Escadrila Alba a fost formata in timpul celui de al Doilea Război Mondial, fiind o unitate unica in acel timp. Scopul creeării sale era unul cât se poate de nobil, salvarea ostaşilor grav răniţi pe câmpul de luptă. Denumirea sa a fost dată de faptul că, iniţial, avioanele erau vopsite ȋn culoarea albă, având cruci roşii reprezentate pe ele.
RWD-13
Din păcate sovieticii nu au ţinut cont de acest aspect reglementa de convenţia de la Geneva şi au tratat avioanle sanitare ale Escadrilei Albe asemenea unor avioane de luptă. Drept urmare, la sfarşitul anului 1941 avioanele escadrilei au ȋnceput sa fie vopsite ȋn culori de camunflaj.
Această inedită formaţiune a Armatei Române din al Doilea Război Mondial, a fost ȋnfiinţată la iniţiativa Marinei Ştirbey, o emerită aviatoare româncă. Trebuie remarcat faptul că poporul român a avut numeroase reprezentante ale sexului frumos care au dat dovadă de mult eroism, ȋn sensul cel mai propriu, atunci cand situaţia a impus-o. Numai in domeniul aviaţiei numele de Smaranda Brăescu deţinătoare a numeroase recorduri aviatice, este relevant.
Din dotarea Escadrilei Albe făceau parte avioane poloneze RVD-1, care au fost la vremea lor cel mai mare succes comercial al grupului industrial polonez RWD. Asta poate şi datorită faptului că aveau o stabilitate bună ȋn zbor, iar decolare-aterizarea se făcea ȋn condiţii facile. Prima dată acest tip de avion a zburat la 15 ianuarie 1935, iar prima varianta pentru scopul de ambulanţă aeriană a fost concepută ȋn 1939. Mai mult ca sigur că acest ultim format al avionului a fost cel care a intrat in compunera Escadrilei Albe.
Interesant este faptul că unele surse istorice susţin ideea conform căreia, dotarea escadrilei ar fi fost asigurată, de fapt de avioanele care au găsit refugiu din Polonia ȋn urma agresiunii naziste. Avioanele de tipul RWD-13 au mai fost utilizate de ţări precum Polonia, Spania, Brazilia, Estonia, etc.
Ȋn componenţa Escadrilei Albe au intrat la ȋnceput aviatoare: Mariana Drăgescu, Virginia Duţescu, Nadia Russo, Marina Ştirbey şi Irina Burnaia. Toate aceste au stabilit la vremea respectivă recorduri, cum ar fi prima femeia care a ȋncercat sa facă un tur aerian România-Africa de Sud, prima femeie care a traversat cu avionul Marea Nordului ȋn condiţii foarte grele etc. Ideea creării unei escadrille sanitare militare a apărut ȋn urma manevrelor militare regale de la Galaţi din 1938. La acestea au participat, ȋn calitate de membru ȋn consiliul de conducere al Crucii Roşii din România, Marina Ştirbey, Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Duţescu şi Irina Burnaia. In cursul manevreolr militare s-a folosit şi un avion cu echipamentul medical adecvat pentru evacuarea răniţilor.
Marina Ştirbey a ȋnaintat un memoriu Subsecretariatului de Stat al Aerului din România, ȋn care se propunea ȋnfiinţarea unei escadrile sanitare pentru evacuarea răniţilor de pe câmpul de luptă. Memoriul respectiv a fost aprobat, iar la 20 iunie 1940 formaţiunea a fost ȋnfiinţată fiind numită Escadrila Sanitară. Comandanţii unităţii au fost căpitanul Ion Panaitescu urmat fiind de către locotenent-comandorul Isaia Popovici. Denumirea de “Escadrila Albă” a fost pentru prima oară utilizată de scriitorul şi diplomatul italian Curzio Malaparte. Unitatea a acţionat de pe aerodromurile de la Focşani, Tecuci şi Tighina, ȋn prima parte a războiului. Ostaşii răniţi erau preluaţi din spatele frontului şi transportaţi, ȋn cazurile grave, direct la Bucureşti.
O schimbare organizatorică a Escadrilei Albe a survenit ȋn cursul anului 1942, unitatea fiind oficial denumită Escadrila 108 Transport Uşor şi fiind mutată la Stalingrad. De asemenea colectivului iniţial de aviatoare li s-au adăugat Smaranda Brăescu, Victoria Pokol, Maria Nicolae, Stela Huţan. Până ȋn 1944 Escadrila Albă a avut o activiate rodnică, salvând mii de vieţi ale soldatilor români răniţi. Notorietatea unităţii a crescut foarte mult, depăşind graniţele ţării. Au fost scrise articole elogioase ȋn publicaţii precum România Aeriană, Aripi româneşti, Tempo, Hamburger Illustrierte, Berliner Illustrierte Zeitung.
Mai mult un scriitor român, George Acsinteanu, a scris o cate denumita chiar “Escadrila Albă”, carte care a apărut ȋn două ediţii. După tematica cărţii, ȋn 1944, a fost realizat ȋn urma unei colaborări româno-italiene filmul “Escadrila albă” (Squadriglia bianca ) ȋn regia lui Ion Sava, cu actorii Claudio Gora, Lucia Sturdza-Bulandra şi Mariella Lotti.
După 23 august 1944, Escadrila Albă şi-a continuat activitatea şi pe frontul de vest. Mariana Drăgescu a salvat ȋn continuare vieţi de soldaţi români până la sfârşitul războiului. Instaurarea regimului communist ȋn România nu a fost de bun augur pentru fostele memebre ale Escadrilei Albe. O parte din acestea s-au refugiat ȋn străinătate, sau au fost ȋn cel mai bun caz marginalizare de autorităţile comuniste. Singura aviatoare care trăieşte şi astăzi este Mariana Drăgescu. La ȋmplinirea vârstei de 100 de ani, pe data de 6 septembrie 2012 Ministrul Apărării Naţionale, a inaintat-o la gradul de comandor ȋn retragere, acordandu-i şi decoraţia Emblema Onoarea Armatei României.
Autor: I.C.
Surse:
www.wikipedia.com
www.adevarul.ro
www.enciclopediaromaniei.ro
Ziarul Financiar
Mare pacat ca personalul nu a fost recompensat de regimul comunist. Si bunicul meu a fost sanitar din 1941 pana in 1945 insa nu i-au recunoscut toate drepturile de veteran pentru ca luptase si impotriva rusilor…
A primit o reparatie tarzie dupa 2000…
Da… meritele (ne)recunoscute… grea treabă la noi. La fel și rezistența antisovietică și apoi anticomunistă din munți – ofițeri și soldați veterani, cetățeni, studenți și spioni (oameni adevărați), care au realizat ce se va întâmpla și după ani de front au avut forța să continue lupta până la capăt.
Marius – Multă sănătate și zile bune, dacă trăiește. Dacă nu, nu sunt multe de zis – să îi fie odihna cu pace.
S-a dus, Dumnezeu sa-l vegheze…
Sper sa-i aduc candva pe mormant tarana din Basarabia eliberata, unde se nascuse, sa vada ca pana la urma cineva nu a uitat si a reusit sa termine lupta lui si altora din acea generatie…
Dumnezeu sa-l odihneasca, Marius Z! Si bunicii mei erau din Basarabia, regiunea Cernauti, apartinand astazi Ucrainei. Si bunicul a luptat in Armata Romana, pe care a respectat-o intotdeauna. Si ei aveau o punguta cu pamant din Cernautiul lor drag, din Bucovina unde si-au abandonat, fugind de sovietici, casa si animalele -dupa care au plans pana la sfarsit. Au visat mereu sa se intoarca si ar fi facut-o fara a sta pe ganduri…Inteleg foarte bine calvarul bunicului tau! Cand a murit bunicul, i-am pus in cosciug punguta cu pamant -asa am simtit ca este bine, si, cu siguranta, asta si-a dorit. Spunea mereu ca asta i-a ramas de „acolo”, de „acasa”, iar pe mine ma poticnea plansul (nu imi este rusine sa recunosc asta). Daca, spre rusinea mea, n-am putut sa-i ingrop acolo, in pamantul lor natal, in Romania Mare, macar atat! Iar doamnei Mariana Dragescu, toata stima si consideratia noastra!
Îmi pare rău. Sper să fie și să fie grabnic (pământ românesc din nou).
Frumos WW, sper sa reusim unde n-au razbit ei!
Bunica mea era din judetul Hotin iar bunicul de langa Soroca…
„Si ei aveau o punguta cu pamant din Cernautiul lor drag,”
Un democrat europenist din ziua de azi ar spune ca erau niste nationalisti inapoiati, primitivi. Orice om civilizat, progresist, cu drag de Bruxelles poarta un Q7 si un telefon Vertu. Astea sint semnele civilizatiei, plus o vila, neaparat cu etaj, neaparat cu piscina. Nu o punguta de pamint, de parca ar fi fost Codreanu, ca si ala purta la fel. Sa nu uit, se impun si niste venituri in euro, domnule, in euro, ca leul este pentru prosti.