Enigmele Romaniei : Trupele sovietice in Romania, inceput si sfarsit…

     Despre COMUNISM si “binefacerile” sale cunoastem cu totii. Despre modul cum a fost instaurat acesta inRomania, REGAT prin traditie, se pot scrie multe pagini. Actorii principali in acest act samavolnic, contrar intereselor tarii si a cetatenilor ei, au fost Stalin, agentii NKVD-ului sovietic si slugile lor dintara si nu in ultimul rand, Armata Rosie.

Trebuie sa mentionam faptul ca, Romania a fost tara in care Armata Rosie a patruns cel mai brutal, nefiind deloc intampinata ca o armata eliberatoare (dupa cum Rusia a sustinut si sustine in continuare, inclusiv cu “concursul” dezinteresat al unora de pe la noi), impunand poporului roman doctrina comunista, cvasinecunoscuta pe la noi (PCR, avea in august 1944 circa 400 de membri; un partid insignifiant am putea spune).

Desi data de 6 martie 1945 este considerata data “oficiala” a instaurarii comunismului in Romania –“Primul Guvern Democratic”, conform sovieticilor- realitatea este cu totul alta. Noua oranduire era deja instalata prin forta tancurilor sovietice, dar si prin tradare, imediat dupa momentul 23 august 1944, si arestarea Maresalului Ion Antonescu.

Printre alte “binefaceri” aduse Armatei Romane si Poporului Roman, de catre Armata Rosie si NKVD, s-a numarat si miile de procese, mai mult sau mai putin regizate/fictive, ale militarilor romani, ofiteri si soldati, care au luptat cu onoare si demnitate impotriva lor pe frontul de est. Multi au fost executati –Balti fiind un exemplu elocvent- degradati, deportati sau inchisi. Si asta fiindca si-au facut datoria de MILITAR!

La “succesul” implementarii comunismului in Romania, si-au adus aportul si Marile Puteri ale vremii, SUA si Marea Britanie, care prin acordul de la Yalta, au abandonat Regatul Romaniei in mainile lui Stalin. Nu putem uita raspunsul cinic dat de Averell Harriman (mana dreapta a luiRoosevelt), politicienilor romani: “Daca nu va convine situatia, aveti langa voi Marea Neagra, duceti-va acolo…”). Ce-ar mai fi de comentat la aceste cuvinte macabre pentru noi si istoria noastra, dragi cititori? Nimic, sau poate doar ca Marea Neagra, a fost si ramane, singurul nostru aliat sincer…

Ce a insemnat instaurarea comunismului in Romania si efectele sale imediate nu le vom discuta acum. Ne vom opri insa la efectele imediate generate de instalarea Armatei Rosii si a consilierilor militari sovietici la toate esaloanele de conducere si decizie, din Armata Romana.

Prezenta Armatei Rosii s-a manifestat pe toate treptele ierarhiei militare romanesti, inca de la inceput, din august 1944, pana la retragerea acestora din august 1958. Neoficial, ei au “ramas”, prin agentii si agentura, avuta in cadrul MApN. Dar sa nu anticipam…

Perioada 1944-1958, a fost o perioada neagra pentru Romania si Armata sa, ce a afectat organizarea, dotarea, promovarea cadrelor si nu in ultimul rand, PROFESIONALISMUL corpului de ofiteri si soldati. Armata Romana trebuia croita dupa chipul si asemanarea Armatei Rosii! Adica, mult inferioara vechii Armate Regale si a corpului sau de ofiteri scoliti, de o inalta calitate morala si profesionala.

Voi da doar cateva exemple semnificative, zic eu, legate de influenta nefasta a sovieticilor asupra Romaniei si capacitatile sale de riposta armata. Mentionez faptul, fara niciun dubiu, ca pana n-au fost scosi dintarain 1958, consilierii militari sovietici, soldatii si ofiterii rusi, au facut numai rau Romaniei si Armatei sale. Nici chiar simpli cetateni n-au scapat de “civilizata” Armata Rosie; betiile, violurile si copiii nedoriti, nu erau FAPTE PENALE pe atunci –comunistii romani ascunzand cu grija asemenea fapte “tovarasesti”. Si atunci, sa nu iubim noi Rusia?

Situatia Armatei Romane pe la jumatatea anilor *50 era dezastruoasa, cateva regimente sovietice bine echipate ar fi facut-o praf si pulbere in cateva zile. Liniile de fortificatii din zona Banatului, Crisanei, Moldovei si Litoralului, construite inainte de 1944 cu sprijin german –deci de catre specialisti de inalta clasa, inclusiv ingineri militari romani – au fost “modernizate” de catre sovietici si adaptate dupa planurile lor. Culmea si “din intamplare”, specialistii sovietici au modificat cazematele astfel incat acestea se aflau sub nivelul campului vizual, al campului de tragere, deci absolute INUTILE. Ofiterii specialisti romani, care au obiectat au avut de suferit consecintele indraznelii de a-I corecta pe “specialistii” Marelui Frate de la Rasarit: degradari, mustrari, mutari disciplinare si chiar inchisoare.

Intr-un final, pentru a ascunde “incompetenta” acestea au fost abandonate si chiar ingropate.

De asemenea tot armamentul, inca modern, de provenienta germana, precum materialul de artilerie ce era inca in stare foarte buna de functionare (vestita calitate germana isi spunea cuvantul) si de mare precizie, a fost casat si inlocuit cu cel sovietic, care de cele mai multe ori era inferior ethnic si calitativ. Armata Rosie a dus in URSS, pentru “evaluare” si “distrugere” multe asemenea piese. HOTIE i-am spune noi!

Asa zisa “tehnica ultramoderna” sovietica, era reprezentata de fapt de piese de artilerie ce anterior fusesera folosite in razboi de catre rusi, reconditionata si vanduta Armatei Romane. Cu toate ca specialistii romani s-au “prins” de figura, vinovatii au fost…tot ei!!! Asta pentru a nu supara, deranja sau stirbi imaginea vestitilor consilieri militari sovietici ai “armatei eliberatoare”.

La fel de mult au avut de suferit si celelalte arme, precum: Aviatia, careia i-au fost casate sau confiscate avioane aproape noi, precum vestitul IAR -80/81, de la care rusii au luat papara serioasa; Marina, care a ramas fara nave si submarine, multe dintre acestea fiind relativ noi –submarinele romanesti de provenienta germana erau superioare tehnic celor sovietice, si exemplele ar putea continua…Toti au primit in schimb tehnica sovietica obosita, depasita si uzata moral, provenita in principal din surplusul Armatei Rosii stationata pe teritoriul national.

Dar “binefacerile” si “progresul” adus Armatei Romane de stationarea trupelor sovietice pe teritoriul national, nu s-au oprit aici. Ele au avut aspecte dramatice, chiar mai grave decat DEZARMAREA, mergand pana la desfiintarea unor unitati de elita, precum Vanatorii de Munte si Parasutistii, unitati ce le-au facut zile negre sovieticilor in timpul razboiului din Est, cunoscandu-le eficacitatea si combativitatea. De aceste trupe se temeau cel mai mult! Vrand, nevrand, prin desfiintare, rusii le-au recunoscut…valoarea.

Generalii si ofiterii superiori care s-au opus, precum generalul Ciubotaru (acesta s-a opus desfiintarii la cererea rusilor, a Diviziei 14 Vanatori de Munte de la Sinaia, in calitate de COMANDANT), care a fost trecut in rezerva rapid si arestat ulterior. Asta fiindca si-a facut datoria de MILITAR ROMAN si COMANDANT. Cinste celor ce si-au servit cu DEMNITATE, patria, poporul si armata!

Calvarul Armatei Romane, al Romaniei insasi, a durat pana in august 1958, cand Marea Armata Eliberatoare Sovietica s-a retras de pe teritoriul Romaniei. Chestiunea retragerii, nu este pe deplin lamurita inca! Ea s-a datorat insa si lui Gheorghiu-Dej, presedintele de atunci al tarii, care s-a saturat de ingerinta fara seaman a sovieticilor in viata economica, politica, militara, etc a Romaniei.  Acesta l-a insarcinat pe Emil Bodnaras (vechi agent NKVD/KGB, fost ofiter roman dezertat la rusi in timpul razboiului), pe atunci Ministru al Apararii, sa discute problema retragerii trupelor sovietice. Bodnaras, datorita trecutului sau pro-sovietic, se bucura de increderea deplina a Moscovei.

Referindu-se la acest moment, N.S. Hrusciov avea sa scrie: ,Pe neasteptate, tovarasul Bodnaras a ridicat problema pentru care nu eram pregatit, chiar niciodata nu ma gandisem la ea’. Luat prin surprindere, Hrusciov a „reactionat aspru’, dupa propria-i marturisire. Un participant la discutie, Gheorghe Apostol, in acel moment prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman, mentiona ca liderul sovietic „a sarit in picioare, aprins la fata si ne-a calificat pe toti drept nationalisti, antisovietici. Desi Hrusciov a parasit Romania suparat, chestiunea retragerii trupelor Armatei Rosii era pusa si a devenit obiect de preocupare pentru conducerea sovietica.

Odata initiativa demarata, lucrurile n-au mai putut fi intoarse. De „chestiune” au aflat si „inamicii” democratiilor populare, SUA si Marea Britanie, in urma unor scurgeri de informatii, venite dispre Romania. Daca acestea au avut ca scop castigarea „sustinerii” tacite a acestora sau au fost simple coincidente, deocamdata ENIGME…

Interesant este faptul ca, in urma scurgerii de informatii, cetateanul american A.L. Bradford, vicepresedinte al Agentiei United Press, a solicitat presedintelui Consiliului de Ministri, Gheorghiu-Dej, un raspuns in legatura cu retragerea trupelor sovietice din Romania, pana la l octombrie 1955. Raspunsul – discutat si aprobat de Biroul Politic -mentiona ca, daca trupele straine apartinand statelor occidentale ar fi fost retrase din tarile apusene in limitele granitelor lor nationale, iar gruparile militare create in Occident ar fi fost lichidate, atunci situatia s-ar fi schimbat si „este evident ca ar fi inlaturata si necesitatea prezentei trupelor sovietice in Romania si aceste trupe ar fi retrase din Romania”. DIPLOMATIC raspunsul partii romane, nu-i asa?

Dupa care, in noiembrie 1955, cu prilejul aniversarii Marii Revolutii Socialiste din Octombrie, N.S. Hrusciov a invitat la Moscova o delegatie romana, de partid si de stat, in frunte cu Gheorghiu-Dej. Acesta nu a dat curs invitatiei, sub pretextul ca era bolnav, ceea ce era oarecum de neconceput in acele timpuri, gestul fiind interpretabil. Totusi, delegatia a fost condusa de Emil Bodnaras. Potrivit unor relatari, dupa receptia de la Kremlin, acesta a avut o discutie cu Hrusciov in timpul careia primul-secretar al C.C. al P.C.U.S. a spus: „Tovarase Bodnaras, noi am hotarat sa retragem tntpele sovietice de pe teritoriul Romanie’. Era o declaratie confidentiala, neurmata de vreo actiune practica. Nu, deocamdata!
Pe 24 mai 1958 insa, la Moscova s-a incheiat un acord care stabilea plecarea trupelor sovietice de pe teritoriul Republicii Populare Romania. In vederea aplicarii respectivului acord, Ministerul Fortelor Armate (MFA) a initiat un proiect de hotarare cu prevederi care erau specifice acelor vremuri, si anume:
-conferinte la sate si in scoli, pe baza unor teze pregatite si aprobate (rolul eliberator al armatei sovietice trebuia subliniat);
-intalniri si reuniuni intre militarii romani si cei sovietici (romanilor li se cerea sa inmaneze, individual, cate un cadou unui omolog din Armata Rosie). Pana la urma ORICE, numai sa scapam de ei!;
-esaloanele cu militari sovietici aveau sa fie asteptate in garile principale si la punctele sovietice cu manifestatii organizate de simpatie ale oamenilor muncii (inclusiv manifestari artistice ale diferitelor ansambluri folclorice);
-un „jurnal special cinematografic de actualitate cu aspecte din activitatile enumerate pe timpul cat trupele sovietice au stationat pe teritoriul RPR. Hotararea Consiliului de Ministri prevedea instituirea unei comisii centrale (care sa coordoneze impreuna cu reprezentantii armatei sovietice organizarea de diferite manifestatii politice, sa asigure preluarea bunurilor ce au fost in folosinta trupelor si sa se ocupe de transportul trupelor sovietice si de securitatea esaloanelor de transport).

Plecarea trupelor era bine planificata, in perioada 15 iunie-15 august si viza garnizoane din:Constanta,Galati,Timisoara,Ploiesti,Iasi, transportul facandu-se pe calea ferata asigurat de catre…Armata Romana. Armata a preluat ulterior toate bunurile lasate aici de Armata Rosie.

Un alt aspect al plecarii sovieticilor, ce a trebuit rezolvat rapid de Autoritatile romane de atunci, era cel social. Multi cetateni sovietici erau casatoriti cu romance, dar erau si romanii casatoriti cu sovietice.                   In ciuda propagandei oficiale, romanii au salutat plecarea Armatei Rosii din tara, dupa 14 ani de “lumina” de la Rasarit.
De asemenea, Autoritatile Romane au conferit rapid ordinul „Steaua Republicii Populare Romania unui numar de ofiteri din armata URSS, care „a intarziat” (interesant cuvantul), intre 1944 si 1958 in tara: „In semn de recunostinta pentru ajutorul internationalist dat poporului nostru in lupta pentru eliberarea sa, de sub jugul fascist si contributia adusa la apararea independentei si suveranitatii de stat a Republicii Populare Romane, exprimand sentimentele de dragoste si prietenie ale poporului roman fata de militarii Armatei Sovietic”. Ne indoim insa ca “dragostea” era sincera si fara motiv!

Jocul politic, mai mult sau mai putin ascuns dintre Gheorghiu-Dej si Hrusciov a continuat, intr-un final cel dintai a avut castig de cauza. Considerand ca avea sanse de reusita, Gheorghe Gheorghiu-Dej a avut o discutie cu N.S. Hrusciov, in care a aratat ca adversarii Uniunii Sovietice apreciau ca regimul socialist din Romania se mentinea numai datorita tancurilor sovietice; liderul politic roman a sugerat ca ar fi fost bine sa se demonstreze lumii capitaliste ca socialismul se baza pe „increderea poporului’. Stralucita „idee” am zice noi, ce a prins la temerile avute de Hrusciov. Acesta era deosebit de sensibil, deoarece Uniunea Sovietica era acuzata ca impusese regimuri politice nepopulare in zona Europei centrale si de sud-est, care se mentineau numai cu sprijinul Armatei Rosii. Recenta interventie militara sovietica in Ungaria era considerata drept cea mai clara dovada a acestei realitati, in consecinta, Hrusciov a ajuns sa aprecieze ca retragerea trupelor sovietice din Romania putea constitui un excelent mijloc de propaganda pentru guvernul de la Moscova, in sensul ca actiona pentru detensionarea situatiei internationale, oferind un exemplu demn de urmat si de statele din NATO si in primul rand de SUA. Pe de alta parte, U.R.S.S. dispunea de rachete, de bombe atomice si cu hidrogen care puteau actiona de pe teritoriul propriu, fara a mai fi nevoie de prezenta trupelor sovietice in Romania. Dupa indelungate reflectii, N.S. Hrusciov a decis sa vina in intampinarea initiativei lui Gheorghiu-Dej. Liderul sovietic a discutat mai intai cu maresalul Rodion Malinovski, ministrul apararii al U.R.S.S.., care si-a dat acordul pentru retragerea trupelor sovietice din Romania. Apoi, N.S. Hrusciov a ridicat problema in Prezidiul Comitetului Central al P.C.U.S., care a aprobat textul scrisorii catre Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Roman, in aceasta scrisoare, semnata de N.S. Hrusciov la 17 aprilie 1958, se aprecia: ,Dupa parerea noastra, acum nu mai este necesara sederea trupelor sovietice pe teritoriul Republicii Populare Romane ‘, drept care „CC al P.C. U.S. considera ca ar trebui sa discutam, in timpul cel mai apropiat, problema retragerii fortelor armate sovietice de pe teritoriul Republicii Populare Romane, rezolvand-o pozitiv si publicand un comunicat corespunzator in presa’.

In raspunsul din 23 aprilie 1958, semnat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim-secretar al C.C. al P.M.R., se arata: „Tinand seama de imprejurarile actuale favorabile, suntem de acord cu propunerea de a se renunta la stationarea mai departe a trupelor sovietice in R.P.R’.

Dupa retragerea ultimelor esaloane, Comisia mixta romano-sovietica a continuat sa functioneze, pentru a analiza cererile unor cetateni si institutii privind plata despagubirilor si reparatiilor pentru daunele pricinuite de trupele sovietice; in fapt, aproape toate cererile au fost respinse ca neintemeiate sau au fost trimise spre rezolvare oficialitatilor romane.

Spre exemplu, in sedinta din 20 iunie 1958, Comisia mixta romano-sovietica a constatat, in unanimitate, ca toate evenimentele neobisnuite examinate au fost savarsite de militarii sovietici „in mod neintentionat si au un caracter intamplator si izolat’. In timp ce sovieticii urmareau nediscutarea abuzurilor si ilegalitatilor, partea romana dorea sa lichideze cat mai rapid problemele legate de prezenta trupelor sovietice, nemaistaruind in aducerea de probe care ar fi prelungit discutiile. Astfel, la sedinta din 29 iulie 1958, in procesul-verbal se consemnau urmatoarele: ,Luand in consideratie retragerea trupelor sovietice stationate temporar pe teritoriul Republicii Populare Romane, precum si faptul ca toate problemele care intra in competenta Comisiei mixte au fost examinate si rezolvate in intregime, Comisia mixta romano-sovietica considera ca activitatea acesteia inceteaza, urmand ca fiecare Parte sa raporteze despre acest lucru guvernului respectiv”.

Asa cum era de asteptat, guvernul de la Moscova a cautat sa obtina maximum de foloase propagandistice prin retragerea trupelor sale din Romania. Acest act era prezentat ca o initiativa sovietica, menita sa demonstreze sinceritatea politicii de destindere internationala pe care o promova, ca un exemplu pe care ar fi trebuit sa-1 urmeze si statele occidentale, mai ales S.U.A. Astfel, ,Jzvestia’, referindu-se la retragerea trupelor sovietice din Romania, precum si la reducerea efectivelor trupelor Armatei Rosii aflate pe teritoriul Republicii Democrate Germane, scria, la 24 iunie 1958, ca aceste masuri: „Ar fi trebuit sa indemne Puterile Apusene sa infaptuiasca masuri similare si ar fi putut constitui un inceput practic, netezind calea spre o intelegere in problema retragerii fortelor armate straine de pe teritoriile altor state. Astazi este clar pentru toata lumea ca o astfel de intelegere nu exista numai si numai din vina Occidentului ‘. Documente recent desecretizate, ne intaresc convingerea ca toate actiunile duse in acest sens au fost bine gandite si bine orchestrate.  

      Indiferent de al cui este meritul, Romania a jucat o carte castigatoare! Ea a fost singura tara socialista din care s-au retras trupele sovietice. Dupa plecarea Armatei Rosii, Romania si Armata sa a pornit pe calea afirmarii independentei si suveranitatii sale, a restabilirii legaturilor ce-i fusesera interzise dupa caderea „cortinei de fier”. Plecarea de bunavoie a Armatei Rosii, altfel de cum venise, a necesitat un joc abil, de cele mai multe ori pe muchie de cutit, al conducatorilor Romaniei de atunci, inclusiv militari, pentru a nu provoca o reactie dura din partea marelui vecin de la Rasarit. Treptat, Romania si Armata sa, s-au intors la valorile traditionale, intr-un final scapand definitiv de o oranduire impusa, meschina si deloc progresista –COMUNISMUL.

Putem spune cu mandrie ca desi Armata Rosie prin consilierii si militarii sai, au dezarmat si terfelit numele de MILITAR ROMAN, ea n-a reusit niciodata sa stirbeasca demnitatea, onoarea cadrelor si luptatorilor formati inainte de 1944, care din patriotism si simtire romaneasca si-au mentinut verticalitatea. Acestia au avut un rol crucial in corectarea „modernismului” si „influentei” sovietice in Armata Romana. Si datorita lor, a fost posibil momentul August 1968, cand refuzul Romaniei de a participa la invazia Cehoslovaciei, a adus-o in situatia de a fi ea insasi invadata. A fost un act de curaj (la fel de temerar ca si retragerea din 1958) si demnitate nationala, cand poporul roman alaturi de Armata sa, nu au stat „drepti” in fata colosului sovietic si a armatelor celorlalte tari membre ale Tratatului de la Varsovia, atragandu-si admiratia intregii lumi si invidia deloc ascunsa a „armatelor prietene” incapabile de un asemenea gest, de neconceput pentru acele vremuri.

WW

2 comentarii:

  1. Plecarea rusilor a avut la baza considerente pragmatice ! Strategic vorbind Romania era imbratisata de state satelite al URSSului ( Romania nu era o zona de contact direct)… deci No chance ! Pentru rusi era clar ca bunaziua ca dupa ce comunistii s-au infipt bine la putere in Romania ( cu elitele romanesti anihilate prin puscarii) nu mai exista nici o ratiune sa-i mai tina blocati pe cei cca 40.000 ( anii 50′-52′) soldati sovietici care au putut fi dislocati astfel in zonele mai sensibile de la periferia Imperiului …. si nu in ultimul rand retragerea acestor trupe a fost o lovitura de imagine … odata pt. rusi ( cam sifonati dupa Criza Berlinului intre 48′-49′, prima criza majora a razboiului rece ) iar secundar pt. Dej a carui imagine era serios afectata de linsarea lui Patrascanu … si care se debarasa in acest fel de blana de bolsevic internationalist imbracand-o pe aceea mai pe gustul romanilor, a national-comunismului, care de fapt apartinuse marelui sau rival …

  2. Oricum bolsevicii nu s-au lasat pacaliti, la ultima vizita la moscova a lui Dej l-au iradiat el murind la cateva luni dupa, de cancer la ficat.

    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *