroJet, EuroProp, „EuroShaft”- motoarele de pe elicopterele Tiger și NH-90) cu toți marii furnizori de motoare din Euro..pt a ține pasul cu americanii..și în perspectivă cu chinezii.(sau aici pt a menține decalajul tehnologic.. depinde din ce unghi privești). Vin din spate și altii: sud-coreenii..turcii.. indienii..
Numai uniți, părerea mea, se poate face ceva.
Probabil este vorba despre IAR-99 TD
@Cezar
Am citit stirea și eu cred că se referă că în viitor Avioane Craiova (AC) va produce sau asambla M-346 Master (sau poate și M-345 Tutor).
Gen licența..
Cum intuiam mai demult.. platforma IAR – 99 și-a atins limitele tehnologice..astea 10 modernizate sunt ultimele.
AC trebuie sa gândească în perspectivă..nu poți să sari de pe Soim pe Lightning..
Acum merge de pe Soim pe F-16..dar in viitor saltul este prea mare de pe 99 pe 35.. părerea mea.
Tot respectul pentru proiectanți..știu că Domnul Neamtu a lucrat la el..dar este generație anii 80-90..fie și cu update-urile..
Ar insemna fi sa treci de pe Dacia direct pe monopost de Formula 1..
Acum ai alte materiale..mult mai ușoare- compozit..altfel se simte când zbori..
Azi in lume vârf pe trainere înseamnă Master, T/F-50 Golden Eagle..T-7 RedHawk..ușor ușor toți trec la ele..
Recunosc și vest-europenii că ale lor sunt depășite.. Alpha Jet, Hawk/Goshawk, AvioJet, etc..sunt generatii trecute.
In perspectiva Romania va trebui sa achiziționeze avioane noi de antrenament..astea IAR-99 sunt soluție stop gap..nu acum..dar în 10-15 ani îți trebuie altele..
Și probabil că în acel MoU semnat recent intre AC și Leonardo poate se referă și la eventualitatea unei comenzi de Master și care să fie parțial asamblate la Craiova.. poate mementanta..service..etc
Nu este vorba de dezvoltarea unui avion nou..ci de Master sau Tutor..marii furnizori sunt prevăzători și încheie acorduri de colaborare cu multi ani înainte de tendere..sa fie pregătiți..și probabil și de marketing să vadă decidenții că Vezi Doamne ei stimulează piata internă.. creează noi locuri de munca bla bla..sa forțeze subtil lucrurile..
Ei.. părerea mea că cei care vor asigura integrarea Master în România în eventualitatea că va intra vreodată în serviciu românesc vor fi Avioane Craiova..la asta se referă articolul.
Nu e nimic wow..se practică on a year to year basis..puteau alege Aerostar etc.. Leonardo este cu AC la fel cum Aerostar este cu Lockheed Martin iar Airbus este cu IAR Ghimbav..atâta tot.
Era articolul asta..dacă citești printre rânduri asta sugerează..că Avioane Craiova va promova produsele Leonardo ca sa obțină și ei externalizare de producție pe subansamble.. întreținere..service etc.
https://www.rumaniamilitary.ro/leonardo-si-avioane-craiova-au-semnat-un-acord-de-cooperare-tehnologica-si-industriala-pentru-programele-aeronautice-actuale-si-viitoare
IAR100?
https://www.israeldefense.co.il/en/node/66219
Asta inseamna ca daca se vor cumpara K2 pt Romania, ele vor veni aproape sigur cu Trophy montat.
cam cat costa un sistem?
Se apropie de 1 milion de $
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/motivele-pentru-care-multi-generali-romani-sunt-2470465.html
Îmi aduc aminte de perioada din armata (’95-ish), când, în ciclul 3 fiind, ca (functie), cum se făcea ora 15,ma trimitea (ofiterul meu șef) peste drum (aveam permis permanent) , după votca de aia la juma de chil, de la European drinks. Mai precis, 2 sticle („mai bine ia 4,sa nu faci doua drumuri”). Pe urma veneau ceilalți ofițeri, prieteni de ai lui, usca o sticla cu ei, rămânea singur, mai baga și alelalte sticle…
Inca mai trăiește, ca s-a lăsat de sport (unul din foarte puținele cazuri de le cunosc, prin prisma meseriei). Ăilalți colegi de sticla, nu prea. Efectiv nu aveau ce face toată ziua, mai frecau unii hărțile prom BPL, care pe la atelierul auto, dar baza era rachiul.
cand facui la artilerie la bacau, ca si ND , saream gardu si erea un chiosc de vindea moskoskaya, odata erea spre liberare mi-am bagat in pantaloni ,ca aveam unii imensi, fo 6 sticle de nu am mai putut sari gardu inapoi, asa ca am intrat demn inapoi pe poarta.
mergeam ca o gheisha, sa nu cloncane sticlele
De un ochi format niciodata n-ai scapare!
La un poligon am aruncat 4 sticle in sant si am lasat una sub veston, pe care o incepusem pe drum. Nu se vedea deloc. Dar capitanul Padureanu (D-zeu sa-i dea sanatate ca m-a scapat de mina) a bagat mana drept in vestonul unde aveam pitita sticla – avea radar nu ochi!
Claudia Gasparini, membru în Consiliul de Administrație al Avioane Craiova numit de USR sau cu ajutorul USR, că așa se fac numirile la companiile de stat, a transmis un mesaj la o lună după preluarea mandatului.
Doamna Gasparini spune că a fost ”aproape zilnic” la companie, pentru a înțelege mai bine realitatea de acolo. Lăudabil demers, fără niciun fel de ironie.
Concluziile doamnei, după o lună de zile la conducerea Avioane Craiova și multe zile petrecute în fabrică, sunt însă extraordinar de seci, iar planurile de viitor pot fi sumarizate prin să fie bine ca să nu fie rău.
Iată ce a scris:
”Pe baza a ceea ce am văzut, ne vom concentra pe:
✅ Accelerare și modernizare: Programele de mentenanță și modernizare trebuie să prindă viteză.
✅ Investiție în oameni: Trebuie să atragem și să pregătim tineri specialiști care să continue tradiția.
✅ Strategie de marketing: Vrem să arătăm lumii întregi, pe piața națională și internațională, ce putem face.
✅ Aliniere la standarde europene: E nevoie de un salt tehnologic pentru a fi competitivi.
Cred că, prin muncă, viziune și sprijin real din partea instituțiilor, putem readuce Avioane Craiova acolo unde îi este locul: în topul industriei aeronautice românești și un motiv de mândrie pentru Craiova și pentru România.”
Bun, hai să le luăm pe rând.
Accelerare și modernizare. Da, programele de mentenanță și modernizare trebuie să prindă viteză, mai ales că pentru IAR-99 SM se face anul de întârziere și încă se adună zilele. Dar un prim pas pentru a accelera ar fi să aflați cine minte. Avioane Craiova dă vina pe subcontractorul Elbit, în timp ce Elbit spune că a livrat tot ce avea de livrat conform contractului. Deci, doamna Gasparini, cine minte? Nicu Fălcoi, președintele CA de la Avioane Craiova, a spus doar că acest contract dintre companie și Elbit a fost foarte prost făcut, în dezavantajul Avioane Craiova. Cine minte și cine e responsabil?
Investiție în oameni. Perfect! De ani de zile scriem, noi și alții, că Avioane Craiova este o instituție în care se băltește. Oameni care lucrează acolo de zeci de ani cu rezultate nesatisfăcătoare și care blochează accesul altora. Cum investiți în oameni noi, dacă ăia vechi rămân pe poziții, iar pozițiile lor sunt de putere?
Strategie de marketing. Doamna Gasparini, pentru o strategie de marketing eficientă, de care e mare nevoie în anul 2025, categoric, trebuie să aveți un produs sau un serviciu pe care să îl promovați. Or Avioane Craiova fix asta nu are, produsul. Înainte de marketing și de a arăta lumii orice, nu mai bine faceți ordine la interior și vă organizați acolo? Că IAR-99 SM, dincolo de întârzierile rușinoase, este un produs perimat din concept. Modernizarea este una minimală, iar în piață există produse incomparabil mai bune.
Aliniere la standarde europene. Da, e nevoie de retehnologizare, dar cum o faceți? Retehnologizare pentru ce? Pentru două avioane care intră la RK pe an? Cu ce bani retehnologizați? Și pentru ce anume retehnologizați? Care e produsul pe care îl vinde Avioane Craiova? Cine e interesat de acest produs?
Dacă după o lună de mandat, care e un interval scurt, complet de acord, tot ce se poate prezenta e un plan naiv și rupt de realitate, plin de platitudini seci și fără vreun obiectiv asumat, mă tem că s-a stat degeaba o lună în fabrică. În afara postărilor pe social media care atrag engagement de la postacii de partid, între Avioane Craiova de azi și cea de anul trecut sau de acum 10 ani nu este niciun fel de diferență, iar
compania asta nu are nicio urmă de viitor real.
Sursa Aviatia Magazin
Tot e bine ca a ieșit sa spună ceva. Ăilalți se mulțumesc sa încaseze indemnizația de membru in CA și atât.
Lipsește Neamțu Tiganu să îți spună ce „specialiști” lucrau acolo
sa facem sa fie bine
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt
Comisiile reunite de apărare ale Senatului și Camerei Deputaților au acordat ieri, 8 septembrie, în unanimitate, aviz favorabil pentru achiziția unei corvete ușoare din clasa Hisar, produsă în Turcia.
Procedura de achiziție a navei a fost demarată la sfârșitul anului 2024 și a fost aprobată de CSAT în luna martie 2025.
Ministrul apărării naționale, Ionuț Moșteanu, a subliniat importanța acestei decizii:
„Le mulțumesc deputaților și senatorilor din aceste comisii care au pus pe ordinea de zi cererea noastră, cererea Armatei Române, pentru a obține aprobarea pentru achiziționarea unei corvete ușoare. Este o achiziție Guvern la Guvern, o corvetă din excedentul armatei turce, cu echipament modern, interoperabil NATO, o corvetă de care Forțele Navale au mare nevoie”.
Decizia Parlamentului se înscrie în programul de modernizare a Forțelor Navale Române, care include, pe termen lung, construcția a patru corvete europene, a trei fregate și înzestrarea cu submarine, drone și nave vânătoare de mine.
„Marea Neagră trebuie să rămână o mare a păcii și acest lucru se va întâmpla doar arătând că suntem bine echipați și continuând misiunile comune pe care le avem cu aliații NATO. Avem deja o misiune de mare succes în Marea Neagră alături de aliații turci și bulgari – misiunea de deminare MCM Black Sea – care asigură zilnic securitatea navigației” – a adăugat ministrul.
Cum motivează România alegerea corvetei Hisar din Turcia
https://defenseromania.ro/635843
aberant
Armata cehă face primele teste ale sistemului antiaerian ”Spyder”, dar fără a lansa vreo rachetă. Ar putea România să procedeze la fel?
În această vară, România a anununțat că va achiziționa sistemul antiaerian Spyder de la compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems.
MApN a anunțat în această vară câștigătorul pentru una dintre cele mai importante achiziții de tehnică militară: Programul SHORAD/VSHORAD, un acord de peste 2 miliarde de euro fără TVA care presupune dotarea Armatei României cu sisteme antiaeriene cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune.
Dar România va fi a doua țară din Europa care va opera Spyder. Cehia e primul stat european care a achiziționat astfel de sisteme. Pe 27 septembrie 2021 Cehia a semnat contractul cu Rafael pentru patru sisteme, în valoare de aprox. 540 de milioane de euro, iar primele elemente au ajuns în Cehia în luna iulie 2024.
Cele patru baterii Spyder ale Cehiei au ajuns deja, iar Armata pregătește primele teste militare începând cu luna noiembrie 2025, a confirmat un purtător de cuvânt al armatei, pentru publicația Novinky.
Cu toate acestea, testele inițiale vor verifica doar parametrii tactici și tehnici: ”În timpul testelor militare nu se va efectua foc real. Întrucât sistemul este verificat în luptă, se vor verifica protocoalele de la focul real furnizate de furnizor”, a explicat oficialul, care precizează totuși că tragerile cu rachete reale sunt planificate abia după implementarea completă, care va avea loc abia spre finalul anului 2027.
https://defenseromania.ro/635840
Interesant
https://www.defenseromania.ro/armata-ceha-face-primele-teste-ale-sistemului-antiaerian-spyder-fara-a-lansa-vreo-racheta-ar-putea-romania-sa-procedeze-la-fel_635840.html
– https://www.youtube.com/watch?v=KRok0G8BRpI
Nu știu dacă s-a mai postat aici, un filmuleț de la Spotters Day, pus de un bulgar. SUPERB!
Părerea mea, hâc…
Mult mai frumos si spectaculos decat de ziua fortelor aeriene sa stai cu ochii in soare ! Vezi aeronavele de aproape si zgomotul motoarelor e tare !
Maini invizibile au pocnit comandamentul Hamas din
Doha, Qatar
Israel a confirmat asa ca mainile nu mai sunt
invizibile. Toata sedinta a trecut complet la virgine
Israel attemps to assasinate Hamas officials in Qatar https://www.jpost.com/israel-news/defense-news/article-866899?utm_source=jpost.app.android&utm_medium=share
Ce spune Al Arabiya
https://english.alarabiya.net/News/gulf/2025/09/09/several-blasts-heard-in-qatar-s-doha-reuters-witnesses-say
https://x.com/Saher_News_24_7/status/1965410817782022457?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1965410817782022457%7Ctwgr%5E41122cb6e8922dd0785903477a35b476cb393f62%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fwaronline.org%2Ffora%2Findex.php%3Fthreads%2FD092D0BED0B9D0BDD0B0-D096D0B5D0BBD0B5D0B7D0BDD18BD0B5-D09CD0B5D187D0B8.17712%2Fpage-7605 The top brass… Preliminary Report
nu fabricati voi destule gloante, pe cat se pot inmulti pally :))
Legătura către blogul lui neamțu ăla ar trebui eliminată, după articolul publicat azi acolo.
E dincolo de trolling.
grețos articolul dar macar ii arata nivelul.
https://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2025/09/ticalosi.html?m=1
Smiorc! 😀 Ce urît e injineru nepereche cînd se smiorcăie!
During the Defence and Security Equipment International (DSEI) arms show, which opened today in London, MESKO S.A., a member of the Polish Armaments Group and headquartered in Skarżysko-Kamienna, signed another agreement for the international sale of Piorun portable anti-aircraft missile systems (MANPADS). This agreement will allow the Swedish Armed Forces (Försvarsmakten) to become their user.
https://zbiam.pl/dsei-2025-%e2%80%92-szwecja-kolejnym-uzytkownikiem-zestawow-przeciwlotniczych-piorun/
More: https://defence24.pl/sily-zbrojne/sukces-przeciwlotniczego-pioruna-nowy-klient-eksportowy
MApN dezvăluie câți bani a cheltuit pe armament în 2024 și 2025! România se pregătește de război cu investiții de miliarde de euro! https://share.google/G7NJuDKO3sIWe5kWx
Daca Rusia nu ataca Ucraina independenta (si neafiliata vrunei aliante), ocupand cu arma in mana teritorii si daca Rusia nu ar ameninta direct si nevoalat state europene, nimeni n-ar fi cheltuit un leu sau euro pentru arme !
si ce este rau ca se pregătește? Preferi pomeni catre trântori?
Un update pe programul SAFE al EU: se pare ca s-a dat azi un prim ‘approval’ pe alocarile propuse anterior, in care Romania a cerut 16mld E.
Lista de alocari per tara (din Iulie): https://defence-industry-space.ec.europa.eu/eu-defence-industry/safe-security-action-europe_en
Anuntul acestui ultim acord preliminar : https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_25_2042?utm_source=miragenews&utm_medium=miragenews&utm_campaign=news
https://www.mapn.ro/buget/documente/2025/plati_09_2025.pdf
https://www.mapn.ro/buget/
Situația plăților efectuate în perioada 01.01-29.08.2025 în Ministerul Apărării Naționale
Cheltuieli pentru inzestrare in primele 8 luni din 2025: 8.314.182.809 RON (~1.63 mlrd EUR)
Procent din bugetul pentru inzestrare pe 2025 cheltuit: 60% (13.791.000.000 lei mentionati in buget pentru cheltuieli de capital)
Plati facute in august: 928.089.725 lei (188 mil. EUR)
Plati facute in iulie: 679.288.599 lei (~134 mil. EUR)
Plati facute in iunie: 519.079.682 lei (~102 mil. EUR)
Plati facute in mai: 607.328.232 lei (~120 mil. EUR)
Plati facute in aprilie: 1.085.198.501 lei (~212 mil. EUR)
Plati facute in martie: 2.194.614.395 lei (~440 mil. EUR)
Plati facute in februarie: 1.271.596.186 lei (~255 mil. EUR)
Plati facute in ianuarie: 1.028.987.489 lei (~206 mil. EUR)
Cheltuielile de mai sus sunt pentru:
Plata facturilor aferente achiziţiilor de active fixe și tehnică militară;
Plata TVA-ului datorat achiziţiilor de active fixe și tehnică militară
– UE a alocat României aproape 17 miliarde de euro pentru a-și consolida capacitățile de apărare, prin mecanismul SAFE. Banii vor fi folosiți pentru achiziția de tehnică militară și dezvoltarea infrastructurii. Lista proiectelor finanțate urmează să fie negociată și finalizată.
https://www.biziday.ro/331033-2/
De la 5 mld.€, cât se vehicula cu puțin timp în urmă, s-a ajuns la cca.17 mld €!
Bun!
Părerea mea, hâc…
Și ungurii ai buget de 16 miliarde euro. Oare ei în ce bagă banii? Dar noi ce achiziționăm de supă alocată, în afară de infrastructură?
Cu siguranță nu bagă bani pentru a ne apăra colectiv de ruși. Mai degrabă pentru a băga bețe în roate pe unde se poate.
Păi aprox 3mld sunt mli-urile, aprox 0.5 mld e armă de asalt, navele de patrulare probabil aprox 0.5-0.6mld, infrastructura nu cred sa depășească 2mld , ar ieși vreo 6.1mld ……restul pana la 17mld?…nu vad niciun alt program major, vb totusi de o diferență de aprox 10mld.
,,Potrivit Guvernului, participarea României la programul SAFE are trei implicaţii majore: componenta de apărare, cea bugetară şi cea de infrastructură. În cazul celei din urmă, este propusă spre finanţare o infrastructură mixtă civilă şi militară, capetele autostrăzilor din nord-estul României: A7 şi A8, Paşcani- Suceava-Siret, respectiv Paşcani-Iaşi-Ungheni.
