STAREA DE ALERTĂ, COVID-19

 

HOTĂRÂRE nr. 33 din 02.07.2020 privind stabilirea criteriilor de exceptare de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc din țările membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European precum și aprobarea listei țărilor terțe pentru care se aplică exceptarea 

_________________________________

HOTĂRÂRE nr. 32 din 29.06.2020 privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate după data de 01.07.2020 precum și instituirea excepției de la măsura carantinării / izolării pentru unele țări din Uniunea Europeană și din Spațiul Economic European

_________________________________

16.06.2020 – H.G. nr. 476/2020 privind prelungirea starii de alertă pe teritoiul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

_________________________________

Hotărârea CNSU nr. 29 din 13.06.2020 privind propunerea unor măsuri de relaxare necesare în contextul epidemiologic actual

_________________________________

HOTĂRÂRE nr. 26 din 28.05.2020 – relaxarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 

_________________________________

Ordonanța de urgență nr. 79/2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011
_________________________________

Ordinul al ministrului afacerilor interne și ministrului transporturilor infrastructurii și comunicațiilor privind măsuri și reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19

Ordin al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă

Ordin al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne privind aprobarea regulilor privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță şi măsuri sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţilor religioase

_________________________________

18.05.2020 – H.G. nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Legea nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

_________________________________

OUG pentru reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020

275 de comentarii:

  1. Conspirația iresponsabililor, „libertate fara responsabilitate”:
    https://pressone.ro/conspiratia-iresponsabililor

    Simplu si la obiect.

    5
    • Acum tre sa pricepem ca sunt o gramada mare de idioti care nu sunt de acord cu vaccinarea: coafeze, fufe de fite si alti imbecili isi dau cu parerea. Nu mai amintesc de vegani, de yoghini care se tot spiraleaza etc dar cam aceeasi sub-specie. Mai sunt destui care sunt siguri ca pamantul ori este plat ori gol si locuit pe dinauntru…

      Asa ca ce sa te mai miri, mitingul prostanacilor pt ca in democratie poti sa fii oricat de idiot te-a lasat Dumnezeu pe aceasta planeta.

      23
      • Eu am in mine peste 20 de vaccinuri, majoritatea din armata. Ca Olivia Steer are probleme e alta soeta, e dreptul fiecaruia sa aleaga.
        Nici n’ai pus multe taguri, Mihaeanu 😀

        3
        • Cred c-o sa pun totusi „Masca si Mona bat Corona”..for kicks…
          *editat – gata.
          PS- HoReCa au fost luati prin surprindere cu 1 Iunie, se asteptau – zic eu – la 15 iunie.
          Oricum, nici gubiernul n-a elaborat norme clare de relaxare in domeniu asta (terase, plaje).

          1
          • Fratiori, ma uitam la civili zilele astea. Unii foarte sfidatori, asta e cuvantul. Mai era putin si ne scuipau
            Daca voua vi se pare normal…
            Dezgust, punct

            6
            • ‘ne’ se refera la…

              1
              • In niciun caz la jandarmi

                • Facepalm.
                  Chiar iti pot raspunde cate una alta daca nu erai doar retoric.

                  2
                • Dezgustul nu se explica, Iulian. Daca ai fost pe strada in triula stii despre ce vb, daca nu, nu

                  3
                  • Plec de la premisa ca stii despre ce vorbesti – adica chiar era dezgust. Dezgustul e o emotie de baza zice Eckman iar explicatia implica determinarea cauzelor.

                    Vrei sa continui?

                    2
                    • Am dacut psiho la greu, mai stiu una-alta.
                      Nu stiu cauzele… teribilism, hemenfishism, virusul nu exista, e o conspiratie, ne baga cipuri, toate astea combinate
                      Toti au deveni experti brusc
                      Si in urma unor tampenii din bezna mintii gen vacanta mare
                      Se poate face lejer un doctorat pe tems

                      2
                  • Scumpul meu Vlad,poate se gasesc explicatiuni….
                    Uite aici https://www.youtube.com/watch?v=-XgKTt29HaY
                    Observi cu cata pofta loveste organu’ platitoru’ de taxe si impozite ?
                    Apropos,mai stii cum suna inregistrarea aia de la 112 in cazul fetitei de la Caracal ????
                    Alexandra : „…sunt legata cu sarma…”
                    militian : „…bine,stai acolo…”
                    Alexandra : ” …am fost violata…”
                    militian : „..auzi,inchide ca poate mai sunt si altii……”
                    Dar daca tu spui ca dezgustul nu se explica,te cred :))

                    11
                    • Unde am fost eu educat am fost pregatiti sa protejam si sa plecam fara a astepta recunostinta
                      Am insa dreptul sa fiu dezamagit de atitudinea unor concetateni care considera orice uniforma inamic
                      Aia care fac mereu scandal va rupem capu samd
                      N-am cum sa-i respect

                      3
                    • Nu voi aminti de cei mai iubiti „in uniforma” si de 10 august, unde comportamentul lor a amintit de trupele de soc SA….dar pot aminti cu cata siguranta (si incredere) ati scos din maneca „asul” Alexandru Cumpănașu,in cazul mai sus amintit.
                      Asa ca daca voi la interne va imaginati ca aceste lucruri se sterg din mentalul colectiv cu cateva artificii de imagine va inselati amarnic.

                      7
                • Controlorii de pe STB?

                  😉

        • Bine puctat Vlad, ,,e dreptul fiecaruia sa aleaga.”, dar cat timp oare va mai exista acest drept într-o lume care se prefigurează a fi din ce in ce mai ne-dreapta, nu-i vb doar de ,,coafeze, fufe de fite….” e vb pur și simplu de oameni care au cam multe semne de întrebare cand vine vorba de ,,obligativitate”.

          Apropos George , care-i dreptul tau sa-i judeci pe acesti oameni?

          8
          • Bunul simt?! Civilizatia si traiul in comun inseamna „obligativitate”, altfel e Sahara mare, faci ce vrei, nu deranjezi pe nimeni…

            7
            • Ai tot dreptul sa ai propria opinie si sa actionezi in consecinta dar niciun drept sa-i judeci pe altii, chiar dacă sunt ,,coafeze ” sau o cheama Olivia Ster.

              Vlad a punctat bine, unii dintre noi au și câte 20 de vaccinuri deci unul in plus…. dar nu-i ok sa-i obligi pe oameni sa-l faca.

              13
              • Serghey,
                Sunt 64 de morți pentru că o proastă că Steer are dreptul să vorbească, și cum are ea dreptul să vorbească, am și eu dreptul să o judec.

                11
              • Ba este ok, atat timp cat traiesti in comunitate si prostia unuia ii poate afecta pe altii, nevinovati. Sa sustii ca vaccinarea este malefica tre sa fii total tampit si sa nu ai habar ca lumea, asa cum o vedem noi astazi, are la baza si vaccinarea, eliminarea multor boli prin acest procedeu.

                6
                • Ce nu inteleg cei ca si tine e ca unii dintre noi nu au o problema cu vaccinarea in sine ci mai degraba cu vaccinarea pe post de sursa de profit fara scrupule a unora. Vaccin cu orice pret cu batista pe tambal la oricate reactii adverse are acel vaccin, indiferent daca e testat suficient sau nu, indiferent daca are aprobare de comercializare in UE sau nu, indiferent daca riscurile vaccinarii cu acel vaccin depasesc beneficiile pentru acel individ sau nu. Glaxo si Sanofi trebuie sa merce banul, spaga sa curga garla.

                  Domnu’ George, daca trec pe la tine in seara asta cu o seringa cu „ceva care iti va face bine” in ea, ma lasi sa te injectez? Ia zi? Ma lasi?

                  Si nu ma lua cu bla-bla, ca stai, ca vaccinurile sunt facute de oameni de stiinta care le-au testat, verificat si bla-bla. Increderea mea la momentul de fata in Statul Roman si sistemul medical din Romania este ZERO BARAT! Am tot atat de multa incredere in cei care vor sa ne vaccineze obligatoriu cat ai tu in mine cand iti bat la usa cu seringa aia.

                  Asa ca oricine vine la din partea statului si imi spune ca trebuie sa imi bag ceva in corp pentru „binele comun”, can go and fuck himself, pentru mine acel cineva e exact „omul cu seringa” de mai sus.

                  Apoi, daca studiezi putin drepturile omului o sa observi ca asta de mai sus cu <> e o aberatie cat casa de mare. Tu nu ai dreptul sa ceri un individ sa se sacrifice pentru „binele comun” asa cum nici nu poti sa ceri unei comunitati sa se sacrifice o pentru binele unui individ.

                  Dar asta cu „drepturile omului” se aplica probabil doar daca nu esti adeptul „drepturilor omului” pe care le aplica chinezii, nord-coreenii sau sauditii, iar la cum vad ca pui problema, chiar pare sa fie cazul.

                  Pentru nustiu care de pe aici care era ofuscat ca lumea priveste cu scarba organele de ordine din tara asta, il provoc sa inteleaga ce aberatie imensa e doar practica internarii fortate a asimptomaticilor de COVID, care am impresia se intampla doar in Romania si in China la momentul asta. Atata timp cat organele de ordine din Romania cat si Armata o sa gireze in anul 2020 adusul unora cu Kalashikovul cu forta la spital (fie ei si doar niste tigani), va spun ca doar scarba si repulsie o sa va culegeti de peste tot. Asta in cel mai bun caz, pentru ca or sa se gaseasca unii sa va si „rupa capul” indiferent care ar fi consecintele pentru ei.

                  Una peste alta, constat ca Romania e tot in stadiu de Evul Mediu cand vine vorba de intelegrea drepturilor si libertatilor individuale.

                  12
                • @George GMT: in mare parte ai dreptate. Vaccinul salveaza multe vieti! Problema e ca nenoroceste alte vieti intr-o masura care nu este atat de bine documentata. Cata vreme la efecte adverse „colaterale” nu se numara copilul tau, va fi „ok” dar daca din nefericire se nimereste o combinatie nefericita de anticorpi, o reactie alergica la cineva apropiat tie, te asigur ca iti vei schimba radical pozitia vis a vis de vaccinare. Ar trebui facut un test de compatibilitate intai! Eventualele efecte nocive sunt mult mai grave pe termen lung, mergand pana la afectarea functiilor psiho-cognitive daca nu te-au ucis mai devreme… in cazul oricarui produs farmaceutic se atrage atentia asupra eventualelor efecte adverse. In conditiile in care vaccinarea este obligatorie, unde sunt testele de sensibilitate?!

                  2
                  • Stiu studiul. Vaccinurile provoaca autism. A fost retras pentru ca era facatura. Ai alte studii moderne care sa lege vaccinurile de afectarea diverselor functii?

                    • Nu despre studii vorbesc aici ci despre 4 cazuri petrecute printre cunostinte/prieteni (nu am multi, sunt persoane fara probleme si fara istoric patologic, cu pregatire superioara, care au si aplica principiile unei alimentatii rationale si a unui mod de viata sanatos – o familie fiind de medici). Dupa un vaccin din cele obligatorii, unul dintre copiii familiilor mentionate, sanatos si vioi, a intrat intr-o stare care efectiv i-a socat pe parintii sai, pe rude si prieteni, pe medicul de familie (care de atunci este extrem de retincent in a prescrie vaccinarea antigripala, la cele obligatorii nu are ce face) si in „scurta” vreme (3 luni de crunta agonie), bietul copil a murit… Cand vezi ca se intampla asta este absolut naucitor. Celelalte 3 familii au „norocul” sa-si vada copilul in viata daca noroc se numeste… fizic vad copilul lor dar… nu mai pot scrie pe tema asta… Ar trebui facute teste de compatibilitate, ca la antibiotice. Nu contest utilitatea vaccinului dar nici administrarea obligatorie fara test de compatibilitate nu e ok.

                      3
                    • Ajungem la relevanta dpdv statistic a cazurilor de proximitate. La beneficiile globale vs probleme punctuale. La posibile probleme cu un anume vaccin (adica pot cauza vaccinurile polivalente/multivalente probleme?). La pareri si corelatii sustinute sau nu de observatii individuale.

