Airbus Helicopters Romania livrează primele elicoptere H135 de generație nouă statului român

Brașov, 4 martie 2021 – Airbus Helicopters Romania a încheiat livrarea primelor trei dintre cele șase elicoptere de tip H135 Inspectoratului General de Aviație, cu următoarele trei livrări programate până la mijlocul anului 2021.

În septembrie 2018 a fost lansată o licitație internațională pentru furnizarea de elicoptere ușoare multirol statului român, la care Airbus Helicopters a participat cu varianta H135. Ca urmare a câștigării acestei licitații, la sfârșitul lunii iulie 2019 a fost încheiat un acord-cadru pe o perioadă de 4 ani, care prevede cumpărarea a până la 10 elicoptere H135, precum și servicii de suport asociate operațiunilor medicale aeriene și misiunilor de căutare și salvare (SAR) în țară.

Până la acest moment, ulterior semnării a trei contracte subsecvente, comanda totală se ridică la șase elicoptere de tip H135, care urmează să fie folosite pentru misiuni de evacuare medicală (MEDEVAC), căutare și salvare în condiții dificile, în special la munte (SAR) și intervenții aeriene pentru cazuri medicale critice. La încheierea livrărilor sub acest contract cadru, clientul va avea un pachet complex și complet care îi va permite operarea în întregime a acestor elicoptere (logistică, piese de schimb, utilaje, echipamente medicale, personal calificat și școlarizat).

„Astăzi, în special, recunoaștem eforturile tuturor celor implicați în operațiunile medicale de urgență și ne mândrim că suntem parte a unui țel mai înalt, acela de a salva vieți omenești. H135 este unul dintre cele mai de succes elicoptere ușoare bimotor produse de Airbus, perfect capabil să răspundă nevoilor clientului român în misiunile de tip MEDEVAC și SAR. Avem încredere în produsul nostru și rămânem fideli promisiunii pe care o facem fiecărui client – să livrăm on time, on quality, on cost” a declarat Georges Durdilly, directorul general Airbus Helicopters Romania.

Airbus Helicopters a livrat peste 1.400 de elicoptere H135 clienților din întreaga lume, înregistrând peste 400.000 de ore de zbor anual. Domeniul operațional al H135 include misiuni ale forțelor de ordine, servicii medicale aeriene, transport aerian privat și de business, întreținerea parcurilor eoliene industriale și instruire militară.

Proiectul H135 din România a început în 2001 și, de atunci, Airbus Helicopters Romania a vândut elicoptere și a oferit servicii de întreținere, reparații și modernizare către Ministerul de Interne al României pentru acest model de aeronavă care desfășoară în prezent două tipuri de misiuni: poliție și Servicii medicale de urgență – EMS.

Airbus este prezentă în România cu toate cele trei divizii: Airbus Helicopters Romania (2002) și Premium Aerotec (2009) în Brașov și Airbus Defense and Space (2005) în București.

Airbus

30 de comentarii:

  1. cam asta e maximul airbus in romania.

    4
  2. Pot zbura toate pe timp de noapte?

  3. Ceva pentru Armată, militarizate?

    • Nu vrem mulllitarizate..
      Pt Smurd si MAI e ok.
      Pentru aramata sa isi ia bozgorii.
      Noi vrem reall shhttt , cioripotere de atac nu bicciclete de plimbare

      6
      • astea mici sunt utile pentru antrenament, recunoastere si atac usor.
        Sunt complementare celor mari de atac.

        • Cand intram si noi in secolul 21 elicoptere de genul sunt extrem de utile pe partea de cercetare. Da, sunt complementare in mod clar.
          Si atunci ai avea 3 valuri, unul usor cercetare, altul mijlociu baza pe o varianta de elicoptere de atac si un al 3-lea, avand elicoptere grele, platforma de armament aka gunship.
          #reinfntatibăcavaleria

          1
  4. Astea merg ca si elicoptere medicale, cautare si salvare (si munte dar si mare) si, poate. patrulare/protejare a zonelor de granita (mai ales la Marea Neagra) in caz ca trebuie sa traga cineva cu pusca in barcile turcilor/bulgarilor/ucrainenilor care vin sa pescuiasca ilegal la noi in areal. Si ar merge cateva, bineinteles, si la MAI in locul celor vechi sovietice.

    In rest, pt. MApN ne trebuie altceva. H215M pentru transport/medium lift utilitar/naval si Viper la atac. Eu asta as fi ales.

    2
  5. Și unde le vor face revizii, reparații, șters uleiul de pe joja?

  6. Sunt aur curat elicopterele astea. Vor merge unul la Caransebes, unul undeva intre Sibiu si Brasov si unul la Suceava. La Brasov si Sibiu trebuia cate unul separat, mai ales la Brasov pt ca Salvamontul din zona e cel mai ocupat.
    Sper ca vin cu troliu de 100 m si nu repeta greseala de data trecuta cu troliu de 50 m

    Multi oameni au murit cu zile in lipsa unui elicopter SAR capabil, iar astea sunt creme de la creme

    https://www.oradesibiu.ro/2021/03/04/arafat-anunta-crearea-a-trei-baze-noi-pentru-interventia-montana-una-in-zona-sibiului/

    8
    • sunt all weather ?

      • Eu asa stiam ca sunt si all weather si ca pot zbura si noaptea. Acum nu stiu daca toate vor fi asa sau doar alea de Cautare si Salvare.

        Oricum, destul de jalnic ca alte elicoptere precedente (care de asemenea sunt modele noi, moderne) nu aveau capabilitatile astea… Presupun ca nu se punea problema de echipaj ca p-ala il formezi daca e nevoie de asa ceva…

      • Asta ma intreb si eu. Zboara noaptea? Si de ce scrie pe codita „Guvernul Romaniei”?si nu Romania?

        2
      • De ce ai avea nevoie sa fie all weather?
        Pe ceata, ninsoare si/sau vant puternic oricum nici nu vezi / nici nu poti ridica cu troliul ranitii
        Pt recuperare din versanti abrupti / perete de stanca, folosesti fie sac Tyromont (Cristophorus sau Bayern) fie il iei in spate si il atasezi de hamul tau, iar de pe pante mai linie poti folosii targile rigide, insa nici unele din aceste mijloace nu le poti utiliza pe vant puternic, asa incat degeaba zboara elicopterul daca nu te poate ridica (H135 poate ridica pana la cca.270 pe langa pilot/piloti si echipaj – max 5 persoane in total) si poate zbura la punct fix (hover) la altitudini de max 10000ft (cca 3045 metrii iar dupa standardele ISA pana la 2195 metrii) cu un plafon max de 20000 ft (6095 metrii) cu sarcina utila de cca 2700 – 2900 kg (din cate stiu nu exista diferente mari indifferent ca este dotat cu motoare P&W206B3 (336kW) ori Safran Arrius2B2 (492kW)
        Pe vant puternic sau furtuna, poti cobora ranitii din versanti abrupti / perete de stanca doar in rapel sau cu troliul. Aceasta este procedura peste tot in lume pt salvare montana.
        Cel mult trebuie sa aiba capabilitatea de zbor pe timp de noapte si camera IR (ceea ce in principu vine in dotare standard SAR si politie ca NVG-night vision google – integrat cu display-ul GPS/NAV/CO/MFD)

        • alea medicale ar cam trebui sa fie. Macar pe ceata/nori josi sa poata zbura.
          Pentru aia trebuie radar de teren in bot… a se vedea cazul H135 cazut in padure pe vreme de ceata.

          1
          • Din cate stiu la aceasta gama sunt utilizate in mod standard GPS/NAV/COM/MFD de la Garmin, care are inclusa functia TAWS (Terrain Awareness and Warning Systems)
            Daca nu s-a cerut altceva de alti producatori (printre cele mai raspandite sunt cele de la Honeywell)
            Ma indoiesc sa ia elicoptere fara TAWS tinand cont de precedente (cred ca primul accident cu oameni SMURD a fost cu un IAR316, in 2003, iar al doilea cu un EC135 in 2005)

            2
    • „cea mai importantă licitaţie care este în curs este cea pentru 500 de maşini de pompieri,”
      „El a adăugat că mai este în curs o licitaţie pentru o navă multirol pentru Marea Neagră şi trei nave pentru zona fluvială şi Delta Dunării.”
      „Tot în cadrul acestei axe pentru intervenţia de urgenţă mai avem în derulare alte trei proiecte în valoare totală de circa 100 de milioane de euro şi un proiect în evaluare de circa 30 de milioane, este vorba despre air ambulances. În parteneriatul cu IGSU, pe Programul Operaţional Infrastructură Mare, mai avem în evaluare alte opt proiecte pe zona de răspuns la COVID de circa 120 de milioane de euro”

      4
      • „El a adăugat că mai este în curs o licitaţie pentru o navă multirol pentru Marea Neagră şi trei nave pentru zona fluvială şi Delta Dunării.”

        Anunt de participare: [CN1028003] – NAVA MULTIROL
        Autoritate contractanta: Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta
        Descriere succinta:
        Autoritatea contractantă dorește să achiziționeze o navă multirol, în conformitate cu cerințele din documentația descriptivă, ce are ca scop sporirea capacității de intervenție pe mare, ceea ce va conduce la creșterea numărului de vieți salvate, bunuri recuperate, precum și reducerea impactului negativ asupra mediului în situații de urgență.
        Valoarea totala estimata: 141.470.588 lei
        Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: Data si ora locala:15.03.2021 10:00
        Tipul procedurii: Dialog competitiv
        În prezent, IGSU nu deține nave multirol, iar necesitatea achiziționării acesteia a fost determinată de misiunile IGSU în ceea ce privește intervenția pe Marea Neagră, care pot fi sintetizate astfel:
        căutarea persoanelor aflate în pericol pe mare;
        salvarea victimelor rezultate din accidente navale sau generate de manifestarea altor tipuri de risc (furtuni, accidente industriale pe instalațiile marine de exploatare și transport produse petroliere și hidrocarburi);
        asistență medicală de urgență și prim-ajutor calificat, potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în sănătate;
        stingerea incendiilor la navele aflate în porturi și în apele teritoriale române, precum și la platformele maritime de foraj și extracție”, au explicat pentru Economica.net oficialii IGSU.

        Anunt de participare: [CN1027470] Șalupe de inspecție și control 2020 – 3 buc
        LOT 1 – Şalupă corp metalic aluminiu Cpt. Constanţa Nord;
        LOT 2 – Şalupă corp fibră de sticlă Of. Cpt. Jurilovca;
        LOT 3 – Şalupă pentru control şi intervenţie pe mare (tip RIB)
        Autoritate contractanta: AUTORITATEA NAVALA ROMANA
        Descriere succinta:
        LOT 1 – Şalupă corp metalic aluminiu Cpt. Constanţa Nord În acest moment, parcul de șalupe este alcatuit din 11 șalupe, din care 6 bucăți vor intra în procedura de casare, îndeplinindu-se timpul de exploatare. Pentru asigurarea serviciului de inspecție, control și supraveghere, autoritatea contractantă dorește înlocuirea treptată a șalupelor existente cu șalupe noi. Şalupa maritimă-costieră va executa misiuni de supraveghere, control și intervenție în port, radă și maxim 6Mm față de țărm.
        LOT 2 – Şalupă corp fibră de sticlă Of. Cpt. Jurilovca Autoritatea contractantă, prin achiziția unei șalupe cu corpul din PAFS echipată cu un propulsor autboard puternic, intenționează să obțină următoarele beneficii: – deplasarea rapidă pentru cercetarea evenimentelor și accidentelor de navigație produse in zone cu ape puțin adânci; – reducerea cheltuielilor de întreținere și exploatare.
        LOT 3 – Şalupă pentru control şi intervenţie pe mare (tip RIB) Este necesară achiziţionarea ambarcaţiunii de intervenţie şi salvare pe mare zonă costieră la adâncimi mici de 0,50 – 1,00 m (în zona maritimă de la insula Sacalin), întrucât navele obișnuite pentru intervenție și salvare a vieții umane nu pot ajunge în acestă zonă. Această activitate importantă este neacoperită în prezent.
        Valoarea totala estimata: 2.377.311 lei

        1
    • Herr Von Renn Weg

      Sigur! In ardeal cate doua! Ca in totdeauna! Totul e suplimentat in Ardeal!

      4
      • Pai daca acolo sunt domenii schiabile. Ia nu mai fiți cu drujba lui Dumnezeu prin munții Moldovei ci treceți la făcut partii și intrat în industria ospitalității.

        9
      • Ce are Ardealu’ bre? Brasovul ii de vina ca un sfert din Romania merge in Poiana? Sa ne intelegem, un sfert din Romania paltonara, treniguista si mallofila. Iti dai seama ca la primul contact cu panta de 45 de grade isi rup ambele picioare.
        P.S. Eu nu inteleg asta cu Poiana, desi imi place muntele.

        5
      • @Herr Von Ren Weg: Pai si unde ai vrea sa le puna? Sunt prea putine in Ardeal, mai trebuie cel putin unul ca sa fie unul la Brasov si unul la Sibiu.
        Tu ce crezi ca vor face? Sunt elicoptere care vor sta in stand-by in principal pt SAR montan. cel care va sta acum intre Sibiu si Brasov trebuie de fapt sa acopere muntii cei mai umblati , cei mai inalti si accidentati de la noi, cu cele mai multe accidente grave.
        Arunca un ochi pe harta si o sa vezi ca acopere urmatoarele masive: Bucegi, Fagaras, Piatra Craiului, Ciucas, Parang,Nemtului, Buzaului, Piatra Mare, Postavaru. Restul de doua elicoptere o sa acopere capatul din nord al arcului carpatic (de la Suceava) si cel de sud-vest (de la Caransebes).
        A crescut enorm numarul de oameni care merg pe munte, iar zona Brasov-Sibiu este de departe cea mai umblata. Un singur elicopter nu e suficient. Unul singur ar trebui rezervat doar pt Fagarasi.

        Restul zonelor tarii pot fi acoperite atat terestru cat si cu elicopterele obisnuite. In nici un caz nu vor avea treaba cu cei care vin la schi in Poiana Brasov. Aia ajung mai repede cu ambulanta la spital

        5
      • De ce nu vrei sa vezi adevarul? Aveti partie de schi de Doamne ajuta la Gura Humorului…cat imi ia sa vin de la Bucuresti? Iar voi, din Moldova, va duceti in Carpatii din Ucraina la schi!

        Asta ca sa nu mai mire pe nimeni de ce nu elicoptere in Moldova.

        Nu-mi spune de partia din Rarau sau ce schimonoseli de partii incearca sa faca langa P.Neamt. Alea sunt bataie de joc.

  7. deci astea 6 au costat 65 mil. euro , sau cu pachetul de +4 in optiune costa 65?
    Sa incercam sa ne facem o idee cate mai intra in alea 30 de milioane in studiu, chiar daca nu sunt echipate similar, ci ambulanta.

    1
  8. Bravo, si la mai mare. Intreb ca eu in aviatie nu sunt specialist. H225 ar fi o optiune in locul mi8?

  9. Deci cu alea ” care este” si astea carevasa zica ” vine ” cate vor fi in total ?
    Cate vor fi in Total la Smurd MAI salvamont si ce vor mai fi ??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *