De unde am plecat și unde am ajuns

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii aveau la dispoziție serviciile și creierele a cel puțin nouă constructori de aeronave. Iar aici nu luam în calcul fabricile de automobile care ajunseseră să producă aeronave așa cum a fost Ford care a produs în timpul războiului bombardierul B-24 Liberator în fabrica sa de la Willow Run despre care puteți citi mai multe aici.

Deci, în anii 1940-1950 avem următorii mari proiectanți și producători de avioane de luptă:

1. Boeing – Producător de avioane comerciale și militare.
2. Douglas Aircraft Company – Și el producător important de avioane comerciale și militare.
3. McDonnell Aircraft Corporation – Producător de avioane de luptă.
4. North American Aviation – Producător al celebrului P-51 Mustang și al primului bombardier strategic cu reacție.
5. Grumman Aircraft – Lider în aviația navală, producător al avioanelor ambarcate pe portavioane.
6. Lockheed Aircraft Corporation – Producătorul unuia dintre cele mai frumoase avioane de vânătoare din cel de-al Doilea Război Mondial, P-38 Lightning (opinie personală, bineînțeles).
7. Convair (Consolidated + Vultee) – Dezvolta atât avioane militare cât și avioane comerciale.
8. Republic Aviation – Producătorul avioanelor de vânătoare P-47 Thunderbolt și F-105 Thunderchief.
9. Northrop Aircraft – Specializat în avioane experimentale și bombardiere (ex: Northrop Flying Wing).

Primele consolidări au loc în anii 1960-1970:

• 1967 – McDonnell Aircraft fuzionează cu Douglas Aircraft Company și formează McDonnell Douglas.
• 1961 – Republic Aviation este absorbită de Fairchild și se formează Fairchild-Republic.
• 1953-1965 – Consolidarea Lockheed ca jucător major prin contracte militare și programe spațiale.
• 1953 – Convair este achiziționată de General Dynamics.

Marea restructurare post-Război Rece are loc în anii 1980-1990:

• 1984 – North American Aviation este absorbită de Rockwell International pentru a forma Rockwell North American.
• 1985 – General Dynamics vinde divizia Convair de avioane comerciale către McDonnell Douglas.
• 1993 – General Dynamics își vinde divizia de aviație militară către Lockheed.
• 1994 – Boeing cumpără Rockwell Aerospace (fosta North American Aviation).
• 1994 – Northrop fuzionează cu Grumman formând Northrop Grumman Corporation.
• 1996-1997 – Boeing fuzionează cu McDonnell Douglas, devenind gigantul dominant în aviația comercială. Este momentul în care Boeing preia și avioanele de vânătoare și bombardament F-15 și F/A-18.

Și, încet – încet, ajungem în zilele noastre, anii 2000 când are loc consolidarea finală rezultând giganții aeronautici de astăzi:

• Boeing (Fostele Boeing, McDonnell Douglas, Rockwell, Hughes, North American)
• Lockheed Martin (Lockheed, Martin Marietta, General Dynamics – divizia avioane)
• Northrop Grumman (Northrop, Grumman, Orbital ATK)

O fi fost bine, o fi fost rău? Pe de o parte, toate aceste fuziuni și achiziții au întărit industria de profil americană. Pe de altă parte, a micșorat semnificativ numărul producătorilor de avioane de luptă, cu consecințe negative asupra concurenței. Orice competiție lansată de armata americană pentru avioane de vânătoare/bombardament presupune minim o ofertă, maxim trei. Uneori, nivelul expertizei dobândite de unul din cei trei într-un anumit domeniu este atât de ridicat încât ceilalți nici măcar nu-și mai bat capul să vină cu oferte concurente și mă gândesc aici la programul B-21 Raider.

În cazul Boeing, fuziunea cu cei de la McDonnell Douglas a produs mari probleme pe termen lung, gigantul american confruntându-se astăzi cu mari probleme de imagine, dezastrul 737 MAX fiind un exemplu grăitor în acest sens.

Europenii au urmat și ei același trend, dar uneori diferit. Un exemplu este MBDA care, deși este aceeași companie, are produse diferite utilizate doar de unul dintre membri (rachetele Mica, Sea Ceptor) și se mai și concurează la export pe diferite piețe.

Tot acest context devine și mai interesant din perspectiva adoptării accelerate a aeronavelor fără pilot, un domeniu unde s-au implicat foarte multe companii mai mici sau care nu aveau neapărat tradiții îndelungate în domeniul aeronautic semn că, poate, cei trei de mai sus au devenit pur și simplu prea mari.

Voi ce credeți?