Germania își dorește și mai multe avioane Poseiodon-8A

Primul P-8A Poseidon german

În 2018, Berlinul și Parisul și-au dat mâna pentru dezvoltarea și achiziția în comun de avioane destinate patrularii maritime și luptei anti-submarin. Ambele țări aveau de înlocuit câte opt aparate, germanii  P-3C Orion, francezii Atlantique 2 și astfel s-a născut programul franco-german MAWS [Maritime Airborne Warfare Systems].

Și lucrurile păreau de bun simt atât timp cât ambele țări sunt acționare în concernul Airbus care ar fi trebuit să ofere avionul de baza.

Doar că peste doar doi ani germanii s-au răzgândit un pic și au anunțat că modernizarea avioanelor P-3C Orion, care să fie folosite până în 2030, este prea costisitoare, așa că vor retrage P-3C și vor comanda în schimb cinci aeronave americane P-8A Poseidon. Francezii au încercat să mențină Germania în program oferind patru avioane Atlantique 2 (standard 6).

Germanii au refuzat și uite-așa s-a dus pe apă sâmbetei încă un program european, de această dată 100% pe mâna nemților. În 2021 Berlinul a comandat cinci P-8A pentru 1,43 miliarde euro și au numit achiziția “o soluție interimară”.

Doar că interimatul ăsta a progresat și în 2024 Berlinul a mai comandat încă trei Poseidonuri pentru 1,1 miliarde de euro, așa că nu se mai poate vorbi de o “soluție interimata” atât timp cât germanii au comandat opt P-8A în locul celor opt P-3C, adică 1:1. P-3C Orion au fost vândute Portugaliei.

Doar că în draftul de buget pentru 2026 sunt prevăzute sume noi pentru programul P-8A Poseidon, adică suma de 2,8 miliarde de euro, pentru perioada 2028-2030. Ori în suma această ar putea intra, torpile, simulatoare, balize-sonar etc dar și noi aeronave atât timp cât în planurile marinei germane sunt prevăzute un număr de P-8A cuprins între 8 și 12 aeronave.

Francezii, rămași singuri, au mers pe mâna industriei lor și au anunțat că Airbus A321 MPA (Maritime Patrol Aircraft) va fi urmașul lui Atlantique 2.

Dar dacă germanii nu sunt chiar cei mai pro-europeni dintre europeni când vine vorba de aparare, putem constata în schimb că Germania este un hub al industriei americane în Europa.

După ce germanii s-au alăturat programului de fabricare a rachetelor Patriot PAC 2 GEM T, lucrurile au mers mai departe și a urmat asocierea dintre Lokcheed și Rheinmetall pentru fabricarea în Germania a sistemelor de rachete tactice GMARS,  producerea în Germania a părții centrale a fuzelajului F 35, colaboarea dintre  Airbus Defence & Space Germania și compania americană Kratos pentru dotarea armatei germane cu drona CCA XQ-58 Valkyrie,  acum lucrurile evoluează și a venit rândul Diehl și a Raytheon să semneze un contract pentru producerea în Germania a unor componente “cheie”  ale rachetei anti-aeriene Stinger.

Ceea ce au văzut americanii este faptul că pe zona sistemelor MANPADS serioase, adică cu adevărat portabile, există cerere dar foarte puțini spre nici un ofertant cu excepția polonezilor cu Piorun și  americanilor cu Stinger și ar fi o pâine bună de mâncat.

Așa că lucrurile merg foarte bine pe filiera germano-americană, mult mai puțin bine pe zona relațiilor franco-germane sau în general germano-europene pe zona apărării..

GeorgeGMT