RATELE 2

Continuam…Suntem in 1924 la marinele manevre de iarna desfasurate in Panama si Insula Culebra/Porto Rico (ca fapt divers, primii militari americani au pus piciorul in Culebra in 1902, aici fiind infiintata o baza inaintata destinata tragerilor de artilerie si exercitiilor la litoral. Baza era deservita de un batalion de infanterie marina, cazarma aflandu-se in San Ildefonso. I se spunea Baza Avansata si, conform surselor independente, primele manevre de mare anvergura au avut loc in ianuarie 1914. Se stie ca in Golful Target era ancorata flota americana, aceasta aducand la manevre puscasii marini. Puscasii au adus cu ei tunuri de camp calibrele 76 mm si 127 mm, precum si 24 km de cablu telefonic+un sistem de semnalizare cu pavilioane utilizat pentru comunicare cu navele aflate in golf. Intre 9 ianuarie 1922-25 aprilie 1922, a ajuns pe insula Detasamentul Expeditionar USMC, infanteristii aducand cu ei primele vehicule, 2 tractoare de artilerie de 10 tone si primele obuziere calibrul 155 mm).

AMIRAL HILLARY POLLARD JONES

Interesant e faptul ca strategii US Navy, sub directa indrumare a amiralului Hilary Pollard Jones, au creionat aceste manevre impartind fortele participante in patru, fiecare forta primind cate o culoare (soldatii purtau brasarde in culorile fortei de care apartineau, amice sau inamice). Astfel, fortele SUA/amice au primit culoarea albastra, cele britanice/amice -rosu iar cei doi potentiali inamici, Japonia si Germania, portocaliu si respectiv negru (Hilary Pollard Jones a participat la razboiul cu Spania comandand canoniera USS Dorothea. Din 1922 era Comandant-Sef al Flotei americane si avea mari baze navale in Atlantic, Caraibe si Pacific). Interesant, nu-i asa, cum de s-au gandit exact la…viitorii lor inamici! Ei bine, pe la jumatatea anilor *20/sec.XX, strategii US Navy, pe baza evolutiei politice si a programelor de inarmare navala demarate de catre Japonia au concluzionat ca “amenintarea navala primara este Japonia”.

MAREA CARAIBELOR -21 MARTIE 1924

In anii ce-au urmat, inclusiv in cadrul manevrelor din 1924 executate in Caraibe si Panama, s-au executat exercitii de debarcare de pe mare si atac al aparatorilor/fortele albastre. Spre exemplu, au simulat apararea Canalului Panama, exercitiul soldandu-se cu un esec rasunator al aparatorilor/forta albastra (SUA. Aparatorii se aflau in Fort Randolph, fortificatie aflata pe partea Atlanticului a Canalului Panama) si cu un succes neasteptat al fortei portocalii/1700 puscasi marini (Japonia. Dupa ca au cucerit rapid fortul la adapostul noptii, au “atacat” baza de submarine si aerodromul, cucerindu-le). Desi nu le-a picat deloc bine la stomac, strategii US Navy au tras invataminte importante concluzionand ca trebuiesc imbunatatite comunicatiile in vederea unei mai bune coordonari intre fortele aflate pe uscat/aparatori, cele aflate in atac/debarcare, Marina (nave si submarine) si Aviatie (hidroavioane). Si au mai concluzionat ceva foarte important -“O forta expeditionara bine organizata, instruita si cu suport logistic adecvat e o arma deosebit de puternica in mana unui comandant priceput”.

TANC AMFIBIU CHRISTIE -TUN SCHNEIDER 75 MM

  Manevrele din 1924 au adus cateva premiere in randul Fortei Maritime Expeditionare. Pe langa cei 3400 de puscasi marini care au luat parte la exercitii, au fost executate pentru prima data trageri antiaeriene de catre nou infiintata Companie Antiaeriana a USMC. Tot atunci s-a efectuat prima debarcare de amploare de catre Forta Maritima Expeditionara, Golful Tamarindo, puscasii fiind sprijiniti de propria artilerie debarcata  de pe cuirasate si crucisatoare, artilerie calibrele 75/155 mm adusa la tarm cu barcile.

BEETLE BOAT -CULEBRA 1924

Au fost folosite pentru prima data barci acoperite, posibil blindate usor, numite “Beetle Boat”, considerate a fi varianta imbunatatita de catre US Navy a “Gandacilor negrii” britanici (din pacate n-am gasit mare lucru in legatura cu aceste barci. Se stie ca duceau un tun de camp calibrul 75 mm+60-100 trupe). Debarcarea a beneficiat de suport aerian masiv asigurat de hidroavioanele Marinei. Ei bine, la aceste manevre, 1924/Insula Culebra, USMC a adus pentru prima data un vehicul amfibiu.

Tractor amfibiu Christie – 1924

Acest vehicul, tractor amfibiu, era proiectat de catre celebrul inventator american John Walter Christie si a aparut in 1922/1923 (eeee, despre Christie am mai auzit in articole trecute, tancul sovietic BT e “creatia” sa! Se stie faptul ca J.Christie agrea tancurile usoare, rapide, cu autonomie mare si, din pacate pentru amfibia sa, la acel moment nu proiectase celebrul sistem de suspensie ce ii poarta numele). Desi a demonstrat performante slabe in teren datorita sistemului de suspensie si a “fragilitatii mecanice”, tractorul amfibiu Christie a adus noi experiente si invataminte pentru puscasii marini (6 astfel de vehicule ar fi fost utilizate in China/1927, conform unor surse independente. Acestea apartineau Regimentului 4 Marina ce a fost stationat in Shanghai din 1927 pana in 1941. Regimentul era numit China Marines si avea rolul de a proteja cetatenii americani si interesele SUA in zona).

Astfel, in Tentative Manual for Landing Operations/Manual Preliminar pentru Operatiuni de Debarcare din 1934 apar pentru prima data in istoria puscasilor marini cateva idei interesante cu privire la necesitatea utilizarii tancurilor, a vehiculelor blindate, in operatiunea de debarcare –idei pe care le vom regasi aplicate pe scara larga cativa ani mai tarziu, in Africa de Nord, Sicilia, Normandia si Pacific (la realizarea acestui Manual cu scop didactic au participat 70 de ofiteri superiori din USMC, US Navy, US Army si USAAF, acesta fiind elaborat in perioada 28 martie-13 iunie 1934 la Quantico –in cadrul Universitatii USMC. In acest Manual se regasesc semnaturile a doi dintre cei mai buni strategi pe care i-a avut in perioada interbelica Corpul de Marina…General-maior Ben Fuller, comandant al USMC in perioada 9 iulie 1930-28 februarie 1934, si General-maior John Russell, comandant al USMC in perioada 1 martie 1934-30 noiembrie 1936. Foarte probabil, un Memorandum cuprinzand concluziile adunate in urma aplicatiilor in teren a fost trimis Secretarului Marinei de atunci, Charles Francis Adams –a fost numit in 1929 de catre Presedintele SUA de atunci, Herbert Hoover, datorandu-i-se amplul program de modernizare al US Navy, tinta acestui ambitios program fiind aducerea Flotei SUA in rand cu cele mai renumite Marine ale vremii, vizate fiind Royal Navy si Marina Militara Imperiala Japoneza/Dai-Nippon Teikoku Kaigun. Ca fapt divers, in 1935, USMC avea 17.248 de ofiteri+soldati si putin peste 21 de milioane de dolari buget. Putin pentru o dotare substantiala insa tot bugetul Marinei abia atingea 309 milioane de dolari…Deh, consecintele Marii Crize economice din perioada 1928-1933 inca erau vizibile, acestea afectand societatea americana in intregul ei, inclusiv Armata!).

TANC AMFIBIU VICKERS-ARMSTRONG 1931

Iata cateva dintre aceste idei revolutionare:

-misiunea principala a tancurilor/blindatelor in operatiunea de debarcare este penetrarea apararii inamice pe plaja si in imediata apropiere a acesteia (amenajari genistice –plase de sarma ghimpata, spre exemplu, dar si cuiburi de mitraliera sau locase individuale de tragere). Suportul acordat infanteriei e deosebit de valoros pentru reusita actiunii;

-viteza si manevrabilitatea sunt imperios necesare vehiculelor amfibii/neamfibii;

-utilizarea eficienta a acestor vehicule presupune nave de transport specializate, acestea trebuind sa fie capabile sa navigheze pe distante lungi in cadrul Flotei;

-numar suficient de amfibii si diversificarea acestora (echipamente speciale –plug de deminare, aruncatoare de flacari, mortier/tun autopropulsat, etc. Ei bine, astfel de vehicule specializate aveau sa apara in Normandia 10 ani mai tarziu fiind cunoscute drept “Tancurile lui Hobart/Tancuri Hobart”. Dar asta e alta poveste…). Acestea trebuie sa faca parte din organigrama batalioanelor de asalt, distributia facandu-se in functie de sarcina atribuita fiecarui batalion in cadrul debarcarii;

-recunoasterea preliminara a plajei/plajelor inainte de stabilirea locului ideal pentru debarcarea trupelor si a vehiculelor  O atentie deosebita trebuie acordata conditiilor de navigare, adancimii apei, obstacolelor naturale si fortificatiilor inamice pe plaja sau in apropierea acesteia. Observatia aeriana e esentiala pentru asigurarea informatiilor necesare (harti aeriene, fotografii, diagrame). De asemenea, un rol important in culegerea de informatii cu privire la zona de debarcare revine submarinelor si fortelor de recunoastere ambarcate (da, astazi le spunem scafandri-incursori);

-debarcarea nu poate reusi fara sprijin masiv de artilerie asigurat de pe mare sau din aer cu cel putin 20-30 de minute inainte ca trupele de asalt sa atinga plaja (navele Flotei de insotire si aeronave).

A-Boot

  Bineinteles, nevoia de tehnica adecvata, autonoma, a ramas, cautarea si experimentarea continuand! Astfel, in 1926, Corpul de Marina a testat o barca destinata transportului trupelor de la nava pe plaja, barca numita “Troop Barge A” avand 15,24 m lungime. Astfel de barci au fost utilizate in perioada interbelica insa trupele erau nemultumite de faptul ca erau “inadecvate” si “nemotorizate”, trebuind remorcate de barci/nave cu motor. Singurul lor avantaj era faptul ca aveau o rampa mobila la pupa facilitand debarcarea trupelor. Drept urmare, in 1935, la Culebra/Porto Rico au testat debarcarea tractoarelor de artilerie usoare/5 tone din barci motorizate numite “Troop Barge B” sau “Boat Rig A/Barca-Platforma A” (exercitiul a avut loc in perioada 19 ianuarie-13 martie 1935. Exercitiul s-a numit Fleet Landing Exercise No.1/Fleet Exercise 1/FLEX-1, la acesta participand toate unitatile din compunerea nou infiintatei Fleet Marine Force/FMF/Fortele Marine ale Flotei SUA –forte combinate expeditionare in cadrul Departamentului Marinei SUA destinate razboiului amfibiu infiintate nu cu mult timp inainte, pe 7 decembrie 1933, USMC+US Navy, prin Ordinul General 241 al Secretarului Marinei, Claude Augustus Swanson. La comanda exercitiului s-a aflat General de Brigada Charles Huntington Lyman, primul comandant al Fleet Marine Force. Ca fapt divers, FMF exista si astazi fiind impartit in doua –Fleet Marine Force Pacific/FMFPAC/Honolulu, Hawaii si Fleet Marine Force Atlantic/FMFLANT/Norfolk,Virginia).

45 de astfel de tractoare de artilerie pe senile au luat parte la manevrele de la Culebra/1935, acestea fiind Model T-29 (Caterpillar militarizat aparut in 1924. Cel putin 212 unitati au fost in dotarea USMC). Insa aceste tractoare s-au dovedit a fi prea grele pentru aceste barci, de aici strategii FMF tragand concluzia ca “dimensiunea barcilor trebuie adaptata greutatii vehiculelor. Dificultatile de transport de la nava la tarm indica faptul ca numai tancurile usoare pot fi utilizate in operatiunea de debarcare. Acestea pot fi tancuri terestre sau tancuri amfibii”. In anii ce-au urmat, in perioada 1936-1939, au fost testate mai multe variante de barci motorizate destinate debarcarii, acestea putand duce la tarm vehiculele cu greutate diferita. Spre exemplu, in 1936, alte surse 1935, singurele tancuri din dotarea FMF/Compania 1 Tancuri din cadrul Brigazii 1/Quantico-Virginia, tanchete Marmon-Harrington de 4,30 tone greutate/3,51 m lungime (au renuntat la ele in 1938/1939 –probabil un pluton, 8-10 tanchete. USMC le spunea Combat Tank Light 3/CTL-3, aveau o mitraliera calibrul 12,70 mm, blindaj de maxim 12,70 mm, echipaj 2. La FLEX-4/1939 au utilizat o tancheta M2A4 imprumutata de la Armata), puteau fi debarcate din barci autopropulsate de 11,58 m si 12,19 m lungime (ca fapt divers, FMF avea in 1935 doua brigazi –Brigada 1 si Brigada 2/San Diego-California). Totusi, acestea n-au fost primele tancuri din dotarea USMC fiindca in 1923 au avut un pluton format din 8 M-1917/6 tone, varianta americana a Renault FT-17. Si ajungem la Donald Roebling si primul tractor amfibiu…Continuam lunga poveste a vehiculelor capabile sa opereze atat pe apa, cat si pe uscat, vehicule ce fac parte din istoria USMC.

Asa cum mentionam la debutul acestei lungi “povesti”, primul vehicul amfibiu “adevarat” a fost rodul mintii lui Donald Roebling, si a fost gandit…civil (exista controverse cu privire la “nasterea” crocodilului nostru, dupa cum vom vedea in randurile ce urmeaza). Filantrop, inginer-proiectant si inventator, Donald Roebling avea stramosi celebri…A fost stranepotul lui John Augustus Roebling, proiectantul podului Brooklyn, reper istoric national american, si nepot al colonelului Washington Augustus Roebling, inginer si ofiter in cadrul Armatei Unioniste in timpul Razboiului Civil (ca fapt divers, John Roebling a revolutionat stiinta constructiei de poduri fiind inventatorul sarmei de otel de inalta rezistenta. Mutandu-se cu familia in Trenton/New Jersey, a pus bazele primei fabrici producatoare de sarma de otel din SUA. E numit in istoria ingineriei americane “Tatal podului suspendat”).

Insa, ceea ce l-a trimis in istoria tehnicii militare pe Donald Roebling a fost inventarea primului vehicul amfibiu american, celebrul “Amtrack” sau Alligator Roebling. Meritul sau in crearea si evolutia acestui nou tip de vehicul a fost recunoscut si premiat. In 1948, Presedintele SUA de atunci, Harry Truman, i-a acordat Medalia de Merit “pentru realizari exceptionale, pentru conduit deosebit de meritorie si servicii remarcabile aduse Statelor Unite”. Da, o merita, fapt subliniat in 1944 de catre comandantul Corpului de Marina, General-locotenent Alexander Archer Vandegrift, cel ce avea sa devina primul general cu patru stele din USMC, acesta scriind intr-un raport destinat Presedintelui urmatoarele: “Succesul nostru in luptele grele de la Tarawa s-a datorat in mare masura performantelor magnifice ale tractorului amfibiu Roebling”.

La Okinawa, in aprilie 1945, General-maior Roy Stanley Geiger, comandantul III Marine Expeditionary Force/III MEF, numea Alligatorii “caii de povara ai Corpului de Marina. Fara Amtrack ar fi imposibil ca trupele noastre sa ajunga pe tarm la Tarawa, Saipan, Guam sau Peleliu fara a avea pierderi grele, chiar prohibitive”. Categoric, nu exista istoric military care sa conteste faptul ca amfibiile lui Roebling au avut un rol decisiv la victoria USMC in WW II, acestea facand posibil razboiul in Pacific. Rolul sau avea sa ramana determinant in cadrul operatiunilor amfibii si dupa WW II, numit de-acum “vehicul amfibiu de asalt” a devenit element principal al arsenalului si strategiei USMC, fiind chiar si astazi in avangarda asaltului amfibiu. Si bineinteles, are “urmasi” la fel de celebri, acestia participand la toate conflictele in care puscasii marini americani, si nu numai, au participat, familiile LVTP si AAV…Dar “mai e mult pana departe” deoarece povestea lor incepe cu Alligator, incepe cu efortul comun al USMC si Donald Roebling pentru realizarea si producerea vehiculului amfibiu care a dus puscasii marini de-a lungul Pacificului si nu numai in WW II!

Donald Roebling, fiul lui John Roebling II, era cunoscut in familie ca fiind neconformist, excentric, cu vointa puternica, temperamental si supraponderal (avea peste 180 kg fiind mare mancator de dulciuri. Datorita obezitatii morbide, la cinematograful local, bogatul industrias avea locul sau special format din 2 scaune unite)…In august 1927 s-a inscris la Academia Bliss Electrical din Washington insa in aprilie 1928, datorita deselor conflicte cu profesorii, este dat afara. Fire nelinistita, Donald Roebling agrea sa-si petreaca timpul la vila familiei din Lake Placid, 48 km nord-vest de Lacul Okeechobee/Everglades-Florida (Lacul Okeechobee, cunoscut drept Marea Interioara a Floridei, este cel mai mare lac de apa dulce din statul Florida -1891 kmp/3,70 m adancime). In 1929 pleaca la Clearwater pentru a locui cu verisoara sa, Margaret MacIlrane. Un an mai tarziu, in 1930, cu sprijin financiar din partea tatalui sau, Donald Roebling, atunci in varsta de 22 de ani, infiinteaza compania Roebling Construction Company avand ca obiect de activitate constructia caselor de lux. La cererea logodnicei sale, Florence Spottiswood din East Orange/New Jersey, construieste un conac tipic englezesc cu 15 camere, piscine in aer liber si mari gradini inconjuratoare, conac considerat la acea vreme cea mai mare si mai bine construita locuinta unifamiliara de pe coasta de vest a Floridei (s-a casatorit cu aceasta in octombrie 1932). In apropierea conacului a construit un magazin de utilaje scumpe si bricolaj pentru a-si satisface pasiunea pentru constructii metalice si mecanica. Ei bine, acest magazin si piscina conacului au fost locul de “nastere” al Alligatorului dupa cum vom vedea in randurile care urmeaza…

Donald, in marturiile sale ne spune ca a fost profund impresionat de Marele Uragan din 16 septembrie 1928, uragan care a devastat zona adiacenta Lacului Okeechobee si nu numai. Vanturile ce au atins 205 kmh au lasat in urma 600 de morti in Arhipelagul Guadelupa/estul Caraibelor (pe atunci sub suzeranitate franceza. Astazi, una dintre cele 26 de regiuni ale Frantei), si 300 de morti si 200.000 de oameni ramasi fara adapost in Puerto Rico. Micile asezari rurale nou infiintate pe malul Lacului Okeechobee, Belle Grade, Pelican Bay si Clewiston au fost devastate complet, 1836 de locuitori fiind luati de ape sau pierind in urma muscaturii mocasinului de apa (sarpe veninos din familia viperelor) pe cand incercau sa se refugieze pe acoperisuri sau in copaci. Doar in zona Lacului Okeechobee pagubele s-au ridicat la astronomica suma, pe atunci, de 25.000.000$ (ca fapt divers, si atunci ca si acum banul era/este “ochiul dracului”! Dezvoltatori imobiliari fara scrupule au vandut terenuri pe malul lacului incepand din 1920, mintindu-si cumparatorii, noii rezidenti, ca “problemele traditionale cu inundatiile din zona au fost rezolvate”. N-au fost si asta s-a vazut in 1928…).

Atunci a venit “inspiratia/momentul de iluminare” pentru Donald Roebling fiindca, asa cum mentionam anterior, Alligator s-a nascut…civil. Da, fiindca ideea geniala a Alligatorului s-a nascut in mintea intreprinzatorului Donald in urma marturiei oamenilor sai in lupta cu dezastrul, cu nevoile, greutatile si drama rezultate in urma furiei naturii! Si asta fiindca un grup de angajati ai lui Roebling au participat voluntar la operatiunile de salvare si reducere a efectelor uraganului in zona Lacului Okeechobee timp de cateva zile. Intorcandu-se pe proprietatea/mosia lui Donald Roebling, acestia i-au povestit detaliat drama la care au fost martori mentionand faptul ca “multi oameni s-au inecat sau au pierit in urma ranilor suferite in orele si zilele imediat urmatoare trecerii uraganului, deoarece salvatorii n-au putut ajunge la ei datorita terenului inundat si a noroiului. Zeci de oameni au pierit ingropati in noroi”. La un moment dat, unul dintre oamenii sai, salvator voluntar, a spus “daca aveam un vehicul sau o barca care sa mearga pe uscat, prin noroi, si care sa poata trece ape adanci, ne-ar fi ajutat enorm”. Cu aceste cuvinte au fost de acord toti salvatorii, mentionand clar si concis ca “sute de vieti ar fi fost salvate daca am fi avut mijloacele necesare pentru a ajunge la timp la bietii nenorociti”.  Bingo! Momentul de iluminare pentru Donald Roebling. Sa-i dam cuvantul!

“La victimele din zona Lacului Okeechobee nu s-a putut ajunge. M-am gandit la o masina care sa ajunga la acestia, o masina care sa mearga atat pe pamant cat si intr-o mlastina inundata”. Totusi, chiar daca Donald e considerat “tatal” LVT-ului, istoricii americani ne spun clar ca “paternitatea” Alligatorului si ideea geniala de “vehicul amfibiu/amfibie” e impartita intre acesta si tatal sau, omul de afaceri cu idei umaniste John Roebling II, cel din urma sesizand oportunitatea de a face bani si piata potential profitabila pentru un vehicul comercial capabil sa evolueze atat pe uscat cat si pe apa, vehicul destinat mlastinilor din Florida. Nu se stie cu certitudine cand i-ar fi sugerat ideea “amfibiei” fiului sau Donald Roebling, dar cel mai probabil s-a intamplat la inceputul lui 1932  (tatal a lansat aceasta provocare fiului, conform marturiei unor apropiati a-i familiei carora li s-a destainuit, fiindca activitatea sa de pana atunci ca tanar om de afaceri pasionat de mecanica “era neproductiva. Acum v-a lucra la ceva util si posibil profitabil”. Probabil, tatal avea in vedere magazinul de bricolaj care nu mergea prea bine, si faptul ca Donald petrecea mult timp in atelierul sau!).  Cert e ca Donald a primit finantare substantiala din partea tatalui, acesta suportand integral proiectarea, costurile de dezvoltare si productie. Drept urmare, Donald Roebling incepe entuziast in atelierul propriu din Clearwater constructia unui vehicul prototip numit Alligator/Aligatorul, nume inspirat de cea mai mare reptila din sud-estul SUA, Aligatorul american/Alligator mississippiensis (poate atinge 5,50 m si 500 kg greutate). Crearea acestuia a ramas obiectiv primordial pentru Donald, drumul de la “agonie la extaz” durand 8 ani…Ani de cautari si experimente care vor duce la magnificul Landing Vehicle Tracked 1/LVT-1/Vehicul Senilat de Debarcare 1 din 1941.

Va urma.

 

WW 

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

http://www.clydemaritime.co.uk/xlighters www.xlighter.org 

www.xlighter.org

www.navyhistory.org.au

olive-drab.com

defensemedianetwork.com

militaryimages.net

panzerserra.blogspot.com

www.usa.gov › federal-agencies

www.usmcu.edu › Research