M-am inselat cu 10 ani, credeam ca se duce blestematul in 2035.
45 de ani de comuism (1944 – 1989),
45 de ani de post-comuism (1990 – 2035), care reprezinta si cei 45 de ani in campul muncii pentru cei intrati, la 20 de ani, in 1990… si iesiti la maxim de pensie la 65 de ani, in 2035.
Zi-le, frate!
Omul asta merita o categorie speciala in Iad pt ce-a facut poporului roman dupa 50 de ani de dictatura.
Cu oameni precum Ratiu si Coposu, Romania era acum in alta pozitie istorica.
Tarziu,domnilor.Nu s-a facut asta acum 30+ de ani,acum nu mai conteaza.De fapt nu mai conteaza de 20 de ani.
Omul in viata privata e un om ca oricare altul.Cu omul influent public trebuie sa avem ce imparti.
Injuraturile mi se par o forma de slabiciune.Nu ai altceva ce sa faci,injuri.Efectul practic e nul.
Omul Iliescu e judecat de o instanta dreapta,cum vom fi toti.
Presedintele Romaniei e deja judecat de opinia publica,dar istoria dureaza mult.
Candva,poate vor iesi documente secrete,care sa-l inalte sau sa-l coboare.Mereu se intampla asta.
Si da,l-am detestat pe Iliescu,dar mai mult de atat detest regimul si mecanismele de putere ce ne faulteaza.Care au fost inainte de el,au fost si dupa.Pe timpul sau doar au capatat o vizibilitate ce nu era in vremea comunismului sau chiar a regimurilor anterioare acestuia.
Daca a fost Iliescu criminal,probabil,dar nu sigur.Ceausescu stim ca a fost.Vechi bolsevici asociati URSS si ulterior regimului Iliescu,precum Brucan, au contribuit la varsare de sange nevinovat.
Mineriada e opera lui Ilici,dar mai sunt o gramada de gunoaie acolo.
Ura directionata pe un individ e distragere a atentiei de la ansamblu.Vedem un copac putred,nu padurea infestata.
tot de acolo de unde a venit Georgescu a venit si el, tot asa, pe sestache
Aparatcici din strafundurile birocratiei,unde selectia e pt serparii,facut intelegeri si scos in fata sociopati.
A.i scarbiciile straine sa nu se chinuie prea tare sa-i caute,sistemul nostru deja selecteaza jeguri pt a le duce sus.
Ca doar si Ilici si CG sunt auto-convinsi ca binele lor coincide cu binele tuturor.Pt cei mai multi trepadusi ridicati ,”aparatul” e doar sursa de bani.Astia care au orgasme mentale cand au puterea sunt o minoritate.
Pardon,Iliescu era.Vechile obiceiuri…
Nea Mihais , doar înjurăturile ne-au rămas…..și csitirul din noi !
Că de făcut dreptate …. niciodată!!!!
O fi ieșit jivina dl butoane , dar va rămâne în mintea colectivă a acestui popor , drept jivina/trădătorul/hotul/gunoiul ce in 89 a preluat puterea unei națiuni și în loc să facă binele promis…. a distrus-o și mai mult …..!!!
El și sleata lui de hoți și trădători sunt orchestratorii principali la starea actuală a acestei natiuni.
Sincer , chiar nu consider slăbiciune că facem haz de necaz ….. și sa ne pară bine de autcome-ul asta …..
Chiar sunt fericit că a mierlito In chinuri , pe un pat de spital !
Oare-cum sarcasmul este sport national , la noi românii …. Și nu mă dezic !!!!!
Poate ca acum daca nu mai avem o fixatie pentru copacul putred, incepem sa avem o gandire critica si structurata logic.
Acest popor nu a avut niciodată în istoria lui puterea sa gândească logic și pt ei însuși.
Nu suntem un popor matur din păcate…. Demonstrație o fac cei 335 de a i el revoluție și poate și înainte de 89….
Avem și mă scuzi pt vorbele aprige ….o mentalitate de iobag.
Capul plecat sabia nu-l taie ….asta e lozinca noastră strămoșească….după care încă trăiesc multi, foarte multi români !
Gândire bolnăvicioasă precum partidul stie mai bine ce e de facut..las că la alti e și mai rău , comunismul era rău , în democrație ne lafaim ….. Pe vreme aia erau prea multe reguli , acm e lapte și miere….. Pt unii ciuma , pt alți mu
Total de acord,ecuatia este complicate si copacul putred este doar unul din termenii ei.Totusi complexitatea acuatiei nu face ca pomul sa fie mai putin putred.Bine ar fi daca am vedea si padurea si copacul in acelasi timp.Toate astea se intampla din cauza vecinatatii toxice cu Rusia.Prin comunizarea Romaniei a tembelizat mai bine de jumatate din tara noastra pentru multe generatii.
am vazut un interviu cu un sociolog ce spunea ca cel mai bine poti vedea caracterul romanului in traficul rutier.
🤣🤣🤣
O tot dat-o cu ce a făcut Iliescu poporului român… Iliescu a făcut exact ce a vrut poporul român. Ia uitați-vă voi cu ce procent a câștigat Iliescu alegerile în fața lui Rațiu și a lui Câmpeanu. Iliescu a fost popular în România. În loc să vă duceți după fentă ca Iliescu ne-a dus unde nu vroiam, mai bine v-ați trezi la realitate și ați începe să vă întrebați de ce poporul român a vrut să fie dus de Iliescu acolo unde l-a dus. Și acum suntem experți să dăm vina pe alții pentru toate tâmpeniile pe care le facem. Cine e de vină de faptul ca România de când există joacă numai la categoria tinere speranțe? Geografia, străinii, Europa, Dumnezeu, oricine altcineva, doar poporul român nu. Și uite d’asta nu o să ajungem niciodată să trecem de categoria tinere speranțe, atâta timp cat nu înțelegem ce tare avem și nu ne apucăm să lucrăm la ele vom rămâne încă mulți ani de’acum încolo acolo unde ne găsim. Noroc ca se mai mișcă lucrurile în jurul nostru mai apare un UE să ne împingă în față, o mai iau rușii pe ulei și marele licurici se simte obligat să le-o dea la cap, ca altfel Moldova scria pe noi.
Mick Jagger și Keith Richards sunt de vină! Bolșevicii dracu’ !
😅
Ai mare dreptate Cezarprimo.
Tot dam vina pe altii pentru toate tampeniile noastre trecute, prezente si viitoare. Pentru starea noastra de fapt actuala – ne miram si ne tanguim ca avem un aparat bugetar stufos care dreneaza resurse din bugetul tarii, ne miram cand vedem judecatori ca ies la pensie la 48 de ani cu 10000 euro pensie, ne miram si ne revoltam cand vedem ca directorul Romsilva cand a iesit la pensie si-a dat (asa cu de la masa putere) 100000 euro prima.
De fapt noi nu suntem revoltati de cele de mai sus, NU – noi suntem INVIDIOSI (ca de ce ala a putut face asa o smecherie si noi nu putem).
Asta este marea problema a acestui popor in ansamblul lui – INVIDIA.
Noi ne alegem si toleram conducatorii pentru ca suntem asa cum suntem.
Iliescu a fost ales de 85% din cei care au votat. Bun sau rau a fost ales de noi si tot raul facut de el trebuie pus si in carca celor 85 % de romani care in 1990 l-au ales.
Altceva ce ar mai fi de spus decat Dumnezeu sa il ierte.
Sper din suflet ca acolo unde a ajuns nu este criza de smoala sau de lemne,si mai sper ca cazanele sint suficient de incapatoare.Omul asta nu merita bunavointa Romaniei,pe care a dat-o pe mana salbaticilor rusi.Omul asta a imbrancit Basarabia cand aceasta se pregatea sa-si imbratiseze mama!Omul asta ar fi tebuit inmormantat fara funeralii somptuase.Rusii trebuiau sa-i plateasca cheltuielile de inmormantare nu noi.Daca ar fi dupa mine l-as fi impaiat si expediat in Rusia,sa-l expuna muscalii in mausoleul ala unde sunt impaiate toate ororile istoriei ruse.Si as usui din Romania toti talharii rusi,incepand cu cei din ambasada muscaleasca si termenand cu lichelele romanesti care privesc cu jind la slitul lui Putin.
Intrebi cine e de vina ca Romania joaca doar la tinere sperante?Rusia este de vina,ca a comunizat Romania.Rusia a imbecilizat tara razand la propriu liderii romani la toate nivelurile cand au navalit la noi in ’45.Romanii pregatiti,care ar fi trebuit sa fie si care erau modele pentru plebei,cei mai buni administratori ai economiei,fie ea financiara,agricola,industriala sau politicienii,profesorii,academicienii,preoti,in fine,Romania educata si instruita a fost asasinata,inchisa,torturata sau izgonita de la noi,ramanand doar leprele.Vulgul a ramas fara lideri,fara modele de imitat,fara repere de orice fel,la toate nivelurile.Romanii adevarati,care stiau ce decizii trebuiau luate ai fost exterminati,pentruca altfel s-ar fi vazut diferenta imensa de moralitate,instruire si pregatire dintre acesti adevarati romani si lichelele puse la conducerea Romaniei de catre rusi.De asta suntem unde suntem,si vom mai fi inca mult timp de aici incolo daca nu facem ceva,ca doar nu isi imagineaza cineva ca rusii au devenit peste noapte baieti buni si ne vor lasa in pace!
Așa pare, dar Iliescu a profitat de aceste slăbiciuni și le-a exploatat la maxim. Nu a făcut nimic să schimbe aceste metehne.
Asta este istoria noastra – nu are rost sa-l injuri pe Iliescu, poate cu ceilalti pe care ii numesti, lucrurile mergeau si mai rau.Totusi Iliescu si Nastase ne-au bagat – bine de tot – in NATO si UE.
Pentru maimutoii socialisti (nazisti/”iliberali”/fals-conservatori hAUR/POT/SOS/PNCR si comuisti/global-marxisti USR/REPER) care sunt si pe aici, v-am explicat in cel mai simplu mod cu putina de ce societatea umana, civilizatia… nu e altceva decat o Schema Ponzi/Caritas cu – preferabil – o inflatie naturala cat mai mica… si de ce Capitalismul e „Caritas Bun”, iar Socialismul e „Caritas Rau”.
Doua Stangi nu fac o Dreapta!
Adica de ce nu poti garanta Statal victoria ci doar competitia onesta pe cat posibil, cu invingatori si invinsi, care, pe baza propriilor decizii libere, pot fi/”sari” in ambele categorii.
https://www.rumaniamilitary.ro/venezuela-2019-1-mai-muncitoresc-si-cea-mai-importanta-lectie-de-economie-din-viata-voastra
Competitia si capacitatea de adaptare la mediu, adica lucrurile care exista in oricare fiinta vie din univers la nivel instinctual ne-au adus in acest punct al evolutiei.Comunistii,blocand sau eliminand tendinta fireasca a omului de a se lupta pentru viata si bunastarea lui incearca sa fenteze natura.
Comunismul este antinatural. Asa functioneaza selectia naturala, asa rezista si se dezvolta intr-o econimie competitiva afacerile sanatoase. Statul ar trebui sa aiba doar grija ca legea sa fie respectata, ca intrecerea sa fie curata, onesta, fara magarii, fraude sau chestii oneroase. Ceea ce se aude cand ceva merge bine in economie sau in natura in general, este vocea naturii, care spune ca da,asta este ceva bun,asa trebuie facute lucrurile. Cand o afacere nu are teren bun se ofileste ca o planta.Terfen bun pentru o afacere inseamna un raport cerere-oferta bun,sanatos. Daca o afacere sau un pui de nu stiu ce animal nu este ok,piata falimenteaza afacerea respectiva iar natura elimina puiul care nu are tot ce-i trebuie pentru a lupta cu viata in salbaticie.Genele recesive nu sunt admise in natura tot asa cum afacerile care nu se pot sustine singura nu permise intr-o economie sanatoasa.Am 70 de ani si am trait jumatate din viata mea in comunism si nu imi aduc aminta ca vreuna din fabricile accelei industrii faraonice sa fi functionat fara subventii de la stat.Practic Ceausescu muta banii de colo-colo fara sa-l intereseze prea mult rentabilitatea sau eficienta.Productivitateda era o mizerie,ca daca iei puturosii sau puscariasii,infractorii in general si ii bagi cu forta la munca nu poti sa zici ca te interesa profitul si productivitatea.Comunismul a fost o eroare,nu avea baza etica,nic morala,nu respecta meritocratia,era autosuficient sau credea ca este,de asta a distrus toate tarile unde a fost pus in practica.Pentruca era antinatural,pentruca poti sa inoti ca vitelul impotriva curentului ceva vreme dar nu tot timpul.
natunea si tara nu pot fi scheme ponzi,
natiunea si tara s-au creat prin altruism,
ca prin altruism a curs, de multe ori ca efect al incompetentei conducerii, atata sange de militar,
capitalismu salbatic are ca etalon imbogatirea peste noapte, uitand ca imbogatirea unora peste noapte inseamna intotdeuna falimentul altora, tot peste noapte,
burta plina si satisfacerea unor pofte de moment sau de viitor nu sunt singurele idealuri posibile,
multi patrioti, unii zic idealisti, au crezut in natiune si tara, si nu au precupetit nci un efort,
sigur ca in societatea de consum globala prezentarea continua a unor pofte si a unor singure modalitati de satisfacere a acestora, uneori la limita legi, sau ilegale, combinata cu incapacitaea autoritatilor publice constituite in stat nu duc natiunea si tara spre orizonturi luminoase,
dar, istoria ne spune de unde venim, de ce am ajuns aici si unde putem ajunge,
suntem crestini, iar crestinismul are ca etalon altruismul si nu burta plina
N. Steinhradt: mai ferice sa dai decat sa primesti, pt. ca daruind vei dobandi
sa fi mare nu-i mirare,
sa fi om ii lucru mare
Basini.
„Lumea ar trebui sa fie buna dar e rea”.
Asa… si?
https://archive.org/details/compressed-nicolae-iorga-istoria-romanilor/mode/1up
Din nou, basini.
Nu stiu ce vrei sa-mi demonstrezi, ceva legat de altruism si natiune sau ce?
Esti imprastiat. Ce zic eu si ce o dai tu pe aratura.
___
Eu am fost clar:
Motivul uciderii „institutionale” a peste 110 milioane de oameni de catre socialisti (peste 100 de milioane de oameni de catre comuisti si a peste 10 milioane de oameni de nazisti) este infantilitatea ideologica „altruista” de a incerca sa faca pe toata lumea sa castige, chiar impotriva vointei lor, prin control total cu Statul pe post de Dzeu. (Ion Iliescu fiind un astfel de tembel „credincios/believer” pana la moarte)
Neintelegand ca societatea umana este bazata pe schimb de produse si servicii, vanzare si cumparare, adica intotdeauna invingatori si invinsi (deci inflatie naturala ca regula nicidecum exceptie) ca rezultat final al schimbului comercial, echitatea/egalitatea fiind doar schimbul insusi – preferabil liber, al economiei de piata.
Esti adeptul teoriei ca economia este un joc cu suma nula?
Sunt adeptul realitatii de netagaduit ca civilizatia umana a fost, este si va fi mereu, milenii peste milenii, indiferent de sistemul politic… bazata pe comert.
Pe schimburi de produse si servicii. Ceea ce inseamna ca „echitatea/egalitatea” e schimbul insusi, reguile, niciodata rezultatul (vanzatorii sunt de obicei invingatori si cumparatorii invinsi).
Crima/pacatul socialismului (nazism/internazism … internazism = comunism) e ca nu intelege acest lucru, incercand mereu sa faca – prin control statal – „sa fie toti invingatori”.
Duca-se!
Rămân surprins cum încearcă televiziunile să îl spele .
Cum am mai spus, soarta are o ironie aparte pentru criminali, misei si tradatori!
Mai animalule!…
Mineriadele…
Ka-kamuism cu fata umana…
Lesie, nu tarana!…
za dacs cam from za tracs
Ai a zis o alt deștept, Crin Antonescu
Crin a zis : ”Florin Georgescu este „the father and mother of….”
sursa : https://www.libertatea.ro/stiri/gafele-politicienilor-de-la-ce-faci-fa-doina-aveai-chef-de-niste-inundatii-la-genunche-succesuri-si-the-ducks-come-from-the-trucks-2163514
Confiscarea Revoutiei…Tratatul cu URSS… Mineriade… dat nas lui WC Tudor…
Bleah!
Ai uitat de episodul Tg Mures si de reteaua coruptie creata pe timpul si cu acceptul lui. A, da…..si ‘Noi NU ne vindem Tara’. Mai bine o distrugem noi.
Ion Iliescu da a facut multe tampenii si lucruri bune ca presedinte si lider politic al Romaniei de dupa 1990. Dar in martie 1990 la Targu Mures el si Domokos Geza au evitat scindarea Romaniei si o prefatza la ce avea sa se intample in fosta Yugoslavie! Dumnezeu sa il ierte!
Dumnezeu îl iartă …..diavolul nu !
Aiureli,ce s-a intamplat la Targu Mures atunci a fost o manarie a haitei rosii a lui Iliescu pentru a distrage atentia de la ce se intampla de fapt in tara.Ungurii nu ar fi putut sa rupa Ardealul fara acordul celor care contau atunci in politia mondiala,cam aceiasi care sunt si acum.Nu imi imaginez un scenariu in care ungurii ar fi atacat Romania pentru a anexa Ardealul fara ca noi sa reactionam sau fara ca altii sa reactioneze.Ar fi explodat rahatul si ar fi murdarit pe multi.Cred ca manipulezi ca sa il impopotonezi pe mortul asta cu ceva ce nu a avut niciodata:Un merit ceva.
Cu ce să reacționăm? Cum s-a descurcat armata (și sistemul de securitate) la Revoluție?
Cum să reacționeze o țară în pragul colapsului economic, sub sancțiuni economice de facto?
Cine altcineva să reacționeze? Și cum să reacționeze față de o țară izolată atît față de inamicii ideologici și dpdv militar (Vestul) cît și față de presupușii aliați (Pactul de la Varșovia)? Cine să reacționeze, Organizația Țărilor Nealiniate?
Asta nu înseamnă că știu dedesubturile evenimentelor de la Tg Mureș. Doar că vreau să aflu și eu ce te face atît de categoric.
Asta chiar e putin probabil sa fie.”Acordul” de care zici poate nu era dat si asumat,dar se mergea in directia asta.Indiciu la indemana e modul in care presa a fost directionata sa trateze evenimentele.Cofariu a ramas ”ungur batut” pana a murit.
Abia dupa ce au vazut toti cam ce hazna a iesit la iugoslavi s-au calmat spiritele prin vecini.Plus ca ai nostri unguri s-au prins si ei ca nu e bine,iar romanii de atunci au avut minte sa discute cu ei.
N-ați nimerit-o. Schema era plănuită de la Vatican, de niște tipi în sutană, iezuiți pesemne, ca la semnal rușii să intre prin Moldova, toată chestia având ca finalitate cedarea Transilvaniei către unguri și apoi refacerea imperiului. Niște români le-au băgat bățul la roată și le-au aruncat căruța în șanț, nicidecum Iliescu cel care cerea intervenția rușilor la Revoluție, când i-a dat Gușă peste nas imediat.
În fapt, mai recent GRU făcea simulări fie cu infiltrarea în Dobrogea, și au avut chiar o campanie mediatică, fie cu infiltrarea unei întregi companii de omuleți în Timișoara, veniți civili prin Serbia că tot se cca @Strumpf pe el că rușii n-au cum să ajungă la noi, că ne separă mări și țări. Avem prieteni în schimb, care sunt prieteni cu rușii. Asta aviz cu linia de apărare Nămoloasa a Lui @sharky, când tu crezi că inamicul vine din Est și el știe, și ți-o coace să te atace din Vest.
Și care dracu sunt lucrurile bune? 🤔
Tu chiar crezi asta? Tîrgu Mureș a fost doar metoda prin care securitatea a renăscut ca S.R.I. și, probabil, o repetiție pentru 13 – 15 iunie 1990
Probabil nu e străin nici de asasinarea lui Culianu
Bănuiesc că vom începe să avem (simplă coincidență) diverse verdicte și pronunțări prin procesele despre Revoluție.
Imnul golanilor , dedicatie tovarasului ilici , criminal la revolutie si mineriade si tradator de tara . Balaceala placuta la cazane alaturi de stalin ,. ceausescu si in curand putler !
https://www.youtube.com/watch?v=lSlUW5Imylc
Haleluia,amin!
Vremuri intunecate si grele pentru oameni normali , obisnuiti. Same old same story atunci dupa 1990. O societate debusolata , inflatie , privatizare , somaj, circ in Parlament ca si acum , Caritas , banci devalizate , milionari de carton , uritul pasaport verde cu foto alb negru, salarii de rahat , foame chiar, mineriade, Iugoslavia, Moldova, Regele Mihai , Ratiu , Coposu etc. Ani pierduti, nerecuperati si nejudecati.Aviz Nobilimii Magistratilor din ziua de azi.
Din pacate Comunismu inca zace in Noi , este perpetuat de cei ramsi in viata , si preluat de retele interesate ptru resarpare si indobotocirea unei anumite parti a populatie romanesti.
Un moment care ne aduce aminte….si atita.
https://www.timesnewroman.ro/politic/increderea-romanilor-in-dumnezeu-a-ajuns-la-128-dupa-moartea-lui-iliescu/
S-a dus! Trebuia mai repede. Daca nu era acaparata puterea de securisti si ceausisti dupa, probabil ar fi fost judecat de un sistem juridic democrat si coerent. Acum ramane datoria divinitatii si istoriei sa-l judece. Sper ca ambele sa fie aspre!
Sper ca acum sa inceapa hidra sa iasa la suprafata, sa fie chiar declasificate dosarele Securitatii si altele. Ceea ce alte tari foste comuniste din est au facut inca din anii 90. Sper.
Nu cred,reteaua de interese subterane a fost reimprospatata cu tineri,copii si nepotii fostilor rechini comunisti.Mai dureaza pana cand otrava comunista va fi eliminata.Generatii poate.Nu este bine deloc.Daca guru nu era eliminat si ajungea la butoane acum aici s-ar fi jucat Kalinka acum.Iliescu trebuia spanzurat in piata publica,a fact atata rau tarii ca daca s-ar fi stiut ar fi fost ars de viu in propria casa.Un nemernic sadea,o lichea care nu iesea prea mult in public pentruca ii ieseau rublele din buzunare la fiecare pas.
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1204553531707936&set=a.547022480794381
🙂 🙂 🙂
„Romania lui Iliescu” – by Recorder
https://www.youtube.com/watch?v=ikPLGXytrkQ
Excelent documentarul Recorder.
JOS Iliescu!
Cum am zis e doliu la Comintern ,tatutu partidului a murit ,cel care i-a scos din comunism si le-a dat tara pe mana ,si ia invatat cum sa nu lase pe altii sa faca afaceri in Romania faca ca ei sa isi ia partea ,si ia invatat sa fure si a devalizeze tot ,deci e doliu mare in psd
Ce bea baietii?
Pop Cola Botanical Zero cu Stevie in loc de Zahar. (nu glumesc) 🙂
Desi un Pepsi ar fi nimerit, tinand cont ca gaseai la Constanta inainte de ’89.
Au scos ăștia de la Pepsi zile astea o mizerie sinistră cu denumirea Pepsi Cola. Am luat mai mult de curiozitate. Același gust de rahat ca cel de la Pepsi Max.
Daca dai tu primul rand…vin eu cu următoarele ….
Ce vor băieții …. Că e pe gratis.
Nota de plata o trimetem la guvern, s-o plătească dânșii ,din buzunarele lor 😉
Hai, sa vedem acum procesiunea celor 62% nostalgici la moaștele cominterniste.
Scuipatul cel Mare vine ca asta a vrut si ăștia chiar îl înmormânteaza in palatul Cotroceni…al regilor Ro.
Dar asa e cu președintele țigan, vrea sa fie motz si sa scuipe o nație si dupa moarte.
Sper sa se întâlnească dupa moarte cu dictatorul din timpul ww2.
Merita boicotată această inițiativă a guvernului …..
Mai ales că se știe că Ilievici a fost anchetat pt multe chestii și gândirea colectivă a populației este de părere că acest personaj nu a adus nimic bun României ….. ba din contra !
Era de bun simț să nu se facă asemenea gesturi grandioase , precum zi de doliu naționala….și pe dracu sau pieptăne……
Era suficient o coroană de flori, cu mesajul arzi în flăcările iadului , bla,bla,bla… țărână peste…. Și dat uitării .
Zic dat uitării , pt că nu o sa vedem niciodată dreptate pt faptele lui din fatidicul dosar al revoluției din 89.
Poate si politicienii o fi vazut strazile din Bucuresti de-a lungul cortegiului funerar si o fi realizat cat de fraieri sunt
Pei ca facusi mai nea Nelu , ne-ai lasat la greu ! Cine se mai ocupa de pomenirea lui mucusor , kim-jong base :-))))
https://www.luju.ro/vorbe-de-fumoar-8-02-2015-blaga-la-petrecerea-tatalui-codrutei-kovesi
PS1 [la o cautare pe repede inainte ] In ultimele luni au aparut anumite date care explica atitudinea delasatoare, chiar obstructionista, a procurorului general Kovesi in cazul dosarului Revolutiei. Tatal sau, Ioan Lascu, a fost implicat, in calitate de procuror, in musamalizarea unor dosare ale Revolutiei de la Sibiu in prima parte a anului 1990, cand, de exemplu, a inchis, prin emiterea unei solutii de neincepere a urmaririi penale, un dosar cheie, denumit „Bazinul”, care a vizat uciderea si ranirea catorva zeci de ofiteri si subofiteri de securitate si de militie in data de 22 decembrie 1989 si incarcerarea mai multor zeci, in conditii inumane, in bazinul de innot al UM 01512 Sibiu. Procurorul Lascu a participat la anchetarea evenimentelor din decembrie 1989 de la Sibiu, alaturi de procurori militari si alti procurori civili locali, in prima faza a anchetei, cand au disparut unele probe si au fost acoperite unele urme. Pe de alta parte, in evenimentele din decembrie 1989 a fost foarte implicat, in sens represiv, indrumatorul tezei de doctorat a Laurei Codruta Kovesi, profesorul Viorel Pasca de la Universitatea de Vest din Timisoara, prieten bun cu tatal lui Kovesi, care in perioada Revolutiei detinea functia de procuror la Procuratura Judeteana Timis. in perioada 17-20 decembrie 1989, procurorul Pasca, care detinea si functia de secretar PCR la Procuratura Judeteana Timis si era cunoscut drept colaborator al Securitatii, a condus echipa de procurori care a anchetat sute de revolutionari care au fost adusi de fortele de ordine in penitenciarul din Timisoara, unde au fost maltratati si arestati. Procurori din echipa lui Pasca au anchetat dur inclusiv ranitii din spitale. Prin prisma acestor date, fostul procuror sef Viorel Pasca ar fi trebuit sa raspunda pentru participatia sa la reprimarea revolutionarilor timisoreni in decembrie 1989, iar fostul procuror sef Lascu ar fi trebuit sa raspunda pentru favorizarea unor vinovati de crime si tortura in decembrie 1989. Dupa Revolutie, procurorul Pasca a ajuns procuror sef al Procuraturii Judetene Timis, doctor in drept, profesor universitar, conducator de doctorate, prodecan si decan al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara, iar procurorul Lascu a ramas in functia de procuror sef al Parchetului de pe langa Judecatoria Medias. Ambii beneficiaza in prezent de pensii de magistrati de peste 4000 euro.
PS2 restul pe wikipedia :-))))
Mda luju punct Ro ,sursa care merita citată
Ion Iliescu a fost un comunist convins ca Ceaușescu.
Diferența era doar în numărul de clase absolvite.
Ceaușescu 4 , Iliescu facultate la MOSCOVA. Unde mergeau cindva toți fii de nomenclaturiști. Era suficient sa fi auzit pe ambii vorbind ca sa pricepi că limbajul folosit era extrem de sărac , cu fraze confecționate la școală politrucilor , practic efectul nivelului scăzut de cultura.
Ambii cu o singura dorința. Puterea cu oricare preț.
Ceaușescu a scos armata să tragă în popor.
Iliescu a scos minerii să bată , ciomăgească , omoare oameni nevinovați.
Mă opresc aici deoarece ambii au fost doi criminali care nu merita nici o lacrimă sau
regret.
Bineînțeles în democrația originala nu va avea nimeni curaj să povestească cum acest om al rușilor a costat românilor 10 ani de izolare internațională, o inflație anuală de record și punerea bazelor ” democrației originale” bazata pe corupție generalizată și pupatul in dos ca soluție de avansare . Oriunde . Justiția subordonată pentru a nu pedepsei jigodiile.
PS.
În țara fara morală, fără valori universal recunoscute, aștept funeraliile de stat.
Fii și ficele acelui sistem ticăloșit condus de FSN cândva cu președintele Ion Iliescu , vor saluta ultima data pe tătucul lor care a făcut din ei ” oameni”.
Aștept justificarea că așa scrie legea. Foști președinți au drept la funeralii de stat.
Mai experți în drepți, pardon drept . Și Ceaușescu a fost președinte de țară. Nu a primit funeralii de stat. În schimb a încasat o grămadă de 7,62 mm .
De ce doar ei nu și restul membrilor Comitetului Politic al CC al PCR ( aia care au aprobat în unanimitate propunerea lui Ceaușescu de scoatere a armatei pe străzi și tragerea in civili) nu vom afla veci. Cine știa aranjamentele din spatele ușilor închise , Ion Iliescu, a murit .
În sfârșit .
Că 35 de ani nu a reușit nimeni să îl judece pentru ce a făcut și comandat, dovada că democrația românească a fost și este o imitație.
Pardon , originala cum a dorit chiar tătucul ei.
„Ceaușescu a scos armata să tragă în popor.” avea antrenament din timpul colectivizării.
N-a prins sfarsitul razboiului, e incredibil. Sunt curios cum o sa trateze Moscova evenimentul. Ca pana la urma cu el s-a intrat in Nato, iar C-tinescu l-a invins cu intrebarea „Credeti in Dumnezeu, domnu Iliescu?”, ranjind ca Base la intrebarea „V-a placut aseara la Vantu?”. In zilele noastre, el ar fi fost vazut ca progresist cu raspunsul lui iar C-tinescu un aurist, ca mai era si de peste Prut.
@ Ionica
Nu a fost ciuruit nimeni în piscină aia goala de apa. Li se arunca de mâncare cu pungile, aia da. Și se certau între ei , mai ceva că în filme.
Și asta o zice om cu care am petrecut tinerețea.
Era militar în termen chiar acolo. Basca a fost și paznic armat la ăștia din piscina.
Mi-a povestit cat de greu a fost să nu tragă în gunoaiele alea.
Nu a fost nimeni executat. Anchetați DA. SI eliberați.
După a avut grija Iliescu sa ai avanseze in grad și să le ofere grase pensi.
https://romania.europalibera.org/a/filmul-libertate-teroristii-de-la-sibiu-interviu-tudor-giurgiu/32634011.html
PS 3 istorie recenta
https://www.capital.ro/exclusiv-relatia-dintre-mihai-sora-si-ana-pauker-dezvaluirile-unui-fost-colonel-sri-s-a-intamplat-o-chestie-stranie.html
PS4 istorie recenta
https://www.contributors.ro/cateva-observa%C8%9Bii-in-jurul-cazului-mihai-%C8%99ora/
Citez „fostul colonel Sri a dezvăluit…”. Am pus 🛑 lecturii
Poate iti place SIE :-))) pe repede inainte !
https://www.curentul.info/actualitate/talpes-confirma-existenta-ofiterilor-acoperiti-ai-serviciilor-in-presa/
„În 1989, pe 19 decembrie, Austria a rupt legăturile cu România. 20 decembrie, Kohl (n. red. – Helmut Kohl), care era cancelarul Germaniei, spunea într-o declarație că România ar trebui să se gândească și ar trebui categoric, după terminarea evenimentelor, să răspundă la situația teritorială cu Ungaria și să se revină înainte de pacea din 1919. Cancelarul Kohl. Cancelarul Kohl era cineva. Uitați-vă la președintele Franței ce a declarat, Mitterrand, tot atunci. Și ne facem că nu auzim, că nu știm?! Ăștia spuneau că România trebuie să schimbe frontierele. Nici acum nu știm?! Eu am spus-o de atâtea ori, am scris, am arătat când și ce. Cu cine discutăm?”.
Te agiti degeaba sa speli un bolsevic criminal transferul de putere se putea face si fara mortii de dupa fuga lu ceausescu dar inca Urss era pe cai mari si au crezut ca vor ramane pe viata conducatori cand au realizat ca luminita de la est e moarta si-au negociat libertatea si averile cu ailalti si acu suntem dicolo de gard nu din convingere ci din necesitate ,dar inca mai sunt ramasite care spera ca luceafarul de la est va straluci din nou sau macar vor indeplini visu lui ceausescu de a fi nealiniat si suveran si independent
Lovitura de stat militara nu avea cum sa o faca singur 🙂 Mineriada a fost provocata si executata de baietii care aveau frica ca vine regele si nu mai au pensii babane :-)))) Sa inteleg ca tot iliescu e vinovat de defrisari inundatii :-))))
https://focuspress.ro/politist-sub-acoperire-investigator-dna-dat-afara-din-politie-pentru-ca-si-a-deconspirat-sefii/
Când va aud că nu putea să facă de unu singur. Da nu putea ,dar putea să oprească ,și mineriadele ai Tg Mureș și altele. Duceti-va in pelerinaj la el ,eventual canonizatil. Sfântul Bolșevic Ilici
„Da nu putea , dar putea să oprească”
AMIN! sper sa destupe multe minti aceasta fraza… am tot cautat-o in toate comentariile si ma pregateam s-o scriu eu 🙂
doamne cat rahat mai poate indura bietul tricolor… sa fie asezat peste hoitul ala nenorocit
Mai sus ai pus articolul gresit. Cred ca asta era cel corect.
M-am luat dupa acel citat pt ca nu cred ca am auzit cam de mult o asemenea ineptie.
Dar dupa ce am citit articolul se mai explica niste lucruri. E doar o jigodie incercand sa spele o alta jigodie.
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/fost-sef-al-sie-despre-ion-iliescu-daca-el-n-ar-2462713.html
Cu Ilici, doliu national, tricolorul pus pe sicriu, afisarea hoitului ca Cotroceni…cred ca trebuia azvarlit direct in Dambovita. Sau ca sa fie cu adevarat echitabil, poate ca era mai bine in Canal. Dunare-MN adica. De fapt e o modalitate care ar trebui aplicata la toti comunistii astia cu functii de raspundere si state vechi. Lasati sa pluteasca pana ajung in mare sa-i manance guvizii. Via canal, ca e mai poetic.
Eventual in prealabil cu epunerea hoitului intr-o celula la Sighet sau la Pitesti pt cateva zile.
Da pt baietii care nu au fost epurati din fonctii cu punctul 8 au facut aia dute la sala unirii si pupal
Ce lovitura de stat militara visezi,a fugit ceausescu si l-ai omorat ce nevoie mai aveai sa moara oameni pe strazi care nu aveau treaba cu schimbarea conducerii ,doar niste jigodii cred ca era necesar si tot ce au facut dupa restu e gargara la toti ailalti nu s-au inregistrat victime la noi da cand a cazut din functie trebuia bagat pe viata in puscarie si el si camarila lor darcine sao faca slugile
Bă Ionică !
Nu e o surpriză că bagi șpârlele propagandei pro-est. Până acum chiar apreciam că ești ponderat în trombonisme, ba chiar îmi făceam speranțe că ești un recuperabil, dar acum … ce dracu’ te-a apucat să verși lături pe memoria lui Mihail Șora și să-i înfigi un kompromat ? Pentru ceilalți – articol din 2019 – https://www.contributors.ro/cateva-observa%C8%9Bii-in-jurul-cazului-mihai-%C8%99ora/
Nota bene : da, Iliescu e vinovat și de defrișări și inundațiile accentuate de defrișări, pentru că a tolerat formarea unei organizații mafiote generic numită FSN sau PDSR sau PSD apoi *sistemul*, organizație sursă și a furturilor și distrugerilor de masă lemnoasă. Totul în numele menținerii puterii cu sprijinul mafioților poziționați în posturi cheie ale statului și datori pentru acapararea de averi cu servilisme mult dincolo de cardul legal democratic.
@Nicu_4. Estimez după postările tale că erai copil în ’89. Cred că nu ai analizat cu atenție evenimentele din 12.01.1990, 28.01.1990, 15.03.1990. Probabil că Iliescu putea acapara puterea și cu mai puțini morți în zilele de 22, 23, 24 și 25 decembrie 1989. Dar nu ar fi reușit să obțină puterea totală, pentru că marea majoritate a aparatcik-ilor și securiștilor erau inoculați de regimul Ceaușescu cu naționalism, și în situația debarasării de Ceașcă și a caracterului devenit caduc al doctrinei comuniste, s-ar fi aliniat sub comanda instituțiilor naționale cu caracter democratic, ceea ce un kaghebist și comunist convins ca Ilescu nu putea accepta. Așa, cu morți mulți, putea crea un mit pentru populație și o teamă a securiștilor față de puterea aripii kaghebiste (mda, nu numai teamă – vezi cazurile Trosca și Topliceanu).
Domne iti doresc multeee suuccesuri alaturi de rebuturile incopetente neocomuniste codruta petrov nasui etc ! Iliescu cam de 20 de ani era nimeni … eu nu inteleg de ce Stanculescu nu a spus ce stia sau macar dupa moartea lui sa se faca publice casetele de care tot vorbea …La momentul 1990 baietii se gandeau la pensii .. la 50 de ani… restul e gargara ieftina de genul cei mai securisti dintre usr anticomunisti :-)))))
PS ar trebui interbat jegul de voculescu miliard/vaccinare si jegul de ciolacu fond de rezerva de 60 miliarde …dar cred ca o incurca mai multi … Sa tariti bine cum va ura carmaciul turmentat :-))))
ilescu daca era nimeni in ultimii 20 deani nu il zbura pe dragnea la puscarie ca la facut pe tillerson sa se opreasca la bucuresti sau crezi ca melescanu era omul altcuiva in guvern
Ce e așa memorabil la Șora? Un alt nomenclatorist oportunist !!
Daca citeai atent postarile/linkurile mele …Ana Pauker a fost „nasa” lui Sora respectiv Iliescu :-))) Eu am cautat sa fiu impartial …deliru securisto usr bata-l vina :-)))) securistii USR sunt cei mai democrati din lume si cei mai anticomunisti se stie …axioma mantra evident :-))))
https://hotnews.ro/traian-basescu-primeste-inapoi-locuinta-de-la-stat-el-cere-de-la-cotroceni-si-indemnizatia-de-fost-presedinte-2040394
PS un interviu interesant !
https://hotnews.ro/interviu-iliescu-a-fost-primul-presedinte-care-pierzand-alegerile-a-gestionat-o-tranzitie-normala-de-putere-ceea-ce-nu-se-mai-intamplase-in-romania-important-istoric-despre-ce-2040365
ne dai si nou o sursa pentru afirmatiile lui Talpes din interviu referitoare la Austria, Kohl, Mitterand? sau aruncam asa cu laturi, fara sa verificam ?
pe repede inainte
https://jurnalul.ro/scinteia/din-presa-internationala/polonia-si-romania-la-extreme-510039.html
pe repede inainte
https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/o-eterna-si-discreta-alianta-ruso-germana-3-1546460.html
pe repede inainte
https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/un-mister-banii-ceruti-lui-ceausescu-de-1519303.html
Nicolae vacaroiu azi Întrebat care a fost cea mai importantă realizare a lui Ion Iliescu, fostul prim-ministru a răspuns:
„Aș spune un lucru puțin cunoscut, faptul că a jucat pe plan extern un rol extrem, extrem de important, împreună cu SIE, prin care a reușit să păstreze România așa cum e azi.
PS1 am terminat armata pe 14 ian 1989 am fost concentrat cate 2 saptamani august 1989 august 1990 linga fostul sediu al muzeului aviatei de linga aeroport otopeni api aug 1991 centrul de pregatire transmisuni la otopeni …ciudat nu am nici una din concentari inscrisa in livret 🙂 chiar s-a facut pregatire intensiva axata pe practica lucrului cu statiile radio
PS2 zice si hotnews cve am zie eu mai sus !
https://hotnews.ro/psd-face-apel-la-decenta-dar-cine-s-a-lepadat-de-fapt-de-ion-iliescu-cum-l-au-executat-fara-jena-tovarasii-de-drum-din-kiseleff-2039721
Un om politic controversat.
Iliescu e primul leader sub care s-a făcut tranziția de putere pașnică și democratica.
Iliescu e președintele sub care un alt personaj controversat, Adrian Năstase, a negociat întrarea României în NATO și UE, asigurând prosperitatea și…
Era sa spun și stabilitatea dar anul 2024 ne-a arătat cât der fragili suntem inca: nație, tara și structura statala.
Om?
Fie-i țărână ușoară, ca piatra de moara! Arza-l focu sa-l arza!
Acest individ a făcut mai mult rău României decât cele două războaie mondiale luate împreună. Iar ca să ne sfideze până la capăt, îi vor fi organizate funeralii de stat! Ne-a sfidat în viață și ne sfidează și dincolo de ea. Să nu vă așteptați să fie condamnat nici măcar formal, în dosarele revoluției. Sistemul creat de el e ca un șarpe anaconda care strangulează țara.
PS 5 Istorie recenta
https://evz.ro/ion-iliescu-omul-din-umbra-revolutiei-si-biografia-sa-plina-de-controverse.html
Parerea mea este ca se face prea mare caz pe acest subiect, atat la tv cat si pe net.
Pana la urma azi s-a stins din viata un batranel amarat si grav bonav. Iliescu TREBUIA judecat cat timp era in viata si inca activ.
Acuma totul e tardiv, inutil si degeaba…
PS: si eu am frustrarile mele legate de acest personaj, dar le-am lasat deoparte de cand nu mai e relevant.
Salut. S-a dus si asta, suntem mai liberi.
https://www.youtube.com/watch?v=mCMx__vjJmM
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Iliescu
Bravul tătic al tovarășului Ilici.
https://www.msn.com/en-xl/news/other/poland-detains-32-suspected-russian-operatives/ss-AA1JWnXD
Pt astfel de oamenii sper sa existe iadul! Duca-se dracului de nenorocit cu tot consensul lui cu tot, mare parte din ceea ce patimim astazi, coruptie, nepotism, partide, ni se trage de la acest nenorocit, sluga a moscovei.
https://m.youtube.com/watch?v=TGYbq8JQ1hQ
Un lucru e cert …L-a taiat Isarescu la faza asta , i-a suflat si premiul Guinnes , ce mai l-a facut sa para un amator , un mediocru pe propriul serviciu
Uitându-ma fără pasiune la trecut , nu cred ca are rost sa ne mai pierdem timpul acuzându-l pe Iliescu – ba ca era comunist , ba ca era prorus , ba ca era cum era …
Lucrurile s-au petrecut la modul lor firesc – majoritatea populației după 90 a fost comunista și needucata pe partea de simt și responsabilitate civică …
Iliescu a fost doar un personaj care a jucat un rol , dacă e sa facem analogii cu opera – rolul era destinat cuiva cu atributele lui Iliescu , iar dacă nu ar fi fost Iliescu ar fi fost altcineva ca și Iliescu …
După 35 de ani de la căderea comunismului era sa ajungem cu un președinte asemanator lui Iliescu – Georgescu …
Problema din punctul meu de vedere este la mentalitatea unei mari părți a populației romane – poporul a avut de ales între Iliescu și Ion Rațiu , Radu Câmpeanu … S-o fi furat , cu siguranța , dar mare parte din populație l-a vrut pe Iliescu , a vrut o imagine familiara , a comunismului … Mare parte din populație s-a temut de schimbare …
Și ma gândesc eu acum , in prezent – dacă in locul lui Nicușor Dan ar fi câștigat Simion – care Simion nu poate fi comparat ca anvergura politica cu Ion Iliescu , Iliescu era un om al sistemului comunist , un om pregătit pentru a conduce și un om cu studii politice solide , pe când Simion e un ignorant , un om pus pe făcut bani cât de mulți de unde se poate , cu un nivel de educație scăzut …
Și sa revin la idee – am avut de ales după 35 de ani între Nicușor Dan , un fost olimpic la matematica , primar al capitalei la al doilea mandat , un om care a luptat pentru principii sănătoase și pentru un viitor european, cu realizări discutabile , iar alternativa a fost George Simion , o persoana fără pregătire profesională , fără activitate profesionala pana când a intrat in politica , iar o mare parte a romanilor a votat cu Simion – oare chiar ar trebui condamnat Simion mai mult decât ar trebui condamnați cei care l-au votat?
Câteva cuvinte despre mine – activez din punct de vedere profesional într-un domeniu foarte competitiv in care dacă pierzi e doar vina ta , pentru ca fiecare lupta pentru el – era o expresie mai demult – Toată lumea îți vrea binele , ai grija sa nu ți-l ia , și consider ca responsabilitatea pentru bunăstarea noastră ne aparține noua , la fel și vina in caz de eșec …
Iar la final , revenind la Iliescu – eu consider , uitându-ma in urma , ca Iliescu a fost , din cauza mentalității romanilor , inevitabil …
Ce e foarte trist , la moartea lui Iliescu , mentalitatea unei mari părți a romanilor nu s-a schimbat …
Am cumpărat la începutul anului un echipament din Olanda , era la vreo 2-3 săptămâni după alegeri si am schimbat câteva vorbe cu șoferul care mi-a adus echipamentul , i-am spus ca ma gândesc ca e fain acuma daca suntem in Schengen , Iar răspunsul lui , ca Sofer care transporta din Europa a fost ca nu e cu nimic mai bine – eu l-am întrebat daca a mai stat la vama ore întregi , el a spus ca nu a stat , dar ca tot trebuie sa respecte regulile țărilor prin care trece …
Am mai povestit.
Nu am avut habar de Iliescu. Eram in Ge si munceam atit de greu la un depozit de lemne, seara mergeam la scoli si la sf de saptamina la munca la negru, incit nu stiam nimic de ce e in Ro.
In zona unde traiam, zona miniera, incepusera sa se-nchida minele si erau multi minieri someri. Unu lucra ca ajutor in depozit. Mi-a spus clar ca el a fost in Hitlerjugend. Intr-o pauza, el citea Bild si-mi arata o poza cu mineriada romaneasca, de care nu stiam. Imi zice, uite asa trebuie sa facem si noi! Ii spun ca nu e bine!
Mai tirziu am aflat ca fusese votat de cel putin doua ori si obtinuse multe voturi. Iliescu, nu minieru!
Mda, de morti numai bine se spune in popor, aici este inaplicabil sau aplicabil daca esti schizofrenic.
Un neoceausit care ne-a rapit vitorul care avea sa fie si cel de care se leaga un stil aparte de a face politica, in interes de partid, in detrimentul cetateanului si sistem plutocratic.
Dumnezeu sa-L odiheasca, ca tot crestini suntem, si sper ca acolo in cer sa primeasca rasplata faptelor sale.
Pe de alta parte, faptul ca avem zi de doliu national pentru el… ne da si o viziune clara asupra noastra. Macar in al 12-lea ceas puteam fi fermi, daca nu am avut taria pentru punctul 8 de la Timisoara.
Teniente, nu vezi ca ăștia îl pregătesc sa fie Lenin al comuniștilor romani? Si încă îl pun in palatul regilor, el care mai avea un pic si punea sa fie asasinat regele Mihai.
Sa faca procesiuni boborul la mormântul lui…var peste el merita nu zi de doliu național.
Ars la crematoriu si cenusa-i aruncata in secret intr-o groapa de gunoi de pe langa Moscova.
Atat merita blestematul asta.
Sper sa moara si PSD-ul (nu conteaza ca ar fugi maimutoii la alte partide, dar vreau ca PCR-ul asta sa se dizolve).
Moarte PSD-ului! Sa dispara definitiv!
Mircea Marian:
Guvernul era să înghită ca pelicanu o lege-șmen, care lovea în peste 9 milioane de deponenți la Pilonul II. Cine i-a băgat-o sub nas? Petrescu, șefu PSD de la ASF, amicul ex-primarului Tudorache „Diamant”.
Năsui explică ce mizerie ce au vrut să facă:
https://defapt.ro/eveniment/nasui-desfiinteaza-proiectul-retrage-banii-pilonul-pensii
Bai da, dar uite funeralii de stat, dupa ce negru pe alb a scris in rechizitoriul dosarului Revolutiei ca Ilici a chemat armata sovietica sa restabileasca ordinea. Fapta desigur prescrisa.
https://www.aktual24.ro/valentin-naumescu-nu-erau-necesare-si-nici-binevenite-funeraliile-de-stat-trebuia-sa-fie-un-moment-de-tacere-administrativa-a-statului-roman/
Dl. Naumescu argumentează limpede cine e de vină pentru această mascaradă a funeraliilor naționale: înțelegerea anterioară – premeditată! – a pesedeu cu peneleu, în mandatul Ciolacu. (Articolul conține un paragraf lipsit de echivoc despre cum a fost modificată legea pentru ca această rușine să fie posibilă).
Mda, îl îngroapă la cimitirul Ghencea. Poate lângă Ceașcă, să socializeze… Un ateu care se respecta trebuie incinerat.
Cred ca trebuie sa ne pună pe gânduri faptul ca acum hulim un fost președinte care a fost ales de trei ori. Asa se va întâmpla când va muri Băsescu și chiar Johannis. Și aceștia aleși de doua ori fiecare. Nu ar trebui sa ne punem și noi, poporul, niște întrebări?
Deci, ne gândim și noi mai bine înainte sa votam?
Si completare: acum apreciem pe „balbaitul” care a fugit din tara cu sute de tablouri de arta și kg de aur, pe Coposu care a ros osu’, pe Rațiu de care râdeam de cum se îmbracă și venise sa ne fure tara. Hmmm, oare învățăm?
Iliescu este hulit pentru ca și-a trădat țara și neamul – a pus interesele Rusiei mai presus de interesul national al statului Roman – iar aici nu e cu dus și întors – omul a fost construit de ruși sa conducă România in interesul rușilor – singura noastră șansa a fost ca Rusia / URSS a falimentat și nemaiavând capacitate financiară de a susține relatiile , am fost obligați sa ne rupem de ei
Ruptura României de controlul total al Rusiei a fost posibila datorită colapsului URSS iar schimbarea traiectoriei către Vest – așa încet cum a fost , a fost obligatorie pentru progresul României …
VS, eu cred ca poporul roman in materie de sefi de stat, a ales de fiecare data bine, cu informatile pe care le-a avut in acel moment. In momentele in care Iliescu a iesit, poporul, repet cu informatile pe care le-a avut atunci, a votat bine. Ratiu si Campeanu, seniorul Coposu erau inamicii publici nr 1, ura ticluita cu meserie fata de ei ar trebui predata in scoli la capitolul propaganda istorica. Mai grav, Regele Mihai in jurul caruia cei trei orbitau, era parataznetul urii comuniste zidita meticulos timp de 45 de ani.O constructie propagandistica de 45 de ani, idiferent in ce domeniu, nu se poate demola intr-un an sau doi. Nu se poate, ai nevoie de o generatie minim si analiza adevarului istoric, de asta tot urlu eu cu lipsa unei evaluari stintifice corecte a perioadei interbelice. Nici nu avem de unde sa incepem asa ceva, apoi ne miram de cei care zic ca Ceasca a fost ce trebuie.
Deci, repet, cu informatile avute si un popor dezradacinat din punct de vedere intelectual de aproape 45 de ani, au votat romanii bine. Cum au inteles vremea. Intre Iliescu si Constantinescu, au ales iarasi bine, cu informatia avuta atunci. Intre Iliescu si Vadim, iarasi am ales cu ce am inteles noi atunci. Si eu l-am votat, a fost o experienta oribila, dar am facut-o. Alternativa era catastrofala. Intre Base si Bombo, da Base, si acum as vota la fel, cu toate pacatele lui Base, blonde si neblonde, dar alternativa cu Bombo in frunte insemna inca 10 ani de tranzitie. Nu puteam accepta asa ceva. Nu puteam pur si simplu. Geoana vs Base, iarasi clar ca buna ziua, Geoana, marele diplomat a facut implozie in fata unui mariner. Daca asta e doxa in diplomatie, pai noi am belit-o, ma gandeam eu atunci. Cu toate greselile lui Base repet. Iohannis vs Ponta adica predarea integrala a statului la PSD. Asa am gandit noi atunci, cu ce informatii aveam, de unde sa tim ca Iohannis numeste mai multi prim ministrii psd decat oricare alt presedinte. Iohannis vs Dancila. Dumnezeule, n-ai cum. Adica femeia era saraca depasita intelectual de orice situatie.Intr-o tara normala, maxim putea fi secretara la o scoala de la sat. Maxim. Nu aveam de unde sa stim atunci ca varianta masculina a doamnei este fix seful statului major al apararii din epoca respectiva. Mai departe, algerile de anul trecut, alternativele erau zici ca din skech-urile celor de la Divertis. Apoi, da, am ales, repet cu informatile pe care le aveam, pe Nicusor. Mai departe vedem.
La masterul de istorie facut de fiecare data profesorii ne-au spus la cursuri ca cea mai mare gresala este sa judecam cu informatile de acum, un moment istoric. In urma unui asemenea proces tragem concluzii gresite.
Repet, in materie de presedinti, in materie de parlament, este clar faptul ca noi nu intelegem democratia parlamentara, repet cei 45 de ani au fost catastrofali, nu intelegem reala putere a parlamentului si nu intelegem ca orice partid este responsabil de ceea ce promite in fata alegatorului. Ca tot votam psd majoritar in parlament si dupa 35 de ani, este dovada factuala, pe cifre a acestei situatii.
Absolut de acord cu tine, istoric vorbind iliescu si cu toata gașca vor fi un soi de bibescu et comp de la 1843-1848. Note de subsol, epocă de tranziție.
Teniente, teniente … Ești sigur de ce spui ? Te citez : * … poporul roman in materie de sefi de stat, a ales de fiecare data bine, cu informatile pe care le-a avut in acel moment … *.
Există o marotă a democrației începută cu * consensus omnium * și apoi derivată în * vox populi, vox Dei * – adică boboru’ are-ntotdeauna dreptate, și făcut din asta un principiu imuabil. Personal, exceptând principiile fizicii și câteva ale biologiei, nu prea cunosc legi nedemonstrabile universal aplicabile. Mai mult chiar, nu prea știu să existe vreo regulă a societății umane cu caracter definitiv cu rang de postulat (adică *adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat* – DEX).
Au existat grămadă de popoare care au dat-o-n bară pe baza unor decizii proaste sau alegeri dezastruoase, chiar dacă de multe ori democratice. Nu intru acum în istorie că iar divaghez de la scopul discuției.
Tu vrei să aduci un elogiu blestemului nostru ca nație numit răul cel mai mic și dai ca exemplu doar turul II. De ce nu compari la capitolul *What if ..* ce-ar fi fost dac-am fi avut pe Câmpeanu în 1990, Constantinescu în 1992, Manolescu în 1996, Isărescu în 2000, n-am idee cine mai bun ca Băse în 2004, Antonescu în 2009, un Iohannis dar netrădător în 2014, Paleologu în 2019 ? Cum ar fi fost cu aceștia președinți în locul răului cel mai mic din turul 2 ? Ne-ar fi fost mai bine sau mai rău ?
Și atunci hai să ne consolăm cu ideea * am luat-o-n freză da’ pe barba noastră *, adică * am ales bine cu informațiile avute * ! Sau, ia hai să facem un mic exercițiu de imaginație și să recunoaștem – * … da bă, da, în ’90 am avut Duminica Orbului și-am fost proști, da, în ’96 am pus pe unu’ ok da’ cam cârpă, că s-a și declarat învins de Sistem, da, în ’00 ni se făcuse amețeală de la sărăcie și foame de-am ajuns cu vadim în T2, da, în ’04 n-a fost marfă și-am ales între doi comuniști, în ’09 ne-am lăsat vrăjiți de gura mare a lu’ Băse și nu i-am văzut-o pe Nuți dintre craci, în ’14 nu știam că alegem un dulap curvă trădătoare, nici așa mult în ’19, da’ eram deja scârbiți de Daddy. Tu crezi că ar mai fi existat ipochimenele de acum din politichie ? Crezi că în 2024 am mai fi avut pleiada de maimuțoi în turul I ? Cam care crezi că ar fi fost PIB per capita ? Am fi fost în zona euro ? Am mai fi avut 200 miliarde datorie pentru generațiile următoare ? Am mai fi fost pe locul 2 la migrație după Siria ?
Dar nu, noi avem întotdeauna dreptate și de-asta suntem ăi mai tari și ăi mai mari nu doar din sud-vestul sud-estului Europei ci de pe-ntregu’ gogoloi, doar avem laseru’ de făcut tunele-n Bucegi … A, pardon, teniente, am uitat – tu ești superior ălora cu tichia de staniol anti-5G. Dar gândești la fel …
Gagule, cred ca nu m-ai inteles, sau ai scos din ecuatie acel foarte important punct „cu informatile de atunci”. Acum noi stim cine a fost Ratiu, Campeanu, atunci erau niste neni straini, care nu stiau ei ce a fost aici. De Coposu nu a auzit nimeeeeeni in 90′.
Poti sa iei si turul 1, nu-i problema. In fiecare ciclu noi am ales in functie de informatile avute. Poti auduga aici desigur maniplari odioase, propaganda cat incape. Provenita multa chiar din zona statului pana ne-am privatizat si avem antene voculesciene pe sistem tonomat, cum bine a zis Base. Bagi un ban si canta ce vrei.
Da, cred ca ar fi existat imbecili in politica in continuare. Cu alte alegeri, bazate pe educatie si o informare catusi de putin, puteam fi si in zona euro, puteam fi si cu un nivel de trai mult mai mare, infrastructura, scoli, spitale. O Spanie asa mai mica. Puteam fi, dar repet ciclicitatea argumentului meu, noi pana in prezent nu avem o analiza istorica a Romaniei Mari, de unde sa incepem o generatie educata, nascuta si crescuta in UE si NATO, ca nu am reusit sa scoatem de tot secera si ciocanul din cartea de isotrie. La clasa a 12, momentul 47 are o pagina. Toata perioada interbelica, cam 15, cu poze cu tot, si in mare parte copiata din manulele din 80. Dar insistam pe domnitori, si cum Stefan cel Mare, Sfant si idol al femeilor ne-a influnetat existenta pana in prezent, conform lui Sergiu Nicolaescu.
Da, clar, unele popoare au dat-o in bara la alegeri. Si ce popoare inca, primul care in vine in minte ar fi cel german.
Ad hominemul-ul tau de mai sus nu iti intareste pozitia argumentativa. Raman dator, de data asta, cu o insulta. Doar de data asta.
Teniente, deși am urechea tăbăcită, parcă n-aș vrea să aud de la tine o înjurătură nemotivată. Ți-am reproșat susținerea principiului *vox populi vox Dei* cu argumentul informației disponibile denaturate, adică a șmecheriei politrucilor și a educației precare, adică a idioțeniei poporului – ceva gen *karma, iuțeala de mână și nebăgarea de seamă*. Sunt argumente – cine credea în 2016 că Herr Mămăligă e tot premierul de la Grivco și-o să pună de-o trădare cu PSD-ul sau cum e posibil ca PSD-ul mega-înjurat să ia la parlamentarele din 2024 22 % sau cum e posibil să avem 40% baroni locali PSD ? Dar asta e altă discuție.
Eu sunt ofticat pe atitudinea ta *asta-i pohta ce-om pohtit*. Adică bace ardelean, îți zice gâsca pe post de mioară *ga-ga-ga, baciul ungurean și cu cel vrâncean ga-ga-ga* și tu o dai langa cu fluieraș de os și fluieraș de soc c-așa-i în tenis !
Problema e că nu ne mai putem motiva defectele prin inexorabilitatea destinului, iar noua generație nu trebuie să mai aibă în noi modele defetiste. Cam asta NU ai făcut tu, lt-rez ! Și de-asta ai oprobiul meu, cu atât mai mult cu cât ești exemplu pentru alții.
Ce-ar fi ca, în loc de tonul defetist al discuției gen *l-am votat pe Ilici că îl credeam cel mai bun pentru noi, ca nație* să avem ceva gen *am dat-o-n bară că ne-am lăsat duși de nas că putem s-o ducem binișor azi furând din banii copiilor noștri de mâine, asta e, da’ nu suntem mult mai dobitoci decât rednecșii care-au pus ștampila pe Trump, nici mult mai dăștepți ca băutorii de hipoclorit din pandemie c-am avut mortalitate dublă atunci * ?
P.S. Timp de câteva luni, fi-miu ăl mic de 12 ani îmi reproșa că sunt prea moale, ba în relație cu mârlani, ba în concepte educative de ce-i bine și ce nu-i, ba în chestii de capu’ plecat. Ajunsese chiar să mă provoace dându-se el șmecherul. Am ajuns cu el într-o circumstanță în care, între străini, era necesar să mă impun ca lupul alfa. Și am reușit să fiu alfa la pătrat. De atunci nu-mi mai ia perna de sub cap că vrea și el pernă moale … Adică funcționează copying-ul prin admirație …
P.P.S. Îmi aduc aminte perfect de examenul de treapta a 2-a (pe vremea lu Ceașcă!) în care am avut subiect Miorița și am combătut defetismul mioritic. I-a plăcut chestia cui m-o fi corectat că am avut 9,85 da’ m-a și turnat mai departe. Nu i-a plăcut profei de română, care era și secretar de partid al liceului, care m-a avertizat că o să am belele-n viață dacă mă pun contra curentului. Treaba s-a nasolit când au ajuns impresii despre lucrarea mea mai departe, și eu, pentru practica de vară, am fost scos de la tabără de pregătire de olimpiadă în Năvodari și trimis la munci agricole (mă rog, nu doar pentru asta, dar a contat) și taică-meu a fost dojenit în ședința de partid că nu manifestă spirit civic dacă nu-și educă propriul copil să respecte spiritul educației socialiste. Anyway, după 3 luni totul era end-of-story prin shoot-party-ul de Crăciun grație lu’ taica Ilici & KGB. După încă 3-4 luni, în fervoarea dorinței generale de dezbatere deschisă din primăvara lu’ 90, m-a mușcat în cur să mă iau în colți cu profesorimea pe aceeași temă – că Tudor Vianu, că George Călinescu, că atâția zic altceva, că doar întâmplător doctrina comunistă a susținut aceeași idee, cu duritate din păcate, da’ acu’ dacă-i democrație tot nu trebuie să murdăresc identitatea poporului român. Nu pot să uit ce zicea atunci un profesor de istorie, fiu de mari moșieri – * … suntem o societate fără mituri, și dacă ni le dărâmăm și p-ălea puține pe care le-avem nu-i bine, chit că am avea motive … *. Ideea e că asta era acum 35 de ani – acum o generație !
Eh Gagule, pai doara nu coboram calendarul acum la dumitale in curte, ramaneam ca in tenis la serve, maxim te acuzam, de casca de staniol tot casca de staniol e si daca o faci sa para ca o palarie marinareasca cermoniala din secolul XIX.
Bun, cred ca totusi nu m-ai inteles. Principiul enuntat de tine evident ca nu poate deservi drept un adevar. Ai demonstrat si tu cum vox populi, vox Dei a dat-o rau de gard, lucru la care eu am achiesat fara rezerve. Ceea ce eu am spus a fost nu ca am avut noi o forma de intelepciune sau echitate in alegerile facute, ci ca atat am putut cu informatile avute.Alegerile noastre au fost bune cu ceea ce stiam atunci. Nu cred ca realist puteam mai mult in acele etape istorice. Acum, da, putem mai mult si trebuie mai mult. Insa si cu oricine punem intr-o functie acum, fie ea de presedinte sau nu, putem opera doar cu ce stim in acel moment. Exemplu concret, CCR, cu ce stim, propunerea atat a UDMR cat si a lui Mucusor a fost una echitabila. Profesional se incadreaza in cerintele postului si au o practica juridica indelungata. Propunerea senatului, adica Busuoic, este o marlanie ordinara, un subofiter de militie iti face controlul constitutionalitatii unei legi. Repet, e vorba de ce stim acum, si stim ca asta pe langa faptul ca nu corespunde cerinelor postului, a mai fost si atarnache lui Dragnea. Eu asta spun, ce stim vs ce propunem in functii sau ce votam pentru noi astia, care finantam sandramaua asta si in general nu propunem nimic.
Eu? Un exemplu? Ma onorezi prea mult stimate domn. Sunt un biet parerolog de pulitichie, cu mahnirile mele si trairile mele. Unde am expertiza si diploma in domeniu, acolo ma sti ca-s mai artagos un pic.
Ietete,s-a umflat orezu’ in tine,LT.Auzi la el,sa te vaieti ca nu propui nimic.Pai stai asa,tovarase,nu stii dumneata caconformconstitutiei poprul roman isi exercita suveranitatea prin alesi?Au vrei sa schimbi ordinea constitutionala.
P.S Da’ injurati-va,ca vreau sa am vocabular mai bogat.
p.p.s LA 89 abia fusesem ales democratic,prin vot liber si secret sefulet la pionieri.Nu mai stiu cum se chema,dar eram per clasa.Pretinii mei fusesera alesi sefuti mai mici,plus alte functii.Stiu ca aveam un tobosar si un stegar.Eram f.f mandri ca ne facusera pionieri.
Kkt cu perje,in 2 luni s-a dus distractia.Trec alte luni de vacanta,ca ne atacau teroristii lui Ceausescu(ala de-l onorau pionierii,iar el pe pionieri)la scoala .Dragii colegi,aia de ma votasera m-au facut dupa comunist,ca doar avusesem fonctie pe timpul vechiului regim.
Fuck politics. 🙂
Detasament.
Da, dar daca se intorceau comunistii cine poza in dizident si persecutat?
Ce ai coane? Nu s-a umflat nimic. Democratie… au si elvetienii… sesizezi mana participativa sub fusta?
Nu stiu daca ai bagat de seama,dar io,pe persoana fizica cam sustin 100% o reforma a sistemului electoral si politic pe principiile elvetienilor.
Pt ca nu poti reforma cu mana unui intermediar modul in care se administreaza tara,adica alocarea banilor si controlul administratorilor.
Plus ca intregul proces e mai rapid si mai eficient.Pt ca masoara de 3 ori si taie o data o propunere,iar daca vin politrucii cu aberatii le pot corecta.
Modelul are limitarile sale,ca omul nu e perfect,dar nu ai cum sa mentii oligarhia de 10-20000 de insi ce se pastreaza de pe vremea recent raposatului.
Poti face chestii pe care nici cei mai buni politicieni nu le pot face pe modelul actual.Adica poti impune criterii de performanta si transparenta,poti da cu flit ideilor bune dar care costa x3 ca la altii,poti forta digitalizarea si integrarea institutiilor candva in urmatorii ani,nu in era geologica viitoare.Poti forta simplificari ale reglementarilor.Rezolvi o gramada de conflicte ideologice.Poti sa te corectezi rapid,cand se prinde societatea ca dat o gherla.Iar daca e cu dat spagi,apoi sa primeasca toata lumea ceva.
Ca se schimba articole din constitutie si cateva legi,aia e.Vars o lacrima.
Da’ faci ceva ce nu s-a mai facut de la 48 incoace,adica pui statul pe niste baze adecvate epocii de azi.Plus ca rezolvi cam toate defectele structurale ce ne bantuie de pe vremea lui Cuza,trecand prin monarhie,haosul interbelic,dictaturile de la 38 la 89,plus aiureala de o traim de o viata.
Apropos,nus daca ai bagat de seama,dar nu se prind extremisme idioate in sistemul lor.Adica nu apare nici macar nevoia de a se gandi unii la comuism,la fascism,Garda sau astia mai recenti.Darmite sa se apuce sa genocideze pe careva.
Mihais- au si elvetienii extremistii lor, au avut niste spete chiar in armata, recent (militari in termen, nu cadre, din cate tin minte).
Au fost si niste incidente teroriste, dar cu arabi, in anii 70-80.
Si serviciul lor intern a fost implicat in povesti urat mirositiare, ma refer reteaua de rezistenta infiintata in razb rece, mai actionau ilegal.
Nu e chiar raiul de pe lume in toate privintele (ma refer pt stilul nostru balcanic-latin, cu partyuri, gratarel lunar, spartu semintelor in fata blocului, city-breakuri samd), dar e la ani-lumina fata de noi, ca civilizatie, deh, altul a fost „materialul clientului” (nemti, francezi si 2 feluri de macaronari), plus ca nici nu ii calcau prea des ba imperiile sau migratorii, sunt mai bine asezati pe harta si au si munti.
XV,de acord cu tine,dar e vb de duplicarea ideilor principale din sistemul lor electoral si politic.Specificul local,cu cantoane,amenzi ca parchezi o juma de metru mai colea etc… ramane atat.
Toti in vest au calcat pe bec,cu reteaua Gladio,Schwert si cum se mai spune la Sabie in toate limbile.
E de inteles,unii aveau partide comuniste puternice.Omul e om,au mai vazut si ei comunisti in aia pe care li se pusese pata.
Au un teoretician destul de celebru,Hans von Dach,asta a scris o gramada despre infanterie,lupta in conditii de izolare,gherile,cum sa iei gatul colaborationistilor la pachet cu sovieticii invadatori .O abordare mai hardcore.Nu a promovat pt ca nu dadea bine in poza.Au tinut cont in pregatire si organizare de idei,dar se calcau organizatiile internationale pe teritoriul lor.”Buna ziua tovarase Cutarev,sunt cel care vrea sa va tortureze pt informatii”.Nu mergea.
Finlandezii la fel,pregateau tot soiul de nasoleli rusilor,dar se fereau sa le arate mai direct.
Astia macar l-au facut general pe omul cu ideile.Scrisese sub pseudonim un roman foarte detaliat,”Padurea care explodeaza” sau asa ceva.Au trecut la Secret tot.
Si la noi erau multe de astea inclusiv Secu invata sa arunce chestii in aer.
Alte vremuri.
Legat de 89,mereu ma surprins o treaba.A inceput circul.Toti s-au panicat la nivelul 1 si 2,de parca nu aveau informatii de luni de zile.S-a dus naibii coordonarea,seful MStM nu era la biroul sau,adjunctii nu stiau de ei,operatiile vai steaua lor.
Indiferent de diversiune,cine a facut-o,ca se tragea,Ceausescu si soarta lui,riscul de conflict cu vecinii era real atunci.
Faptul ca C2 s-a dus sufletului in cateva ore fara sa fie de fapt nici un razboi e o dezamagire a mea de multa vreme.
In teritoriu mai dihai,numai varzari.
Ok,erau cu G.A.Z,cu porumbul,dar parca totusi,prea mult haos.
Mihais, razboi ai avut, aici esti pe aratura
Ai avut trupe la granita (fotografiate, goniometrate de la noi de pe fasie de cercetasi, au existat misiuni pe granita, n-a scris presa,n-au aparut nici in memorii, deci „nu se exista”).
Ai avut razboi electronic, razboi psihologic si cireasa de pe tort cadre militare straine pe teritoriu plus cadre ale serviciilor de informatii.
Si ne trezim azi sa inventam pt tugulani razboiul hibrid, ca in 89 era o petrecere la iarba verde, nu razboi.
XV,unde era razboiul?
O dam in hipsterisme cu razboiul hibrid?Astea se stiu de cand lumea,cu razboi psihologic,diversionisti,propaganda etc… Asta e si ordinea aproximativa.La razboiul adevarat se ajunge cand restul nu isi ating scopul.
Da,stiu,rusii erau pe granite,maghiarii si sovieticii din Ungaria se mutau spre est,in mod oficial pt imbunatatirea relatiilor cu Austria. In practica cantau despre amenintari militare din partea Romaniei si persecutia minoritatilor.
Chestii observate din timp.
Dar tocmai asta insemna ca lantul de comanda trebuia sa nu pice instant.Exista un avertisment.
Indiferent de jocurile unora cu estul sau cu vestul.
Mihais, ce hipsterisme visezi, bre, razboi electronic =bruiaj in primul rand.
Razboi psihologic= demoralizarea armatei pt inceput, nu ma refer la diversiuni/intoxicare, alea-s alte tehnici din panoplie.
DIM avea grupuri cc radio radio detasate pe granita, au trimis si grupe de ofiteri de stat mj, unul dintre procedeele de cc era fix asta (cc prin ofiteri de stat major, se duceau pe granita), dar aia e, daca nu era cu drone (a fost si cc cu de-alea, btw) si spargeri in figuri, nu conteaza pt tine.
Marina Militara goniometra Flota a 6-a, printre altele, si din teritoriu, nu numai de la MN, dar deja spun sefeuri pt unii.
Au venit info si de la atasati militari (erau in jur de 4 atunci). Plus de la agentura.
Mai erau si soferi de tir pe statul de plata MApN, mai vedeau si ei f superficial in caz ca era activitate pe undeva, nu asta era baza.
Plus oameni prin Tarom, Navrom etc.
Aveam impresia ca ai idee despre lucruri de baza.
Au fost manevre anul ala si de cand lumea manevrele pot fi folosite atat ca intimidare, cat si ca mascare a declansarii unui atac prin surprindere.
Picasera aproape toti dinozaurii comunisti sefi de state, cu ajutor rusesc si la noi nu era niciun pericol, sigur ca da.
Da,stiu de astea.Dar tu imi spui ca ofiteri si state majore care s-au pregatit 2 decenii fix pt asta au ajuns in plopi si plopii in aer in interval de ore,fara vreo bomba cazuta,stand pur si simplu in birourile din Bucuresti.
Reciteste ce am scris. Nu stiu unde am zis ca nu era vreun pericol.Tocmai asta am zis,ca era potential de mai mult si mai rau sub masca actiunilor contra lui Ceausescu.
Mihais, incurci borcanele cu „Dar tu imi spui ca ofiteri si state majore care s-au pregatit 2 decenii fix pt asta au ajuns in plopi si plopii in aer in interval de ore,fara vreo bomba cazuta,stand pur si simplu in birourile din Bucuresti.”
MApN avea ca misiune apararea granitelor.
Nu apararea fizica a lui lui Ceasca, nici a PCR.
Aia a fost printre atributii doar o scurta perioada.
Toata adunarea info de pe teritoriul RSR era monopol DSS/MI. Chiar si a celor militare.
RSR nu a fost ocupata cu trupe.
Nu a existat nici vreo invazie clasica, daca exista era treaba MApN in primul rand, s-o respinga.
L-ai avut pe Ceasca lasat de securistii Directiei V la ia-ma nene, dar pt tine aia nu a fost vreo problema.
Plus expedierea lui cu elicopterul si deschiderea usilor CC, executate tot de DSS, ca deja se ajunsese mult prea departe si dupa iesirea celor din uzine era clar ca nu era alta solutie.
Mihais- Cu von Dach.
Nu e nicidecum numai el, la noi au fost traduse lucrari de specialitate si din China, Vietnam, URSS, Franta, UK si mai ales Iugoslavia. Stiu pt ca am citit din astea, inclusiv o monografie autohtona unde erau pomeniti mai multi.
Von Dach nu stiu sa fi avut vreo influenta la noi inainte de 89, de citit l-o fi citit cineva, dar era capitalist si era si burghez, la bancheri.
Marighella stiu sigur ca era studiat.
Pe langa el si palestinienii erau material de studiu, acolo au fost si trimisi oameni la pregatire. S-a dus si SPP, dar mai tarziu, program de instruire ONU, de data asta sa-i instruiasca ei.
Primul regulament de distrugeri pe care l-am tocit era asemanator cu ce e pe la von Dach, tot cu desene, ceva fotografii, tabele, schite, harti. In plus multa matematica, fizica, chimie, formule. La fel si alea sovietice.
Gladio (si in general stay behindul) e cunoscut superficial pt ca n-a disparut dupa picarea comunismului, brusc. Au fost buni si pt alte misiuni. Politice.
A incetat pregatirea pt lupta de partizani, aia da.
La elvetieni a fost zona buffer, erau si Roessler si Dulles si in WW2. Lenin tot de acolo a venit.
Secu facea pregatire ceva mai sofisticata la parasutisti (aveau subunitati, din anii 60) si la subunitatile antitero, m-am luat cu altele si de-astia n-am spus. Tot la ei s-au pregatit cercetasi MApN o vreme pt misiuni antiinfractioniste
Aveau un curs antitero pe la Fetesti, din cate tin minte (centru instruire).
Nu erau zmei ca USLA, dar faceau si ei cate ceva, lupta corp la corp, tehnici de imobilizare, tehnici interventie. Pt militari in termen era suficient.
Si DIE/CIE avea unitate de Bonzi, deci baieti care stiau si cu armele, cu pregatire militara mai amanuntita.
Mai era si FOI a Militiei si ei aveau pregatire pt interventie (model luat de la cehoslovaci), atat cu bastoane, cat si cu arme.
Granicerii- plutoane cc, erau mai atipice.
Erau cercetasi si la GP, a fost un program destul de serios dupa 68, adica i-a dotat relativ omogen, nu fiecare cu o flinta diferita, veche. Dar bine, i-am vazut la instructie si trageri, unii se piteau in machete de tanc din tabla pt vanatorii de tc (erau pe niste sine) si faceau posta cateva sticle, in timpul ala, n-avea nimeni chef de militarie cu burta goala.
De companiile cc ad ale celor 4 armate am mai spus, de ei majoritatea nu au habar macar de existenta, daramite de organizare si dotare.
Ca tot m-am pornit.In momentele de nevoie,marele stat roman a reusit sa cace steagul.Sa luam domeniul istoriei militare.A selectat,a pregatit,a promovat in functii de raspundere niste panarame.Care nu au stiut sa gandeasca,sa se adapteze,sa dea dovada de caracter,sa conduca in lupta ,sa se adapteze din nou.
Pt asta am avut 1916 ,1940 plus sacrificii aberante in timpul razboaielor.Pt asta am avut varza din 1989.La primul poc-poc s-a dus pe pustie absolut orice tangenta cu ideea de comanda coerenta,s-au spart in gasti .
Iar azi,nu ma agit,am avea o gramada de javre care ar omori oameni pt ca asa e in regulament,el doar a respectat litera de pe foaie.
Meritocratia e limitata in ostirea patriei de vreo 150 de anisori.Mai sa zici ca e parte fundamentala a statului roman.
‘MApN avea ca misiune apararea granitelor. Nu apararea fizica a lui lui Ceasca, nici a PCR. Aia a fost printre atributii doar o scurta perioada.”
Dacă ești amabil să detaliezi, Xv. 😀
Da coane, vazui, am hobservat. Daca nu percutez, inca-s cheaun de cap de la basii de la Untold, dar probabil si de la coniac si bere. Ieri, facuram un ceaun la un prieten din Cluj. Asa, fara motiv, doar ca a fost joi. Dar ma retrag in weekend spre pamantul natal bistritean, ca ce e in Cluj, e de groaza.
Revenind, substrag o idee deosebit de imprtanta spusa de tine, nu se schimba treaba prin intermediarii puterii. Si acolo unde am reusit direct sa ne exprimam o opinie, sau am dat girul suveran unei propuneri, intermediarii puterii s-au facut uitati. Ne-au facut, ce sa mai zic. Un fel de alba-neagra a democratiei.
aha deci si tu ai fost nomenclaturist…eu am ajuns si adjunct de sef de unitate PTAP 🙂 🙂
Nenea! 🙂
Dictum *vox populi vox Dei* numquam verum est. Să știi c-am prins când se făcea latină în primul an de facultate …
Despre funcții numite vs. funcții alese – e un ceteris paribus. Aaa, să știi că Busuioc ăla n-a fost milițian, a fost tartore la curtea de conturi și anterior la agenția de cadastru, urcat repejor pe criterii politice cu proptă de la Hrebenciuc apoi de la Dragnea. Mai recent, zice-se după o verificare preliminară la autostrăzi, a redus prerogativele curții de conturi să nu poată verifica fondurile PNRR. Și uite-așa a stat batista pe țambalu’ șmenuielilor lu’ Grindeanu cât era la transporturi și uite-așa ne-am procopsit cu 3 miliarde de euroi de scos din buzunaru’ nostru în locul UE pentru autostrăzile făcute de turcaleți și de Umbrărescu … dar e ceteris paribus …
Subiectul discuției noastre – ce este democrația. Da, este rezultatul votului majorității (hmmm … deci primăriile și consiliile județene nu prea cadrează la capitolu’ ăsta … life is life …) pe baza opiniei formate de alegători. Într-o lume normală, troglodiții se uită la ce spun și ce cred deștepții și acționează în consecință. Cu alte cuvinte, alegerea se face pe baza opiniei formate într-o minoritate de oameni capabili să înțeleagă complexitatea societății și a ofertelor electorale. Asta într-o lume normală.
La noi mai în trecut, comunismul ne-a lăsat o societate intens fracturată, în care muncitorii nu prea intrau în contact cu intelectualii. S-a văzut asta – iar divaghez – în ’91 la mineriadă, făceam pe bodyguardul soră-mii prin Piața Matache îmbrăcat în pantalon cu dungă și cămașă-n carouri și cu freza făcută castron, să nu ies în evidență și să par de condiție joasă. O gașcă de chivuțe urlau la mineri să-i salte pe unii cu blugi prespălați și tricouri colorate că arată a intelectuali și un așa-zis miner (avea privire de om inteligent și mirosea a parfum) se milogea de chivuțe să-i lase-n pace că nu par așa de intelectuali (n-avea omu’ chef de dat cu paru-n țeste). I-a scăpat soră-mea zicând că-l știe pe unu’ că-i coleg cu ea la IMMR (trombon să funcționeze). La sfârșit chivuțele * … băieți buni, de-ai noștri … *.
Ca să revin – mai în trecut, la noi, troglodiții n-au prea avut de la cine să-nvețe cum să voteze, iar mai recent, au dat-o-n boala vestului.
Pe la ăia cu apă caldă la robinet – a funcționat transferul de inteligență de la indivizii luminați la troglodiți până acum vreo zece ani – troglodiții se uitau la opiniile de viață și chiar și politice ale celor de lângă ei pe care îi apreciau și care majoritar își meritau aprecierea.
Ce s-a-ntâmplat în ultimii ani ? Au apărut rețelele sociale cu nenorocita aia de politică să ți se pună pe tavă ce-ți place ție, care a generat selecția și segregarea populațională pe alte criterii decât cele de valoare intelectuală. Cine a fost mai cool și nu neapărat cine a fost mai inteligent și-a diseminat opiniile și a generat o absorbție a acestora în masa de troglodiți, ba chiar, mulți deștepți s-au dat mai oligofreni decât oligofrenii ca să fie mai cool și să-și umfle buzunarele prin aprecierea mai multor follower-i. Ghinion – așa s-a ajuns la vestele galbene, la brexit, la Trump 1 și Trump 2, la domestos dat pe gât să te scape de covid, la antivaxism, la pământul plat. Și ne mai mirăm noi de CG, Simion & gașca ? Suntem la fel de idiocratizați.
Democrație … idiocrație …
Pai cum coane Gagu, el scrie in cv-ul sau necosmetizat ca a absolvit scoala militara (pe vremea aia) „Vasile Lascar” din Campina. Era militara pana in 2002 ca s-a demilitarizat politia. Deci a fost, macar pentru scurt timp subofiter de politie. Nu-i aia o rusine, daca era meserias, se punea cu burta pe carte, invata, ajungea magistrat chiar militar daca dorea sa ramana pe filiera asta. Atunci desigur discutam altucumva. A plecat din politie pentru o cariera fulminanta politic.
https://romania.europalibera.org/a/numire-psd-mihai-busuioc-ccr/33454623.html
Repet coane Gagu, ma refeream la presedinti, la parlament spre exemplu o dam de gard de fiecare data, cu gratie. In rest, suntem de acord, nu am obiectii.
Iliescu a afirmat de fiecare dată că a fost ales doar de două ori. Scrutinul din mai 1990 l-a considerat mereu ceva nesemnificativ.
Mie greata când am auzit că se declara zi de doliu național ,pt javra asta …..
Nu merita nici măcar o lacrimă jivina asta….. ba din contra , merită să-i facem o vizita la cimitir , doar ca să ne asigurăm că e mort și cu pământ pe el….
Nu de alta dar „asta” e în stare să se trezească…doar așa ,că să ne facă în ciudă !
Eu propun in schimb sa serbam ….. Bairam !!!!!
Șampanie pt toată lumea …..bere, whisky ,rachiu ….. etc,etc ……
Tot ce vreți , apoi trimiteți nota de plata de plată către guvern .
Să plătească dânșii , din buzunarele lor… cheltuiala !!!!!
Fraților , Dumnezeu nu doarme, dăți drumul sa sfârâie grătarele , multe cefe de sub porc și mici cu mult mustar 😉!
Ziua asta merită declarată sărbătoare națională…. chemați lăutari , famfara și consumați suficient de multă băutură încât să ne treacă dorul de acest gunoi /fost președinte !!!!
PS: sper ca după el să se duca repejor și sleata lui de uzurpatori de țară , cu toții niște hoți și avari de putere !
Si eu voi bea un pahar de vin cand va transmite la TV (sunt sigur) inmormantarea. Daca nu exploda URSS-ul , Bielorusia scria pe noi cu Iliescu etCo ! El simtea r u s e s t e !
Iar in privinta informatiilor: depinde de fiecare d a c a vrea sa fie informat ! Inainte de ’90 erau posturi de radio si chir unele ziare straine mai ajungeau. Azi si babele au internet ! Depinde ce vrei !
Iliescu a fost efectiv pus pe scaun de Armata (cautau un lider favorabil), iar populatia l-a primit imediat.
Dar el, cu prima ocazia avuta (nu trecuse nici 1 luna) a trecut de partea structurilor de forta ale fostului stat comunist. Criminali care umilisera o tara intreaga si care omorasera fara nici cel mai mic scrupul la revolutie.
Teoria a fost simpla si Pretre Roman o exprima in cateva cuvinte, armata se duce in cazarmi, civilii se duca acasa, dar cu nebunii astia trebuie facut ceva, solutia fiind sa-i puna sa faca ce stiau dar in folosul noii puteri. In ianuarie 90 procurorul general a facut un raport despre stadiul anchetelor, aveau date, persoane, marturii, expertize si retinuti. Instant se opreste totul si brusc nimic nu mai este posibil.
De aici a inceput calvarul, practic aveam democratie dar bazata pe structura unui stat totalitar, criminal si corupt inca dinainte de 89.
A fost un om fara curaj si onoare care a tradat increderea celor care l-au ridicat din simplu motiv ca s-a complacut.
Dar, sa nu facem gresala sa-l credem artizanul constructiei, el a fost doar o interfata. Artizanul adevarat exista si este printre noi, chiar daca nu poate fi identificat neaparat ca o persoana.
PS. daca cineva crede in aberatiile ca el a organizat macelul de dupa 22 dec, putem dezbate, dar cand scrieti sa va ganditi ce motiv avea.
Nici vorba sa-l puna Armata, a venit chemat de Ghipsulescu personal, nu de Gusa, seful MStM.
Aveau mica lor Cabala, cunoscuta fb de Ratiu, seful D1 a DSS (gurile rele spun ca a devenit un prosper om de afaceri dupa 89, avea legaturi si cu nemtii si cu israelienii).
Ghipsulescu canta si englezilor si rusilor, se orientase omu.
Dar daca armia a recunoscut conducerea lui Stanculescu,mai conteaza?
Mihais- Nu Armia, Iliescu. Armia s-a pus la dispozitia civililor „emanati”.
Stanculescu era mai „curatel”, mult mai educat decat Militaru, un bolsevic ingust la minte, pe care securistii l-au inregistrat spunandu-i unui general sovietic ca e „soldat sovietic pe pamanf romanesc”.
La ce panarame lacome erau prin MStM in esalonul 2 (pregatit sa ia locul vechilor capuse) a fost o solutie temporara mai civilizata.
Militaru vroia revista de front cu uslasii in Ghencea, sa-i execute pe toti.
Alternativele la Iliescu-Stanculescu erau Brucan-Militaru si a mai fost o tabara pt f scurt timp, cu Ilie Ceausescu, dar avea 0 sanse.
Au fost o gramada de intrigi f f urate, mi-au mai pov cativa amici/comandanti care au prins evenimentele la vf, dupa niste ani, picanterii f interesante, erau tabere si in TVRL si in CC si in MStM.
Magureanu iar a fost piesa importanta, la fel securistii conspirati prin tot felu de institutii gen economie mondiala, cercetare politica internationala (nu mai stiu exact numele) samd.
Si MApN si DSS aveau retelele pt lupta de rezistenta (deci partizani, practic, dar prin orase) deja intrate in actiune (mapele desigilate, deci), nu mai stiau cum sa le opreasca.
Stiu ca seful unui birou legaturi externe din DI MStMj fusese la Moscova in 89, cred ca si Pascu, nu mai retin exact, oricum, nu impreuna Era nush ce simpozion international politico-militar.
A fost o miza ff mare pt toate tarile interesate de zona sa distruga lantul de comanda existent si sa-si bage oamenii in punctele de decizie pesre tot, atat dpdv politic, cat si economic.
Economia era controlata de DSS.
Singura retea informativa ramasa deplin conspirata a fost…a Militiei.
Nu se ocupau doar de gainarii si cunosteau teritoriul chiar mai bine ca D1 din DSS.
Lor nu le-au ajuns liste cu informatori in presa.
Dupa 89 ai vazut si tu evolutia ofiterimii din DSS si a legaturilor lor, a mai ajuns prin presa.
Si btw, Mihais, Stoenescu, care a descris din perspectiva „securistii niste ingerasi” evenimentele, a fost un turnator al DSS, unu chiar zelos.
*securistii aveau si ei cp cc ad, nici despre alea nu prea a aparut in presa. Nu intru in detalii, n-au stat cu arma la picior in 89.
A ajuns in MapN gurist, adus de alt securist.
Si a scris „istoria” cu sunet de vioara cand era vb de „ai lui”. Mai ca nu i-a facut eroi.
Ori, nu e chiar asa.
Dar…ramane intrebarea: Armata a procedat bine ca s-a facut frate cu dracu sa dea jos comandantul suprem?
Aici, da, nu exista alta solutie si securistii sunt de acord ca Ceasca trebuia inlaturat.
De omorat, aia a fost o greseala mare.
Ne-am coborat la nivelul Libiei, am vazut toti, maj recent.
Gusa era out of scope fiind pe la Tm, probabil de aia s-a miscat repede si Ghipsulescu, sa scape de concurenta. Oricum nu ma refeream la telefon ci la vizita de la MApN cand toti jeneralii i-au dar onor unui simplu cetatean ce venise de acasa cu niste tovarasi.
Am opinia ca pentru a intelege totul trebuie sa punem pe prim plan traditionalul haos romanesc si pe urma conspiratiile si marile investigari.
Uite faza asta:
– Ghipsulescu se lauda ca el a dat ordin sa intre trupele in cazarma si din cauza asta manifestantii au ajuns in Piata Palatului.
– securicii se bat cu caramida ca in ciuda arsenalului (evident in acea situatie) „au dat ordin sa nu se traga pentru a evita o baie de sange in piata”.
Bull shit ambele, in realitate civilii si aia de jos din armata pactizasera deja si niste tancuri veneau catre piata cu civili ciorchine pe ele. Ordinul de retragere dat de asta era o metoda de a rupe pactizarea, iar securicii daca deschideau focul catre civilii de pe tancuri, pb ca revolutia se incheia dupa 10 minute cu tot cu aia din cladirea CC-ului si scapam si de toata conspiratia ulterioara.
Exista filmarea asta care arata secventa de atunci: https://www.youtube.com/watch?v=o8_GRZq7Tww
Asta a fost elementul neprevazut care a stricat toate socotelile, ulterior cam toti au incercat sa profite sau sa revina cumva la butoane.
Bre, Stanculescu zicea pe undeva (cred ca in cartea aia-interviu) ca in Bucuresti venea un regiment bine pregatit, care nu baga cules porumb si Casa Poporului, de la Mihai Bravu si le-a ordonat Rondoul, aia erau pe Viilor, parca.
Militarii au pactizat dupa ce generalul Vlad a dat ordin sa fie deschise usile CC, el spunea ca avea cateva sute de militari din D5 acolo, o fi exagerat, dar era cel putin o cp inauntru plus aghiotanti samd.
O fi exagerat, dar un sambure de adevar tot e.
„Exista filmarea asta care arata secventa de atunci: https://www.youtube.com/watch?v=o8_GRZq7Tww
Asta a fost elementul neprevazut care a stricat toate socotelile”
Deosebit de interesantă filmarea aceasta, conține multe elemente interesante. Mulțumesc, ADR, nu o știam.
„Artizanul adevarat exista si este printre noi,”
gata ma dau pe fata, eu sunt artizanul,
In sfirsit cineva pune pct pe bemol
Nu stiu daca se cuvine ca intr-o zi atit de trista sa ma apuce risul, dar fraza asta „Artizanul adevarat exista si este printre noi, chiar daca nu poate fi identificat neaparat ca o persoana” m-a amuzat enorm.
E o fraza profund filozofica, ne invata ca nu ciobanul ungurean, sau cel muntean, au facut ce au facut, ci ca exista si altu, nu-l stiti voi, care, nu asa…
Da, PERSOANA, care nu poate fi identificata, e cea care mestereste tot, nu, nu vorbim de conspiratii, vorbim de bietul popor roman care, nu asa… e manipulat… incepe sa ma bucure moartea lui Iliescu, ca-mi da prilejul sa aflu asemenea perle!
grele bre’ cu subtilitatile lb romane…
In lb romana traditionala, „artizan” este un substantiv si defineste un mestesugar ce lucreaza la o arta.
Dar in sensul figurativ modern defineste de regula un grup sau chiar o companie. In romana actuala poti folosi o expresie ge genul „artizanul dezvoltarii AI este compania XXX”. Sensul este figurativ si evidentiaza o activitate de carecter exceptional.
Deci, inainte de a rade ca muta la stalp, ar trebui sa accepti ca dupa ‘jdeani nu mai esti la curent cu unele aspecte. Era evident ca nu descriam un mestesugar ci un grup.
Legat de recunoasterea din celalat comment, stai lin ca nu te banuia nimeni, daca erai de acolo nu ajungeai refugiat prin Jermania si te vedeam in top 100 capital.
Ce-ti place sa bati campii cateodata…
Tu cu Nea Neamtu sunteti purecele si elefantul si dpdv intelectual si profesional. Stilistic nu mai vb, iar stilul e omul.
Babaieti, ajutati-ma si pe mine sa inteleg o treaba. Ca il ingroapa cu popi, e normal unei practici a societatii noastre, desi el a fost un ateu declarat, asumat. Nu-i asta o problema in sine dar eu mai intreb vazand filmarile cu catafalcul, de ce niste batrani, cred ca unii si dusi saracii cu capul, se inclina si isi fac cruce? Unii vad ca bat cruci acolo de zici ca sunt la ceva concurs.
Adica numai eu sesizez o incompatibilitate rationala aici, sau nu?
Bor e interesata de bani faima si influenta , mai conteaza ca iliesu era ateu?
Fie-i țărână beton, numa’ să se termine funeraliile astea odată și să plece gaborii de pe Cotroceni mai rpd.
Ah, intamplator sau nu, sper sa nu gresesc,
pana in acest moment doar ambasada Rusiei a trimis condoleante.Edit: Mea culpa, rusii au fost primii, acum 2 ceasuri au transmis si americanii si moldovenii. Mesaje in cadrul diplomatic general as spune. Laudatio in schimb, doar rusii.
„În legătură cu încetarea din viață a omului de stat român remarcabil, primul Președinte al României, Ion Iliescu, care a adus o contribuție semnificativă la menținerea relațiilor constructive dintre Rusia și România, transmitem cele mai sincere condoleanțe poporului român, familiei și celor apropiați”, este mesajul postat miercuri, pe Facebook, de Ambasada Rusiei în România.”
După cum ziceam, un om politic complex și controversat.
Text preluat de pe FB, autor Vitalie Cojocari.
„În primăvara anului 1999, NATO a început să bombardeze Serbia lui Miloșevic.
România era indecisă.
Nu știa dacă să accepte ori ba avioanelor americane să survoleze spațiul aerian al țării noastre pentru a-și continua bombardamentele.
Se vorbea inclusiv despre folosirea aeroportului din Timișoara.
În acel moment Ion Iliescu semnase pentru că este de acord ca România să adere la NATO. Totuși, era un aprig opozant al implicării României în bombardarea fostei Iugoslavii.
Pe 30 martie Iliescu, aflat în opoziție, vorbește în Parlament despre asta. O să citez acum din discursul său, oricine îl poate găsi. A criticat atunci Alianța NATO:
”Alianţa Nord-Atlantică a ales să rezolve criza din Kosovo printr-o intervenţie armată.
Din nefericire, dreptul internaţional nici nu justifică, nici nu legitimează intervenţia împotriva Serbiei, cu atât mai mult cu cât mijloacele de rezolvare pe cale diplomatică a conflictului nu erau epuizate.
A ne limita doar la a susţine necondiţionat şi nenuanţat poziţia NATO este neproductiv şi, repet, regretabil.
Dar să nu ne amăgim. Dacă intervenţia NATO în Kosovo va avea ca rezultat secesiunea acestei provincii a Serbiei, vom asista la o explozie de mişcări secesioniste în întreaga Europă.”
Până la urmă istoria ne arată că nu a avut nicio explozie de mișcări secesioniste. Ba chiar Europa a devenit mai unită în structura numită Uniunea Europeană.
Paradoxal, deși a criticat bombardamentul NATO, Iliescu s-a abținut de la vot în Parlament. În sens că PSD nu a votat nici da, nici nu.
Doar PRM a fost categoric împotrivă. Așa că România a ajuns să permită survolul avioanelor NATO, respectiv să intre și mai mult în grațiile Alianței.
Dar cum a fost posibil asta?
Emil Constantinescu povestește că a avut o discuție cu Ion Iliescu.
I-a spus că nu va mai candida pentru un nou mandat de președinte. Prin urmare, Iliescu va lua ușor al doilea său mandat.
I-a mai spus că îi permite să trimită pe cineva la Televiziunea Națională să-l critice pentru că el, Constantinescu este de acord cu survolul României de avioane NATO.
I-a cerut însă un singur lucru. Să nu se opună survolului în Parlament, să nu voteze împotrivă.
Iliescu s-a gândit un pic, apoi a spus, Da.
Constantinescu și-a dat seama că așa va fi. Spune că pe acele vremuri cuvântul dat însemna că omul se ținea de el.
Și s-a ținut. PSD(atunci se numea PDSR) a decis să abțină.
România a permis survolul cu o largă majoritate în Parlament.
De unde știu? Mi-a povestit Emil Constantinescu într-un interviu la Euronews Romania.
Fostul președinte mai spune despre aderarea la NATO și despre decizia grea pe care România a luat-o ca să se pună la adăpost de pericolul rusesc:
”Dacă nu exista NATO, România ar fi fost astăzi fie în situația Belarus, fie în situația Ucrainei.
Vă amintesc situația în care ne aflam. Ori eram o piesă a uniunii statale cu Rusia, ori aveam o evoluție de tip Belarus, ori…”
Paradoxal este că atunci a fost bombardat și Muntenegru, parte din Iugoslavia. Acum Muntenegru este membru NATO.
România a devenit membră NATO la scurt timp după bombardarea fostei Iugoslavii. A primit invitația trei ani mai târziu, în 2002.
Ion Iliescu era președinte în acel moment.
Bombardamentele Serbiei au durat din 24 martie 1999 până pe 11 iunie 1999.
Acestea sunt informații, părerile vă aparțin.
Vă mulțumesc că îmi urmăriți și îmi distribuiți postările.”
@Bloomberg. Nu neg respectivele afirmații. Hai să-ți zic un punct de vedere al cuiva cu poziție politică măricică în vremea aia – Milică, dealtfel pe bună dreptate, considera o inepție bombardarea Iugoslaviei pentru a forța debarcarea lui Miloșevici și oprirea răspunsului brutal împotriva populației la provocările mafioților kosovari susținuți de saudiți. A făcut prostia să-și exprime public poziția – nu asta era problema ci forma – a făcut-o cu nesiguranță. Unul ca Băse’ ar fi zis *bă Clintoane, faci o tâmpenie da’ noi suntem cu voi și la idioțenii* Sistemul de atunci, probabil același de acum, cel mai probabil la ordin venit pe linie de KGB, a plusat și l-a făcut să creadă că o opoziție la atitudinea Occidentului, la rândul ei exagerată de mizeriile politichiei interne americane, gen rochița lu’ Monica Lewinsky, ar însemna o aruncare a României într-un coș balcanic din care ar fi urmat zaveră Kosovo-style în secuime. Milică a fost cârpă și a pus botu’ la idee. Posibil să i se fi întărit ideea și de Tony Blair – politicienii occidentali pot fi foarte persuasivi și foarte cinici când își văd viitorul politic periclitat. Milică nu a-nțeles că ungurii, cât de răi or fi, nu pot face în Ardeal ce-au făcut fundamentaliștii suniți aliați cu mafioții locali în Kosovo, chiar și cu sprijinul CIA, MI6, DGST și care și-or mai fi vârât coada pe-acolo. Nici nu a-nțeles că se poate descurca fără bla-bla-bla parlamentar, ci doar cu o acceptare tacită a survolului avioanelor și cu conectarea radarelor la sistemul NATO. Nici nu a-nțeles că Sistemul îl trage pe sfoară sau că Iliescu n-are curaj să facă circ anti-occidental în parlament. Eu am auzit de varianta trocului Milică – Ilici în genul susținere PDSR pro-intervenție militară versus reintrare PDSR la guvernare în alianță cu PNȚCD, troc care a căzut la sfârșitul lui 1998 și a avut drept consecință mineriada lu’ Cosma, moment în care a priceput și Milică ce-nseamnă o alianță cu comuniștii, și ca să o poată refuza, parțial din onoare fără sens (mda, da’ așa-i politichia dâmbovițeană), parțial de teama unei noi agitații similare mineriadei, s-a declarat învins de Sistem, în mod oficial în 2000. A – e posibil și ce-am auzit eu să nu fie adevărat sau să fie doar o imagine a evenimentelor văzută dintr-un punct de vedere limitat politic – dracu’ știe …
Gigi Gagu- ai prea mult bun-simt, cateodata mai lasa-l, ca Mafaldele nu-nteleg de logica.
Gagule, Ilici ne-a dat doi inamici, in stil kaghebistic, de scoala veche. In viata ca si in manele tre sa ai dusmani. Inamicii au fost in ordine monarhia, si apoi ungurii.
Si acum, am urmarit stirile zile de la recorder, parte din procesul meu de dimineata, si ascultam o parte din cei cateva sute de indivizi care s-au dus la catafalcul sau. Un neneica, posibil sculer pensionat, ne spunea cum Iliescu a fost cel mai bun presedinte. Ca, domnul sculer, are el informatii de la cineva, ca daca nu era dansul, aici era Iugoslavia.
De la revolutie pana in prezent, ungurul dom’le. Au reangajat tot aparatul securitatii in trei entitati noi infintate motivand ca rup aia tara, agitatie care inca mai este folosita in prezent. Asa, aparandu-ne de unguri, unii find chiar fostii tortionari, si-au primit pensii bine meritate, statut social si desigur respect pentru mana care ii hraneste. Avand acesta stuctura de baza, am pornit la drum in anii 90′ la acea debandada nemaintalnita, furtul unor ani din viata efectiv. Furtul acela salbatic, caritasuri si bancorex-uri, tunuri peste tunuri de umileam orice artlerie de pe planeta, nu putea exista fara acest sistem bine pus la punct in 90.
„Diversiunea etnică din martie 1990 de la Târgu-Mureş, care a vehiculat fără temei real ideea că „ungurii vor să ia Ardealul”, a constituit pretextul înfiinţării SRI pentru a apăra unitatea naţională a statului, aflată, chipurile, în pericol. Fosta Securitate a fost astfel „reactivată” în mare măsură. Represiunea tipic comunistă a manifestaţiei (anticomuniste) din Piaţa Universităţii, a presei libere, a partidelor democratice şi a societăţii civile a fost organizată de către puterea politică cu implicarea SRI, a Armatei şi a Poliţiei”.
Pag 624 raportul de condamnare a comunismului.
N-am m-am dat nici un moment sculer-matrițer și n-am susținut asta. Eu ziceam că tocmai n-avea cum să fie Yugoslavia 2 la noi, și mai ziceam că Milică a pus botu’ la trombon și nu s-a prins de șpil ..
Gagule, eu nu stiu ce interpretezi tu din ce scriu eu, dar nu asta am spus. Uita-te la stirile recorder, un nene, in varsta, care parea a fi venit de prin o uzina a zis ca daca nu era Ilici, aici era praf si pulbere.
Eu am inteles ce ai spus tu, eu completam.
Mai fratilor, ce aveti azi? V-a tulburat pierderea a ceea ce parea nemurirea intruchipata. Ati realizat ca-cu o moarte suntem toti datori.
Pe vremea aia România a permis și trecerea avioanelor rusești cu militari și tehnică care au ajuns în Kosovo.
https://youtu.be/AbWmIZAjIIM?feature=shared
Să ne fie rușine!
Ca ne place sau nu are dreptate nebunul de Gherman.
Un nou editorial video în care omul pune răspicat moțul pe i (i de la Iliescu) exact în lumina ce o merită:
https://youtu.be/_egs87E1emc?feature=shared
Asemenea oameni, sau „doamna în rochie albastră” (un interviu tulburător cu ea este pe hotnews) și mulți alții cu mintea limpede ar fi fost firesc a fi invitați să comenteze la televiziuni funeraliile, nu toți lingăii.
Am dat click pe linkul de mai sus unde Gherman, a pus imginea din ziar cu un copilas de o luna decedat la revolutie, impuscat in casa. O imagine reala, din realitatea acelor zile. Iarta-ma, nu am puterea sa ma uit mai departe.Mintea mea blocheaza astfel de scene si situatii, pentru mine cel putin de o durere profunda, o durere pe care recunosc nu pot sa mangeriez nicicum.
Ba trebui sa te uiti tenente si sa arati si la altii. Ca sa nu li se para ca exagerezi cand vorbesti despre crimele de atunci
Ce diferenta fata de inmormantarile lui Coposu si a regelui Mihai, cu multimi uriase pe strazi. La Ilici nu a fost nimeni pe strada si vreo 40 de nauci la intrarea in cimitir.
Iar mormantul trebuie pazit ca sa-l apere de multimea de fani care vor sa-si aduca ultimul omagiu printr-un jet de urina
Istoria, mai devreme sau mai traziu, isi face dreptate singura, indiferent de opinile noastre sau chiar alegerile noastre, bune sau mai butin bune.
Babaieti, zice-ti-mi si mie care e faza cu afetul de tun. La Regele Mihai, da, clar. A fost sef de stat in timp de razboi. Ilici? la ce razboi a fost? Intreb si eu.
Si acum, toti fostii presedinti beneficiaza de hummer si tun?
Bai nene…
Și pe mine m-a stupefiat faza cu tunul. Dragă domnule Lt, eu cred că explicația e simplă: nimeni dintre cei de acolo, organizatorii funeraliilor, nu cunoaște simbolistica funerară, nici pe cea militară.
Careva și-o fi adus aminte că a zărit acel tun prin vreo magazie și – bingo! – aia a fost… Precum la înmormântările de la țară, unde babele satului se străduiesc să aplice cât mai sîrguincios cutume ale căror semnificații nu le înțeleg…
Se prea poate sa ai mare dreptate coane Arsenie. Pai, simbolistica tunul este ca ultim si cel mai inalt onor acordat unui militar decedat. Militar, musai. Singura exceptie notabila din cate stiu a fost la Regina Victoria a englejilor. Regina Elisabeta, recte capitan, arma auto, Elisabeta Windsor s-a achitat de acesta obligatie, chiar pe timp de razboi.
Bai frate… ce fac oamenii astia?
Oke, ca la unii monarhi e treaba simbolistica doar ca au primit ceva grade aiurea… asta e alta poveste si noi chiar ar trebui sa tacem dracului din gura aici, cu generali precum Iordanescu, Nastase sau Oprea si Ontanu.
Ceea ce a lipsit, în acest dezmăț stupefiant al simbolisticii funerar-electorale, îndrăznesc să adaug eu…
https://youtu.be/uNb54rwDQJM?feature=shared
Corul Armatei Roșii, solist tov. Leonid Kharitonov, artist al poporului. Clipul este semnat de cameramanul lui Hitler.
Daca era un cameraman „fritz” adevarat nu colabora cu „ocupantu” psd :-)))) [Dominic Fritz face apel la PSD să nu iasă de la guvernare: E un partid responsabil, istoric. Doar împreună putem scoate țara din criză:-))) da zi bosulica cine a bagat tara in criza… cumva voiculescu/ciolacu ?]
https://www.antena3.ro/politica/alegeri-locale-2024/primaria-dominic-fritz-pierdut-toti-banii-spitalul-de-pediatrie-timisoara-711326.html
DEMISIAAAAA si 30 de zile penitenta la mormantul lui Iliescu :-))))) el si tot partidu :-))))
PS mai prost ca „ncopetentu” grindeanu care l-a facut din vorbe si nici nu a fost la inmormantarea lui ilescu !
https://www.youtube.com/watch?v=RblEr1XpwBs
… si Ghe Ghe Dej a fost „plimbat” pe tun
https://youtu.be/bc-CLH8owwM?si=V4-bVg-BNKBZDHjO
… poate nu știm noi, o fi avut si Ilici „grad”
a luptat in prima linie din studioul TV la revolutie 🙂
unii traiesc mai mult :-)))
https://www.nytimes.com/2025/08/05/world/europe/stella-rimington-dies.html
altii traiesc mai putin :-))))
https://www.mediafax.ro/social/istoria-fara-perdea-doi-frati-spioni-emil-si-manole-bodnaras-unul-in-slujba-rusilor-celalalt-a-lui-antonescu-19262764
PS la mucusor o sa faca usr-isti un lant uman de la cotroceni la ghencea nu va fi nevoie de afet de tun :-))))