Categorie: Calendar Comemorări
70 de ani de la OCUPAȚIA SOVIETICĂ. Militarii din Sighișoara, OBLIGAȚI de dea ONORUL la FALSUL ISTORIC din inima României.
În cadrul manifestărilor organizate de Ambasada Federației Ruse, dedicate Zilei Victoriei asupra fascismului din 9 mai, o situație greu de imaginat a fost înregistrată, marți, la Sighişoara, orașul din județul Mureș, aflat chiar în „inima” României. Reprezentanți ai autorităților din Rusia și Kazahstan au depus coroane la cimitirul bolșevic pe…
2015 – Anul Veteranilor de Război
Să-i respectăm şi să le mulţumim! Anul acesta, Ministerul Apărării Naţionale organizează, în toate marile garnizoane din ţară, manifestări speciale dedicate „Anului Veteranilor de Război”, la 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. 29 aprilie Ziua Veteranilor de Război Pentru a ne exprima sentimentul de respect…
Parada de 9 mai
Ministerul Apararii al Federatiei Ruse a lansat o sectiune speciala actualizata zilnic pe site-ul sau dedicata Paradei Victoriei – 2015 in orase din Rusia. Site-ul include harta interactiva a Rusiei aratand cele 26 de orase gazda precum si informatii despre numarul de echipamente militare si personalul aferent ce va participa la evenimentele comemorative.…
Masacre in Transilvania in preajma Marii Uniri. Români arşi pe rug
„Mult a suferit poporul român, mult sânge a curs, multe lacrimi s-au vărsat pentru consfinţirea dreptăţii pe vatra strămoşeasca. Când zorii libertăţii s-au ivit, când eşafodajul şubred al imperiului austro-ungar din centru europei, care stăpânise autocrat peste 17 limbi – adevărat Babilon -, a început sa se năruie, popoarele îşi…
Timofti: În 1992 Moldova a luptat cu Rusia, așa cum se întâmplă astăzi cu Ucraina
În 1992, în războiul de pe Nistru, Republica Moldova a luptat împotriva Rusiei, țară care repetă în prezent un scenariu similar în estul Ucrainei, este de părere președintele Nicolae Timofti. Șeful statului a participat luni la manifestațiile dedicate Zilei Memoriei, în cadrul căreia sunt comemorați cei căzuți pentru apărarea integrității…
230 de ani de la Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan
În 28 februarie 1785, Horea și Cloșca, conducători ai Răscoalei țărănești din Transilvania de la 1784, au fost executați prin tragere pe roată. Militari din Batalionul 136 Geniu “Apulum” i-au comemorat astăzi, la Alba Iulia, pe conducătorii Răscoalei ţărăneşti de la 1784, Horea, Cloşca şi Crişan, la împlinirea a 230…
Sesiune de analiză şi prezentare a activităţii întreprinse în cursul anului 2014 de către Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor
Miercuri 4 februarie a.c, s-a desfăşurat la sediul instituţiei noastre, Castelul Ţepeş din vecinătatea Parcului Carol I, prezentarea proiectelor realizate de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor în anul 2014, conform obiectivelor sale majore: protejarea şi conservarea mormintelor şi operelor comemorative de război, precum şi promovarea domeniului cultul eroilor. Oficiul a…
Cum isi trateaza Statul Roman veteranii de razboi…
Veste buna pentru guvernanti: stati linstiti in cativa ani toti veteranii – militari adevarati care chiar au luptat pentru Romania, nu ca astia de poarta astazi stele si multe trese pe umeri – vor muri. De batranete, de foame sau boli si veti scapa de ei… RoMilitary Yotube Floryyn
