Tacit Blue

                                                                          Tacit Blue

Pe la sfarsitul anilor *80, USAF surprindea intreaga lume aeronautica odata cu dezvaluirea F-ului 117 Nighthawk (in 1988. Dupa 1990 aveau s-apara informatii legate si de programul B-2, insa si-n ziua de astazi multe date sunt strict secrete. Proiectul “invizibilitate” –radar si IR -a fost in anii Razboiului Rece unul dintre cele mai bine pazite secrete ale SUA, nici macar aliatii apropiati ai Americii, precum Marea Britanie, habar n-aveau de acesta) si, cu deosebire dupa 1990, odata cu dezghetarea relatiilor est-vest, cand informatii limitate legate de futurista aeronava au inceput sa apara (jurnalistii din presa de specialitate, spre exemplu, beneficiau de ceea ce americanii numesc “Special Access Required”, avand interdictie de a face fotografii din anumite unghiuri, de a cere anumite detalii tehnice,de a fotografia cabina de pilotaj, etc.Acest lucru se aplica si astazi la B-2),un nou termen tehnic si-a facut aparitia in limbajul specialistilor si expertilor in domeniu, si-anume “Stealth”. Acest termen este in stransa legatura cu magia, insa-i vorba despre…magie tehnica/tehnologica. Si-asta fiindca “invizibilitatea” nu tine deloc de hocus-pocus din basme, ci tine de tehnologie atent elaborata, calcul matematic, rezistenta si chimia materialelor, tine de mii de ore de munca, tine de experiemente, tine de esec si reusita. Drumul spre aceasta tehnologie n-a fost deloc usor, a insemnat efort tehnologic, experimente, bani si ani de cercetare.

Daca astazi putem vorbi cu admiratie despre aeronave ce prin designul futuristic, calitatile si performantele nemaintalnite, tehnologiile inovatoare, etc, ce par desprinse din alta lume (“sunt din alt film” dupa cum bine zice un distins coleg de blog. GSG-ule, sa traiesti!), precum F-117 Nighthawk (Soimul Noptii), U-2, SR-71 Black Bird (Pasarea Neagra) si urmasilor, urmasilor lor, B-2 Spirit si F-22 Raptor, datoram totul Diviziei Skunk Works a Lockheed Martin si vizionarului inginer si proiectant de aeronave, Clarence Leonard “Kelly” Johnson.

Inginer stralucit de origine suedeza, Kelly a fost angajat in 1932 de catre Lockheed la varsta de 20 de ani. Trimis de firma din nou la scoala pentru aprofundarea studiilor, obtine masteratul in Inginerie Aeronautica, revine in 1933 la Lockheed unde este angajat ca designer de sisteme cu un salariu lunar de 83 $ -epopeea “Kelly” incepuse…Indeplineste cu brio mai multe functii si sarcini legate de testele in zbor, aerodinamica, motoare, etc, ajungand rapid seful cercetarii la Lockheed, din anul 1938. Din 1952 este numit inginer-sef  la Lockheed, iar din 1958 devine vice-presedinte al Advanced Development Projects/ADP/Proiecte Avansate de Dezvoltare, o divizie speciala a Lockheed (este cunoscuta drept Skunk Works/Fabrica Sconcsului, si a avut si are si-n ziua de astazi legaturi puternice cu celebra si misterioasa Area 51 din Nevada, loc unde se banuieste ca SUA ar detine OZN-uri. Ma indoiesc ca-i asa, mai degraba este vorba de locul unde se testeaza si dezvolta aeronave revolutionare si, categoric, aici s-au testat si evaluat aeronave sovietice,cu certitudine MIG-21/25/29, posibil si altele, precum SU-9/11/15) unde Kelly si echipa sa, in cel mai deplin secret, au creat aeronave, tehnologii si materiale futuriste ducand firma dincolo de “number one” in ceea ce priveste dezvoltarea tehnologiei si tehnicii aeronautice, reinventand chiar si zborul, pe plan intern si international.

 

Proiecte speciale dezvoltate pentru CIA si USAF au “semnatura” lui Kelly, spre exemplu P-80 Shooting Star, primul jet produs in SUA de catre Lockheed, si primul din dotarea USAF, realizat in doar 143 de zile (a zburat prima data pe data de 8 ianuarie 1944, la mansa aflandu-se pilotul de test, Milo Burcham. Inainte de a decola, Kelly i-a spus cuvinte memorabile ce-au ramas in istoria Lockheed si a aeronauticii americane -“Afla daca e o doamna sau o vrajitoare”. A fost o “doamna”, si-au botezat-o Lulu-Belle). Despre celelalte proiecte ale “Sconcsului”  am vorbit anterior…Deviza lui Kelly –“Be Quick, Be Quiet, And Be On Time/Fi Rapid, Fi Linistit, Si Fi La Timp” –ramane si astazi valabila pentru cei ce lucreaza la proiectele Skunk Works, si inseamna pentru toti acestia –“Fa-ti treaba constiincios si rapid, fi discret in ceea ce faci”. Lockheed n-a fost insa singura cu preocupari legate de tehnologia invizibilitatii, este insa cea mai cunoscuta si mai popularizata, dar realizari nu mai putin surprinzatoare apartin firmei Northrop-Grumman, si-aici este vorba despre Tacit Blue.

Tacit Blue, parte integranta a proiectului legat de invizibilitate radar si IR, n-a fost prima astfel de aeronava experimentala, aceasta onoare revenind prototipului Have Blue al celor de la Lockheed (testat in perioada 1977-1979 la Area 51, Groom Lake/Nevada), proiect din care a derivat Soimul Noptii/ F-117. Nu ne vom folosi de “dreptul primului nascut”, ocupandu-ne in acest articol de o aeronava experimentala care, foarte probabil, si-a lasat amprenta asupra B-2 Spirit (bombardier stealth) si RQ-170 Sentinel (UAV stealth), aeronava fiind dezvoltata de catre firma Northrop. Totusi, intre proiectul celor de la Lockheed si al celor de la Northrop, desi ambele urmareau invizibilitatea radar si IR, exista diferente majore legate de modul cum se obtinea reducerea semnaturii radar –Lockheed Have Blue avea fuzelajul format din suprafete fatetate (solutie ce se regaseste pe F-117), iar Northrop Tacit Blue avea fuzelajul realizat din suprafete curbate tip Gauss (solutie ce se regaseste pe B-2 Spirit), ambele aeronave continand matematica pura, rezultand in urma calculelor algebrice si geometrice.

Primele date si informatii legate de Tacit Blue, aeronava demonstrator tehnologic, au fost dezvaluite de catre USAF pe data de 30 aprilie 1996 (de fapt au dat presei de specialitate doar doua fotografii, si-acestea puternic retusate. Adeptii OZN-urilor au fost profund deszamagiti, uite asa se explica aparitia pe cer a unor…aeronave ciudate. S-a pornit o intreaga polemica pro si contra existentei ET si a OZN-urilor), surprinzand lumea aviatica, si-asta doar atunci cand aeronava prototip era deja istorie (aeronava fusese retrasa de la zbor inca din anul 1985, intrand in conservare, foarte probabil, la Area 51, desi USAF n-a recunoscut niciodata aceasta). Mai mult decat atat, aeronava a fost dezvaluita fizic oficialilor si mass-mediei pe data de 22 mai 1996, cand unicul prototip de la Northrop a fost predat de catre USAF bazei aeriene Wright-Patterson din Dayton/Ohio, pentru a fi expusa in cadrul USAF Museum, locatie in care se gaseste si astazi.

Asa cum mentionam anterior, programul experimental Tacit Blue al celor de la Northrop s-a desfasurat ulterior Have Blue/Lochkeed, aeronava prototip neinarmata avand drept unic scop testarea/gasirea modului ideal de obtinere a invizibilitatii radar, urmarindu-se realizarea unei aeronave de recunoastere greu detectabile dotata cu radar de cautare cu probabilitate de interceptare/detectare a emisiei redusa, capabila sa opereze si sa supravietuiasca in medii ostile suprasaturate de senzori de cautare/vizare si mijloace de riposta AA (practic, aeronava trebuia sa fie capabila sa zboare nedetectata in teritoriul ostil, colectand si transmitand in timp util datele adunate de la sol si din aer de catre senzorii aflati la bord. Aceasta aeronava n-avea posibilitatea de atac, fiind neinarmata. Protectia ii era asigurata de designul stealth si senzorii ultraperformanti cu care urma sa fie dotata).

Acest fapt era imperios necesar, Razboiul Rece nu se sfarsise, iar sistemele radar si rachetele AA sovietice erau din ce in ce mai performante. Asa ceva face astazi impunatorul si futuristul B-2, bombardierul subsonic stealth tip “aripa zburatoare” al celor de la Northrop-Grumman, capabil sa zboare nedetectat deasupra zonelor controlate/supravegheate radar, ducand in burtica 20 de tone de bombe si rachete, conventionale sau nucleare. Si-asta in conditiile in care face totul singur, n-are nevoie de “insotire” din partea avioanelor de vanatoare si a aeronavelor purtatoare de sisteme de bruiaj…Sistemele de care dispune sunt categorisite “Above Top Secret”, numai testarea echipamentelor opto-electronice a insemnat 44000 de ore de munca, o singura aeronava costa intre 750 milioane de dolari –un miliard de dolari!

Programul a debutat in anul 1976 cand Defense Advanced Research Projects Agency/DARPA si USAF au initiat in comun proiectul numit BSAX/Battlefield Surveillance Aircraft-Experimental/Aeronava Experimentala destinata Survolarii/Supravegherii Campului de Lupta, bugetul fiind de 165 milioane de dolari, firmei Northrop revenindu-i, ca prim-contractor, suma de 136 milioane de dolari. Banii au fost impartiti intre diversi dezvoltatori, si-asta fiindca acest program avea legatura stransa cu proiectul mai larg Pave Mover al USAF, ce urmarea obtinerea unui radar aeropurtat cu capabilitati GMTI/Ground Moving Target Indicator (capabil sa detecteze/urmareasca/clasifice tintele fixe sau mobile aflate pe sol, inclusiv detectarea si clasificarea obstacolelor terestre in vederea zborului la foarte joasa inaltime, sub nivelul minim de detectie al radarelor sovietice aflate pe-atunci in uz sau in dezvoltare). Astazi, conceptul de ISR/Intelligence,Surveillance,Recconaissance face parte din razboiul modern, este o conditie primordiala a acestuia. Pave Mover a dus la aparitia radarului cu apertura sintetica (SAR/Synthetic Aperture Radar. Genereaza imagini de inalta fidelitate a terenului, indiferent de conditiile meteo, zi-noapte), AN/APY-7, ce a dotat/doteaza aeronava de patrulare si supraveghere, Northrop-Grumman E8 JOINT-STARS, realizata pe platforma Boeing 707-320 C, 17 exemplare au fost cumparate de catre USAF (incepand din anul 1988).

Tacit Blue era poreclita de catre proiectanti (creatorii acestei aeronave unice au fost: Iry Walland –aerodinamica; John Cashen –electromagnetism/reflectie radar; Steve Smith –manager de proiect), mecanici si piloti, datorita formei sale ce aducea mai mult cu o aeronava de pasageri decat cu una militara, “Whale/Balena”, fuzelajul acesteia fiind supradimensionat, avand forma curbata –doua curbe Gauss reunite. I s-a mai spus si “Autobuzul scolar”, asta, foarte probabil, datorita vitezei sale extrem de scazute pentru o aeronava dotata cu doua motoare cu reactie ce nu depasea 462 km/h, pana si aeronavele din WW II puteau mai mult…De vina nu erau motoarele ci forma/aerodinamica sa specifica, fuzelajul semanand perfect cu o cada de baie, cupola cabinei de pilotaj cu un singur loc avand designul identic cu cea a unui jet de pasageri. Accesul in cabina se facea prin intemediul unei trape inferioare.

  Pentru diminuarea costurilor si grabirea proiectului, trenul de rulare a fost luat de la F-5 Tiger, aeronava avand aripile principale de forma conica, drepte, cu alungire mica, dispuse jos, iar ampenajul era compus din doua derive in V. Intre cele doua derive se afla ajutajul, imediat in spatele acestuia aflandu-se o mica aripa stabilizatoare fixa (unele surse o numesc stabilizator dreptunghiular. Foarte probabil ca inlocuia ampenajul orizontal), aceasta avand rolul de a diminua semnatura in IR. Priza de aer unica ce deservea cele doua motoare reactive, Garrett ATF 3-6, era dispusa deasupra fuzelajului, dorsal, deasupra aripilor principale, fiind inclusa in fuzelaj, nu dispusa pe acesta (de tip “ingropat”).

Datorita particularitatilor constructive aeronava era extrem de instabila in tangaj si giratie, guvernarea acesteia necesitand instalarea un sistem de control/comenzi cvadruplu de tip fly-by-wire/FBW, digital, pe-atunci o noutate in lumea aviatica (FBW ajuta pilotul sa controleze aeronava, stabilizand-o in timp real in jurul axelor longitudinale si directionale. Cu comenzile clasice omul n-ar fi putut s-o controleze, atat era de instabila. Chiar inginerul John Cashen, unul dintre “creatori”, spunea despre Tacit Blue ca “este o aeronava care, la acel moment, a fost, fara nicio indoiala, aeronava cea mai instabila pe care omul a zburat-o vreodata”. Sistemul FBW era produs de catre firma General Electric/GE. Mai mult decat atat, pilotii de test ce-au zburat cu “Balena” spuneau, mai in gluma mai in serios, despre calitatile de zbor ale acesteia doar atat, HUM/High Unstable Mether).

Aeronava a fost construita de catre Northrop in cel mai deplin secret, la fabrica sa din Hawthorne/California, primul zbor avand loc pe data de 5 februarie 1982. Per total, aeronava a efectuat 135 de zboruri de test/250 de ore de zbor, timp de trei ani (5 februarie 1982-14 februarie 1985), uneori avand chiar si cate 3-4 zboruri pe saptamana, media fiind de 2,50 ore per zbor.

Cinci piloti de test au avut sansa unica de-a zbura aceasta aeronava unica, si-anume: maior Richard “Dick” Thomas (pilot de test la Northrop); colonel Don “Sel” Cornell (USAF); locotenent-colonel Russ Easter (USAF); locotenent-colonel Norman “Ken” Dyson (USAF, acesta a zburat in 1978 si cu prototipul nr.2 al Have Blue); maior Daniel R.Vanderhorst (USAF, acesta a efectuat ultimul zbor cu aceasta aeronava). Foarte probabil testele de zbor s-au efectuat la Area 51, posibil in acelasi timp cu cele ale Have Blue, insa USAF n-a recunoscut niciodata acest lucru.

Aeronava avea urmatoarele caracteristici: lungime 17 m; anvergura 14,70 m; inaltime 3,20 m; greutate la incarcatura maxima 13,60-13,62 tone; echipaj 1; viteza: la aterizare 230 km/h/maxima 462 km/h; plafon maxim de zbor 9000-9150 m; motorizare: doua turboreactoare cu flux dublu, bypass, Garrett AT 3-6, fiecare generand 24 kN/2,44 tf, 10400 rpm, lungime 2,59 m, diametrul 85,30 cm, greutate uscat 510 kg, turbina in trei trepte; aeronava era neinarmata; urma sa fie dotata cu: un radar SAR cu vedere/scanare laterala ce urma a fi dispus pe panourile din spatele cabinei; aparatura/echipamente destinate culegerii de informatii/spionaj electronic ce urmau a fi dispuse sub cabina. Niciun echipament electronic de acest fel n-a fost insa montat/dispus pe aeronava, insa au ajuns pe E8 JOINT-STARS.

Tacit Blue este considerat de catre USAF a fi unul dintre cele mai de succes demonstratoare tehnologice din istoria sa, ducand la realizarea unor avioane si echipamente nu pe deplin sau deloc dezvaluite pana-n prezent.

 

 WW        

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

www.nationalmuseum.af.mil › Fact Sheets

www.cnn.com/…/air-force-museum-spy-plane/

aviationintel.com/rq-170-origins-part-ii-the-gra…

https://fas.org/irp/mystery/tacitblu.htm

www.disclose.tv/…/Northrop_Grumman_Tacit_…

www.atf3.org/Tacit_Blue_Article.html

www.aviastar.org › … › USA › Northrop

www.lockheedmartin.com/us/…/skunkworks.ht..

www.wvi.com/~sr71webmaster/kelly1.htm