Buletin naval. US Navy, cuirasatele și Flota de Aur

După cum spuneam în articolul precedent (disponibil aici), astăzi vom discuta nițel despre recent anunțatul program al US Navy având ca obiect construcția a două sau mai multe cuirasate. Și cum acest program a fost încadrat în conceptul de Golden Fleet (rom. Flota de Aur) vom trece mai întâi în revistă ce-și propune acest nou concept – de altfel în linie cu alte programe la fel de „aurite”, așa cum este și Golden Dome.

Conform sursei primare[1], Flota de Aur va însemna în primul și-n primul rând „investiția îndrăzneață a Marinei pentru revitalizarea bazei industriale maritime a Americii, construirea și întreținerea rapidă a flotei și schimbarea fundamentală a modului în care ne desfășurăm activitatea, pentru a continua să promovăm pacea prin forță.”

Pentru moment, piesa centrală a acestui program o constituie, citez aceeași sursă primară, „următorul cuirasat al Americii, USS Defiant (rom. sfidare), [care] va face parte dintr-o nouă clasă de nave de luptă de mari dimensiuni, cu cea mai distructivă putere de foc dintre toate navele de suprafață care au navigat vreodată, având capacitatea de a lovi un adversar la o distanță de 100 de ori mai mare decât clasa anterioară. Cuirasatul din clasa Trump va fi primul cuirasat cu rachete ghidate din istorie, cu capacitatea de a lansa rachete nucleare și hipersonice.”

Înainte de a trece mai departe, cred că merită să redăm aici definiția cuirasatului ca navă de luptă. Astfel[2], „cuirasatul este o navă de linie cuirasată (amuzant, la noi li se mai spunea pe vremuri și chiurasate), în esență cea mai mare și cea mai puternică navă de luptă care a dominat mările începând cu războaiele anglo-olandeze (sec. XVII) și terminând cu cel de-al Doilea Război Mondial.” Practic, cuirasatul este o specie a navei de linie dar termenul în sine a fost folosit cu precădere doar în secolul XX. În esență, într-un sens mai larg, vorbim de cele mai puternice nave de luptă de la un moment istoric dat, fie că este vorba de HMS Victory a amiralului Nelson, fie că este vorba de cele mai mari cuirasate construite vreodată, Yamato și Musashi. Aceste nave erau proiectate să lupte în linie fiind în acest sens dotate cu tunuri de foarte mare calibru amplasate în turele rotative și protejate de cuirase generoase la nivelul cocii, punții, turelelor și suprastructurilor. Nu cred că greșesc (prea mult) când spun că la Iutlanda a avut prima și ultima bătălie de mare anvergură care a implicat astfel de nave.

În engleză le regăsim cel mai adesea sub numele de „battleship” cu unele variante – „ironclad” (rom. navă blindată) folosit îndeosebi în secolul XIX, „dreadnought” folosit pentru o scurtă perioadă după lansarea la apă a revoluționarului HMS Dreadnought sau „pocket battleship” (rom. cuirasat de buzunar) utilizat de unele surse (cu precădere engleze) pentru clasificarea navelor de clasă Deutschland din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Germanii le spuneau „Panzerschiffe” – navă cuirasată. A mai fost și variația engleză denumită „battlecruiser” (rom. crucișător de bătălie), produsul minții genialului amiral John „Jacky” Fisher, un hibrid între un cuirasat și un crucișător proiectat în scopul protejării liniilor comerciale britanice. Din păcate, în Iutlanda în special, a fost folosit în acțiunile flotei de linie, acțiuni pentru care nu fusese proiectat, acest tip de nave favorizând viteza în detrimentul grosimii cuirasei.

În fine, nu în ultimul rând, cuirasatul a fost „nava supremă” (eng. capital ship) a flotelor lumii timp de aproape jumătate de secol. Ceva mai multe informații despre acest concept găsiți în acest articol mai vechi – Nave celebre – Episodul 10: „Capital ships” sau mai pe româneşte, nava supremă.

Dar să revenim la noile cuirasate ale US Navy și să facem o trecere în revistă a caracteristicilor tehnico-tactice.

Caracteristici tehnice:

• Lungime: 250 – 268 m
• Lățime: 32 – 35 m
• Pescaj: 8 – 10 m
• Deplasament: >35.000 tone
• Viteza: +30 Nd / +(55 km/h)
• Echipaj: 650 – 850

Propulsia va fi cel mai probabil de tip Integrated Electric Propulsion așa cum au și distrugătoarele de clasă DDG-1000 Zumwalt. Este singurul tip de propulsie non-nucleară care se concentrează pe furnizarea unei puteri electrice cât mai mari, aprox. 78 MW în cazul distrugătoarelor de clasă Zumwalt. Propulsia electrică integrată (IEP)[3] este o configurație a sistemelor de propulsie marină în care turbinele cu gaz sau generatoarele diesel, sau ambele, generează energie electrică trifazată care este apoi utilizată pentru a alimenta motoarele electrice care acționează elicele sau propulsoarele cu jet de apă. Este o modificare a sistemului combinat de propulsie diesel-electrică și cu gaz pentru nave, care elimină necesitatea ambreiajelor și reduce sau elimină necesitatea cutiilor de viteze prin utilizarea transmisiei electrice în locul transmisiei mecanice a energiei. Vorbim de o uzină electrică care produce electricitate pentru toți consumatorii navei, inclusiv motoarele electrice utilizate pentru propulsia efectivă.

Senzori

• SPY 6 AMDR cu patru antene fixe
• SEWIP Block III

Armament:

Bateria principală

• 12 celule Conventional Prompt Strike (CPS) pentru rachete hipersonice cu încărcătură de luptă convențională
• 128 celule Mk-41 VLS pentru rachete antiaeriene și rachete de croazieră (inclusiv nucleare?)

Bateria secundară

• 1 tun electromagnetic de 32 MJ cu proiectile High Velocity Projectile (HVP)
• 2 tunuri calibrul 127mm cu HVP
• 2 lasere de 300 KW sau 2 lasere de 600 KW

Close In Weapon Systems (CIWS) – Sisteme de armament pentru apărarea apropiată a navei

• 2 lansatoare Rolling Airframe Missile (RAM)
• 4 tunuri rapide calibrul 30mm
• 4 sisteme laser ODIN (Optical Dazzler Interdictor, Navy)
• 2 sisteme dedicate luptei împotriva dronelor

Interesantă este și componenta aviatică sugerată, hangar și helipad pentru un V22 Osprey și viitorul Future Vertical Lift.

Dar să continuăm cu cel mai important aspect, cifrele[4]. Pentru început vor fi construite doar două nave în cadrul programului BBG(X), cu un potențial total de 20 până la 25 de nave. BBG(X) ar fi piesa centrală a Flotei de Aur, un concept care va înlocui actuala structură a forțelor navale, care cuprinde 381 de nave. La 22 decembrie 2025, US Navy a publicat anunțuri privind două contracte pentru atribuirea lucrărilor de proiectare la BBG(X). Contractele au o durată estimată de 72 de luni (adică șase ani), ceea ce pare în concordanță cu achiziționarea primului BBG(X) la începutul anilor 2030. Deoarece fiecare BBG(X) ar necesita câțiva ani pentru a fi construit, primul BBG(X), dacă ar fi achiziționat la începutul anilor 2030, ar intra probabil în serviciu la sfârșitul anilor 2030 sau în jurul anului 2040. Administrația Trump intenționează ca primul BBG(X) să fie numit Defiant, iar clasa să se numească clasa Defiant (conform convenției de denumire a claselor a Marinei) sau clasa Trump.

Raportul postat pe site-ul Congresului[5] (care va trebui să finanțeze acest program) conține și o listă de potențiale „probleme” (traducerea integrală mai jos):

În luarea în considerare a aprobării, respingerii sau modificării propunerii administrației Trump de construire a navelor BBG(X) prin legislație de autorizare și alocare de fonduri, prin raportul privind proiectul de lege sau prin alte activități de supraveghere, Congresul poate lua în considerare mai multe aspecte potențiale, printre care:

1. De ce a decis administrația Trump să propună achiziționarea unei noi clase de nave de război? Ce tip de analiză – cum ar fi o analiză a alternativelor (AOA) – a stat la baza acestei decizii? Dezvoltarea și achiziționarea unui model BBG(X) de 35.000 de tone pentru a completa alte nave existente și planificate ale Marinei ar fi cea mai rentabilă măsură? Ce etape din procesul de achiziție al Departamentului Apărării, dacă există, au fost lăsate deoparte pentru a permite inițierea programului BBG(X) în decembrie 2025?
2. Cum s-ar încadra BBG(X) în viitorul plan al Marinei privind Flota de Aur? BBG(X) ar fi în concordanță cu conceptul Marinei privind operațiunile maritime distribuite (DMO), care prevede distribuirea senzorilor și armelor Marinei pe o gamă mai largă de nave și aeronave, pentru a evita „punerea prea multor ouă într-un singur coș”?
3. Care sunt costurile estimate de achiziție ale Marinei și ale Biroului Bugetar al Congresului, inclusiv costurile detaliate de proiectare, pentru primul BBG(X) și pentru BBG(X) următoare? Ce impact ar avea proiectarea și achiziționarea BBG(X) asupra fondurilor disponibile pentru alte priorități ale programului Marinei?
4. Intenționează Marina să înlocuiască programul DDG(X) cu programul BBG(X)? Care ar fi impactul net asupra capacităților viitoare ale Marinei și asupra cerințelor de finanțare pentru dezvoltarea și achiziționarea BBG(X) în locul DDG(X)?
5. Noile tehnologii pe care Marina le declară că vor fi incorporate în proiectarea BBG(X) și care necesită dezvoltare suplimentară – inclusiv un tun electromagnetic și lasere de mare putere – vor fi suficient de mature până la începutul anilor 2030 pentru a fi incorporate în BBG(X)?

Mie „problemele” ridicate mi se par legitime.

Dar să-i lăsăm pe cei din Congresul american să-și bată capul cu implementarea viziunii administrației conduse de Președintele Trump și să chibițăm și noi, că doar românul se pricepe la orice, inclusiv nave de luptă, pe marginea acestui subiect. Iar aici aș vrea să trecem prin următoarele două chestiuni:

De ce cuirasat și nu crucișător sau distrugător?

Utilizarea termenului de cuirasat în plin secol XXI poate părea anacronică, acest tip de navă a dispărut după cel de-al Doilea Război Mondial (cu singura excepție notabilă a clasei Iowa) lăsând loc portavioanelor care au preluat statutul de navă supremă. Programul a fost desemnat BBG(X) ceea ce înseamnă „battleship, guided missile” unde „BB” înseamnă cuirasat, „G” înseamnă navă cu rachete ghidate (adică o navă cu un sistem de apărare aeriană cu rază medie sau lungă de acțiune), iar „(X)” înseamnă că proiectul navei nu a fost încă finalizat.

Dacă deplasamentul încadrează proiectul BBG(X) în zona cuirasatelor din trecut, ne putem întreba unde sunt celelalte atribute specifice acestui tip de navă: tunurile de calibru mare și cuirasa/armura. Ei bine, acestea lipsesc cu desăvârșire, navele urmând a fi echipate cu 2 tunuri calibrul 127mm ce echipează deja majoritatea navelor de luptă americane. Singurul care ar putea să se încadreze în categoria „tun de calibru mare” ar putea fi tunul electromagnetic (așa cum racheta de croazieră navă-navă a luat locul torpilei în lupta la suprafață) atât doar că US Navy a oprit dezvoltarea unui astfel de tun cu mai mulți ani în urmă. Personal mă așteptam ca aceste tunuri să apară pe puntea prova a distrugătoarelor de clasă Zumwalt.

Despre cuirasă nu avem momentan nici un fel de date. Ochiometric vorbind, ca un adevărat ignorant ce sunt, nava mi se pare prea „ușurică” pentru a beneficia de un blindaj asemănător cuirasatelor din al Doilea Război Mondial… În fine, intuiția îmi spune că, la fel ca și în cazul „Golden Fleet” (really? – Flota de Aur? Unde ne credem aici, în China?), termenul de cuirasat a fost ales pentru că pur și simplu inspiră mai mult prestigiu decât cel de distrugător sau chiar de crucișător. Conform site-ului oficial, misiunile principale ale BBG(X) sunt: proiecția globală a forței, atacul inamicului de la mare distanță și apărarea aeriană/antirachetă integrată. Adică o treabă făcută în prezent de crucișătoarele de clasă Ticonderoga și de distrugătoarele de clasă Arleigh Burke și Zumwalt.

Lăsând la o parte „zbaterile” autorului pe marginea clasificării acestei noi nave care oricum s-ar putea să nu intereseze prea multă lume, vine întrebarea numărul doi:

BBG(X) va înlocui sau va complementa programul DDG(X)?

Despre DDG(X) am scris mai demult[6]. În esență, programul DDG(X) trebuie să înlocuiască distrugătoarele de clasă Arleigh Burke și crucișătoarele de clasă Ticonderoga. Distrugătoarele au ajuns la capăt de linie, designul nu mai poate fi îmbunătățit mai departe de Flight III iar crucișătoarele vor fi retrase fără un urmaș direct. Ca scurtă paranteză, cândva am avut și un program numit CG(X)[7]… A fost anulat și așa s-a născut Flight III din clasa Arleigh Burke.

Conform celor de la The War Zone[8], în prezent, US Navy dispune de 74 de distrugătoare din clasa Arleigh Burke, în variantele Flight I, Flight II, Flight IIA și Flight III. Două nave din clasa Flight IIA și 18 nave din clasa Flight III sunt în construcție sau achiziționarea lor a fost deja autorizată de Congres. Evaluarea Congressional Budget Office (CBO) a constatat, de asemenea, că, în ansamblu, cele 23 de nave din clasa Flight III prevăzute în planul de construcție navală pe 30 de ani vor costa în medie 2,7 miliarde de dolari.

Flight III vor înlocui crucișătoarele de clasă Ticonderoga în rolul de coordonator și comandant al apărării aeriene în cadrul flotilelor construite în jurul unui portavion, așa numitele Carrier Strike Groups. Acest rol este evidențiat și de gradul comandantului unei astfel de nave, Captain (CAPT, O-6) – echivalentul unui colonel (Comandor în Forțele Navale Române) și nu Commander (CDR, O-5) – echivalentul unui locotenent colonel (Căpitan-Comandor în Forțele Navale Române).

Conform CBO, programul DDG(X) se confruntă cu creșteri de prețuri și întârzieri în condițiile în care US Navy plănuia la începutul lui 2025 să înceapă construcția DDG(X) în 2032, dată mutată ulterior în 2034 sau chiar mai târziu. Potrivit CBO, US Navy dorește să achiziționeze în cele din urmă 28 de nave DDG(X) la un cost mediu de 3,3 miliarde de dolari per navă, un preț „determinat în principal de creșterea dimensiunilor și capacităților” viitoarei nave de război, care ar include o cocă mai mare, capacități de camuflaj sporite, mai multă putere și o capacitate mai mare de a acomoda sisteme viitoare. Însă, având în vedere dimensiunea și noile tehnologii de la bordul DDG(X), evaluarea CBO arată că aceste nave vor costa, de fapt, în medie 4,4 miliarde de dolari. BBG(X) vor fi chiar mai scumpe, deplasamentul s-a dublat.

Uitându-ne puțin la cifrele vehiculate mai sus, pare că programul DDG(X) (28 de unități) a suferit o transformare majoră în BBG(X) (20 – 25 de unități): deplasament dublu, mai multe celule verticale etc șamd

În opinia mea, BBG(X) vine mai degrabă să înlocuiască crucișătoarele clasei Ticonderoga și distrugătoarele clasei Zumwalt decât distrugătoarele clasei Arleigh Burke. Avem 23 de Flight III care au început să intre deja în serviciu dar avem și 21 de Flight I din care cea mai veche are 34 de ani iar cea mai nouă are 28 de ani. Durata de viață pentru care aceste nave au fost proiectate este de aproximativ 35 de ani atât doar că US Navy le-a folosit intens în tot mai multe tipuri de misiuni pe măsură ce au renunțat la fregatele de clasă Oliver Hazard Perry iar LCS-urile s-au născut talent și au murit speranță (nu mă puteam lipsi de această remarcă, îmi pare rău!). Rămâne de văzut ce va pune până la urmă US Navy în locul distrugătoarelor de clasă Arleigh Burke…

Un soi de concluzie

În fine, simt nevoia să închei acest articol că devine greu de citit. Prin urmare ar trebui să emit un soi de concluzie cu privire la Flota de Aur și primul ei exponent, cuirasatul de clasă Defiant / Trump.

O astfel de navă poate avea un impact major în orice bătălie prin prisma armamentului ambarcat. Avem o importantă componentă de atac la sol, pe lângă rachetele de croazieră „clasice”, așa cum este Tomahawk, sunt introduse rachetele hipersonice și rachetele de croazieră cu încărcătură de luptă nucleară. Însă doar 128 de celule verticale Mk-41 VLS la o navă de peste 35.000 tone deplasament pare puțin comparativ cu cele 122 de celule instalate pe un crucișător de clasă Ticonderoga care are un deplasament de aproximativ 10.000 tone. Este adevărat, apar mai multe sisteme laser de mare putere care probabil că vor compensa rachetele în lupta antiaeriană.

Pe de altă parte, o navă nu poate fi decât într-un singur loc la un moment dat. Doar două unități sună teribil a experiment costisitor sau demonstrator tehnologic (vezi costurile de 22,5 miliarde USD la nivel 2015 cu clasa Zumwalt) în timp ce 25 de unități sună insuficient, mai ales dacă aceste nave vor înlocui complet programul DDG(X). În plus, orice inamic va face tot posibilul pentru a distruge o astfel de navă cât mai repede posibil.

Actualul concept de luptă al US Navy vorbește despre Distributed Maritime Operations (info aici) (Operațiuni Maritime Distribuite) și rămâne de văzut cum se vor încadra aceste cuirasate în acest concept de operațiuni. Deplasamentul și puterea instalată îi vor permite să devină un centru de comandă pentru drone de toate felurile ceea ce ar suplini numărul relativ redus de unități.

Nu în ultimul rând ne putem întreba dacă acest nou concept al Flotei de Aur aduce modificări semnificative/majore modului în care US Navy operează sau intenționează să opereze într-un viitor război (Distributed Maritime Operations) sau este doar o simplă campanie de marketing. La nivel declarativ, baza industrială americană capabilă să construiască viitoarea flotă a US Navy va primi din ce în ce mai multă atenție iar programele de înzestrare vor fi administrate cu mult mai multă grijă pentru a evita problemele generate de adăugarea de noi și noi cerințe suplimentare pe parcursul desfășurării unui nou program – vezi programul FFG(X). Dar ce aduce cu adevărat nou în modul în care US Navy va lupta în viitor acest nou concept al Flotei de Aur? Iată mai jos ce-a grăit Amiralul Daryl Caudle, cel de-al 34-lea Șef al Operațiunilor Navale din US Navy: 

Pe măsură ce construim viitorul flotei noastre navale, avem nevoie de nave de luptă de suprafață mai mari, iar cuirasatele din clasa Trump îndeplinesc această cerință. Vom asigura îmbunătățiri continue, evaluări oneste cu privire la cerințele necesare pentru a descuraja și a câștiga în mod eficient în anii 2030 și după aceea, precum și o execuție disciplinată care va avea ca rezultat o flotă fără egal în ceea ce privește letalitatea, adaptabilitatea și puterea.

Probabil că în acest moment cel mai înțelept ar fi să așteptăm să apară mai multe detalii despre noua Flotă de Aur a Statelor din ce în ce mai Uimitoare ale Americii. Unii nu sunt chiar optimiști și spun că aceste cuirasate nu vor fi construite niciodată, sursa aici.

Surse:

[1] https://www.goldenfleet.navy.mil/

[2] „Dicționar enciclopedic de marină”, pag. 349, coordonator Comandor (r) Anton Bejan, Editura Societății Scriitorilor Militari, 2006

[3] https://en.wikipedia.org/wiki/Integrated_electric_propulsion

[4] https://news.usni.org/2026/01/01/report-to-congress-on-bbgx-battleship-program

[5] https://www.congress.gov/crs-product/IF13142#:~:text=The%20first%20BBG(X)%20would,building%20BBG(X)s.

[6] https://www.rumaniamilitary.ro/buletin-naval-ddgx-prinde-forma

[7] https://apps.dtic.mil/sti/html/tr/ADA516420/index.html

[8] https://www.twz.com/news-features/cost-of-navys-newest-flight-iii-arleigh-burke-destroyers-is-ballooning