Romanii vechi. Istoria noastra – Romania Tribalia

This entry is part 13 of 27 in the series Romanii vechi. Istoria noastra

Episodul XII- Pagini uitate…Pagini cenzurate Din Istoria Poporului Român: TRIBALIA , partea a-2a

 

 

Stimaţi cititori, permiteţi-ne să vă prezentăm un articol care cuprinde o arie a răspândirii românilor sau vlahilor din sudul Dunării şi Imperiul Asăneştilor (româno-bulgar 1186-1280) care ni se pare de o relevanţă deosebită întrucât chestiunile dezbătute de către domunl profesor Christian Căpinaru sunt mai puţin cunoscute în istorografia românească. Urmează articolul :

Sub această denumire mai este cunoscut teritoriul cuprins între râul Morava la Vest (în Serbia de azi) şi râul Iantra la Est (Bulgaria de azi). A aparţinut în cea mai mare parte ţarului de Vidin, având o populaţie preponderent românescă şi al cărui penultim ŢAR (ce însemna conducător de ţară( !)) a fost Ioan Stratimir (foto), nepotul de fiică al lui Basarab I Întemeietorul, Domn şi Voievod al Ţării RomâneştiDucatul de Vidin afost constituit în 1280 şi cuprindea teritoriul dintre râurile Pec, Lom, Dunăre şi Munţii Hæmus, primul duce fiind Ioan ŞişmanIoan Stratimir s-a născut la Lovec (1324-1325) ca al doilea fiu al lui Ioan Alexandru şi a primei sale soţii Theodora de Valahiacu care se căsătorise  . A mai avut doi fraţi, pe Mihail Asan (n. 1322-m.1355) şi peIoan Asan (m. 1349) amândoi morţi în lupta cu turcii şi o soră Thamara (Chera Tamara), căsătorită întâi cu despotul Constantin (Konstantin), şi apoi cu Murat Isultanul Imperiului Otoman.

Ioan Stratimir

Ioan Alexandru (foto) a continuat politica de strânsă colaborare cu socrul său, marele voievod şi domn de la Argeş, socotinu-se amândoi moştenitori legitimi ai dinastiei Asăneştilor, a cărei tradiţie imperială s-a restaurat acum de cei doi suverani prin adăugirea numelui de Ioan : cel de la Argeş îşi va zice Ioan Basarab, şi după el toţi Basarabii şi domnii Ţărilor Române îşi vor adăuga numele domnesc ‘Ioan’, iar Ţarul de la Târnova pe cel de ‘Ioan Asan’. El se va numi Ioan Alexandru Asan.

Ioan Alexandru

În 1335, Ioan Alexandru, ţarul Bulgariei, s-a îndrăgostit nebuneşte de Sara-Rebecca, o evreică din Constantinopole venită să-i prezinte o jalbă la Târnova. Ţarul Ioan Alexandru şi-a repudiat soţia româncă după un timp (care s-a călugărit sub numele de Teofana) şi s-a căsătorit cu evreica pe care a botezat-o (formal) cu numele primei soţii, acela de Teofana, încornând-o în capitala Târnova.  Inteligentă şi cultivată, ea a exercitat o mare influenţă asupra afacerilor regatului. În timp ce sectele împânziseră Bulgaria şi Biserica ortodoxă însăşi era divizată între autonomişti şi adepţii Patriarhului de la Constatinopole, nimeni nu s-a ofensat de originile sale iudaice. Din contră, cronicarii epocii au fost unanimi în a lăuda marea sa virtute.

Conform cutumei romano-bizantine, Ioan Alexandru îşi asociase fii la tron, pe întâiul născut, Mihail Asan IV încă din 1332, iar pe Ioan Stratimir şi pe Ioan Asan IV în 1337, aceştia primind ca reşedinţă Vidinul şi Preslav. Moartea în luptă cu turcii întâi a celui de-al treilea fiu, apoi a primului născut, a făcut din Ioan Stratimir moştenitorul tronului de la Târnovo. Lucru de neacceptat de evreica botezată, acum Ţarină, care dorea tronul prentru fiii săi Ioan Şişman şi Ioan Asan V ! (în afară de cei doi fii, Ţarina evreică i-a mai dăruit ţarului Ioan Alexandru trei fete, pe

  1. Cheraţa (n.1348-m,1390) căsătorită cu Împăratul Byzantin între 1376-1379 şi mama împăratului byzantin Ioannes VII Paliologos (n. 1370-d. 1408) pentru 5 luni în 1390 ; călugărită în ultimii ani ai vieţii sub numele de Mathissa
  2. Desislava
  3. Vasilisa

În aceste condiţii, Ioan Alexandru împarte ţara în două, întâiului născut Stratimir îi acordă zona de Nord-Vest, cuprinsă între râul Pec, Dunăre, Lom şi munţii Hæmus (Balcani-fostul despotat al lui Ioan Şişman I) şi titlul de ţar, în 1356.

Înâiul fiu al evreicei, nevârstniul Ioan Şişman III (n.1350/1 şi executat pe 3 iunie 1395) e asociat în calitate de co-împărat în 1356, iar al doilea fiu, Ioan Asan e asociat în 1359 (calitate păstrată până la moartea sa survenită în jurul anului 1338).

Ioan Stratimir a continuat politica de alianţă de familie cu domnitorii Ţării Româneşti prin căsătoria (după moartea primei soţii şi a copiilor rezultaţi) cu verişoara sa Ana, fiica domnitoriului Nicolae Alexandru al Ţării Româneşti şi a d-nei Clara. Din această căsătorie au rezultat 3 copii, cunoscuţi fiind : Doroteja (Doroslava), căsătorită cuŞtefan Trvtko al Bosniei şi Constanin II (în bulgară Konstantin II), conducător ca împărat (ţar) al Bulgariei în Vidin şi fostul cneaz al Serbiei Ştefan Lazarevici în ziua de 17 septembrie 1422.

La câţiva km de Vidin se află ruinele unei mănăstiri săpate în stâncă de pe vremea luiStratimir şi a ţarinei Ana. La poiana Albotina, aflată la poalele stâncilor, se întâlnesc românii din satele din judeţul Vidin în fiecare an, în a doua zi de Paşte, venind unii şi de la zeci de km !

Tribalia Occidentală (Timocul «sârbesc»)

Tribalia

Despre existenţa acestei minorităţi române care trăieşte în Serbia de Nord-Est între Morava, Mlava şi Timoc şi o linie care, pornind de la Vârşca Ciuca (Vrska Cuka-Cioaca Mare), trece la Sud de muntele Râtani, (Rtanj-Artani) şi atinge gurile râului Reşava, se cunoaşte prea puţin în România.

Românii trăiesc în 16 plăşi, din cele patru judeţe Nord-estice ale Serbiei, Kraina, Ţârna-Reca (Črna Reka), Pojarevaţ (Podu Lung în română) între 1 000 şi 1 000 000 de suflete. Aşa cum am mai spus, în Evul Mediu acest teritoriu a făcut parte dinŢaratul de la Vidin (locuit de români şi al cărui ultim ţar, Stratimir, era nepotul de fiică al lui Basarab I căsătorit cu Ana, vara lui Nicolae Alexandru şi sora vitregă a luiVlaicu-Vodă). După ocuparea Vidinului de către turci la 1396-1397, în partea vestică, (aprox. Timocul sârbesc de azi) a domnit fiul lor Constantin al II-lea (n.1370 d. 17 sept. 1422 la curtea lui Ştefan Lazerevici al Serbiei). Jumătate din acest teritoriu a fost anexat de Serbia după 1833, iar jumătate a făcut parte din paşalâcul de Vidin. Partea de Vest paşalâcului (Kraina) a fost locuită în continuare de români care se bucurau de provincia autonomă numită Margina, fiind condusă de principi de sânge şi limbă română. Armata otomană trebuia să anunţe din vreme pe ce rute va merge să nu fie «încişi cu sabie, şi pe cai potcoviţi» ; asta când treceau Timocul. Domnitorii Ţării Româneşti au ctitorit biserici şi mânăstiri în acea zonă la Sud de Dunăre, încât la anul 1560 un recensământ turcesc vorbea de 26 de mănăstiri româneşti în provincia autonomă a Timocului-Margina, numită mai târziu de sârbi-Kraina. În sec al XVII-lea,Matei Basarab ctitoreşte o biserică  cu hramul Sf. Paraschiva numită şi Biserica Îngropată, în centrul Vidinului, Capitala Paşalâcului otoman care se întindea până la Belgrad. E deschisă şi astăzi, renovată şi poate fi vizitată. Zona «otomană» situată la Vest de Timoc a fost anexată la sârbi abia în 1833, ca un cadou făcut principelui Miloş Obrenovici (foto) de către guvernatorul militar rus al principatelor române, generalul conte Pavel Kisseleff.

Miloş Obrenovici /Miloš Obrenović ( 1805-1815 episcop grec de Ujiţe )

Milos Obrenovici

Românii din Bor şi Zaicear ţineau minte în 1997, când i-am vizitat, că se aflau de 164 de ani sub robia sârbească. Obrenovicii, care au găsit azil în Principate, unde au cumpărat moşii, i-au persecutat pe români atât în Serbia cât şi în Valahia sau Ţara Românească, gonindu-le preoţii şi închizându-le şcolile româneşti (din sudul Dunării). Cel mai vehement a fost Milan Obrenovici, primul rege al Serbiei, născut în Moldova în 1854 din mama româncă, Maria Catargi, căsătorită cu Miloş Obrenovici(nepotul de frate al cneazului cu acelaşi nume), celebră prin relaţia cu Alexandru Ioan Cuza, căruia i-a făcut de fapt doi copii. S-a dat ordin ca toate numele de familie româneşti să fie «sârbizate» prin adăugarea sufixului «ovici» (ex : Crăciunovici, Stângăcilovici, Iancovici, Balaşevici, etc.), apoi noii preoţi sârbi n-au mai putut boteza copii românilor decât cu nume sârbeşti. Şi cu toate acestea, ei şi-au păstrat până acum conştiinţa de români !

În 1995, un istoric sârb Tihomir Djeordjevici, a efecutat o călătorie pe văile  Moravei, Mlavei şi Timocului, scriind o carte, tipărită în 1906 la Belgrad şi intitulată «Printre Românii Noştri» (Croz nase rumune); în carte povesteşte despre obiceiurile românilor. Unul dintre acestea era sugestiv :

Când murea un român, în sicriu îi puneau alături un ciomag, să aibă pe lumea cealaltă cu ce să se apere de sârbi. Românii fac pomană până la 7 ani, spre deosebire de sârbi, care fac până la un an. Din al doilea an, românii pun pe masă, alături de bucatele pentru pomană şi un ciomag cu care dau periodic sub masă, să nu fie vreun sârb care să fure pomana românilor.

Obiceiuri păstrate şi azi.

Cristian Căpinaru

harta

Limitele Serbiei medievale. Timocul nu a aparţinut niciodată în întregime Serbiei, iar vestul regiunii doar pentru o scurtă perioadă de timp. Graniţa răsăriteană a statului a fost, de regulă, râul Morava

*Notă Bibliografică:

Mai întâi mulţumim d-lui Prof. Cristian Căpinaru care a lămurit o parte din zona întunecată a istoriei noastre despre care s-a scris aproape nimic, dar îmi promisese d-nul Dr. Ivo Gheorghiev, liderul românilor din Timocul Bulgăresc că va studia problema cu nişte specialişti şi îmi va comunica datele pe care le conţine istoriografia bulgărească, în relaţia cu naţia românească.

D-nul Cristian Căpinaru de aproape 18 ani, de când s-a deschis «Chestiunea Timoceană» ştiu că se documenta cu privire la istoria necunoscută a românilor timoceni din Dacia Aureliană-Timoc; de aceea este un merit că dânsul deschide o fereastră spre mormântul lui Basarab I şi ceilalţi domnitori români şi bulgari, care pe vremurile acelea făcuseră un imperiu împreună şi limba română se folosea, după unii, şi la Târnovo şi în Ţara Românească. Uneori nu se putea face deosebire între românii din nordul şi cei din sudul Dunării, cum nu se poate face distincţie nici azi. Deşi istoria românilor este foarte săracă, în datele pe care le cunoaştem relativ la românii din Dacia Aureliană, nu s-a văzut o preocupare până de curând despre aceşti români, scriindu-se despre ei în 10 ani, cel puţin 20 de cărţi, dar mai puţin la obiect din lipsă de documentare. Ştiam din istoria uzuală din şcolile româneşti că Vlaicu Vodă, domnitorul Valahiei sau Ţării Româneşti (Valahia îi spuneau străinii, iar românii îi spuneau Ţara Românească) a fost «chemat în zile grele să dea ajutor militar românilor din Timoc, ţinutul Vidinului.

Mai trebuie amintită încă o contribuţie la cultura balcanilor adusă de către principesaAna, sora lui Vlaicu Vodă şi fiica d-nei Clara, care era catolică, soţia lui Nicolae Alexandru, unde principesa măritată cu Stratimir de la Vidin publica prima carte bulgărească cu poveţe din religie şi din viaţa femeilor, numită «Vidinskijat Zbornik» 1250. Este cea mai veche carte scrisă de o româncă din neamul Basarabilor pentru româncele din sudul Dunării în Evul Mediu. După tradiţie se spune că la curtea  luiIoan Stratimir de la Vidin se vorbea limba rumână şi că există chiar documente în limba română, spunea un profesor.

Legăturile de rudenie şi de familie erau atât de apropiate încât de-o parte şi de alta a Dunării, românii se vedeau ca fraţii, iar domnitorii, ţarii se vedeau ca rude – verişori şi alte grade de rudenie. Chiar şi de frontispiciu din pronaosul bisericii domneşti din Curtea de Argeş, se mai poate citi şi azi, dacă vrei să nu te faci te râs că eşti român, cam aşa:

«Io Ion Basarab I domnul Ţării Româneşti şi al Amlaşului şi Făgăraşului, Herţeg şi încă şi peste Dunăre, domnitor al Oblastiei Vidinului»

Aici trebuie să pomenim despre colaborarea dintre armatele româneşti şi bulgăreşti în perioada aceea când au avut şi un imperiu împreună. Ţarul Duşan al sârbilor era îngrijorat de pericolul pe care-l reprezentă alianţa dintre bulgari şi români, pentru Serbia care nu urcase nici la jumătatea Moravei, nici în părţile Nişului; dar se gândea la o expansiune care să-i înglobeze pe români sau vlahi şi pe bulgari, chiar visa Constantinopolul. Până una alta, având o cavalerie puternică, s-a repezit în Grecia şi a cucerit-o, declarându-se «Ţar al sârbilor şi grecilor» (Car srba i grka), obligându-i pe greci să ceară sprinjin militar din partea turcilor, ca să scape de sârbi. Aceasta este de fapt opera sârbilor care au izbutit săi aducă pe turci în Europa, şi care până la urmă, în loc să tragă vre-un folos, au fost desfiinţaţi ca stat, tocmai de aliaţii lor turci. Ţarul Dunşan a fost cel mai important ţar al sârbilor care a urmărit să anexeze şi o parte din Ţara Românească ca să cucerească Oltenia, deoarece bănuia că la Craiova trebuie să fie bunătate de sârbi, iar atunci s-a constatat că nu e picior de sârb s-a întors cu armata lui din Craiova în Serbia la Cruşevaţ, capitala Serbiei. În timpul acesta, sârbii intră să cucerească Bulgaria. Are loc bătălia de la Verlbuşt Qustendil în anul 1330, unde participau ţarul bulgar Mihail şi domnitorul Ţării Româneşti, Basarab I. Nenorocirea este că în luptă, ţarul Mihail cade de pe cal şi este ucis de sârbi, iar bătălia este pierdută; abia acum se naşte Ţara Românească sau Vlahia.

După dispariţia Serbiei ca ţară în Balcani la 1389-1393 au urmat cel puţin 5 războaie în care sârbii au luptat ca aliaţi ai turcilor sperând că vor obţine libertatea şi statutul de ţară independentă. În peninsula balcanică n-a existat vreo ţară liberă creştină recunoscută de sultanii turci, înafară de provincia autonomă Margina, a rumânilor din Morava-Timoc. Din toate acestea se poate vedea înţelepciunea a românovlahilor şi erorile politice interminabile ale domnitorilor sârbi şi politicienilor de până azi.

Referitor la Tribalia, doresc să vă spun atât, că prin anul 1995, l-am aşteptat pe aeroportul Băneasa pe luptătorul şi scriitorul timocean, născut în Tianuţ, sub numele de Ion Popov, iar în scrieri, pentru a preveni răzbunări din partea statelor slave împotriva sa, îşi schimbă numele în Nicopole Passarowits Dunonia Svistu, şi publică la Paris cartea «Tribalia» în care se străduieşte să arate că românii timoceni din Serbia şi din Bulgaria în perioada clasică a istoriei se numeau tribali şi ocupau întreaga peninsulă balcanică. În evoluţia lor au avut bătălii cu împăratul Alexandru cel Mare pe care se zice că l-au înfrânt într-o bătălie, fiind foarte viteji. Aceştia erau un fel de strămoşi ai dacilor, porecliţi mai târziu «vlahi» sau «creştini», «mizi» şi «rumâni». El căuta să mă convingă că în scrierile mele să modificăm denumirea actuală a românilor timoceni din aşa zis-a Vale a Timocului, denumire complet improprie, deoarece regiunea Timocului, după râurile pe care le traversează spre Dunăre, sunt mai multe văi şi anume: Morava, Dunăre, Mlava, Pec, Timoc, Lom, Augusta-Ogost, Vid şi Iantra; ceea ce mie mi s-a părut o propunere lipsită de eficienţă şi, prin urmare cu regret l-am refuzat.

Ion Petrov sau Ion de la Vidin a scris mai multe cărţi în limba franceză despre românii din Timoc despre care ne vom ocupa altă dată.

Regretăm  că de atâta vreme am aşteptat din partea lui să dea un semn de viaţă.

 

Cristea Sandu-Timoc

Maica Tereza, născută Agnes Gonxha Bojaxhiu, din Skopje Macedonia, după unii se spune că ar fi locuit în Albania şi că ar fi de neam rămână sau vlahă, iar din alte surse, că ar fi de origine albaneză după mama sa. A primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1979. A fost beatificată de Biserica Catolică în 19 octombrie 2003. Publicăm mai jos un poem care-i aparţine din care se vede înţelepciunea geniului roman sau latin.

«Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti…

Iartă-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse…

Fii bun, oricum.

Dacă ai scucees, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi…

Caută succesul, oricum.

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela…

Fii cinstit şi sincer, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi…

Construieşte, oricum.

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi…

Fii fericit, oricum

Binele pe care-l faci azi, oamenii îl vor uita mâine…

Fă bine, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de ajuns…

Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei este între tine şi Dumnezeu…

N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum.»

Maica Teresa

Maica Tereza-Poem

bufnita

 

07.09.2009 CRISTEA SANDU TIMOC

 

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3 ap. 14, Timişoara

astra_romana_timisoara@yahoo.com

http://astraromana.wordpress.com

Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul  www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis.

Dumnezeu să vă dea sănătate!

Series Navigation<< Romanii vechi. Istoria noastra – Romanii de pe Valea TimoculuiRomanii vechi. Istoria noastra – Dr. Duro Batricevici, Mostenirea romano-vlaha >>

Un comentariu:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *