Canalul Bastroe, o mostra de comunicare cu Ucraina

 

Dacă problema invecinării cu rusii la Dunare pare rezolvată, rămâne intrebarea cu privire la invecinarea cu ucrainenii si care ar fi strategia de abordare dacă vecinii incearcă să ocolească legislatia internatională si acordurile in vigoare, existând deja un precedent. (apropos de acorduri in vigoare, mai multe detalii aici: Conventia pentru protectia fluviului Dunarea).

Concluziile guvernului României, extrase din presa autohtona, dupa recentul incident diplomatic creat de „dragarea de curătare” a canalului de către partea ucraineană:

  • partea română NU a fost informată despre aceste lucrări de adâncire;
  • comunicarea lor oficială (ex. comunicatul Ambasadei) a negat lucrările de adâncire;
  • în paralel, autoritățile navale ucrainene au anunțat deja armatorii că șenalul are o adâncime de 7 metri (probabil se refera la pescajul maxim acceptat de senalul navigabil), ceea ce permite intrarea pe Canalul Bâstroe a unor nave mai mari;

Efectul posibil si probabil al actiunii unilaterale a ucrainenilor de a adanci de la 3,9 la 6,5 metri canalul Bastroe (adancime conforma anuntului Ministerului Infrastructurii de la Kiev):

  • Dragajale efectuate și pe brațul Chilia pentru a asigura debitele pe Bâstroe ar putea provoca retragerea apei de pe canalele adiacente din Delta Dunării și ar afecta atât flora și fauna, cât și transportul de pasageri.
  • Ucrainenii deversează materialul dragat în Marea Neagră, iar curenții maritimi ar aduce aceste aluviuni pe Bara Sulina, ceea ce ar provoaca scăderea adâncimilor. Aceleași nave care draghează în acest moment aluviuni pe Bâstroe ar putea continua lucrările până când ar obține o adâncime de 8 metri.

 

Un extras Navionics al zonei in discutie. Se observa Chilia Veche romaneasca, apoi Vilkovo iar cu rosu este incercuita zona canalului Bâstroe (Novostambul).

Ce au folosit si folosesc ucrainenii pe canalul Bâstroe? Hegemann IV este o dragă, ale carei caracteristici tehnice principale reies din poza de mai jos.

Iar în poza următoare aveti traseul si locul unde a dragat cu preponderentă Hagemann IV. Adica indeosebi la iesirea din canalul Bâstroe pentru că, de fapt, aceea pare sa fie zona cu probleme majore de colmatare. In plus, probabil aceea va fi zona unde vor ancora navele comerciale in asteptarea pilotului care sa le conducă pe canal.

canalul Bastroe

În general, adâncimile pe brațul Chilia și pe canalul Bâstroe se invart undeva pe la 7 – 9 m, adeseori fiind in jur de 10 m sau chiar mai mult. Evident, exista zone unde senalul navigabil tinde să se colmateze natural si acelea sunt, cel mai probabil, zonele unde Hagemann IV a insistat de asemenea.

Ceea ce urmăresc ucrainenii este să crească pescajul minim acceptat de senalul navigabil. Dar deja sunt nave cu un pescaj mai mare decât cel anuntat care circulă pe zona in discutie. Aveti mai jos canalul Bâstroe asa cum apare el pe Navionics, o aplicatie destul de populară de navigatie. Se poate vedea că adâncimile sunt de 8 – 10 m cu zone unde adâncimea scade. Asta nu inseamna ca o navă cu pescaj de 6 m se va simti confortabil pe acolo, e nevoie de o marjă de sigurantă cu atat mai mult cu cat la adâncimi mici apare un efect de suctiune al corpului navei. Suctiunea are o actiune progresivă in functie de viteza de mars si poate duce la lovirea navei de fundul apei.

canalul Bastroe

Adâncimile actuale pe canalul Bâstroe conform Navionics cu mentiunea ca, fiind versiunea gratuită, este posibil să nu fie 100% exactă.

De pildă, nava din poza de mai jos – AJ Scar (cu pescaj 4,7 m) si traseul ei folosind canalul Bâstroe:

canalul Bastroe

canalul Bastroe

canalul Bastroe

 

Mai aflăm că…

Ucraina ar intenționa să dragheze nu doar canalul Bâstroe, ci și o porțiune importantă a brațului Chilia – arată un studiu făcut de o companie care vrea să construiască un nou terminal pentru transportul cerealelor lângă Portul Ismail, aflat pe brațul Dunării care desparte România de Ucraina. Din studiu reiese că Ucraina intenționează să dubleze adâncimea brațului, până la peste 8 metri. Mai mult, Kievul consideră brațul Chilia ca fiind „cale navigabilă interioară a Ucrainei”, printr-o hotărâre a guvernului ucrainean, luată în urmă cu un an.

Asteptăm cu mult interes inspectia cerută de partea română…

 

Nicolae & Marius

 

Surse:

Canalul Bâstroe: Ucraina una zice și alta face (cotidianul.ro)

Ucraina consideră brațul Chilia al Dunării „cale navigabilă interioară”. Proiect-mamut de dragare pe o porțiune de 95 de kilometri | Digi24

Canalul Bâstroe revine în atenţia oficialilor europeni | Global | DW | 23.11.2004

254 de comentarii:

  1. Inamicul inamicului meu este viitorul meu inamic?

    47
  2. Niciodata nu mi-a placut sa vad acest comentariu dar acum sunt bucuros sa scriu

    MULTUMESC PENTRU ARTICOL !

    25
  3. In primul rand e o acțiune neprietenească. În condițiile în care România a susținut Ucraina fara să pună condiții. In al doilea rând va afecta delta noastră. In al treilea e și o speță de drept internațional, vom vedea daca ei au dreptate să încalce reguli acceptate în trecut inclusiv de ei.

    45
    • dar cred ca stiti nu-i asa ca putem si noi pune la lucru 10 barje de drajaj gigantice si in jumate de an 75 % din debitul Dunarii va curge pe bratul sudic adica pe Tulcea apoi pe bratul Sf. Gheorghe daca aduci la 8 metri Canalul Dranov si deschizi Gura Portitei. Ca sa nu mai zic ca transformi Razimul in cea mai mare crescatorie de peste din Europa daca bagi 1,000 m3 pe secunda debit in el. Debitul pe Dranov acum este un mizilic. Sau aduci Sulina la 15 metri adincime si ai transformat Galatiul in cel mai tare port din Europa de Est – ce trece prin Bosfor sa urce pina la Braila sau … de ce nu? … pina la Giurgiu. Daca vrem vor lua apa cu pipeta .

      asta e … pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti. tupeu si nesimtire maxime. sa ne fie invatatura de minte. dulapul de la Bucuresti nu clampane nimic pt ca deja se viseaza mare sef la NATO iar restul clasei politice tace ca mortul in papusoi.

      24
      • „restul clasei politice tace ca mortul in papusoi.”
        si asa ar trebui sa ramana, sa taca in MM lor pentru ca atunci cand deschid gura e jale si pucioasa!
        Astazi ochii lumii sunt pe Biden in Ucraina si in Polonia unde o saluta si o aplauda pe Maia Sandu! Daca CHIAR aveau ceva de spus politicienii romani au tot avut ocazia dar au mers pe strategia aia „inteligenta” de a face si livra in ‘liniste’.
        Ei ce sa vezi acum! brusc am abandonat linistea „inteligenta” si vine unu’ ca grindeanu (tipar clasic de tanara scursura/jigodie bolsevica wannabe, onor reprezentant al nationalismului putred) si zbiara sa i se ia paiul aluia care se inneaca…

        Revenind – exista comisii, specialisti, dialog inter-ministerial, dar politicienii sa taca in MM lor (sau macar sa taca public), ca orice scot pe gura pe subiectul asta i se baga ca procente lui Simion in traista…

        7
      • Tradare a de Tara nu mai este demult in lege, politicienii din Romania sunt cei mai tradatori si spurcati din Europa sunt zeci de cazuri inregistrate si documentate de S. R. I. Toate au NUP ne(Neinceperea Urmariri Penale).

        4
      • Putem face și asta, dar doar o sa provocam alta reacție proporțională din partea lor.

  4. Ceea ce face acum guvernul de la Kiev arata ca nu si-au schimbat naravul, minte in continuare cu acelasi tupeu tipic sovietic, cu atat mai mult cu cat ambasada Ucrainei in Romania minte senina, iar la Comisia Europeana Kievul a anuntat ca va respecta toate tratatele si legile internationale.
    Kievul ar trebui zdravan luat la plame macar pt eforturile pe care Romania le face, pentru pierderile agriculturii romanesti datorita exporturilor legale si mai putin legale de produse agricole ucrainene.
    Bucurestiul nu ar trebui sa accepte batista pe tambal.

    76
    • e simplu in cazul asta, inspectia la fata locului. Ca e razboi si alte scuze nu tin.
      Daca vor neaparat acces pentru nave mai mari, asta se anunta, se discuta mai intai, se gasesc solutii, nu se actioneaza unilateral mintind intre timp ca nu e adevarat.
      Si daca ucrainenii nu mint de asta data?
      Unde-s dronele alea de supraveghere? Sa mai cumpere si MAI/Politia de frontiera catva cu fonduri UE!

      31
    • Au fost afectati in primul rand traderii (dar nu numai) care au contractat si dat avansuri pe final de 2021, iar cerealele ukr desi teoretic trebuiau doar sa tranziteze au intrat pe piata fara taxe vamale fiind preferate de fermieri pt hrana animalelor in special

      https://economedia.ro/romania-si-alte-cinci-tari-din-estul-ue-reclama-importurile-ieftine-de-cereale-din-ucraina.html

      „Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România și Slovacia trag un semnal de alarmă: exporturile de porumb din Ucraina către vecinii săi din UE au crescut de la câteva mii de tone la câteva milioane de tone până în noiembrie anul trecut, punând propria lor agricultură sub presiune.”

      Traderii aveau in toamna lui 2022 varianta sa vanda cu 30-40% sub cost (multe din contracte achizitie anterioare razboiului) sau sa intre in insolventa, multi au ales a doua varianta…

      Sa recunaostem ca si propaganda din presa care anunta foamete iminenta si lacomia traderilor a fost un factor…deasemenea agricultura e unul dintre cele mai necompetitive si mai subventionate sectoare ale UE…

      Slava ! 😉

      21
      • Si asta intentional la fel cum au legat energia nucleara hidro pe carbuni electrica de pretul gazelor si petrolului rusesc U. E. Este un cancer care mananca din interior popoare si tari se pune in aplicare dupa modelul comunist chinez noua Europa se incurajaza islamul sub toate modurile posibile, se pune la cale ultimul mare razboi al 3 in jurul anilor 2040 impotriva islamului toate programe guvernamentale de dezvoltarea americane rusesti chineze pana si in Corea de Nord se termina in 2040 vin extraterestrii anticristul? Care in fapt este santana dusmanul cel vechi sarpele, ies reptilieni in vazul lumi? Cum vom vedea pe mesia (anticrist). :Prin intermediul undelor. A raspuns Alistair Cowley.

        2
    • e .. si v-ati sducarit pe mine cand am scris ca toti rusii sunt porci daț unii is mai porci decat altii… si ca daca 2 muscali = 2 porci, 2 ucra fac cat 3 ….
      Si asta am invata=o chiar din .. Ucraina , unde in 1990-1991 , p0e la Cernbauti, Hotin , Cetatea Alba …. deja unora mai de 30 de ani li se scrulasera fumurile nationaliste .. mama mama!! Ce mai incolo si-ncoa numa ca nu se autoportretizau ca o natiune de Herrenfloci!!!

      Astia sunt o natiune postimperiala .. Adica unj popor care a ajuns prin cucerire obiect al unui imperiu ….. si , dupa ce acle imperiu raposeaza fostu obect cere sa devina subect si pretinde parte din mostenurea fostului imperiu. Si ucrainienii pretind mostenirea si de la taristi si de la kakanezi ….. ba acu le bubuie mintea ca ei e Evreeopa aia adevarata …

      35
      • Ucraina este noul pitbull al US. Acum sunt asmuțiți pe rusi dar pe viitor nu vor avea nici o problemă să ne pună la punct pe noi sau unguri sau polonezi…
        Ucraina va deveni lupul alfa al haitei Europa.

        6
        • Polonia este si va fi si mai si lupul alfa sta inconjurat de potai, nu sta la margine, sunt multe de ce nu va fi Ucraina nu are cum in general cu tot suportul strain nu are nici o sansa.

          4
        • asa si?
          au pierdut 100K+ soldati, D-zeu stie cati civili, li s-au deportat copii, li s-au aplatizat niste orase si multe sate. Au tara pe butuci.
          ce-ai vrea? cand se vor ridica, sa se ridice umili si empatici?

          ne vor pune la punct daca-i lasam sa ne puna la punct. Iar cand vezi in presa ex-general STS care cere X7 spaga, CAM CU CE forta institutionala sau de proiecte externa crezi ca i poate opune Romania?

          5
      • Masonerie invarte cheia, si in Rusia care este un pion umflat artificial de America si Occident. Adevarata amenintare este China.

    • Prin similitudine in 1940 un dictator, Stalin, era eroul natiunilor occidentale pentru rezistenta opusa unui dement.La Ialta a impartit lumea cu altii si apoi in nici doi ani nu stiau cum sa-l mai izoleze. Exagerez comparand Zelenski cu Stalin dar apucaturile sunt asemanatoare. Pacat au pierdut mult din simpatia unui popor vecin si tolerant.

      13
    • Masuri de retorsiune! Dl Grindeanu, de exemplu, ar putea-o lua prin ocolire: lăsăm Acordurile cu privire la navigație sa-si facă treaba (și, asta va dura) si-i ardem la autorizațiile de transport rutier (tranzit, terta tara…) pe teritoriul României
      Conform Acordului Bilateral…..

      12
    • Ma uit pe documentul Nibulon, ma uit pe Постанова від 09.02.2022 № 136 si pot sa-ti spun ca rar am mai vazut atatea ineptii cat am vazut in comentariile de la articol. r
      Dar indiferent cat de mult e tolerant site-ul RoMil si cat de curajoase sunt articolele, porti si tu o parte din vina pentru ignoranta cititorilor. Cu toate acuzele care mi-au fost aduse, unele aberante, consider ca cititorii au fost de buna credinta dar au citit prea multa istorie scrisa politically correct si prea putina istorie adevarata.

      Guvernul Ucrainei considera „canalul” Izmail Ceatal -Valcov cale navigabila interioara aUcrainei si se comporta ca atare,
      desi canalul ala se suprapune cu frontiera dintre Romania si Ucraina.
      Asta inseamna ca Guvernul Ucrainei nu recunoaste Bratul Chilia ca frontiera cu Romania, ca n-are cum un canal navigabil interior sa fie frontiera, inseamna ca frontiera romano-ucrainiana e in alta parte in viziunea Guvernului Ucrainei, unde nu stiu,
      ar trebui sa-l intrebe guvernul Romaniei.

      In orice stat civilizat asta e casus belli si se trateaza corespunzator.

      Se vorbeste de consens si ca Ucraina si Romania ar fi aliati.
      Ce consens poti avea cu un vecin mai puternic care iti aplica ultima ratio, ca deja sunt nave militare ucrainiene la Bystre si vecinul mictioneaza cu bolta pe noi!

      Se mai spune ca autoritatile romane n-au stiut nimic.
      La pagina 493 din studiul Nibulon e comunicarea ministrului mediului Barna catre omologul ucrainian .in legatura cu marirea adancimii apei de la 7,32 la 8,23 metri la portul Izmail, datata in 04.08.2022
      La pagina 499 Barna vorbeste de Proiectul Bystroe Channel si ca daca ucrainienii doresc o adancime de 8,23 metri la portul Izmail inseamna ca aceeasi adancime va fi si pe intreg Bratul Chilia si canalul Bastroe.
      Asa ca nu pot spune ca n-au stiut nimic.

      Romania a simpatizat cu Ucraina si am repetat aceeasi greseala ca in 1940 cand am simpatizat cu britanicii si Churchill ne-a vandut lui Stalin in 1940. Ne am temut ca rusii la Dunare nu vor recunoaste ZEE. Putin probabil sa fi indraznit ceva cu americanii la MK. In schimb ucrainienii ne contesta frontiera fara nici o reactie din partea NATO, US etc.

      Totul imi aminteste de cedarea Basarabiei, cand ne-a ajutat Germania, datorita germanilor mai avem Suceava, ca Stalin ceruse toata Bucovina. A mai incercat Ribentropp sa-i convinga pe sovietici sa ne dea inapoi tezaurul in compensatie, n-a stiut cu cine se pune, i-a dat Molotov cu flit instantaneu.
      Am pierdut fara lupta Basarabia catre sovietici , aceeiasi sovietici pe care ii lasam in 1938 sa ne tranziteze teritoriul catre Cehoslovacia, cu riscurile sa suparam Germania.

      Si acum facem aceeasi greseala, ajutam pe ucrainieni si astia ne contesta frontiera.
      Dar daca ai fi publicat macar o parte din documentele pe care ti le-am trimis macar nu aveam astazi ineptiile astea pe site, cititorii sunt inteligenti si ar fi facut imediat legatura cu situatia actuala si ar fi realizat ca nu exista aliati in politica ci doar interese si ca o sustinere neconditionata a Ucrainei e daunatoare Romaniei.

      24
      • „Si acum facem aceeasi greseala, ajutam pe ucrainieni” – n-ajuti BAH pe „ucrainenii care-ti contesta frontiera” ci ajuti un STAT agresat de o rasa de lacuste puse pe revizionism ucigas impotriva lumii libere. Te pui de partea corecta a istoriei, a aliantei din care faci parte si a lumii civilizate si asta pentru niste sute de ani inainte !!
        Deschide naibii ochii si vezi mai mult decat aia 1.86m de canal adancit. Pune mana si vorbeste cu un istoric sa realizezi ca inseamna nevazutul padurii din cauza copacilor

        3
        • https://ro.wikipedia.org/wiki/Acordul_Churchill-Stalin_de_procentaj#/media/Fi%C8%99ier%3APercentages_Agreement.png

          BAH, nu e rentabil sa

          „Te pui de partea corecta a istoriei, a aliantei din care faci parte si a lumii civilizate si asta pentru niste sute de ani inainte !! ”

          fără să ți urmărești interesele , că ajungi pe o hârtie unde ești trecut 90% Russia. și nu te încălzește cu nimic că ai fost de „partea corectă a istoriei” .

          Și n am nevoie să vorbesc cu nici un istoric despre asta, știu foarte bine istoria, dacă nu mă crezi , întreabă l pe George despre documentele pe care i le am trimis, să vezi cum „partea bună a istoriei” ne a vândut lui Stalin încă din 1940.

          9
          • Bine punctat Caudillo

            2
          • @Caudillo

            „întreabă l pe George despre documentele pe care i le am trimis, să vezi cum „partea bună a istoriei” ne a vândut lui Stalin încă din 1940.”

            stii istorie cat stiu eu fuziunea nucleara…

            De parca doar Romania a fost lasata sa intre in sfera de influenta a bolsevicilor / sovieticlor….

            A fost Romania, Polonia, statele baltice, Bulgaria, Ucraina, Cehia, Ungaria etc.

            =====================================================

            Adevarul crunt cat si ghinionul nostru a fost contextul acelor timpuri.

            Lumea era saturata de un razboi mondial, un razboi total ce a distrus un continent intreg, un razboi ce a acaparat 2/3 din tot globul.

            Efectiv razboiul trebuia continuat ca noi si restul tarilor de mai sus sa NU intre in sfera sovieticilor.

            Imediat cum sovieticii si au manifestat intentiile referitor la Estul Europei, SUA cat si Marea Britanie trebuiau sa declare razboi USSR ului.

            Cine naiba mai era disponibil sa faca asa ceva ?!

            Toata lumea era bucuroasa atunci (mai putin tarile din Estul Europei) ca s-a incheiat razboiul, cine dracu’ mai avea chef de inca un razboi atunci ?! cine ?

            Franta care era terminata militar si social ? Italia ? Marea Britanie care nu ar fi existat fara ajutorul SUA ?

            Asta e cruntul adevarar pentru noi ne-am aflat intr-o pozitie sortita esecului, un context al naibii de trist si de nefericit.

            Desi existau atunci factiuni in armata SUA si GB care sustineau un razboi impotriva bolsevicilor. De exemplul Generalul Patton sau McArthur.

            Britanicii aveau si un plan, pe nume ‘Operation Unthinkable’, plan comandat de Winston Churchill .

            Din pacate pentru noi erau prea putini iar populatia SUA cat si a Europei nu ar fi acceptat niciodata alt razboi, alti ani pierduti.

            ======================================

            Asta nu tine doar de istorie cat si de ratiune si de logica elementara.

            Ma faci sa rad cand zici si sustii cu atata tarie ca cunosti istorie si ca n-ai nevoie de nici un istoric. Esti penibil.

            Ca orice trompeta rusnaca.

            3
            • JULY 1940
              No. 164
              104/112312-13
              The Ambassador in the Soviet Union to the Foreign Ministry
              Telegram
              most urgent Moscow, July 13, 1940—9 : 17 p. m.
              secret Received July 14—9 : 15 a. m.
              No. 1364 of July 13
              Molotov informed me today that Cripps, the British Ambassador
              here, had been received by Stalin a few days ago upon request of the
              British Government. On instructions from Stalin, Molotov gave me a memorandum of this conversation.
              Cripps inquired regarding the attitude of the Soviet Government
              toward the following questions :
              1. The British Government was convinced that Germany was striving for hegemony in Europe and wanted to engulf all European countries. This was dangerous to the Soviet Union as well as England.
              Therefore both countries ought to agree on a common policy of self- protection against Germany and on the re-establishment of the European balance of power.
              2. Irrespective of this, England would like to trade with the Soviet Union, provided that England’s exports would not be resold to
              Germany.

              3. The British Government was of the opinion that unification and leadership of the Balkan countries for the purpose of maintaining the status quo was rightly the task of the Soviet Union. In present circumstances this important mission could be carried out only by the Soviet Union.

              4. The British Government knew that the Soviet Union was dissatisfied with the regime in the Straits and in the Black Sea. Cripps was of the opinion that the interests of the Soviet Union in the Straits must be safeguarded

              Stalin’s answers are given as follows :
              1. The Soviet Government was, of course, very much interested in present events in Europe, but he (Stalin) did not see any danger of the hegemony of any one country in Europe and still less any danger that Europe might be engulfed by Germany. Stalin observed the policy of Germany, and knew several leading German statesmen well. He had not discovered any desire on their part to engulf European countries. Stalin was not of the opinion that German military successes menaced the Soviet Union and her friendly relations with Germany. These relations were not based on transient
              circumstances, but on the basic national interests of both countries. The so-called European balance of power had hitherto oppressed not only Germany, but also the Soviet Union. Therefore the Soviet Union would take all measures to prevent the re-establishment of the old balance of power in Europe

              2. The Soviet Union did not object to trading with England, but she contested the right of England or any other country to interfere with German-Soviet commercial relations. The Soviet Union would export to Germany, in accordance with treaty provisions, part of the nonferrous metals she bought abroad, because Germany needed these metals for the manufacture of the war material she delivered to the Soviet Union. If England did not recognize these conditions, trade between England and the Soviet Union was impossible.

              3. In Stalin’s opinion no power had the right to an exclusive role in the consolidation and leadership of the Balkan countries. The Soviet Union did not claim such a mission either, although she was interested in Balkan affairs.

              4. Regarding Turkey Stalin declared that the Soviet Union was in fact opposed to the exclusive jurisdiction of Turkey over the Straits and to Turkey’s dictation of conditions in the Black Sea. The Turkish Government was aware of that.[1]

              SCHULENBURG

              [1]
              *In telegram No. 1227 of July 17 Ribbentrop instructed Schulenburg to tell Molotov that the memorandum on the Stalin-Cripps conversation had been transmitted to the German Government which „took note of the contents of the memorandum with interest and greatly appreciated this information.” (270/175458)

              4
              • În iulie 1940 GBR era în plină bătălie a Angliei și ar fi făcut orice să provoace un conflict între Hitler și Stalin sau măcar să împiedice o alianță militară a celor doi, o alianță care ar fi fost cu adevărat catastrofală, chiar dacă SUA ar fi intrat în război de partea GBR.

                • Cripps a facut aceasta propunere si in 12 iunie 1940, la intilnirea cu Molotov.
                  Churchill era disperat sa rupa alianta germano-sovietica si a reusit in cele din urma sa-i incaiere.
                  Doar ca pentru asta ne-a dat pe noi la schimb,
                  Acu’ fiecare interpreteaza cum doreste, sacrificarea Romaniei a salvat lumea democratica si ar trebui sa fim mandri de asta ( trebuie sa fii imbecil cu spume pentru asta) sau am fost fraierii Europei ca am crezut ca suntem aliati cu britanicii.

                  Cum ii spunea Goering lui Gafencu in 1939:

                  „I-aţi chemat în ajutor pe englezi şi pe francezi. Vreţi să lupte ei pentru voi?“, l-a întrebat Göring. „Suntem hotărâţi să luptăm pentru independenţa noastră şi pentru frontierele noastre, domnule mareşal.“ „De cât timp eşti diplomat, domnule ministru?“ „De numai câteva luni. Dar am fost soldat 25 de ani“, i-a raspuns Gafencu. „Totuşi, trebuie să realizezi că această garanţie e inutilă. Când Germania promite ajutor militar îl dă, pentru că poate! Ascultă: dacă bolşevicii v-ar fi atacat frontierele, avionul meu ar fi fost acolo în câteva ore să vă protejeze. Dar Anglia nu vă poate ajuta.

                  Din motive egoiste, încearcă să atragă ţările de partea ei când n-are nicio treabă. Apoi, când apare pericolul, le abandonează.

                  Ajutorul promis de Anglia e absolut inoperativ. Te-ai întrebat, domnule ministru, prin ce canal ar ajunge la voi asistenţa britanică în caz de război?

                  https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/grigore-gafencu-ministrul-roman-care-a-descifrat-2025842.html

                  3
      • „Totul imi aminteste de cedarea Basarabiei, cand ne-a ajutat Germania” chiar ai gîndit asta? Am ajuns să cedăm Basarabia datorită înțelegerii dintre germani și sovietici care s-au apucat să împartă Europa.

        1
        • Am ajuns sa cedam Basarabia din mai multe motive, unul din ele îl găsești în comentariul de mai sus.
          Dar în tot dezastrul ăla nu se poate nega că astăzi mai avem Suceava datorită germanilor.
          A incercat Ribbentrop sa ne de-a tezaurul confiscat de sovietici înapoi, nu a reușit din păcate.
          E mult de scris pe tema asta.

          2
          • Au fost două înțelegeri prin care România a fost obligată să cedeze teritorii și la ambele Germania a fost parte așa suna ca și cum, după ce ne-a împins în prăpastie, Germania a pus o pernă ca să aterizăm pe moale.

            3
            • Au fost 3 înțelegeri la care am cedat teritorii la care Germania a fost parte, n am cum sa ți explic Intr un comentariu ce s a întîmplat și care au fost greșelile noastre.
              Partea proasta e că repetăm greșelile de atunci, sper sa nu fie aceleași consecințe, că ne am dat dracu’

              2
    • Ucraina se foloseste de situatia de forta in care este, sa facut la presiunile Americi singura Ucraina nu poate face asa ceva Romania a stiut dar partida rusa in Ro partidul cameleonic PSD incearca sa mai castige ceva electorat.

      3
    • Bine-nteles. Se astepta cu adevarat cineva sa se civilizeze brusc si sa se alinieze cerintelor dreptului international? Sa nu fim naivi, materialul e acelasi, doar modelul de camuflaj difera si cred ca toata lumea e constienta de asta, motiv pentru care ajutorul se da cu țârâita. Marile puteri nu au ajuns mari puteri prin naivitate si plecat urechea la gargara jmecherasilor de iarmaroc.

      11
    • Mai pare exagerat programul accelerat de înarmare al Poloniei?

      4
  5. Faptul ca in unele privinte / apucaturi Ucraina este o Rusie mai mica nu cred ca surprinde pe nimeni ( cel putin pe acest forum ), au si lucruri in schimbare, o dorinta de apropiere de UE, NATO provenite dintr-un mix de dorinte ( trai mai bun..poate ceva democratie si teama justificata de intentiile Rusiei ). Ce fac ei acum nu este corect / onorabil, dar ei stiu probabil ca si daca vor sa betoneze canalul ( ipotetic ) datorita conjucturii din acest moment nimeni nu o sa le faca nimic. Cu ce sa ii ameninte? ca se diminueaza sustinerea pentru efortul de razboi ?! ma indoiesc…si Romania daca ar avea de ales nu cred ca ar vota asa ceva. Cel mult sa ii puna pe asteptare la aderarea in UE ( cand o sa fie respectiva daca o sa fie etc )
    Privind insa in perspectiva…scandalul asta cum o sa para daca lucrurile degenereaza si Rusia chiar are de gand sa puna mana pe Moldova ( foarte posibil sa incerce, tema cu neutralitatea Moldovei si statul special al Transnistriei vs apropierea de UE, duce spre scenariul recunoasterii independentei Transnistrieii) printr-o lovitura de stat regizata sau un soi de desant pe aeroport cum sugerau ucrainienii…. Pentru ca realist doar Ucrainienii pot sa ii ajute direct ( militar ) si asta din interes propriu nu din dragoste etc…, sa elimite trupele rusesti din zona si sa evite formarea unei noi laturi ostile similare cu cea din Belarus. Tarile NATO daca ar vrea sa dea armament ca in Ucraina nu stiu daca ar avea cui in Moldova…Romania ma indoiesc ca ar face ceva.( adica sa furnizeze armanent pentru eventualele trupe moldovenesti + ucrainiene, ca de intrat cu trupe in speranta ca se activeaza uletrior articolul 5 este exclus, noi am ataca primii ) pt ca nu prea avem ce sa dam… Sa vezi atunci la TV cum ne dam cu fundul de pamant ca trebuai sa fi fost mai pregatiti, ca de ce Polonia poate, ca de ce guvernul x a amanat etc ( politicieni si ex-generali, etc..).

    18
    • Asta cu Rusia care ataca Moldova via Transnistria sau desant aerian in acest moment pute de la o posta a fabricatie. Care ar fi logica, sa zicem prin absurd ca Moscova ar accepta sa-si divizeze efortul de razboi intr-o aventura basarabeana. O lovitura de stat este foarte riscanta si necesita ceva concentare de trupe ca sa reuseasca, ori ei abia reusesc sa stranga niste autocare cu niste menifestanti platiti de la Sor. Cum sa transporte omuletii verzi? Terestru nu se poate, un desant aerian este foarte riscant pentru ca transportoarele ar trebui sa zboare pe deasupra Ucrainei. Iar sheriffi de la Tiraspol ard de nerabdare sa se bage, sigur, sa fim seriosi, au mirosit de ceva vreme ca Rusia nu va castiga, ca Odessa e pa-pa pentru Putin si daca se joaca cu focul se vor gasi intr-o menghina, de-o parte trupele RM (si exista paritate) si de-o parte trupele ucrainiene, fara posibilitate de aprovizionare. Mai mult de cateva zile nu rezista.
      Mie mi se pare ca dimpotriva, ucrainienii au impins in fata intoxicarea respectiva cu iminenta lovitura de stat. Retorica Kremlinului e agresiva constant de ceva vreme fata de Rep. Moldova, ca doar atata pot sa faca in acest moment iar Zele&co au profitat ca sa mai puna gaz pe foc.

      20
    • Transnistria face parte din R. Moldova. Punct. Restul este vorba goală. Rezolvarea nu poate veni decât din reintregirea Romaniei. Astfel parlamentele celor „doua romanii” vor lua în comun decizia de a fi una si aceiasi tara si vor anunța lumea întreagă despre dorința istorică de a fi împreună.
      Din acest moment, Rusia va fi mat. Ucraina nu va mai fi in pericol de a fi atacată din spate, deci nu va mai juca uneori pe ascuns asa cum a facut-o mereu in comisia de „2+5”, cand era de partea Moscovei.

      18
      • De ar fi atât de simplu. Pe lângă riscul unui război civil mai avem o problemă. Ucraina se simte si ea un fel de protector al Moldovei…Cel puțin Transnistria si raioanele din Nord si le-ar dori pentru ei.
        Apoi ,sa fim sinceri,pentru noi Moldova fără Bugeac e ca petrecerea fără băutură.

        9
        • @canaris sper sa ai drepatate, intrebarea este de ce a fost Maia Sandu in atentia SUA in mod evident cu intentia de a face publica sustinea SUA ( asa puteau sa vb privat fara nici o prezentare in public din partea lui Biden ) este posibil sa existe ceva mai mult decat un simplu pericol teoretic si sub ce forma daca exista ramane de vazut cum se manifesta. Oricum daca se intampla ceva, Romania o sa fie intr-o situatie foarte delicata… nu mai zic in ce situatie ( ipotetica ) am fi sa zica cei din NATO, puteti interveni sa aparati Moldova si va sustimen cu informatii / armament similar Ucraina. Oare ce am face in acesta situatie?

          3
  6. La mintea mea,
    O tara se dezvolta prin lege si aplicarea ei
    Iar o tara in care domnește bunul plac, haosul si fărădelegea nu poate avea un mare viitor
    Sau o tara slăbită din interior este mult mai ușor de cucerit din exterior

    Ieri s-au publicat detaliile motivării hotărârii pronunțării intr-un dosar in care judecători de la tribunalu București si curtea de apel din aceiași localitate au stabilit ca Dunărea, o insula pe Dunăre sau un brat al Dunării pot fi transferate către orișicine, cu condiția sa fie dintre trădătorii de la putere, dacă se poate sa fie buni prieteni cu aia de la moskva
    https://m.ziare.com/sevil-shhaideh-belina/achitare-decizie-definitiva-sevil-shhaideh-motivare-insula-belina-bratul-pavel-1790270

    Sa vina pensia specială si pensia anticipata pt judecătorii care au judecat
    Cu sudoarea frunții s-a lucrat

    Cu sudoarea frunții s-a lucrat si pana in 1940
    Nu degeaba am cedat atatea teritorii si populații de români fără un foc de arma

    Iubesc tradarea dar urăsc pe tradatori

    22
    • Vash the Stampede

      Dna. Magda Gradinaru, care a scris si editat articolul, unde a invatat gramatica limbii Romane…?! Prin boscheti prin Africa sau pe unde??? ?

      10
    • :)))) care sturioni, bre? Aia braconati care sunt pe cale de dispariție.? De cormoranii lui daea nu zice nimic.?

    • @steppewolf
      Am vrut să pun și eu articolul asta aici, dar când am văzut atâtea minți luminate cu lanterna inflamate grav pe tema asta( deși 90% sunt habarniști grav pe tema asta, sau pe orice temă, în general), am zis să-mi văd de treabă.
      Părerea mea, hâc…

      3
      • Ia intreaba-i tu pe băieții foști la GSPI. Că ei știu cel mai bine ce a fost în zona aia. Te dai rotund că doar tu știi.

        4
        • @Xv
          Commentul a fost pentru mine?
          Că nu prea se leagă cu ce am spus eu.
          Părerea mea, hâc…

          • Ai spus că 90% sunt habarniști. Acvila a fost în zona aia cu o misiune precisă. Și sunt băieți de acolo care citesc blogul de multă vreme.

            2
            • @Xv
              Ce are sula cu prefectura? Și eu mă plimb prin Deltă în fiecare an, câteva zile, dar nu asta era ideea.
              Dacă nu ai prins-o, începe să-mi pară rău pentru tine, Vlad.
              Părerea mea, hâc…
              P.S. Ca să fac lumină, totuși, mă îndoiesc că băieții din Acvila se plâng de toate prostiile, și nu-s în stare să articuleze câteva cuvinte, cum fac mulți din cei care comentează aiurea pe aici.

              • Au spus suficiente o perioada, și public și privat, se pare că n-ai fost tu pe unde le-au spus, că altfel știai. Și de misiunea din Gaza și de altele

                2
                • Frate , aud pentru prima oara de vreo misiune in Gaza,
                  Oricat mi as dori sa aflu amanunte , desi se spune sa nu dai sfaturi daca nu ti se cer,
                  sa nu te superi ca ti spun ca scrii prea mult.

                  3
                  • Tu ai văzut prea multe filme cu James Bond.

                    1
                    • Ți am scris „sa nu te superi” .
                      Țara asta îți poate oferi mari surprize, poate Sharky sa ți spună cum e sa te găsească „intimplator” foștii colegi și să te atenționeze că scrii prea mult pe net.
                      Eu am râs atunci, din motive personale.
                      Dar sper că nu te ai supărat.

                    • @Caudillo, misiunile alea sunt publice, Sharky nu a avut nicio treabă cu ele, că nu era în unitatea care le-a executat. Stai lin, că misiunile importante nu au apărut în presă, alea nu sunt publice, dar tu nu știi nici măcar reguli de bază.

                      1
                    • Ok , zi mi te rog care e misiunea din Gaza dacă spui că e publică, m ar interesa. Sharky n a avut legătură cu misiunile alea, e logic.
                      Eu ți am spus de principiu.
                      Eu n am auzit de vreo misiune în Gaza
                      Acvila ajunsese în conflict cu Gigi Rizea, dar nu mi aduc aminte sa fi pomenit de vreo misiune nimeni.
                      Gigi Rizea făcuse scandal public că luptătorii Acvila plecau MP 5 ul acasă și alte chestii, dar n a apărut nimic mai deosebit.

  7. Eu cred ca dacă Rusii ajung sa între în Transnistria o sa fie doar gargară internațională și din partea Republicii Moldova. Dar moldovenii nu se vor angaja în război cu rusii…

    Doar ucrainieni sa răspundă mitar, ca e în interesul lor ! Cat despre Moldova..cred ca în timp o sa renunțe la Transnistria sa adere la UE sau NATO, nu pot sa o tina asa încă 50 ani cu Transnistria, care e ca și Osetia… Practic nu vor fi dezarmati și nici integrati….. Transnistria e un lest de picioare Moldovei, cu cât se vor resemna mai repede cu atât o vor duce mai bine….. România și alte tari au pierdut teritorii, dar viata a mers mai departe și statele au evoluat !

    5
    • Moldovenii s-au luptat cu rusii cand erau cu mainile goale in anii ’90, nu trebuie luati chiar in zeflemea. Pe de alta parte uncle Sam le-a garantat statul inca o data deunazi si stim foarte bine ca daca e vreun aliat in lumea asta care sa se tina de cuvant – ala e americanu’. Treaba asta cu Rusia care intra in Transnistria este in acest moment oricum o pura utopie. Iar moldovenii ar trebui sa fie prosti sa renunte la ea definitiv, e un bargaining chip in primul rand. In eventualitatea unei disolutii a Federatiei Ruse pe modelul URSS, si pare din ce in ce mai probabil asta – se va ivi oportunitatea de a transa problema Transnistriei, pasnic cel mai probabil ca vor muri de foame. Daca isi joaca cartile corect – moldovenii pot incerca un schimb cu Ucraina pentru o parte din Bugeac (unu la unu nu se va putea niciodata), ca sa obtina o iesire la mare si sa iasa din saracie.

      17
      • Nu se va face nici un schimb de teritorii……Moldova are in sud Gagauzia,care si aia are autonomie si tot cauta motive sa se desprinda. In ani 90 Moldova nu era cu mainile goale, avea mult armament si militari doar se destramase URSS si mostenise multa tehnica. Acum Transnistria are un numar mult mai mare de militari,armament,plus ca depozitul armatei a 14 a e pe teritoriul lor, ceva munitie de folosit vor avea…

        3
        • Vash the Stampede

          „Acum Transnistria are un numar mult mai mare de militari,armament,plus ca depozitul armatei a 14 a e pe teritoriul lor, ceva munitie de folosit vor avea…”

          Eu zic ca visezi cai verzi pe pereti… toti „aia inarmati”(inclusiv cei 2000 de militari Rusi) din Transnistria, sunt efectiv o adunatura de marletzi / darletzi cu kalash-ul, AG-ul & grenada in brate… nu sunt „o fortza” organizata & instruita!

          La nivelul de coruptzie de acolo, orice devine relativ, inclusiv militaria! Singurul lor avantaj este ca sunt multi(nu ca populatie, ci ca numar de trupe inarmate ce pot fi chemate) si au munitie destula la dispozitie, atata tot… a si sa nu uitam de „fanatismul pro-Rrussija” si saracia lucie, in rest ce au?

          Doar s-a vazut clar nivelul de „profesionalism” al armatei regulate a Rrussistanului in Ucraina… ce te-ar face sa crezi ca cei din Transnistria ar fi cu ceva mai presus…?! ?

          12
          • @Vash the Stampete, nu te ai trezit nici acum de la discutia din octombrie? Timpul a aratat ca am avut dreptate. Nici Moidova nu are oameni mai pregatiti, plus ca se uita la rachetele rusilor ca la randunele cum trec spre Ucraina. Ce sa faca Moldova daca dau rusii cu rachete in ei ? Si ce e important, asa prosti cum sunt ei rusii cu armament invechit sunt intr un nr mai mare decat orice ar aduce moldovenii. Si am uitat sa iti precizez ca ucrainienii au tot fost instruiti si cat decat de SUA si altii din 2014 pana acum . Ei moldovenii au supt la doua tate la rusi si la romani si nu au fost in stare sa isi faca infrastructura pentru racordarea la curent si gaz cu Romania. Noroc cu gazoductul Iasi-Ungheni sa mai primeasca ceva…. Si daca ar primi sprijin cu tehnica militara… nu au timp de pregatire…..suprafata tarii e mica, capitala e aproape de granita cu transnistrenii….cu ce opresti o invazie pornita de la Grigoriopol e 49km, sau Dubasari

            2
            • Vash the Stampede

              „Si ce e important, asa prosti cum sunt ei rusii cu armament invechit sunt intr un nr mai mare decat orice ar aduce moldovenii.”

              De anul trecut din Februarie, pana acum, tot nu te-ai trezit inca…?! ? O forta armata mai numeroasa, dar foarte prost instruita, nu va acapara niciodata o forta armata mai mica, dar mult mai bine instruita!

              Daca era asa, razboiul din Ucraina s-ar fi terminat de mult deja… de ce nu s-a terminat inca…?!

              Rep. Moldova, are o forta armata profesionista, bine instruita si relativ bine echipata, de circa 6500 de oameni si doresc sa o creasca in continuare spre 8000-10.000…

              Daca domnii samagonezi, se apuca de aruncat cu rachete in Moldova(chit ca rachete nu prea mai au), vor trage cat vor trage… dar in maxim doua-trei luni de zile, vin sistemele anti-racheta din Vest si finito cu rachetele…

              Plus indoim-as, ca domnii samagonezi si-ar asuma un asemenea risc, atat de aproape de un stat NATO, ei cunosc foarte bine precizia de tot rahatul a propriilor rachete, daca vreo una s-ar abate prea mult de la traiectorie si face bum pe casa nu stiu cui, sau in centrul vreo unui oras de langa frontiera… s-a cam pus de un spectacol!

              6
        • „Armata a 14-a” pe hartie poate. Daca Rusia colapseaza ca URSS in ’91 si ii abandoneaza ca sa se ocupe de probleme mai mari se duc dracului cu toii acolo. Un schimb de teritorii este posibil in acest caz, atata timp cat e un win-win pentru toata lumea. Nu tot Bugeacul, repet, ci partea dinspre Dunare, iar Ucraina sa primeasca la pachet Transnistria plus o bucata din cotul de Sud/Palanca, a.i. sa-si acceseze mult mai usor partea ei din Bugeac (ca asta e de fapt problema mare pe care o au ei, Bugeacul e pentru ei cum era Crimeea penru rusi post 2014; accesibil direct numai printr-un pod).

          2
      • Sunt multe sate moldovenesti(romanesti adica) la frontiera cu Moldova in Bugeac, plus o buna parte a raionului Reni care are trebui cedat Moldovei. Transnistria nu trebuie cedata integral, ci doar satele majoritar ucrainiene. Cela rusesti trebuie partitionate in functie de procentul moldovenesc.

        5
        • Vash the Stampede

          Nu cedam absolut nimic nimaui! Noi avem doar de primit, nimic de cedat! Ucrainenii sa se care de acolo, sa se mute in Ucraina si sa o reconstruiasca, dupa ce se termina razboiul!

          Ecaterina „cea Mare” a Russistanului, populase zona initial la sfarsit 1700, exclusiv cu Romani, nici vorba de Ucraineni pe atunci! Si era mult mai mare Transnistria de atunci, fata de Transnistria de azi!

          8
      • Diferenta intre razboiul din Transnistria si prezent consta in faptul ca atunci moldovenii aveau in jur de 12.000 de politisti si voluntari cu experienta razboiului din Afganistan. Acum respectivii sunt trecuti binisor de 60 de ani.

        9
  8. tare imi este teama ca am cazut cu totii intr-o capcana a serviciilor rusesti. inclusiv cei de la kiev. Avem o groaza de solutii ca sa impiedicam tranzitul, sa facem si noi lucrari si sa-i lasam fara o parte din apa sau chiar sa interzicem navele mari pe Chilia, dand o lege ca e apa interioara.
    dar are rost sa facem asta? daca nu pot rezolva prin dialog atunci ai nostri sunt niste incompetenti notorii. ah wait ….

    8
    • Capcana a serviciilor rusesti, hai sa fim seriosi, ce legatura au acum rusii cu faptul ca ucrainienii sunt niste ghiolbani si ne trateaza aproape ca in 2004. Daca aveau anumite probleme si necesitatati stringente trebuiau sa le aduca la masa discutiilor, solutii s-ar fi gasit. ori e clar ca lumina zilei ca ce au facut ei a fost pe la spate, li s-a intins un deget si au luat toata mana, ba chiar considera si Chilia ca propriul lor bun si au proiect de adancire si de navigatie cu tonaj martitim pe acolo, maine poimaine vin si muta iar balizele la 5m de malul romanesc ca sa dea drumul la lucrari. Faptul ca sunt in razboi nu e o scuza, mai ales acum ar trebui sa nu muste mana care ii ajuta si le asigura din spate.Ai nostri au facut bine ca le-au dat peste degete si sper ca se tin de treaba in continuare si nu ii scapa din ochi.

      33
    • In legatura cu teama ta cred mai curand ca avem de a face cu o inconsintenta a clasei politice ucrainene in care o parte a ei cu reflexe mostenite din epoca sovietica nu se poate abtine de la actiuni tipice pentru acea perioada si prin asta bat cuie in talpa voluntar sau nu gruparilor moderate cu orientare europenista clara. Asa s-ar explica si balbele aparute in ce comunica unii si altii de la ei.

      6
  9. Civilizat este să discutam cu ei întâi și să ne înțelegem. Primează interesul pentru prezervarea Deltei și respectarea convențiilor internaționale. Dacă n-ai cu cine te duci cu halba în proțap la forurile internaționale. Dar asta durează și s-ar putea să avem câștig de cauză când pacientul (Delta) și-a dat obștescul sfârșit.
    Dacă am gândi și acționa ca ei, am construi un stavilar puțin mai sus de Tulcea și le dăm apă cu porția. Și asta durează, că nu suntem chinezi. Sau putem saborda tot acolo o navă pe model Rostock…

    12
    • Ne-am inteles initial cu ei pana cand au considerat ca e cazul sa se pise pe noi.

      25
    • Primul lucru.
      Neconditionat si de forma imediata sa permita accesul navelor romanesti hidrografice ptr masuratori.
      Al doilea.
      Oprit lucrarile de dragare si tranzitul navelor in sus pe Dunare , in amonte de canal. Aici e unde Romania are cum sa intervina si sa blocheze accesul. In virtutea legilor in vigoare si a tratatelor , care prevad ca fara acordul unei parti , nu se poate naviga.

      Cum se vede , nu au dragat doar pe canal ci si in sus pe cursul Dunarii.
      Ce se poate intampla , daca se continua dragatul??
      A-ti vazut la Galati , insula aparuta pe mijlocul Dunarii , ca rezultat al scaderii cursului de apa , ca rezultat al dragarii ptr balast , in amonte???
      Simplu , ca sa intelegem.
      Pot modifica cursul apei , ca sa treaca exclusiv pe teritoriul lor in timp. Si adio drepturi si imparteala. E un joc foarte murdar.

      Autoritatile romane(sa nu le mai critice toti) au dat dovada de bunavointa si intelegere(inclusiv cand au permis tranzitul temporar). Dovada de dialog si urmat cai normale.
      Prin sesizarea comisiei. Prin mijloace diplomatice cu Ucraina.
      Cand vor fi in masura sa evalueze raspunsurile , se impun masuri de luat.
      Daca vorbim ca ptr surzi , masurile trebuie sa mearga de la administrativ-militar. Ptr a opri tranzitul ilegal in ape romanesti.
      Si continuat cu masuri de a zadarnici orice dezvoltare pe canalul respectiv.

      Si ca sovieticii sa inteleaga ..Romania a avut si inca are exclusivitate pe gurile Dunarii.
      Nu vii tu si contesti aceasta exclusivitate si faci fel de fel de magarii , sperand ca gasesti „intelegere” la „marile porti”.
      Noi suntem membru UE si NATO , avem o pozitie echilibrata si concilianta , dar sa nu fim luati de prosti.

      Nu exista intelegere la nivelul UE si NATO ptr a li se explica ce nu pot face???
      Atunci , de asta platim armata si politia de frontiera si avem structuri care se ocupa de lucrari si amenajari pe cursul Dunarii.

      Nu o sa pierdem controlul gurilor Dunarii , cand Sulina va scadea si va ramane navigatia pe Chilia , exclusiv , dar in administrarea Ucrainei.

      25
      • De acord. UE si NATO nu or sa zica nici pas deocamdata atata timp cat ii toaca marunt pe rusi, si pe asta au mizat si ei. Totusi daca se tin autoritatile noastre de treaba si le arata ca exista linii rosii – vor da inapoi ca si in 2004, cand era sa sa iasa cu bubuiala intre flotele de graniceri.

        18
  10. HM …

    Personal ii banui pe muscali ca au o multime de interese si ploanuri pidisnice fata de cam toata lumea . Nu ma mir ca au unele planuri cu Moldovga – m-as mira sa nu aiba . Asa cum m-as mira sa nu aiba planuri cu noi .. PLanuri pidosnice ….

    OINsa pricat ar fi de [pidosnici … unele treburi sunt peste capacitatile lor.
    De ex sa foloseasca Transnistria ca pe „un pct de sprjin” impotriva Ucrainei. Nu de lata dar pe unde sa trimiat troe in Transnistria ? CUmva cu trenul polecad din gara de la Kiev? Aterizeaza la Bucale si se urca in tren?
    Nu? Atunci ii teleporteaza capitanu Picard?

    Adica unele lucruri sunt dincolo de capacitaile lor .. (ca daca ar fi cu teleportarea .. nu s-ar teleporta in Transnistria ….. )

    11
    • Bizoane, personal te bănui de moria – prea îți place cuvântul *pidosnic* … deși, totuși, în fapt ai dreptate – rușii au agendă ascunsă pentru toată lumea, atât de ascunsă că o citează trompetele lor în fiecare zi.
      Scopul lor e emoția negativă a populației ca bază pentru manipularea în masă – fie frică de ei, fie dezgust de occident, fie teamă de război, fie scârbă față de autorități – din credința lor în superioritatea propriei inteligențe (or fi și deștepți, deși … în ultimul an e lucrul pe care l-au camuflat cel mai bine) ajung să-i desconsidere grav pe ceilalți. Sau nu, și ei sunt cei care au dreptate când ne cred imbecili … am văzut că în 2022 a crescut cota de audiență a România TV … Sau rușii deștepți sunt toți îngrămădiți la departamentul manipulare, iar în armată, Wagner, industrie, etc. au rămas numai oligofrenii …
      Aici Radio Erevan, pentru întrebarea ascultătorului Bizon – * … ii teleporteaza capitanu Picard? … * – răspunsul este * Da, în același mod ca teleportarea dogmelor mărețului Vladimir Vladimirovici în capul de Bizon*.
      Totul e o problemă propagandistică – mă și miram de liniștea de la Chișinău sau Tiraspol acum un an, când rușii acumulau artilerie antiaeriană pe Insula Șerpilor, când bombardau podul Zatoka, când scoteau la plimbare navele transportoare de desant și când erau lângă Nikolaev la 200 km de Tiraspol. Că tăcea Maia – e de-nțeles când faci sex anal cu un morcov gigant, că tăcea Klaus – e de-nțeles la mutulică, că tăcea Volodimir – e de-nțeles când ai rușii la Hostomel, că tăcea Joe – aici ar trebui să înțelegem noi că Biden n-a înarmat ATUNCI Moldova pentru că știa că nu este necesar și pentru că știa că o atitudine de susținere fățișă ATUNCI ar reduce popularitatea oricum șubredă ATUNCI a vestului.
      Acum tu te miri că rușii nu se urcă din Gara de Nord în trenul de Tiraspol … Păi nu – trenul merge-ncet, n-are internet, e și inconfortabil .. ca la cefereu … Nu mai bine stau ei într-o fermă de troli și bagă de-acolo bățu-n gard la Tiraspol sau la Chișinău ?
      Acum și eu mă mir de ce Biden a devenit vocal ACUM în susținerea Moldovei și în promovarea înarmării ? De ce ACUM și nu acum un an, acum 10 luni, acum 6 luni și de ce nu peste câteva luni ? O fi declicul propagandistic necesar trecerii Moldovei în tabăra vest ? O fi vreun alt pericol militar ținut de toți *below radar* ? Greu cu chestiile de *hearts and minds* …

      7
  11. Hm .. stoyti ce imi „place”?

    Ca avemn comnataci care is siguri ca e plan rusesc si manevrea neagra ruseasca cestia cu adancirea canalului aluia.; Ca trebe sa fii putinist ca sa zici asa ceva.
    Deci .. as zice ca la Kuev sunt cam multu putinisti!!!

    Dar in cer nepriveste …. va dati seama cam in ce situate suntme ? Noi am zice ceva cu canalul .. dar apar unii de la noi cica „dimacrati” care incep sa zboere ca e sentimentu prorus si antiucraineasn ,,,
    Problema este că o parte consistenta a establishment-ul de la București (și aici vorbesc despre părți din servicii, părți din MAE, părți din Armata, părți din administrație și instituții) este profund anti-ucrainean. Repet. Profund anti-ucrainean. Și uneori chiar pro-rus, căci reflexele totalitare nu au dispărut după Ceaușescu,
    https://preview.redd.it/lfhoezpj0dja1.jpg?width=1125&format=pjpg&auto=webp&v=enabled&s=457a2cbae15d00e3adbe4f9df7bc1c9d3581b0c8

    12
  12. Pai nenea Aurescu a zis ca ei(MAE) nu au cunostinte de masurat debite si adancimi in Delta, nu?

    El nu stie sa faca „in background” o verificare cu alte institutii ale statului roman ce dracu se intampla in Romania/Delta Dunarii.

    Noi suntem prieteni cu ucrainienii, nu ii suparam ca apoi nu ne mentioneaza Biden in discursul sau din Polonia…

    10
    • Eu am totusi incredere in nenea Aurescu ca stie cu cine are de-a face, era pe baricade in prima linie la scandalul din 2004 cu Bistroe. Ca sa ne reamintim lucrurile, cat de incinsa a fost situatia atunci si cu ce tupeu mergeau la intimidare vecinii de la Kiev in vremurile respective: https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1257200-ucraina-trecut-provocari-militare.htm

      5
      • Aurescu cel cu Schengen? Care ba mergem cu Bulgaria ba mergem fara Bulgaria la vot? Cel socat ca Austria nu mai ne sustine, cel care ne zicea la tv cum se negociaza si cum profesionistii din MAE rezolva situatia? Cel care nu si a dat demisia dupa scuipatul Austriei? Cel care l a retras pe ambasadorul roman din Viena ca sa il trimita inapoi dupa 2 saptamani…sobolanul Aurescu zici?

        17
        • Numeste tu altul mai bun in acest moment care sa-i ia locul. La faza cu Schengenul putea sa se puna si in cap si sa faca tumbe, putea sa invoce fantomele lui Bratianu si Titulescu, Eu inteleg ca esti suparat ca pierzi timpul prin granita dar austriecii au luat decizia cu un ochi la alegerile lor si cu mana de la Moscova batandu-i prieteneste pe spate, mai mult cu o perversa din scurt, azi ne-au zis ceva, maine a fost la 180 de grade. Acolo chiar nu avea nimeni ce sa faca, Austria ne-a tras-o intr-un cadru legal, frumos, la costum si cravata. Aici e vorba de a merge in barci cu rachetii ucrainieni, noi suntem cei la costum de data asta.

          11
  13. Slava Ukraina! Bravo vouă, ukrainenilor! Când vezi că la București doarme o sleahta de parveniți, covrigari, analfabeți rusofili, incompetenți; când vezi că pe granița de Nord durează patru luni să reabiliteze o bucată de cale ferată, și o distanță dublă este refăcută în câteva săptămâni de ukraineni ;când vezi că linia cu ecartament lat spre portul Galați este tărăgănata, cu licitații anulate, ca apoi să fie reparată tot de către CFR ;, când vezi că la orice propunere de a grăbi traficul pe brațul Sulina românii ori se opun, ori se mai gândesc, ori mai fac un plan de fezabilitate, păi atunci îți bagi… în capul lor de proști, te piși cu boltă, lansezi petarda cu desantul pe aeroportul din Tiraspol și pui în funcțiune dragele pe Bîstroe. Și te iei de braț cu Maia care spune clar că nu aplică pentru nici un post în Rumânia. Poate aplică la Kyiv.
    Avocatul diavolului.

    14
    • Asta suna de genul – ne pute incompetenta de la noi dar aplaudam golaneala si perversitatea altora. Adicatelea nu ne-am miscat in ritm de galop ci asa mai la trap. Realitatea e ca s-a facut ce s-a putut in conditiile date, fata de niste vecinii care ne-au dat multe dovezi de „dragoste” pana acum. Eu sunt curios daca era vorba de viceversa, noi sa fim intr-o situatie de cacao – cate degete ar fi miscat ei ca sa ne ajute si cat de repede. Si nu vorbim aici numai de vointa aici ci si de putinta.

      20
    • ai si tu dreptatea ta, ca in bancul ala 🙂

      4
    • o stii p-aia cu „are si curva dreptul de a nu fi violata…”

      4
  14. Eu fac apel la George și Nicolae să publice asta… și se bagă Marius ! ?
    Merci !

    Repun link-ul pe care l-am pus ieri pe „permiteți să raportez”, interesant istoric
    https://www.facebook.com/groups/1492878487602563/posts/3090549301168799/

    5
    • pai am incropit ceva cu Nicolae sa fie baza de discutie ca sa putem publica rapid… altfel mai dura cel putin o saptamana pana sa iasa un articol asezat.

      si nu doar tu ai facut cerere la subiectul asta 🙂

      2
  15. @Nicolae. Sper că faptul că te-am luat de urechi cu valurile de comentarii off-topic cu Bâstroe la articolul despre Cod Wars nu a influențat așa de mult decizia ta de a bloca toate comentariile … În fine, de ce ți-e frică nu scapi … vrea poporul Bâstroe, hai cu Bâstroe …
    A postat MirceaS un citat mai amplu din nu știu ce articol referitor la joaca în nisip cu depunerea aluviunilor – https://www.rumaniamilitary.ro/februarie-2023-permiteti-sa-raportez#comment-526842 – care părea pertinent și credibil, dar dată fiind starea de hiperexcitabilitate isteric-demonstrativă de sferă auto-identitară a celui ce a postat … credibilitatea scârțâie …
    Ideea principală era că un debit mai mare pe canalul Bâstroe va duce la transformarea golfului Musura din golf în liman apoi în lac și din nou în liman cu consecința deversării unor cantități mari de aluviuni la ieșirea maritimă a bării Sulina cu consecința colmatării acesteia. Cam exact la fel îmi explica acum un an și jumătate un barcagiu de agrement, inginer pensionar, dar cu ideea diferită că orice mișcare ar face ucrainenii, datorită topografiei, câteva mici manevre de dragaj românești i-ar pune serios la cheltuieli – tipul spunea * … să am pe mână o dragă mare, în trei luni îi bag pe haholi în faliment … * – și se tot ambala cu diverse scenarii, cu lărgit canalul nu-știu-care dacă ucrainenii fac nu-știu-ce, închis canalul cutare, etc. … n-am înțeles, fiind mai preocupat de cum se simțeau copiii mei pe mare cam montată într-o barcă fluvială de 7m … după maxim 5 km pe mare, mi-au dormit pe plajă câteva ore …
    Poate reușești să ne lămurești pe acest subiect.
    Referitor la Ucraina – nu-mi imaginam că pot fi atât de tupeiști (declarația ministerului lor de externe – * … nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne pute … *). De fapt, cred că nesimțirea lor a declanșat reacția promptă a UE despre deschiderea de investigații, care se va lăsa cu consecințe în timp, ceea ce e perfect – să treacă războiul, să le treacă ucrainenilor tupeul și acest tip de lecție de birocrație europeană ar fi perfect pentru ei să-nvețe care-i treaba cu mUUU – UE întotdeauna îți dă, chiar și mU … similar cam ce vom învăța și noi de la Schengen, când va începe românu’ să calculeze câți bani și câți nervi ori câți ani face o virgulă pe-o hârtie de la UUUE
    Și tot referitor la Ucraina – hai să ne punem și noi în pielea lor – până acum un an aveau porturile din Crimeea pierdute, cele din Marea Azov compromise pe motiv de control rusesc al traficului pe sub podul Kerci, Nikolaev vulnerabil pe motiv de control rusesc asupra peninsulei Kinburn, Odessa singur. Era firesc să se gândească la o soluție de back-up pentru Odessa, singura opțiune rămânâdu-le o dezvoltare portuară fie în estuarul Nistrului, zonă cu infrastructură absentă, fie la Chilia, cu avantajele accesului la transport fluvial, ocupării unei populații de 70000, infrastructurii limitate dar existente, totul doar cu costurile economice, politice, diplomatice și ecologice de lărgire ale accesului navelor maritime.
    Care e interesul României exceptând ecologia ? *Închiderea* brațului Chilia pentru menținerea monopolului românesc de trafic naval pe brațul Sulina, deplasarea aluviunilor Dunării spre sud pentru reducerea eroziunii plajelor pe motive de turism, amenajarea Deltei ca locație turistică de masă, menținerea Bugeacului rupt de Ucraina și nerelevant economic pe motiv de poate-poate monedă de schimb pentru Transnistria.
    Concluzia – interese total divergente cu Ucraina, alături de lipsa de apetență pentru o Ucraină foarte puternică. Ok. Interese comune cu Ucraina ? Ținerea rușilor cât mai departe. Ok și asta. Interese. Soluție – susținerea acum în război, după – atât timp cât rușii vor sta măcar dincolo de Nipru dacă nu ideal dincolo de Marea Azov (de fapt ideal ar fi dincolo de Volga, da’ … puncte-puncte) – ne costă ieftin să le frecăm ridichea la ucraineni cu birocrație UE, cu Greta Thunberg, cu joaca-n nisip cu utilaje de dragare, și s-o facem până ne vor striga *țigani parșivi* și abia atunci să ne distrăm … Da, un an, doi ani, trei ani o să plângă de sete lișițele tărcate din Deltă, dar … interesu’ poartă fesu’ !
    Sunt interese și atât. Evident că orice interes convergent sau divergent nouă ne creează o emoție, dar motivația acțiunii noastre nu trebuie să fie emoția ci interesul.
    Îl facem pe Nehammer mârlan nesimțit dar nu ne uităm că are interese divergente nouă, îl facem pe Netanyahu jidan împuțit că-i perpelește pe ucraineni după interesele lui, îl facem pe Sholz curvă că se ghidează după interesele industriei germane. Ia hai să fim și noi pragmatici ca Sholz, Netanyahu sau Nehammer și să-l facem pe Herr Polenta cârpă și pe fără-de-mă-Ciucă impotent dacă îndrăznesc să ne afecteze interesul …

    7
    • Comentariile au fost inchise la articolul cu Cod Wars pentru ca discutia o luase complet in balarii iar eu nu aveam timp nici s-o moderez, nici sa m-apuc sa sterg comentariile offtopic sau care nu aduceau nimic relevant. Intamplator, subiectul Bastroe se putea incadra in ideea articolului, dar comentariile pe subiect au degenerat intr-o directie total contraproductiva.

      Extrem de putine comentarii au fost la obiect, al tau printre ele (si chiar merita o dezbatere) si inca vreo doi trei, complet „rataciti” in marea de „pareri avizate” despre hidrografie, drept international si „ba pe-a matii”…

      Pacat, pentru ca subiectul din articolul despre Cod Wars mi s-a parut important, mai important chiar si decat Bastroe, dar asa suntem noi romanii, nu ne prindem niciodata ce e cu adevarat important pentru noi si ce nu. (vezi „imbulzeala” la vot pentru prezidentiale si lipsa de la parlamentare).

      Cand esti prost si nici macar nu ai decenta s-o recunosti, ramai prost pe vecie.

      Nu sunt specialist in niciuna din chestiunile conexe „cazului” Bastroe, asa ca nu imi permit sa-mi dau cu parerea. Au fost postate doua articole (nu mai stiu pe unde si nici n-am timp sa le caut) destul de decente pe subiect.

      Restul (din ce am vazut prin presa) e cancan de prost gust.

      „Sunt interese și atât. Evident că orice interes convergent sau divergent nouă ne creează o emoție, dar motivația acțiunii noastre nu trebuie să fie emoția ci interesul.
      Îl facem pe Nehammer mârlan nesimțit dar nu ne uităm că are interese divergente nouă, îl facem pe Netanyahu jidan împuțit că-i perpelește pe ucraineni după interesele lui, îl facem pe Sholz curvă că se ghidează după interesele industriei germane. Ia hai să fim și noi pragmatici ca Sholz, Netanyahu sau Nehammer și să-l facem pe Herr Polenta cârpă și pe fără-de-mă-Ciucă impotent dacă îndrăznesc să ne afecteze interesul…”

      Sunt 100% de acord cu cele doua fraze de mai sus.

      7
        • @nicolae. Ambele articole la care faci referire sunt doar opinii de natură politică și nu tehnică. Eu doream o opinie despre legătura pusă de MirceaS care mi se părea destul de tehnică și relevantă dar sursa … MirceaS … nu-l mai bălăcăresc.
          Ești 100% de acord cu *jidan împuțit* ? Vezi că ți-o furi peste ceafă de nu te vezi – nici nu mai contează contextul … Mea culpa, și eu am fost cam prea sarcastic.
          Off-topic – despre Cod Wars – de fapt despre MOOTW https://en.wikipedia.org/wiki/Military_operations_other_than_war – nu te iau acum de la incursiunile lui Decebal peste Dunăre din *happy years* (87 – 102), doar spun că MOOTW de succes se bazează în primul rând pe estimarea corectă a agresorului că oponentul nu va escalada la război adevărat și abia apoi pe voință, scop, curaj și auto-confidență care generează perseverență și determinare. Și această evaluare ține de mult mai multe decât de o capacitate bună de analiză politico-militară.
          În exemplul meu – Decebal era un geniu organizatoric, diplomatic și militar cu mult înaintea vremurilor sale, singurul după Burebista care a fost la putere mai mult de 20 de ani (se zice că în ultimii ani ai lui Duras de fapt el era conducătorul) și printre puținii din istorie (Ceașcă 21, Carol 48, Brâncoveanu 25, Matei Basarab 25, Ștefan 48, Vlad 20 cu pauză, Alexandru cel Bun 30, Mircea 20, și … cam atât … ). Decebal știa bine că de la Cezar, de 150 de ani Imperiul Roman dorea aurul Daciei și scurtarea granițelor exterioare europene pe aliniamentul Bugul de Nord – Bugul de Sud și a decis să fie cel de care mai bine nu te iei cu skirmish-urile din Moesia. L-a evaluat corect pe Domițian și mai ales pe generalii lui Sabinus și Fuscus, a avut noroc la Tapae în 87, și a putut să mențină o *pace* plină de șicanări în care el avea inițiativa strategică. A evaluat corect și lipsa de curaj a lui Nerva și și-a continuat politica, l-a evaluat corect și pe Traian și de-asta a-nceput să caute alianțe din momentul încoronării lui Traian. Dar … degeaba l-a evaluat – ai auzit și tu de *felicior Augustus, melior Traianus* …
          Off-topic – despre relevanța factorului naval militar / MOOTW la Marea Neagră – după mine e cvasi-inexistent – probabil are importanță pentru alte zone, dar la noi .. e totuși o băltoacă nu foarte mare, abordabilă cu strategii / tactici / tehnici identice sau similare celor terestre. Atât timp cât controlezi uscatul vei controla și marea pe zona respectivă. Dacă ar fi vorba de noi să vrem o băltoacă românească, aș mai zice că are rost să investim în politica navală / strategia navală / tacticile navale. dar nu poate fi vorba de așa ceva. Noi trebuie să ne limităm la control-of-the-sea nici măcar la command-of-the-sea strict la bucățica noastră și pentru asta nu avem nevoie să ne gândim la strategii și tactici navale.
          Cam tot de-asta – ce nevoie avem de corvete / fregate scumpe foc și vulnerabile de la al șaptelea Klub / Kalibr / Onix ? Ca să punem pe ele un elicopter ? Pentru ce ? Pentru controlul unei zone la 70 km de mal ? Cei mai buni din toți la treaba asta, americanii, au nevoie pentru decolarea unui elicopter și atingerea parametrilor de croazieră de 25 min. de pe un vas și de 15 min. de pe uscat. În cele 10 min. de diferență elicopterul face deja 50 km… La români s-ar duce diferența la 20 min., adică 100 km. Dacă n-avem nevoie de corvetă grea cu elicopter, atunci de ce să înghesuim pe o navă mare și rachete antiaeriene și antinavă, și torpile și de ce să nu le împrăștiem pe mai multe vehicule navale / aeriene / la sol / submarine, multe din ele drone unmanned ? Nu asta se cheamă *distributed lethality* ? Dar stai, ăsta nu e un concept provenit din mediul terestru ? Ai văzut tu tanc și cu artilerie, și cu rachete de croazieră și cu sisteme antiaeriene pe el ?
          Urcăm la tactică – ne descurcăm cu tactici *terestre* la Marea Neagră în calitate de acttor minor ? Eu cred că în mare măsură da. pentru că singura tactică posibilă a unui actor minor e haiducia / pirateria, tactică strict *terestră*. Eu nu pot crede că rușii vor rămâne atât de oligofreni ca acum și vor sta cu sticla de votcă în mână și la bordul navei Moskva 3 (când o fi) – am citit că pe Moskva 1 marinarii de la prova care supravegheau apa în căutare de mine erau mangă deși se știa că e zonă minată, iar recent Moskva 2 n-avea toate radarele pornite deși știau că sunt în raza de atac a ucrainenilor – tot votca bat-o vina … Așa că trebuie să ne așteptăm la confruntare cu un adversar redutabil mult mai puternic decât noi. Doar în situațiile de MOOTW am fi noi cei în superioritate datorită apartenenței la NATO + UE + statutului nostru obligat legalist – de-asta ziceam că în asemenea situații noi am fi *britanicii* și rușii *islandezii* – deci ne-ar trebui tactici de law-enforcement.
          Comentez altă dată despre strategie … nu mai am timp acum …

          3
          • „Ambele articole la care faci referire sunt doar opinii de natură politică și nu tehnică. Eu doream o opinie despre legătura pusă de MirceaS care mi se părea destul de tehnică și relevantă dar sursa … MirceaS … nu-l mai bălăcăresc.”

            Să știi că apa udă.
            Dar nu ține cont, că sursa e îndoielnică…
            Ce prostii poți să spui. Sursa nu sunt eu, eu am pus un link. Asta e sursa, pe care nu o cunoșteam înainte de a da întâmplător de ea.

            5
  16. De ce măsurători mai este nevoie când deja circula pe bastroe nave cu pescaj de 6 metri? Se poate verifica pe orice site de trafic naval/marin.

    6
    • De niciuna, asta cu cerutul accesului e o replica diplomatica – in sensul de „credeati ca stam cuminti in fundulet si o incasam peste bot”. N-o sa ne dea nici dracu’ accesul pe canalul lor intr-un final dar ii pune intr-o mica dilema mai departe. Vor trebui chiar sa puna stop deocamdata la toate planurile lor de extindere pana cand reusesc sa se puna de-acord cu noi si sa se spele in fata organismelor internationale ce tin de subiect.

      9
  17. Magari puii ăștia de ivani, la fel că frații lor mai mari și mai războinici. Asta drept multumire că i-am ajutat cand ardea cămașă le ei. Ieri legea minorităților, astăzi canalul. Oare mâine ce urmează? Poate se iau de gat cu rușii și prin Moldova, apoi uita sa mai plece și isi aduc aminte de cui a aparținut Tiraspolul adota! Doar atât își aduc aminte, au făcut-o și în 1992 când mana in mana cu rușii au luptat contra moldovenilor în Basarabia. Daca nu eram noi, astăzi cine știe dacă mai există R Moldova. Este de văzut cum va evolua situația asta delicata, dar tupeul și nesimțirea astoria mă uimește pe zi ce trece. In ritmul asta, la cat de euforici sunt nemernicii aia de vecini ai noștri, nu cred să mai fie mult până ce un nătărău de-al lor va trage primul glonț înspre noi. Atunci sa te tii la ce criza va urma in NATO. Și asta nici nu prea le face jocul rușilor. Nu, deloc! Le-o servește direct la fileu!!! Și lor și la unguri. Plm….bine faci, bune primești!

    17
    • Maine mai fac niste bani frumosi traderii ucrainieni/mafiotii ucrainieni care au bani de facut porturi la izmail iar noi stam si ne uitam la ei cum ne invadeaza piata romaneasca cu cereale la pret de dumping…vecin loial ce sa mai, daca zice zelensky si kuleba…da sa traiti!!!

      10
  18. Cu mare mirare domnii din Ukr o sa vada ca trebuie sa respecte legi daca vor sa intre in UE . Acum baga in fata razboiul si or sa faca ce vor…

    6
    • Nāravurile deciziilor totalitare trec greu, si la noi încā mai merge. Si la noi existā încā rasism, asa cum se vede din comentarii. Ukrainienii nu ne-au fācut-o doar nouā, cu si polonezilor într-un mod mult mai urât, vezi comemoratea lui Bandera.Dar realitatea este cā un rāzboi se câstigā cu un compartment agresivā, nu passive, iar forta majorā Este fortā majorā.Trebuie sā ne rafināmbsi sā stim sā jucām

  19. S au activat bizonii.
    La anu” pe timpul asta o sa va doara pe toti la pla de bastroe.

    14
    • @adicontakt

      Se pare ca speta Canalul Bastroe a fost ocazia ideala pentru utilii rusilor de a-si manifesta ura pentru vecinii de la Nord si totodata de a mai rostogoli anumite retorici.

      Cu toate astea, Ucraina stie prea bine ca nu trebuie sa dea apa la moara utililor pe niciun subiect sensibil in care sunt angrenati, cum ar fi canalul Bastroe.

      Cred ca e [inca] prea devreme sa tragem concluzii, refuz sa cred ca ucrainienii nu vor coopera in speta asta si vor continua cu masurile de dragare cum zic toti pe aici.

      Sa ti pierzi un potential aliat (cum ar fi Romania), sa compromiti niste relatii cu vecinul cu care ai cea mai mare granita (Romania) si care te-a mai si sustinut de la inceputul invaziei (primit de refugiati, sprijin refugiati, tranzit ajutor militar etc)

      Inca o data refuz sa cred ca nu se va ajunge la un consens.

      Mi-e sa nu fie [iarasi] o fumigena bine plasata chestiunea asta cu canalul.

      4
      • daca e sa ne rezumam la fapte, ucrainenii au anuntat prin pagina ministerului lor adancirea canalului.
        Restul vom vedea daca si cand se lasa cu inspectie la fata locului.

        20
        • Inspectie depinde de rezultatul razboiului,daca iau ucrainienii crimea si securizeaza porturile se va face,si o sa constate ca a fost ceva temporar ca sa se pupe toti comisia ca controlat, ucrainianii ca au respectat comisia si noi ca am avut diplomati cu oo,daca nu asta e muta damen infrastructura la mangalia si ceo fi o fi

      • Pai ucrainienii au pus cap la cap toate si le-a dat pe plus, nu e vorba de nicio fumigena. Retoricile rusilor sunt apa de ploaie acum in Vest, taberele sunt deja stabilite iar tot occidentul e fixat cu ochiul la ce se intampla pe front nu la astfel de c..uri; in rest au parte de un cec in alb deocamdata. Nu-si vor pierde niciun aliat, noi suntem un aliat de conjunctura/second hand pentru ei in acest moment si in viitor un potential probabil rival in regiune. Potul cel mare este razboiul in care si noi si polacii ii vom sustine neconditionat, ca perspectiva de a nu fi vecin direct cu Ivan e mai presus de toate. Acum e timpul pentru baietii sa dea ultimele tunuri in stil sovietic, ca dupa ce se termina razbelul vor fi sub lupa daca vor in nato si ue si nu va mai merge la modul asta cu magariile.

        11
        • @canaris

          just.

          Hai sa se termine razboiul asta cu bine pentru toti (adica sa piarda katsapii) si dupa aia vom avea timp destul si parghiile necesare sa discutam cu ucrainienii pe subiectul Bastroe.

          Dupa orice lege internationala noi oricum avem castig de cauza.

          Insa sunt sigur ca vom ajunge la un numitor comun cu dansii.

          3
    • @adicontakt La anu’? 🙂 Maxim 2 saptamani, hai, o luna…

      Sunt si acum impresionat de boicotul romanilor impotriva austriecilor – 13 ametiti si-au inchis conturile la BCR…

      Kafka, frate!…

      9
    • Salut Adi! Știu ca esti din zonă, cunosti mult mai multe despre realitățile locului și ești puternic legat de Delta nu doar afectiv.
      Tu ce părere ai? Este o dezinformare? O maskirovka? Lipsa de comunicare? Ar trebui să facem ceva? Ce măsuri să luăm la o adică?

      1
      • Nu e dezinformare, personal chiar cred ca au sapat sau sapa pe acolo, dar nu de ieri de azi.
        Pe mine ma dispera ipocrizia, ne a durut fix pix de delta de 30 de ani, anif ul a sifonat bani cu duimul, arbddul la fel, si acum ca sa ne ascundem impotenta plangem ca ne fura altii apa.
        Sunt multe de spus, mi e si sila sa vorbesc.
        La fel si cu aurul din apuseni, la fel cu fracturarea hidraulica, la fel cu gazele din mare neagra, la fel cu pădurile.

        18
  20. Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti era o vorba, pe de alta parte ei is dintr-un alt film, cumva sunt actorul principal cu toate ca si ei la randul lor nu prea pot face nimic de capul lor.
    Noi in schimb vom face cam ce-am facut dintotdeauna, vom paria pe castigator iar daca nu ne iese aia e …..soarta, faza e ca indiferent cine va fi castigatorul trebuie cautat ca pierderile noastre sa fie minime, daca-n WW1 ne-a iesit unirea dar nu fara jerrfa in WW2 am pierdut teritoriu si am avut si fff multe victime dar sa recunaostem ca putea fi si mai rau.

    Una peste alta, geana la big game, cat despre ucraini astia-s tot rusi si sa nu credeti ca ne vor multumi vreodata pt ceva, ba din contra, asa ca-i musai nevoie si de planul B-X iar inzestrarea si pregatiea populatiei is cele mai importante, sa speram ca vom fi pregatiti.

    3
  21. https://ziare.com/investitii-delta-dunarii/investitii-delta-dunarii-miliard-euro-anchete-ue-1790388

    Autoritatile RO care dorm in pantaloni , fura cit pot si nu isi indeplinesc sarcinile de serviciu. Acum tot ei striga , sariti ca Ucraina sapa malu. Sa il sape daca suntem hoti si prosti. De un miliard de EU gaseam niste barcute sa patruleze zilnic „ecosistemul”

    5
  22. Inamicul inamicului meu este viitorul meu inamic?

    Corect si concret …
    Dupa jde’ani de rusificare si sub urss, ce comportament sa ai…
    (si nu sunt trompeta sau prorus… etc… cum cred ca o sa urmeze sa se spuna)
    In secunda 2 trebuia pus STOP la tot ce inseamna transport din si in Ucraina…
    Si la cereale, arme, alcool, tigari, etc….
    Blocaj direct sa se panicheze. Astia numai de pumn in gura stiu.
    In rest se cred buricul planetei acum….

    Referitor la canal. Daca MACiuca+Serviciile +Petardele din MApN tradator avea coaie, rezolvau problema cu recolmatari paravan sa nu aiba ce se scurge in plus unde.
    DAr cum la noi singura treaba cu lichidele sunt alea de la Popota, nu au cum sa rezolve tovarasii problemele cu canalul.
    Ei nu sunt in stare cu un wc sa inteleaga ce si cum, dapai cu hidrologie avansata.

    Sper ca Unchiul minunat sa le dea o vasla’n cap sa se trezeasca… De ukrainieni zic…

    12
    • Canalul Dunare – Marea Neagra si alte probabil zeci de canale create in delta pe timpul PCR sau mai inainte de ele centralele de pe dunare, nu au afectat natura ipocritule ? Bastroe este s-au nu un canal natural si care doar de-a lungul anilor a fost adancit de guvernul ucrainean ? STOP la trompete

      5
  23. Masuri de retorsiune! Dl Grindeanu, de exemplu, ar putea-o lua prin ocolire: lăsăm Acordurile cu privire la navigație sa-si facă treaba (și, asta va dura) si-i ardem la autorizațiile de transport rutier (tranzit, terta tara…) pe teritoriul României
    Conform Acordului Bilateral…..

    1
    • Asta arata un stat slab.

      Exercitarea autoritatii.
      Interzicerea navigatiei pe sectoarele care nu sunt recunoscute in tratate ptr asa ceva.
      Primul pas.
      Al doilea e exercitarea autoritatii ptr ce exista tratate privind lucrari.
      Adica.
      Asigurarea navigatiei pe canalul Sulina. Chiar daca asta implica lucrari de indiguire a senalului navigabil la intrarea pe Chilia , incat sa se respecte debitele si procentajele anilor precedenti.

      Exista niste legi si acorduri pe care trebuie sa le respecti.
      Cand un stat isi impune autoritatea pe teritoriul tau , sau zona de granita , impartita si ignora aceste tratate si intelegeri , nu iti ramane decat exercitarea autoritatii , prin mijloace politienesti , sau militare , ptr restabilirea ordinii si exercitarea autoritatii de catre tine.

      4
    • Am vrut sa spun ca masurile de retorsiune , care nu au legatura cu speta respectiva , arata un stat slab.

      Un stat puternic isi exercita autoritatea cu care e investit.
      Aplica legile si intelegerile in vigoare.
      Daca nu exista intelegere , de cealalata parte e calea de urmat.

      1
    • Vash the Stampede

      ???

      Vorba aia… intreaba s(c)lavii la modul general… „de ce nu ne vreti mai Romani rai si rasisti…?!”

      Noi: „Fiindca sunteti urati cu spume si diformi ai dracului!” ???

      Si prosti bata si violenti pana in panzele albe, as mai adauga eu… ?

      3
  24. Mda la tot deranjul asta nimic nu schimba faptul ca-s magari. Problema nu este de cat de nu stiu cum sunt autoritatile romane, cum lasa ele delta sa moara, nu este despre monopolul nostru asupra transportului pe Dunare ca saracii ucraineni nu mai au porturi ci despre respectarea unor intelegeri intre doua parti, intelegeri pe care una din parti a gasit de cuviinta sa le incalce. Raman de lamurit aspectele hidrografice si ecologice.
    Problema Bastroe nu este una noua, deranjul nostru nu-i degeaba si relativ la indemnul unor colegi sa cedam trebuie sa le reamintesc ca pana acum noi am tot cedat. Cea mai importanta concesie a fost renuntarea la orice fel de revendicari teritoriale fata de Ucraina in conditiile in care scandalul actual se desfasoara pe un teritoriu care face parte din concesie. Insula Serpilor tot de acolo ca sa nu mai vorbesc de Moldova de Nord numita incorect Bucovina. Ca o sa ne doara in 4 litere peste un an de Bastroe sau nu acum a venit si randul partenerilor sa mai cedeze. N-are treaba cu retorica ruseasca in conditiile in care ei au definit Chilia ca apa de navigatie interioara a Ucrainei. I se pare cuiva ca este in interiorul Ucrainei bratul respectiv sau o parte insemnata din el? S-a convenit dupa 2004 ca acolo trebuie sistate lucrarile? S-a convenit. A acceptat partea romana ca derogare de la intelegere folosirea canalului doar pentru nave cu pescaj mai mic de 3,5 m? Ce au facut partenerii? Au vazut degetul si au luat toata mana. Pana mai sus de cot.
    In problema razboiului cu Rusia parerea mea este stiuta, actuala problema bilaterala nu a schimbat-o cumva. Am devenit doar mai reticent in credinta ca vor fi niste vecini sinceri si buni iar UE ar face bine sa-i preseze un pic sa renunte la apucaturile de tip imperial inainte sa-ib admita altfel se vor trezi in UE cu o problema similara celei greco-turce din NATO.

    45
    • 5 stele de la mine pentru comentariu 🙂

      8
    • mda. 100% de acord…vom vedea daca vom fi in continuare niste mamaligi.

      4
    • Nici n-am crezut vreodata ca vor fi vecini mai buni ca rusii. La nivel individual, ucrainienii sunt chiar mai rai ca rusii.
      Doar ca statul ucrainian este (si va fi) mai slab decat cel rus asa incat este mai usor de gestionat decat giganticul imperiu rus, sub orice denumire s-ar prezenta el.
      Ca urmare ucranienii trebuie ajutati, dar tinuti ochii deschisi, urechile ciulite si maciuca la indemana.

      11
  25. Okey, eu sunt mai bătut în cap de felul meu, și nu înțeleg multe. Poate mă lămurește careva: de ce folosim brațele Deltei ca sa ajungem din Dunăre în mare? Nu există blestematul ala de canal manjit de sânge? Cernavodă – Constanța direct, pupat, revedere.

    6
    • Pai Chekmate pe Sulina nave maritime de pana in 25000 tdw ajung direct la Galati fara sa mai faca transbordarea pe convoaie de barje. Ar mai fi santierele navale din Tulcea si Galati, cele mai active la ora asta in Romania care lanseaza in principal nave maritime si folosesc Sulina din cateva motive bine intemeiate.

      5
  26. Care este alternativa realista?!

    Dpndv miscarile Ukrainei sant neloiale ,pt Ukrainieni este o solutie de” to be o not to be”
    E clar ca partea romana a stiut si ….

    Ei sant in razboi , cauta solutii de supravietuire.
    Putin ieri a reiterat ca Ukraina NU EXISTA!

    Haideti sa ne intrebam :care ar fi reactia Ukrainei in zona , daca ar cadea in mana Rusiei!
    Care ar fi reactia „aliatilor” maghiari…

    Toti platim costul razboiului, pe toti ne afecteaza…dar noi comentam comfortabil la o cafea , nu santem sub daramaturi!

    Miopía unora este preocupanta si periculoasa, nu trebuie sa cadem in capcana demagogiei ,promovata de Kremlin…Aproopo ,datorita noilor livrari de arme ,RUSIA VA PIERDE RAZBOIUL ,va primii in curand lovituri devastatoare si n-are cu ce riposta.

    Aruncati o privire in Moldova si intelegem „iubirea ” ruseasca…
    Medvedev spune azi ca :daca Rusia nu castiga razboiul se dezintegreaza….ei si ?! Ar fi ceea mai buna garantie a Pacii mondiale….dar New Age se va intensifica…

    Haideti sa vedem partea plina a paharului si sa ne preeeegatimmmm….

    NATO/UE / USA totusi nu este un monolit asa cum se prezinta…

    Nu santem „buricul pamantului” nici cel putin Coreea de Sud….

    5
  27. Adio pelicani, sturioni si in general Delta Dunarii 🙁

    Klaus Iohannis intervine în scandalul Canalului Bâstroe: „Ucrainenii nu au nevoie să fie certați, au nevoie de sprijin”

    10
  28. CTP dixit :

    Bâstroe nu e Ucraina

    Deoarece există semnale că Ucraina draghează canalul Bâstroe, ceea ce poate provoca daune financiare și de mediu României, să o dăm dracului de Ucraină, să nu-i mai sprijinim pe ucraineni – altfel, înseamnă că nu suntem patrioți. Ăsta e sloganul momentului, propagat de zvonerii și răspândacii Kremlinului din România. Înghițit pe nemestecate de românii cu discernământ deosebit de redus. Acestora, încerc să le dau un vomitiv.
    Subsemnatul, ca om și ca român, susțin Ucraina. Dar nu pentru că aș iubi-o. Statul vecin este ros de corupție mai ceva decât statul român, politica față de minorități, între care cea română, este naționalist-primitivă în raport cu atitudinea evoluată, europeană, față de minorități a României.
    Nu îmi place tot ce spune și ce face președintele Zelenski. Nu-i consider pe ucraineni un popor mai breaz decât altele. Singurul motiv pentru care îi admir este curajul și puterea de sacrificiu cu care luptă pentru a mai avea o țară. Dar nu susțin Ucraina numai pentru libertatea și suveranitatea ei, ci, în primul rând, pentru libertatea și suveranitatea României.
    Nu există nicio legătură între vechea problemă Bâstroe și susținerea Ucrainei de către România. Una-i una, alta-i alta. Acest diferend nu trebuie abordat altfel decât diplomatico-juridic, făcând apel la legislația și organismele europene de judecată. Trimițând experți să vadă exact ce se întâmplă pe canal. Așa cum am procedat, cu actualul ministru de Externe Bogdan Aurescu vârf de lance, în chestiunea celor 9.700 km² de platou continental disputați cu Ucraina, Curtea de la Haga dând până la urmă câștig de cauză României.
    În schimb, a nu mai sprijini Ucraina e un gest de trădare a interesului național. Căci Rusia lui Putin nu se află în război doar cu Ucraina, dar și cu SUA și Europa, în special cu țările din flancul estic al NATO, pe care le amenință sistematic. Având ca bază de operații o Ucraină ocupată, Kremlinul va ataca inevitabil în stânga și-n dreapta, pentru că asta e natura profundă, rațiunea de a fi, a statului prădător rus. Și nu neapărat pe calea invaziei militare. Republica Moldova, da, ar fi cotropită în 24 de ore, la cererea „poporului moldovean”, adică șor, partidul gangsteresc al lui Putin – rechinul din Kremlin a pregătit terenul, anulându-și propriul decret din 2012 care consfințea integritatea și suveranitatea Moldovei în raport cu Transnistria. Ungaria și Austria nu e nevoie să fie cucerite, sunt deja gubernii ale Rusiei, ca și Serbia. Puternica și hotărât antirusa Polonie nu va fi prima țintă de pe listă. În România și Bulgaria însă, deși membre NATO și UE, există formațiuni, televiziuni și site-uri pro Putin, precum și politicieni păpușați de Kremlin în toate partidele – unul dintre ei e acum pe canalul Bâstroe și „face ordine”. Acestea pot fi pompate financiar de Rusia și ajutate prin orice mijloace, inclusiv asasinate politice, specialitatea KGB, despre care vorbea șeful Serviciului Secret al Ucrainei, să ajungă la putere. După care, ocupația rusă se va pune în practică fără un foc de armă, cum se întâmplă acum cu Belarus, după ce dictatorul Lukașenko a fost menținut prin forță la conducere de echipele de ucigași ale Moscovei.
    Iată de ce, gesturile incorecte ale Ucrainei, care nu trebuie trecute cu vederea, nu mă vor determina vreodată să n-o mai susțin în lupta ei de apărare. Rusia a fost, de veacuri, este și va rămâne cel mai puternic și mai crud dușman al României, al Europei, al democrației și libertății, pe care nu le va avea niciodată.

    30
  29. Cand va avertizeaza taticu’ vostru, Razvan Mihaeanu…cu privire la magaria aia de Art.1(4) din Legea 344/1994 a UTA Gagauzia (ce-i permite independenta in cazul pierderii independentei Rep. Moldova”)…si anti-unionismul de tip „WEF” al Maiei Sandu…si…si „batman”:
    https://stiri.md/article/politica/putin-a-anulat-un-decret-din-2012-ce-viza-si-problema-transnistreana

    Sa nu ziceti ca nu am zbierat degeaba…

    13
  30. Mai mult, în 2004, când a început diferendul cu Ucraina, România, unilateral, fără să consulte partea ucraineană, a construit un dig transversal pe brațul Chilia, în dreptul Ceatal Ismail, adică unde începe Delta și în felul ăsta a contribuit la redirecționarea unei părți din ape către brațul Tulcea și apoi către Sulina și Sfântul Gheorghe. Lucrul acesta, vă spun sincer, a fost benefic, dar felul în care a fost făcut n-a fost în regulă. E pe spotmedia.ro un interviu interesant. Cautati-l. În povestea asta nu-l cred pe Grindeanu and co. Și pe nici un alt „roman verde”.

    5
    • Si pana la urma se va dovedi ca nimeni din ministerele noastre nu este competent pe domeniul sau de responsabilitate. Iar în cazul asta cel mai ușor e sa inflamezi spirite national-pasuniste anti-Ucraina. Ca Ucraina a fost al mai mare inamic al Romaniei de la WC Tudor incoace.

      2
    • Da?, Eu nu am auzit in perioada respectiva de nici un dig transversal pe Chilia in perioada respectiva in schimb stiu ca pana nu demult se chinuiau sa faca un dig mai solid care sa protejeze Patlageanca de inundatii, ca tot aprobau proiecte pe care apoi le anulau.

      6
  31. Încă o dovadă că suntem un popor de tâmpiți . Câte mai trebuie sa înghițim din parte Ucrainei, Ungariei , UE , NATO, SUA , Austriei, etc .

    4
  32. Sunt magari ucraineni ,clasa politica nu e interesata de interesele nationale ,nu suntem in stare de nimic, jalnic, Cat despree Republica Moldova nu e interesata de interesul national al uniri ci doar sa le dam banii ,ajutoare.Razboiul din Ucraina va continua ca pe rusii nu ii scoti usor , vor scoate tehnica sovietica din depozite, vor mobiliza alti soldati care va fi sacrificata de Putin ca nu conteaza viata in Rusia .

    1
  33. Mie îmi place perspectiva, as usual… Ceea ce se vede cred că e doar suprafața, fondul fiind că relațiile cu Ucraina s-au degradat deja, de ceva vreme. Să zicem că primul aspect vizibil ar fi faza cu legea minorităților, updatată de ucraineni acum ceva vreme, dar dacă săpăm, sigur găsim ceva și înainte. A urmat treaba cu alergarea preoților prin Bucovina de Nord. E drept că popii erau prinși la țâța Bisericii Ruse, dar din motiv că se putea astfel ține slujba în limba română, ceea ce mă face să mă gândesc că se putea trata ceva mai elegant, problema, în fine… Dacă privim la acest mic filmuleț vedem pe Prezidentul Johannis (al 5-lea din dreapta spre stânga în primul rând de jos): https://twitter.com/uamemesforces/status/1623661204181843969 cum NU aplaudă de fel, fiind alături de Orban, singurii care nu l-au tămâiat pe Zele. Pe Orban l-a preafturit toă presa din Ucraina cu ocazia prilejului, dar ciudat, de Johannis nu a zis nimeni nimic. Părerea mea e deci că, treaba cu canalul nu reprezintă decât ultimul episod, iar dacă stau să mă gândesc la foarte rece, probabil că mocăiala cu calea ferată de la Galați, cu portul Constanța și cu calea aia ferată din Maramureș, sunt primele episoade, de fapt. Dacă mai sap și pun cap la cap, nu prea văd multă bunăvoință la iuțit traficul, de partea română, de fel. Aș tinde să zic chiar că Ro a vrut de la bun început ceva și nu a primit, de unde și meciul în curs.

    Pe de altă parte, e interesant că treaba asta cu canalul apare tocmai când măreatza ofensivă rusă pare să dea semne de împotmolire, ca fapt divers, așa că și unii și alții (adică și Ucrainenii și românii) plusează pentru poziții mai bune după război. Io zic că și Ro plusează, fiind deja de vreo lună semnale că se bagă Kina pe felie să rezolve de-o înțelegere în Ucraina, iar pe de altă parte cred că ne-am învățat lecția cu Shengen-ul și acum ne-am apucat mai abitir de balcanisme. Haideți, că la balcanisme ne pricepem… iar ucrainenii sunt noi în branșă!

    3
  34. Ce sa vezi, zica se ca ukr a chemat partea roamana anul trecut la ceva discuții si vizualizari masuratori.
    Partea română nu a onorat cu prezenta
    Ai dreaq ucrainieni, le dai un deget si ei iti fura limba romana din scoli.

    8
    • Da si marmota…
      Facem lucrari de intretinere pt 3,5 m da’ adancim la 6,5m cu rezerva pt viitor pana la 8m. Acu’ nu mai facem la 8m ca e doar un plan pt viitor.
      Suntem parte la conventii da’ incercam sa le fortam un pic, Belgrad, Espoo..
      Am chemat romanii la discutii cand partea romana isi exprimase deja dezacordul si-n 2022 si tot timpul trecut din 2004 pana acum…Ce dracu’ sa mai discuti la nivel de experti cand ai nostri iti spun ca nu sunt de acord cu asa ceva.
      Deja efortul concertat de a acoperi magaria cu poleiala de legitimitate a inceput semnalul a fost dat, a vorbit presedintele si brusc au aparut justificari care pana ieri nu existau pentru ca au trebuit inventate.

      24
    • adi ai devenit ca aia care le carau apa rusilor doar ca tu le cari apa ucrainienilor. chiar tot ce zboara de la kiev se mananca ?

      daca partea romana nu a onorat cu prezenta e semn ca pot sa se cace pe intelegerile trecute ? a scos iohanis o gogorita sa nu deranjeze pe ucrainieni ca sunt acoperiti de unchiu sam acum si repede ai mancat-o.

      caracterul unui om se vede in felul in care se comporta cu aia mai slabi ca el. ucrainienii acum ca sunt pe val se apuca de magarii si asta imi spune totul despre ei, nu ca n-as fi stiut dar speram ca isi vor schimba apucaturile.

      19
      • „daca partea romana nu a onorat cu prezenta ”
        Daca te doare undeva, eu de ce sa nu imi vad interesul? Daca merge merge, asta si au zis. Ai nostrii sunt mai preocupați cu sa o dea cu pensiile speciale ca ratam ceva din pnrr

        1
        • da pentru ca asa functioneaza tratatele internationale.

          2
        • Daca nu s-au sesizat „comisiile” tehnice , cand a fost facuta cererea din partea Ucrainei , intotdeauna exista canale oficiale , la nivel mai inalt.
          Pana la sefi de state.

          Cat timp exista transparenta , intelegere si cooperare din partea lor , se pot discuta si face multe.

          Asta e foarte important.
          Cand tu respecti institutiile unui stat vecin , respecti statul vecin.
          Decizii ce ii privesc si afecteaza pe ambii , pot fi luate , numai in comun.
          Aici duc politicile UE. Cam asta e piatra de capatai a UE.
          Si ei trebuie sa inteleaga asta.

          Cat timp navigatia pe canalul rsspectiv , se desfasoara doar cu acordul ambelor parti , insisti pe toate canalele , pana gasesti intelegere???

          Sau , cum s-a gasit intelegere , ptr derogarea regulilor de navigatie si a permite trecerea pe canal , atunci cand au solicitat asa ceva???

          Romania face investitii , tocmai ptr a ajuta tranzitul lor , ptr a nu ramane blocati. Inteleg urgenta , dar lucrurile nu se fac chiar peste noapte. Si nu in felul acesta.

      • Robi, aveti dreptul sa ma caracterizati cum vreti (asta nu inseamna ca e si adevarat). Apa nu car nimănui, problema in schimb e la noi, doar la noi, la clasa politica de rahat. De aceea zic ca bine ne fac si unii si altii ca profita de tot ce se poate profita. Fix acum ne doare de bastroe, atatia ani am tacut, si acum e dezastru mondial. Daca se facea referendum si se dadea si o galeata goala in culorile ucrainei iar intrebare era :ii lasam pe ukr sa sape in bastroe, cred ca 90% din populatia rurala si orase mici exceptând dobrogea votau DA.
        Bag seama ca sunt la moderare începând de ieri

        3
        • „asta nu inseamna ca e si adevarat”

          daca face miau ce e ? nu mai fa miau si nu o sa mai fi considerat.

          ” Fix acum ne doare de bastroe”

          Pai cand sa ne doara daca acum am aflat ? Crezi ca am vreo conducta cu stiri secreta in beci ?

          „cred ca 90% din populatia rurala”

          de aia a iesit ponta presedinte, pentru ca 90% sunt cumparati cu o galeata

          5
          • Mai nene grindeani plang pt ca nu o sa le mai vina cashu din tranzitarea sulinei nu ca ii doare pe ei de pelicani, dar cine sa vada
            Iar de mieunat, sa nu iti ajunga rusul pe la geam ca o sa vezi tu mieunaturi atunci. Biden nu stiu cat o sa mai fie la casa alba, iar daca revine roscovanul nu vad lucrurile prea roz.

            • Nu va mai uitati la chestii marunte si vedeti problema de fond.

              Nimeni nu spune sa se suspende ajutorul militar si umanitar.
              Sa se ingreuneze , sau tergiverseze.
              Nici sa se produca un resentiment fata de ucrainieni , in general si in special , cei refugiati in tara noastra.
              Care sunt aproape toti , femei cu copii. Ce au nevoie de sprijin.
              Chiar si moral.

              Dar una e una si alta e alta.

              Tranzitul cerealelor trebuie sa vina doar cu acordul partii romane. Cum s-a dat derogare , de la regulile acceptate de navigatie , se poate da alta.
              Dar nu schimbi statutul , unilateral.
              Si te apuci sa faci lucrari.

              2
              • Lumea a așteptat de multă vreme eroul ăla care sa se lupte cu rușii. Au încercat mai mulți, inclusiv chinezii. Și acum toți țin cu cel perceput mai slab. O sa avem o grămadă de filme pe tema asta, e sigur. Ce va înțelege omenirea din acest război inutil, la fel ca cel din Iugoslavia? Probabil nu multe. Complexitatea războiului ăstuia e că acum avem 3 poli de putere concurenți militar. NATO, Rusia și China. Rusia economic e mult în urma, dar are resurse naturale mari. Și teren pe de altă parte și foarte multe arme nucleare. Și când 2 se bat…câștigă cel cu răbdare mai multa.

                1
            • @adicontakt cred ca vorbim lucruri diferite.

              2
        • „…exceptând dobrogea votau DA”

          Aha, acum îmi dau seama de ce nu mă agreezi, fiindcă sunt originar din Constanța !

          3
          • What?
            Vezi ca e invers constănțenii nu ii agreaza pe tulceni(deh aer de superioritate)
            Nu te agreez? Nu agreez linia pe care esti, nu pe tine ca persoana ca nu te cunosc personal.

        • Si eu zic , sa gandim si la margine de „wishfoul” thinking.
          Si ancorati in realitate.

          Ucraina , e o tara in conflict.
          Cu un statut , relativ incert.
          Si daca d-nul Zelenski si administratia sa , s-au dovedit clar , cu orientatie pro vest si daca in situatia actuala , de conflict , populatia e clar pro vest ..sa ne imaginam cateva scenarii posibile.

          1. Se incheie razboiul. Cu conditii total favorabile Ucrainei.
          Vor veni negocieri cu UE si NATO. Care , in conditiile post conflict , vor fi dificile. Amintiti-va de parcursul nostru , ca sa faceti o paralela. Se va „subrezi” pozitia d-nului Zelenski si a administratiei sale. Combinat cu alternanta la guvernare , ca si conditie de baza a democratiilor , promovata de UE si SUA , ne va aduce , intr-o pozitie relativ incerta(nu numai pe noi).
          2. Se incheie razboiul. Cu pierderi teritoriale(cele actuale) , din partea Ucrainei , dar cu orientarea actuala. Aceasta va fi o situatie , dificil de acceptat ptr populatie si probabil va insemna erodarea rapida a administratiei actuale , post conflict.
          3. Schimbarea administratiei actuale , cu intrarea situatiei administrative intr-o zona incerta , gri , post conflict. Fara orientare clara.
          4. Castiga Rusia si impune o administratie pro rusa. Va fi dificil de acceptat ptr populatie , dar , se poate. Se intra intr-o zona administrativa de un „gri” pronuntat , o fragmentare a deciziri si lipsa a autoritatii.

          Unde se situeaza , in acest context , canalul Bastroe su administrarea navigatiei , pe canalul nordic al Dunarii???

          In toate scenariile Romania , e o administratie(cu toate tarele ei si coruptia si proasta administrare) puternic ancorata in UE ,NATO , regulile de aici si tot ce decurge in administrare.
          UE, NATO au parghii directe , in relatia cu administratia noastra
          Vezi cazurile derapajelor Poloniei , Ungariei , etc.
          In relatia cu Ucraina nu are.

          Ce crezi tu ca se poate intampla , daca se schimba statutul de administrare pe bratul Dunarii???
          Ptr ca , in esenta , asta e disputa.
          Si de facto , asta se produce , prin decizii si actiuni unilaterale.

          La margine de manipulari si Gretisme.
          Sa gandim pragmatic si logic zic..

          2
  35. din greseala am postat pe topicul lunii..reiau aici, on topic (se poate sterge acolo)

    Iohannis azi:
    „Se fac afirmatii care nu au fundament dovedit.”
    „Ministerul Transporturilor de la București știa încă din luna octombrie 2022 că se fac vor face lucrări pe canalul Bîstroe.”
    „Politicienii noștri fug după notorietate, în prag de alegeri”
    „Acest conflict foloseste doar Moscovei”

    Cand v-am zis ca va duceti dupa fenta…

    Nu in ultimul rand sa nu uitam incapacitatea statului roman sa asigure caile de acces pentru exporturile ucrainene, indolenta, nesimtirea…si nu in ultimul rand sa nu uitam cum arata tronsonul de cale ferata ucrainean din Maramures si cum arata al nostru, nu prea era clar care e tara in razboi.

    12
    • Care fenta? Acum ne luam dupa ce spune dulapu’ dupa ce a primit ce are de cantat de unchiul Joe? Pai din ce zice acolo nu e nimic care sa contrazica magaria ucrainienilor. „Stiam ca se vor face lucarari…”, bineinteles ca stiam dar nu alea pe care le-au facut ucrainienii. Restul sunt platitudini si aia cu Moscova e de Captain Obvious, dar ca si altii o baga de parca tara noastra e de vina ca s-a pisat Kievul pe acordurile in vigoare. Asta cu „sa nu-i certam” am mai auzit-o si de la altii, tine de noaptea mintii.
      Mai interesanta mi s-a parut declaratia ministrului ucrainian, ala care s-a laudat pe twitter. I-auzi la el, „nu este o constructie, este o adancire operationala”. Asta suna fix pe calapodul „nu este razboi, e operatiune speciala”, se vede clar ca sunt maestri cu state vechi de politburo baietii. Cica Bistroe avea in anii ’90 6.5m iar ei de atunci nu au mai dragat nimic si numai s-a depus, practic asta ne ia de prosti de-a dreptul, toata istoria din 2004 e practic stearsa cu buretele ca si cum nu ar fi existat.

      14
      • eu am citit altceva inaite sa iasa Iohannis care spune ca nu e chiar asa cum zic Grindeanu si Ciolacu.

        https://spotmedia.ro/stiri/politica/fact-checking-ce-inseamna-adancirea-canalului-bastroe-seaca-delta-dispar-sturionii-si-ce-poate-sa-faca-romania-solutia-de-compromis-interviu-video

        Si n-a fost singura opinie de la oameni avizati doar pasta am mai gasit-o acum. Ce-o zis „razboi si tace” a fost pe seara.

        • Pai asta cu sturionii nu e esenta problemei, asta e site de tehnica militara si geopolitica nu National Geographic. Cum spuneau si altii mai sus, ideea de baza e ca s-au pisat pe noi si pe relatia bilaterala si dupa au incercat si incearca sa o dreaga cu minciuni care mai de care. E vorba de un conflict geopolitic aici, iar in geopolitica de obicei ala care cedeaza pica de fraier. Ne tot lamentam cu cedarile din 1940 pe care le-am facut intr-un context geopolitic extrem de dificil, pe langa traditioanala debandada la nivel de stat si organizare militara. De atunci si pana acum au tot urmat cedari, care de care mai pasnice, cu scopul de a trai in armonie cu vecinii. Cam singurele spete in care ne-am tinut tare pana acum a fost aia cu platforma si asta cu Bistroe, In 2004 pana si mult hulitii Iliescu kgbistu’, Bombonel plus Mihaela Dragostea Mea de la MAE s-au pus de-a curmezisul si le-au aratat degetul din mijloc celor de la Kiev. Dulapu’ (pe care l-am votat si eu in ambele dati din lipsa de altceva by the way) vine relaxat dupa ce l-a bagat in seama Biden si ii trage pe toti de urechi ca sa nu cumva sa-i streseze pe bietii ucrainieni. Poate le vom da si o mana de ajutor si sa le furnizam si niste nave de dragare suplimentare acum, cam la asta s-a ajuns.

          10
  36. @Cristian

    „iar dacă stau să mă gândesc la foarte rece, probabil că mocăiala cu calea ferată de la Galați, cu portul Constanța și cu calea aia ferată din Maramureș, sunt primele episoade, de fapt. Dacă mai sap și pun cap la cap, nu prea văd multă bunăvoință la iuțit traficul, de partea română”

    Bre, în ce țară trăiești?
    Unde ai văzut interes pt infrastructura feroviară în RO in ultimii 30 de ani ?
    In afară de București-Constanța…și nici acolo…

    Nu e dezinteres in a ajuta Ukr, sau piedică…asta e infrastructura. Să vrea să o repare, nici nu mai au cu cine să o facă repede…

    Si despre deschidere pt a ajuta Ukr, sunt pline șoselele de tir-uri de Ukr, Md, Bg, de te ia capul…containere,cisterne, prelate, cereale.. la Isaccea am numărat 20 de cisterne, așteptau bac-ul…încă un an și băgăm în reparație toate drumurile din zonele respective…

    Cât despre Ukr, să se bată cu Rusia până le zic io piua…
    dacă aș fabrica muniții, le-aș vinde și unora, și altora … să nu facă pauză cumva…

    Legea minorităților e un semnal de alarmă…dacă erau așa băieți de treabă, acordau drepturile conform Europei la care aspiră…una e să stopezi propaganda rusă, alta e să zici că de frica propagandei ruse nu dai drepturi…

    Și mai am o dilemă…
    Am înțeles, rușii e răi, ucrainenii e buni…unde sunt prizonierii ruși, cum sunt tratați?
    Că au umplut internetul cu filmulețe in care ei omoară ruși…îi omoară pe toți?
    Să arate lumii că ei sunt civilizați, că asigură drepturi prizonierilor, prin Crucea Roșie, sau ce organizație de gen vor…
    Poate gresesc și or fi și stiri in direcția asta, si nu am fost eu atent…

    Vis a vis de canal, dacă știi că „te-ai înjurat” cu poliția de frontieră română in urmă cu ani, și nu vrei să lași loc de interpretări, faci lucrurile ca la carte, politic si tehnic…nu le lași în coadă de pește, și transformi decolmatarea in adâncire, braț de frontieră in apă interioară …

    10
  37. Am urmarit cu interes aproape toate articolele care au aparut pe site in legatura cu razboiul din Ucraina si trebuie sa spun ca sint dezamagit de modul in care aproape toata lumea care comenteaza,vede lucrurile care se desfasoara prea aproape de noi.Domnilor eu inainte de toate sint roman si de aceea as vrea sa vad comentarii care sa analizeze lucrurile prin prisma interesului Romaniei,nu a-l SUA,UE,NATO.In primul rind sint citeva realitati care trebuie spuse:1-Nu avem politica externa,Aurescu e unul din cei mai slabi ministri pe care i-am avut.2-Sa presupunem ca Ucraina castiga razboiul,in opinia mea atunci Romania va avea o problema imensa.SUA au bagat pana in momentul de fata in vecini aproximativ 50 mld. si vor mai pompa.Noi sintem baietii yesman,care nu cer si nici nu primesc nimic iar daca cerem ceva ni se cer banii inainte ca la c….Daca Ucraina castiga in opinia mea,urmatorul lucru pe care il vor face va avea legatura cu Moldova pe care o vor salva din ghearele rusilor,cu binecuvintarea Licuriciului iar noi nu vom face absolut nimic pentru ca la cum se prezinta lucrurile in privinta celor doua armate,Ucraina ne sterge de pe harta iar pe plan diplomatic noi nu mai avem de multa vreme nici un cuvint de spus.Asa ca dragilor cu riscul sa fiu catalogat,putinist,rusofon America a crescut in partea asta de lume un bataus,care nu va avea nici o reticenta sa porneasca contra Ungariei,Romaniei,nu ma refer strict la vreo agresiune armata(pe care nu o exclud) si nici nu va fi oprit de vest sau USA pentru ca nu-i asa,e fiul favorit care l-a invins pe Putin.

    13
    • Dacă își imaginează că vestul nu îi va pune la colț, dupa „tărăboiul” ăsta cu rușii, dacă o iau razna, ucrainenii sunt în eroare…

      6
    • In parte ai dreptate. Daca Ukr va reusi sa ii scoata complet pe rusi din toate teritoriile, inclusiv Crimea. Se va crea un pol de putere Polonia-Ukr, care ne va reduce spre nesemnificativi in zona din punct de vedere militat si implicit politic (nu ca acum am fi muc si sfarc).
      Si mai grav este ca Rep Moldova se raporteaza din ce in ce mai mult la Polonia, din punct de vedere politic, chiar daca ajutorul economic vine preponderent din partea noastra. Astfel ca, pe viitor este posibil sa intre in noul pol de putere.
      Ramane sa vedem cum va evolua situatia, dar nu sunt foarte optimist in privinta relevantei noastre in viitor.
      PS Am urmarit podcastul Buhnici – A Gosu si am ramas perplex, cand am auzit ca Geoana ar fi potrivit pentru rolul prezidential.

      7
      • geoana e mare fan sua.

        2
      • Stiu de frica asta a multora din servicii si instituii „de forta”…gandire lipsita de perspectiva si de simtul realitatii. se raporteaza la viitor ca si cum noi am sta pe loc si ucrainenii, hraniti cu jar ar creste ca in povesti.

        Drept e daca vor castiga militar conflictul vor fi o perioada eroii Europei dar aderarea nu e simpla pentru ei, la nici unul din cele doua organisme. Ba chiar indraznesc sa afirma ca pentru EU, dat fiind cat s-au rastit la nemti, s-ar putea sa zgarie la usa o vreme mai indelungata. Scutul n-o sa-l mute de aici in Ukr, n-au de ce, Rusia o sa fie departe de platoul de unde vom scoate gaze, nu pe Ins. Serpilor

        Va trece mult pana cand in zona de sud companiile vor gasi mai interesanta Ucraina ca Romania, cel putin ca hub regional. le va fi suficienta conexiunea poloneza ca sa dezvolte afaceri acolo.

        La momentul asta sunt balansate functii executive din Ungaria catre Romania pentru ca devenim din ce in ce mai interesanti iar daca lucrurile merg bine peste 10 ani sau chiar mai devreme vom depasi Austria ca PIB si vom deveni pivotul economic natural in sud-est. stiu 3 corporații imense care își mută serviciile din Ungaria, acolo au devenit autosufficienti si politicul influentează direct viata economica. Romania preia joburile, cel putin la nivel de management. Stiu ca e contraintuitiv dar asta se intampla.

        Cel mai mare pericol sunt capsomanii din partide si servicii. Daca n-ati observat fiecare ales mai acatarii se blindeaza cu fost de prin SRI,de la Economic, pentru din sistem si astia la randul lor le baga in cap tot felul de bazaconii

        Da, ne vor prinde din urma ucrainenii si vom deveni irelevanti daca continuam sa ne batem joc de tara cu pensii speciale si privilegii pentru cat mai mult (mai nou sunt si pentru grefieri), cu justitie lenta si stramba, aparat statal subpradimensionat si abrutizat samd

        Daca insa am avea niste legi predictibule, o sugestie ok si ceva mai rapida, infrastructura cat de cat pusa la punct si o politica mai asertiva in Balcani si Ucraina/Moldova (sa ajutam firmele romanesti sa investeasca acolo) poate sa se chinuie Ucraina mult si bine sa ne ia locul, va trece multa apa pe Dunare pana va reusi.

        2
        • Vash the Stampede

          „Daca insa am avea niste legi predictibule, o sugestie ok si ceva mai rapida, infrastructura cat de cat pusa la punct si o politica mai asertiva in Balcani si Ucraina/Moldova (sa ajutam firmele romanesti sa investeasca acolo) poate sa se chinuie Ucraina mult si bine sa ne ia locul, va trece multa apa pe Dunare pana va reusi.”

          Asa si ce anume iti alimenteaza speranta…?! ? Sau ce anume te face sa crezi, ca alor nostri le pasa catusi de putin…?!

          1
    • Vash the Stampede

      Cam visezi cai verzi pe pereti…

      1. Ucraina nu e in NATO, inca…

      2. Ataci armat o tara NATO, nefacand parte din alianta, se activeaza art. 5

      3. Faptul ca Romania, nu are marimea fortelor armate al Ucrainei, asta nu inseamna
      neaparat ca suntem mai gushteri… sa nu uitam de diferentele de relief! Romania,
      nu-i plata ca Ucraina!

      4. Ca Ucraina sa intre in NATO, mai intai nu trebuie sa mai aiba absolut „nimic de
      impartit”(la toate nivelele), cu niciunul dintre vecinii sai(inclusiv cu Rusia), dar mai
      ales cu cei care deja fac parte din Alinta!

      5. Daca creezi disconforturi de orice fel, vecinilor care deja fac parte din NATO…
      trebuie sa te gandesti mai intai, ca si aceia trebuie sa-si deie acordul ca tu la randul
      tau sa intri in Alianta… deci, nu e bine domnule chestor, pur si simplu nu e bine!

      9
  38. De fapt, suntem idioti utili si am plecat dupa fenta chiar din momentul in care canalul p… a fost construit, pentru ca de fapt el este super ok, nu ne afecteaza cu nimic.

    3
  39. Cel mai rău este că Klaus a dat azi semnalul:
    ,,Specialiștii să se pronunțe”, cu alte cuvinte, CIOCUL MIC, BATISTA PE ȚAMBAL, puneți circul în altă parte!

    Deja Digi și B1 nu mai suflă aproape nimic despre asta. Probabil vor urma și restul.
    În 2 săptămâni uităm și noi. Nu am văzut pe nimeni să protesteze în piață.

    Președintele României a trădat direct din punctul meu de vedere statul pe care îl reprezintă. Nu este funcționar al Ucrainei sau agent al ei, este președintele statului vecin, România.

    Mizeria asta dacă nu și-o rezolvă, au să îi coste tot.

    De asta s-au activat pesediștii din clanul de guvernare, au simțit că este un punct care scăpat de sub control, îi va costa mult.

    Eu simt că am fost trădați și că trebuie să le dăm un răspuns ferm și clar.

    8
    • A dat-o cu bata in balta dar tradarea ar presupune si intentie, ori la el e vorba de prostie crasa, are mintea prea odihnita si el si politica externa merg mana in mana ca si baba si mitraliera, total disjuncte. Daca tacea era mult mai bine, scandalul deja se fumase in presa, tot ce trebuia era sa balmajeasca ceva ca MAE si PM-ul se ocupa de situatie si ca in privinta agresiunii ruse Romania sustine neconditionat UKR! Asa a dat cu piciorul la ani de zile de munca diplomatica pe acest subiect, ucrainienii vor simti sange si vor impinge fara jena si mai mult lucrurile in interes propriu. Partea buna e ca nu mai e asa mult si scapam de el, partea proasta e ca cine vine in locul lui va fi probabil si mai sinistru de atat :))

      6
  40. Si eu zic ca MARE ATENTIE !cu genul asta de petarde wiscerale aruncate de unii politicieni wanduti gen toarsu grindeanu si preluate de media oligarhilor pro rusi in general
    Este foarte bine sa lasam putin lucrurile sa curga fara sa ne inflamam si sa ne intrebam mai bine cui folosesc si De Ce acum ? Vedem in presa ca ca de fapt discutiile incepusera de partea ucraineana prin August 2022 si partea romana nu a dat atentie la aceasta actiune pana acum cand , extrem de conenabil , acest scandal pornit de toarsu grindeanu si preluat de trusturile media unde se fac jocurile rusilor se suprapune cu intentiile lui putler de a inada Moldowa …. chiar credeti ca e o coincidenta treaba asta ?Nu-i asa ca cei care profita de aceasta galceawa intre romani si ucraineni nu pot fi decat rusii ?De aceea , Iohanis a zis ce a zis in discursul lui , drept ca foarte tarziu cand scandalul deja luase amploare

    https://www.g4media.ro/iohannis-despre-dragarea-canalului-bistroe-pentru-a-sti-ce-se-intampla-e-nevoie-sa-vorbim-cu-ucrainenii-doar-ca-acest-lucru-nu-prea-s-a-intamplat-ucrainenii-au-solicitat-discutii-la-nivel-de-exper.html

    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26100707-explicatiile-ucrainei-scandalul-romania-privind-dragarea-canalului-bastroe.htm

    3
    • Pai e simplu, au anuntat si s-a convenit sa isi faca curatare, dupa care ministerul ucrainean al transporturilor anunta zilele trecute ca a crescut adancimea. Deci adancire.
      De aici a pornit scandalul, sau „fenta” cum zic unii… de la comunicatul ucrainean.

      13
    • Pai tocmai voi va duceti dupa fenta.

      Ptr ca ignorati faptele si lucrurile certe si va „luati” de mesager. Adica sunteti atenti doar la declaratii.

      Fapte:
      -Romania se opune oricaror amenajari artificiale pe canalul Chilia.
      -Romania a facut o derogare. Si-a dat acceptul , punctual , ptr tranzitul cerealelor , in contextul crizei , provocata de razboi.
      -exista tratate in vigoare , bilaterale si internationale.
      In virtutea acestor tratate , daca esti vecin de buna credinta , iti consulti partenerul(chiar daca nu „iti cade bine”). Actiunea arata respect reciproc , intr-o problema , ce ii priveste pe ambii.
      -ei au anuntat adancirea canalului , pe canale oficiale. De abia dupa au consultat autoritatile romane. Indiferent de opinia ta , referitor la acele autoritati , acelea reprezinta o tara si trebuie tratate cu respect. Altfel actiunea ta , arata lipsa de respect , fata de tara in cauza.
      -ei au anuntat ca vor includerea in coridorul de transport a canalului. Ca vor purta discutii.
      Cu cine???
      Nu au mentionat in nici un moment partea romana. Care , dupa tratatele in vigoare , e parte , fara de care acest demers nu poate exista.

      Oare nu exista un sablon de sorginte sovietica(obiceiurile vechi mor greu…ce sa ii faci) ? De a te pune in fata unui fapt implinit si a „forta” o acceptare , la nivelul organizatiilor , care „gireaza” tratatele?? Ignorand complet autoritatea roamna???
      Nu e asta , de fapt , o contestare a autoritatii de facto??

      In Romania aceste lucrari (dragari , amenajari artificiale), pe langa coruptia mentionata prin presa(ce convenient) , evolueaza greu , tocmai ptr ca suntem in UE si respectam niste reglementari de mediu , foarte stricte.
      Reglementarile de mediu , in UE , sunt printre cele mai structe din lume.
      Aici nu decide ..nea ‘jeneralu’ cutare , sa trimita maine draga.

      Tot voi va duceti dupa fenta cu rep Moldova.

      Ce sa faca rusii in rep Moldova???
      In „spatele liniilor frontului” , fara nici o legatura.
      O sa trimita parasutistii si isi activeaza partizanii??
      Ca sa faca ce , rep Moldova??

      Oare situatia pe front , in zona Bahmut , nu e critica ptr ambele parti si se deviaza atentia??
      De ambele parti.
      Ptr ca incertitudinea aceasta , dupa actiuni , sa nu se „traduca” , in slabiciune si destabilizare??

      In rep Moldova , dupa cererea recenta , se poate inchide rapid spatiul aerian , se taie legaturile terestre , via Ucraina si tot contingentul si depozitul , raman cum sunt.

      Eu zic , ca daca mai „ipotetizam” putin , o sa iti spun si miza cu transnistria. Si rusii nu sunt asa sofisticati si nici nu pot ajunge usor la cascaval. Numai ca dupa cascaval se duc toti soarecii.

      14
  41. Mda. Dacă ași avea popcorn, ași mânca pe lăngă whisky-ul strămoșesc pe care îl am în față.

    Se pare ca niște „putiniști” sunt mai dezlegați la minte despre interesele României, iar „slava ucrainiștii” o cam scaldă.
    Lucrurile nu sunt albe sau negre, așa că distributorii de etichete și vânătorii de „trădători de patrie” să se mai abțină.

    Doamne, ocrotește-i pe români !

    11
    • @MirceaS
      Pai chiar acum sa se abtina cand iesira din maro la suprafata si tradatorii ?HAHAHA
      Acum ii vezi cu subiect si predicat pe cei care or pornit scandalul sa distraga atentia si maine o sa-i vezi cu subiect si predicat pe cei care vor invada Moldova ”la cererea poporului SOR” …
      A se vedea si opinia lui CTP , foarte bine punctat ! A mai postat cineva mai sus dar o postez si eu ca merita

      https://www.youtube.com/watch?v=dP6CH7wPBC0

      3
  42. Nu suntem in stare sa protejam delta noastra si batem obrazul ucrainienilor. Braconiera zbenguie in delta, se ridica o gramada de constructii ilegale etc. fara ca autoritatile sa i-a vreo masura. Au ajuns lipovenii sa se planga de faptul ca nu mai este peste in delta.
    Ipocrizia noastra nu are limite.

    6
    • „Au ajuns lipovenii sa se planga de faptul ca nu mai este peste in delta.”
      Si cine naiba l-a braconat inclusiv puietul?
      Concluzia sa le-o dam altora, nu?

      14
    • @Xv. Foarte bună atenționarea ta – articol bine scris, probleme de substanță ( Deutche Welle nu stiripesurse.ro ) ! Și și mai bună datorită faptului că a fost scris pe 17.01.2022 – unele lucruri nu se schimbă în ciuda evenimentelor majore apărute între timp. Asta ar fi de reținut pentru toți cei ce pun botu’ la ultima și cea mai hash-hash știre și se inflamează ajungând să se ralieze opiniei cea mai aproape de tipologia lor de rezonanță emoțională.
      Cam asta e și scandalul Ucraina-Bâstroe, care după mine ar trebui catalogat ca scandalul Austria-Schengen 2 – ambele, deși complet diferite, au comună caracteristica mobilizării emoționale masive a populației. Și mai au în comun atacul asupra afinității față de valorile vestului în segmentul populațional pro-vest. După ambele scandaluri, au rămas câteva idei cam proaste în mintea rumânului – UE impotentă, corupție la nivel înalt în vest, Ucraina parșivă și nerecunoscătoare. Hmmm … dac-aș fi general KGB responsabil cu dezinformarea pe România exact în acest segment aș ataca exact în acest mod … Să fie doar coincidență ? Hmmm …
      Nu spun că aceste idei nu au toate un procent de adevăr în ele. Ba da, dar problema ține de noi. Problema e percepția drept motivație majoră de schimbat tabăra a unor defecte ale taberei pro-vest reale dar nu capitale sau insurmontabile, percepție eronat alterată de influențe emoționale și de lipsa unor fundamente cognitive corecte. Să reformulez – recent, pe Transalpina, pe secțiune de asfalt bun uscat, se pune la hârjoană cu mine un alt tembel cu un Audi cel puțin cu scaun de copil mic dacă nu și cu copil mic în el și, în ciuda scrâșniturilor din pneurile mele de la fiecare curbă, *mă face* – umilință totală pentru mine în ochii copiilor mei – eu mă apuc să mă justific în fața lor, ei îmi demontează fiecare argument, iar la final *tati, ai de ales, ori ești chicken ori Audi e mai tare ca BMW*.
      –––-
      Despre Iohannis – avea dreptate să dorească să atenueze impactul mediatic al scandalului, nu de alta, da’ nu te-apuci să țipi în gura mare că-i put picioarele reginei balului exact când e pe scenă și o aplaudă toți … Problema e cum a închis scandalul – l-a deflectat către politica internă, și așa ceva nu se face – nu amesteci politica externă cu cea internă când ești afară pentru că imaginea externă trebuie să fie cât mai unitară, sau dai motivații de politică internă ca să justifici decizii de politică externă greu justificabile în exterior. Adică atunci când îți intră caraliii în curte c-au avut o plângere de furt fix înainte să se vorbească-n mahala c-ai spart o grămadă de verzișori la maneliști, nu te-apuci să-ți scatolcești piranda că-și vântură cocoșeii pe uliță, sau dac-o faci, închizi dracului ușa, și când o deschizi, o pui pe pirandă să-și frece fustele și să zică * mânca-ți-aș ouțili, noi este cinstiți, că scoatem bani cu țâțele ăstea … *.
      Cam ce s-a întâmplat ? Estimativ, eu cred că ucrainenii au tot mers pe varianta tărăgănării și aburelii în timp ce adânceau Bâstroe cu voioșie prin *dragare operațională* – ar fi în interesul lor și în tipicul lor – și atunci ar fi logic să fi încercat să vânture 10 comisii de experți și să exploateze birocrația și imobilismul instituțiilor românești.
      Deci e foarte posibil și ca Iohannis să fi spus adevărul, de fapt partea lui de adevăr, pentru că motivația principală a fost imperativul de politică externă de atenuare a percepției de animozitate, imperativ dorit și de UE care a zis c-o să trimită cândva, de poimarți încolo, o comisie de experți.
      E foarte posibil și ca Grindeanu și cu Tanczos, împreună sau fiecare pe motivație proprie (bani, amintiri de la Nina din Kazan a lu’ Ilici, ordin de la Viktor, aruncat bățu-n baltă să fugă javrele după el, frică de asumare a răspunderii, incompetență, etc.), să fi băgat dosarul Bâstroe în sertar, la fel cum e foarte posibil să fie aruncat de rahat în ventilator când e orientat dinspre PNL către PSD.
      Da, sunt multe variante posibile. Dar mai e și un principiu simplu – nu-ți ridici fustele în lume niciodată – dacă te mănâncă viermii lați pe dinăuntru, țipi, alergi, da’ nu-ți ridici fustele … Da’ nenea neuron odihnit de mămăligă – * … ucrainenii sunt băieți buni pentru că noi am avem hârtiile varză … * – și-așa o să ajungă să creadă asta un funcționar din Bruxelles sau Washington și va zice într-un moment important * … cum s-avem încredere noi în români când nici ei nu au în ei înșine … *. Mde …

      4
      • Ambele „mobilizări” de care spui nu au substrat politic sau propagandistic spre deosebire de multe altele, ci pur și simplu e o exprimare a percepției unor nedreptăți. Adică oamenii și-au dat seama că deși am fost corecți, alții au înțeles din asta că suntem prosti. Și mă refer la unii politicieni din țările respective. Nu știu dacă citesc siteul ucraineni din Ucraina sau din Romania, ar fi interesant cum li se pare lor relația Ucrainei cu România. Că probabil și noi om fi greșit față de ei. Mă refer la „noi”=politicienii români care conduc.
        Cu războiul lor, noi le-am trimis arme și echipamente și le-am primit refugiații, ca vecini e ceva normal.RelatiA bilaterală nu e nici pe departe perfecta, polonezii au mai mediat și au mai ameliorat neînțelegerile

        2
        • relatia bilaterla nu a fost perfecta si niciodata de buna colaborare si prietenie…aproape nu a fost niciodata.
          ucraina a fost si este prin teritoriu ,pozitie,apartenenta si non apartenenta un el=dorado pentru vest. si est .
          romania trebuie sa incaeapa sa gandeasca la nivel MARE.

          2
    • Ăla e siteul de cancan al lui Buble. Fabrica clickbaituri, atât.

      5
    • Mare lucru nu scrie in plus fata de ce s-a spus deja pe aici, ucrainienii au cerut voie la Bruxelles, dupa de acolo a ajuns la noi, pe la noi s-a plimbat prin csat si la diverse ministere si a rezultat faimoasa exceptie de tranzit pentru barje mici data de Aurescu. Pe care ucrainienii au interpretat-o dupa cum au vrut muschii lor si s-au apucat de sapat in august. Incepand cu ianuarie s-a descoperit treaba asta, a durat ceva pana cand si-au pasat-o unul la altul si MAE a facut plangerea la Bruxelles. De unde s-a dat cu flit, dupa cum era de asteptat razboiul e pe primul plan si ieri a venit si unchiu’ sa puna cireasa pe tort si sa-l trimita pe herr Klauss sa ii linisteasca pe toti. Ciocu’ mic si joc de glezne, apa curge pe Dunare, vedem mai departe ce se intampla, daca Kievul va reusi sa transforme circuitul Chilia-Bistroe-MN in noul coridor. Bistroe e deja navigabil full, mortul de la groapa nu se mai intoarce si nu va sta nimeni dupa razboi sa le ia ucrainienilor inapoi dreptul pe care si l-au obtinut acum.

      7
      • E simplu , cu toate consecintele ce decurg de aici.
        „Indiguita” albia mica la intrarea pe Chilia , la confluenta , ptr a asigura debit pe Sulina.

        Si cu timpul viteza scazuta a apei va face sa se depuna aluviuni si la revedere cu canalul lor.

        De ce trebuie tinut cont aici?
        De decizia lor , unilaterala si de pretentia de a ne scoate din discutii. De a face din brat bunul lor.

        Toate cartile sunt pe masa alor nostri.
        De la tratate la vointa de a include bratul in coridorul de transport. Dar nu trebuie sa fii orb , sa nu vezi ca te sabotezi singur.

        Daca se mai misca ceva in directia sa ii favorizeze pe Ukr , inseamna ca cei de la butoane , nu inteleg cine ii plateste.
        Usa se inchide o singura data ptr nesimtiti.

        Unii trebuie sa inteleaga , ca dincolo de problema de mediu , e o problema de contestare a autoritatii statului roman.

        20
  43. hm .. ne tot agotam in legatura cu trolii putinisti,,,

    Da ce nefacem cu trolii …. lui Zelensky?
    MMinisterul Infrastructurii din Ucraina o zice clar ca a adancit canalul …. da Galiganis zice ca nu si nu ..
    Pesemne ca Ministerul Infrastructurii din Ucraina face propganda moscovita – ce credeti?
    Nava Rostock , care era sub pavilion ucrainean cu echipasj asisderea devine germana (https://romania.europalibera.org/a/cana-bastroe/32277173.html)

    Si8 mereu aciasi fenta Șdragaj. Ăai draghezi fie ca sa intretii – adica sa pastrezi afdancvimea- fie ca sa afancesti, sa sapi .. E cam ca cestia aia cu ala care promeste autorizatie sa faca ici reparatii la bucatria de vara (scabduram 6 mp) sii repara sub forma parter+etaj+mansarda tiotal 44 mp plus un beci de 8 mp …

    Mda…

    Insa atio consultat harta ? E ceva e ceva … Bucragau e plin de ape – mais tataoare, mai curgatore care fac dificl transpirtul paralel cu fluviul. Poti tr5ansporta insade la N la S .. numa ca naspa la 30-50 km de Dunare se termina Ucraina incepe R Moldova … Sumuaro mica bizarerie a hartii calea ferata catre portul Odesa trece pe la Tiraspol… Giniti desenul? Miza este de fapt captarea comertului in anii ce vin…

    Da ma rog noua ni se zice somn usor si vise frumoase ….
    De ex sa bvisam umed cum ca nooi si gacele din M Neagra si ca cum o sa vondem noi gaze in Ucraina inlocuind Gazpromu… mda.. numa ca ucrainienii sunt un client dificil .. mai ales la plata!!

    E …. unicu lucru cert este ca „adevarul este dincolo de noi” (Dosarele X)

    19
  44. Mi-a trecut asa un gând. Ai noștrii șefi s-au înțeles cu ucrainienii, pe secret, pe motiv de forță majora, pentru treaba asta, dar a răsuflat unu. Acum toată lumea pare surprinsă, ucrainienii se contrazic în declarații, surprinși că înțelegerea, secreta, a rasuflat, iar ai noștrii nu știu cum să o mai dreagă. Nu pot da vina, direct pe ucrainieni, că spun aia tot, iar acum încearcă să șteargă subiectul. Interesant ar fii să aflăm de ce Grindeanu a dat pe țeavă! Cum ziceam, e doar un gând…

    6
  45. „- Cum vedeți viitorul Ucrainei?
    – Ucraina va fi un nou centru regional de putere.”

    Sfârșitul războiului și prăbușirea Rusiei pentru șeful serviciilor de informații ucrainene :

    https://www.lemonde.fr/international/article/2023/02/22/general-kyrylo-boudanov-nous-nous-approchons-de-la-fin-de-la-guerre-en-ukraine_6162876_3210.html

    2
  46. Ucrainienii sunt obraznici, am lucrat 10 ani cu ei, și se vor mai face asta cât va dura războiul dar după aceea îi va costa sa nu credeți ca ne poate manipula pe toți, sunt alte interese la mijloc, lăsații sa se bucure ca niște copii cheia ușii Europei și al NATO este în buzunarul nostru, atunci vor începe adevăratele negocieri, și vom câștiga!

    13
  47. așa se întâmplă când credem pe negândite că Zelenski e altceva decât o mătură de măturat politicile altora și când credem că cei pe care i-am ales chiar le pasă de altceva decât dosurile lor.
    măsuri există și se pot lua dar ca întotdeauna cei de pe margine sunt cu presupunerile și planurile iar cei de la conducere fac tot ce vor ei. interesant este că noi continuăm să ajutăm ucraina să se războiască când demult trebuia încheiată pacea și delimitat teritoriile ucrainei. sau poate și mai bine să-i lase în plosca lor pe ucraineni să nu se bage pe acolo pe lângă ruși…

    10
  48. Ce Bastroe, mai nou si drepturile romanilor din Ucraina sunt respectate, pe cand ale ucrainienilor din Romania nu.
    In ziare, la tv, etc., aud doar ce neobrazati sunt romanii ca nu sunt presul ucrainienilor. Vorba unora, sa le dam toata Delta Dunarii, ba poate si Dobrogea.
    https://www.contributors.ro/relatiile-romania-ucraina/

    14
  49. Daca tot vorbim de impactul canalelor navigabile asupra echilibrului ecologic, canalele notre sunt asa naturale? Nu cumva de-a lungul timpului am tăiat și noi ceva canale prin delta?

    1. Pare ca 6.5 m era adancimea încă de pe vremea URSS. Doar ca Ucraina nu avea de ce sa mai dragheze.
    2. Au informat Bucurestiul si UE încă din octombrie. La București în octombrie era cald, lumea se plimba pe la munte. Adresa o fi rămas printr-un sertar.
    3. Pentru români delta e sacra. Atât de sacra e delta ca avem în fiecare vara incendii de vegetatie, barci cu motor care se baga în mijlocul coloniilor de pelicani. Nu mai zic de PUZ-uri.

    6
    • 1.Sunr niste intelegeri in vigoare.
      2.Daca sapi dupa info s-a mai discutat problema anterior lunii octombrie si romanii s-au opus.Din cate stiu in afacerea data opreratiuni de genul asta se fac cu acordul partilor, simpla informare nu-i suficienta.
      3 Punctul asta este irelevant si nu justifica nimic. E doar o problema interna pe care trebuie s-o rezolvam noi.

      5
    • Tu ai idee câte canale navigabile avem pe Dunăre? Sau vorbești că sa te afli in treabă?

      5
  50. Octavian Berceanu:

    Eu nu am descoperit lucruri sacre pentru romani! Poate tu esti mai norocos!
    Ciolacu: „Delta e sacra pentru romani!”
    Asa ca ma uit peste imaginile satelitare din aprilie 2022, acum mai putin de un an! Si ce vad? Mai toata delta e parjolita de focuri, chiar in perioada de cuibarit a pasarilor. Punctele rosii sunt focurile in decurs de o luna 15 martie – 15 aprilie.
    Daca intrebi un roman din delta de ce da foc, va spune prima oara ca asa e bine, a doua oara ca asa apar ochiurile fara stuf ca sa poata pune plasa pentru peste. Daca dai si 200 de rachiu afli cu adevarat de ce romanii dau foc unui patrimoniu mondial. Din prostie, saracie si hotie!
    Hai sa vedem lucid cine suntem, ce facem si de ce suntem mai apropiati de poporul rus decat cel francez, spaniol sau italian. Cel putin asa reiese din poze si fapte!
    In Delta guvernata de Romania, cu o populatie mica si o infractionalitate foarte mare, nu a existat niciodata ceva sacru pentru romani. Pasarile sunt arse cu zecile de mii, animalele la fel. Pestii sunt braconati cu plase ilegale sau cu curent electric.
    Morunul si nisetrul aproape ca au disparut, fiind de cele mai multe ori pe mesele celor care spun ca-si dau viata pentru romani, dupa primul milion de euro facuti din hotie.
    Ca sa intelegi, fata de acum un secol azi mai exista doar 1 % din moruni care urcau pe Dunare, prin delta. Imagineaza-ti cum au disparut ceilalti 99. Au fost scosi din registrul lucrurilor sacre cand a explodat pretul la caviar.
    Drept urmare sunt in cautarea acelui loc sacru al romanilor, pe care nu-l gasesc nicicum.
    Exclus locurile construite cu fier betom de 22mm.

    10
    • Uitandu-ma la ce scrie ziaristul nu pot decat sa observ ca la fel ca astia cu sacralitatea lor cei cu grija pasarilor si pestilor din delta isi aduc aminte de asta doar in anumite momente. Daca nu era scandalul cu Bastroe pe onor ziaristul il durea acolo unde nu ajunge niciodata soarele de fauna deltei. Acu vad ca nu mai ai loc sa pui piciorul ca ajungi sa calci pe degete pe tot felul de ingrijorati de cat de rau trateaza romanii delta. Altfel din mai pana in octombrie cand nu mai ai loc sa arunci un pai in Tulcea in zona garii, lac Ciuperca, str. Isaccei de masini parcate care mai de care mai romaneste de zici ca s-a adunat toata Romania in oraselul asta observi ca ingrijorarea asta este doar joc de glezne.

      7
  51. Suntem idioti si incompetenti! „Ucraina trebuie ajutata nu criticata”…Zau!!?? Interesul national nu mai conteaza in cazul asta? Ucraina nu ne-a fost si nu ne va fi niciodata prietena, iar in privinta recunostintei viitoare am mari dubii! Isi urmaresc interesul si atat, noi ca de obicei, slugi cu capul plecat. Politica Bucurestiului nu exista! Polonezii n-au avut greturi sa le dea peste nas ucrainenilor cand a fost cazul, si aia n-au zis nici miau! Noi, in schimb, cutu, cutu! Multi tradatori si agenti de influenta ruskii avem…Prea multi. Si Presul nostru…sila la maxim.

    13
    • @WW

      dai ca exemplu Polonia ?

      Pai Polonia, dupa SUA si GB, a sprijinit si sprijina in continuare atat militar, economic si umanitar cel mai mult pe ucrainieni.

      Tocmai ce le-au dat AZI 24.02, fiind primii, 4 bucati de Leo, mai urmeaza si altele in urmatoarele zile.

      Cand le-a dat peste nas ?

      • Exact, Polonia! Un singur exemplu…Stepan Bandera, erou la ucraineni, criminal la polonezi. Polacii au reactionat imediat cand aia l-au ridicat in slavi, mi se pare ca a fost vorba si de o statuie…In fine, nu mai retin exact contextul dare cert ca polacii le-au dat peste nas!

        4
    • statul la mutarea adversarului fara inititiva si gandire pe termen lung….ca sa nu spun altfel.
      asta e statul roman .

  52. Tre să recunosc că îmi picase și mie urât treaba cu Bâstroe. Nu e secret pentru nimeni că i-am susținut pe ucraineni în lupta cu rușii încă de pe vremea când asta nu era la modă, dar asta nu înseamnă că accept să se bage în grădina noastră.

    Însă dupe declarațiile lui Joianis lucrurile s-au lipezit – nu e vorba nici de noi, nici de ucraineni. Au venit băieții cu excelurile și au zis că tre de îmbunătățit logistica – și aia a fost.

    Atât putem, atât suntem. Pilon regional, mna.

    13
    • Vash the Stampede

      „dar asta nu înseamnă că accept să se bage în grădina noastră.”

      Intregul Bugeac, oricum este gradina noastra in mod normal! Fac abuz, pe pamantul „mostenit” de la U.R.S.S. luat cu japca, in cel brutal mod cu putina dupa 1945… ☹

      Le place, se bucura ca-l au… este binecuvantat cu Soare mult & ape abundente… fertil & roditor! Asta a fost si principalul motiv pentru care l-au luat cu japca! Sa vedem cat o mai dura…

      8
    • Suferea toată aprovizionarea ucraineană fără brațul ăla, doh, e elementar.

  53. Добрий ранок! Слава Україні!

    2
  54. Mama mama cata pasiune ca au adancit canalul ucrainenii. Daca eram noi in locul lor ce faceam? Ce faceam mai baieti? Ne rugam de ei?
    Ce ne fura pana la urma? Mor ratele in care se bagau beizadelele cu barcile cu motor sau ce se intampla? Ecosistemul se va echilibra, dupa razboi se va rezolva problema, dar momentan e ireal cum se otzareste lumea pana la urma pe ce? Ca aia sunt disperati si incearca sa supravietuiasca?
    Sau orgoliul nostru de Daci Liberi Autonomi e ranit?
    Lasati-o in pisici si ganditi-va la bietii aia care mor acolo cu rusii de gat…. datorita lor punem capul pe perna si nu pe iarba.

    5
  55. Cu ocazia asta vedem Realpolitik-ul în toată splendoarea. Îl doare la bască pe unchiul Sam de Delta Dunării, cred că 99% dintre congresmeni nici n-au auzit de ea.
    Pe ei îi interesează să macine la maxim armata rusă, iar asta se întâmplă la un cost extrem de mic, dacă e să comparăm de exemplu cu „războiul împotriva terorismului”, unde au cheltuit 2000 miliarde degeaba.
    Prostia lui Putin a picat ca o adevărată pleașcă, Rusia nu va mai fi capabilă de un război convențional serios pentru următorii 20 de ani cel puțin, iar astfel unchiul Sam își va putea concentra atenția spre extremul orient.

    Acolo China sigur va face ceva în următorii ani, ca să mascheze situația demografică catastrofală în care se află din cauza legii copilului unic. O populație îmbătrânită și din nou încă un decalaj catastrofal, de această dată între numărul de bărbații și femeile aflate la vârsta fertilă. Din nou din cauza legii unicului copil, foarte multe familii au hotărât să păstreze sarcina cu făt de sex masculin, pentru că în cultura lor băiatul este cel ce va avea grijă de familie.

    Vă recomand să-l urmăriți pe Peter Zaihan pe YouTube.
    Nu sunt întru totul de acord cu ce spune, dar în mare parte cred că are dreptate.

    5
  56. Ucraina e la ora actuala l’enfent terrible și ltotodata ‘enfent prodigue al Europei. Sunt in gratiile americanilor, germanilor, francezilor, britanicilor samd. E tipul care ia premiul 1 cu coroniță la școală. Și geopolitic și economic are multe de oferit. Zelinsky a făcut o treabă bună pt ai lui, e deja material de Hollywood, are charisma și imagine atipică pt un politician. Merge pe front casual, vorbește natural etc. E doar o chestiune de timp până Ucraina intra in UE și NATO. Cum a dorit Brzezinski. Cum ne va afecta pe noi? Asta e întrebarea. Pierdem leverage-ul fata de ei în ambele organizații.

    5
  57. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/incendiile-de-vegetatie-uscata-iau-amploare-in-tulcea-110-hectare-au-ars-sambata-in-delta-dunarii-pompierii-au-intervenit-2264787
    Daca bastroe face” ravagii ” de mediu, chestia asta ce o face?
    Vre o reactie de auristilor, a lui liviu mihaiu. Ati vazut ceva pe FB, pe la realitatea, romania tv.? Sau problema de mediu este doar cand o fac altii, cand o facem noi e ok?

    1
  58. https://m.ziare.com/canalul-bastroe/ucraina-lucrari-adancire-canal-bastroe-export-cereale-1807661

    Ministrul ucrainean adjunct pentru renovare şi infrastructură, Iuri Vaskov, a anunțat marți, 30 mai, că țara sa vrea să înceapă în acest an lucrările pentru a face şi mai adânc canalul său de navigaţie pe Dunăre, pentru a-şi extinde rutele alternative pentru exportul de cereale, relatează Reuters.Ucraina, care a fost invadată de Rusia anul trecut, a mărit deja adâncimea canalului Bâstroe de la 3,9 metri la 6,5 metri, cu scopul de a creşte exporturile de alimente din porturile sale fluviale.

    Ministrul Iuri Vaskov a declarat marţi, la o conferinţă pe tema cerealelor, că noua adâncime a canalului Bâstroe a permis navelor să se oprească în porturile ucrainene de pe Dunăre, dar aceasta nu este încă suficientă pentru navele încărcate, care trebuie să folosească canalul Sulina din România, care este mai adânc. El a declarat că Ucraina ar dori să extindă adâncimea Bâstroe la 7,2 metri, similar cu canalul românesc, şi intenţionează să poarte discuţii cu oficialii Uniunii Europene pe această temă în viitorul apropiat.

    Baaa,

    o urare de bine din partea mea și frigidere umplute la toți ăia care va futea grija că Bastroe e o făcătură rusească, la toți ăia care m ați făcut troll rus și la toți ăia care ați scris toate aberațiile posibile pe tema asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *