Exerciţiul multinaţional “Combined Resolve II ROT 14-04″- Partea a 2-a

Pregătirile pentru exerciţiul multinaţional „Combined Resolve II” au intrat în linie dreaptă. Concomitent cu reglarea armamentului şi sincronizarea sistemelor de simulare al instalaţiilor MILES cu aparatura de observare şi ochire de pe mijloacele de luptă, au început recunoaşterile în teren împreună cu partenerul american şi antrenamentele în comun la nivel grupă şi pluton.

”În urmă cu două zile s-a executat prima etapă, cea a recunoaşterilor aeriene la care au participat comandanţii de companii şi ofiţerii din statul major cu responsabilităţi în acest sens – a precizat şeful operaţiilor şi instrucţiei, locotenent-colonelul Valentin Sfreja. Astăzi, 18 mai, am executat recunoaşterea pe mijloacele de luptă în aria noastră de operaţii. A fost o bună oportunitate pentru noi de a identifica şi analiza posibilităţile pe care terenul ni le oferă pentru executarea operaţiei planificate pentru acest exerciţiu. Nu am întâmpinat probleme şi consider că am găsit răspunsuri la majoritatea întrebărilor pe care le aveam înainte de aceste recunoaşteri.”

Sursa: forter.ro

 

53 de comentarii:

  1. Pentru exercitiul asta cred ca s-au facut achizitiile alea de mentenanta….Imi amintesc ca se si preciza intr-un interviu ca e vorba de refacerea capacitatii de lupta la blindate.

  2. Chiar arata super imaginile. Cred ca echipamentele astea ar trebui sa fie minimum acceptabil pentru toata armata, nu de top si in numar mic. Idem pregatirea. Daca ar fi dupa mine, aproape toata armata ar trebui sa aiba gradul de pregatire al truperol FOS. Dar pana la urma cine sunt eu, cine est tu, cine suntem noi? Duska, Poanta, Baselu si restul politrucilor stiu mai bine…..ca de, ei conduc tara, nu noi! 🙁

  3. Trebuie sa recunosc ca fara butoaiele alea ” blindaj reactiv” care apareau inainte prin poze, chiar arata bine jucarelele si ma gandesc ca o coloana de cateva zeci in mars ar arata si mai bine.

    • Da, dar fără E.R.A. tancurile astea degeaba au blindaj de tanc, că H.E.A.T.-urile o să treacă prin toată coloana aia, dintr-un capăt în celălalt, cu toată frumusețea ei. Tunul nici el nu prea are vreun rost în lupte tanc vs. tanc. Deci, oricât ar fi de frumoase, tancurile astea o să presteze mai rău decât cele irakiene în Desert Storm. Acestea sunt M.B.T.-uri de generația 1,5.

      • Folosirea tancului nu se mai face ca inainte.
        Nu mai bagi tancu la inaintare ci il folosesti de la distanta 6 km pe post de artilerie, adica tun ca sa distrugi alta tehnica sau pozitii.Daca bagi tancu in fata ramai fara el scurt.Cred ca acum se merge pe depistarea inamicului si bombardare de la distanta cu rachete sau tunuri sau cu aviatia.

        • Cu tancul nu angajezi nimic de la 6km, doar daca ai proiectil ghidat, dar ala-i pentru artilerie.
          Cu racheta ghidata lansata pe teava tunului abia ajungi pe la 5-6km, ca sa zici ca ar avea vreun efect lovitura probabil pana in 5 km, iar cu proiectil clasic in lovitura directa, cam greu dincolo de 3,5km.
          Bine, se zice ca Lahat-ul bate la 8km… lansat cu Rheinmetall M256 120mm L44.
          http://en.wikipedia.org/wiki/Rheinmetall_120_mm_gun

        • Cum spunea și Marius, tancurile nu trag de la 6 km, poate tunurile auto-propulsate. Rolul tancului este în primul rând acela de a distruge vehicule inamice grele și medii. Mai este folosit și la distrugerea fortificațiilor și luptă anti-infanterie (deși nu este indicat). Problema pentru tancuri în ziua de astăzi este aceea că munițiile anti-tanc au devenit atât de performante încât forța brută nu mai este nici pe departe suficientă (rachetele și proiectilele actuale fiind capabile să penetreze câțiva METRI de oțel). Astfel, s-au inventat armuri „deștepte”, armuri compozite, ca și E.R.A. Trebuie să înțelegi că în fața armelor anti-tank moderne aceste tancuri nu au defensivă, dacă sunt lovite sunt anihilate 100%. Că tragi cu un tun modern într-un TR-85M1 sau o dacie, rezultatul este același.

        • @Dacul

          Trebuie sa tinem cont de Detaliile tehnice ale unui twnk si sa le exploatam la maxim.

          In primul rand:
          – proiectilul anti-tank are o viteza de deplasare (este primul detaliu care face proiectilul sa perforeze blindajul
          Tankului inamic) cu cat distanta e mai mare cu atat viteza proiectilului scade si sansele de penetrare scad. Aici mai apare inca un element: precizia loviturii scade dramatic la distanta mare.

          -tankul, poate folosi proictile d artilerie la distanta >6km dar poate folosi lovitura directa, impotriva unui alt tank.
          Lovitura de artilerie (cu proiectil exploziv) nu distruge un tank inamic decat daca, din intamplare cade proiectilul pe tank.
          Poiectilul exploziv are alte intrebuintari, avand alte caracteristici.

          Concluzia este ca la o distanta mai mare de 3,5 km, sansle sa distru un tank, folosind proiectile de orice fl, sunt foarte rduse.

      • @Marcian,

        Suunt de acord cu tine, legat de blindajul reactiv dar te contrazic profund legat de tun.

        Tunul este unul din cele mai performante pe calibrul de 100mm,
        Are viteza a proiectilului foarte buna.
        Dar conteaza distanta la care se afla tankul inqmic.
        Sub 1000 m il face ferfelita.
        Poate sa fie chiar si T-84 sau T-90 daca-l prinde din lateral sub 1000 m, nu are nici o sansa.

        Dar asta tine de pregatirea profesionala a echpajului si d relieful campului de lupta (in cazul nostru-dalurile din Moldova)

        • Tankistii romani au mare nevoie de minim 300 ore/an, aplicatii chiar pe teren, pentru a invata sa folosasca arma (tankul) eficient exploatand la maxim avantajul reliefului.
          (Relieful conteaza minim (50%)

          Daca va amintiti un episod din WW2, Germania cu TIGER, nu au tinut cont de zona mlastinoasta din Ungaria si au avut pierderi inexplicabile, abandonand pur si simplu tancurile

        • @Marcian,

          Cand ataci cu tankul ataci in paralel si in spatiul aerian.
          Asta se numeste, in domeniul mlitar, TACTICA D LUPTA.

          In felul acesta, duci o batalie pe toate planurile: Aerian si terestru, eliminand sansa ca ca batalia sa fie pierduta, si in acelasi timp, avioanee tale (Eurofighter si F-16 viper (tare interesant e acest avion)) sa impiedice SU-37 wi Mig-35 sa lanseze rachetele impotriva tancurilor ce efectueaza atacul terestu.. iti

          Al 3-lea front este lupta anti-elicopter, in acst caz, tancurile vor fi insotite de blindate gen, Ghepard (cu racheteAA cu o raza >5km dar si de sisteme portabile gen. HawkXXL sau kub. Sau poate o noua racheta RAV-RS

        • Nu zic că nu este un tun de 100mm bun, spun doar că este un motiv pentru care toate tancurile moderne au tunuri de 120mm și 125mm, că sunt ghintuite sau nu. Iar la capitolul capabilități anti-aeriene și mai ales aeriene stăm destul de prost. Ideea mea ar fi aceea că pentru ca acest tanc să fie unul măcar de generația a doua, i-ar trebui în primul rând E.R.A. iar în al doilea rând un tun de 120/125mm.

  4. foarte frumoase pozele!

  5. Ar fi mai bine daca s-ar putea trece de la o poza la urmatoarea/anterioara fara sa inchizi si sa intri direct.

  6. Patratelele alea din fata sasiului lui TR-85M1, ce se vor a fi? Armura reactiva?

    • Cred ca numai cauciuc ca sa nu se vada omu cand iese din tanc pe dedesupt.

      • nu presu’ ala, alea 4 de langa far, de deasupra

        • Tancu este foarte bun dar trebuie modernizat.

        • pare sa fie za de senila… ia comparati cu senila 🙂
          Stiu ca za de senila mai puneau unii prin punctele sensibile la diverse tancuri, inclusiv pe lateralul turelei, inclusiv galeti…

        • Pătrățelele alea sunt exact ptine de șenilă, de rezervă…iar șorțurile de cauciuc , din față, au rol de protecție anticumulativ, o protecție rudimentară, ce-i drept, dar asta e…

      • iar cele de pe dreapta turelei par sa fie niste senzori de iluminare, pe durata simularii din cadrul exercitiului… adica sa stie daca l-o lovit „inamicul” 🙂

      • @Dacul -dd „Tancu este foarte bun dar trebuie modernizat.” Chiar… ca tot veni vorba… si acum nu doresc sa pornesc o discutie „neplacuta”(aviz lui Sharky :D) cati dintre voi ati crede fezabil sasiul actual al tuturor TR-85urilor disponibile, cu tureta lui Abrams pe ele si cu tunul autohton de 125mm(TR-85M2 practic)?? Si cam cat credeti ca ar ajunge sa cantareasca noul MBT cu incarcator uman(manual) si cat s-ar reduce din greutate daca ar fi instalat un sistem de incarcare automat?? 🙂

        • Turela de Abrams este prea mare și prea grea pentru șasiul de T 54/55 al tănculețului nostru.

        • @Macian,

          In primul rand T-85M nu ae sasiu de T-55
          Sasiul este extins si blindajul este mai gros.

          Rcunosc ca si eu consider turela de Abrams prea grea ptr un TR-85M1 dar acum… ca sa instalezi turela…, aceasta trebuie sa se potrveasca pe inelul sasiului,
          Ma refer la diametrul interior (pe podeaua tankului) inalnimea turelei interioare (partea care vine in interiorul sasiului) dar si diametrul exterior.
          Cred ca TR-85 poate primi o turela de T-84(ucrainian) sau de T-90 (rusesc) penru ca este un tank ce corespunde designului rusesc, cu inaltime mica.

          • Dar pentru asta ai nevoie sa asimilezi si tehnologia autoloader-ul, iar armata sa fie de acord sa-l treaca in carnetul de sarcini.

            In mod normal, la calibre de pana la 125mm este deocamdata mai rapid, mai de incredere si mai ieftin sa folosesti incarcator uman – vezi si concluziile de aici:
            http://www.rumaniamilitary.ro/autoloaderul-om-contra-automat-in-tehnologia-tancurilor
            In plus, incarcatorul uman poate asigura o pereche de ochi dar si de maini in plus in diverse misiuni dar si in cazul in care unul dintre membrii echipajului este ranit.
            In conditiile de inferioritate numerica si incapacitatea de a asigura financiar mentenante costisitoare, doar un autoloader iti mai trebuie la arma tancuri!

    • patratele sunt patinele de rezerva

  7. Faine poze ! In special tinuta personalului e bine pusa la punct , din punctul asta de vedere cel putin , ne integram in imaginea vestului .

  8. De ceva vreme , observ niste si in randul infanteristilor casti cu o forma apropiata mai mult de cea a englejilor sau a israelienilor . Or fi oare din ”ajutoare ” sau e o idee dezvoltata la nivel local ?

    • căștile care se văd mai mult în pozele astea sunt căștile echipajului de pe tehnica de luptă… căștile model israelian s-au cumpărat mai pe la început, către sfîrșitul anilor ’90, iar de prin 2004, dacă îmi amintesc bine s-a trecut la modelul PASGT, pe care l-au adoptat mai toate armatele…
      Acum, fiecare cu norocul lui…unii au PASGT, alții căști model israelian, alții căști de oțel model 84…în funcție de tipicul unității respective.

      • Sharky, castile ca si castile : ce-mi place mai mult la fotografiile ostirii romane este traditionala sapca ( caciulita de lana, ciupica,sepcuta de soare ,fes, bereta ETC ) purtata pe sub casca .Semn ca casca e ……. pana trece fotograful .
        Macar acum s-au echipat adecvat .

        • stai liniștit , că faza asta nu se întîmplă numai la noi…am văzut și la armate care se respectă aceeași chestie…dacă cineva își închipuie că poți să stai doar cu casca pe cap pe o vreme ca aia, ori visează frumos, ori nu știe care-i treaba în viața reală…
          părerea mea, hîc…

        • Am vazut puscasi marini americani cu caciuli groase sub casti in timpul exercitiilor cu romanii, in timp ce acestia din urma nu aveau asa ceva.

          Totul e relativ 🙂

  9. in poza a 6-a tankistul avea cumva trecut un nr de telefon ? :)))

  10. La acest exercitiu am observat ceva ce nu am vazut chiar demult in armata romana : uniforma ….uniforma . Semn ca se poate .
    Si pentru prima data , am notat lipsa traditionalei componente de iz balcanic , omniprezenta la ” marile manevre ” ale armiei romane :calabalacul
    Deci se poate . .

    • Clar că se poate, poate se va și vrea să se poată, era cazul… Rezultatele sunt bune, dată fiind repezeala tipică și micile chestiuni tehnico-tactice care mai contează. Echipamentul a funcționat și asta nu e deloc puțin. Ca unități, participanții români aparțin unora din cele mai bune (antrenate ți dotate) unități de blindate. Nu e cazul și celorlalte mari și mici unități, se știu care, dar poate în timp…

  11. destul de badass 😀

  12. @ sharky Multumesc pt. precizari

  13. Cine stie, daca lucrurile se vor prezenta bine, poate reusim sa iesim la export cu varianta propusa pentru columbieni ….. poate vor si altii.

    • oare de care o fi prastia de 120mm, facuta de la 0 de noi sau?…

      • Putin probabil sa fie de la noi, cel putin in prima faza. Doar daca prindem contractul si se vor arata si altii interesati sau vede armata ca merge scula cu 120mm si motor mai mare, poate atunci sa vina Rheinmetall sa preia Resita, altfel ……..

  14. http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Premiera+pentru+armata+romana+un+tanc+romanesc+participa+la+exer

    interesant. totusi, cred ca tanchistii romani au fost mai buni decat hamericanii, ma indoiesc ca tancul o fi fost ( asa cum reiese din ttilu)

  15. Exceptionali baieti ! Tin steagul Romaniei la cel mai inalt nivel. Au inceput sa creada si ei ca sunt mai buni ca restul. In ciuda tehnicii inferioare. Respect, baieti, care cititi, punati-va cate o dorinta, Astazi sunt vrajitor, le pot indeplini :).

    Ma inclin !

  16. ceva mai recent

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *