În primul rând au anunțat un plan de achiziții în valoare de 27 de miliarde de euro pentru următorii 12 ani, până în 2036 inclusiv. Planul are în centrul sau dezvoltarea „Achilles Shield” care incumbă toate cele, dintre care unele fără mare legătură unele cu altele.
Astfel, “Scutul lui Ahile” este: anti-aerian, anti-balistic, anti-navă, anti-submarin și, evident, anti-dronă. Ideea grecilor este să integreze ce au acum prin ogradă, sistemele Patriot de exemplu, cu armamentul pe care au de gând să-l cumpere în viitor. Valoarea scutului se învârte în jur de 2,8 miliarde de euro și va fi gata în 2027, conform presei elene.
Dar ca să fie prudenți, achiziția celor 20 de F 35A face parte din “Scut”, astfel încât din cele 27 de miliarde de euro trebuie scăzute 3,5 miliarde de euro aferenți F 35A. Planurile prevăd, la nivel general, achiziția de noi fregate (posibil italiene și nu foarte noi, cum am văzut deja), alte noi nave de luptă, modernizarea celor patru submarine Type U 214, și una peste alta, palicarii au de gând să aloce în mod constat 3% din PIB pentru apărare.
Deschidem o mică paranteză, presa elena scrie că achiziția celor 20 de F 35A+armamentul necesar+modernizarea bazei aeriene de la Andravida ar costă cu totul 4,6 miliarde de euro. Iar noi incepem să pricepem de ce MApN alocă sume mari de bani pentru extinderea si modernizarea bazelor aeriene de la Câmpia Turzii și Mihail Kogalniceanu. Închidem paranteza.
Doar că, fără absolut nici o legătură cu politică debusolanta și greu de înțeles de orice om normal dusă de Donald Trump, Atena se uită spre Israel mai mult decât spre America, astfel încât grecii renuntă a mai cumpăra baterii suplimentare de Patriot și s-au orientat către Barak MX de la IAI.
Nici HIMARS nu se bucură de aprecierea urmășilor lui Zeus, Grecia semnând un contract pentru 36-38 de mașini de lansare PULS cu un buget alocat de 700 milioane de euro. Referindu-se la ambele achiziții, grecii au motivat că Patriotul și HIMARSul americane au termene de livrare extrem de lungi (Bucureștiul aprobă cu amărăciune din cap) și probabil că sunt și ceva mai scumpe.
În cazul unor astfel de achiziții – rachete sol-sol, sisteme anti-aeriene, bătaia peștelui nu este neapărat achiziția în sine ci contractele pentru întreținerea sistemelor și mai ales pentru furnizarea în viitor a munițiilor necesare. Până la urmă sistemul de lansare ar putea să ți-l dea și gratis atât timp cât muniția va fi cumpărată pentru mulți ani de aici înainte și știm cu toții cât costă o singură rachetă Patriot.
Spre sfârșitul acestei decade se va discuta și despre noi submarine. Deocamdată nu vedem pe ce ar cheltui grecii 27 de miliarde de euro, dar foarte probabil că planurile sunt ceva mai ambițioase dar insuficient detaliate pentru public.
În ceea ce privește Barak MX, Grecia ar fi cea de-a patra țară membră UE care cumpără sistemul israelian după Slovacia, Cipru și Olanda, în timp ce sistemul de rachete tactice PULS este deja cumpărat de Germania (care-l va produce și local), Danemarca, Olanda și Spania.
GeorgeGMT
[…]sistemul de lansare ar putea să ți-l dea și gratis[…]
Fix ca la imprimantele cu jet de cerneala – de ti-o dau cadou la cate un pc/laptop de-l cumperi; cand vine vorba insa de consumabile, constati ca careneala e la pret de aur topit si trebuie sa fie musai originala.
Exact !