Africa de Sud dorea si ea cu disperare –aflata fiind sub embargou datorita politicii de apartheid- sa obtina arma nucleara. Daca, la nivel de dorinta totul este clar, nu acelasi lucru se poate spune in legatura cu demersurile, actiunile si nivelul atins in obtinerea acestui obiectiv!
Desi, Africa de Sud pornise cercetarile in acest domeniu inca din 1969, abia in vara anului 1977, ea a atras atentia, atunci cand Moscova a anuntat SUA ca satelitii sai de spionaj, detectasera ceea ce parea a fi pregatiri pentru o explozie atomica subterana in desertul Kalahari (Africa de Sud), nu departe de Namibia. Aici, inca din 1975, sud-africanii desfasurau forari de mare adancime –peste 250 m- cel putin suspecte, in cadrul bazei militare Vastrap; americanii detectand cu ajutorul satelitilor aceste lucrari, fara insa a putea furniza dovezi concludente (numai o vizita la fata locului putea aduce lamuririle necesare, ceea ce era exclus pe atunci). De altfel, nici astazi nu se stie sigur daca sud-africanii au fabricat cel putin o bomba nucleara, dar cert este faptul ca detineau tehnologia fabricarii ei.
Guvernul de la Pretoria nega cu vehementa ca instalatiile fotografiate, atat de catre sovietici cat si de catre americani, ar fi avut vreun scop nuclear, dar admitea ca erau instalatii militare si, drept urmare, refuza sa permita unor reprezentanti straini sa le viziteze.
Cireasa de pe tort a venit doi ani mai tarziu, in cursul noptii de 22 septembrie 1979! Atunci, un satelit de observatie detectase o dubla fulgerare intens luminoasa intr-o zona vasta cuprinzand partea de sud a Africii, oceanele Atlantic si Indian si parti din Antarctica. Fulgerarea putea fi interpretata ca fiind caracteristica pentru o explozie nucleara de mica putere, desi alte indicatii uzuale (cum ar fi norul radioactiv) care urmeaza unui test aerian n-au fost detectate.
Cu toate acestea, chiar daca Africa de Sud n-a produs arma nucleara, avea cu certitudine capacitatea tehnologica necesara, mari zacaminte de uraniu (pe la inceputul anilor *60, Franta chiar negociase un contract de cumparare a uraniului cu Africa de Sud, la schimb, dupa unele surse, cu armament), precum şi facilităţi de îmbogăţire a uraniului (au doua reactoare nucleare de mare putere de fabricatie franceza, la Koeberg, in apropiere de Cape Town. Existenta acestui acord de cumparare cu Africa de Sud a ramas secret o lunga perioada de timp, dar nu si pentru americani, care aflasera totul).
Multi expertii americani n-aveau nicio indoiala la inceputul anilor *80, ca realizarea unui dispozitiv de mica putere bazat pe uraniu-235, singurul exploziv nuclear pe care-l putea produce in acei ani, Africa de Sud, necesita o capacitate tehnologica pe care, teoretic, o atinsesera! Sud-africanii, deja lucrau la un ciclu complet de obtinere a combustibilului nuclear si la tehnici de gestionare a deseurilor (cel putin, asta sustineau in fata oricui punea intrebari!).
Exista si informatii, neconfirmate inca, care mentioneaza o colaborare cu Israelul in dezvoltarea programului nuclear, dar si cu Taiwanul si China. Exista suspiciuni ca Israelul ar fi pus la dispozitia Pretoriei, tehnologia de fabricatie a rachetelor operativ-tactice, dar cert este faptul ca, comertul cu arme dintre cele doua tari era infloritor la nivelul anilor *70, statul evreu livrand Africii de Sud de la armament de infanterie si munitii, pana la nave militare si rachete. Si-au modernizat cu suport israelian propriile avioane Mirage III.
Cu toate acestea nu exista inca probe certe cu privire la o eventuala colaborare israeliano-africana in privinta fabricarii de rachete cu raza medie si lunga de actiune, capabile sa poarte ogive nucleare. S-a vehiculat la mijlocul anilor *80, ca Israelul ar fi transferat Africii de Sud, tehnologia de fabricatie a rachetei Jericho II, dar nu exista dovezi in acest sens. Greu de crezut insa, dar cel mai probabil, le-au acordat asistenta tehnica in dezvoltarea propriilor rachete, inclusiv a sistemelor de ghidare aferente.
Cei mai multi experti, considera ca Africa de Sud n-a efectuat totusi o explozie nucleara proprie. Cea din noaptea de 22 septembrie 1979 (daca intr-adevar a avut loc!), ar fi putut fi efectuata de catre o alta tara, aici putand fi vorba de Israel (in schimbul transferului de tehnologie militara, Africa de Sud ar fi acceptat in mare secret, o experienta atomica israeliana pe teritoriul sau). Plauzibil sau nu, atat Israelul cat si Africa de Sud, n-au recunoscut niciodata asa ceva!
Un alt stat, care produce si detine cu siguranta arme nucleare, este India. Aceasta tara din sudul Asiei, a saptea ca intindere din lume si pe locul doi ca numar de populatie, a efectuat primul sau test nuclear pe data de 18 mai 1974, cand a detonat cateva kilograme de plutoniu in desertul Rajasthan (provincie la granita cu Pakistanul).
Inainte de asta, India se numarase printre cele mai importante 10 state neposesoare de arme nucleare care refuzasera obligatiile Tratatului de neproliferare si decisesera sa pastreze deschisa optiunea atomica militara (acest grup mai includea Pakistanul, Brazilia, Argentina, Africa de Sud, Israelul, Algeria, Arabia Saudita si Egiptul. Cel din urma stat, desi decisese initial sa nu ratifice acest tratat pana ce nu va adera la el si Israelul, l-a semnat pana la urma in anul 1981).
Explozia indiana n-a fost totusi o surpriza pentru specialisti, fiindca inca din anii *60, Bhabha, primul presedinte al Comisiei nationale pentru energie atomica, nu facuse un secret din intentia de a studia mecanismele exploziilor nucleare. Totusi, dupa moartea lui prematura in 1965, succesorul sau, Vikram Sarabhai, un pacifist, o convinsese pe Indira Gandhi, primul ministru de atunci, ca efectuarea unui test nuclear n-ar fi fost oportun din punct de vedere politic. Insa, Sarabhai a murit in anul 1971, si in anul urmator, fiica lui Nehru a dat ordin ca explozia-test sa fie efectuata. Aceasta misiune i-a revenit lui Homi Sethna, un inginer talentat care condusese construirea primei uzine de plutoniu din tara si care, in 1972, fusese numit sef al Comisiei pentru Energia Atomica.
Contrar tuturor asteptarilor, reusita detonarii a intarit considerabil prestigiul national al doamnei Gandhi, mai ales ca tara era confruntata in 1974 cu dificultati economice, sociale si politice tot mai mari.
Primul test nuclear indian s-a desfasurat in subteran, in concordanta cu Tratatul de interzicere a experientelor nucleare, la care guvernul indian era parte. Plutoniul utilizat fusese produs din uraniu indigen iradiat in reactorul de cercetare civil construit spre sfarsitul anilor *50 cu tehnologie si ajutor financiar din Canada. Extragerea plutoniului fusese realizata la uzina nationala de reprocesare a combustibilului, in functiune din 1965, care a fost construita fara ajutor extern direct. India a ales calea independentei, refuzand oferta britanica de construire a unei asemenea uzine de reprocesare, in anul 1958.
Desi nu are o legatura directa cu acest articol, consider ca este oportun a vorbi despre tehnologia atomica canadiana, cu care dealtfel, se va intalni si Romania –aceasta luand in considerare importul centralelor electrice de acest tip, in anul 1968. Interesant este faptul ca acest stat, si-a pefectionat singur, fara ajutor extern, propriul reactor cu apa grea. Primul reactor canadian cu apa grea si uraniu natural (CANDU –Canadian Deuterium Uranium) cu o putere de 200 MW, a aparut la inceputul lui 1967, cu mult dupa termenul planificat. El a fost folosit pentru elaborarea, sub acelasi nume si sub conducerea fizicianului Wilfred Lewis, a filierei de reactor „national” al Canadei. Lucrarile au inceput la Toronto, unde se construiau patru instalatii de 500 MW(e) –megawatt electric, ce defineste puterea energetica a unei centrale – fiecare. Acestea au fost receptionate intre anii 1971-1973 in conditii de eficienta deosebita; lucrarile la alte patru unitati, de aceasta data de 750 MW(e) fiecare, au inceput in 1971 si 1972. Reactoarele canadiene de tip CANDU, permit incarcarea si descarcarea combustibilului nuclear, in timp ce reactorul este in functiune, ceea ce face posibila producerea de plutoniu usor iradiat fara intreruperi costisitoare.
Interesant este si faptul ca India, fusese initial interesata in a cumpara un reactor nuclear din Franta. Ea fusese, in 1951, prima tara care a incheiat un acord nuclear cu Franta, si declarase ca era deosebit de interesata in reactorii cu uraniu natural. Cu toate acestea, India se opunea oricarei forme de control privind prima ei centrala nucleara.
Totusi, in 1962, in cursul unei conversatii cu Pierre Guillaumat (ministrul francez pentru energia atomica), presedintele Comisiei indiene pentru Energia Atomica, J. Bhabha, comparand filierele de reactori rivali cu uraniu natural si cu uraniu imbogatit, a remarcat gesticuland: „Cel mai bun este, desigur, acela pentru care nu trebuie sa platesti!”. Desi parea o gluma, ulterior faptele au dovedit contrariul! Practic, in iulie 1963, in ciuda ofertei frantuzesti privind o centrala electrica cu reactor cu uraniu natural, moderat cu grafit si racit cu gaz, fara masuri de siguranta, guvernul indian a acceptat o licitatie de oferte americane, atras fiind de conditiile extrem de avantajoase oferite prin intermediul Bancii de Import-Export controlate de SUA. Aceasta se numea „Eximbank”, ea cerand o dobanda de 0,4% cu rambursare in 40 de ani, incepand din al zecelea an de la darea in folosinta a reactorului. In aceste conditii extrem de avantajoase, indienii au comandat doi reactori cu apa in fierbere, cu uraniu imbogatit, fiecare de 190 MW, care urmau sa fie construiti la Tarapur, in regiunea Bombay. Tranzactia a fost o mare victorie pentru SUA –reprezantand prima centrala nucleara vanduta in lumea a treia –si un esec rasunator pentru Franta, care se si vedea castigatoare fara drept de apel.
Singura tara care a reactionat vehement la explozia indiana a fost Canada; stat ce era implicat in cel mai evident mod in facilitarea operatiei indiene –reactorul fiind livrat si construit de catre canadieni. De altfel, in 1976, guvernul canadian a intrerupt orice colaborare atomica cu India, ceea ce a dus la afectarea grava a acestuia, fiindca se baza pe ajutorul si tehnologia canadiana. Asta n-a insemnat si anularea lui, dar pentru o perioada destul de lunga de timp, nu s-au efectuat noi teste cu arme nucleare. Nici unul dintre celelalte state nucleare principale nu a facut vreo plangere. Au existat proteste si din partea Pakistanului, care pretindea ca ar fi observat o crestere a radioactivitatii in zona adiacenta frontierei cu India, dar n-a putut aduce si dovezi in acest sens.
Astazi, India dispune de rachete purtatoare de ogive nucleare, de productie proprie, dar despre toate acestea vom vorbi in articolul urmator.
WW
Sursa: Multumesc unui foarte bun prieten pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol.
Pai o tara asa mare ca India, nu putea sa nu aiba arme nucleare .
Pe mine nu m-ar mira sa aflu ca si Brazilia are in plan arme nucleare .
Deocamdata, Brazilia nu s-a orientat decat spre fabricarea cu ajutor francez (daca-mi aduc bine aminte) a unui submarin cu propulsie nucleara, avand in plan mai multe. Cu toate acestea au avut in intentie dotarea cu arme nucleare, avand capacitatea de a imbogati uraniu. Pe la jumatatea anilor 2000, erau suspectati, cu deosebire de catre SUA si Germania (primele informatii in legatura cu un program nuclear secret dezvoltat de catre brazilieni, a venit din partea serviciilor secrete germane, care sunt socotite in breasla ca fiind foarte eficiente si bine informate) ca au in dezvoltare un asemenea program, avand in intentie chiar desfasurarea unui test atomic subteran, la o adancime preconizata de 300 m. Deocamdata, nimic din toate acestea nu s-a confirmat, dar Brazilia este semnatara a tratatului de neproliferare. Au cu siguranta insa, capacitatea de a produce asemenea arme, si lucreaza oficial la crearea combustibilului nuclear necesar viitoarelor sale submarine. Exista surse neoficiale care mentioneaza si Rusia drept colaborator al brazilienilor, dar nimic nu este confirmat!