NACA și zorii zborului supersonic

National Advisory Committee for Aeronautics (NACA) este o instituție federală a Statelor Unite ale Americii înființată în data de 3 martie 1915. După cum îi spune și numele, s-a ocupat de cercetare în domeniul aeronautic. Iar după cel de-al Doilea Război Mondial, unul din țelurile majore ale NACA a fost cercetarea în domeniul vitezelor supersonice. În 1958, pe fondul avansului URSS în domeniul zborului spațial, Congresul SUA a adoptat „National Aeronautics and Space Act of 1958”, care a creat o nouă agenție spațială civilă, NASA. NACA a predat oficial operațiunile către NASA la 1 octombrie 1958. Noua agenție urma să fie responsabilă de programele spațiale, precum și de cercetarea aeronautică, rolul NACA de până atunci.

Unii dintre voi au auzit poate de profilele NACA. De pildă, conform wikipedia, IAR-99 are o aripă cu profil NACA 64 A-214, ampenajul orizontal are un profil NACA 64A-009 iar cel vertical un profil NACA 64A-008… Produsul NACA din 1945 poate fi lecturat aici.

NACA si zorii zborului supersonic

Tunelul aerodinamic al NACA de la Ames Aeronautical Laboratory. Anno domini 1942 Sursa foto: NACA

Eu vă las în compania „X”-urilor…

12 comentarii:

  1. Eu nu înțeleg de ce au mai creat o agenție și ce sa întâmplat cu NACA ?!

    • Ceea ce facea NACA a fost preluat de NASA scrie in articol
      F 22 are un profil aerodinamic seria 6 NACA

      Aripa si profilul ei sunt foarte importante

      4
      • Am inteles ca NASA a preluat tot de la NACA dar de ce au desfintat NACA si au creaT NASA ?

        • Pt ca NACA nu studia comportamentul aparatului aerospațial in afara atmosfereii si unde nu exista portanță
          Pt asta s-a creat NASA ca sa studieze inclusiv zborul aerocosmic
          Iar la momentul creării NASA au fost preluati multi cercetători germani, operațiunea paperclip – s-a mai scris pe aici

          Este greu sa pornești intr-o noua direcție de cercetare
          Preluarea cercetării efectuate de NACA de către NASA a fost benefică
          Saturn 5, naveta spațială, etc etc

          3
  2. exista si profile Carafoli!

    4
    • culmea e ca stiam de profile Carafoli dar nu de cele de la NACA

      • Si Jukovski, si Clark si supercritice, etc….poate candva cineva va avea timpul si energia sa faca un articol despre profilele de aripa si cum se aleg – din consideratii aerodinamice, de usurinta in fabricatie, samd. Interesante sunt acum profilele specializate pt dimensiuni / numere Reynolds mici cu aplicatii la drone si microdrone. Nu prea cred c-au fost studiate serios pt ca erau domeniul amatorilor pana de curand. Traditional la aeromodelele macheta se folosea profilul original care se comporta mai prost decat la 1:1.

        • In viitor voi scrie, poate, ceva despre profile, pe blogul meu. In nici un caz insa, nu as fi de acord cu publicarea pe rummilitary… un site devenit de nesuportat.

          2
  3. Bag sama, în 1942 construiau niște clădiri care și acum ar fi moderne. Tunelul ăla aerodinamic din poză mi se pare SF. Asta în timp ce luptau pe două fronturi.

    3
  4. asta au facut si ”nemtia” dupa razboi, au clasificat totul pana si la culori, avem acolo standardul RAL unde precis si exact ”zice” ce culori sunt/este cutare si cutare si apoi poti porni o industrie in orice ramura, clasificarea materialelor, a proceselor industriale, a manufacturilor, a normelor metodologice, etc., este extrem de importanta mai mult decat se crede, nu poti dezvolta o industrie pana nu ai CLASIFICAT TOT inclusiv si norma de munca, etc.
    …si se vede unde sunt nemtii…

    2
  5. * Multumim:-)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *