Vesta antiglont, ieri si azi

   Desi pe blogul ROMilitary au aparut articole legate de protectia militara, inclusiv despre preocuparile specialistilor romani (pentru mai multe detalii, aici: Mijloace de protectie in Armata Romana, in acest articol voi face o scurta trecere in revista a istoriei acestui mijloc de protectie.

Vesta antiglont a aparut oarecum ca o necesitate, la aparitia glontului si a armelor de foc. Acest binom, arma de foc-glont, au facut inutile zalele cavalerilor medievali. Drept urmare, incercari cu privire la protectia impotriva acestei noi amenintari, au inceput sa apara inca din secolul al XVII-lea, cand se foloseau aparatori din saci cu lana de oaie, in care glontul trebuia sa se opreasca. Cel putin la nivel teoretic, fiindca practic D-zeu cu mila!

In timpul razboiului ruso-japonez (1905-1907), japonezii au atacat fortareata Port-Arthur, fiind protejati de scuturi blindate de 20 kg. Ca urmare a acestui fapt, Ministerul de Razboi rus a comandat in februarie 1905, 100000 de platose antiglont de la o companie franceza. Acestea aveau o calitate indoielnica, fiind de proasta calitate, rusii dand in judecata compania producatoare; procesul incheindu-se abia in 1908.

Mai tarziu, politia din Moscova, a introdus in dotare platosele antiglont, iar armata tarista a achizitionat si ea cateva mii de bucati, la care sau adaugat scuturi antiglont pentru garnizoanele forturilor (era vorba in principal de o cuirasa-scut, propusa de societatea SORMOVA).

In timpul WW I, oferta de aparatori blindate a explodat, dar acestea erau de slaba calitate si relativ ineficiente. In principal protectia era data de scuturi de otel, aparatori antiglont, scurte blindate din mai multe randuri de tesatura de bumbac, in si catifea, suprapuse peste uniforma. Inovatii au fost insa multe!Germania, a inventat mastile din placi groase de otel;Anglia, a inventat mastile din zale impletite, iar Rusia s-a descurcat cu ceea ce avea. Singura inovatie eficienta in acele timpuri, fiindca intr-un final, toate celelalte s-au dovedit greoaie, incomode si inutile, a ramas casca de otel. Mai mult decat atat, nu erau doar ineficiente, erau chiar periculoase! Schijele rupte din armura de glont si socul loviturii erau in stare sa provoace rani grave celui ce o purta; asa ca multi soldati preferau sa le ignore.

In perioada interbelica, dezvoltarea unor sisteme de protectie eficiente, a ramas la un nivel foarte scazut, chiar derizoriu. Singurele state care cat de cat au facut ceva, au fost SUA –care dezvoltase un scut pliabil, incorporat in patul armei, si Rusia –unde a fost creata o casca antiglont, ce avea in componenta sa un vizor periscopic, testata in anul 1930. Mai tarziu, tot in Rusia, in urma experientei razboiului finlandez, a fost creat un scut portabil, ce era in dotarea Armatei Rosii la inceputul WW II.

Uniunea Sovietica, a fost printre putinele state preocupate intens de crearea unor mijloace de protectie individuale pentru soldati, ceea ce este surprinzator, daca ne gandim ca totusi, pe campul de lupta, soldatii sovietici erau sacrificati in baza unor ordine halucinante date de politrucii lui Stalin, ori de el insusi. Lucru pe care din pacate, l-a facut si Hitler, cand situatia razboiului a inceput sa devina nefasta pentru Germania. Dar, asta-i soarta soldatului –sa moara inutil pentru greselile comandantilor!

Astfel, in URSS, intre anii 1930-1940, au aparut o serie de veste blindate experimentale, precum: SN-38/39/40A, care protejau partea din fata a corpului. SN, inseamna in limba rusa “Stalinoi nagrudnik” –pieptar de otel. Singura varianta care a devenit operationala, a fost SN-42, ce s-a aflat initial in dotarea pionierilor de asalt in timpul luptelor de la Stalingrad, ulterior fiind adoptata si de alte arme din compunerea Armatei Rosii.

SN-42, era compusa din doua placi de otel blindat cu o grosime de 2 mm si greutate de 3,5 kg, instalate vertical pe un suport amortizor, in partea dreapta a placii superioare aflandu-se un locas pentru patul armei. Vesta asigura o protectie buna in fata glontului de 9 mm cu miez de otel, cu care se tragea de catre germani din pistolul-mitraliera MP-40, la distante mai mari de 125-150 m. Desi pare mult, era oricum mai bine decat nimic!

Vesta antiglont SN-42

In anul 1946, a aparut in Armata Sovietica, pieptarul de otel modificat, SN-46, ce era compus din trei placi flexibile de 2,8 mm, greutatea fiind marita la 5 kg. Asigura o buna protectie atat impotriva gloantelor de 9 mm (trase cu MP-40) cat si impotriva celor de 7,62 mm trase din pistolul-mitraliera sovietic,PPS, de la o distanta de maxim 25 m.

Tot in URSS, a aparut in anul 1942, scutul blindat cu ambrazura (ce se afla si astazi in dotarea fortelor antiteroriste din intreaga lume) pentru arma, ce avea un blindaj de 4 mm, dimensiunile de 560×450 mm, precum si o platosa de otel numita PZ-31F20 (nu a intrat in dotarea trupelor).

Si in SUA au existat preocupari in vederea cresterii nivelului de protectie al trupelor, dar in special legate de personalul USAAF. In WW II, au aparut de fapt primele modele ale vestelor antiglont M -12 si M-43; modele care pana la sfarsitul razboiului au fost fabricate intr-un numar mare, aproximativ 400000 de bucati.

Cu toate acestea, vesta antiglont si-a facut debutul in dotarea curenta a infanteristului, in timpul razboiului din Coreea (1950-1953), in speta fiind vorba de vesta antiglont M-52, urmata de M-69 inVietnam(aici, peste 85% dintre soldati s-au declarat mai in siguranta purtand aceasta vesta).

Astazi, vesta antiglont a devenit un accesoriu obligatoriu in dotarea soldatilor, ele dispunand de tehnologii de ultima ora, materiale moderne, sigure si usoare, oferind diverse nivele de protectie. Multe tari din lume produc asemenea veste, dintre care se remarca: SUA, Rusia, Marea Britanie, Israel, Japonia, Germania, Franta, Italia.

Alaturi de veste, astazi se produc si casti, ochelari, piese pentru protectia genunchilor si a coatelor, incaltaminte blindata, scuturi blindate, etc. In marea lor majoritate, toate acestea se gasesc in dotarea unitatilor de interventie antiterorista, a politiei, a echipajelor de elicoptere de atac, echipelor de deminare, etc. In marea lor majoritate, vestele actuale sunt compuse din tesatura Nomex si Kevlar, rezistente si foarte elastice, si se afla intr-o continua dezvoltare si perfectionare.

 

WW

 

 

Surse: INTERNET; WIKIPEDIA –ENCICLOPEDIA LIBERA

en.wikipedia.org/wiki/SN–42 –

en.wikipedia.org/wiki/Korean_War

en.wikipedia.org/wiki/Vietnam_War –

Tehnica si tehnologie militara, nr. 12/1997.