Asta pe lângă cele 54 de Abrams M1A2 SEPv3 deja comandate, plus 12 derivate pe șasiu de Abrams: 4 tractoare de evacuare, 4 poduri mobile de asalt, 4 dragoare de mine, iar asta ne duce la un număr final de 270 de tancuri moderne, adică cinci batalioane a 54 de mașini, păstrându-se astfel actuala “organigramă” a forțelor terestre care au în prezent tot cinci batalioane de tancuri.
În privința Abrams, pe lângă suma de 1,068 miliarde de dolari pentru achiziția tancurilor și a derivatelor, guvernul mai solicită din partea parlamentului aprobarea pentru suma de 458,2 milioane de dolari necesară achiziției a, cităm:”54 de mitraliere cal. 7,62 mm M240, încărcătură explozivă pentru executat culoare prin câmpurile de mine (48 de bucăţi de exerciţiu şi 80 cu
încărcătură explozivă), 2112 lovituri cal. 120 mm, TPMP-T M1002, 5130 de lovituri cal. 120 mm, KE-W kinetic energy, 3660 de grenade fumigene M76, 4356 de lovituri cal. 120 mm M865A1 pentru antrenament, 1 simulator instrucţie tactică de tancuri —nivel echipaj, pluton şi companie, 2 simulatoare instrucţia tragerii cu armamentul de pe tanc, 1 simulator conducerea tehnicii de tancuri, piese de schimb, echipamente de testare, servicii suport ş~ asistenţă tehnică şi transport, servicii de instruire.”
Per total, batalionul de Abrams ne va costa în jur de 1,5 miliarde de dolari o sumă care nu ne surprinde, cam pe acolo se învârte costul unui batalion de tancuri împreună cu ceva muniție.
Dar pentru Etapa a II-a, guvernul solicită suma de 6,488 miliarde de euro pentru cumpărarea a 216 tancuri noi. Achiziția acestora se va face în urmă unei competiții deschise, restrânse, oricărui productor dar condițiile impuse par a scoate din discuție pe americani cu Abrams ca și pe germani cu Leopard 2A8, în sensul în care cerințele industriale nu numai că sunt foarte optimiste dar mie personal îmi par imposibil de pus în practică, din “n” motive, de la corupția endemică/incompetența cronică și până la lipsa puterii industriale naționale de a realiza cerințele impuse.
Nu spun că dacă ar exista voință politică reală nu s-ar putea face dar este foarte probabil că ne-ar costa mai mult. Pentru că cele 216 tancuri înseamnă efectiv alte patru batalioane de tancuri, la care se adaugă 76 de derivate (16 tractoare de evacuare, 44 de poduri mobile de asalt și 16 dragoare de mine), iar dacă facem o socoteală simplă și mai luăm în calcul și creșterea de prețuri pe piață armamentelor, cele aproximativ 6,5 miliarde de euro s-ar putea să nu ajungă.
Dar trecem peste asta și ne îngrozim când ne gândim că vom avea de-a face cu un alt program de achiziție bazat pe competiție, mai ales când știm bine că la noi astfel de programe n-au prea dat rezultate.
Dacă ne gândim la posibilele companii participante, ei bine, sud-coreenii de la Hyundai Rotem par a fi favoriți măcar că coreenii sunt dispuși la transfer de tehnologie. Americanii trebuiesc scoși cu totul din schemă măcar că tancuri Abrams noi nu se mai fabrică de ani buni (așa că ce turela să sudam noi aici?!), iar germanii de la KMW cu Leopard 2A8 nu cred că sunt dispuși să se încurce cu noi dacă i-au refuzat direct pe italieni. Dar nemții de la Rheinmetall ar putea fi extrem de interesați mai ales dacă speră la tandemul Kf-41 Lynx în programul MLI braț la braț cu Kf-51 Panther.
Turcii cu Altayul, am tot citit comentariile, au probleme mari, tancul lor încă nu cred să fi atins maturitatea necesară unei producții de serie reale, nu știu nici acum cu ce motor și cu ce transmisie vor veni și per total, Altayul mai are mult până când să poată fi luat în considerare, dar la noi nimic n-ar fi de mirare.
Per total, nici măcar nu cred că vom reuși să intrăm cu programul de dotare cu tancuri în programul SAFE, atât dpdv al timpului necesar până la desemnarea unui câștigător dar mai ales dacă ținem cont că avem Coreea de Sud care nu face parte din grupul țărilor agreate, iar în Europa singuri care produc tancuri sunt, evident, părinții Panther și Tiger.
O competiție lălăita și mai apoi o decizie G2G în favoarea Abrams sau K2 Black Panther îmi pare acum mult mai demnă de luat în serios.
Dar să nu uităm, nu știu dacă chiar contează, că Bucureștiul face parte din programul european MARTE.
Cu toate acestea, un motiv de optimism ar fi reprezentat de suma pusă la bătaie și anume – 6.488,34 mil.Fix! Este imposibil să calculezi un buget pentru o achiziție prin licitație publică până la urmă, la nivel de zeci de mii de euro, fără să ai deja un câștigător cu care ai negociat deja.
Acestea fiind remarcate, am putea vedea destul de repede un contract semnat, mă rog, mult mai repede decât suntem noi obișnuiți, adică ani de zile…
În privința programului SAFE tare îmi este să nu ajungă pe urmă PNRR și a fondurilor europene structurale, acolo unde nu am fost absolut niciodată capabili să absorbim sume cu adevărat semnificative.
Pe de altă parte, dacă și eu am înțeles bine, termenul de mai 2026 pentru semnarea contractelor este o bășcălie de termen, cum să reușești să negociezi contracte de miliarde de euro în 6-7 luni (cu localizări ale producției) câte au mai rămas până atunci?! De asemenea și termenul de plata, 2030 îmi pare nerealist, când un contract mare – sute de MLI, sute de tancuri, zeci de avioane de lupta, mai multe nave militare etc efectiv nu pot fi negociate în câteva luni și executate în 5 ani…
Word to the wise.
https://www.gao.gov/assets/nsiad-93-203.pdf
Safe prevede si ca programele sa sustina industrial dotarea ucrainei,deci ce tancuri are nevoie ucraina si nu vor producatorii sa le faca acolo ,probabil coreenii ca ei fac transfer de tehnologie ieftin si bun