Agravare de situație în Transnistria

Cinci riscuri cu care se va confrunta regiunea în următorii 2-3 ani

situatia din trasnistria

Criza economică din Transnistria se adâncește pe fondul prevalării intereselor politice în regiune și a reducerii dramatice a veniturilor populației. În acest an, economia din stânga Nistrului își va continua declinul, înregistrând o scădere cu 5-6%, potrivit unui raport prezentat de Expert-Grup.

Conform estimărilor, recesiunea economică din 2016 urmează să fie cauzată de reducerea celor trei componente de bază ale cererii agregate:

  • scăderea consumului gospodăriilor cu 5%, pe fondul reducerii salariilor și scăderii remiterilor;
  • scăderea consumului administrației regionale, pe fondul deficitului bugetar enorm, estimat la circa 15% din PRB în 2016;
  • reducerea investițiilor de capital cu 10-12% ale firmelor, în condiții de limitare a accesului la credite și a exodului de capital din regiune.

Potrivit experților, de criza economică și socială din regiunea transnistreană se fac vinovate problemele economice din Rusia și Ucraina. Totuși, criza ar fi mai puțin dramatică, dacă autoritățile din regiune ar fi mai bine pregătite din punct de vedere fiscal, bugetar, monetar și economic.

„Economia regiunii transnistrene a întâmpinat criza cu deficit bugetar și de cont curent de proporții, cu o bază fiscală îngustă, determinată de lipsa sistemului de TVA, cu portofolii înalte de credite neperformante în bănci și cu rezerve valutare minime”, a declarat Adrian Lupușor, director executiv al Expert-Grup și co-autor al raportului.

Mai mult decât atât, climatul economic a fost afectat și de menținerea cursului artificial al „rublei transnistrene”, care a cauzat un deficit acut de valută în regiune și a lovit în competitivitatea exportatorilor transnistreni.

De menționat este că, în 2015, exporturile au scăzut cu circa 5% și continuă să scadă în prezent.

De asemenea, s-a extins piața neagră de valută, fapt ce a condiționat o depreciere cu până la 50% a „rublei transnistrene”. La rândul său, aceasta a cauzat un deficit acut de produse de import, alimentând „turismul alimentar”: oamenii sunt nevoiți să plece în afara țării pentru a cumpăra produsele lipsă.

„Având în vedere deficitul de cont imens, care echivalează aproximativ cât PIB-ul regiunii, deprecierea este inevitabilă, iar amânarea deprecierii controlate ar putea duce la o prăbușire necontrolată „a monedei transnistrene” cu consecințe economice și sociale grave”, a precizat Alexandru Fală, co-autor al raportului.

În raportul prezentat de Expert-Grup sunt prevăzute cinci riscuri și situații problematice cu care se va confrunta Transnistria în următorii 2-3 ani:

  1. Sectorul bancar decapitalizat și „intoxicat” cu credite neperformante;
  2. Incertitudinea din industria energetică din regiune, în condițiile în care autoritățile de la Chișinău se află sub presiune publică și financiară de a întrerupe contractul de livrare a energiei electrice cu reprezentanții din regiunea transnistreană;
  3. Constrângerile bugetare și structurale servere, cauzate de un aparat administrativ extins și costisitor, unde aproape 45% din totalul salariaților din regiune sunt angajați în sectorul public. Aceste constrângeri vor impune decizii costisitoare din partea administrației pentru gospodăriile casnice din regiune;
  4. Problemele de competitivitate ale sectorului industrial, cauzate de deprecierea bazei tehnice, insuficienței investițiilor și a unui climat de afaceri neprietenos;
  5. Scăderea populației, care generează scăderea ofertei și insuficiență de brațe de muncă pentru potențialele noi locuri de muncă.

O mica actualizare din data de 2 august:

„La ieşirea din Tiraspol, spre Nistru, au fost observate BTR-uri (unităţi de transport blindat pentru trupe) şi autospeciale Ural cu însemnele Forţele de Menţinere a Păcii, dar care aparţin, de fapt, Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), informează Deschide.md.”

Sursele publicaţiei spun însă că aceste aplicaţii nu ar fi coordonate nici cu Forţele de Menţinere a Păcii, nici cu Comisia Unificată de Control (CUC).

„Nimeni nu ne-a anunțat cu privire la aceste aplicații, nu se cunoaște care este scopul lor, nu se cunoaște ce vor să facă acolo și unde se duc. Au pus pe ei că sunt forțe de menținere a păcii dar, în realitate, nu sunt. Noi l-am convocat pe atașatul militar rus la Ministerul Apărării pentru explicații. Vom vedea ce ne va spune”, a declarat Ministru Apărării de la Chişinău, Anatol Şalaru.

Ministrul a precizat că structura care urmează să clarifice situaţia este Comisia Unificată de Control.

„Eu cunosc că ei astăzi au ieșit la aplicații în acea zonă, dar deocamdată nu vă pot spune nimic mai mult. Observatorii din cadrul CUC trebuie să meargă acolo chiar dacă aceasta nu se întâmplă exact în Zona de Securitate. Trupele rusești nu au voie să iasă și să facă aplicații. Ei au făcut aplicații și săptămâna trecută împreună cu forțele militare transnistrene, ceea ce este o încălcare gravă a suveranității noastre. Ei susțin deschis deja separatiștii”, a subliniat Anatol Şalaru.

Surse: Infoprut.ro , revistainterface.com

Actualizare (sursa aici):

Atașatul militar al Federației Ruse nu s-a prezentat la Ministerul Apărării pentru a oferi explicații cu privire la participarea Grupului Operativ al Trupelor Ruse, alături de trupele transnistrene, la aplicațiile militare defăşurate pe 2 august în apropierea Tiraspolului. Aceste exerciții au avut loc în pofida angajamentului asumat de partea transnistreană și cea rusă de a nu crea situații tensionate în Zona de Securitate pe durata vacanței Comisiei Unificate de Control.

 „Atașatul militar al Federației Ruse a refuzat să vină, invocând ca are altă întâlnire. Altă dată nu a fost stabilită, pentru că nu va mai fi de actualitate. Anul acesta este pentru prima dată când Grupul Operativ al Trupelor Ruse face aplicații împreună cu trupele transnistrene. Ei ne sfidează pe față”, a declarat pentru Deschide.MD ministrul Apărarii, Anatol Șalaru.

Vicepremierul pentru Reintegrare, George Balan, a declarat pentru Deschide.MD că transnistrenii și rușii au încercat să îngrădească accesul la fața locului al observatorilor militari ai CUC care s-au deplasat spre Tiraspol.

„Observatorii militari din cadrul Comisiei Unificate de Control au fost blocați de ruși și transnistreni. Cel puțin, cunosc sigur că observatorii au fost blocați ieri seara. Nu cunosc alte detalii. Am rugat și niște diplomați străini să verifice, însă, când au ajuns acolo, nu mai era nimic”, ne- a declarat George Balan.

Totodată, Comisia Unificată de Control ne-a confirmat că observatorii militari au ajuns până la urmă la fața locului unde au documentat cele întâmplate. Observatorii au constatat faptul că aplicațiile s-au desfășurat cu participarea Grupului Operativ al Trupelor Ruse.

22 de comentarii:

  1. eu nu as numi economie de se intampla in fasia aia de pamant dar autorul este mai generos.

  2. Eu sincer m as simti mai in siguranta in Siria decat in pseudorepublica moldova sau limba aia de pamant,cred si asa este ca in aceste tari te talhareste garda cand te opreste ca ai depasit viteza,cunosc doua cazuri.

    • nu e decat adevarata fatza a influentei rusilor ! moldoveanu isi da haina de pe el pentru tine… cunosc mai multe cazuri.

      • Redau un fragment din articolul „Romanii de peste hotare” aparut in revista „Societatea de Maine”, numarul 6 din 1936, fragment care priveste exact romanii din Transnistria, asa cum era atunci inteleasa ca regiune (adica un teritoriu care se intindea pana la Bug, mult mai mare decat mica fasie inteleasa azi ca Transnistria).
        Ii rog pe admini sa ma ierte ca redau fragmentul acesta inca o data dupa topicul cu unirea cu Basarabia.

        <
        Extremitatea triunghiului românesc, la Răsărit, se termină la satul moldovenesc Glodoşi, cam la 150 km. peste Nipru-
        Principalele sate moldoveneşti de peste Nistru ar fi: Alexandrovca, Arcaşi, Arnăuiovca, Balta Baraneovai
        Bologan, Bolovani, Botoşani, Braşovănăuca, Buhai, Bursucul, Byşa, Butur, Candeli, Cantacuzeanca, Capitanovca-
        Caracaşi, Carantina, Col. Catargi, Caxgmi, Căpriţa, Cerna, Cernita, Chetroşii, Chiscu-Lung, Coasa, Corniţa, Coseni,
        Cornorata, Coşniţă, Coşniţa Mare, Cristeşti, Cucul, Culmea, Chiorghieşti. Clodoşii, Grădiniţa, Dobrianca, Doi
        Bani, Domniţa, Dracul, Dubăşari, Fântâni, Floarea, Harabana, Hârjeu, Iancopol, Ian cui, Iasca, Jilava, Jugaştri,
        Lăpuşna, Lipceni, Lunga, Macedonova Mahala, Mălai, Mălâieşti, Mihailovca, Mistuita, Mohilâv, Moldavca, Moldovanca,
        Moşneagul, Moşnegi, Nâgăceni, Ocna, Ocniţa, Pânzari, Pârâta, Păsata, Păstţel, Perişor, Peşteana, Pisarevca
        Română, Plopi, Plosca, Ponoară, Racova, Râsmeriţa, Răbniţa, Rohii, Sărăţel, Sărăţico, Scurtu, Slobozia
        (trei comune cu acelaş nume), Strâmba, Şapte Rediuri Noi şi Vechi , Şerbani, Şipca, Tei, Tiraspol, Topala, Trariani,
        Vadu-Turcului, Valea Adâncă, Valea Bu’şa, Valea Hoţului, Vladimirovca, Vârtejepi, Volosc, Vo%nescensc
        Zoxuleni şi altele.
        Satele moldoveneşti de peste Nistru, în mare parte, poartă denumiri curat româneşti.
        D-l Ştefan Ciebanu, a arătat, ea numărul Românilor de peste Nistru ar fi de peste 800.000 suflete, A.
        Nour, i-a evaluat la peste 1.000.000 (V. Harea: («Românii de peste Nistru», p, 14).
        I. Dumitraşcu («Românii transnistrieni în Rada Centrală Ucraniană în 1918». Rev. «Cele Trei Crişuri»,
        Dec. 1935), susţine că numărul Românilor de peste Nistru este de 700.000.
        C. Bacaloglu (V. art. «Românii de peste Nistru», «Cele Trei Crişuri», Oradea, Dec. 1935), citând o scrisoare
        a unui român transnistrian. arată că numărul fraţilor noştri din Republica moldcveneasră ar fi de 700.000. ,
        Republica moldovenească s’a înfiinţat la 12 Oct. 1924, conform principiilor născute din revoluţia bolşevică
        rusească. In 19 Aprilie 1925, Congresul molovenesc a adus o constituţie repnblicei, dellmitându-i fruntariile,
        cari sunt departe de a-i cuprinde pe toţi Românii moldoveni între limitele sale. Cajitala rrpublicei. e Tiraspolul,
        oraş pe malul Nistrului. Reforma administrativă din 1934, a împărţit republica moldoveneasc ă în 13
        raioane sau regiuni. Delegaţii raioanelor constitue un Comitet executiv — un fel de parlament, ^r la Tiraspol.
        In Sovietul Naţionalităţilor dela Moscova, Republica moldovenească e reprezentată prin 5 delegaţi. Dintre aceştia
        ‘ abia unul e moldovean.
        «In 1926, Românii transnistrieni aveau 65şcoli moldoveneşti. Totîn acest an, bolşevicii au făcut pregătiri pentru
        descinderea a încă 60 şcoli moldoveneşti. In republică se mai găsesc nişte cursuri pentru învăţători,5 şcoli speciale
        profesionale, din cari una de agricultura, una de pomicultură şi 3 şcoli tehnice; 2 muzee, 7 cinematografe şi 80 teatre
        săteşti» (V. St. Ciobanu: Republica moldovenească de peste Nistru şi cultura română în «Cele trei Cricuri», Dec. 1935).
        La Balta s’a înfiinţat o «Editură de stat a Moldovei», unde se imprimă diverse cărţi de propagandă comunistă.>>

    • ronin, indirect, tot Rusia e mai buna, n-asa? 😉
      Stronk!

      • Nu credeam ca exact tu nenea Razvan sa crezi asa ceva despre mine,am o afacere in franta,nascut in Alba Iulia ,terminat subofiteri jandarmi la Bumbesti Jiu,unde sunt eu pro vodcar vreodata,eu n am pomenit in veci de betivanii aia in favoarea lor,eu sunt doar pro roman ,recunosc ca sunt inclinat putin impotriva boboarelor slave gen rusia polonia care se vor dominante si noi nu suntem de fapt cu nimeni.

  3. Din pacate tara noastra a contribuit la alinarea caderii economice a Transnistriei, atunci cand a luat decizia sa accepte ca anumite firme romanesti sa contracteze lucrari la marile firme de metalurgie si prelucrare de metale din Tiraspol. Practic acele comenzi au salvat firmele alea de la faliment, odata ce comenzile din Rusia au disparut cu totul. Ar fi fost inca un miez de nuca adaugat la coliva separatista! 🙂

  4. O mica actualizare din data de 2 august:

    „La ieşirea din Tiraspol, spre Nistru, au fost observate BTR-uri (unităţi de transport blindat pentru trupe) şi autospeciale Ural cu însemnele Forţele de Menţinere a Păcii, dar care aparţin, de fapt, Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), informează Deschide.md.”

    Sursele publicaţiei spun însă că aceste aplicaţii nu ar fi coordonate nici cu Forţele de Menţinere a Păcii, nici cu Comisia Unificată de Control (CUC).

    „Nimeni nu ne-a anunțat cu privire la aceste aplicații, nu se cunoaște care este scopul lor, nu se cunoaște ce vor să facă acolo și unde se duc. Au pus pe ei că sunt forțe de menținere a păcii dar, în realitate, nu sunt. Noi l-am convocat pe atașatul militar rus la Ministerul Apărării pentru explicații. Vom vedea ce ne va spune”, a declarat Ministru Apărării de la Chişinău, Anatol Şalaru.

    Ministrul a precizat că structura care urmează să clarifice situaţia este Comisia Unificată de Control.

    „Eu cunosc că ei astăzi au ieșit la aplicații în acea zonă, dar deocamdată nu vă pot spune nimic mai mult. Observatorii din cadrul CUC trebuie să meargă acolo chiar dacă aceasta nu se întâmplă exact în Zona de Securitate. Trupele rusești nu au voie să iasă și să facă aplicații. Ei au făcut aplicații și săptămâna trecută împreună cu forțele militare transnistrene, ceea ce este o încălcare gravă a suveranității noastre. Ei susțin deschis deja separatiștii”, a subliniat Anatol Şalaru.

    • Rusii isi dau arama pe fata, nici macar nu mai mimeaza simulacrul ala de spectacol de mentineare a pacii. Poate vor sa sarbatoareasca 24 de ani de la razboiul de pe Nistru, chiar printr-o reancalzirea a ciorbei nistrene! 🙂 Sau poate au auzit si ei despre intentiile noastre de unire si vor sa ne complice viata! 🙂

  5. Articolul asta este scris din perspectiva democratica.
    Consider ca este gresita. deoarece Transnistria nu e regiune democratica. E regiune Separatista.

    asa cum toate regiunile separatiste depind de Centru, in cazul Transnistriei, centrul este Moscova.

    AM O INTREBARE: CE BANCI SUNT IN TRANSNISTRIA? pentru ca s-a spus in articol de „Sectorul bancar decapitalizat și „intoxicat” cu credite neperformante”
    Ce treaba are sistemul Bancar si creditele neperformante, cu Transnistria?
    Asta cu creditele neperformante… este o gluma. ce banca serioasa este in Transnistria?
    …………………………………….. …………………………………… ……………………….
    Problemele economice ale Transnistriei au inceput odata cu razboiul dintre RUSIA-UCRAINA.
    Majoritatea exporturilor au cazut ptr ca marfa nu mai poate fi tranzitata prin Ucraina.

    Transnistria are cateva ramuri economice importante:
    – Producerea de ENERGIE. Energie pe care o exportau in Rep Moldova si in Ucraina.
    Transnistrenii detin:
    – CENTRALA TERMOELECTRICA de la Cuciugani (in orasul Dnestrovsk) cu o putere de 2500MW. (Termocentrala de la Deva are 1280MW, Portile de Fier 1 are 1080MW-partea romana iar in total are 2160Mw partea romana si sarba).

    GAZPROM – oferea gaz fff ieftin pentru Tiraspol. Gazul mergea in Termocentrala si in Combinatul Sidelurgic Rabnita.
    Tiraspolul vindea energie electrica catre Ucraina si Moldova, si in felul acesta incarcau visteria statului. Practic Energia era suventionata de Moscova. Banii de pe energie erau adevarata „BANCA” a transnistrenilor.

    Odata cu inceperea razboiului RUSO-UCRAINIAN, lucrurile s-au schimbat dramatic pentru Tiraspol. In primul rand Uraina nu mai cumpara energie de la Tiraspol. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Combinatul Sidelurgic Rabnita (Am inteles ca acum ar fi in conservare colosul de pe malul Nistrului)

    in ce priveste economia…. imaginati-va ca s-a pierdut Piata energetica. (Chisinaul cumpara energie din Romania)

    – GAZUL RUSESC (Gasprom) avea Tiraspolul ca intermediar dupa care ajungea la Chisinau. Odata cu deschiderea Gazoductului Iasi-Ungheni.

    – FABRICA DE ARMAMENT TIGHINA (Bender) nu mai poate exporta in Rusia. Armamentul era transportat prin Ucraina. cu tirurile sau pe calea ferata.

  6. Ucraina ar trebui sa blocheze complet comertul Transnistriei. Separatistii vor intra in panica si vor actiona militar; astfel, apare ocazia ca RM si Romania sa distruga armata separatista si sa anuleze capul de pod rusesc de la Nistru.

    • Zilele trecute, Ucraina a taiat aprovizionarea cu combustibili a Transnistriei: doua garnituri de tren cu destinatia Tiraspol au fost intoarse de Ucraina in Belarus.

      • Hehehe …

        Se incinge atmosfera. Eu sunt curios cat o sa mai suporte rusii toate umilirile la care ii supune ucraina. Daca Putin nu face ceva pronto, in scurta vreme Rusia pierde tot SE Europei. Timpul trece, rusii au din ce in ce mai putin control asupra a ceea ce se intimpla dincolo de Ucraina ;), Transnistria moare incet incet de foame, Moldova incepe sa o ia pe un alt drum …

        • In primul rand, basarabenii trebuie sa inceteze a mai cumpara energie electrica din Transnistria si gaz metan care trece prin Transnistria. In felul acesta, dpdv economic acea entitate intra in colaps in scurt timp. In momentul de fata, Rusia este in imposibilitate de a-i mai ajuta. Subterfugii de genul ajutor mascat prin intermediul Belarusului nu mai tin atata timp cat Ucraina isi va pazi granita.

    • E taiat complet COMERTUL TRANSNISTRIEI. dar nu e TAIAT comertul Rep Moldova.

      iar firmele transnistrene folosesc acte moldovenesti. la fel si masinile (tirurile) folosesc numere de inmatriculare moldovenesti, cu taxe platite la Chisinau.

      Daca au acte moldovenesti, nu are ce sa le faca. sunt LEGAL.
      Au fost smecheri. cand e vorba de export, accepta subveranitatea CHISIANULUI. Ca sa poata vinde.

    • Au taiat demult ukrainenii toate relatiile cu transnistria

  7. Atașatul militar al Federației Ruse nu s-a prezentat la Ministerul Apărării pentru a oferi explicații cu privire la participarea Grupului Operativ al Trupelor Ruse, alături de trupele transnistrene, la aplicațiile militare defăşurate pe 2 august în apropierea Tiraspolului. Aceste exerciții au avut loc în pofida angajamentului asumat de partea transnistreană și cea rusă de a nu crea situații tensionate în Zona de Securitate pe durata vacanței Comisiei Unificate de Control.

  8. Sper sa nu fie doar o provocare ordinara, o momeala aruncata ca sa se audă ceva zgomot de pocnitori, și atunci sa existe motiv de ” armata rusa pacificatoare „. Moldova și România trebuie sa se abțină, să-i lase pe nemernici sa moara de foame în intestinul lor de țară. Atenție la torpile de fum din astea …. Ca georgienii de la o faza de-asta și-au luat-o. Cum zicea mai toată lumea pe-aici, dacă Moldova și România își fixează ca țintă sufocarea Transnistriei tăind ABSOLUT TOATE RELAȚIILE economice cu impact major pentru aia, în maxim 3 luni transnistreni vor trece podurile – și poate chiar Nistrul înot – cu miile după o bucata de pâine moldoveneasca – gen venezuelenii care iau cu asalt podurile spre Columbia după papa. Timpul trece în defavoarea lor, și Doamne ferește-ne si pe noi și pe moldoveni de vreun război acuma, când suntem cu toții în curul gol.

  9. Cred ca ii creditam pe rusi cu mai multa agresivitate decat minte. Au multa beligerenta dar nu cred sunt tampiti sa faca astfel de provocari in vederea unor scenarii din moldova. Pe cat de penibil ar suna, nu cred ca ar incerca sa mai intervina militar in moldova, ar pierde foarte mult din imagine si ar ajunge sa intre direct in disputa cu romania… romania in sine poate nu e un factor de temut, dar toate talpile pe care le poate pune cam la orice acord bilateral ue – rusia, incurajarea prezentei nato in zona si atentia pe care o poate atrage asupra regiunii nu e exact ceva ce isi doresc. Cred ca mai degraba orice plan, aplicatie, mascarada sau ce mai fac ei in sotronul lor acolo fac cu alonja la ucraina… in republica moldova nu au nevoie sa verse sange degeaba cand pot cumpara tot parlamentul si pensionariatul nostalgic sovietic…

    • @gigel.. dar dupa ce au doborat turcii un avion rus in Siria de ce au mobilizat acolo rusii sisteme antiaeriene SA400 si au trimis escorte de vanatoare la bombardiere ? pe de alta parte de ce au avut rusii coae ca sa se implice indirect in campania din state prin demascarea sub pseudonimul „Guccifer 2.0” e-mailurile din serverul democratilor ? Nu subestima pe rusi domnule.. ei joaca foarte bine si foart pragmatic.. la ce resurse au.. fata de NATO si SUA.. stiu sa para mult mai periculosi.
      Eu cred ca daca ei ar ajunge la convingerea ca e in avantajul lor sa provoace destabilizari si mai mari in Moldova (deja de un an sunt corturi cu protestatarii de serviciu a figurilor politice pro-ruse Usatii si Dodon plus alte miscari obstesti compromise de vectorul pro-rus) nu va avea cine sa ii opreasca. Orice destabilizare in Moldova ar capata caracteristicile unui razboi civil si nu a unei agresiuni directe.. asta e noua strategie a rusiei… si functioneaza foarte bine. Marele nostru noroc aici e ca Ucraina e foarte atenta la toate miscarile rusiei.. iar pe de alta parte Moldova a inceput sa intoarca din aeroport cadrele militare rusesti.. Deci Rusia nu poate sa mai deplaseze efective semnificative prea usor in Tiraspol.
      Oricum noi trebuie sa fim pregatiti pentru orice si nu sa ne lasam pe o ureche cu gandul ca „nu o sa faca tampenia sa intre intr-o disputa directa cu Romania” :). 5-6% din PIB la MAPN.. am mai zis 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *