Binefacerile Rusiei II: “The first Aliance” (1877-1878)

În acest articol voi prezenta, pe scurt, a doua întalnire dintre Principatele Române şi Rusia, care, şi de această dată, a dus la creşterea evidentă a încrederii în “Mama Rusie”…..glumesc, evident! Este vorba de perioada Razboiului deIindependenţă, în cadrul căruia am fost aliaţi cu Imperiul Rus.

După ruperea Moldovei de către Turcia şi Rusia în 1812 se păstrează suzeranitatea Turciei asupra Principatelor Române. Aceasta se schimbă după Razboiul Ruso-Turc din perioada 1828-1829, în urma căruia Principatele Române ajung protectorat rusesc şi astfel s-a schimbat dracu cu tatăl său.

Această situaţie nu ţine prea mult, pentru ca în anul 1853 începe un alt război, războiul Crimeei (1853-1856). De data aceasta, Rusia nu are sorţi de izbândă, pierzând războiul cu Aliaţii (Anglia, Franţa, Imperiul Otoman şi Regatul Sardiniei). Pierderea acestui război este benefică pentru Principatele Române, deoarece Rusia este obligată să cedeze sudul Basrabiei către Moldova. Ţările Române profită astfel de contextul international şi, la data de 24 ianuarie 1859, se produce Unirea Principatelor, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor, atât în Ţara Românească, cât şi în Moldova. În anul 1866 are loc o lovitură de stat, în urma căreia Alexandru Ioan Cuza abdică, iar la conducerea statului urmează o locotenenţă domnească. Aceasta urma să domnească până la găsirea unui domn nou, care s-a găsit în persoana lui Carol de Hohenzollern-Sigmarigen.  Acesta este investit ca principe pe data de 10 mai.

Cu toate că Unirea Principatelor a fost o reuşită, România este încă considerată vasala Imperiului Otoman. Acest lucru se va schimba odată cu razboiul ruso-turc din 1877, în urma căruia România îşi obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman.

Iniţial, Rusia nu dorea ca România să participe la război, crezând că acest razboi va fi ca o ieşire la picnic. Singurul lucru cerut de ruşi era tranzitul trupelor ruseşti pe teritoriul României. Astfel, la data de 4 aprilie 1877, se semnează un acord militar între Rusia şi România. Înainte de a semna acordul, România a obţinut garantarea graniţelor României de către Rusia, după cum reiese chiar din primul articol al convenţiei: „Guvernul imperial al tuturor Rusiilor se obligă a menţine şi a face a se respecta drepturile politice ale statului român astfel cum rezultă din legile interioare şi tratatele existente, precum şi a menţine şi a apăra integritatea teritorială a României.” Ce se alege de aceast acord vom vedea un pic mai încolo.

Razboiul Rusiei cu Imperiul Otoman nu a fost “o plimbare pe faleză”, aşa cum credeau ruşii iniţial, astfel încât Rusia cere ajutorul României şi a Armatei Române. România îşi declară independenţa faţă de Imperiul Otoman pe 9 Mai 1877, actul fiind semnat de Principele Carol pe 10 Mai 1877, iar România intră în război alături de Imperiul Rus. Armata română a demonstrat atunci capacitatea ei combativă prin victoriile obţinute la Plevna, Smîrdan, Rahova şi Griviţa. Practic vorbind, am salvat fundul rusilor prin victoriile obţinute, acolo unde armata lor a eşuat.

Imperiul Rus, fiind bun la suflet şi neputând să uite ajutorul dat de armata română, ne-a răsplătit după cum urmează:

1. Rusia nu a recunoscut cobeligeranţa României la acest război, România nefiind invitată la tratativele de pace de la Berlin.
2. Rusia nu a vrut să recunoască independenţa României. Pănă la urmă a fost forţată să o recunoască.
3. Rusia a luat înapoi sudul Basarabiei, cedat de ei in urma războiului Crimeei, pierdut în 1956, încălcând, astfel, flagrant, acordul militar semnat pe 4 aprilie 1877. În schimb, Rusia ne-a cedat Dobrogea, fără Cadrilater, însă. Dobrogea, pe acea vreme, nu avea nici un fel de valoare strategică. Mai mult de atât, era un pământ neprelucrat, fără infrastructură.
4. Picătura care a umplut paharul a fost dorinţa Ţarului Rusiei de dezarma armata română. Replica Regelui Carol I a fost scurtă şi la obiect: „o armată care a luptat la Plevna în faţa împăratului Alexandru al II-lea poate să se bată până va fi nimicită, dar nu se va lăsa dezarmată”.  Astfel Rusia nu a îndrăznit să insiste asupra cerinţei.

Iată, deci, cu ce “binefaceri” ne-am ales în urma primei noastre alianţe cu Imperiul Rus! Cu siguranţă, respectarea angajamentelor făcute de Rusia a crescut încrederea şi mai mult decât episodul din 1812. Cum se zice aşa frumos: “ fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă feresc singur”!

 

Surse: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/08/29/razboiul-de-independenta-de-la-1877-si-tradarile-rusiei-2/

            http://e-istorie.ro/istoria-moderna/lumea-moderna/346-relatiile-romano-otomane-intre-1859-1878

http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_Crimeei

http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_de_Independen%C8%9B%C4%83_al_Rom%C3%A2niei

Larry L. Watts- “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, editura Rao, 2011

 

Andrei