Datorita relatarilor de pe front ale militarilor in termen, care constituiau baza fortei de interventie, frustrarile generate de servitutile razboiului, indoielile si stresul soldatilor s-au transmis treptat intregii populatii sovietice, care a inceput sa priveasca cu alti ochi pretinsa legimitate a invaziei „Noi suntem in Afghanistan pentru a sprijini acest popor prieten in lupta cu interesele capitaliste „, citat dintr-un film ce a arata lupta rusiilor cu afganii..
Acest lucru fusese posibil intrucat, profitand de mai extinsa mediatizare a unor conflicte din lumea occidentala (Ciad,Liban, Insulele Malvine ),oficialitatile sovietice au intretinut o cenzura stricta asupra oricarei informatii venite de pe front, afirmand spre exemplu in 1983, ca pana la aceea data, armata nu ar fi avut decat 6 morti si raniti, cand in realitate (asa cum se va afla ulterior)numai in cadrul armatei 40, care regrupa 4 divizii, 5 brigazi, 3 regimente independente, precum si unitatile de sprijin aferente, se inregistrasera 6262 de morti si 9880 de raniti. Culmea este ca si peste 25 de ani tot asa incercau sa ascunda numarul luptatorilor rusi cazuti in Cecenia.
In disperare de cauza organele de decizie militara au hotarat sporirea efectivelor luptatoare, prin angrenarea in actiune si a unor unitati care, desi valoroase, erau specializate in cu totul alt gen de misiuni, asa cum a fost cazul unitatilor si subunitatilor de cercetare. Initial, luptatorii acestora au operat din ascunzatorile situate pe inaltimile muntoase, unde deghizati in tarani se puteau misca nestingheriti, prin trecatorile din munti, controland toate miscarile insurgentilor. Ulterior au fost parasutate, la multi kilometri de obiectivele lor, tot mai multe grupuri de cercetare care se deplasau numai pe timp de noapte,organizau ambuscade, iar ziua observau drumurile de infiltrare.
Rezultatele actiunilor cercetasiilor au constituit in majoritatea situatiilor, reusite tactice incontestabile, dar fara urmari operationale majore, in derularea de ansamblu a conflictului. Cu exceptia imensului deserviciu pe care si l-au facut ei insisi trimitandu-si cercetasii in misiuni nespecifice, sovieticii s-au vazut in postura de a pierde razboiul informatiilor. In lipsa cercetasiilor in adancime, ei au fost nevoiti sa se bazeze, pe cercetarea aeriana, pe interceptarea traficului radio si pe cercetarea prin agenti. Aceste surse nu puteau insa sa furnizeze informatiile necesare in plan tactic, de cele mai multa ori sovieticii au esuat in incercarile de ai gasi pe mujahedini, sau au fost pusi in situatia de a lovi baze ale acestora la mult timp dupa ce fusesera deja parasite. Si totusi sovieticii reuseau sa obtina si rezultate bune in batalii mai importante, cum ar fi cea mai dura actiune in care au participat trupe ale Regimentului 345 Aeropurtat Independent, un regiment devenit faimos datorita luptatorilor sai darji.
Si iata o pagina de istoria acestui regiment in care au fost implicati luptatori din Compania 9, efectivul implicat fiind de 39 de oameni. Dar sa facem o mica trecere in revista a situatiei si operatiunii in care au fost ei implicati. Astfel ca in octombrie si noiembrie 1987, generalul Boris Gromov, comandantul Armatei 40, a organizat Operatiunea MAGISTRAL, care avea ca scop eliberarea drumului dintre orasele Gardez si Khost ultimul fiind in apropierea granitei cu Pakistanul (o importanta sursa logistica a mujahedinilor), fiind si o baza aeriana pentru elicopterele de lupta si fiind asediat de insurgenti de mai multi ani, astfel ca aprovizionarea se facea numai pe cale aerului si in acelasi timp ar fi fost si despresurat acest oras. Au fost pregatite importante efective pentru aceasta operatiune, dar rusii nu cunosteau mai deloc pozitiile de baza ale mujahedinilor, astfel ca au folosit un siretlic din WW2 : parasutarea unor manechine, care i-a atras pe insurgenti si astfel un avion de recunoastere a marcat bazele lor . Operatiune a inceput prin lovituri aeriene si de artilerie, apoi infanteria mecanizata s-a desfasurat si drumul a fost deschis. Dar pentru a asigura observarea drumului si controlul convoaielor, a fost trimisa Compania 9 pe un deal denumit Cota 3234, la 7 ianuarie 1988 fiind debarcati din elicoptere. Ei s-au apucat imediat sa isi asigure pozitiile, prin saparea de transee si adaposturi,dar la orele 15.30 au fost atacati de mujahedini prin tir de RPG, tunuri fara recul si mortiere. Parasutistii au cerut si asigurat date pentru foc de acoperire executat de artileria lor aflata la distanta. Apoi tirul insurgentilor a scazut si rusii si-au dat seama ca va urma un atac de infanterie, care a si fost executat din doua directii, semn ca insurgentii erau bine pregatiti militar, probabil in Pakistan. Dar parasutistii au rezistat si primului atac si celui de al doilea atac, din zorii zilei de 8 ianuarie iar mujahedinii s-au retras, dar probabil ca daca ar fi incercat un nou atac ar fi reusit, caci parasutistii aveau 6 morti si 28 de raniti si li se termina si munitia. Estimarile facute din mai multe surse spun va mujahedinii erau in numar de 200-250, in mare parte luptatori dintr-o organizatie pakistaneza „Berzele Negre”. In urma acestei actiuni 2 dintre cei decedati au fost decorati post-mortem cu ordinul de Erou al URSS, iar restul cu ordinul Steaua Rosie .
Ca o alta mentiune, Regimentul 345 a avut 282 misiuni, in care a acumulat 1560 de zile de lupta in razboiul din Afghanistan. De asemenea actiunea companiei 9 a fost si transpusa in 2005 intr-un film numit chiar „9 ROTA ” . Compania 9 un film ce a aratat aproape de adevar situatia prin care au trecut tinerii luati in armata si cadrele de la parasutistii rusi.
Pentru armata sovietica devenise din ce in ce mai clar ca acest razboi -in ciuda victoriilor tactice inregistrate – nu puteafi castigat. Aidoma americanilor in Vietnam, ea a ignorat faptul ca un razboi de gherila este in primul rand o competitie pe planul rezistentei psihice, al vointei nationale, o competitie in care victoria finala este determinata in mod hotarator de moral, de incapatanare si de dorinta de a supravietui .
La aceste capitole mujahedinii s-au dovedit net superiori sovieticiilor, in ciuda imenselor pierderi inregistrate: peste 1,3 milioane de morti; 5,5 milioane de afgani –o treime din populatia tarii dinainte de razboi – au fost siliti sa -si paraseasca tara ca refugiati, iar alte 2 milioane au migrat in interiorul tarii, din locurile de bastina.
Sovieticii au inregistrat peste 15000 de morti si disparuti, deasemenea au avut 469000de militari raniti sau incapacitati de imbolnaviri, in special hepatita si febra tifoida, adica peste 70 % din totalul efectivelor rulate de-a lungul intregului razboi.
Pierderile in armament si tehnica de lupta au fost la fel de graitoare: 118 avioane, 333 elicoptere, 147 tancuri , 1.314 transportoare blindate, 510 masini de geniu, 1.138 autostatii si puncte de comanda mobile si peste 11.000 camioane.
Un razboi pe care, din numeroase motive obiective sau subiective, liderii militari sovietici nu au avut abilitatea si putinta de a-l castiga. Un razboi care nu a facut decat sa intareasca o lectie veche de cand lumea: oricat de bine instruita, de bogata si de bine inzestrata ar fi o armata, nu poate invinge in lupta daca nu este pregatita psihologic, sustinuta moral si motivata pentru a castiga.
Istoria Parasutismului. Ultima parte
CaporalMusat
Sursa: cartea FORTELE SPECIALE, scrisa de colonelul VASILE SOARE si WIKIPEDIA