Pe lângă proiectele de înzestrare a armatei cu mașini de luptă pentru infanterie și arme de asalt, România vrea să finanțeze prin mecanismul european SAFE două nave de patrulare de coastă, declarase Moșteanu marți într-un interviu pentru TechRider.
De asemenea, Bucureștiul solicită fonduri pentru dezvoltarea de vehicule fără pilot – navale, terestre sau aeriene – și finanțarea unor proiecte de infrastructură care au utilizare duală, atât civilă, cât și militară, a mai spus ministrul Apărării.
Navele de patrulare sunt necesare, printre altele, pentru protejarea perimetrului de extracție de gaze Neptun Deep, alături de o navă din clasa Hisar pe care România o achiziționează din Turcia și care va veni într-o configurație de bază, urmând să primească sisteme avansate occidentale ulterior.”
https://www.g4media.ro/ministrul-apararii-ionut-mosteanu-romaniei-ii-este-atribuita-a-doua-cea-mai-mare-suma-din-uniunea-europeana-prin-programul-safe-pentru-aparare.html
Navele de patrulare vor fi cumpărate din UK? Tot contract g2g? Pt ca Ionuț Moșteanu a menționat asta in declarația data
Sa dea D zeu. Acolo nu se vinde varza 😂
Dobanzi preferentiale, perioada de gratie 10 ani, rambursare 40 ani. Beautiful.
https://www.aviatiamagazin.com/headline/iar-99-sm-va-depasi-un-an-de-intarziere-iar-noul-sef-de-la-craiova-acuza-elbit/#comment-859518
Primul politician care are curaj sa spuna adevarul, intarzierile din programul IAR99SM se datoreaza unei noi tepe israeliene. Sa vedem cat mai rezista in functie acum dupa ce a avut tupeul sa spuna adevarul.
https://www.antena3.ro/economic/sindicatul-avioane-craiova-cere-ministerului-apararii-sa-evite-penalizarile-care-pot-compromite-modernizarea-aeronavelor-iar-99-758776.html
S-a mai discutat pe-aici speța asta și se pare că problema nu-i la Elbit … e un contract făcut prost de Craiova… au ‘uitat’ de integrare 🫣. Vezi și răspunsul Elbit, că nu au nici un pardon…
https://www.channelnewsasia.com/asia/indonesia-navy-military-giuseppe-garibaldi-aircraft-carrier-italy-5339641
https://defencesecurityasia.com/en/philippines-eurofighter-typhoon-gripen-f16-fighter-jet-race/
https://www.newsweek.com/f16-jets-philippines-us-ally-southeast-asia-2126888
https://defence-blog.com/gdels-scales-up-armored-vehicle-production-in-germany/
https://en.defence-ua.com/industries/poland_doubles_production_of_piorun_manpads_which_are_in_active_use_in_ukraine-15739.html
https://aviationweek.com/defense/missile-defense-weapons/mbda-unveils-low-cost-cruise-missile
https://tvpworld.com/88820613/sweden-to-buy-polands-piorun-air-defense-system-in-273-mln-deal
@noairbag
Super victorie pentru polonezi!
Impresionant..acum câțiva ani era invers..acum s-a „întors roata”.. cumpără occidentalii de la foști membri ai Pactului de la Varșovia..
@Patriot..
De ce oare la împărțirea cotelor de export ale consorțiului Eurofighter, Filipine a fost atribuită Italiei?..și nu Spaniei?
Filipine a fost colonie spaniola..încă se vorbește spaniola..logic era CASA (Airbus Spania) sa se ocupe de tender ul din Filipine pt Typhoon..și să pregătească documentația ofertei etc..
Italia trebuia să primească Nordul Africii.. unde au emigrat italienii in trecut (Brazilia etc)..
Cu, riscul de a semăna cu o împărțire geopolitica și de a (re)trezi sentimente anti-colonialiste, părerea mea că ar trebui desemnate pe baza de legături istorice..culturale..afinități lingvistice..
Uite situația cu Turcia..a picat la UK destul de logic..multe legături in istorie- fie și dureroase. UK cunoaste regiunea..au și ocupat Turcia.. foarte probabil inteleg mentalitatea..stiu cum se negociază..
PS: Oare cine se ocupă de piata rusă în caz că vreodată vor accepta Typhoon la o licitație? Hihihi..
China putem intui..UK (c-au deținut Hong Kong)..
Romania parcă era la Italia..chiar imi amintesc chestie funny..când s-a ales F-16 era un oficial italian la Eurofighter cu nume foarte haios..Di Mitri..De Mitri..ceva ce semăna cu Dumitru al nostru..asta se ocupa cu interviuri..comunicate etc.. anyway.
Și toată presa râdea de coincidenta si luau la mișto..
In orice caz era logic să fim la Italia.. afinități de limbă..
Just a thought..
Filipine nu mai vb spaniola de loc. Limba cea mai raspandita
si invatata la scoala e tagalog dar si engleza. Ceva bizar
e ca numele acolo date la persoane sunt nume spaniole, la fel
si strazi. Dupa spania au fost acolo americanii asa ca majoritatea vb engleza nu spaniola. Aceste 2 sunt limbi
oficiale dar intre cele 7000 de insule se vb inca cel putin
100 de limbi. Salamat😉
@Dov..
Frumos! Mulțumesc..am învățat un nou cuvânt.
Da este o mica mică minoritate..0,0000 la populația foarte mare…e doar limba de cultura generala cum e engleza in India (la nivel mult mai mic)..gen cum păstrează colonia câteva legături cu metropola..mă gândesc că la vârf orice cunoaște intelectualii etc.
Știu că au fost mult sub americani mai recent..atunci trebuia UK sa se ocupe de ei..in orice caz mi s-a părut puțin ciudat că Filipine a fist desemnata Italiei (lui Leonardo)..
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Spanish_language_in_the_Philippines
„Figures in 2020 showed about 400,000 Spanish speakers with at least proficient knowledge, which accounts for under 0.5% of the population. This is a steep decline from 1998, when there were 1.8 million Spanish speakers, including those who spoke Spanish as a secondary language.”
Egal chiar cu zero. Eu n am intalnit nici unu si am fost
catva timp bun acolo. Gusto ko iyon
O rugăminte pentru vreun coleg mai cunoscător – exista ce a în realitate, apropiat de „automatic turrets” alea din Aliens? Antipersonal, nu CIWS.
Baga la translate
https://he.wikipedia.org/wiki/%D7%A8%D7%95%D7%90%D7%94-%D7%99%D7%95%D7%A8%D7%94#:~:text=%D7%A8%D7%95%D7%90%D6%B8%D7%94%2D%D7%99%D7%95%D7%A8%D6%B8%D7%94%20%D7%94%D7%99%D7%90%20%D7%9E%D7%A2%D7%A8%D7%9B%D7%AA%20%D7%A0%D7%A9%D7%A7,%D7%9C%D7%A9%D7%99%D7%9E%D7%95%D7%A9%20%D7%A6%D7%94%22%D7%9C%20%D7%91%D7%A9%D7%A0%D7%AA%202008.
De fapt oricare remote post de arma automata cu un
sensor care detecta miscare poate fi adecvat.
Asta de exemplu
https://en.wikipedia.org/wiki/Samson_Remote_Controlled_Weapon_Station
Multumesc de raspuns.
Ma gandeam la ceva portabil. Au facut unii, amatori, dar nimic militar.
Pai portabil e, dar de ceva un vehicul din cauza greutatii.
Da
Interesanta dracovenia https://www.youtube.com/watch?v=6xwdjnDrqf0&ab_channel=Rheinmetall%E2%80%93DerintegrierteTechnologiekonzern
na beleaua dracu cu spioni https://www.sri.ro/articole/caz-de-tradare-documentat-de-SRI-in-cooperare-cu-parteneri-externi.html
https://www.defensenews.com/global/europe/2025/09/09/finlands-patria-launches-light-tracked-apc-as-successor-to-m113/
https://www.mediafax.ro/economic/mai-vrea-sa-cumpere-o-aeronava-de-ultima-generatie-pentru-monitorizarea-frontierelor-externe-cat-costa-avionul-frontex-23608096
https://aresdifesa.it/allestito-in-giappone-il-primo-amv-xp-8×8-di-patria/
Deci japonezii au asamblat in Japan primul transportor Patria AMV XP 8×8.
Japonezii au cumpărat licența și deci au treptat o tot mai mare cotă de subansamble ” made in Japan”.
Mă întreb cum de au bătut palma cu finlandezii și nu cu americanii care produc transportoare Piranha in Elveția.
Japonezii nu asambleaza,ei fabrica, inclusiv la f35 vreo 50% din componente
Some interesting pictures.
https://www.mycity-military.com/slika.php?slika=254884_70297008_543429587_1209172877914201_2851835204609525286_n.jpg
https://m.digi24.ro/stiri/externe/ue/polonia-anunta-ca-a-retinut-un-agent-bielorus-si-va-extrada-un-diplomat-din-aceeasi-tara-ancheta-in-cooperare-cu-serviciile-romanesti-3406445
https://ukdefencejournal.org.uk/gcap-firms-in-electronics-consortium-for-sixth-gen-fighter/
Alooo! Echipa! Astia se pocnesc ca nebunii in Polonia si voi dormiti! Hai ca fierbe NATO! Intindeti-va antenele!
Muncim, ma, nu ca tine! 🙂
Polonia a invocat Articolul 4 al NATO
N-ai auzit de strajeri? La mine, laptopul e permanent pornit, pe un anumit canal, cu sonorul destul de tare ca sa aud sosirea mesajelor…
Oricum, deficienta e clara acum, nu-i asa? Iar in contextul potrivit, chiar nasoala… Nu va acuz, pentru ca nu e specificul sitului si e omeneste sa te odihnesti, dar e de gandit, in special din cauza importantei lui (observa unde sare romanul prima data cu stiri si pentru stiri) si a faptului ca exista mereu o rubrica pentru raportari. Dar recunosc ca eu unul nu am o solutie si probabil ca nici voi, cel putin in viitorul apropiat? 😛
Stiri calde curg la Amir pe canal, nu le mai postez aici ca si asa nu e nimeni treaz si cand va treziti, deja totul e invechit…
https://www.politico.eu/article/poland-scrambles-fighters-shoots-down-russian-drones-after-airspace-violations-ukraine-warning/
Poland shoots down Russian drones after ‘multiple’ airspace violations
Poland’s military said it scrambled fighter aircraft and shot down Russian drones early Wednesday after they crossed into the country’s airspace from Ukraine.
„W wyniku dzisiejszego ataku Federacji Rosyjskiej na terytorium Ukrainy doszło do bezprecedensowego w skali naruszenia polskiej przestrzeni powietrznej przez obiekty typu dron. Jest to akt agresji, który stworzył realne zagrożenie dla bezpieczeństwa naszych obywateli.
Na rozkaz Dowódcy Operacyjnego RSZ natychmiast uruchomiono procedury obronne.
Polskie i sojusznicze środki obserwowały radiolokacyjnie kilkanaście obiektów, a wobec tych mogących stanowić zagrożenie Dowódca Operacyjny RSZ podjął decyzje o ich neutralizacji. Część dronów, które wtargnęły w naszą przestrzeń powietrzną została zestrzelona. Trwają poszukiwania i lokalizacja miejsc możliwych upadków tych obiektów.
Dowództwo Operacyjne RSZ monitoruje bieżącą sytuację, a polskie i sojusznicze siły i środki pozostają w pełnej gotowości do dalszej działalności.”
https://x.com/DowOperSZ/status/1965618553194766773
„W związku z naruszeniem polskiej przestrzeni powietrznej #KomendantGłównyPolicji ogłosił alarm dla jednostek
@PolskaPolicja
garnizonów podlaskiego, lubelskiego, podkarpackiego i mazowieckiego.
Wszystkie jednostki Policji są w pełnej gotowości z żołnierzami Wojska Polskiego i innymi służbami.
Apelujemy do wszystkich mieszkańców, aby stosowali się do komunikatów służb, a wszystkie niepokojące sygnały zgłaszali pod numer alarmowy 112”
https://x.com/PolskaPolicja/status/1965638069471584684
The Territorial Defense Forces (TDF) have introduced shortened reporting times for soldiers due to violations of Polish airspace and the deployment of ground search and rescue teams.
https://defence24.pl/polityka-obronna/natychmiastowe-wezwania-dla-zolnierzy-wot
The Operational Command of the Armed Forces announced that during today’s massive attack by the Russian Federation on targets located in Ukraine, multiple violations of Polish airspace were committed by drones.
According to an official statement, a military operation is currently underway to identify and neutralize the targets. At the request of the Operational Commander, weapons were deployed, and relevant services are conducting activities related to locating and securing the remains of the downed drones.
The Command appealed to residents of eastern and central Poland to exercise extreme caution and stay at home. „The most at-risk areas are the Podlaskie, Mazowieckie, and Lublin Voivodeships,” it said.
The military emphasized that the operation is still ongoing, and that forces and resources remain fully prepared for an immediate response.
Deputy Minister of Defense Cezary Tomczyk said that the President of the Republic of Poland and the Prime Minister had been informed of the situation.
https://defence24.pl/polityka-obronna/rosyjskie-drony-zestrzelone-nad-polska-dowodztwo-operacyjne-posprawdza
Russian drones over Poland. President Nawrocki will lead a briefing at the National Security Bureau (BBN). Prime Minister Donald Tusk will participate.
https://wpolityce.pl/polityka/740059-rosyjskie-drony-nad-polska-bedzie-odprawa-w-bbn
Polish and allied assets monitored dozens of objects by radar, and considering those that might pose a threat, the Operational Commander of the Polish Armed Forces decided to neutralize them. Some of the drones that intruded into our airspace were shot down. Searches are underway to locate the possible crash sites of these objects, the Operational Command of the Polish Armed Forces announced in a new statement.
https://niezalezna.pl/polska/drony-nad-polska-dowodztwo-operacyjne-o-kilkunastu-obiektach-jest-to-akt-agresji/551647
An operation is underway, aimed at identifying and neutralizing the targets. At the request of the Operational Commander of the Polish Armed Forces, weapons have been deployed, and operations are underway to locate the downed targets. We emphasize that the military operation is ongoing and we appeal to everyone to stay at home.
The most at-risk areas are the Podlaskie, Mazowieckie, and Lublin Voivodeships, according to a statement from the Operational Command of the Polish Armed Forces.
https://tvrepublika.pl/Swiat/Dowodztwo-Operacyjne-RSZ-z-apelem-do-Polek-i-Polakow/197223
Krzysztof, go wild here:
https://www.rumaniamilitary.ro/dale-ucrainei-si-rusiei-polonia-invoca-articolul-4-al-nato
but don’t forget to tell us when you get to build the nukes, we want some too.
@Razvan Mihaeanu – thanks, but I don’t want to „go crazy.” I’m an old man now and I hoped I’d live out my days in peace. Unfortunately, various, and I emphasize _various_ forces are pushing us into war. Well, if that’s how it’s meant to be, then that’s how it will be. No one from my generation, no one from my circle will flee to Spain. Or to Monaco…
The current system governing my country is, to put it mildly, not optimal. Fortunately, our President exudes strength, calm, and energy. He’s inexhaustible. I hope that, if necessary, the patriotically inclined part of the Polish nation will rally around him and together we will face the onslaught from the East.
I only pity Poland…
We’ve only just begun to develop, we have big plans and intentions. And all of this is about to be annihilated again by some pathological son of a bitch from the East.
Too bad.
But there’s no need to despair. We’ve already made some preparations – our land forces are beginning to develop. The air force is worse, and the navy is the worst.
We didn’t make it in time.
Gentlemen, there’s no point in deluding ourselves – war is coming. We need to prepare for it.
https://stirileprotv.ro/stiri/social/femeie-agresata-in-cluj-napoca-pentru-ca-vorbea-in-maghiara-la-telefon-pe-strada.html
https://www.stiridecluj.ro/social/politia-cluj-s-a-autosesizat-in-cazul-clujeanului-luat-la-bataie-intr-un-aprozar-din-floresti-pentru-ca-vorbea-maghiara-cu-sotia-esti-bozgor-nu-roman
Babaieti, eu v-am zis si m-am sfadit cu tot felul de batuti in cap pe subiectele astea. Nu avem voie sa ajungem aici, asta ceva, cel putin de ani de zile nu s-a mai intamplat.
Dar cu Tanasa si altii in frunte, vom avea un vitor luminos categoric. Toate problemele Romaniei le-am rezolvat si am ajuns la utima si cea din urma, puritatea lingvistica.
Mai „bine” de atat nici ca se putea, si eventual sa reajungem la gloria zilelor lui Funar, cand picau autobuzele pe drum, dar in timp ce asteptai un autobuz care era taractat de un camion si ala vechi la randul sau care nu ajungea la capatul liniei, puteai sa admiri tricolorul, eventual sa stai cu curul pe el, sau sa arungi un servetel plin de muci in el.
Am zis si am explicat, fara suparare, sa ma scuteasca toti cu povestile, ca stiu eu de fapt cum e treaba. Stiti fix parizeru dragi prieteni, ce a insemnat pentru Cluj sa aiba un primar ca boul ala si atatea mandate.Chiar si Lis la Bucuresti, Ciuhandu la Timisoara au fost parfum. Ca atare, la Cluj au trebuit recuperati ani-munca sa ajungem la un nivel de trai cat de cat decent.
lt(rez), ai mare dreptate și nu pot să te combat, vorba lui Nea Iancu, doar o remarcă fac: și în zona aia așa zis ori declarată neoficial ținut secuiesc am văzut bănci, stâlpi ori alte chestii vopsite doar în culori maghiare și secuiești, nici măcar primăria nu avea drapelul care trebuie, iar politețea unora la auzul limbii române… Uscături sunt și între noi și între ei
Fi atent sa nu va faca aia „felkeles”- intifada ungureasca 😂
Mihai, parerea mea cu privire la zona aia am mai spus-o mai ales ca prima mea repartitie dupa academie a fost in zona respectiva. Pot sa puna ce denumire vor ei, ca si noi avem tinute istorice, precum tara Maramuresului, tara Oasului, tara Hategului. O identitate culturala, gastronomica sau isotrica nu intra in contradictie cu nimic din perspectiva mea. Constitutional insa, treaba e oabla iar acesta identitate este cam pe acelasi palier cu „pasaportul de oltean” sau a te declara la recezamant geto-dac.
Daca isi vopsesc pe nu stiu ce steagurile lor, bun, este doar o dimnesiune a prostiei. Adica, pe stalp se pisa cainele, pe banca stai cu curul, in cosul de gunoi arunci un servetel cu muci plini de gripa sezoniera si spurainfectie drept bonus. Sa si-l puna pe casa, eu nici aici nu vad o problema, eu am steagul regal pe casa de 10 mai, si in restul anului pe cel romanesc. Nu ca sunt monarhist, chiar am argumentat principial si nu ad personam impotriva monarhiei, ci ca acela si nu altul este steagul fata de care rusul macar o perioada din razboi a facut pe el de frica cand l-a vazut si steagul sub care a luptat bunicii mei si fratii lor, unii facand chiar sacrificiul suprem pe front. Prin urmare, steagul acela, daca are o insemnatate istorica pentru ei, si il pun in acord si respect cu legea, nici aici nu vad o problema. Rept, pe propietate la om, nu poate statul sa-i impuna nimic, la fel cum mie nu imi poate lua din casa steagul Bavariei pe care l-am primit la un meci din liga campionilor al Bayern München la care am fost impreuna cu o ruda stabilita din 90 si ceva acolo.
Repet, acolo unde apar insulte la adresa simbolurilor Romaniei, date jos, aruncate si inlocuite cu orice altceva, ca e steagul Chinei sau cel al echipei Real Madrid, perpectiva mea ramane aceeasi, adica de sanctionare ferma si fara discutii. La fel cum si la noi trebuiau sanctiuni atunci cand in 2011 la meciul Romaniei cu Franta s-a aruncat la tomberon drapelul. In esenta e aceeasi chestie, o lipsa crasa de respect, daca nici unul de la jandarmi nu s-a sinchisit sa le ia frumos pe toate, sa le bage intr-o duba, si apoi la incheiere sa le dea inapoi celor care revin dupa ele.
Categoric uscaturi avem si noi si ei, si oricine.
Când se întâmplă invers bănuiesc că nu prea contează pentru că e deja normalitate. Poate nu la nivelul cazului de mai sus, dar cu siguranță tot nu e in regulă. L
Are Sima pe canalul Feed your greed un episod interesant aparut ieri, care are legatura cu ce se intampla:
https://www.youtube.com/watch?v=T7uIdlhPt7c
Am urmarit, recomand, foarte interesant.
https://www.g4media.ro/breaking-fortele-armate-poloneze-afirma-ca-drone-rusesti-au-fost-doborate-in-spatiul-sau-aerian.html
Polonia a declarat că miercuri a mobilizat propriile forțe aeriene și cele ale NATO pentru a doborî drone, după un atac aerian rus asupra vestului Ucrainei, fiind pentru prima dată în războiul din Ucraina când Varșovia a angajat forțe în spațiul său aerian
,,O hartă care arată traiectoriile aproximative de zbor ale dronelor rusești a fost publicată de consilierul președintelui Zelenski, Mihailo Podoliak. „Rusia a atacat Polonia în mod deliberat ”
https://www.g4media.ro/zelenski-cel-putin-opt-drone-rusesti-de-atac-au-fost-indreptate-spre-polonia.html
Doha strike a huge blow to Hamas and Qatar, opportunity for Israel… if it succeeded
https://www.timesofisrael.com/doha-strike-a-huge-blow-to-hamas-and-qatar-opportunity-for-israel-if-it-succeeded/
Israel strikes Hamas Qatar-based leadership, awaits result; Hamas claims attack failed
https://www.timesofisrael.com/israel-strikes-hamas-chiefs-in-qatar-terror-group-insists-senior-leaders-unharmed/
Mesajele lui @Krzysztof sunt corecte, dar focusate pe ei.
Eu cred ca cea mai relevanta este aceasta harta: https://x.com/clashreport/status/1965654087476859215/photo/1
Se observa un atac cu drone concentrat si precis catre Bugeac, dar si cateva drone catre Bucovina ucrainiana. Dronele din proximitatea Ro si Md nu au deviatii catre tarile nostre.
In schimb multe drone din zona de NV a Ucrainei deviaza de la traseu, 3 drone au cazut in Belarus, una prin zona de excluziune Cernobil si 13 in Polonia, dar daca va uitati au trasee complet diferite de cele care au atacat concentrat o pozitie. Dintre cele cazute in Polonia unele pas sa aiba o traiectorie de reintoarere catre Belarus sau Ucraina. Chiar si cele cazute in zona ucrainiana de NV par sa fi lovit aiurea, in Liov parca a fi doar 2 lovituri.
Din acest punct incep speculatiile, au preprogramat rusii dronele sa aiba acest comportament sau asistam la un spoofing de calitate.
Acum polonezii vor sa invoce art.4, adica consultari. https://x.com/clashreport/status/1965666478566588905. Daca se ajunge la decizia unui raspuns, poate fi doar un NoFly zone la granita NATO, ceea ce inseamna ca aviatia NATO va primi unda verde peste o bucata de Ucraina. Rusii vor face galagie dar nu au mijloace sa contracareze aviatia NATO care ii depaseste enorm.
PS. Daca va uitati cu atentie la traiectoria dronelor catre Bugeac o sa aveti si explicatia de ce marina noastra are nevoie de vase militare moderne ce pot stationa mult pe mare si de ce aviatia militara este doar un pansament de pus pe rana, nu si tratament. Citisem undeva ca vor sa transforme nava logistica Constanta in nava baza pentru drone. O solutie smart, simpla si eficienta sa poti trimite o nava ce poate coordona roiuri de drone.
are Dramen ceva in portofoliu:
https://www.romaniajournal.ro/society-people/aircraft-carrier-for-drones-will-be-built-in-romania-for-the-portuguese-navy/
as zice insa ca mai degraba avem nevoie de corvete multirol cu aparare AA serioasa ca nave de suprafata, inclusiv CIWS artileristic si sisteme artileristice anti-drone (tunul de 76 de la Leonardo s-ar putea sa fie ce trebuie)
as investi ca australienii in drone submarine si as analiza f serios submarinele pitice ale italienilor de la Drass si m-as inspira pentru operatiuni in zona costiera/lagunara/delta din traditia italiana, cred ca se preteaza la situatia noastra particulara
experimente scumpe de care nu mai are nimeni timp.
Nu vezi ca si rusii au incetat cu fanteziile?
Viitorul este al dronelor produse in masa si conduse de AI.
Va fi o lupta a cifrelor, numai ca de data asta se vor numara dronele nu oamenii. Azi rusii arunca in jur de 400 mopede aeriene.
Dar daca europenii hotărăsc sa înceapă producția proprie, cam cate pot produce zilnic? Gândiți ca numai fabricile Dacia si Ford de la noi scot zilnic peste 2000 de mașini infinit mai complexe tehnologic. Europa poate produce de ordinul zecilor de mii zilnic, fara prea mari eforturi.
Asta ar trebui sa fie răspunsul europenilor. La 50.000 mopedul aerian, de 1 mld faci 20.000 mopede, adica peste 600 pe zi. Asta este producția zilnica a unei singure fabrici.
Deci cu 5 mld si 5 fabrici obtii cam 3000 drone zilnic cu care in cateva luni ucrainienii pot rupe orice fabrica ruseasca din partea europeana, dupa care trec la infrastructura.
Asta este un business case valabil, nu sa dai miliarde pe vase port drona sau sub-uri experimentale.
eu sunt de acord cu tine, dar nu vorbeam de drone aeriene 🙂 ma referam la ultima ta remarca privind dronele care au lovit Bugeacul si au trecut peste MN si eventuale necesitati de nave de suprafata si capacitatea AA a acestora…plus dadeam exemplu de nava purtatoare de drone.
Constanta a noastra ar fi stop gap, cate sa lanseze ca nu pentru asta e
altfel da, de acord cu tine cu privire la dronele aeriene.
Ce cauta turcii in Syria ?
https://www.turkishminute.com/2025/08/14/turkey-to-help-syria-with-weapons-systems-equipment-under-new-deal-report/
Bani, putere, influență, oportunități.
Dacă eram în locul lor am fi fost proști să nu facem la fel.
realitatea din RM te contrazice
Dacă te referi la noi și RM, da, puteam să fim mai eficienți dar e diferență de ADN între noi și turci.
Ne place sau noi ei au ADN de luptători, lideri, noi, nu, cel puțin nu încă. Unele țări vor să fie în față, altele dau cu mătura.
Turcii au interes sa dispara SDF si sa fie dezarmati, kurzii…..
Dar extremistii iudei ce cauta in Siria? Dar in Liban, dar in Palestina, dar in politica atator alte state?
Ai dracu sunteti, va visati singurul popor din vana curului vreunui zeu si singurul al carui interese conteaza. Ghinionul e ca s-a cam subtiat firul si daca se rupe, se rupe de tot si ireversibil oricata propaganda ati face.
Ca druzii au neamuri in Syria si cetatenii druzi israelieni nu
pot vedea neamurile lor ucise de ISIS.
https://www.bbc.com/news/articles/c70xyv4z74go
Druzii au pact de sange cu Israelul si servesc in armata.
Daca matusa ta era maltratata in Ungaria ce faceai ?
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/retail/emag-restructurare-in-ungaria-vrea-sa-vanda-depozitul-de-100-milioane-de-euro-primul-construit-in-afara-romaniei-si-cel-mai-mare-din-regiune-22159061 – mă întreb dacă e aceeași poveste cu Digi care au fost scoși din Ungaria
https://hotnews.ro/o-drona-a-lovit-o-casa-in-estul-poloniei-anunta-varsovia-oamenii-au-auzit-explozia-si-au-vazut-avioanele-de-vanatoare-poloneze-2062792
https://defence.in/threads/india-aims-for-200-warship-navy-by-2035-to-counter-regional-threats.15477/
US metals company signs $500m MoU with Pakistan on critical minerals
https://www.dawn.com/news/1940515
https://timesofindia.indiatimes.com/world/south-asia/us-military-delivers-essential-supplies-to-flood-hit-pakistan/articleshow/123735726.cms
La emag nu le merge stralucit, au concurenta f mare de la ecomms kinezesti (aliexpress, trendiol – ultimii investesc masiv in piata de ecomm:oferte, promovare/advertising de toate felurile, samd).
Eu cred ca pierd masiv cota de piata si de aceea si-au dat seama ca nu se merita sa tina un centru logistic in HU unde probabil nu cresc cat au nevoie sa justifice cheltuiala. Cu niste ani in urma au cumparat si un ecomm maricel din HU.
Varianta scurta:
1.Trebuie sa stau cu copilul in frig/averse 20j de minute, ca nu au voie parintii in curtea scolii, deci pana vine educatoarea sa ti-l ia de la poarta unde stai ca boul, astepti. La 7.45 vine, adica romaneste astea inseamna oricat intre 7.40 si 8.00 deci zilnic vei intarzia la serviciu.
2. Trebuie sa merg la politie pentru reinoire permis pac-pac. Desi ar trebui sa aiba toate actele si sa poti face asta la orice sectie de politie sa iei o stampila pe loc, nope, trebuie mers la IPJ, trebuie stat cu dosare, cu copii dupa acte, cu dracu pansat la cur. Cireasa de pe tort, program de gravide 9-12.
3. Trebuie pentru permis sa-ti faci in fel de ITP medical, iar la spitalul din proximitate ORL-situl de acolo nu-ti da decat daca iti faci audiograma. La el la cabinetul privat evident. Deci, mergi direct la privat, si rezolvat sau la alt spital in capatul celalalt al orasului.Nu-i suficienta evident parafa de la medicul de familie care totusi nu poate fi strain/a de boli incompatibile cu permisul de port arma.
Si acum desigur eternul argument, da mai, dar in cele trei institutii sunt oameni ok, seriosi, care fac treaba ca daca nu s-ar narui dracului totul. Da, asa e, dar degeaba. Degeaba daca la nivel institutional aceste practici fac orice interactiune aproape un avc . Iarasi degaba daca iti faci treaba, dar nu vrei sau nu ai curajul sa iei o pozitie ferma in cazul unor ineptii institutionale, cum macar trei gasiti mai sus.
Niciunde, in nici o structura de stat (inclusiv unde am lucrat eu), nu am vazut nici cel mai mic interes pentru a crea un flux, o fluiditate a oricarui proces institutional astfel incat sa nu generezi blocaje, sau obstacole/ingreunari la fiecare pas. Nici unde nu am vazut un minim interes pentru individ, nu din ceva considerente morale desi si alea ar fi bune ci din considerente practice. Trebuie sa ti oamenii cat mai productivi. Sigur asta in tara lui libere, punti, program scurt(vezi arme si munitii) si tot felul.
Solidaritate? Da, cam cata solidaritate este mai sus.
Concluzia mea, ca om haituit de obligaţia de a interactiona cu statul, sper ca Bolo sa-si puna in opera treaba, asta ca sa nu ma cobor la un nivel la care zice si mama, copile, nu-ti sta bine, nu asa te-am educat: sper sa va doara de data asta, macar cate dureri de cap am avut eu saptamana asta, si este numai miercuri.
Poate noi suntem problema? Deja pare ca suntem minoritari cu aceasta gandire deci ?!
Australia e probabil presata de timp si apeleaza la solutii inca experimentale cu 1.7 miliarde $ de la compania Anduril (sora cu Palantir si techno-nazi MAGA)
https://www.theguardian.com/australia-news/2025/sep/10/ghost-shark-submarine-drone-australian-navy-explainer
nu prea se stiu multe despre capabilitatile aceste drone submarine:
https://www.youtube.com/watch?v=wBiMsCcnqwc
https://www.anduril.com/article/ghost-shark-enters-program-of-record-from-prototype-to-fleet-in-three-years/
https://en.wikipedia.org/wiki/Ghost_Shark_(submarine)
este insa o directie spre care ar trebui sa ne reorientam si noi in MN si avand in vedere configuratia nici submarinele pitice italiene n-ar fi o idee rea pentru zona costiera
https://www.g4media.ro/nato-nu-considera-incursiunea-dronelor-in-polonia-un-atac-sursa-din-cadrul-aliantei.html
https://www.dutchnews.nl/2025/09/dutch-fighter-jets-helped-bring-down-russian-drones-over-poland/
Hm, apare vehiculul distrugător în serie de tancuri! 24 de rachete în siloz vertical!
Rheinmetall teams with U.S. Lockheed Martin to develop next generation tank destroyer vehicle.
https://armyrecognition.com/news/army-news/2025/dsei-2025-rheinmetall-teams-with-u-s-lockheed-martin-to-develop-next-generation-tank-destroyer-vehicle
The Fuchs JAGM (Joint Air-to-Ground Missile) mounts 24 vertically launched missiles capable of engaging targets at long range with no need to reload between salvos. The system supports both the AGM-179 JAGM and the AGM-114L HELLFIRE Longbow, enabling operational flexibility across threat domains. The Fuchs JAGM can engage main battle tanks, infantry fighting vehicles, low-flying rotary-wing aircraft, drones, radar stations, mobile artillery, bunkers, and lightly armored naval assets, all from a mobile, networked platform.
Și din nou, cum mai comenta cineva pe site, cooperare americano-germană. Se pare că germanii nu mai au încredere în cooperarea cu alți producători europeni!
Pfoaaa, ce periculos e! Pare o super sculă! Să fie oare asta sfârșitul tancului ca vehiculul suprem de asalt terestru?
https://defence-industry.eu/hensoldt-delivers-first-trs-4d-lr-long-range-radar-for-german-navy-training-and-missile-defence/ Nevertheless, it is encouraging to know that there are results… Based on ELM 2090 TERRA ( ELTA IAI) Good luck!
Este oficial, avioane F-35 olandeze au doborât drone rusești noaptea trecută, deasupra Poloniei.
Mai multe, aici – https://www.aviatiamagazin.com/featured/avioane-f-35-au-doborat-drone-rusesti-in-polonia/
Hm, prezentarea video cu noul vehicul Patria este interesantă
https://youtu.be/u-CyvSDfLTU?si=kblukGc5Kg83ffGf
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/imco-deschide-fabrica-in-romania-foto-22156003
https://defence-industry.eu/knds-deutschland-and-eurotrophy-integrate-trophy-aps-onto-boxer-armoured-personnel-carrier/ It seems that things are moving forward…
Pai da, se vinde ca chifle calde 😉
https://www.aktual24.ro/surse-perchezitii-la-o-companie-aeriana-cu-legaturi-cu-mercenarii-lui-horatiu-potra-tun-dat-statului-de-peste-25-milioane-de-euro/
Este vorba de Fly Lili. Citiți și vă cruciți!
Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia nucleară ca investiţii prietenoase cu mediul, în condiţiile în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a fost de acord miercuri cu UE în privinţa reglementărilor, transmite agenția de știri Reuters.
https://www.g4media.ro/austria-pierde-actiunea-in-justitie-impotriva-regulilor-uniunii-europene-care-au-clasificat-gazele-naturale-si-energia-nucleara-ca-investitii-prietenoase-cu-mediul.html
Țineți minte consorțiu ăla englez- italian- japonez pentru viitorul avion multirol ?
( bine, sunt și saudiții in consorțiu dar evident ei contribuie doar cu banii )
Acum a apărut un alt consorțiu. Aceiași membri .
Noul consorțiu e complementar.Se numește G2E.
Se va ocupa de partea de electronică a noului avion. Senzori, aparatura electronică și evident softul noului avion.
https://www.rid.it/shownews/7503/nasce-g2e-il-consorzio-per-la-sensoristica-e-le-
comunicazioni-del-gcap
Deci personal cred că e unicul consorțiu care va realiza efectiv un nou avion de lupta european.
Are finanțare( saudiții) , are creiere și tehnologie ( englezii, italienii, japonezii )
Parerea mea e că celălalt consorțiu, franco german pentru celălalt multirol, va murii
inevitabil.
https://www.mediafax.ro/politic/bns-acuza-institutiile-statului-ca-a-pierdut-1-7-miliarde-de-euro-din-achizitii-militare-23608452
Pai ce spun eu ? 🥲
Pe tanknet, acum, e o discuție între niște băieți, despre noi și tancurile pe care le vom comanda, dacă ne-am hotărât numai la Abrams, sau ne mai gândim și la K2. Niște băieți au răspuns ce știe toată lumea, că am comandat un batalion de abramsuri, și că nu am semnat, încă, nici un contract cu coreenii cei buni. La care Damian, un tanchist polonez care știe ce vorbește, i-a întrebat dacă sunt siguri, pentru că sursele lui din „industrie” știu altceva.
Or fi semnat ai noștri ceva prin Coreea cea sudică, și merg blat???
Părerea mea, hâc…
sharky contractul cu abrams a fost confirmat deabia la 1 luna dupa ce sa bagat peste pesedisti Iohanis in coreea ,de ce? ,si ai nostri nu au anuntat ca au semnat nimic in coreea si deabia la bucuresti sa anuntat doar K9,Iohanis in coreea a fost anuntat ca prezenta in ultimul minut,nu trebuia sa faca parte din delegatie ,ce este presedintele in momentul in care participa la o delegatie oficiala in strainatate.
ps. dar cum zic pesedistii a vrut el sa mearga moka in coreea de sud si a prins loc ca doar e plimbaret
😉
https://www.tanknet.org/index.php?/topic/37523-polish-armoured-vehicles-and-their-modernizations/page/81/#comments
show me the Romanian Law that aproves the contract in the Romanian Parliament published in Monitorul Oficial
To understand why i ask u to show me that is cos they can’t buy less then a battalion ,multiple the number of vehicles with the price per vehicle ,if exceeds 100 mil Euro ,who has to aprove that acquisition ?
Cum zice Simion a fost marketing
This Damian is Mr. Damian Ratka, the foremost Polish expert on armor technology in general, and the M1 in particular. His profile on X/TT: https://x.com/DRatka1
Damian is also a senior editor at Defence24.
He also has his own YouTube channel: https://www.youtube.com/@bronpancernaswiata6835/featured
I recommend following Damian’s content.
yes so what i have to take everything he says as granted , as i said in previous comments no parlament aproval no contract ,Romania has a a huge history of Mou signed with no contract signed ,after Patriot incidents ,they first ask parlament aproval ,even after that does not guarantee a contract, look at parlament aproval for submarines where is stipulated even the brand and model ,second of all we buy in abrams contract simulators ,why would we buy that for 54 tanks
tot constipatie ,contractul cu F 16 si NSM a fost confirmat dupa ce un ministru al apararii a primit un sut in fund tot de la Iohanis,,si mai stim epopeea Patriot
@sharky
În presa coreeană au apărut cel puțin două articole din care rezulta că avem oameni la pregătire nu doar pentru K9 ci și pentru K2.
https://m-en.yna.co.kr/view/AEN20241122003000315
https://koreajoongangdaily.joins.com/news/2025-07-18/national/defense/Troops-from-6-countries-take-part-in-K9-howitzer-K2-tank-training-in-Korea/2355961
dar la sfârșitul lunii iulie fabricantul declara că încă nu a semnat nimic
https://www.chosun.com/english/industry-en/2025/07/29/D5UVNXWT6VCSRJB4OKPEYOLNW4/
i-or fi trimis pe unii pe cheltuiala coreenilor, de oferta de bun-venit, doar doar or semna ai nostri ceva…
Marketing ,i-au trimis ai nostri pt training pe k9 ,si a ajuns in functie de interesele de publicitate prin presa ca se antreneaza si pe k2
@Vasile-it
Știu, am semnalat și eu când s-au publicat articolele respective. Au fost echipaje și pentru K-9, și pentru K-2!
Mă gândesc că nu iese fum fără ceva foc. Cum au trimis oameni la instruire, pentru drone, înainte să cumpărăm dronele, poate fi la fel și acum.
@Nicu_4
Nicule, faci cam mult zgomot, aiurea, și nu înveți nimic. La fel ziceai și de F-35, și de Abramsuri, printre altele…
Părerea mea, hâc…
Portugalia are scorpene?
Germane dar se scarpina 😉
@Nicu_4
Ce are sula cu prefectura? Fac coreenii și obuziere submarine?
Părerea mea, hâc…
sharky o fi engleza mea ruginita asa ca tradu si interpreteaza ce spune asta :
Foreign troops from six countries are taking part in an education program in Korea aimed at training them on the K9 self-propelled howitzer and the K2 main battle tank, the Army said Friday.
Some 70 military personnel from Australia, Egypt, Poland, Romania, Turkey and Vietnam are attending the four-week program that runs through July 25, according to the armed service.
cine pe ce se antreneaza dupa cum rezulta din fraza ,fara supozitii fantasmagorice ,oare fiecare pe ce a achizitionat ?
@Nicu_4
Au fost echipaje de tancuri, de la noi, dedicate pentru instruirea pe K-2. Caută și vei găsi!
Părerea mea, hâc…
Damian se referă clar la contractul cu Abrams.
Pana nu-i semnat contractul,dat banul si avut marfa in curte zic sa avem mereu atitudinea sceptica ce ne consacra.
Mai bins surprins placut decat dezamagit.
Cu riscul sa ma repet,as prefera sa avem niste ASCOD cu tun de 120mm sau mai bun,105mm si toate APS si AD imaginabile decat K2 sau orice alt tanc.Si reorganizate unitatile a.i sa nu mai fie btn de Tc,exceptie galatenii.
https://www.youtube.com/watch?v=fc1oTH2lRIQ
minutul 15:00 cum pot sa faca offset europenii ,ca ei nu fac doar coreenii si cum sa nu ia sindicatul foc,cine misca sindicatele in Romania de 30 de ani
Declinul uk continua.
UK Navy fleet rebuild will prioritize unmanned systems, chief says
https://www.defensenews.com/global/europe/2025/09/10/uk-navy-fleet-rebuild-will-prioritize-unmanned-systems-chief-says/
Puah, sa crape toti dusmanii 😃
Israel a semnat cu india. Mancam cari cu galeata 🤣
https://www.jpost.com/israel-news/article-866775
MAGAiotul Charlie Kirk, cel care in 2023 a spus ca Al Doilea Amendament „merită” câtiva morți a jucat azi FAFO (F**k Around and Find Out). Cum a dat capu’ pe spate, zici ca era porc la Ignat. https://www.reddit.com/r/BlackMaga/s/4TPyKqnkil. Sper sa-i urmeze Jackson Hinkle și alți propagandiști americani rusofili.
Felicitari adminilor pentru vigilenta si sustinera libertatii de exprimare !
Ce-i Coco, te simți? Pașol na turbinka!
Pai ii lasa sa se bucure sau sa se intristeze de moartea aluia ,e libertate.
Sa amestecam ce e la noi cu ce-i la altii e prima eroare.Toata politica e locala.
Patriotismul romanesc e reprezentat de aia cu politica anti-rusa.Patriotismul in State e reprezentat de aia cu Freeeeedom.Patriotismul in Europa vestica e reprezentat de aia care vor ca tarile si natiunile respective sa mai pastreze o identitate,sa nu devina un amestec cu toata Africa si Magrebul.Deci e cu nuante.
Kirk asta era non-stop cu Israelul,nu cu Rusia.O specie de idiot tipic americana.
@Mihais, sigur ca este libertate de exprimare, treaba e alta, daca se intampla ca un activist de stanga sa fie asasinat aceasta libertate disparea, a disparut pentru lucruri mult mai banale. Nu ma deranjeaza nca niste comuisti de rit nou se bucura, avem unul aici, si spera ca acest gen de actiune se va repeata, este ceva normal pentru animale, dar ma deranjeaza motovul. M-am asteptat ca adminii si ceilalti oameni ce inca gandesc, indiferent de orientarea politica, sa atentioneze asupra acestui tip de opinie. Nu sa stearga ori sa blocheze, dar sa spuna ca nu este normal sa te bucuri ca prostul pentru ca cineva este asasinat pentru unul din principiile de baza din democratie. Daca un dement aurist va injunghia un usrist sa nu va mire aceleasi justificari aparute acum la comuisti. Pentru mine este doar imoral sa clamezi si sa pretinzi libertate de exprimare dar sa taci sa sa tolerezi bataia de joc despre unul ce a fost asasinat ca are alte opinii.
Mauser 30.06
O fi vrut sa tragă la jugulara, sau voia cap?
Bezalel Smotrich a true professional, he’s in the right place. „The greatest enemy” of Western Europe…(smiley)
https://techrider.ro/defense/dupa-20-de-ani-si-miliarde-de-dolari-cheltuiti-sua-a-gasit-o-intrebuintare-pentru-navele-sale-controversate-lcs-vanatoare-de-mine/
Navele LCS, americane au o nouă întrebuințare.
asta era una dintre misiunile initiale, desi nu iti trebuie stealth pentru ea, iar nava nu e chiar o MCM
https://www.youtube.com/watch?v=X2-Z1hSNhXs
Si inca cum iti trebuie stealth. Cautarea minelor se face
la viteze mici, lansarea vehiculelor de cautare si eliminare
se face la fel cu viteze aproape de 0 cu ajutorul sistemului
DP. In pozitiile astea vasul din pricina e f vulnerabil si are
nevoie mare de orice mijloace evazive printre care si stealth.
My 2 cents 😉
Polish engines for drones.
https://zbiam.pl/mspo-2025-polskie-silniki-spalinowe-do-dronow/
PLargonia, or the Polish Shahed.
https://milmag.pl/mspo-2025-plargonia-czyli-polski-shahed/
Is it worth it? Reflections on the MLU of Polish F-16C/Ds
https://tiny.pl/n90f60pk
https://www.rheinmetall.com/en/media/news-watch/news/2025/09/2025-09-09-rheinmetall-ct-025-the-new-crewless-turret-at-dsei
https://x.com/RheinmetallAG/status/1965703278542668072
ah, ce mai asteptam eu Fieldranger 25 pe cand era Agilis pe valul de reclama 🙂
https://www.aviatiamagazin.com/featured/polonia-isi-construieste-o-alianta-multinationala-de-aparare-a-flancului-estic/
Polonia își construiește o alianță multinațională de apărare a flancului estic
Polonia e praf la apararea AA, de la reteaua de alertare timpurie bazata pe cateva radare italiene si niste hibrizi locali indoielnici, pana la lipsa mijloacelor balistice eficiente contra tintelor ieftine si de mici dimensiuni.
O spun mereu, la polonezi trebuie sa invatati sa distingeti versurile din zgomot.
Romania le da clasa la capitolul asta.
https://m.defenseromania.ro/de-ce-au-fost-sistemele-de-aparare-ale-qatarului-oarbe-in-fata-atacului-israelian-din-doha-foto_635910.html
Sa nu uitam ca lideri Hamas sunt si in Turcia. Oare urmează ceva? Măreața armie a sultanului ar vedea?
Ar fi atac direct asupra unei tari NATO si Turcia va cere sigur art. 5. Iti dai seama in se situatie intra americanii? Daca nu fac nimic trimit si a doua armata NATO in bratele chinezilor, la pachet cu MN si Caucazul. Bibi spune ca l-a taiat capul dar a realizat ca este foarte riscant. Cel mai probabil ii va bubui pe aia cu ceva mai clasic.
Corect, va apela la oameni sub acoperire, pot sa fie kurzi…
Sau ceva ingenios gen operațiunea contra hezbollah cu pagerele. Ori ii iau pe rand ca si pe iranienii specialiști in nucleare, mai o mitraliera camuflata in duba, ori o drona sau bomba sub pat ori in vasul de toaletă…
https://hotnews.ro/marile-semne-de-intrebare-pentru-nato-dupa-incursiunea-dronelor-in-polonia-2063545
Hmm, oare noi ce ne-am face la un atac cu 400 de drone simultan?
Nu i asa alarmant. Roiul de drone poate fi doborat pe drum, vezi cazul iran-israel. Pt ce ai NATO ?
ca sa le dobori pe drum, trebuie sa ai mijloace navale adecvate. Asta spuneam acum 2 zile, daca privesti ruta dronelor realizezi ca Ro are nevoie de nave cu solutii simple si ieftine cum ar fi dronele VTOL de interceptie. Pe o nava logistica ai suficient spatiu sa containerizezi asffel de drone pe care sa le lansezi in calea mopedelor aeriene. Ar fi spatiu si sa revina in siguranta, dar aici e putin mai complicat la partea de soft. Poti face asta si cu un ferry mai vechi, ideea e sa ai spatiu suficient.
Daca te uiti cu atentie, o sa observi ca cea mai buna protectie AA pentru Dunare ar putea fi montata pe Insula Serpilor, este in pozitia ideala fiind si nescufundabila.
Orice alta solutie de interceptie este o prostie, rachetele sunt scumpe si putine, iar mijloacele balistice acopera o raza prea mica fata de o drona ce poate zbura zeci de km.
„Orice alta solutie de interceptie este o prostie” – dar cu elicoptere? Dizlocate de-a lungul zonelor vulnerabile de graniță, în facilități mobile performante, precum cele suedeze – amplasate cu istețime – și ridicate când sunt detectate dronele?(Întreb…)
Sau așa ceva: https://www.forsvarsmakten.se/en/news/2025/07/swedish-armed-forces-develops-new-c-uas-capability/
Deși sistemul terestru nu prea e adecvat relifului nostru muntos și împădurit din nord și nici smârcurilor din Deltă.
(Ideea ta privind Insula Șerpilor mie mi se pare logică dar deși micuța insulă nu poate fi scufundată e totuși o țintă fixă vulnerabilă, greu de apărat).
Cam gresesti ADR. Nave nu stiu sa doboare drone numai
daca intra in raza armelor adecvate de pe vas adica
CIWS in cazul asta sau mai scump niste MANPADs.
Raza e 3 km sa iei in socoteala ca nava nu urmareste
drone din diferenta de viteza vasazica cu nave trei sa
pozitionezi la fiecare 6km una.
Ca rezultat numai mijloace de zbor sunt adecvate la fel
ca pe uscat. Nave pot ajuta interceptia prin radarele lkr
in mod eficient , indrumand acele avioane.
O turela din asta poloneza Drone Sentry cu un Gatling de 12.7 mm ce are? Disloci vreo 20 de astea si cam faci schwaitzer dronele. https://www.youtube.com/watch?v=yt-wQrMflZ8&ab_channel=Matsimus Au mai scos recent un sistem SA35 cu munitie AHEAD https://www.youtube.com/watch?v=88zbTkX1gsI&ab_channel=TechnoThunder
unde le disloci pe o granita de 600km, sa zicem, ele avand bataia sub 2km?
Ai repara la greu.
Ce nu se intelege e ca razboiul aerian strategic functioneaza doar atunci cand intrerupe pe termen suficient de lung anumite functionalitati.Gen strica baza aeriana cat sa imobilizeze avioane suficient timp cat sa nu iti afecteze o operatiune in un anumit loc si pe o anumita perioada.Iti strica suficiente poduri cat sa nu circuli pe anumite zone.Iti blocheaza cai ferate cat sa nu duci benzina sau haleala in oras.S.a.m.d
Asa incat domnii de la birou vor cobori in strada si vor face munca fizica,asa cum in vreme de pace se duc voluntari sa stranga gunoiul sau sa planteze puieti in padure.
Sa dobori 400 de drone simultan se va face cu cele cateva btn de AA,cu SOCAT .Aviatia ar face bine sa castige suprematia aeriana .Chiar daca ar fi imposibil sa lichidezi bazele de lansare pt Geran,este posibil sa le rupem caile de comunicatii si infrastructura la distante suficient de mari incat 1 sa le limitam lansarile si 2. sa le provocam o durere mult mai crancena.Adica adio cai ferate,rafinarii,centrale electrice.
Ideea e sa nu ajungem sa ne lasam in jocul lor,ci sa luam initiativa.
Oricum,stai tu linistit,ca generalii bielorusi au un morcov cat o sfecla.
De ce sunt morcoviti bielorusii?
Rusii nu au dat cu nucleare pt tot ce fac haholii,iar BYi tocmai ce au granita cu a doua cea mai smechera armata din Europa.Care au motive sa fie foarte nervosi.
Rusnacii cel mai tare se tem sa nu li se raspunda cu aceasi moneda.Adica sa le rupem un aliat sub pretexte oarecare,cum ei ataca pe oricine le permite sub pretexte oarecare.
In cazul asta,ca acum o vreme cand incepusera sa faca figuri la Dunare,pdv-ul meu e ca o politica agresiva fata de bulangii astia aduce multe foloase.Atunci eram de parerea confirmata de evenimente ca era mai bine sa le doboram dronele ce zboara in preajma Romaniei,in zona neutra,in interiorul UA,oriunde le puteam ajunge.Salvam o gramada de bataie de cap interna aparand porturile ucrainene de la Dunare si le spuneam sa nu se bage pe la noi,ever.
Atacul asta o negociere stil rusesc si tocmai de aia trebuie sa li se raspunda la modul contondent,stil rusesc.Mesajul tre sa fie ”cand va doare destul de tare,aveti numarul nostru de telefon,pana atunci idi na hui.”
Uite aici
https://www.defenseromania.ro/dupa-declansarea-razboiului-dronelor-cehia-va-trimite-in-polonia-trei-elicoptere-mi-171sh-specializate-in-lupta-impotriva-tintelor-de-la-joasa-altitudine_635907.html
Un elefant contra muste
https://artstorm.com/en-US/news/mi171sh-rugged-and-ready
Sper sa nu treaca vreodata legea asta cretina la noi in tara. A produs numai porcarii in vest. Legile de tip hate crime sunt o mare mizerie.
Ministerul Justiției lansează o consultare publică pentru modificarea Codului Penal, astfel încât femicidul (uciderea unei femei) să fie considerat “omor calificat”, pedepsit cu detenția pe viață sau cu închisoare de până la 25 de ani. La aceeași categorie ar urma să intre și crimele motivate de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică.
https://www.biziday.ro/330925-2/
Robi, e necosntitutional din start. Discrimineaza intre cetateani literalmente pe criteriu de sex. Dar, asta e oricum din ciclul, Mircea, fa-te ca lucrezi. Sa vada populimea ca se face ceva.
Cum mama dracului sa gandesti ca daca treci la incadrarea de omor calificat, adica pedepse mai mari, scade fenomenul. Adica cum sa gandesti ca daca Ion vrea sa o omoare pe Gingirica, se gandeste, aaa… stai ca acum iau 25 de ani de bulau si nu o omor, daca era pe legea veche, adica 15, hai ca o rezolvam. Da, e macabru si sinistru ce scriu, nu as fi vrut, dar asta este o non-solutie, si juridic este o mizerie. No’ sa zica Steppe sau MirceaSAS care totusi au trecut pe la drept.
Masurile in aceste situatii sunt strict legate de politie si abilitatea politiei de a-si face treaba. Mai sunt si alte masuri la care ma pot gandi, dar as prefera sa ne spuna cei din sistem, speciaisti pe felia asta cum sta treaba.
lt(rez) nu mă pronunț pe modificarea legii, asta e doar de avocați, oricum legea penală e făcută praf.
Dar abilitatea poliției de a proteja o femeie este influențată mai întâi de funcționalitatea sistemului, care suferă din lipsă de oameni ca și în armată, iar apoi de mentalitatea victimei. Și când eram agent și mă deplasam la caz și când eram ofițer și anchetam cazul m-am lovit de aceiași replică ,,dar nu îi faceți rău, dar nu îi dați amendă, a băut puțin mai mult, dar nu e rău ori așa rău”. Femeia apela 112 doar ca să îl potolim verbal, dar să nu primească amendă ori dosar penal. Am avut multe asemenea cazuri așa că privesc cu mult scepticism situația. Și în cazul de la Mureș, înainte de a fi ucisă, femeia l-a protejat de poliție pe idiot când era deja căutat. Verificare fiecărui individ împotriva căruia este emis un ordin de protecție ori control judiciar implică oameni, iar punctul doi, dacă ăla nu respectă ordinul, procurorii sau judecătorii nu schimbă măsura în arest la domiciliu/preventiv pentru că sunt opriți de Constituție și legea penală, care cer niște condiții stricte de aplicare.
Societatea trebuie să intervină în educația civică, nu poliția, în modul de a ajuta legal, juridic și moral victimele, centre de ajutor, avocați pro bono și altele
Nu e bai,avocatul va spune ca sunt crime pasionale.Era asa suparat ca negrul ala homosexual iubea alt barbat…
https://techrider.ro/defense/video-interviul-integral-cu-ionut-mosteanu-min-apararii-despre-inzestrarea-armatei-prin-mecanismul-safe-in-contextul-deficitului-record-controversa-dgia-relatia-cu-sua-sprijinul-pentru-ucraina/
Interviul integral cu Ionuț Moșteanu, min. Apărării, despre înzestrarea armatei prin mecanismul SAFE, în contextul deficitului record, controversa DGIA, relația cu SUA, sprijinul pentru Ucraina și impasul proiectului IAR 99 SM
AUR la 40%…stau totusi linistit, m-a asigurat Xv ca Baneasa se ocupa de ei
https://www.libertatea.ro/stiri/sondaj-inscop-40-8-dintre-alegatori-ar-vota-cu-aur-17-9-cu-psd-15-2-cu-pnl-iar-12-8-cu-usr-5445422
Stai sa pice o drona pe acoperișul vreunui roman ca atunci sare AUR de 50% 😉
Xv e precum Bobu care spunea numai lingușitor in urechea Ceausestilor…stați liniștiți ca veghem.noi si pe urma pam,pam zidul de la Târgoviște.
Pana reacționează Băneasa, Bucureștiul e deja pierdut…aia nu mai au pe unde ieși dar deh o sa rupă gardurile vecinilor bengosi ca sa aibă pe unde ieși. E de ajuns o basculanta cu nisip/pietriș de-a curmezișul si Baneasa e pa. 😉
https://www.defenseromania.ro/atac-surpriza-ucrainean-la-novorossiisk-video-o-drona-ucraineana-avariaza-in-marea-neagra-o-nava-ruseasca-destinata-utilizarii-in-zona-arctica_635915.html
.
Nava care are ceva caracteristici asemanatoare cu nava Alexandru Catuneanu, dar mai noua.
https://www.dhmfn.ro/en/catuneanu.shtml
https://www.defenseromania.ro/de-ce-au-fost-sistemele-de-aparare-ale-qatarului-oarbe-in-fata-atacului-israelian-din-doha-foto_635910.html
Ursule, după părerea mea atacul din Qatar a fost o acțiune de pe urma căreia cam toți au de pierdut. Practic Bibi le-a dat câte o lopata peste față in primul rând americanilor si lui Trump, se pare ca se urma sa se discute acordul de pace in Gaza propus de ei. Apoi qatarezilor, care se erijau in mari intermediari. Nu in ultimul rând israelienilor deoarece șansele unei păci rapide si a eliberării ostaticilor s-au redus considerabil. Nici acordurile Abraham nu se simt prea bine…
Cat despre faptul ca radarele din Qatar, inclusiv americane au fost oarbe, asa ar trebui sa fie daca folosești F35. Pe de alta parte alți americani aflați nu se știe unde si cu ce ustensile au vazut avioanele israeliene ce se îndreptau spre Golful Persic si i-au contactat sa-i întrebe ce si cum. Ceea ce ma face sa ma întreb cât de stealth este F35 si pentru cine nu-i…
Greu de raspuns
PARTNER 2025 Defence Exhibition in Belgrade will be held from September 23-26.
https://www.partner.rs/sites/default/files/2025-09/katalog-partner-2025-web.pdf
Preparations for the military parade in Belgrade.
https://www.youtube.com/watch?v=pVIi4x6l_o8
Rheinmettal prezintă la DSEI Skyranger-35 pe Lynx înaintea Skyranger-30!
..pt care are contract ferm din partea Ungariei..
Rheinmetall introduces Lynx Skyranger 35 tracked vehicle with advanced air defence system
https://defence-industry.eu/rheinmetall-introduces-lynx-skyranger-35-tracked-vehicle-with-advanced-air-defence-system/
Ciudat..
Contractul cu Ungaria din 2023..
https://defence.hu/news/skyranger-30-lynx-rheinmetall-to-develop-new-air-defence-turret.html
de ce e ciudat, 35 e mai capabil si mai scump, trebuie sa il promoveze si pe ala.
@Marius Zgureanu
Da nu zic..
Mi-am amintit de o vorbă din marketing sau publicitate..
Promovezi mai des produsul care se vinde mai greu..că ăla care se vinde bine nu are așa mare nevoie de reclamă..
SR-30 s-a vândut mult mai bine..o fi și asta..pe lângă intr adevar c-ar câștiga mai mult din preț mai mare..
Isi fac reclama, vizeaza si piata din Romania ! Sa inlocuiasca Gepardul, care v a pleca in Ucraina…
https://www.twz.com/air/second-b-21-raider-stealth-bomber-has-flown
https://defence-blog.com/schiebel-rolls-out-strike-capable-vtol-drones/
UK se alătură programului de achiziție CAVS..
..deci alege pe reconnaissance Patria 6×6:
DSEI UK 2025: UK joins multinational CAVS programme
https://www.dsei.co.uk/news/dsei-uk-2025-uk-joins-multinational-cavs-programme
https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-bv1a604-achizitia-unui-sistem-de-contracarare-a-aeronavelor-fara-pilot–41339.html
https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-bv1a605-cresterea-capacitatii-operationale-a-frontex–aeronava-cu-aripi-fixe-41340.html
Am citit despre Frontex, are intentie buna si multi bani, atatia bani cat vor sa mareasca personalul de la
2000 la 10000. Totul era bun daca Turcia nu si baga
nasul dar si inca cateva alte tari care au divergente de pareri cu Frontex.
Sa nu fie pana la urma un cuib de lefuri nejustificate ca rezultat ca tarile trag, una hais si una cea 😀
Revoltat de evenimentele petrecute la fratii polonezi noptile trecute, George Simion va condamna cu fermitate gestul Poloniei de a dobori dronele rusesti. El a declarat ca daca Rusia va trimite drone in Romania, asa ca in Polonia, atunci va forma o forta de 10 mii de mineri si va merge la lupta scandind „fara bita de ortac nu e liniste-n gulag”
:))))
https://breakingdefense.com/2025/09/rheinmetall-ceo-says-german-firm-days-away-from-local-shipbuilder-takeover/
https://defence-industry.eu/nordic-air-defence-and-volvo-defence-partner-on-vipro-anti-drone-system-for-military-vehicles/#google_vignette
https://agerpres.ro/politic/2025/09/10/alegeri-parlamentare-republica-moldova-23-de-sectii-de-votare-in-14-orase-din-romania-organizate-pen–1483069
Gun recovered in Charlie Kirk assassination revealed — and ammo bore pro-trans, anti-fascist messages: sources
https://nypost.com/2025/09/11/us-news/gun-charlie-kirk-shot-with-revealed/
https://www.profit.ro/profitul-tau/igsu-a-anulat-o-licitatie-pentru-300-de-containere-destinate-activitatilor-de-decontaminare-chimica-biologica-si-nucleara-22158661
Inspectoratul General pentru Situații Urgență (IGSU) a anulat o licitație pentru achiziționarea a 300 de containere destinate activităților de decontaminare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN), bugetul alocat procedurii fiind estimat la 360 milioane de euro, fără TVA.
https://armyrecognition.com/news/navy-news/2025/dsei-2025-leonardo-presents-proteus-unmanned-helicopter-to-enhance-anti-submarine-capabilities
During its 2025 Victory parade, China revealed to the world new high-tech Type 100 tank and fire support vehicle, commonly called ZTZ-100 and ZBD-100. If used together, they could become a game changers in tomorrow’s armored warfare doctrine, as they rely heavily on AI, sensors, and informatization to deal with external threats.
https://youtu.be/tuNFOPx-Rk8?si=KDEg_s8tBHKYDg9X
Temu?
Farewell to Polish Su-22 aircraft.
https://defence24.pl/sily-zbrojne/pozegnanie-z-polskimi-samolotami-su-22-foto
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/nicusor-dan-e-neplacut-sa-iei-bani-de-la-educatie-sanatate-si-sa-platesti-pentru-aparare-dar-orice-e-mai-bun-decat-un-razboi-3408249
Izbiti la cap! Bat tantar cu armasar😂
https://www.defenseromania.ro/doborarea-dronelor-rusesti-in-polonia-a-costat-nato-milioane-de-dolari_635925.html
Drona
https://en.wikipedia.org/wiki/Gerbera_(drone)
Înainte de acest eveniment ne-am tot lăudat că suntem pregătiți pentru orice și pe urmă dăm cu rachete de sute de mii/milioane în drone din polistiren.
În astfel de situații trebuiau folosiți geparzii care sunt acolo în Polonia. Fix pentru asta au fost trimiși acolo (probabil că am afla că nu pot fi folosiți din motive birocratice de parcă atunci când ești invadat trebuie mai întâi să ai autorizare de auto-apărare).
Israel n a folosit nici macar un „Geparzii” contra roiului
de drone din Iran fc nu sunt eficiente. Nu fugi cu Gepardu
dupa drone si n ai deajuns Geparde sa pozitionezi la fiecare
6 kilometri.
Numai pasaroaie lente de ~400km/h sunt eficiente.
La drone rapide folosesti faimoasele pasaroaie F16.😉
In mod mai uimitor F35 sunt mai eficiente decat F16
ca rezultat de viteza mai mica decat ultimul, viteza aproape
de pierdere de portanta, viteza nasoala.🫤
Relax,e politica.Mesajul politic e ca exista un raspuns ferm,cetatenii sa doarma linistiti,ostile Aliantei vegheaza.
@Patriot
Gheparzii ăia au o bătaie maximă de 4 km. Dacă nu au trecut dronele pe deasupra zonei de dislocare, puteai ei să se agite cât voiau, nu aveau ce face cu ei.
Părerea mea, hâc…
Știu că distanța e limitată dar și gheparzii sunt câțiva la număr. Dacă nu mă înșel sunt dislocați în N-E Poloniei, deci în cu totul altă zonă.
Si asa ~40 de bucati ale tarii acopera cam 250 de km.
Si restul ?
Dov, iar semnalizezi din porumb?
Dă-mi un exemplu de țară care are sisteme AA VSHORAD care să-i acopere tot teritoriul!
Și nu-mi veni cu voi, care sunteți puțin mai mari decât Dobrogea.
Apoi fă un calcul, cam câte sisteme sunt necesare pentru acoperirea teritoriului, și vezi dacă e economic să cumperi atâtea sisteme.
Se mai trezise un inteligent, acum ceva timp, cu idei d-astea.
Părerea mea, hâc…
Chiar și așa, nu fac față fără să fie ajutați de americani cu baterii Patriot și THAAD detașate în Israel, iar rachetele și dronele iraniene au mai fost scărmănate între timp de forțele aeriene din Iordania, ori cele din UK din Cipru și portavioanele americane din Mediterana ori Marea Roșie
Patriot nu mai sunt de mult la noi, sunt in Ukr.
Ai uitat si Arrow 2 si 3, dar nu ma astept de la tine.
Plimba caii….
Nu trebuie sa folosesti limba incurcata, jegoasa.
https://romania.europalibera.org/a/iran-ataca-israelul/32904112.html?utm_source=chatgpt.com
Poftim?
Daca nu i , nu i treaba mea. Fiecare tara semnalizeaza
din porumb daca are. Daca n are cumpara.sisteme AA si
avioane.
Cum asterni asa te scoli.
ce sisteme a folosit Israelul cand v-au calcat aia in slapi si pe partea aeriana au venit cu parapanta? ceva de avertizare timpurie? sisteme AA? contra informatii care sa afle ce se pregateste? lamureste-ne un pic…..ca la fiecare rand lauzi armele si armata voastra ca si cand nimeni nu e in aceeasi liga cu voi! dar totusi au trecut aia in blugi si slapi printre voi….big time!!! nu trebuia cineva sa apere tara de asa ceva???? cine???? unde erau????…….
brgds,
Da, intentiile mele ca roman au fost si sunt sa dau de inteles
cat mai mult in forma informativa ce se poate astepa
in caz de razboi in Ro. Informatie nu se chiama lauda
si n a fost intentia mea de la inceput. Impreuna cu
asta nu tot ce stiu pot sa impartatesc aici in special
ca i forum deschis. Majoritatea informatiilor sunt scrise
pe net si a ramas pt mine sa indrept la subiecte interesante
de public aici.
Afara de asta intrebarile tale sunt prea generale dar daca
ai sa dai niste intrebari mai focusate, mai concrete am sa ma
straduiesc sa raspund. Afara de toate asi rasfoii paginele
acestui site care datorita propietarilor este foarte bogat
in material informativ si inclusiv IDF din Israel.
BTW, Americanii fac asta , se chiama Golden Dome.
Copiaza 😃
Auzi, măi importantule, să mă trezești când va avea iues of ei TOT teritoriul acoperit de Iron Dome. Ai uitat că plângea Beny după ajutoare când ploua cu rachete și drone iraniene peste voi? Norocul vostru că au decimat iordanienii, britișii și americanii dronele, iar la balistice v-au ajutat și americanii cu THAAD și distrugătoarele AEGIS.
În condițiile în care sunteți cât 3 județe de la noi.
Stai în porumb și taci din gură. Mă rog, vorba vine, că prin deșertul prin care te ascunzi, nu prea crește porumbul, căpitane de vapor.
Părerea mea, hâc…
Mai stiulete, ce te roade asa ca este Iron Dome
si alaturi de el au exersat si anericanii putin ?
Vb si stai cu curul gol asteptand Spyder ?
Americanii nu stau si ei la Deveselu ?
Te bocesti cu Patriot si ti au dat cadou cateva baterii ?
Cel mai important e ca tragi in mine adica tragi in
poarta ta, fc eu sunt din partea ta. Dute mai bea
o tuica la crasma ca nu are rost sa te dezmeticesti.
Tu dai in cetatean conational ? Dute si da in gard
cu genunchiu
Râde ciob de oală spartă! Voi cu ce ați doborât dronele iraniene? Tot cu F-35, F-15, F-16 și Apache! Dacă tăceai filozof erai, așa ești doar unul care vorbește mult și prost!
Stoian vb si apa curge
Israel pariaza totul
Striking Hamas in Doha: Qatar’s duplicity, the Gulf’s ambivalence, and Israel’s evolving doctrine https://www.jpost.com/israel-news/defense-news/article-867212?utm_source=jpost.app.android&utm_medium=share
Paranoia ?
https://www.edrmagazine.eu/denmark-launches-historic-investment-in-ground-based-air-and-missile-defense-systems
Un concept german de tanc- Mli -AA pe sasiul de Leopard 1 ! E inca aburind a aparut acu vreo 2 saptamani
Daca e o solutie valabila , am putea sa le facem si noi un ” lifting ” asemanator Bizonilor nemodernizati [Desi eu as prefera un tun mai baban pt. varianta tanc ]
https://www.youtube.com/watch?v=8OGsXNwnlaE
Ce face tunul mai mare,iar tunul mic nu face?
Mittlere Kräfte des Heeres explicate de un General de Brigada :
https://www.youtube.com/watch?v=CQcmTHRJPwk
https://www.navalnews.com/naval-news/2025/09/belgium-and-the-netherlands-to-transfer-7-mcm-vessels-to-bulgaria/
Belgium and the Netherlands will transfer a total of seven Tripartite mine countermeasure (MCM) vessels to Bulgaria free of charge.
https://en.wikipedia.org/wiki/Tripartite-class_minehunter
New „doomsday” airborne control, E-4C:
https://aviationa2z.com/index.php/2025/09/10/us-air-force-begins-test-flights-of-e-4c/
– https://hotnews.ro/interviu-un-pilot-roman-de-f-16-explica-si-de-ce-radarele-de-pe-avioane-nu-pot-repera-mereu-dronele-2064020
De citit!
Părerea mea, hâc…
Încă una motive pentru care e greu să detecteze dronele cu F16: radare învechite. Dar astea sunt motive minore, desigur.
Interesant că pentru zona Maramureș au decolat de la Borcea și nu Câmpia Turzii. Înseamnă că mai durează până e operațională cum trebuie escadrila de acolo.
@Patriot
Nu înseamnă nimic. Probabil, în ziua respectivă, Borcea era desemnată să execute serviciul de poliție aeriană.
Părerea mea, hâc…
Industry leading passive detection, tracking, and ranging for air-to-air and air-to-surface targets
High-definition sensors
Laser spot tracker
Ability to deliver laser energy to accurately support laser-guided weapons against moving targets
Laser designator with aircrew selectable tactical and eye-safe wavelengths
Two-way full-motion video datalink with metadata
Digital data recordeExtended range precision geo-coordinate generation
Global Scope® advanced sensor software suite for ISR, video and metadata playback, advanced scene visualization and point of interest planning
Pilotul roman n a apucat sa vada radarul f35 si combinatia lui in paralel cu alte radare, adica vederea
intregului tablou de interceptie. F16 destul de vechi
nu l poti compara cu F35 si in special cu F35I.
Afara de asta cand sunt multiple tinte , in aer se gaseste si un avion de informatie, Oron de exemplu,
acela in afara de controlul terestru.
Tu vb de lucruri care nu mai sunt in lupta aeriana de azi.
Romania nu este in razboi cu nimeni prin urmare nu tre sa doboare orice tinta apare pe radar de aia sunt trimisi baietii astia pt a confirma tintele ,confirmare pecare nu o fac curadaru indiferent cat de performant este,si f35 daca aveam si saltam tot procedura aia se aplica,da inainte si lupta si lupta ,eu dacanu am tik -tok inca Romania nu este in razboi ,insa altii care au probabil este deja inceput,probabil exista si mesia care ne salveaza deja de razboi disponibil
Nicu4
Am raspuns asa in urma marturii pilotului din articol.
Ca sa ajunga la drona trebuie s o vada intai pe radar,
fapt care nu e usor cu radarul existent pe modelul
actual de avion. Precum am mai zis, un avion mai incet
cu radar adecvat e alt lucru.
nu trebuie sa o vada el alertarea timpurie se face de comandamentul Nato avand in imagine radarele romanesti de la sol sau ala frantuzesc sau Awacs din aer nu tre sa vada el ,el vede cei se trasmite se deplaseaza si cauta si nu are doar radarul ca instrument de cautare
V a fi interesant sa vedem cate drone au doborat
f16 romanesti si ce armament au folosit.
Cer innourat si ploaie, da, sunt nevoiti sa intercelteze
pe ploaie la altitudinile asa de joase, sa vedem
ce o sa fie. Sper numai de bine.
Alt ceva nu toate f16 romanesti sunt upgrade la
70/72, asa ca nu toate au radar AESA. Cu radar
mecanic se vede mai prost dl cocean 🙂
Si f16 nu stie sa fie in linkage cu altele ca f35,
nu stie sa bruieze dronele electronic si daca trage
in ele, trage rachete scumpe ori cu tunul care si el
e mai putin precis decat acel din f35
Dovule, nu te simți bine până nu semnalizezi din porumb.
F-urile noastre au Link 16, și, după cum spune și pilotul ăla, primesc imagine radar de la stațiile radar de la sol. Pentru celelalte există containere acroșate.
Nu te mai da așa rotund, că-ți mai pun 2 întrebări și dai din colț în colț.
Părerea mea, hâc…
Dupa cum m am interesat , in momentul de fata nici
un f16 romanesc nu are radar AESA.
Am gasit unu pt ele in forma de pod
https://www.iai.co.il/p/elm-2060pes
Belgia a donat patru nave vânătoare de mine Bulgariei.
Ele vor fi modernizate pe spezele Bulgariei pentru 24 milioane euro de către întreprinderi belgiene.
https://www.rtbf.be/article/defense-la-belgique-donnera-quatre-chasseurs-de-mines-a-la-bulgarie-11600245
Bulgaria primește gratuit ȘAPTE, patru din Belgia și trei din Olanda, nave de tip MCM
https://www.navalnews.com/naval-news/2025/09/belgium-and-the-netherlands-to-transfer-7-mcm-vessels-to-bulgaria/
Given the importance of strong mine countermeasure capabilities in the Black Sea region and Bulgaria’s keen interest in acquiring Belgian and Dutch MCM vessels, the two countries have agreed to the transfer of four Belgian MCM vessels and three Dutch MCM vessels, including spare parts and a tactical simulator. Further administrative and technical discussions between the three parties concerned will now be initiated with a view to concluding a trilateral Memorandum of Understanding (MoU).
Here we go..
Denmark picks French-Italian SAMP/T air defense system over Patriot
Sep 13, 2025
Denmark plans to buy the French-Italian SAMP/T system to cover the long-range component of the integrated ground-based air defenses the country is building, picking the only European alternative to the U.S. Patriot.
The Danish government expects to invest around 58 billion kroner (U.S. $9.1 billion) to buy and operate eight medium- and long-range air defense systems, it said Friday, more than double a previously communicated budget of 19-25 billion kroner.
The purchase will make Denmark the first European Union export customer for SAMP/T, with France and Italy the only users in the 27-nation bloc until now, compared to around seven EU countries that operate Patriot.
https://www.defensenews.com/global/europe/2025/09/12/denmark-picks-french-italian-sampt-air-defense-system-over-patriot/
asta o fi fost negocierea prelungita de la Salonul Le Bourget, de la standul MBDA… nu era doar pentru VL Mica 🙂
„Boss,sa te pup pa epoleti,mai da doua lansatoruri la banii astia,traitiar familia”.
Negociat de Dorelcar Popescusen.
Danish cookies..
”Mai rapid și mai ieftin decât Patriot”
”Sistemele europene pot fi livrate mai rapid și mai ieftin decât sistemul american de apărare antirachetă Patriot”, a declarat Per Pugholm Olsen, șeful diviziei daneze de achiziții și logistică pentru apărare, într-o conferință de presă.
Ce se întâmplă cu posibila vânzare de Patriot către Danemarca, anunțată de Pentagon acum câteva zile?
Amintim că pe 29 august, DSCA (Defense Security Cooperation Agency) a aprobat o potențială vânzare externă către Danemarca a sistemului Patriot pentru 3.2 miliarde de dolari.
Nu este clar dacă contractul cu SUA pentru achiziția Patriot va fi păstrat ca opțiune complementară, dar pare că Danemarca a renunțat la această variantă, iar anunțul DSCA rămâne doar pe hârtie.
https://m.defenseromania.ro/danemarca-va-cumpara-sisteme-antiaeriene-samp-t_635969.html
Personal ma bucur ca inca o tara a ales un proiect european de asemenea importanta. Are nevoie de clienti, bani si investitii pt a se extinde SAMP-T in Europa.
Cat de performant o fi ca sa isi faca treaba precum Patriot-ul, e alta discutie.
https://www.mycity-military.com/imgs4/478418_79895907_Screenshot_2025_0912_204313.jpg
Balistice ?
Israel struck Qatar from the Red Sea using fighter jets https://www.jpost.com/middle-east/article-867294?utm_source=jpost.app.android&utm_medium=share
Ce distanta…….
https://www.msn.com/ko-kr/news/world/%E9%9F%93-eu-245%EC%A1%B0-%EB%AC%B4%EA%B8%B0-%EA%B3%B5%EA%B5%AC-%EC%88%98%ED%98%9C-%EB%AA%A8%EC%83%89-%EC%B0%B8%EC%97%AC-%EC%9D%98%ED%96%A5%EC%84%9C-%EA%B3%B5%EC%8B%9D-%EC%A0%84%EB%8B%AC/ar-AA1MrNZC
Fragmente din articol, traduse cu Google Translate:
South Korea seeks to benefit from Article 245 of the EU’s „weapons tool” program, officially submitting a letter of intent to participate.
It has been confirmed that Korea is actively exploring ways to participate in the European Union (EU) arms joint purchase program worth 150 billion euros (approximately 245 trillion won).
According to the EU on the 13th, the Korean government recently submitted a formal request to the EU Commission expressing its desire to participate in the joint arms purchase program ‘SAFE (Security Action For Europe).’
….
In principle, the percentage of third-country parts in weapons purchased with loans cannot exceed 35%, but there are exceptions.
Third countries, such as Korea, that have concluded a security and defense partnership with the EU or are candidates for EU accession will not be subject to the 35% threshold if they conclude a separate bilateral agreement with the Commission.
….
However, the requirements for concluding a bilateral agreement are somewhat strict.
Among third-country defense companies, including those from Korea, this is limited to those with production facilities within Europe, and conditions such as financial contributions from participating countries are attached.
https://m.ziare.com/spionaj-rusesc/rusia-germania-nava-cargo-drona-1963599
Una noua , NGP Bomb
https://www.twz.com/air/gbu-57-massive-ordnance-perpetrators-replacement-prototypes-just-ordered-by-usaf
Prezentarea divizie 7 ,la cum arata creca din fiecare batalion e prezenta cu tehnica doar cate o companie functionala cate au si ei pe acolo :
https://www.youtube.com/watch?v=z0guNvuwozw
Striking Hamas in Doha: Qatar’s duplicity, the Gulf’s ambivalence, and Israel’s evolving doctrine
World hypocrisy on full display
The immediate global reaction was predictable: condemnation.
London, Berlin, and Paris – joined by other Western capitals – denounced the strike as a violation of Qatari sovereignty and called it “unacceptable,” while Qatar’s prime minister denounced it as “state terror.” Various commentators warned that the attack would plunge the region further into instability and chaos.
One of the most striking comments came from UN Secretary-General António Guterres, who incredulously condemned Israel’s “flagrant violation of the sovereignty and territorial integrity of Qatar.”
Why incredulous? Because UN Security Council Resolution 1373 from September 2001, just a couple of weeks after 9/11, requires all member states to deny safe haven to terrorists and those financing, planning, or facilitating terror. The resolution further calls on all member states to prevent their territories from being used to plan or commit terrorist acts against other countries.
Yet it’s Israel – not Qatar – that Guterres slams. And to think there are still those who wonder why Israel pays little heed to what Guterres or the UN has to say.
The same chorus that roundly slammed Israel for a violation of Qatari sovereignty was oddly muted when the United States did precisely the same thing after September 11. A reminder: in May 2011, US Navy SEALs flew into Abbottabad, Pakistan, and killed Osama bin Laden – a blatant violation of Pakistani sovereignty. Yet the world cheered. No one accused Washington of terrorism; nobody convened emergency sessions of the UN to censure then-president Barack Obama.
Netanyahu seized on this blatant double standard in a video statement he released on Wednesday. He reminded the world that just as Americans vowed after 9/11 to hunt down Islamist terrorists wherever they may be, Israel promised to pursue the architects of October 7. And just as the US remembers 9/11, so, too, does Israel remember Oct. 7.
All those condemning Israel for the “disproportionate” carnage in Gaza would do well to remember that as a result of 9/11 the US initiated military actions that, according to the Costs of War Project at Brown University, directly killed an estimated 940,000 people, about half of them civilians, and caused up to 4.5 million indirect deaths, including from malnutrition and disease stemming from the post-9/11 wars.
Netanyahu’s message: the world is practicing hypocrisy when it applauds America for killing bin Laden in Pakistan but condemns Israel for going after Hamas’s henchmen in Doha. And he stressed that Israel, like America, will not be deterred from protecting its people.
https://www.jpost.com/israel-news/defense-news/article-867212?utm_source=jpost.app.android&utm_medium=share
Asta se intampla cand faci niste reguli pe care le tot reinterpretezi pana le golesti complet de continut….
In principiu da in cazul concret al qatarului nu.
Studying Qatar’s relationship with illicit financing of terror, this paper seeks to understand the complicated relationship between Qatar’s counterterrorism efforts and the resultingimplications for United States foreign policy. The author argues that Qatar maintains a worryingly close relationship with terror financiers, demonstrated by a permissive legal jurisdiction that allows financiers to operate in the state and the close connections Qatar has historically held with such illicit channeling of funds. The implications of Qatar’s relationship with terror are noted, with a focus on the 2017 Gulf crisis and changes in U.S. foreign policy towards the Gulf. Finally, policy recommendations for the U.S. government are provided that aim to encourage cooperation while mitigating risks of alienation and regional instability.
https://www.iar-gwu.org/print-archive/an-analysis-of-qatari-connections-to-illicit-terror-financing-and-the-resulting-foreign-policy-implications
Qatar has been accused of allowing terror financiers to operate within its borders, which has been one of the justifications for the Qatar diplomatic crisis that started in 2017 and ended in 2021. In 2014, David S. Cohen, then United States Under Secretary of the Treasury for Terrorism and Financial Intelligence, accused Qatari authorities of allowing financiers who were on international blacklists to live freely in the country: „There are U.S.- and UN-designated terrorist financiers in Qatar that have not been acted against under Qatari law.”
https://en.wikipedia.org/wiki/Qatar_and_state-sponsored_terrorism
‘Soft power’ financing of religious, cultural and educational networks that nurture the jihadi ideology- Case study: Qatar Charity and the Muslim Brotherhood network in Europe
With this caution in mind about how to interpret the underlying motives and possible ramifications of foreign funding of mosques in western Europe, we turn now, as an extensive case study, to an ambitious Wahhabi missionary project in the West that is part of Qatar Charity’s “Ghaith Initiative”, and its relationship to the Muslim Brotherhood-allied Union des organisations islamiques en Europe (UOIE; or Federation of Islamic Organisations in Europe – FIOE).
https://aoav.org.uk/2017/soft-power-financing-religious-cultural-educational-networks-nurture-jihadi-ideology2/
Este fix cum iti zic, nu doar in principiu.
Ce face acum Israelul in West Bank este fix ce-au facut rusii in Basarabia dupa 1812… Israelul este la fel de ipocrit ca orice alta mare putere.
Orice natie care aspira la autodeterminare este automat transformata in miscare terorista. La fel am fi fost si noi in secolul XIX cand ne doream unirea… de altfel, daca vezi ce s-a intamplat cu pasoptistii, acolo ajungi.
Dupa cum am mai spus, a venit momentul ca Bibi sa se retraga.
Iar cu ce face Israelul acum, scuteste-ma, nu prea mai e nimic ok din ce fac ei pe acolo…
@Nicolae
Nu vreau sa te contrazic cu nimic.
Eu precizez insa ca nu ai, nu esti la punct cu ce este
in Israel, cu Israel si fireste esti imbibat cu informatii
eronate.
Greseli tactice se fac intradevar dar strategice nu.
Situatia e ori noi ori ei, acum cauta un dezlegator de
nod. Esti ceva marinar …..😉
Incepe volta , schimba bordul 😉
„Orice natie care aspira la autodeterminare este automat transformata in miscare terorista.”
Gresesti. Au devenit organizatie terorista prin actiunile lor. Din start s-au comportat ca niste grupari teroriste si nu ca entitati statale. Nici macar cand west bank sau gaza au fost lasate in pace sa se autoguverneze nu s-au oprit din atacuri. Au folosit autonomia ca ragaz sa se inarmeze sa radicalizeze populatia, sa inlature orice element care li se opune din societatea palestiniana, sa planifice si sa execute atacuri teroriste contra populatiei civile Israeliene.
Ba in cazul PLO chiar si contra Iordanului care i-a primit….
Fatah, a political and military organization founded in the late 1950s by members of the Palestinian diaspora, aimed to advocate for the establishment of a Palestinian state through armed struggle. The group’s first significant military action occurred in December 1964, when an attempt to attack an Israeli pumping station was made. This operation marked a pivotal moment in the Palestinian national movement, as it raised Fatah’s profile and highlighted its commitment to direct action, contrasting with the more diplomatic approaches of other organizations like the Palestine Liberation Organization (PLO).
On December 31, 1964, a small band of Fatah members attempted to enter the West Bank of Israel in order to blow up a pumping station. When this mission failed, another Fatah group, on January 2, 1965, planted a bomb at the station; the bomb failed to explode. Jordanian border guards killed one of the group, making him the first martyr for the liberation of Palestine. The status of Fatah was raised as a result of this bold attack on Israel.
Fatah’s first attack in Israel in 1965 had the result of influencing the course of the Palestinian national movement and the strategy adopted to achieve an independent state.
https://www.ebsco.com/research-starters/history/fatah-launches-its-first-terrorist-strike-israel
„Iar cu ce face Israelul acum, scuteste-ma, nu prea mai e nimic ok din ce fac ei pe acolo…”
In aprilie- martie anul asta au avut un acord ce pace care includea eliberarea ostaticilor -> Hamas a eliberat doar o parte din ostatici -> acordul a cazut -> back to war.
De data asta nu e o incursiune punitiva e razboi. Aia au intrat in sate si au omorat tot ce misca de la babe la bebelusi. Razboi sa fie.
Uite cu asta are legatura.
https://www.dw.com/en/october-7-how-the-hamas-terror-attacks-unfolded/video-70374804
Nu mai spun de cum sarbatoreau dupa.
Probabil ca am fost prea criptic pentru ca scriu de pe telefon. Eu am vorbit la modul general, determinat insa de afirmatia cu ipocrizia. Israel este si el un mare ipocrit, nu mai incerca sa-i speli cand nu e cazul.
Au pornit si ei la fel, Irgun Zvai Leumi si Lohamey Heruth Israel sunt un exemplu in acest sens.
Concluzia serii: dreptul international e bun si-l aplicam cand ne convine. Cand nu ne mai convine incepem sa reinterpretam regulile.
Draga @Nicolae
Nu n au pornit la fel. Acele organizatii, militante
cat au fost, au avut alt scop. Nu esti la punct
Si daca faci cum faci si dezbati probleme la care
a luat sute si mii de ani sa faca metamorfoze
pseudo tectonice, de ce eu ca cetatean roman cu
drepturi care tu nu le ai spre Israel , ca rezultat sa le judeci
ca cetatean, eu acest cetatean pot foarte usor sa ma refer la Transilvania dar eu nu o fac. Nu ma refer nici la faptul amar de la Holocaust din Romania care e unu din motivele care
au adus poporul sa se intoarca in tara. Nu ma refer nici
la prosperitatea din Romania antebelica si interbelica care
acest popor a adus romaniei.
Ca sa poti sa fi corect, uite te la ultimii ani, ca daca
ne uitam in trecut, tara mea Romania a fost un mare
factor de vointa poporului sa evadeze si sa se indrepte
spre tara natala, tara lui.
Ce, nu poti fara sa te joci ca judecator la subiecte care
nu poti sa le rezolvi si la care raspunsul tau face mai
rau decat de rau este acum ?
Crezi ca eu ca cetatean n am intrebari inspre Romania la
fel cum am inspre Israel ? Dar….eu stau in Israel si nu ma
misc afara de niste plimbari in Romania si altele.
Istoria nu poate fi desfasurata aici pe forum. Mai bine
gandeste te ce beneficiu are Romania de la Israel fata de
beneficiul ca are Israel de la Romania in zilele astea si cu
tot trecutul obscur. Las o balta….🙂 situl e de militarie
nu de istorie.
Si n au pornit de unde spui Nicolae, au pornit mult
dar mult inainte, inainte de timpul lui Decebal daca vrei
https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_Jews_and_Judaism_in_the_Land_of_Israel
@nicolae
Ce s-a intamplat cu irgun is lehi ? Iti raspund tot eu s-au desfintat in 1948.
Care era situatia palestinienilor in 1949 ? Iti raspund tot eu au fost mutati in zonele agreate in mare de UK si de UN (vezi linia armistitiului din 1949 si vezi planul UN). Nu sunt identice dar sunt p’acolo.
Care era situatia evreilor daca pierdeau oricare din toate razboaiele astea ? Erau cumva mutati si lasati sa se guverneze cum au fost astia din gaza? Raspunsul e nu. Erau majoritatea morti sau expulzati complet.
Vorbesti de reguli…eu vorbesc de razboi. Un razboi cu un adversar care se ascunde dupa fustele femeilor care isi cresc copii in ura si care vor sa omoare toti evreii si fac lucrurile astea din anii 50.
Au fost tinuti in brate de onu prin unrwa cu bani si pomeni de li s-a inmultit populatia de 10 ori si au fost lasati cu infrastructura de Israel. Ce au facut cu aceste lucruri ? Mai multa ura si mai mult terorism. Au omorat oameni pe strazi si in propriile case, civili in plm cu copii in brate si au sarbatorit asta ca si cum era cel mai frumos lucru din viata lor cu cadavrele unor copile si tu imi spui de reguli si de 3 labagii in 2 organizatii de acum 80 de ani.
Si tu si Dov ar trebui sa recititi ce am scris pentru ca fie nu m-am exprimat eu suficient de clar, fie voi n-ati inteles ce-am vrut sa spun. Propun s-o lasam cum am picat ca-s satul de monologuri.
Nicolae 🙂
Ai dreptate sau nu, pentru tine sunt vorbe.
Pentru Israel e „To be or not to be” asa ca te rog
sa inveti mai serios istoria regiunui inainte de
a preciza prin vorbe. Merci pt ascultare 🙂
…si, numai ca rusii n au avut ereditatea asta, un exemplu
din mii de exemple
https://en.wikipedia.org/wiki/Jericho_synagogue
Daca mai ceri altele am sa ti mai dau
Si sa fi atent ce ti a scris Robi in legatura cu concesii
Majoritatea lumii sunt orbi, chiori sau au ochelari roz.
Au cazut in cap.
Cel mai bun exemplu e Macron, silit de musulmani face
decizii strambe ca sa nu piarda scaunul.
Si eu am senzatia ca multi politicieni europeni danseaza si pentru voturile musulmanilor din europa sau de frica unor proteste violente. Din pacate politica asta de impacare nu functioneaza cu jihadistii. Sper ca europa sa se trezeasca si sa scape de elementele jihadiste din interiorul comunitatilor musulmane.
Romania e de aur fata de restul europei la care in multe
tari musulmanii au ajuns la 7% si mai mult , fiind atatia
influentiaza alegerile si opinia publica.
Acesti musulmani au inceput sa cumpere biserici in
comunitati imbatranite si le prefac in moschee.
Daca asa era situatia in oameni normali , asta nu era
problema. Problema incepe cand acestia nu se amesteca
in societatea locala ci numai intre ei. La scolile publice
la care copii lor le frecventeaza se aude numai limba
araba in loc de limba locala.
Multi dintre ei apeleaza la servicii sociale si la somaj
pe contul statelor.
De 5 ori pe zi muazinul cheama la rugaciuni prin
difuzoare sonore in araba. Asta i viata in vestul europei acel
continent batran cu populatie imbatranita si navalirea
nu se opreste.
Uitati va
https://en.wikipedia.org/wiki/Islam_in_Europe
Pai fara jihad,nu mai e islam.Pot sa o arda cat vor cu jihadul sufletesc si alte balarii ce le cred astia cu flower power.
Ioropa devine Kosovo prin parti esentiale.Stim cum a fost aia.2-3 generatii a functionat amorul oficial.La firul ierbii erau aceleasi porcarii interetnice cum is acum in vest.Apoi s-a gasit pretext de circ oficial,pe fata,cu epurarile de rigoare.
Cata vreme ai fondul de scandal ,scanteia se gaseste.
Ce nu e cazul in Europa e sa amestecam problema interna cu politica israeliana.Fiecare cu haznaua lui.
In UE nu e obligatoriu sa fie nevoie sa nivelezi suburbiile si nici sa recreeze babulanii Al Andalus.Circumstantele politice se pot schimba si e posibil sa fie convinsi sa faca Aliyah pe cale pasnica.
la noi nu vad a fi probleme de genul, prea curand.
doar sa comenteze vreunul despre sharia,taiat alcool si porc, c’atunci romani, tigani si unguri laolalta, intr-un suflet se vor abate, calare pe ei, pe mama lor de muslimi! :)))
nu pot creea nu neaparat din cauza asta ci pt ca in un fel sau altu trebuie sa suporte restul comunitatilor si sa se adapteze pt ca nu pot forma comunitati compacte ,in mare parte datorita faptului ca romanii sunt propietari de case si apartamente si nu firme imobiliare chiriasii nu prea sunt protejati la noi ca prin vest
😂😂😂
Ai omis casinourile, au fost ani cand am jucat in
Turcia, acum nu.
BTW, Ma doare ca au prefacut Aghia Sofia in moschee
Syria: Jihad Squadrons (english documentary)
https://www.youtube.com/watch?v=01XSEf1MZj0
Motorul GCAP face progrese:
GCAP Consortium Expands Partnership Toward First Flight
London, UK – 9 September 2025 – The international consortium comprised of Rolls-Royce (UK), Avio Aero (Italy) and IHI (Japan) today announced a major expansion of their partnership to accelerate development of the power and propulsion system for the next-generation fighter aircraft being developed through the Global Combat Air Programme (GCAP).
This step represents the transition from national contracting to fully integrated international collaboration, laying the foundation for the detailed design and development of GCAP’s all-new fighter engine. This development builds on the successful progress of the all-new centreline GCAP engine demonstrator. The three companies signed an evolved collaboration agreement that allows them to engage directly with Edgewing – the newly formed joint venture between BAE Systems, Leonardo and JAIEC of Japan.
https://www.rolls-royce.com/media/press-releases/2025/09-09-2025-gcap-consortium-expands-partnership-toward-first-flight.aspx
Numele consorțiului suna in mare fel..EdgeWing..nice!
Am terminat de citit textul conferintei sustinuta la Sorbonne in 1882 de catre Ernest Renan, cu titlul : „Qu’est-ce qu’une nation ?” Impresionat de viziunea, de consistenta ideilor, de elevatia spirituala a autorului, am scos cateva citate care mi se par definitorii pt conceptul de natiune. Nu mi-am permis sa le traduc… Daca citatul 4 impresioneaza prin forta de anticipare, citatul ultim mi se pare demn de pus pe orice drapel.
* Une nation est donc une grande solidarité, constituée par le sentiment des sacrifices qu’on a faits et de ceux qu’on est disposé à faire encore. Elle suppose un passé; elle se résume pourtant dans le présent par un fait tangible : le consentement, le désir clairement exprimé de continuer la vie commune.
* Une nation est une âme, un principe spirituel. Deux choses qui, à vrai dire, n’en font qu’une, constituent cette âme, ce principe spirituel. L’une est dans le passé, l’autre dans le présent. L’une est la possession en commun d’un riche legs de souvenirs; l’autre est le consentement actuel, le désir de vivre ensemble, la volonté de continuer à faire valoir l’héritage qu’on a reçu indivis.
* Un passé héroïque, des grands hommes, de la gloire (j’entends de la véritable), voilà le capital social sur lequel on assied une idée nationale. Avoir des gloires communes dans le passé, une volonté commune dans le présent ; avoir fait de grandes choses ensemble, vouloir en faire encore, voilà les conditions essentielles pour être un peuple.
* Les nations ne sont pas quelque chose d’éternel. Elles ont commencé, elles finiront. La confédération européenne, probablement, les remplacera. Mais telle n’est pas la loi du siècle où nous vivons. A l’heure présente, l’existence des nations est bonne, nécessaire même.
* La race, comme nous l’entendons, nous autres historiens, est donc quelque chose qui se fait et se défait. L’étude de la race est capitale pour le savant qui s’occupe de l’histoire de l’humanité. Elle n’a pas d’application en politique. La conscience instinctive qui a présidé à la confection de la carte d’Europe n’a tenu aucun compte de la race, et les premières nations de l’Europe sont des nations de sang essentiellement mélangé.
* L’oubli, et je dirai même l’erreur historique, sont un facteur essentiel de la formation d’une nation, et c’est ainsi que le progrès des études historiques est souvent pour la nationalité un danger.
* On aime en proportion des sacrifices qu’on a consentis, des maux qu’on a soufferts. On aime la maison qu’on a bâtie et qu’on transmet. Le chant Spartiate : « Nous sommes ce que vous fûtes; nous serons ce que vous êtes » est dans sa simplicité l’hymne abrégé de toute patrie.
https://x.com/Maks_NAFO_FELLA/status/1966883079517335876
Ce fac rusii, ne testează și pe noi? Dar, nu am mai găsit stirea și în alta parte…. de vazut
https://x.com/OSINTradar0/status/1966887703116673480
Asta ar fi o știre. F16 romanesc da jos a drona ruseasca. Mai vedem dacă se confirma
Există confirmare. Drona care a intrat în spațiul aerian național a fost doborâtă de un avion F16.
https://www.news.ro/social/mapn-doua-aeronave-lupta-f16-baza-86-aeriana-fetesti-au-decolat-sambata-ora-18-05-monitorizarea-situatiei-aeriene-granita-ucraina-dupa-fortele-aeriene-au-interceptat-drona-spatiul-aerian-national-1922402513002025091922163477
Confirmare de unde? Comunicatul MApN spune altceva.
Nu au dat ninic jos….au urmarit-o pana a iesit din spatiul aerian romanesc….pussy’s
Asta nu stii din prima sursa, poate au incercat si n au
reusit. Precum am precizat din perceptia situatiei , f16
romanesti in configuratia lor actuala , cam nu sunt asa
de potrivite sa dea jos drone. E nevoie de cateva imbunatatiri.
Nimeni n a anticipat atacuri cu drone , roiuri de drone
acum 3,4 ani , in nici un caz la asemenea amploare.
O comparatie SAMP/T vs BARAK 8
https://en.wikipedia.org/wiki/Aster_(missile_family)
https://en.wikipedia.org/wiki/Barak_8
Am scotocit mai departe si am conclus ca nu i mare
diferenta intre ele afara de pret: samp/t costa intre
1.6-2.2 mil $ , barak 8 numai 0.5 mil $.
Am invatat ceva la rachete AA 😊
NORA B-39
https://www.mycity-military.com/slika.php?slika=111760_878887543_1000083291.jpg
https://stirileprotv.ro/stiri/financiar/a-doua-cea-mai-mare-putere-economica-din-ue-este-in-cadere-fitch-a-retrogradat-ratingul-de-credit-suveran-al-frantei.html
Oare britts au crescut ceva cohones ?
Waving British and Israeli flags: Tens of thousands attend anti-immigration march in London https://www.jpost.com/international/article-867320?utm_source=jpost.app.android&utm_medium=share
https://www.profit.ro/stiri/economie/romania-isi-propune-sa-investeasca-peste-jumatate-de-miliard-de-lei-in-2025-in-proiectul-noii-fabrici-de-pulberi-de-munitie-la-care-se-va-asocia-cu-gigantul-german-rheinmetall-22161353
A fost capitalizata fabrica de pulberi Victoria cu ~100 mil E, deci probabil ca vor vedea lucrari mai serioase la noua fabrica prin 2026.
probabil are capuse si tre sa scape de ele ,ca si Umb ca doar nu tre sa dea bani Rheinmetall pt asta
NVESTIGAȚIE. Cum a ajuns un magazin sătesc să cumpere o mașină de lux pentru un important parlamentar PSD: „Documentați-vă, vedeți”
Site-ul de investigații Snoop.ro l-a surprins recent pe deputatul PSD Mihai Weber la volanul unui autoturism Mercedes AMG GLE 53. Mașina a fost cumpărată de o firmă din Gorj, care a raportat un profit de 3.500 de euro în 2024 și deține un butic într-un sat de 900 locuitori. „A fost strategia firmei”, susține Weber, care e acționar.
https://hotnews.ro/investigatie-schema-prin-care-seful-comisiei-de-aparare-din-camera-deputatilor-a-ajuns-sa-conduca-un-mercedes-de-140-000-de-euro-care-nu-apare-in-declaratia-de-avere-a-fost-strategia-firmei-2063103?utm_source=facebook&utm_medium=postare&utm_campaign=facebook_hotnews
https://militarnyi.com/en/news/russia-seeks-to-return-s-400s-previously-sold-to-turkey/
https://www.twz.com/air/drone-killing-apkws-laser-guided-rockets-eyed-for-eurofighter-typhoon
https://www.rumaniamilitary.ro/apkws-vs-star-80l?noamp=mobile
https://www.youtube.com/watch?v=WQkvp1g1kqg
panzer universum
https://www.mediafax.ro/social/ministrul-apararii-a-oferit-detalii-despre-drona-interceptata-in-spatiul-aerian-al-romaniei-23610229
„Avioanele s-au ridicat și au văzut-o au fost foarte aproape să o dea jos. Drona zburând foarte jos la un moment dat a plecat în Ucraina.”
Am văzut-o, puteam s-o dăm jos dar am zis că mai bine o lăsăm să-și continue drumul spre distrugere…
Dupa ce declara Zelenski , nu prea tine declaratia
ministrului 🙂
https://www.mediafax.ro/externe/incident-grav-la-granita-zelenski-o-drona-ruseasca-a-patruns-10-kilometri-pe-teritoriul-romaniei-si-a-zburat-50-de-minute-in-spatiul-aerian-nato-23610202
Mi a placut cum s a eschivat.😂😂😂
Cata galagie pt o bucata de plastic
https://www.gandul.ro/actualitate/ionut-mosteanu-drona-nu-a-fost-doborata-nu-rusia-provoaca-si-romania-dupa-polonia-20633752
Poate că era ucraineană. A la guerre comme a la guerre…
Poate că era din Vanuatu, Bolivia sau Ciad. 😁 Că de oriunde putea fi, Andrei; numai din Rusia putleriană nu – n’avea cum, că doar nu fac rușii d’astea…
@un andrei
cu siguranta ca dronele erau ucrainiene, asta este o certitudine. De multe ori am primit confirmarea si de la rusi.
Si dronele din Polonia tot ucrainiene au fost, au pierdut comunicatia cu ele ori a fost vreun false-flag.
Rusii nu trimit drone spre tinte civile, toate incidentele din Ucraina cu blocuri de locuinte, piete publice, scoli, spitale bombardate au fost din cauza AA ului ucrainian.
––––––––––––––––––––––
Rusii, fiind un popor crestin ortodox, aparatorii crestinismului, familiilor si traditiilor, nu ar fi capabili de asemenea orori si atrocitati, rusii nu au dus niciodata in istoria lor un razboi de cucerire si cotropire.
@desertfox
Ce pun la îndoială este certitudinea cu care atacați decizia respectivă, chiar și fără a ști unde și cum a fost luată.
Și imediat acuze generale – la adresa miniștrilor, a guvernului, a „conducerii” în general, a caracterului nației, etc. (vezi și mesajul lui stefan60).
Ce să spun, ceva teribil de constructiv într-o perioadă dificilă pentru țară.
Știi tu ceva concret, cine și de ce ia decizii proaste? Știi concret care era decizia mai bună și de ce? Spune, cu nume și date, că asta ajută.
PS – De cînd am citit prima dată despre incident, MApN a venit cu un comunicat în care explică evaluarea făcută de piloți.
Vorba aia, e război la graniță și România nu poate fi indiferentă dar noi tot cu gura mare și fără să ne gîndim prea mult la ce și cum spunem.
😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Serios ???
Noroc că președintele țării a declarat anterior că vom acționa ca polonezii in caz că apar drone rusești deasupra Ro.
Cum știm noi sa trombonim , nu știe nimeni.
Furnizorul de securitate la Marea Neagră e bun de gură și atât.
Vezi măcar miniștri apărării din ultimii 10 ani.
Mămăligari cu pretenții și habarniști totali in chestiile militare.
Torpila AA ( inventata de un ministru al apărării ) e o alta dovada.
Mă întreb doar de unde știi așa de sigur ce s-a întîmplat.
Și dacă era cazul să o dea jos – poate să tragă un AMRAAM de 2 mil USD pentru o Jerberă (cum au făcut polonezii)?
MApN zice destul de clar că piloții au evaluat riscurile și au hotărît să nu o dea jos.
Nu că nu ar fi putut ști militarii, dacă au urmărit-o pe radare și poate vizual, mă întreb de unde știi tu cu atîta siguranță ce era acolo și de ce nu au doborît-o piloții.
Și de-aici să acuzi o nație întreagă de tromboneală, și pe vremuri de restriște, că de!, nu-i nimic mai bun la moral decît frîntul mîinilor în public și acuzatul nației la pachet. (cum știm noi… )
Nu se trage cu Amraam dupa drone ci cu Aim 9, prima are raza de 100+ km, a doua este racheta raza scurta.
Aim este pe la 400k dolari, amraam pe la 2mil bucata
Polonezii/olandezii au folosit Aim 9
De s-a tras cu una sau cu alta sau cu amândouă, nu am de unde ști cu certitudine – numai forțele armate poloneze și poate aliații știu.
Dar au fost distribuite fotografii cu resturi de AIM-120 și sînt diverse articole pe tema asta (și a costurilor mari) pe internet.
Uite aici o drona actuala de o ora pocnita
https://youtu.be/Nkr1bhOYB_E?si=2uG9ykx05TQQ0lHM
traiectoria dronei (parasirea spatiului nostru aerian si patrunderea in Ucraina) i-au scutit de complicatii si le-au oferit scuza suprema: s-a dus drona kamikaze linistita sa provoace ceva distrugere sau moarte spre vecinii (Ucraina) care [inca] mai creaza o stabilitate in regiune (tinandu-i pe rusnaci departe de noi, Moldova, Polonia, baltici etc).
Banuiesc ca toti cei din lantul decizional romanesc erau foarte tensionati si au rasuflat usurati ca drona a parasit teritoriul romanesc, nemaifiind nevoiti sa o doboare.
–––––––––––––––––––-
Pana la urma ce mare paguba au produs rusii, au trimis niste drone care, la un moment dat, au traversat pentru o scurta perioada de timp si spatiul romanesc, atat timp cat nu cad pe teritoriul romanesc nu e nici un deranj, nici nu ar trebui sa ridice vreun avion pentru atata lucru.
Si chiar daca, la un moment dat, vreo drona ruseasca va produce pagube sau mai rau, victime, cu siguranta va fi ceva fara intentie, asadar nu trebuie sa ne agitam prea mult.
Vezi și mesajul de mai sus.
Dar hai să prezint și un scenariu ipotetic alternativ
(nu sînt militar, n-am de-a face cu treburile astea de obicei, așa că dacă bat cîmpii cer scuze profesioniștilor).
Dacă drona aia era mai mult la cules de informații despre sistemele de AA și comunicații?
Dacă a orbitat 50 min la Chilia Veche să le activeze – mai ales că tensiunea e mare de cînd cu intruziunea la polonezi și cu Zapad-ul – și în timpul ăsta recunoașterea radio-electronică rusească stătea să asculte?
Dacă te duci și vezi că drona aia zboară într-o zonă, poate o și vezi că e Geran sau Gerbera (astea din urmă și cunoscute pentru recunoaștere), ce faci, iți activezi comunicațiile din tot lanțul de comandă?
Așa, să o dai jos pentru beneficii minime îți expui tot spectrul radio folosit și amprentele de comunicare? (îmi închipui că comunicațiile radio or fi încriptate, dar secvențele de comunicare, lungimea, etc. nu sînt totuși cunoscute rușilor).
Și eventual tragi și un AMRAAM de 2 mil USD ca polonezii după o dronă de max cîteva zeci de mii?
Asta ai face tu?
50 minute deasupra României.
Se pricepe ce poate face o drona Geran in acest timp ?
( e copia rusească a dronei iraniene Shahed 136. Drona de atac.)
Daca a zburat așa de mult timp deasupra Ro , a avut scopuri bine stabilite.
– Sa ” vadă” cum reacționează românii .
– ( Cum ucraina a găsit drone ruse conduse prin telefonie celulara ,adică cu schede SIM anonime ) posibil ca rusnacii sa fi testat cu drona asta și rețeaua de telefonie mobila din zona.
Pentru viitoare incursiuni.
– F 16 nu trebuie să tragă o rachetă după drona asta. ( Emisiunea calorica a unei drone e infinit mai mica că a unui avion cu reacție și e posibil că senzorul Infra Roșu din racheta nici sa nu vadă drona.
Ca urmare , trebuie folosit tunul din dotarea F 16.
( Presupunând că au cumpărat proiectilele necesare. Ca sa nu repetam istoria fregatelor cumpărate total dezarmate . Nu aveau nici măcar proiectile pentru tunul de 76 mm din dotare )
In 50 minute găsești ocazia sa dobori drona in o zona unde proiectilele nu provoacă probleme colaterale. Ești deasupra deltei. Zone întregi fără locuitori. Nu ești deasupra
Bucureștiului.
Oricum fiecare crede ce vrea.
Eu am învățat că armata apăra țara. 50 minute deasupra țării fata aprobare , fara transponder , fara plan de zbor , basca drona de luptă , oriunde in lume te doboară imediat. In Romania NU.
poza ceva ca sa vedem ca era Gheran drona? sau era alt model ,urmariea ei video iti arata si capacitatile ei tehnice ,nu alea din prospectul propagandistic pe are il plimbati unii pe aici
Stefan
Nu ca n au vrut sa doboare, dupa Defense Romania
nici nu le au vazut F16. Am mai explicat aici si mai spun
odata. Cu radarul mecanic F16 e limitat la vedere si
faptul asta in plus de viteza mare a lui, la f16 care
nu poate fi micsorata ca pierde stabilitatea si intra in
situatie de pierdere (stall).
Trebuie neaparat de organizat niste aparate lente.
„50 minute deasupra țării fata aprobare , fara transponder , fara plan de zbor , basca drona de luptă , oriunde in lume te doboară imediat.”
Serios?
Și dacă e în spațiu aerian necontrolat în condiții VFR (nu-i nevoie de autorizare, transponder, plan de zbor) ce faci?
Vezi (poate) că a venit din afara țării, te duci să vezi ce e.
Atunci vezi (poate) ce este.
Și nu numai în Ro ci și aiurea.
La restul afirmațiilor nu mai comentez.
Circa 11 miliarde din SAFE vor merge spre proiectele MAPN, MAI, si SRI. Restul la infrastructura.
https://republica.ro/exclusiv-cum-vor-fi-folositi-cei-16-7-miliarde-euro-din-safe-lista-secreta-din-csat-proiecte-de-infrastructura
„Aproximativ două treimi din fonduri ar urma să meargă către apărare și instituțiile din sistemul național de apărare (inclusiv Internele și SRI), iar o treime către infrastructură, însă repartizarea exactă nu a fost încă definitivată.”
„, MAI, si SRI”
Pffffff….
șepte beleoane pentru porscheuri la baștanii de la poliția locală
Clar , totul va fi din import fără nicio investiție pe plan local, doar ,,centre de excelență”, ministrul a fost informat deja de meapenisti ca în țară nu se face și nu se poate face nimic.
Pe scurt, ne împrumutăm de la unii ca să le cumpărăm produsele, nimic nou., toate vechi în politichia românească.
De adăugat pe lista aia „secretă”:
– câteva batalioane de Skyranger 30/35 pe Piranha V
– câteva batalioane de AGM155 tot pe Piranha.
– dacă se hotărăsc la Ascod 2, câteva zeci de mașini cu tun de 120mm, pentru suport și completare a tancurilor.
– de dublat cantitatea și nr. de lansatoare de rachete NSM.
Lista e deschisă pentru alte idei.
Părerea mea, hâc…
Niște radare mobile 😉
@Reis
Alea sunt cumpărate, deja.
Părerea mea, hâc…
Eu in loc de AGM 155 m-as combina cu britanicii la proiectul asta
https://ukdefencejournal.org.uk/britain-launches-project-nightfall-for-ballistic-missile/
la care oricum participa si companii europene, deci ne putem baga si noi cu banii din SAFE. E vital pentru noi sa producem si munitie si asta suna ca o completare perfecta pentru Himars/ATACMS, ar fi ideal sa le producem si la noi, inclusiv si pentru Ucraina
Sincer, as mai forma inca vreo trei brigazi de artilerie reactiva echipate cu rachete din astea,pe langa Himars (adaptate sa traga si de pe Himars), iar ca munitie sa poata lansa si submunitii, evident, atat AT cat si AP.
Astea combinate cu drone de cercetare observare cu raza lunga de actiune, asta ar fi artileria grea la mine, nici n-as mai lua ceva de 155 mm.
Pentru distante mai mici, aruncatoare de 120 mm cu munitie cu raza marita si drone, atat FPV (mai ales in colaborare cu ucrainienii, poate urmand sfaturile baietilor de la noi care lupta/au luptat acolo si cunosc foarte bine domeniul) cat si de tip loitering munition, am vazut ca cei de la Carfil au in schema si asa ceva, o drona chiar interesanta. De fapt aia as adapta-o intr-o varianta mai solida sa fie pusa in varf la artileira reactiva cal 122 mm, ARPA/Larom,sa-i creasca raza de actiune si precizia.
Pentru si mai aproape, rachetele Spike si ceva imbunatatit pentru AG-7 (ca precizie si raza de actiune)
La apararea anti-drone, ceva colaborari cu astia, nu par sa fie foarte scumpi si s-ar gasi ceva bani din fondurile alea
https://defence-industry.eu/nordic-air-defence-unveils-kreuger-100-low-cost-missile-to-counter-growing-drone-threats/
https://newatlas.com/military/saab-nimbrix-anti-drone-swarms/
Daca dau drumul la treaba cu Sky Ceptor si e pe bune, am sta super bine.
NSM as mai lua doar pentru a pune pe nave.
La arma de asalt, o varianta modernizata si modificata de AK e de ajuns, trebuie umblat la calibru, ergonomie si ap de ochire (iar la alea optice avem IOR care e de top inclusiv pe plan mondial)
MLI as lua Redback totusi, mai ales ultima varianta propusa de coreeni (e inca in faza de prototip cred) atat pentru comonalitatea cu K-9 (oricum motorizarea si transmisia ar fi germane) dar as cere si licenta la tunul lor de 40mm cu munitie telescopica (as lua-o si de la franco-britanici daca se poate) si ala ar fi tunul de pus si pe Piranha si pe MLI si pe ceva echivalent Sky Ranger.
In rest, tinute cat mai bune pentru soldati, salarizare decenta si metode de a atrage si tine oameni in sistem, evident oameni care si vor sa faca treaba, si, fonduri pentru instructie, trageri cat mai multe cu munitie reala, tabere de instructie mai dese (mai lungi sau mai scurte) si cu instructia adaptata (folosirea dronelor, simunition pentru instructia la lupta urbana etc) fonduri pentru logistica, combustibili, mentenanta.
Si la final, pentru cercetari legate de inteligenta artificiala, de la controlul roiurilor de drone la ajutorul oferit in luarea deciziilor (la efectuarea apararii AA de ex samd), coordonarea la nivel de arme combinate samd si pana la crearea de arme cibernetice, virusi etc folositi in ofensiva
@radu2
Știu jucăria englezească, am citit despre ea, este interesantă. La faza asta am un presimț că vom face ceva cu coreenii cei buni, pe model polonez.
Despre brigazi, am spus si eu ca ar mai trebui xate o brigadă de artilerie la fiecare divizie.
Despre arma de asalt, dacă arde grav, se poate da drumul la productie la PA in 5,56, instant. Cu ceva Picatiny si optică de la IOR pe ea, e mai mult decat suficient pentru marea masă a trupeților.
Nu m-aș băga la tunul de 40, 30/35 mm e mai mult decât suficient pentru ce au/vor avea rușii în următorii 10 ani. 40 cară prea putină munitie, pentru ce ai nevoie in caz de…bănuiesc că din cauza asta au trecut si suedezii pe 35 mm la ultimul model de CV 90.
Redback-ul imi place si mie, am mai spus-o, dar nu cred să avem norocul asta.
Despre drone…as face ceva munitie de aruncatot, de 82 sau 120, termobarică, pentru agațat de dronele alea, stiu ca aveau ai nostri ceva in lucru pe tema asta.
Pentru trupeti, tinuta aia e proiectata sa reziste un an, si rezistă. M-aș concentra pe ratii, să ai atâtia producatori de conserve cu mancaruri traditionale romanesti, si tu sa le impieti din Spania, Suedia sau Germania…e mânareală pe față, să mai trăiască niste băieti destepti.
AI pentru controlul dronelor există, deja…despre asistență în luarea deciziilor, mă abțin. Am vazut cand cu drona escortată. Dacă inventează un AI cu co@e, să fie primit. În rest, cat sunt implicati politicienii si generalii români….
Părerea mea, hâc…
Orice inseamna arme anti-drone: manpads, jammere, mijloace de detectie si supraveghere
Pentru infanterie: NVG, amortizor + optice, arme AT
Pentru artilerie: rachete care imprastie mine, mortiere mobile
Pentru aviatie: elicoptere ceva in genul h145, h160 cu capabilitati anti drone si elicoptere medii de transport
Mai multe utilaje pentru logistica si dotarea + transformarea completa a unitatilor de geniu in unitati de linia 1. Genistii trebuie sa rupa fortificatii nu sa stea cu curu in transee.
@robi
Despre infanterie, am scris in commentul în care îi răspundeam lui @radu2.
Despre elicoptere, nu m-aș baga, deocamdată, poate doar la ceva de transport, care să poată cara si niste NLOS-uri.
Despre artilerie, bună chestia cu minele, și îmi mai place si Baobabul polonez.
La geniu, da, e de umblat masiv, ar trebui schimbate companiile de la brigazi, in batalioane si dotate cu tehnică de sapat transee, minare-deminare si asigura mobilitatii trupelor.
Cam atât, pe scurt.
Părerea mea, hâc…
@sharky
Nu stiu daca se poate cu banii astia dar as moderniza si f16 mai ales pe partea de senzori + extinderea vietii.
M-as uita si la munitii pentru f16. (gbu39, jassm)
Nu stiu daca mai exista razboi electronic/transmisiuni dar as vrea sa vad 2 companii specializate pe asa ceva integrate in cele 2 divizii. E nevoie mare in ziua de azi de specialisti in asa ceva si astia chiar nu ai timp sa ii faci pe timp de razboi. La fel IT-isti sunt greu de gasit, cercetasi care sa stie si metodele clasice si cu drone, JTAC etc.
M-as uita si sa extind infanteria navala, VM sa le fac o unitate de fos pe modelul rangerii mericani sau raiderii tot mericani ceva pe actiune directa capabili de raiduri si asta inseamna elicoptere si kit-uri specializate.
Ar fi multe de stat si zis daca stam sa ne gandim calumea…
@sharky, plus un batalion de Larom/Puls nou în organica Regimentului 69 de artilerie pe lângă cel existent, iar cele trei existente( două sunt la Bârlad la Reg. 52) să fie modernizate și trecute pe camioane Iveco 6×6 pentru mentenanță facilă, iar rachetele de 122mm cu rază extinsă produse parcă la Tohan să primească și ghidare mai precisă, nu lovire ,,la hectar”
Numai visa daca accesam jumate din bani siaia cu suturi in fund de la germani francezi spanioli si italieni e mare minune ca daca nu iese spaga se amana actele si nu se gasesc firme sa contruiasca ca la pnnr pt diguri
Ca deja se vaita ca e termenele prea scurte si nu le ies manariile
Alea doua treimi vor fi pierdute prin firme de balcon sau mai nou de toalete publice, am văzut ca acolo si-a declarat unul sediu. Si asta e tot narativă rusească? Nu, e purul adevăr, n-are nimic cu Rusia. Asta nu se numește TRĂDARE?
Bulgaria va primi un numar de vase de deminare din Belgia si Olanda.
https://www.navalnews.com/naval-news/2025/09/belgium-and-the-netherlands-to-transfer-7-mcm-vessels-to-bulgaria/
https://armyrecognition.com/news/army-news/2025/denmark-signs-m3-amphibious-bridge-deal-to-strengthen-gap-crossing-capability
Parcă eram și noi interesați de așa ceva…
parca era cerinta de contract pe seap
AUKUS merge inainte :
https://www.abc.net.au/news/2025-09-13/albanese-announces-aukus-12-billion-dollar-defence-spend-perth/105770188
https://m.defenseromania.ro/mapn-clarifica-misterul-dronei-pierdute-de-radarele-avioanelor-f-16-drona-a-evoluat-50-de-minute-in-spatiul-romaniei-dar-ulterior-a-iesit_636020.html
Drona a orbitat pentru aproximativ 50 de minute, de la NE de Chilia Veche spre SV de Izmail, și a părăsit spațiul aerian național în dreptul localității Pardina, îndreptându-se către Ucraina.
https://militarnyi.com/en/news/chinese-drone-drops-1-2-tons-of-cargo/
https://en.defence-ua.com/industries/greece_may_skip_f_16_upgrades_for_more_f_35_opening_rare_opportunity_for_ukraine-15816.html
https://therecord.media/philippines-military-company-suspected-china-espionage-eggstreme-malware
https://www.libertatea.ro/stiri/reteaua-salvador-companii-nou-infiintate-preturi-umflate-tranzactii-armata-5445430
https://hotnews.ro/motivul-pentru-care-nu-a-fost-doborata-drona-ruseasca-precizarile-ministrului-apararii-privind-modul-in-care-s-a-luat-decizia-ambasadorul-rus-convocat-la-mae-2065663
„Piloții au avut contact intermitent, au zărit-o, dar când au avut contact direct, au evaluat riscurile colaterale și au decis să nu o doboare. Am încredere în maturitatea lor”, a spus ministrul Apărării. Acesta a explicat că un glonte de calibrul 20 mm tras de mitraliera de pe avionul F-16 poate parcurge o distanță de 5 km, iar drona zbura la altitudine mică, situație în care exista riscul ca gloanțele să ajungă la sol cu viteză mare.
https://hotnews.ro/drona-ruseasca-ce-a-intrat-in-romania-de-ce-au-decis-pilotii-de-pe-f-16-sa-nu-doboare-drona-explicatiile-armatei-romaniei-2065662
Nea Bolo, ia sa sa calculesti matale încruntat si transpirat cat a costat ridicarea in aer a celor doua f16, ca nemții bănuiesc ca si-au plătit contribuția. Piloții n-au tras doua rachete cum spune protocolul ca le imputau contabilii trei vieți de acum încolo…
Ce fain era cu Marcel si Nicu, este Georgel?
Deloc, dar ne repezim sa punem etichete…
Sa ai o seara bună!
Sa fie „patriotii” George S. / Calin G.?
Eu m-am lămurit, te salut de la distanță😅
Ce faci, bre hAURica, dai si fugi?
De ce F-16 ale RoAF n-au doborat pe alde DronaCharya?
Metre, dau si fug, crescui in Romanescu😊
De fapt ca si clujean sunt invidios pe orădeni ca au centuri ocolitoare, Jumbo si fabrică de cauciuce🙂
Aș propune o metodă alternativă mai bună decât F16 pentru doborârea acestor drone dacă tot ne lăudăm că le vedem de la zeci de km distanță când se apropie de spațiul nostru aerian.
De ce nu folosim IAR SOCAT și tunul din dotare? F16 pot „orbita” și ele prin preajmă dar elicopterele pot zbura mai lent, mai jos și cred că le e mai simplu să doboare astfel de drone. Mai mult de atât ar fi și o bună ocazie de pregătire „pe bune”.
Probabil ca nu avem echipa de reactie rapida 24/7, proceduri NATO integrate cu lantul de comanda din Spania similar cu f16 si elicopterele sunt prea lente sa ajunga pana la drona zi/noapte
You can use everything from 20mm cannons to MANPAD rockets to shoot down drones. The biggest problem is to detect the drones in time and direct the air defense units to them. The Romanian army has a lot of assets that can be used for this purpose.
Any aircraft capable of carrying effective weapons for targeting airborne targets can be used for this. Helicopters with containers for guns or machine guns, High-wing aircraft, low-wing aircraft (Aerostar Yak-52), IAR 99, etc. The Romanian army has this too.
The reason why the drones were not shot down is not because the Romanian army cannot shoot them down.
NATO launches ‘Eastern Sentry’ operation in response to Russian drone incursions
https://edition.cnn.com/2025/09/12/world/nato-operation-eastern-sentry-russia-poland-latam-intl
Ukrainienii au gasit solutie
https://www.defenseromania.ro/o-noua-inovatie-a-ucrainei-cum-au-ajuns-avioanele-agricole-z-137-integrate-cu-rachete-aer-aer-r-37-video-ajutor-pentru-f-16-ca-vanator-de-drone_634961.html
Asta i avionul
https://en.wikipedia.org/wiki/Zlin_Z-37_%C4%8Cmel%C3%A1k
eh asta cu raspunsul la drone,o fi si asta ,dar mai important e ce se intampla cu mizeria aia de exercitiu muscalesco-belarusian care s-ar putea sa se transforme intr-o incercare de blocare a coridorului Sulwaki,ca asta e miza mai exact.
Muscalimea nu are nici o carte la negocieri si sunt disperati,campania in Ucraina e un esec total,anul asta nu au cucerit absolut nimic decat niste amarate de sate pe care si pe alea le pierd,la Pokrovsk se anunta un mare dezastru pt muscalime,Trump ii termina dpdv economic,indiferent de gargara ca e omul lor si toate aburelile,Trump le taie conducta cu bani,obligand Europa sa renunte la toate afacerile din energie cu ei si asta e direct faliment pt ei,povesti cum sunt inlocuiti europenii cu orezarii cat ai bate din palme sunt pt fraieri,asa ca sunt disperati si s-ar putea sa vedem o escaladare majora in urmatoarea perioada.
https://www.profit.ro/stiri/economie/romania-intra-in-noul-coridor-european-alexandroupolis-odesa-22163038
Asta e viitorul nostru ca ruta logistica de backup daca doamne fereste va fi nevoie.
https://cursdeguvernare.ro/octavian-buiu-director-stiintific-institutul-national-de-cercetare-dezvoltare-pentru-microtehnologie-romania-nu-poate-in-momentul-de-fata-sa-accepte-o-investitie-in-domeniul-semiconductor.html. Niema specialiști, degeaba o tot vântură unii cu „Aiti-ul”, aia majoritatea fac site-uri in sistem LOHN pentru alții. Pe embedded systems suntem praf! Ce sa mai spunem de proiectarea de microchip-uri.
M-am uitat de pe facebook-ul sotiei pe pagina presedintelui si am citit niste comentarii cateva minute….mamica mea…
Noapte buna.