                      1
                    • Famillile de unde stiu ca vaccinul era de vina? Vaccinurile au o rata de efecte secundare EXTREM de mica, dar cand apar acele efecte secundare (depinde de vaccin, cele pentru polio au rata mai mare decat celelalte spre ex; antigripalul e anual si facut de milioane, clar e testat mai abitir), de obicei, vb de reactii autoimune sau alergice.
                      Poate medicii nu le-au administrat ce trebuie in aceste cazuri?
                      Si medicul de familie de ce e reticent? Ce prefera?

                      Asta ca sa-mi exprim reticenta. Dar… da as fi de acord cu imunograme si teste de compatibilitate gratuite.Macar linistesti omul (daca e dispus sa te creada). Specialisti si laboratoare sa ai….

                      1
                    • Famillile de unde stiu ca vaccinul era de vina?
                      Probabil pentru ca erau medici. IMO, nu e argument.

                      1
          • Serghey, aici e democratie, ai dreptul sa critici cat vrei. Exact asa cum si tu ai dreptul sa aberezi aiurea pe site-uri (desigur, cat timp nu incalci regulile).

            Ce ma amuza oamenii astia cu mentalitate de rusnaci, sa nu cumva sa critici ce este aprobat (direct sau indirect) de catre tovii de sus, ca sar toti cu gura pe tine.

            4
      • Tot respectul pentru autorii articolelor de pe acest site si profesionalismul lor. Totusi, mi se pare ca la aceste comentarii se poate observa „masa psihologica” a lui Gustave Lebon. Poate doar mi se pare.

        Am si eu cateva intrebari:

        1) Oare am inteles bine? Daca toarsu’ jeneral spune sa ne vaccinam toti, cu cel mai ieftin vaccin cumparat din China, cu licitatie transparenta pe model romanesc, in calitate de civil, tre’ sa ma vaccinez fara sa intreb macar daca l-a tinut la rece sau daca mai e valabil?
        2) Oare in stiinta exista o solutie buna la toate problemele?
        3) Daca pana nu demult, medici de la infectioase spuneau ca virusul gripal se modifica de la un sezon la altul iar companiile farmaceutice produc pentru profit, eu ca si client final in economia de piata, nu am dreptul sa decid ce produse folosesc si daca le folosesc? (vaccin vs antivirale)
        4) De ce persoanele cu autoritate (publica ori profesionala) au tendinta sa justifice prin actiunile si declaratiile lor teoria conspiratiei?

        As fi foarte incantat de niste articole si pe teme de protectie biologica sau NBC, asa, ca educatie pentru „civili idioti, coafeze, fufe de fite si alti imbecili”.

        Multumesc anticipat.

        9
  2. Si pentru obsedatii de teorii conspirationiste „ca virusu’ nu e chiar asa cum e”, dovada fricii de COVID-19…neputinta, doar cu niste flori si aviatia pe deasupra, de 9 mai, cu 18 morti la 1 milion de locuitori:

    Eu zis in schimb sa incepeti sa-l pupati in fund pe Lukashenko, cu 17 morti la 1 milion de locuitori:

    Si niste gandaci de Colorado Chisinau, cu 52 de morti la 1 milion de locuitori (Romania e la 57, laudarosii astia tupeisti capitalist-comunistoizi ne cam ajung din urma):

    2
    • Cred ca eu o sa incep sa folosesc expresia „economic distancing”..insa cu un alt inteles: „natural”, aluzie ironica la „imunizarea naturala / de turma”.

      Avem 3 paliere economice globale influentate de virus:

      1- state puternic dezvoltate, precum Europa de Vest si America de Nord, care, prin prisma globalizarii, interconexiunilor, au fost cele mai drastic lovite;

      2- state mediu dezvoltate, precum EUropenele ceva mai estice Polonia, Ungaria, Romania etc..care au fost mai putin lovite (respect pt. Polonia, s-a descurcat mult mai bine decat noi, desi numarul lor de 24 de morti la 1 milion de locuitori ar trebui privit in contextul in care au totusi multi cetateni ce muncesc in vest..dar noi suntem si mai si, deci si numarul nostru de 57 ar trebui sa fie mult mai mare);

      3- state subdezvoltate, precum cele URSSiste (Rusia, Bielorusia, Ucraina, chiar si Rep. Moldova…lovita insa ceva mai dur datorita „proximitatii” de noi) care au avut avantajul de a nu se afla pe traiectele economice, deci la ele pandemia e cam intarziata cu 1 luna, dupa cum arata datele.
      Adica in loc de „social distancing” ele au inceput cu un „economic distancing”…natural.

      As putea face si o mentiune – in sensul bun al cuvantului – pentru statele dezvoltate din Orientul Indepartat / Asia de Sud-Est (precum Taiwan, Singapore, Coreea de Sud, Japonia etc…), care, cunoscand pericolul zonal chinezesc, s-au comportat exceptional, avand in plus si avantajul „insular”, as spune: Taiwan si Japonia; in schimb Singapore (prin sistemul politic mai drastic) si Coreea de Sud (fiind practic o insula datorita granitei peninsulare cu Coreea de Nord) s-au comportant tot ca niste insule. Puteti face, de exemplu si o comparatie cu statul-arhipelag american Hawaii, de asemenea cu un numar foarte redus de morti la 1 milion de locuitori.

      Revenind la palierul subdezvoltatilor URSSisti, o precizare despre pericolul in care se afla acestia, desi se afla cu 1 luna in urma noastra:
      Romania a avut primul caz confirmat pe 26 februarie, dupa 1 luna insa ajungand la peste 20 de morti si peste 1000 de cazuri…iar dupa inca 1 luna aveam peste 600 de morti (de 30 de ori mai multi) si peste 10000 de cazuri (peste 10 ori mai multe)!
      Bineinteles, URSSistii nu vor fi loviti chiar in halul asta, repet, avand avantajul „natural” de inceput al pandemiei numit acum de mine „economic distancing” (ce a dus la o pondere generala comparativa mult mai mica de morti la 1 milion de locuitori), plus vremea, vine iunie…

      Sanatate.

      7
  3. Sa fim seriosi. Am ajuns la concluzia ca s a stat in casa DE POMANA(unii, ca eu mi am vazut de viata normal, mai putin restaurant, filme, excursii). Am urmarit aproape zilnic situatia deceselor data de mediafax. Au fost bagati la greu decedati cu boli mortale(peste 90%) doar ptr ca probabil internati fiind au fost cadorisiti cu covid in ultimele zile de viata,. Oameni cu cancer in stadii finale, cu obezitate morbida asociata cu boli de inima sau insuficienta renala, varstnici de 90 de ani cu ACV uri sau multiple pre infarcturi, betivi adusi la spital in coma alcoolica si in general enorm de multi batrani cu imunitate zero. Am caz concret in familie, cand rudele unui decedat de cancer renal au fost intrebate dupa ce au iesit analizele de covid negative, daca nu doresc sa se treaca pe certificatul de deces, cauza mortii covid. In afara de cateva exceptii(germania, bulgaria!!! si alti cativa) a fost in toata lumea o goana nebuna dupa decese de covid19. Nu pot intelege cum germania, la acelasi nr de cazuri cu franta(si sist medicale comparable) are doar 1/4 din decesele frantei. Sau cum italia si franta au 15-17% din cazuri soldate cu decese iar usa doar 6% si germania sub 2% .cred ca mediatizarea excesiva(mai ales pe internet) a fortat multe guverne sa ia masuri drastice prematur si dupa,ca sa dea consistenta deciziilor s au facut excese in raportari. Altfel, cum explicam ca bulgaria, gard in gard cu noi, are 321 cazuri/mil locuitori si 16 decese/mil. loc si noi avem 876 cazuri/mil si 57 decese/mil??? Sau sarbii desi au la mil locuitori cu 50%mai multe cazuri ca noi au doar 26 decese la mil locuitori. Eu unul cred ca din cele 1100 de decese raportate nici 25%nu au fost pe bune si ca s a pierdut timpul aiurea. Parerea mea.

    39
    • Prostie tipic românească ” dacă nu mi s-a întâmplat, nu exista”. Mai rămâne sa spui ca oculta din nu știu ce motive absconse a inventat boala asta ca să ne oblige sa ne vaccinam”. Tipul ala de la Gerota nu exista, l-a inventat SRI- ul iar șefa secției ATI de acolo a jucat teatru pe un pat la terapie intensiva. Ambulantierii de la Suceava au murit probabil pentru ca s-au înecat cu oase de peste deoarece, nu-i asa, Covid nu exista. Incidenta relativ redusa a bolii la noi s-a datorat faptului ca boala nu exista și aceluia ca majoritatea populației a respectat regulile din situația de urgenta. Foarte mulți romani țin neapărat sa confirme afirmațiile lui Umberto Eco.

      27
      • Anla shok-eu+familia este posibil sa fi fost contaminat cu virusul WUHAN de pe 15 februarie dupa ce am fost in piata mare la un chinez tocmai sosit din provincia Hubei si 4km de wuhan,simtome:lipsa totala gust miros,eruptii pe piept cu basici apoase,tuse care a tinut 2luni ma sufocam de atita tuse si dureri musculare toracice de la tuse,insuficienta respiratorie(dupa cinci trepe faceam pauza de alimentare cu aer 2/3minute)diaree,dureri musculare(nu atroce),4zile am dormit aproape continiu de sfirsala…nu ma incadrez la temperatura care nu a fost groaznic de mare(37.7)poate de la fervex si paracetamol.Eu nu am inteles de ce s-a spus STATI IN CASA-cind peste 50%din romani stau la periferiile satelor si oraselor si vad cimp liber sau paduri cit vezi cu ochii?Se asteptau autoritatile sa fie ceva dat de sus din avioanele chinezesti???Am 56ani sunt obez,tutungiu ,sotia dependenta de insulina si obeza ,dar totusi avem vaccinul BCG ,boala a fost mult mai grea decit gripele si racelile avute dealungul vietii….dar nu groaznica ,iar ca notare pe o scara de la 1la 10 dau nota 6.ASTEPT TESTAREA DE ANTICORPI dar sunt curios daca vor voii sa ma testeze(m-am inscris la doctorul de familie) pentru ca este 15 februarie su nu da bine pt fratii chinezi.

        7
        • Vezi distantarea sociala adoptata de romani in Herastrau in week end-ul fara sanctiuni ca sa intelegi de ce a trebuit sa stam in casa. Multiplica „distantarea” asta la nivelul fiecarei localitati din tara timp de doua luni. Si gandeste-te ca in mediul urban socializarea asta se repeta in mai multe locuri in acelasi oras pe seara.Poti tu sa garantezi ca nu am fi fost o Italie sau Spanie a estului? Preferi sa se intample ca sa te convingi sau sa previi ca sa salvezi niste vieti? Observ pentru unii sensul cuvantului preventie este cvasinecunoscut.

          17
      • Ca de obicei, esti dus si gica contra. Daca nu ma crezi pune mana si citeste rapoartele zilnice mediafax, cu locatia decedatului, varsta, sex, comorbiditati si dupa aia posteaza aiureli. Ptr tine dau cateva exemple. (ultimele 4).deces 1107 :femeie, 89ani,vaslui,cardiopatie hipertensiva, sindrom bronsic post tbc, AVC, aritmie extrasistolica, hepatita cronica virus c, dementa, ateromatoza aortica. Deces 1106:femeie 69ani,prahova :obezitate, diabet zaharat 2,cardiopatie ischemica, HTA, astm bronsic. Deces 1105:barbat,54,iasi:diabet zaharat zaharat2, boala renala cronica grad5(dializa), arteriopatie obliteranta membre inferioare, cardiopatie ischemica. Deces 1104:barbat,66 ani, brasov, BPOC, HTA, HTP, insuficienta cardiaca, fibrilatie atriala, neoplasm bronhopulmonar(cancer). Or fi murit de covid19 sau doar au fost gasiti pozitiv la covid19 si au murit de altceva? ????

        30
        • No shit acu dupa tancuri si avioane ai devenit specialist si in medicina. Ochelarii de cal sunt grosi la tine. O sa-l citez pe Iulian : „Ai cancer, mergi pe strada, te loveste o masina si mori.Din ce cauza ai murit?”
          Eu dus? Nu prea ai oglinzi pe acasa bag seama. Noroc cu internetul si forumurile altfel iti blocai filosofia in cea mai apropiata carciuma si acolo ramanea.

          21
        • Citeam despre niste cazuri similare ca atitudine. Un motociclist care protesta fara casca a cazut de pe motocicleta si a murit spargandu-si bostanul, de nu stiau daca sa-l declare erou sau idiot. Alta cucoana de prin Australia sau unde, care voia sa nasca inca un copil, a vrut acasa ca sa sprijine nasterea naturala si a murit.
          Si eu eram la inceput ca ok, e doar o gripa. Apoi hopa, daca ai ghinion, sunt complicatii cu dificultati severe de respiratie, stai intubat 20+ zile, risti sa-ti scoti inconstient tu singur tubul etc. Lasand la o parte dureri musculare, diaree exploziva si ce o mai fi. Ca sa nu zicem ca e extrem de usor de raspandit si daca tu poti trai cu el, il imprastii prieteneste si la altii care nici nu au ce mostenire sa-ti lase si mai si tii la ei. Apoi ups, avem destule cazuri de tineri care au murit, fara sa aiba comorbiditati, de la niste cheaguri de sange in creier sau complicatii respiratorii. Asa ca eu cel putin nu risc si apreciez lumea care se mai gandeste cat de cat si la altii. Fix ca purtatul centurii de siguranta, aceeasi atitudine care duce la necazuri cand nu te astepti.

          Cu statisticile mortilor de covid sau nu, daca avem un pacient care e tinut in viata de aparate / medicamente sau ce o mai fi si isi poate reveni in X zile sau mai poate trai relativ OK cine stie cat in conditiile actuale, daca cineva vine si ii ia aparatele sau il sufoca/impusca etc, de ce a murit? E moarte naturala sau e considerata crima si faptasul e arestat?

          Acum, eu nu pot judeca pt toti, fiecare e cu situatia lui. Depinzand de ce situatie ai, ce loc de munca, ce personalitate, de ce ai nevoie, o sa cam trebuiasca sa faci echilibristica cu cat iesi versus cat te protejezi. Insa eu nu as zice ca e doar o gripa. Ca in zicala cu „cel mai mare truc facut de Michiduta a fost sa convinga lumea ca nu exista”, sau ca nu e chiar atat de negru. La noi s-au miscat relativ ok baietii si au murit cum zici, majoritatea celor care erau in groapa pana la gat deja.

          Niste cautari rapide despre tineri care au dat de dracu de la covid. Sunt mai multe insa doar asa de gust:

          https://www.washingtonpost.com/health/2020/04/24/strokes-coronavirus-young-patients/

          https://edition.cnn.com/2020/04/05/health/young-people-dying-coronavirus-sanjay-gupta/index.html

          8
        • Nici de cancer nu mor oamenii sanatosi, ci doar cei cu cancer. Logic, nu?

          2
      • Nu sunt de acord. Strumf si-a exprimat o opinie, nu trebuie sa il cataloghezi intr-un fel. Te panichezi degeaba…tu nu iei in considerare alte piese ale puzzle-ului si din 100000 de piese folosesti 3 piese si interpretezi ca fiind imaginea completa si …evident te cuprinde frica…si frica creaza monstri…..
        Si , peste 5 ani dupa ce va trece NOUL Virus UCIGAS…tu inca vei mai purta masca si manusi probabil…….si in timp…iti vei da seama ca a fost o gripa ca toate celelalte din grupa ei si asta e ……

        24
      • vara’mea lucreaza intr-un spital in nordul italiei…a fost rau de tot, iar la inceput nici nu au avut echipament de protectie destul…cand trebuie sa alegi pe care il pui la ventilator si pe care il lasi sa moara ca un caine cam ramai marcat pe viata….si e moarte sigura si crunta…abureli cu dar nu a murit de covid ca a murit de obezitate sau mai stiu eu ce sint idiotenii…daca nu punea covidul capacul, poate omul ala o mai putea ducea niste ani linga nepoti si copii…
        am mai vazut niste retardati pe aici prin state cu eu nu port masca… covidul e o gripa usoara sau cu traieste liber sau mori…
        raspunsul meu e simplu…mori tu in mata, dar nu infecta pe altii…masca nu e pentru tine ci in primul rand e pentru ceilalti
        exista un risc major…iti iei masurile de protectie…punct

        13
    • Pentru toți inteligenții „deontologi” de serviciu care se pricep ei la toate!
      În prima instanță am fost și eu unul din cei care credeau că e o banală gripă, și tratam problema miserupist.
      Asta pînă a ajuns în Italia, si am avut impresii și imagini la „prima mînă”, să zic așa, de la 2 prietene, ambele medici acolo, care ieșeau din tură plîngînd de ce vedeau.( apropos, asa criză de personal a fost încît si cei de pe alte sectii bagau gărzi la UPU si ATI). Cînd te trezesti peste noapte că nu știi cum să vindeci un om, si ai putere de viață si de moarte, în sensul că tu ai citeva secunde să hotărăști care intra la ventilare și care nu, nu prea îți mai vine să râzi de covidel ăsta. Ziceți merci, sărutmîna, bogdaproste că pentru voi morții au fost doar niște numere în statistici, și nu au fost nume cunoscute. Altfel discutați acum despre toată chestia asta!
      Părerea mea, hîc…

      33
      • Sunt medici si medici. Unii mai sensibili , altii mai tari. Deci parerea lor poate fi interpretata.
        Tu, apreciezi starea pe baza emotiei lor…..nu pe o analiza la rece a situatiei. este tot ce vreau sa va explic …sa va dezvolt in interiorul vostru un vaccin impotriva fricii instalate de altii si sustinute de voi …..
        Si da…imi place ca imi spui ca sunt inteligent deontolog…..tu te uiti exact in partea in care vor altii sa te uiti…..in timp insa lucrurile se vor dezvalui si se va rupe cortina de pe fetele voastre.ptr unii mai repede…ptr altii mai incet…

        19
        • @Radu
          No sh!t, Sherlock!?!?!
          Sunt convins că tu te uiți fix în partea care trebuie, și gândești fix din lada frigorifică, de la -4°C.
          Ți-ai găsit cui să-i spui că nu gândește la rece și pleacă după fentă…
          Părerea mea, hîc…

          15
        • Herr Von Renn Weg

          @Radu „unii doctori mai slabi si unii mai tari”? Tu esti intreg la mansarda? Pt tine un dr „tare” (adjectiv pozitiv) este un dr care ramane rece cand vin mai multi pacienti pe sectie de cat are paturi in la terapie intensiva? Unul care se uita la bolnavul distrus care se sufoca si spune: „ei, na… daca nu am paturi la ati ce sa-ti fac draga!”, „cerei lui Salvini pat, ca nu eu am facut alocarile de fonduri”, „daca ti-am zis ca n-am, ce vrei, sa ma fac eu pat si sa iti suflu in nari?!” „ce neintelegatori mai sunt si nenorocitii astia, nici macar nu au dat o atentie si vor paturi la ati!”.
          Gata, nu mai e comunism tata! Stiu ca e greu, dar incearca sa iti revii la realitate si sa consideri macar lucrurile ca dreptul la viata ca fiind normale, firesti!

          5
    • Daca ai cancer in faza terminala si te loveste basculanta pe trecerea de pietoni, de iti lasa creierii pe bordura, tu bagi cauza decesului la cancer, nu???

      2
  4. Draga Razvan,
    Esti un tip destept, ma intreb ce din tine atrage frica de acest virus gripal? Ce din tine te face sa iei asupra ta masuri de protectie atat de drastice? Atat de drastice in cat sa nu vezi ca se petrec in fata ochilor tai lucruri inacceptabile si penale? Si astea toate sub masca Covid 19…”noul” virus „ucigas”….
    Vei vedea ca daca iti vei permite sa iesi din starea de frica, vei vedea altfel lucrurile.
    Va urez tuturor sa fiti curajosi in a iesi din starea de frica. Sa cititi mai mult, sa evoluati in Spirit. E o batalie psihologoca in aceste momente. Permiteti-va sa fiti voi insiva!!!!!
    Cu un respect deosebit ptr tine si ptr cei de pe forum!!!

    21
    • Da de ce ma intrebi pe mine si nu pe Putin?

      5
    • Și Boris cel priministru credea în herd immunity. Acum nu mai crede.
      Legat de frică, e o chestie de percepție. Tu o vezi așa , eu nu. Eu o văd că pe un joc de ruletă rusească cu statistica și consider că dacă tai curbele fără vizibilitate prea des, șansele să fac accident cresc. Și e un risc pe care nu îl pot controla, ca atare caut să îl reduc. Cum? Nu tai curbele, adică port mască și mă spăl mai des pe mâini. Altceva nu pot face și nici nu mă mai gândesc prea mult, mi-am facut deja calculele că la un moment dat s-ar putea să trec prin boală așa cum au făcut-o deja mulți pe planeta asta. Dar dacă pot reduce riscul, cu prețul a unor măsuri minime de bun simț, îl reduc.
      Personal eu port mască aproape zilnic de 17ani de când lucrez în industria farmaceutică, pentru a proteja produsul expus și mai apoi pacienții care îl vor administra. Și da, e incomodă. Dar purtatul ei reprezintă un efort asumat din respect pentru pacient, și pentru jurământul lui Hipocrat, făcut la terminarea facultății, acela de a nu face rău.
      P.S. Cumnata mea, care este cadru medical în Italia, are Covid 19, se luptă cu el de o lună, cu manifestări moderate, care trec și apoi revin, și așteaptă momentul in care va scăpa de virus. Dar nu este pe departe o răceală. E o boală foarte perfidă.
      Ca atare, o să te rog să respecți și dreptul celor care nu gândesc la fel ca tine.

      16
      • Daca tot esti farmacist imi spui te rog daca ti-ai facut analizele ptr Vit D? Adica, tu preferi masca pe care, hai sa o spunem serios tu o porti doar cand esti pe sectie unde temperatura este agreabila si standardizata, ca in rest la biroul din cadrul sectiei nu o porti….in loc sa iei de ex Vit D sau C sau amandoua deodata….
        Faptul ca ai diploma de farmacist sau medic nu inseamna ca frica nu te face sa uiti chiar si materiile esentiale din facultate …..
        Chestia cu taiatul curbelor e una si virusul e alta….in spatele manipularii cu COVID 1984 se ascunde impunerea unor libertati si aplicarea unor masuri gandite strategic de altii…..este masura clasica a manipularii…
        Eu asta imi doresc, sa va trezesc la realitate si sa nu orbecaiti in frica si intuneric!!!
        Cu deosebit respect>

        15
        • De ob8cei mani0ularea prinde la cei care nu vad zidul din fata lor, chiar de il vad, mintea lor ii impiedica… Si il vad doar in momentul in care se turtesc impotriva lor si probabil corpul pipaie ca e real
          Tipic
          Mintea refuza sa vada o relitate palpabila, ptr a se confunda in scenarii asociate cu wishful thinking

          8
    • Frica de virusul gripal arata cam asa: un idiot compatriot, pe care nu il impresiona virusul, exact ca pe tine, s-a intors acasa din UK, prin aprilie, autoizolare la domiciliu cu parintii, ca na, unde altundeva, habar nu avea ca avea covidul, ca era asimptomatic. Si-a pupat parintii, ca na, a ajuns odorul acasa. In nici doua saptamani i-a ingropat pe amandoi. Daca vrei, iti caut si link-ul, cu nume, prenume, locatie. E ti-e ok cu curajul?

      1
  5. Pot sa raspund eu in locul lui Mihai. Inainte de COVID (asa se numeste boala, virusul se numeste SARS – Cov-19) erau mii de pacienti internati in spitale cu diferite afectiuni, care mureau datorita infectiilor nosocomiale (iatrogene). Cum in spital le place teribil acestor virusi si bacterii, orice om care mai avea de trait cateva luni, fiind cu metastaze sa zicem, la prima gura de aer inspirata in salon inhaleaza si o doza buna de virusi. Pe acest teren de imuntate scazuta, virusul isi face de cap. Omul moare de COVID nu de cancer. Medicii trec cauza mortii infectia cu virus, nu intreaba apartinatorii, si nu le cer voie sa treaca infectie COVID. Deci mai mergeti voi si va luati rublele sau dati-va cu capul in jos pe ferestre, ca sunt satul de atatia negationisti. Si cred ca am avut o exprimare gentila, eufemistica, eleganta.

    15
  6. Starea de panică aparent nejustificată în cazul Covid-19 ar putea fi explicată și pe baza principiului conflictului permenent, privit ca aspect patologic al lumii moderne!

    http://www.contributors.ro/editorial/permanentizarea-urgen%c8%9bei-in-civiliza%c8%9bia-moftului/

    12
  7. @Tman
    Multumesc de articol. Foarte interesant articolul. Ptr un psiholog este extrem de bun. Il voi insusi ca informatie.
    Multumesc cu recunostinta.

    6
    • Cu plăcere!
      Minimalismul, ca stil de viață asumat conștient (bazat pe eliminarea lucrurilor care nu ne sunt necesare și care crează emoții negative) poate fi un antidot pentru nebunia Iarmarocului global.

      9
    • Asa, hai ca descoperim apa calda. Ca un virus are mutatii.

      Pasul urmator e sa spunem ca de asta nu am avut victime. Si ca vine de undeva mutatia asta. Stiu, de la 5G!

      6
  8. @Tman
    Nici eu nu sunt fan Cristoiu dar mi-a placut articolul….Imi aduc aminte perfect cand ni se spunea ca sunt teroristi peste tot, apele otravite , arabi care atac institutiile statului si apoi …..nimic adevarat…si….cand ne-am dezmeticit cu totii…securistii pusesera mana pe tot….Articolul trimis de tne e excelent. Ma mut la Contributors ca sursa de info….
    Multumesc, multumesc, multumesc

    6
  9. Aşa se face că la nivelul judeţului Botoşani, în jur de 70% dintre dosarele penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor au fost făcute pe numele medicilor şi asistenţilor. Este cunoscut şi faptul că asistenţi de la Dorohoi s-au distrat dansând şi cântând la secţia de Boli Infecţioase.

    Citeste mai mult: adevarul.ro

    4
  10. Brazilia lui Bolsonaro (99 de decedati la 1 milion de locuitori) va egala Germania (100 de decedati la 1 milion) si se sparge-n figuri cu Rusia (o va depasi cu siguranta) pentru locul 2 la numar total de cazuri…

    Idem Republica Moldova (59), vrea sa ne ajunga pe noi (61)…probabil ca sa ne demonstreze cum doctorii din stanga Prutului dau lectii celor din dreapta, asa cum s-au laudat politicenii comunistoizi de acolo cand a venit detasamentul medical din Romania.

    Mask-on and Mona beat(s) Corona.

    3
  11. Ghita Bizonu'

    Se pare ca nu ati aflat..

    La Manaus coronavirusul asta ca a facut un cimitir.
    Manaos, pe Amazon 3 grade sud de ecuator. Temperatura medie nitel peste 30 grade celsius ….

    Deci e cam nashpa

    1
  12. Că și în cazul căștii de protecție la bicicletă, purtarea măștii nu ar trebui să fie obligatorie prin lege…
    Rezolvi o problemă, dar ridici o grămadă de semne de întrebare… din ce material, e suficient o eșarfă, o ții peste nas sau doar peste gură, ce faci cu ea când mănânci, bei, vorbești… fumezi, muncești, ce producător, ce ppe, samd…
    Cred că trebuie educată și lumea cu privire la asta, utilizarea sau nu a măștii să vină dinspre noi, funcție de situația în care ne aflăm la un moment dat!
    Altfel, există riscul să se ajungă la aberații și să compromită sensul inițial, de bază al unei măști de protecție… O să ajungă bășcălia lumii, pentru că a fost impusă!
    Oricum o dăm la întors, ajungem la educație, respectiv lipsa acesteia…
    Personal, port masca la lucru, că să îi protejez pe cei din jur… Mă protejează și pe mine într-o oarecare măsură, dar în situația dată este mai important sa previi răspândirea în comunitate.
    Sper să fiu bine înțeles, nu sunt împotriva purtării măștii, sunt împotriva utilizării ei ca argument de discuție! De obicei prostia are câștig de cauză!
    Ce s-a întâmplat cu sarafanul, cordeluța, cravata…
    Politizate, au devenit subiect de ironie, ulterior au dispărut!

    6
  13. „Felicitari” autoritatilor din Republica Moldova! Ne-ati ajuns! Pagubele dracului de curve pro-Rusia!..deci…ne invatati voi cum sa luptam impotriva virusului?

    Ieri:

    Azi:

    8
  14. https://www.desteptarea.ro/pnl-s-a-tinut-de-cuvant-a-venit-spitalul-militar-de-campanie/
    uraaaa….uraaaa…..orban si partidul lui,salvatorii neamului !!
    badea cârțan părea coborât de pe columnă,ăștia direct din congresul al 14-lea.

    4
  15. Adaugai in articol si „Ordonanța de urgență nr. 79/2020 pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011” (e vorba de modificari la SECȚIUNEA a 9-a: Învățământul militar preuniversitar – incepand cu Art.34).

  16. Editat cu ce se intampla – relaxarile – de la 1 iunie.

  17. Mai oameni buni, mastile alea cu 4 pliuri pe care la vand firmele unora sunt fix 0. Nu te protejeaza de aerosoli
    Am iesit cu masca speciala din echipament la cumparaturi si s-a speriat lumea. Plus ca eram si cu un partener mai contondent
    Nu mai spuneti tampenii daca nu stiti cbrn
    Invatati abecedaru

    3
    • Port masti textile si FFP3

      La mine in familie avem de baza cat una pentru fiecare…pe fiecare zi a saptamanii.
      7 7 7
      Fiecare purtata cam de 2-3 maxim (deci 2-3 saptamani, repet, masca diferita in fiecare zi).

      Testul a fost simplu: am luat o bricheta din bucatarie (nimeni nu fumeaza, apropo, am facut la fel si cu chibrite), aprins la 10-15 cm in fata mastii pusa pe fata si..am suflat!.
      Flacara nici macar nu s-a miscat.

      Intrebare…retorica…de CBRN…ce e mai mare: virusu sau atomul/molecula de aer/apa din atmosfera?

      3
      • La artilerie cred ca ai facut nbc
        Si te-au invatat diferenta dintre aerosoli si stranut
        Am pretentii de la tine, esti cercetas

        2
        • Cu sapca. Cercetas cu sapca, prietene elefant.

          Nu-mi place sa port pe cap nimic (cu exceptia iernii) – sunt superstitios, nu vreau din frageda varsta a crizei mijlocii sa am chelie ca taica-meu dupa ani de militarie cu cascheta pe cap – dar de cateva luni am niste sepci misto de baseball, mereu cu una pe scafarlie cand ies din casa, indiferent pentru cat timp…poate ma mai protejeaza si de cate o flegma. 😉 Si camasa…mereu cu maneci lungi.

          Spune-le doctorilor si asistentelor…pardon si celor din guvern si pres si restul de ciumpalaci de parlamentari sa nu mai poarte mastile alea… 🙂
          Te rog sa ma scutesti. Si te iert pentru ca macar tot porti ceva, nu ca la altii verzi ca brazii. Din partea mea poti sa stai numai in HAZMAT la plaja daca ai chef.

          Masca si Mona bat Corona. Pana la 15 iunie – cel putin – nu-mi schimb „tabieturile de pandemie” ale mele si familiei. Doar daca s-o ivi altceva in ecuatie.

          5
  18. Vă propun două site-uri cu studii referitoare la folosirea măștilor. Primul este un site guvernamental SUA, celălalt, chiar dacă nu este scris de un medic, este destul de bine documentat (la final se găsesc și sursele din care s-a informat).
    Masurile pentru protejarea populației nu se limitează doar la folosirea măștilor; sunt necesare și măsuri de igiena, de educație, de limitare a contactului, reorganizare ciclurilor productive etc.
    Am citit unele opinii care spuneau că este mai importantă economia decât viața unor concetățeni; personal consider că viața fiecăruia este importantă și merită făcut orice pentru a o proteja.
    Sănătatea, învățământul etc trebuie să fie înțelease ca infrastructuri de producție indirectă, cu cât o persoană este mai sănătoasă cu atât ea poate nu doar munci mai mult dar și să fie social util (concept mai greu de priceput de unii academicieni, doctori -nu medici- specialisti in cartele si manivele care încalzesc scaune în instituțiile statului). Am să dau exemplu Italiei unde introducerea unui sistem de sănătate universal a făcut să crească durata de viață (locul 2 în lume). Din pacate în ultimi 10/15 ani reformele cerute de unele organisme internaționale, traduse în reducerea numărului de paturi; obiective de calitate -dacă intr-o structură nu se fac un anumit număr de intervenții sau proceduri spitalele sau secțiile au fost inchise, a se citi specialiști și personal calificat pierduți (35000/45000); regionalizarea serviciului de sănătate (în Italia există 21 de servicii sanitare regionale), blocarea încadrărilor pentru a recupera deficitul de cont, introducerea unui contribut pentru vizitele si procedurile de specialitate, contribut pe care nu toți reusesc să-l plătească (sunt pensionari care au venituri sub 500 € pe luna) reducându-se adresabilitatea; toate acestea au făcut ca speranța de viață să scadă.

    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7177146/

    https://fastlifehacks.com/n95-vs-ffp/

  19. Sper sa nu aprobe parlamentul prelungirea asta tampita ca mie unul mi s a cam luat de idiotenia asta de „pandemie” si de masca lui peste. Am citit ieri un raport intocmit de niste baieti de meserie ptr min de interne german si care a transpirat in presa. Si care spune exact ce banuiam. O gripa mai exotica ce ii baga la 2m pe aia f batrani sau f bolnavi si cu imunitate vraiste. Si mai spun ca masurile luate au fost exagerate ca si raportarile deceselor(in unele tari). Si ca in sezonul gripal 2017-2018 au murit aproape 1,5 mil de oameni(asta cu niste zeci sau sute de milioane vaccinati). Si nu a mai bagat cineva populatia in carantina. Apropo, ieri a fost nr max de noi cazuri la nivel mondial de cand a inceput minunea. Si alaltaieri alt maxim. Si noi vrem relaxare?? ???

    14
    • Brazilia… Tâmpitul de Bolsano interzice orice referire la covrig19, orice măsură s-ar putea lua.
      Cimitire pe hectare întregi! Cu ocazia asta scăpa de native people, pot să le ia liniștiți pădurea și ce s-o mai găsi prin ea!

      3
  20. Toata lumea este revoltata ba ca guvernul nu deschide circiumile,ba ca nu este normal cu masca daca ai sinuzita sau nasul mare ca au citit nu stiu ce studii,opozitia este revoltata ca au murit prea putini,altii il acuza pe brazilianul Bonsonaro ca nu a sudat c-an china portile la padurea amazoniana uitind ca acolo-i totusi o democratie,altii ca medicamentul popularizat de Tramp este frectie la un picior de wuhan si totusi NIMENI nu se gindeste sa acuze sistemul criminal care conduce China si care este principalul generator de boala si chin de pe intreaga planeta.Trezirea!!!!Au trecut aproape un an de cind chinezii au slobozit acest virus pe intreaga planeta si se pare ca nu exzista(sau exzista eutanasindu-i pe chinezi)si nici nu va exzista vreodata vreun tratament sau vreun vaccin(SIDA nu are remediu niciacum…si asa este un fel de sida),iar noi democratiile consolidate sau mai putin consolidate nu putem sa sudam usile la blocuri si nici sa incercuim sate sau zone cu sirma ghimpata,sa-i lasam sa moara ca-n lagare ca-n china….si care este marea realizare a chinei?Aflam acum ca sa infestat capitala urmind Sanhaiul??!!!

    4
  21. The D614G mutation in the SARS-CoV-2 spike protein reduces S1 shedding and increases infectivity
    https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2020.06.12.148726v1

    1
    • Am vazut articolul. Proteina cu care se agata de celule era instabila iar acum s-a ajuns la una mult mai eficienta. Cam ce spuneam acum o luna si jumatate, sa ne temem de mutatii functionale si sa asteptam sa vedem exact ce e cu el.

      3
  22. Un studiu indian, personal medical in contact cu pacienti Covid-19; cei care au luat profilactic HCQ au contractat boala 8-11%, cei care nu au luat HCQ 42-55%
    https://www.medrxiv.org/content/10.1101/2020.06.09.20116806v1

    3
  23. Analyse et résultats pour 3 737 patients suivis à l’IHU

    3
  24. Brazilia – 1 milion de cazuri (ca o curiozitate, ieri au avut peste 55000 de cazuri!)…probabil vor sa-i depaseasca pe americani in 3 saptamani.

    • Noi ne scufundăm…

      • Nici nu-mi mai pasa, nici de noi, nici de Rep.Moldova…nici de Suedia…
        De peste 3 luni eu si ai mei n-am schimbat nimic din „tabieturi”.
        Le urez tuturor p’aci: Sanatate!

        3
        • @razvan..cumva boala s-a dovedit a nu fi asa de mortala cum parea la inceput, Lockdown-urile nu mai puteau continua iar sensibilitatea publicului s-a anesteziat la stirile privind covid. Ce n-au luat in calcul toti baietii facatori de grafice a fost factorul uman…au considerat oamenii „statistic” ca pe grauntze in sac. Ori oamenii sunt foarte diferiti.
          In timpul bataliei de la Verdun era ca si cum timp de un an s-ar fi prabusit pe campurile alea cate 3 Jumbo-Jet-uri pe zi. Si cu toate astea, oamenii se obisnuisera, se anesteziasera. Chiar si aia din transee erau surprinsi vazandu-si de viata, distrandu-se. Asta e natura umana.
          Personal ma simt aiurea cand vad ca fix cei mai vulnerabili nu respecta reguli elementare (batrani, obezi) sau cand vad gascutele de adolescenti postind cate o tigara. Sau cadre medicale (de obicei asistentele, medicii sunt in general mai constieti) adunandu-se la cate o chermeza. Dar asta e…

          6
        • Corect, Razvan! Si eu impreuna cu familia mea continuam sa fim atenti si sa nu riscam inutil! Sanatate tuturir!

          1
  25. Deși am avut momente în care mi se părea că virusul e o vrăjeală, au început să moară persoane pe care le cunoșteam iar altele (din cercul apropiat de cunoștințe) sunt infectate!
    Așa că am (re)devenit ipohondru și nu ies din casă fără mască și dezinfectant!
    Vă recomand să faceți la fel!

    5
  26. Am vazut anunturi ca criminalii comunisti chinezi au lansat acum gripa porcina cu transmisie la om.Si noi stam si-i laudam pe criminalii chinezi ca au mai inventat ceva de murit si saracit in masa.

    2
  27. Efectiv, dupa 3 luni de efort…ne-am intors la maximul de dinainte.

    3
    • Nu asa se calculeaza, cine n-a studiat ia de buna orice pastila desenata frumos
      Si nu stiu cine are ambitie si rabdare sa citeasca tot ceraceafu de taguri si articolul kilometric, puteai sa scrii separat si cu 3 taguri
      Si sa faci separat o sinteza

      5
        • Pur si simplu nu poti sa-i inveti pe oameni sa fie responsabili. Chiar daca noi dam exemplu pozitiv. Ce pot eu sa fac daca o doamna octogenara intra fara masca intr-un supermarket?Pot doar sa-i explic,atat. E plin netu si TV-ul de teorii ca de fapt nu exista virus si credulii musca nada

          1
          • Fb si Youtube. Din punctul asta de vedere la ce puncte de vedere am ajuns sa citesc zilnic si promovate de diversi pe Fb mai ca-mi vine sa fiu de acord cu cenzura FB. Dar nici politicul nu se ajuta. Cand te gandesti la petrecerea guristului Rares Bogdan plus fazele cu Orban fumand in gasca cu masca pe barbie la mai putin de 1 m de colegii de tigara poti sa intelegi ca oamenii refuza sa se mai supuna regulilor. Si asta vine pe fondul neincrederii generalizate a romanilor in clasa politica. Chestia este ca regulile pt spatii inchise pot fi impuse de posesorii spatiilor. Vrei sa intri, porti masca, nu mergi acolo unde te primeste fara. Am fost martor la o astfel de intamplare la un market de cartier unde cateva cucoane convinse ca virusul este doar o plasmuire au incercat sa intre in magazin insa au fost oprite la intrare. Au vociferat li s-a spus ca acestea sunt regulile firmei si invitate sa-si puna masca sau sa se duca in alta parte. Si in tot timpul parlamentarilor pe langa ele intrau oameni care nu isi facea probleme cu concentratia de codoi din plamani in 15 minute de cumparaturi cu masca pe figura. Si cat timp se dadeau victime unii care apucasera sa intre deja ieseau cu ce cumparasera. Au unii talentul sa-si iroseasca timpul pentru o ambitie tembela ceva de speriat.

            5
            • E un party cu vreo 40 de oameni chiar acum
              Fara masti bineinteles
              Cu manele
              Nu am nimic cu manelele
              Ce le faci la aia?

              2
  28. Am stat in izolare institutionala 20 de zile+14 zile la domiciliu. Spun cu mana pe inima ca nu e usor sa-ti lasi familia de izbeliste pentru binele tuturor….Acum ma ia capul cand vad nesimtirea unora carora nu le pasa de nimic, de mine, de tine, de noi. Pentru toti iresponsabilii astia sacrificiul facut de multi inseamna doar „e prosti/manipulare/conspiratie”! Virusul exista, va spun cu toata sinceritatea! Locuiesc langa un spital si vad cum vin ambulantele si cum e echipat personalul sanitar. E un chin sa stai la 35 de grade in acele combinezoane si cu masca+viziera. Cumplit! Si cretinii nu inteleg ca e „groasa”! Sincer, nu imi doresc revenirea la starea de urgenta si o noua izolare institutionala, nu cred ca e corect sa ne sacrificam cei responsabili pentru tampitii care nu inteleg. Sa-i izoleze definitiv pe toti astia care nu pot trai fara distractie si gratare! E doar un exemplu…

    10
  29. Ieri a murit de Covid 19 soțul unei colege de serviciu a soției. A stat internat 3 săptămâni după ce o săptămână s-a tratat acasă . Colega soției a ieșit duminica trecută din spital vindecata, după ce toată perioada de boală a fost asimptomatică. Nici colega soției nici soțul ei nu credeau în virus. Acum pentru el nu mai contează, iar ea este șocată.
    Grație colegei, care a lucrat cu nevasta mea, eu soția și copilul am stat izolați până când soția s-a testat iar testul a fost negativ. Soția a purtat tot timpul cat a lucrat mască și mănuși. Asta face diferența. Tot nu reușesc să înțeleg cât de tampiti pot fi unii oameni. Din păcate pentru mulți dintre cei care nu cred în virus, viața o să bată filmul….

    10
  30. Acum asimptomaticii au devenit problema. Practic sunt vinovati ca nu se-mbolnavesc. Daca esti prea imun nu e bine, tara de vrea lipsit de IQ

    5
    • Nu asimptomaticii sint problema ci comportamentul lor. Daca nu poti intelege asta…

      5
      • Te pomenestica esti si medic specialist. Eu am facut curs NBC, tu doar blabka

        5
        • Te pomenesti ca daca ai facut curs NBC acum esti expert in virusi, genetica si epidemiologie. La finalul cursului ala primesti master, doctorat si ai si lucrari publicate cu peer reviw in Nature? A fost (cursul) la academia de militie cu doctorat in securitate nationala?

          7
          • Tu declari expert desi nu stii abecedaru. Intamplator sotia mea e si macar eu am idee despre speta. Tu esti paralel

            6
            • A, esti expert by proxy. Si dupa parerea ta asta te face din domeniu, fiind unicul care poate fi expert by proxy. Ca proxyul tau e cel mai bun doar pwntru ca e al tau. Mai ai rarionamente din astea?

              In al doilea rind, nu m-am declarat expert si nu am declarat nimic expert. Cu toate ca as fi putut scrie pe tema, am evitat.

              In al treilea rind … ce sa vezi, impotriva vointei mele in ultimele 5 luni am avut mai multa legatura direct cu subiectul decit am dorit. Dar continua, toti sint prosti, nimeni nu stie si esti unicul conosior.

              3
              • Proxyul meu? Hai ca ma faci sa rad
                Sotia ta e medic?
                Ups, nu

                6
                • Nu boss, sintem homelesi si mai citim si noi ce arunca oamenii. Ne-am cunoscut la Gara de Nord cind prizam aurolac amindoi. Acu scriu de sub Pasaju’ Pipera, da ne mutam la Basarab diseara, ca vine garda si ne da jet de aici.

                  4
                  • Iti spun sigur ca nu e, nu mai recita poezii. Felicitari, nu ma intereseaza unde v-ati cunoscut si nici poeziile de Bacovia.Pe ce scrii cu satelitii te pricepi, pe CBRN nu

                    6
  31. CCpR a dat neconstituțională izolarea… Urmarea – au plecat acasă aproape toți cei aflați în carantină, mai puțin cei câțiva suficient de conștienți să nu își expună familia.
    Mulțumim din nou dorneskovici!

    3
  32. Lumea la firu ierbii zice ca nu exista covid. Voi la ce v-ati asteptat dupa ce s-a facut party in Victoriei si unu privat cu 100 de oameni? Fara masti, in spatii inchise

    7
  33. Locurile de joaca pt copii ar trebui deschise. Nu poti tine un copil incuiat in casa la infinit. Si zonele pt cei in varsta, majoritatea nu au aer conditionat si guess what, e canicula

    6
  34. We’re all in this together, vorba francezului. Si in ciuda contrelor cu Razvan si Iulian, sper ca isi mentin optimismu. Sau pesimismu macar 😀 Nu e doable sa schimbi mentalitatea unei natiuni in cateva luni

    4
  35. In legatura cu purtatul mastii in mijloacele de transport in comun si magazine (in Bucuresti), eu am observat dpdv statistic, ca urmatoarele categorii tind sa nu poarte:
    1. varsta = tineri sau adolescenti
    2. sex = masculin
    3. etnie = minoritar

    5
  36. Un punct de vedere pertinent prin care se explica unde a gresit guvernul si ce a spus CCR-ul
    https://adevarul.ro/news/politica/daca-exploda-numarul-infectari-cucoronavirus-vinovat-premierul-orban-drumul-iad-pavat-buneintentii-1_5f02e1b85163ec4271b0ef8d/index.html

    „Autorităţile naţionale – în mod special administraţia centrală şi locală – sunt cele mai în măsură să identifice şi să stabilească acel set de acţiuni necesare intervenţiei adecvate fiecărei etape de evoluţie a pandemiei, însă măsurile dispuse nu se pot întemeia decât pe un cadru legal primar, care se subordonează prevederilor constituţionale şi internaţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.”

    1
  37. Constat că, în ceea ce priveşte Covid-19, există încă multă necunoaştere în segmentul de populaţie teoretic neconsumatoare de produse de latrină sau made in Russia.
    Nu ştiu din ce motiv, cel mai probabil din dorinţa de a nu diminua încrederea în autoritate, mainstream-ul european încă nu a statuat la nivel oficial constatările şi studiile serioase (mai ales ale nemţilor) referitoare la transmiterea SARS-CoV-2 : după ce în perioada de început a pandemiei în Europa, autorităţile au promovat găluşca made in China via OMS conform căreia transmiterea virusului este prin micropicături aderente (şi pe cale de consecinţă măsurile de protecţie – halate, mănuşi, dezinfectare suprafeţe, etc., inclusiv abureli gen „masca e opţională”), în ultimele atitudini oficiale se afirmă cu jumătate de gură că transmiterea e 95 % aeriană pură prin aerosoli, atât timp cât măsurile se focalizază pe combaterea aerosolilor : purtarea măştii faciale, diminuarea concentraţiei de aerosoli în spaţii închise, distanţarea fizică la 2 m în spaţii deschise.
    Personal, tind să cred în „teoria europeană nepublicată” a transmisiei prin aerosoli. E o teorie nu prea convenabilă industriei transporturilor aeriene şi feroviare, industriei HoReCa indoor, dar mai ales neconvenabilă decidenţilor politici, români sau europeni („… ce bă, v-aţi făcut mendrele cu EPP gen combinezoane la preţuri înzecite ş-acu’ ziceţi c-a fost degeaba ?…”).
    Câteva argumente : în Germania, pe un studiu epidemiologic de transmitere SARS-CoV-2 în aeroport / avion efectuat după analiza a 2500 ore de înregistrări video, au existat 56 de cazuri de infectări în care nu a existat contact sau apropiere între elementul infectogen şi cel infectat decât prezenţa în acelaşi avion (nu au stat în aceeaşi zonă în sala de aşteptare, nu au atins aceleaşi obiecte, au intrat pe uşi diferite ale avionului, nu s-au apropiat, etc.), singura concluzie fiind contaminarea prin aerul condiţionat recirculat. Alt argument : spitalele Covid-19 care au avut în procedură etanşarea aeriană a EPP (câteva benzi de leucoplast care să astupe spaţiile libere dintre gluga combinezonului, masca facială şi ochelarii de protecţie) au avut semnificativ statistic mai puţine cazuri de infectări în rândul personalului medical. Alt argument : la început, în Italia, Franţa şi Spania au crăpat în secţiile de ATI oamenii mai ceva ca la Auschwitz din cauza aroganţei occidentale de a crede că au sisteme perfecte care a dus la internarea în comun a cazurilor Covid şi non-Covid, idioţii uitând de aerul recirculat care îi contamina pe toţi.
    În concluzie : atât timp cât virusul se transmite aerian 95 %, e puţin timp viabil în aerul de peste 30°C, necesită o concentraţie minimă infectogenă, atunci trebuie ca în spaţii deschise (în care germenul nu se poate concentra) să păstrăm distanţa de plus 2m, iar în spaţii închise să nu stăm prea mult (degeaba stai într-o cameră cu mască dacă stai peste 30 min că tot vei împrăştia virioni în suficientă concentraţie), să purtăm toţi mască (pentru a reţine cât mai multe virusuri din propria respiraţie în grosimea materialului textil), şi să ne spălăm pe mâini (pentru a înjumătăţi probabilitatea de transmitere prin vectori).
    Ce se spune foarte puţin e că purtarea măştii e o formă de respect şi protejare a celorlalţi, nu a propriei persoane.
    Hai să facem un exerciţiu de imaginaţie : să ne imaginăm că de mâine toţi românii ar fi perfecţi, adică toţi ar respecta toate regulile, deci nu ar exista eroarea umană. Rezultatul : epidemia ar dispare total în 14 zile din comunitate şi în 60 zile din spitale, deci peste 15 zile am putea organiza Untold fără nici o restricţie. Evident, oamenii nu sunt perfecţi, ci există minimul probabilistic de 3 % de comportament deviant – dacă doar 3 % nu ar respecta regulile, la o rată de multiplicare virală comunitară constatată de 1,7 (adică un infectat transmite la alţi 1,7 în perioada de boală/contagiozitate), pandemia ar intra în plafonul logaritmic la nivel de cazuri active de 450 la milion, deci doar cu puţin mai mulţi ca acum.
    Problema e că devianţii nu sunt 3 %, sunt mult mai mulţi, cu nemijlocitul sprijin al fratelui de la răsărit şi lacheilor săi pesedişti, dar şi cu monumentala contribuţie de prostie a spălaţilor pe creier de la vest sau cu tradiţionala incompetenţă a guvernanţilor, chiar şi de dreapta.
    Voi cam cât aţi crede că reprezintă procentual devianţii (proşti, lacomi, trădători, idioţi sau ce i-o motiva), adică cei ce susţin sau promovează nerespectarea regulilor ?

    4
    • 20-25 %. Cel puțin. Dacă te uiți intr-un magazin de cartier, cam 1/4 – 1/5 persoane tind să nu respecte regulile de dezinfectare inainte de a intra și purtarea măștii. Dacă vorbim despre purtarea corectă a măștii cam 50% o poartă cel puțin sub nas. De ce? Unii uită și se conformează când le atragi atentia, alții sunt pur și simplu idioți.

    • Spre 40% sau chiar mai mult din cite am vazut.

      • Mastile alea sunt inutile pe aerosoli. Am intrat intr-un magazin cu cagula specioasa care face parte din echipament si care are si protectie anti aerosoli si credeau ca-i jefuiesc. A fost pe undeva amuzant

        3
        • Am masca full face cu filtru extern. Din aia la care poti pune si unitate externa de filtrare cu ventilator. Aceeasi reactie.

          3
          • Da, e eficace să omori un ţânţar cu o lovitură de tun dar nu prea eficient. Cam la fel cu o mască full-face – da, protejează împotriva contaminării prin poarta de intrare oculară (3% risc) şi prin spaţiile libere mască simplă – tegument (5 % risc), dar protecţia e o rezultantă a unor probabilităţi şi riscuri – niciodată nu e 100 %. Se consideră că o protecţie cu probabilitate de a evita infectarea de 85 % (masca chirurgicală 3 straturi obişnuită – 85 % teoretic, 75 % real, masca N95 – 95 %, KN95 – 90 %, etc.) coroborată cu prezenţa într-un mediu cu risc infectogen de 50 % (spaţiu închis sub 10 mc / persoană timp de 30 min) şi probabilitatea de a întâlni un contaminant 5 % şi probabilitatea de comportament deviant a contaminantului hai să zicem 30 %, deci probabilitate totală 0,15×0,50×0,05×0,3 = 0,11 % adică unu la mie din situaţiile în care vă aflaţi în spaţiu închis mic peste 30 min e un risc rezonabil de mic pentru a putea fi neglijat. Deci scăderea riscului nu stă atât de mult în calitatea protecţiei cât mai ales în evitarea situaţiilor riscante şi comportamentul celorlalţi (inclus în acesta purtarea corectă a măştii).

            3
            • Ai dreptate ca poate parea exagerata o masca full face cu filtru P3. Personal prefer sa minimizez riscul cit mai mult daca depinde de mine in aspectele care depind de mine. Oricum, daca nu e folosita corect ii scade eficienta. Iar daca obiceiurile ramin cele din vremurile vechi, ii scade iarasi eficienta. Masca e doar o parte a discutiei.

              BTW, bune comentariile.

              2
              • @Iulian: am o intrebare, pentru ca si tu folosesti masca cu filtru P3. A mea filtreaza mirosul gazelor de esapament complet, dar mirosul de tigara incomplet, adica ramane un miros dulceag. Poti confirma sau nu o experienta asemanatoare?

              • Cea mai buna e masca de gaze. Filtreaza orice. Dar nu poti sa stai non-stop cu ea vara gen Luke, Im your father. Dupa aia p100 si n95. Plus unele mai speciale

          • Mastile full face pot conduce la reactii din partea celor care le vad prima data. De aceea eu am cumparat si folosesc asta:
            https://www.srsafety.com/us/products/half-full-face-mask-2359/sr-100-m-l-h01-2021.html

      • Vreau, nu vreau, ma duc la „vanatoare”, sa umplu „Frigidaire”-ul, indeplinindu-mi astfel datoria de pater familias. Si o fac in magazinele astea de retaileri internationali, in Bucuresti. Din cate am vazut, personalul e instruit in acest sens.

        Se respecta purtatul mastii pe figura, desi il mai vezi pe cate unul cu ea sub nas. Mai grav e in alea mici, de picior de bloc.

        Nu folosesc metroul in perioada asta, dar am inteles de la colegi ca sunt destui fara.

        1
        • In jurul blocului nimeni nu are. La coada la Posta 50-50. Pe Unirii la ora de la plimbare 10-20%. La magazinele de bloc cam 25%. In RATB o partr o poarta sub nas. Pe trotuare, in weekend, cam 30% aveau.

          1
          • Iulian,
            „Pe Unirii la ora de la plimbare 10-20%” -masca nu e obligatorie decat in spatiile publice inchise.

            2
            • De acord. Nu e obligatoriu.

              Luind in calcul citiva factori:
              – nu stim inca cert cum se raspindeste
              – treci pe linga alti cetateni si nu la distanta de 4-5 metri
              – oamenii sint in general in grupuri (2-5)
              – oamenii nu stiu daca sint asimptomatici sau nu
              Oare chiar trebuie impusa obligativitatea purtarii unei masti si a statului departe de alti oameni? Adica din toate cele 4 puncte de mai sus am suficiente informatii sa spun ca:
              – avem multe aspecte incerte
              – e de datoria mea sa ma protejez
              – daca nu am mijloace avansate recurg macar la cele minimale, care si ele scad probabilitatea de contact/raspindire

              Adica chiar avwm nevoie in curind si de lege care sa spuna ca pisicii nu se spala in masina de spalat si nu se usuca la uscator automat?

              1
              • Statul ar trebui sa impuna purtarea obligatorie a unei masti in spatiile inchise combinata cu o ventilare adecvata a acestor spatii(la metrou e groaznic) intrucat fata transpira foarte mult si umezeste masca.
                Din pacate, bunul simt lipseste multora!

                3
                • Memoria imi spune ca metroul avea ventilatie… aminteste-ti de anii 2000. Doar ca e scumpa intretinerea si functionarea, cel mai probabil.

                  • Metroul are si astazi ventilatie si este functionala.

                    1
                    • Senzatia de utilizator e ca sint statii in care ventilatia e asigurata de venirea trenurilor. Ma gindesc la dupa-amiezele de vara cu aerul sufocant, care nu se misca. Traite personal vara trecuta.

                      2
                    • In New York City metroul a fost principalul vector de raspandire a Covid-19. Presupun ca si la noi va fi un vector.

                      2
                    • Nu cred că funcționează ventilația in metrou, am aceeași senzație cu Iulian, asta din perioada in care mai mergeam…, cu excepția AC-ului din rame.
                      Tzupy,
                      Vector de răspândire a fost și la noi, prostii au redus frecventa trenurilor in loc sa le păstreze la același nivel, in condițiile scăderii traficului. Au rezultat trenuri mai rare, la fel sau chiar mai aglomerate.

                      2
              • Tocmai, Iulian, elimini situațiile în care te poți infectă sau le limitezi la minim.
                Decât să mă plimb într-o zi călduroasă cu masca pe figura pe bulevard, ies cu bicicleta în pădurea Băneasa.
                Mai mult, nu mă duc în Mall, iar când îmi fac cumpărăturile, o fac la prima oră, când e pustiu. Nu îmi place Penny, dar deschid la 7 și în we. E pustiu.
                La lucru stăm cu geamurile deschise și ușile antifoc blocare deschis. De fapt toate ușile sunt blocate pe deschis, inclusiv la băi. Geme AC-ul, dar avem aer proaspăt.

                2
                • M-am referit la situatii in care trebuia neaparat sa ies. Places to go, people to see, things to do. 🙂 Prefer cumparaturi online pentru orice si daca e nevoie neaparat, un magazin mare la ora deschiderii. Iesit pe cimp si privit stelele. Biroul nu mi l-am vazut decit de 3 ori in 4 luni.

                • La ce mai sînt bune ușile alea antifoc blocate deschis?

                  • Clădirea de birouri in care lucrez are geamuri care se deschid, combinat cu ușile deschise, ai un flux permanent de aer proaspăt, altul decât cel din instalația de AC a clădirii. Daca dam crezare teoriei aerosolilor, e bine sa lucrezi in spatii ventilate natural permanent.

                    1
                    • Nu mai înțeles, ușile antifoc blocate pe deschis mai îndeplinesc rolul pentru care au fost montate?

                    • Ușile antifoc, in caz de alarmă, se deblochează automat, din centrala clădirii, ca sa permita evacuarea, apesi pe acea pârghie/mâner . In cazul de față, au fost deblocate manual, și lasate deschise. Fără această deblocare, suna in centrala și se aude și o alarmă.

                      1
      • 25 % devianţi => plafon logaritmic la 32686 la milion => 1722 morţi pe zi. 40 % devianţi > plafon logaritmic la 114365 la milion => 6351 morţi pe zi. Câte zile ? Căte or fi până se schimbă comportamentul. Statistică simplă.
        În mod real comportamentul nu este integral deviant şi e greu de cuantificat procentul.
        Ce doream eu să afirm este că un număr mic de devianţi care antrenează în comportament semideviant un număr mai mare de elemente populaţionale generează aceste diferenţe statistice. Cu alte cuvinte : cei care cu bună ştiinţă şi în mod sistematic imprimă comportament deviant în populaţie sunt teoretic pasibili de acuzaţia de complicitate la crime împotriva umanităţii.
        Mai întreb încă o dată, aici fiind site cu profil militar : România poate invoca art. 5 din Tratatul NATO pentru agresiunea de tip război biologic realizată prin campania media / socialmedia şi politică de dezangajare în efortul anti-Covid ? Adică dacă idioţii noştri nu-şi toarnă o găleată de apă rece-n cap înainte de a re-posta inepţii , dacă politrucii noştri nu-şi pun botniţă înainte de a debita lături în interes electoral, dacă securiştii noştri nu se trezesc din amorţeala de aşteptat pensia ca să scuture ceva postaci, dacă procurorii noştri se prefac că nu mai există echivalenţe în Codul Penal pentru înalta trădare, atunci să vină NATO să rezolve toate aceste mărunte lucruri. Nu sunt adeptul soluţiilor de forţă, dar constat că mai puţin de o mie de oameni antrenează în comportament deviant mai puţin de o sută de mii şi semideviant mai puţin de un milion, cu risc vital garantat pentru cel puţin vreo sută de mii.

        5
  38. capatu satului

    unii mai saraci cu duhu ziceau si spun si acum ca e gluma,
    boala sau bolile din China nu au adus nimik bun in istorie,
    istoria nu e ciclica de ieri de alaltaieri

    plaga lui Iustinian
    https://en.wikipedia.org/wiki/Plague_of_Justinian

    la chinezi se trece in etapa 2 de pandemie, o noua boala
    https://www.hotnews.ro/stiri-international-24155337-china-emite-alerta-pentru-ciuma-bubonica-interzice-consumul-unor-animale-considerate-riscante.htm

    poate n-ar fi rau sa trecem la un meniu mai vegetal,
    poate ne-ar ascuti spiritul si am fi mai puternici in fata bolilor,

    2
  39. benny hill show este pistol cu apa pe langa cele 206 comentarii pe care le-am citit la articolul asta. frate, serios ??? masti full face sau half-face profesionale,cagule,oameni care nu au iesit din casa de 3-4 luni sau ies pe furis cand sunt strazile pustii ?? maine-poimaine citesc de vreunul care si-a luat combinezon de protectie CBRN si masca de protectie full face cu cartuse filtrante si a plecat la cumparaturi !! bai fratilor este o VIROZA (ceva mai serioasa) nu e nici ciuma bubonica, nici tifos exantematic.repet, trebuie sa invatam sa traim cu virusul asta care o sa fie prezent printre noi muult timp de aici incolo.niciodata nu vor putea fi depistati toti purtatorii asimptomatici ptr a putea fi siguri ca a fost eliminat. ce o sa faceti,o sa traiti toata viata cu masca pe mufa si buzunarele pline de manusi si sticlute cu spirt ?? sa fim seriosi.

    7
  40. strumpf
    Nu-ți convine, cântă la alta masă!

    Da’ sunt prea multi care cred că prezența ta e una profesională!???

    Viroză, ai?

    2
    • Nu jigni omul pentru că are o opinie diferită …
      Eu sunt de acord cu @strumpf , o dată și o dată o să se termine cu pandemia palestinianului Arafat , născut in Siria 😉 .

      3
      • habarnistul
        Mă miram sa nu spui ceva, și ai ales cel mai prost argument,, nu e pandemia ăluia…
        Nu contează unde e născut, nu contează că eu nu îl agreez, in fine , ai spus și tu ceva.

        2
    • nu zic eu zice DEX-ul; viroza= nume generic dat ptr bolile provocate de virusuri.(din francezul virose). si ce sa vezi,coronavirusul este un virus.si apropo de alta masa, esti proprietarul RoMil si eu nu stiam? cand tu bati campii (in majoritatea postarilor) esti invitat la „alta masa”? faza tare e ca noroc cu noi astia inconstienti,ciudati samd, ca daca erau toti ca tine si inca vreo cativa acum mancam gaura de la covrig . papica,motorina,energia electrica si o gramada de alte lucruri necesare vietii nu se pot produce de acasa din fata calculatorului. te-ai gandit la chestia asta „inteligenta sclipitoare”?

      3
      • Da, Strumpf, asa e. Aia care au muncit de acasa in perioada asta sint de fapt asistatii social. Ei sint tinuti in realitate in spate de toata lumea – de toti bugetarii din toate ministerele. Stii cit contribuie la PIB industriile in care lucreaza asistatii astia? Personal, daca ma uit cit am platit la stat in 2020 (februarie-iunie, perioada asta in care am frecat-o de acasa conform specialistilor ca tine) ma enervez cind citesc lectii servite trolistic de sub steagul rosu.

        Gindeste-te la asta: in liceu e o materie – economie – unde inveti ca economia se bazeaza pe cerere; nu ai cerere, economia e moarta. Nu statul produce valoarea aia care se misca in economie asa cum te-au mintit la cursurile de economie politica si sedintele de partid. Ar fi poate momentul sa iti scoti capul din fund si sa le multumesti alora care au avut ce munci de acasa pina acum ca economia inca respira, asa cum eu le multumesc celor care imi livreaza pachete acasa, care inca produc. Altfel, fara cerere, totul se opreste. Complet.

        Pina acum situatia e doar jumatate f*t*ta; sa vedem de acum. Deci, mai las-o cu lectiile astea de sedinta tinuta in sectie intre strunguri.

        7
        • Fara cei care ies din casa si merg la munca (de nevoie) o sa rontaim pixeli, mancarea nu creste on line si nu vine prin wi-fi. Este ok cand se poate lucra de acasa, dar asta este valabil doar doar pentru o mica parte din numarul total al angajatior. Agricultura, industrie, transporturi, energie, utilitati, servicii, etc. nu inseamna ca toti sunt bugetar, faza cu contributia este destul de irelevanta pe acest subiect. Am spus si o repet, fara vaccin (nimic concret pana acum) exista doar imunizarea naturala, sa ramanem precauti nu panicarzi. PS. Suedistanul, stiu ca va place cazul, nu a disparut, chiar daca um024digi prezinta stiri false si multi ii prevedeau sfarsitul. Nici virusul ce, conform „specialistilor” si „previziunilor”, trebuia sa umple planeta de milioane si milioane de cadavre nu a „livrat” conform asteptarilor. In general statele au esuat in a proteja categoriile de risc (focare in spitale si azile), din aceasta cauza am spus ca fiecare trebuie sa isi fac un plan si sa nu astepte nimic bun de la acesti dobitoci (politicieni si „experti). Sanatate si curaj, nu este nimic sezonier, nu exista tratament standard sau vaccin !

          3
          • 1. Doar sectorul ITC avea in 2019 6% din PIB (astia sint rontaitorii de pixeli decare vorbesti). Daca adaugi si alte ramuri unde se poate lucra de acasa (centre globale de servicii, callcentere, proiectare, etc) contributia creste mult mai mult. A avut un recul puternic existind multe companii care au tras obloanele din nefericire. Dar contribuie in continuare.
            2. M-ai auzit pe mine spunind ceva de agricultura? Dat fiind ca se face agricultura intensiva, este mai usor de respectat restrictiile si de controlat posibilele imbolnaviri decit in metroul din Bucuresti plin ochi la 9 dimineata. Industrie … hmmm. Fara cerere ce industrie faci?
            3. Contributia e relevanta in discutia mea cu Strumpf.
            4. Suedia … Tu ai o _opinie_, o _parere_. Realitatea e data de matematica si biologie.

            Si am zis ca ma opresc din a scrie….

            2
            • 1. Poate ca e cazul ca si alte sectoare sa primeasca facilitati fiscale. Eu nu am spus ca nu contribuie la PIB sau ca respectiva contributie este nesemnificativa, ci ca fara cei care „ies” la munca nu se poate. Mancare, energie, internet, apa, gunoi, livrare, etc. fara ei nu putem sta in casa (suntem dependenti unii de altii). Poate acum intelegi ce inseamna „rontaim pixeli”.
              2. Posibil, insa agricultura nu inseamna doar munca la camp sau sere. Crezi ca cei din metrou sunt acolo pentru ca nu isi doresc sa stea in casa protejati ? Intrebarea ta este valabila si in domeniul IT, daca se inchide productia (turism, etc) nici ei nu au de lucru.
              3. Nu, chiar nu este, totul este interconectat.
              4. Realitate (matematica si biologica) este ca avem aproape 600.000 decese (in special batrani si/sau bolnavi) din aproximativ 12 milioane de persoane depistate pozitiv. Daca tinem cont ca testarea „prinde” doar 10% din cazurile posibile si ca suntem aproape 8 miliarde nu seamana cu Apocalipsa promisa.
              O idee buna, sper sa o aplici ?.

              3
          • La cap industrie, nu pot vb pt toate. Pot spune ca aia aero e pe ventilatie artificiala. Estimez ca va ramane asa inca vreo 2-5 ani, functie de virus si de restrictii.
            Eu am spus-o si-n trecut: operatorii aerieni lucreaza pe marje prea mici. Competitia e prea acerba. Un SINGUR episod de oprire a liniilor, si majoritatea vin cu palaria in mana sa ceara ajutor de la mama si tata statul (adica de la platitorii de taxe). Blue, Ryan, Wizz, Luft, toti au problema de asta de a fi casanti la crize. Iar asta e mama crizelor aeriene…
            Ar mai fi petrol si masini. Acolo era de asteptat.
            De clacat nu clacheaza decat cine merita sa clacheze de mai mult timp. Daca esti capitalist, let them die. E natural.
            Din fericire, m-am facut rontaitor de pixeli de cv timp, asa ca nu ma doare… dar inca am colegi care nu sunt bine.

            1
        • ce spun eu si ce intelegi tu ! ala care produce papica,energie electrica(fara asta tu produci circa si ceva zero barat) ,combustibili,tigari si multe altele, nu o poate face de acasa.musai sa plece la locul de munca ,sa interactioneze cu o gramada de oameni. si, ce sa vezi,e cam greu sa stai 8 sau 12 ore cu botnita pe mufa cand faci o munca fizica(inca mai exista asa ceva in ziua de azi si reprezinta cam 30% din pib nu 6,4).oricum, covidul asta a avut si o parte buna : a scos de pe sosele o caruta de „rontaitori de pixeli”.chiar nu stiu ce dracu era in capul corporatiilor de plateau gramezi de bani pe sedii de birouri inutile doar sa va aduca sa stea un sef cu ochii pe voi.sper ca la sfarsit,cand vor trage linie,sa realizeze ca e mai profitabil cu voi muncind de acasa.

          3
          • Hai cu lupta de clasa. Moarte intelectualilor! Noi muncim, nu gindim!

            • repet: ce spun eu si ce intelegi tu! din partea mea poti sa gandesti pana iti iese fum din hard. doar am spus ca in epoca internetului si a transferului de date cu viteze imense, voi pierdeati zeci de ore/ saptamana plimbandu-va aiurea la/de la niste birouri inutile(si extrem de costisitoare ptr firmele respective).

              3
          • „inca mai exista asa ceva in ziua de azi si reprezinta cam 30% din pib nu 6,4”
            Pt ca traim in Bangladesh-ul Europei. In Vest, roboti, roboti, si iar roboti. In curand si la taximetrie si tiruri. Si-apoi probabil si trenuri. Asta e viitorul. Spune-le si „bravilor proletari” ca zilele lor de a fi utili sunt numarate.

            Munca viitorului e facuta de masini, si meseria viitorului e ingrijirea acelor masini.

            • incredibil !!! si eu care credeam ca tot” masinile „vor face mentenanta(ingrijirea aia a ta) „masinilor”.si tot niste „masini” vor produce alte „masini”.in multii mei ani am lucrat la niste firme care produceau diverse lucruri utile traiului cu niste „masini” din astea.ce sa vezi,desteptele alea de „masini” au nevoie de niste operatori si niste tehnicieni sa le repare(lucra la viteze atat de mari ca se defecteaza relativ repede).lasa „jules verne-urile” si revino in lumea reala.

              3
      • Ești atât de bou…
        În toată perioada asta eu m-am dus la lucru, „inteligență”…
        Tu scrii la comanda pe aici, asta îmi dă dreptul să îți spun sa schimbi masa.
        Viroză, ai?

        4
      • Si inca o chestie, strumpica.
        Aveti alt ordin pe unitate? Ati renuntat in corpore la „doar” o gripa, acum e o viroza??? A apasat unul pe buton si cantati toti la fel?
        Cum ai munca normata, la postare, cuvant, nr. de caractere?
        Iei banutul zilnic, sau o data pe saptamana?

        2
        • Eu cand iti spun ca ai niste fetisuri: eu, rublele, putin, ordin pe unitate, postac. Pe bune, ai si altceva in tartacuta? Ca fapt divers, raceala, gripa si chiar mirobolantul covid19 sunt toate, ghici ce??? VIROZE RESPIRATORII!! Surprise!! Iar mataluta ai doua boli de care nu te apara nici un complet CRBN. se numesc ipohondrie si paranoia.

          2
          • Strupel,

            Am alte fetișuri, da’ nu trebuie sa le cunoști tu.

            Postacule, spune și mie ce viroză omoară un hipertensiv? Sau un diabetic? La 50 de ani, că sa fie clar.

            Nu sunt nici ipohondru, dovada că m-am dus la lucru in toată această perioadă, deși puteam sa fac telemunca, nu sunt nici paranoic, că ar trebui sa vad mai mulți că tine pe aici, și nu văd decât vreo doi trei activi. Lucrați în schimburi, nu?
            ☣️☣️☣️

            2
            • Cu fiecare raspuns te infunzi si mai rau in r.. at si imi confirmi diagnosticul:paranoic. Tu ai impresia ca pe putin il frige grija de ce cred romanii in legatura cu pandemia lu peste? Esti amuzant! Cat priveste virozele te anunt iarasi ca si gripa este o viroza respiratorie si un hipertensiv sau diabetic poate muri din cauza ei Daca nu stiai medicii de familie fac vaccin antigripal gratuit persoanelor din grupele de risc: batrani, copii, bolnavi cronici cu afectiuni multiple. De ce? Sa nu moara desteptule. Si apropo de obsesia ta:ce dracu faceai inainte de 2014 cand febletea ta putin se pupa cu obama, bush jr, cand americanii calatoreau in spatiu cu rachete rusesti sau cand nave romanesti si americane faceau(ce oroare) vizite prietenesti ivanilor in sevastopol? Cred ca te tavaleai pe jos cu spume la gura si strigai: BLASFEMIE!!! ????.

              1
            • Departe de mine paranoia, postacule!
              Cred ca nici tu nu mai stii ce sa spui, e o gripa sau o viroza?
              Tocmai de aia nu e gripa, prostane, pentru ca la gripa ai vaccin, sansele ca o persoana din grupa de risc sa moara sunt mult mai mici decat in cazul COVID.
              Si din nou, prostane, inainte de 2014, ala pentru care lucrezi nu ocupase Crimeea, desi semnaliza clar calea pe care o urma, vezi Georgia, iar opozantii lui se imbolnaveau subit, erau atacati in scari de bloc, luceau in intuneric…
              Hai ca ai mai luat 10 ruble, sa le bei linistit!

              2
  41. nu doar pana cand vor exista pt boala asta medicamente omologate si vaccinuri ,pt ca nici extrema cealalta in care sa nu iei nici o precautiune nu este buna ,pana atunci fiecare ca masura lui de precautie ,eu m-am deplasat la munca tot timpul pandemiei 5 zile din 7 pe saptamana ,in ultimile 2 luni cu mijloacele de transport in comun ,bere am mai baut pe langa bloc ,masca nu o port decat in spatii inchise manusi deloc,dar evit sa ating cu palmele ce nu este neaparat necesar , ingiena mainilor doar cu sapun, a existat un caz la firma unde lucrez care sa izolat ,la testare atat cu teste rapide cat si alea de laborator mai speciale contactii au iesit negativ persoana respectiva e asimptomatica,in carantina la domiciliu ca acu se poate chiar daca esti pozitiv ,munca e prestata in aer liber si nu prea ai contact unul cu altul ,deci se traieste si cu virusul pe langa tine

    2
  42. Io unu astept decizia ccr-ului care să zică că violul e ok dacă fata/femeia nu are probe video și trei martori cum ca a zis nu, și nu purta fustă scurtă si tricou mulat….

    Și pe aia care sa zică că pușcăria nu e ok, că ingradeste libertatea de mișcare a infractorilor și a capitalului „negru”, precum și libera inițiativă….

    Grupul infracțional nu mai e infractional, de fapt este exercitat dreptul la asociere și întrunire, deci iarăși se încalcă libertăți fundamentale….

    Dacă cumva ești jefuit, iar nu e ok să fie băgat infractorul la bulău, pt că l-ai sfidat cu mașina, casa, etc pe care le ai prin muncă, și e dreptul infractorului să aspire și el la ce ai tu…..

    Ce Covid măi nene, ăștia sunt in campanie electorala de înainte de ieșirea din starea de urgență …..TOȚI…
    De închis in case nu cred că ne mai inchide cineva, că inventează ceilalți o categorie aparte pt România, junk e pt fraieri…..

    Dacă ești prost de mic, când ești mare doarr te joci !

    Zic și io….

    3
  43. Nu stiu cum va reactiona economia. Micii intreprinzatori mai ales

    1
  44. Am incercat sa stau foarte departe de subiect. Cred ca e prima oara cand scriu ceva de la inceputul seriei de articole „covid”. Nu cred sa repet asta prea curand.

    Referitor la reglemetarile autoritatilor nationale (deci nu la situatia globala, regresia generala samd), vad ca se contureaza ideea ca o relaxare a masurilor de preventie vine in sprijinul activitatilor industriale. Excluzand industria energetica (despre care nu stiu mare lucru), si cu o vizibilitate buna asupra celei prelucratoare va pot spune ca firmele din domeniu nu se tem de limitarea miscarii, de obligativitatea utlizarii echipamentelor individuale de protectie, de modificarea programului de lucru, de indisponibilitatea personalului din cauza carantinarii samd. Sigur ca toate astea pot avea efecte negative asupra operatiunilor. In cazuri particulare, pot perturba acut pe termen scurt cererea pentru anumite domenii, mai ales pentru bunuri de larg consum.

    Altfel, firmele se tem cu adevarat de raspandirea pandemiei, de mortalitate si infectare de masa. Cam asta le-ar putea ucide, cam asta se discuta cand vine vorba despre planuri sau mari temeri. Pentru restrictii au reactii, mai mult sau mai putin eficace, se pot adapta (desi asta poate insemna si o adaptare a efectivelor lucratoare, sau a volumului activitatii), pot prevedea perioade de timp in care pot merge in pierdere, se pot indatora pentru suplinirea surselor actuale de finantare prin incasari curente samd.

    Dar pentru o raspandire a virusului in cadrul punctului de lucru? Fie incetarea activitatii pe termen nedeterminat si invocarea fortei majore, fie impunerea unor restrictii draconice sau oricum mai severe fata de cele generale impuse de autoritati. Data fiind responsabilitatea reprezentantilor legali, as paria ca va fi preferata prima varianta, mai ales daca vorbim despre recurenta a incidentelor. Sau pentru punerea sub semnul intrebarii a cererii? O comunitate care are amenintata nevoia primara de siguranta nu va fi dispusa la alocarea acelorasi resurse ca pana acum pentru alte necesitati, cu atat mai mult in cazul produselor cu un cost asociat mare (adica in general cele care depasesc bugetul disponibil curent si prin urmare necesita imprumutiri ).

    Desigur, industriile si serviciile care satisfac alte nevoi primare vor merge (desi energie se cere multa tot in industrie, nu neaparat in uz casnic, desi profitul produselor alimentare vine din produsele premium samd, deci nici astea nu vor fi chiar neafectate) .Cam astea sunt discutiile pe care le intalnesc eu unul.
    Oricum traiesc cu impresia ca masurile din fabrici au fost mai restrictive decat cele impuse de autoritatile nationale si din cate am vazut, sunt in linie cu ce se intampla prin alte fabrici din UE, asa ca daca cineva crede ca ar fi lucrat fara masca daca nu cerea asta guvernul eu zic sa se mai gandeasca o data. Iar fabricile inchise temporar pe care le stiu eu (si din pacate sunt cateva) nu au avut nimic de-a face cu deciziile autoritatilor nationale.

    Sau poate marele buhuhu din dulap: ce vor face actionarii? Adica, daca un stat are restrictii mai mari decat altul, e doar o problema punctuala pentru punctele de lucru din acea tara, si tine de ele sa gestioneze asta si sa adapteze activitatea conform specificului. Dar daca punctele de lucru din acel stat au probleme cu infectare, transmitere in zona de activitate, sau chiar morti, sau daca acea tara are probleme de asigurare a sanatatii mai mari decat a altor state, oare CA va mai lasa ceva la latitudinea managementului local? Poate acel management sa spuna ca e un specific local, ca x% e acceptabil? Hai sa trecem de gravitate si sa ne gandim la orizontul de timp. Adica problemele pe cateva luni, pana la un an, tin in general de managementul local, care se descurca cum poate sau stie. Dar daca nu sunt controlate si trec anul, de obicei discutia ajunge prin CA. Chiar daca actionarii sunt in continuare dispusi sa-si tina banii in productie in speranta unor vremuri mai bune, la nivelul ala instrumentele de lucru sunt altele, nu se discuta de masuri locale ci mai degraba despre alegeri intre fabrici, locatii, state samd sau retragere. Plus ca din cate am observat eu, cei care au bani bagati in asta, mai inghit cum-necum pierderi, dar un mediu nesigur ii cam sperie. Hai sa vedem dintre cei care detin actiuni si sunt prezenti pe aici, cine se sperie mai rau de valoarea actuala a actiunilor si cine de factorul de incertitudine

    Multa vorbarie din partea mea. Hai sa vedem cat a ajutat activitatea economica in general, si mai ales pe cea industriala in particular, o abordare „relaxata” a unor state, precum Suedia, sau Anglia. Sau hai sa ne uitam la Italia, si sa ne gandim daca fabricile ar fi suferit mai mult daca restrictiile ar fi fost draconice de la bun inceput. Sau oare daca la noi autoritatile sa spunem impuneau un nivel minimalist de restrictii si reguli, credeti ca fabricile produceau mai mult din martie pana acum? Credeti ca activitatea unei fabrici ar merge mai bine pe fondul unei raspandiri necontrolate decat pe unul al unor masuri restrictive (fie ele suprareactionare)? Despre IMM si tertiar nu ma pronunt, caci nu prea am informatii.

    De fapt toate vorbele de mai sus sunt inutile. Daca ducem discutia intr-o extrema, oare credeti ca daca (sa presupunem ca) autoritatile nu impuneau nimic si mergeam pe imunizare naturala fabricile mergeau ca anul trecut?
    Dincolo de job, sunt apropiat si de „prima linie” . Factorul de asociere s-a obsnuit cu EIP-ul si a invatat sa se miste lent, sa nu urce trepte, si acum nu mai ameteste decat 1-2 ori pe zi, dar oricum nu-i mai vine sa vomite, Din motive medicale pentru moment au ramas 2 ture disponibile dar puteti face voi un grafic de lucru imaginar ca sa vedeti cum se acopera o activitate cu 2 echipe. Dar desigur ca putem discuta si despre cat de inconfortabil e de purtat masca de unica folosinta, ca e cald si irita si nici nu stim daca are rost.

    Sanatate!

    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *