LA SERBAREA PATRONULUI REGIMENTULUI 2 PIONIERI DE GARDA 21 MAI 1932 – Cazarma Otopeni Regele Carol al II lea, proprietarul Regimentului, Marele Voievod Mihai de Alba Iulia, Nicolae Iorga, prim ministru, Gl. C. Stefanescu Amza, ministrul armatei, Generalul Partenie, secretarul general al M.A., foștii miniștri, Gl. Cihovschi și Gl. Istrate, Inspectorul general al geniului, Gl. Ignat
Încheiăm în scurt timp acest an stimați cititori și conform tradiției(deja) al site-ului nostru trebuie să trecem în revista noastră de front încă o unitate cu însemnătate istorică deosebită, respectiv încă o unitate care a primit cea mai înaltă distincție posibilă în epocă, respectiv statutul de gardă. Vom face un scurt popas asupra Regimentului 2 Pionieri Gardă, unica unitate din arma pionieri, actuală geniu, care a deținut acest statut. Desigur, vom face mențiunea din start că unitățile de gradă ale Brigăzii mixte de Gardă, devenită ulterior Divizia de Gardă, erau completate de unități care aveau acest statut, dar nu făceau parte din organigrama diviziei.
Povestea regimentului este sinonimă cu istoria armei geniu și evoluția acesteia în cadrul Armatei Române. La 31 mai 1859 domnitorul Alexandru Ioan Cuza aprobă raportul Consiliului de Miniștrii nr. 1902 prin care se înființează primul batalion de geniu, la Iași. La scurt timp după acest eveniment, în 1860 la București este înființat un al doilea batalion de geniu, ambele unitati fiind reunite într-un regiment de geniu pentru scurt timp. În anul 1862 se desființează Batalionul 1 Geniu de la Iași, iar Batalionul 2 Geniu de la București devine Batalionul de Geniu.
Ca să înțelegem următoarea etapă evolutivă a unităților care vor deveni Regimentului 2 Pionieri de Gardă , trebuie să avem în vedere specificul armei geniu și evoluția sa în acea epocă istorică. Dacă în cazul armei infanterie spre exemplu, sau al armei precum artileria, putem trasa o linie continuă evolutivă și liniară începând cu epoci chiar pre-Cuza, la geniu este mai complicată situația. Arma geniu deși forma teoretic un batalion apoi un regiment în epoca post 1850, practic nu discutăm de o unitate în sensul clasic al termenului, o structură unitară și cu un grad ridicat de coeziune de grup. Batalionul și ulterior regimentul funcționa mai degrabă precum un inspectorat de armă iar unitățile sale, la nivel de companie sau chiar de pluton sunt atașate unor unități de luptă astfel încât să sprijine acțiunile acestora. Mari unități de geniu au fost o raritate în epocă, o raritate chiar și pentru armatele marilor puteri europene.
Ca atare structura batalionului de geniu avea o companie de „minări” cu o secție de topografie și 3 companii de săpători. Adițional, tot ca structuri de geniu mai exista și o companie de pontonieri. Tot în acesta perioadă arma geniu devine mai complexa iar în urma unei noi reorganizări batalionul avea în compunere un stat major, un pluton independent, o scoală a trupei de geniu și cinci companii, patru de săpători și una de pontonieri.
Trebuie să notam însă că batalionul de geniu nu doar că participa la activitățile specifice militare însă adițional construiau cazărmi, ateliere, tabere, spitale și orice necesar desfășurării operațiunilor militare pe timp de pace dar și de război.
În războiul de independență unitățile de geniu au contribuit prin lucrări genistice cât și prin sacrificiu la obținerea victoriei asupra redutei Plevna. Pe lângă activitățile specifice de pontonieri respectiv cele de fortificații, elementele de transmisiuni în faza lor incipientă se regăseau în rândul armei geniu, ca mai apoi să devină armă de sine stătătoare. Mai exact, structurile componente ale batalionului de geniu au asigurat comunicațiile pentru nevoile unităților românești.
Înțelegând utilitatea dar și necesitatea armei geniu, în anul 1880 domnitorul Carol I dispune crearea unui nou batalion de geniu, respectiv batalionul 2 geniu format din 6 companii, două de săpători, una de pontonieri, două de căi ferate și una de telegrafiști. Batalionul 1 se reorganizează de asemenea similar batalionului 2. Desigur, acest lucru a fost realizat în epocă pentru crearea unui regiment de geniu, obiectiv realizat în anul 1882 sub comanda colonelului Constantin Poenaru. Deși discutăm de un regiment, batalioanele acestei unități sunt subordonate corpurilor de armată.
Având deja independența de stat cucerită pe câmpul de lupta, Regele Carol Întâiul solicită armatei planificarea dezvoltării armei geniu și implicarea ei în fortificarea Bucureștiului și a zonei întărite Focșani -Nămoloasa- Galați socotind că orice conflict viitor va avea să vină, fortificațiile vor fi un avantaj strategic categoric. Prin urmare armei geniu i se adaugă un al doilea regiment, iar regimentul 1 comandant de colonelul Anton Berindei execută misiunea de fortificare a Capitalei sub inspecția periodică a monarhului.
În anul 1908, ca urmare a reorganizării armatei prin dispoziția ministerială Nr. 90 din 31.03 Regimentele 1 si 2 Geniu sunt desființate ca structură, iar din efectivele acestora s-au constituit batalioane de sprijin in cadrul corpurilor de armată existente.
În toată această perioadă, până în anul 1913 batalioanele fostului regiment 1 geniu primește dotări considerabile, apărând în rândul acestei arme primele mijloace auto-moto. Tot aici apare și prima companie de specialiști, înglobând cea mai nouă tehnică disponibilă în epocă. Compania devine batalion în 1913. Tot în cadrul acestor batalioane apare și prima secție de aerostații din armata română.
Așa cum am menționat și în cazul armei artilerie, Principele Carol de Hohenzollern a luat în primire un batalion de geniu în 1864 și atunci când a trecut în lumea celor drepți, după 48 de ani de domnie, „bravul artilerist” a lăsat în urma un regiment de pontonieri, un regiment de cai ferate, cinci batalioane de pionieri, un batalion de specialități cu o companie de aerostații. O evoluție remarcabila în epoca orice termen am lua, mutatis-mutandis și păstrând desigur proporțiile și evoluția tehnologica a fiecărei epoci.
Primul război mondial a însemnat un test greu al armei geniu. Batalioanele de geniu au participat la operațiunile desfășurate de Armata Română prin lucrările specifice armei. Anul 1917 a însemnat contribuția majoră a armei geniu în realizarea victoriilor de la, Mărăști, Mărășești și Oituz. Jertfa a venit desigur pe măsură, peste 1000 de morți din această specialitate doar. Batalionul 2 Pionieri subordonat Armatei I-a, Corpul III de Armată a avut de asemenea pierderi mari asigurând lucrările genetice specifice necesarului marii unități din care făcea parte.
Eroismul unităților de geniu a fost marcat ca atare de monumentul Geniului, „Leul”, din București, având inscripția „SPUNEȚI GENERAȚIILOR VIITOARE CĂ NOI AM FĂCUT SUPREMA JERTFĂ PE CÂMPURILE DE BĂTAIE PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI”.
În perioada imediat următoare primului Război Mondial, Batalionul 2 Pionieri participă la realizarea unor lucrări de interes public, respectiv în anul 1922 își mărește efectivele ajungând eșalon regimentar. În 1923 primește în administrare Fortul 3 din Otopeni. Mai mult de atât, în perioada 1923-1928 efective ale regimentului sunt detașate la Cernavodă pentru lucrări de interes militar dar și de utilitate publică. Poduri, căi ferate și desigur fortificații. Ca atare în 1929, în prezența principelui-regent Nicolae, la Cotroceni, drapelul de luptă al regimentului este decorat cu Ordinul „Steaua României”.
Epoca de aur a Regimentului 2 Pionieri a fost în mod previzibil epoca Regelui Carol al II-lea. Regele a acordat înaltul patronaj regal acestui regiment din motive desigur istorice. A fost unitatea purtătoare de drept a tradițiilor primei unități de geniu din Armata Regală Română și o unitate cu o continuitate impresionată, egală cu existența statului român. Adițional, exista și un motiv personal în spatele acestei distincții. Regele în copilărie a purtat uniforma de fruntaș, a Regimentului 1 Geniu dislocat în garnizoana Cotroceni, primul său contact cu armata fiind în cadrul acestei arme. În perioada 1931-1940 regimentul beneficiază de o atenție deosebita din partea monarhului, primind repetate vizite și inspecții. Adițional pregătirii ofițerilor armei geniu li se acordă o atenție deosebită, neexistând nici o unitate a Armatei Regale care să aibă atat de mulți ofiteri școliți în străinătate. Oarecum lesne de inteles, deoarece discutam de o arma tehnică, iar școlile Politehnice din Europa de Vest devin Alma Mater pentru această armă a armatei române, cu precădere scoala franceză, cea germană și cea austriacă.
Având în vedere elita intelectuală care forma corpul ofițeresc al acestui regiment, comandanții nu puteau fi mai prejos. Cei numiți în functie au desigur girul monarhului însă competența este criteriul principal, ca atare sub comanda col. Tudor Orezeanu, regimentul cunoaște cea mai mare dezvoltare, având desigur și sprijinul monarhului. Cu privire la col. Orezeanu aș face mențiunea că în perioada generalului ulterior al mareșalului Antonescu nu doar că si-a continuat cariera militară în funcții de importanță strategică dar a fost și avansat la gradul de general.
Colonelul Orezeanu, în ținuta de ceremonie a regimentului
Revenind, în 1937 prin Înaltul decret regal Nr. 19, regimentul primește oficial statutul de gardă, și însemnele specifice. Tot în 1937 are loc și deschiderea noii cazărmi a Regimentului din Fortul 3 Otopeni, impresionantă și realizată după toate standardele vremii. Uniforma devine ușor reperabilă în cadrul structurilor cu statut de gardă din Armata Regală Română, respectiv avem tunica bleumarin similara Regimentului 6 Dorobanți de Gardă cu paftale de Gardă pe mâneci de culoare neagră și pantaloni negri cu lămpaș roșu, similar unităților de artilerie.
Portretul oficial al Regelui în ținuta Regimentului 2 Pionieri de Gardă
În timpul rămas până la începerea celui de-al II-lea Război Mondial, regimentul dar și garnizoana Otopeni au reprezentat un punct strategic în cadrul relațiilor diplomatice dezvoltate de România în acea perioadă. Înalte delegații civile dar și militare au fost primite cu onor de către regiment, iar noua garnizoana construită la ultimele standarde din epocă reprezenta cartea de vizită a armatei în acea perioadă dar și un centru cultural, diplomatic si de protocol.
În 1939 la comanda regimentului este numit colonelul C. Eftimiu, avansat la gradul de general în cel de-al doilea Război Mondial, comandant al transmisiunilor Armatei a 4-a pe frontul de est, și ofiter decorat cu cea mai înaltă distincție de a statului român, ordinul „Mihai Viteazul”. Până la intrarea în Război a României regimentul a participat la înlăturarea efectelor devastatorului cutremur din 1940.
Colonelul C. Eftimiu, purtând uniforma de zi a Regimentului 2 Pionieri Gardă, se distinge pe epoleții negri cifrul regal, chestiune specifică doar unităților de gardă.
Începând cu luna noiembrie 1940 Arhivele MApN sunt mutate în garnizoana regimentului, fiind socotită o unitate de gardă dar și o unitate plasata într-un punct greu accesibil, fortificat. Intrarea României în cel de-al doilea Război Mondial a însemnat mobilizarea regimentului în acest context. Cazarma Otopeni primește un detașament german pe care îl cazarmează alaturi de partea sedentara a unității românești.
După cum am menționat rareori în timp de război regimentele de geniu pot acționa unitar sau este necesar să acționeze unitar. Prin urmare detașamente ale Regimentului 2 pionieri sunt trimise în sprijinul unităților combatante asigurând lucrări genistice pentru desfășurarea operațiunilor militare în condiții bune pe tot parcursul avansării Armatei române până la Stalingrad.
Momentul 23 august 1944 regăsește elementele componente ale regimentului desfășurate în Moldova în vederea asigurării lucrărilor de fortificație specifice apărării teritoriului național în fața unei forțe invadatoare. Ulterior parți ale regimentului au fost trimise în Transilvania pentru lucrări de consolidare ale unor poduri și viaducte respectiv efectuarea lucrărilor de consolidare viaductul Caracău iar mai apoi s-au asigurat și lucrări de deminare în zona Mureșului. Aici, există mărturii deosebite cu privire la membrii ai regimentului, militari români de origine săsească și a caracterului comandaților acestui regiment. Comanda regimentului a primit dispoziție că militarii români de origine săsească să fie predați trupelor sovietice, militari care au servit cu cinste și onoare drapelul României, și unitatea din care au făcut parte. Comanda regimentul a creat acte false pentru ei și i-a trimis la alte unități, raportând că o parte din ei au murit în urma lucrărilor de deminare. Povestea aparține lui soldului pionier de gardă Vasile Crișan, născut Waldemar Faber.
O ultimă mențiune a Regimentului 2 Pionieri de Gardă apare la 10 august 1947 când unitatea este arondată nou createi regiuni II militare. Desigur organizarea în regiuni militare după model sovietic fiind încă un pas spre transformarea României într-un stat satelit URSS. După înlăturarea prin mijloace specific sovietice a monarhului, primele unități militare desființate nu pot fi altele decât cele identificabile cu persoana șefului de stat, Regimentul 2 Pionieri este desființat și dispare în negura timpului, iar garnizoana Otopeni devine un depozit de echipament militar, iar mai apoi o unitate de transmisiuni începe să fie cazarmată acolo.
Aici încheiam stimați cititori și această poveste, o poveste cu pionieri însă o poveste identificabilă cu istoria armei geniu din Armata Română și însăși istoria statului român modern, până în 1948, dacă este să recapitulăm cronologic istoricul acestei unitati: Batalionul 2 Geniu (1860-1862), Batalionul 1 Geniu (1862-1866), Batalionul de Geniu (1867-1880), Batalionul 2 Geniu (1880-1882), Regimentul 1 Geniu (1882-1908), Batalionul 2 Pionieri (1908-1922), Regimentul 2 Pionieri (1922-1937), Regimentul 2 Pionieri de Gardă “Regele Carol al II-lea”(1937-1940) și Regimentul 2 Pionieri de Gardă (1940-1948).
Astazi, evoluția unităților de gardă rămâne din păcate doar apanajul pasionaților de istorie militară. Cu toate acestea, trebuie să amintim aceste povesti cu grăniceri, cu dorobanți, cu vânători, cu artileriști respectiv cu geniști. Reînnodarea acestor tradiții ar fi putut însemna continuarea acestor povești și adăugarea unor capitole noi. Din păcate majoritatea poveștilor noastre se încheie o dată cu distrugerea integrală de către comuniști a instituțiilor tradiționale românești, lăsând spațiu în prezent doar la un ciudat amestec de tradiție românească pre 1948 și modele rusești la care adăugam o „glazură” de practici vestice. Din păcate atât am ales noi să înțelegem din istoria noastră bogată din această perspectivă.
Mă semnez al vostru lt(rez), și vă urez un an nou fericit, înțelegere, prietenie și mai ales pace, tuturor. Fie ca cei care au scris aceste pagini de istorie prin exemplul lor să ne îndrume spre un viitor mai bun. Respectând memoria înaintașilor noștri, să ne gândim bine la alegerile pe care le facem, și ce ar fi ales ei daca fatidicul an 1947 permitea alte opțiuni decât cele făcute cu baioneta rusească în spate.
Sacrificiul, curajul și demnitatea acelei generații ne obligă.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Surse :
https://amnr.defense.ro/news/24 –
https://acmrrag.ro/wp-content/uploads/2016/02/Istoric-pontonieri.pdf
https://www.armyacademy.ro/reviste/1_2003/d7.pdf
https://amnr.defense.ro/news/24
buletinul Arhivelor Militare – Revista „Document” Nr. 2 (80) /2018 https://amnr.defense.ro/webroot/fileslib/upload/files/Revista_Document/Revista_080_2018.pdf
buletinul Arhivelor Militare – Revista „Document” Nr. 1 (5) /1999
https://amnr.defense.ro/webroot/fileslib/upload/files/Revista_Document/Revista_005_1999.pdf
Fragment din interviul realizat de Roxana Onica cu dl. Waldemar Faber (n.1910), care cuprinde marturia sădin timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial – https://culturaromana.ro/waldemar-faber-cei-mai-buni-soldati-in-timpul-acelui-razboi-au-fost-romanii/
Regimentul 30 Gardă – Corneliu Andone, Emil Boboescu, Horia Vladimir Șerbănescu – Editura militara – 2015.
Muzeul Memorial Nicoale Iorga – https://www.facebook.com/muzeulnicolaeiorga/posts/la-serbarea-patronului-regimentului-2-pionieri-de-garda-sfin%C8%9Bii-constantin-%C8%99i-el/334615791426463/
