Pentru a nu fi acuzat de discriminare, am ales să scriu astăzi despre un episod foarte drag mie precum și despre două nave care au toată admirația mea sinceră.
Nu știu câți dintre voi au intuit sau intuiesc despre ce vreau să scriu dar voi încerca să păstrez suspansul până ce nu voi mai avea de ales și povestirea mă va obliga să dezvălui protagoniștii.
Suntem în noaptea de miercuri 25 spre 26 Iunie 1941, în portul Constanța, la câteva zile de la declanșarea Operațiunii Barbarossa. Trecând euforia celebrului ordin al mareșalului Antonescu – „Ostași, vă ordon: Treceți Prutul!”, se poate considera că România a intrat cu acte în regulă în cel de-al Doilea Război Mondial. Rușii, beneficiind de bazele din Crimeea, au încercat deja vigilența și abilitățile antiaerienei din Constanța, în mai multe rânduri chiar. Navele noastre sunt dispersate în diverse poziții pentru a evita bombardarea lor de către aviația rusă. La 02:54, puitorul de mine „Regele Carol” aflat în larg la nord-est de Constanța începe virarea ancorei și se îndreaptă spre port, conform rutinei zilnice.
Distrugător Mărăşti FOTO Colecţie Constantin Cumpănă
Între timp, toate navele aflate pe mare ridică ancora și încep evoluțiile zilnice, „Mărăști”, unul dintre protagoniștii poveștii de astăzi, aflat la travers de Hotel Bellona pornește spre Tuzla unde încrucișează „Sborul”. La 03:58, de pe „Regina Maria” care vine din urmă sunt zărite suprastructurile a două nave, care la prima vedere par a fi distrugătoarele noastre de la Midia. Însă navele zărite măresc brusc viteza luând drum sud-vest și deschid focul. În mod cert nu sunt distrugătoarele noastre de la Midia…
Primele salve trase cad în bazinele mari ale portului Constanța încadrând crucișătorul auxiliar „Regele Carol” care efectua manevre de acostare.
Între timp, „Mărăști”, la 03:59, întoarce spre nord, dă armarea bateriei de 120 de mm și mărește viteza. „Mărăști” este echipat cu patru tunuri binate de 120 de mm, însă nu poate accelera mai mult de 22 de noduri din cauza unei turbine a cărei cămașă fusese fisurată, fisura fiind remediată doar prin sudarea unei plăci. Cealaltă navă românească, cea care zărise prima cele două nave, distrugătorul „Regina Maria”, întoarce și ea către nord, intrând astfel în linie de șir cu „Mărăști”. Deși mai nouă, mai mare și mai bine înarmată, „Regina Maria”, proaspăt venită de la Arsenalul Galați, mai are încă unele probleme tehnice iar echipajul este format din mulți oameni noi.
NMS Regina Maria
Asul de Pică și Asul de Caro, căci despre ei este vorba, având la bord nu mai puțin de patru viitori comandanți ai Marinei Militare Române intră în acțiune trăgând spre cele două nave inamice, a treia salvă încadrându-le pe acestea din urmă. Cele două nave, identificate ca fiind rusești, nu trag în cele două distrugătoare românești pentru simplul fapt că nu reușesc să le deosebească pe profilul înalt și întunecat al coastei. Lipsa radarului de la bordul navelor rusești își spune cuvântul.
La 04:15, una dintre cele două nave rusești pune pupa pe coastă și începe să lanseze nori de ceață artificială îndreptându-se spre larg la adăpostul acesteia. Este momentul în care, Nicolae Koslinski, elev, aflat la bordul lui „Mărăști” reușește să-și vadă bine adversarul: „catarg tripod, două coșuri, din care cel din față mai ridicat, siluetă puternică. Și viteză, viteză mare cu care se îndreaptă întâi spre est, apoi schimbă de drum scoțând nori groși de fum.” (Niculae Koslinski, Jurnal de campanie – 26 iunie)
La 04:19, „Mărăști” încetează tirul la peste 16.000 de metri, urmat de „Regina Maria” care încetează și ea focul la 18.000 de metri, la 04:22.
La 04:22 se aude prima salvă de câte trei a bateriei de coastă „Tirpitz” – tunuri de 280 de mm, următoarea salvă venind după aproximativ un minut.
Navele rusești continuă să tragă către port, ultimele lor lovituri căzând în preajma lui „Murgescu”.
La 04:22 – 04:25, în urma unei explozii imense, una din cele două nave rusești se scufundă repede cu pupa înainte. Cealaltă navă rusească își continuă fuga, fiind urmărită de focul bateriei „Tirpitz” care reușește să o încadreze, avariind-o.
Trebuie spus că, în tot acest timp grupul de distrugătoare de la nord, format din „Mărășești” și „Regele Ferdinand” la bordul căruia se afla și comandantul escadrei, comandorul August Roman, s-a menținut spre intrarea de nord a barajului de mine, comandorul Roman suspectând un dublu atac. Presupunerea sa a fost corectă, întrucât către ora 04:30 sunt zărite către sud-est două catarge la aproximativ 25.000 de metri distanță.
NMS Vijelia
„Vijelia” și „Viscolul” ieșite în mare cu ocazia alarmei date la 04:00 pun cap compas pe locul naufragiului. Către ora 09:00 „Viscolul” se întoarce cu o barcă la remorcă în care se găsesc 12 supraviețuitori, urmată curând de „Vijelia” care aduce alți 14 supraviețuitori. Printre aceștia se află și căpitanul navei rusești, comandantul Tyhov și mecanicul său șef. În total aveau să fie salvați 69 de marinari ruși.
Distrugatorul Moscova
Astfel află și ai noștri că nava scufundată este distrugătorul rusesc „Moscova” și că cealaltă navă este sora de clasă, „Harkov”.
Protagoniștii ruși ai acestui scurt dar intens angajament naval au fost două distrugătoare de clasă „Leningrad”, distrugătoare mari, conducătoare de formație. „Moscova” și „Harkov” merită toată admirația, fiind nave moderne, lansate și operaționalizate în a doua jumătate a anilor 1930.
Distrugatorul Harkov
Navele clasei aveau o lungime totală de 127,5 metri, o lățime de 11,7 metri și un pescaj de 4,06 metri, deplasamentul fiind de 2.582 de tone la capacitate de încărcare maximă. Navele se făceau remarcate prin armamentul principal compus din cinci tunuri de 130 de mm, amplasate în cinci turele și viteza maximă de 35 de noduri (după „Almanaco Navale” 1939), chiar 40 de noduri după Wikipedia, dezvoltată de trei boilere alimentând trei turbine cu aburi care la rândul lor antrenau trei arbori, întreg sistemul dezvoltând 49.000 de KW.
Armamentul secundar era compus din două tunuri de 76 de mm, două de 45 de mm, două lansatoare de câte patru tuburi lans-torpilă, 52 de bombe de adâncime anti-submarin, nava putând ambarca până la 115 mine.
La începutul războiului navele clasei erau dotate cu un sonar, inutilizabil însă la viteze mai mari de 3 noduri, radarul lipsind cu desăvârșire din dotarea lor. Ulterior, au beneficiat atât de sonar cât și de radar de artilerie furnizate de către britanici. Evident, „Moscova” nu a avut această șansă fiind scufundată în confruntarea din dimineața zilei de 26 iunie 1941.
Moscova
Despre „Moscova” putem spune că a intrat în serviciul flotei rusești de la Marea Neagră în 1938, în perioada de dinaintea declanșării Operațiunii Barbarossa efectuând mai multe vizite în porturile turcești.
Am observat că wikipedia atribuie lovitura fatală „Reginei Maria”. Nemții au susținut la rândul lor că ei sunt cei care au dat „Moscovei” lovitura finală, când de fapt au reușit doar să o încadreze pe „Harkov”, provocându-i mai multe avarii.
Mărturiile martorilor oculari tind să contrazică ambele afirmații de mai sus și, cel mai probabil, „Moscova” s-a scufundat după ce a lovit una dintre minele barajului ce proteja zona portului Constanța.
Crucisatorul „Pamiat Merkuria”
Trebuie spus că rușii nu erau la prima acțiune de acest gen. În primul război mondial (1 Noiembrie 1916) crucișătorul rus „Pamiat Merkuria” s-a apropiat în două rânduri, în zile diferite, de portul Constanța și, în ciuda rezistenței venite din partea bateriilor de coastă, fiind atacat de hidroavioane și chiar de către un submarin (ei așa au crezut, am mari îndoieli, interesantă însă psihoza submarinelor, având în vedere anul…), a provocat mari daune cu bombardamentul său portului Constanța. Trebuie totuși spus că, acțiunea crucișătorului rus a venit pe fondul retragerii masive a trupelor române din fața ofensivei germane, rușii urmărind să evite capturarea rezervelor de petrol din portul Constanța de către germani.
Operațiunea la care au participat „Moscova” și „Harkov” a fost însă una mult mai elaborată, implicând mai multe nave, atacul naval fiind coroborat cu un atac aerian. Gruparea de atac/lovire era compusă din cele două distrugătoare de clasă „Leningrad” iar gruparea de sprijin era compusă din crucișătorul greu „Voroșilov” și din distrugătoarele „Soobrazitelnîi” și „Smîșlenîi”. Cele două grupări trebuiau să se ralieze în largul Constanței și să efectueze bombardamentul împreună susținute fiind și de un atac aerian de diversiune.
Deși atacul naval și cel aerian nu au fost foarte bine coordonate, tunarii ruși au dovedit un bun antrenament trăgând nu mai puțin de 350 de lovituri de 130 de mm, în special asupra gării Palas unde se aflau un tren cu muniție și mai multe rezervoare de petrol, toate acestea fiind lovite și incendiate.
Norocul nostru a fost că navele rusești au fost zărite destul de repede de navele românești care au dat alarma și au ripostat imediat cu focul artileriei lor principale. Știm ce s-a întâmplat cu „Moscova”. După scufundarea acesteia din urmă, „Harkov” și-a continuat retragerea precipitată fiind la un moment dat încadrată de proiectilele bateriei „Tirpitz” care au cauzat distrugătorului o avarie semnificativă la mașini, viteza acestuia scăzând temporar la doar șase noduri. O nouă mină explodată în paravanul lui „Soobrazitelnîi” îl convinge pe „Voroșilov” să se îndepărteze chiar în momentul în care este zărit de „Regele Ferdinand” nu înainte de a trimite pe „Soobrazitelnîi” și „Smîșlenîi” să facă apărare AA pentru „Harkov”, avariat.
Toate navele rusești s-au întors la Sevastopol în aceeași zi.
Chiar dacă raidul rusesc a produs pagube deosebite gării Palas prin bombardamentul naval efectuat de cele două distrugătoare, pierderea „Moscovei” a compensat pe deplin „realizările” rușilor.
Niciunul dintre combatanții de la Marea Neagră nu au mai încercat pe parcursul războiului astfel de întreprinderi, îndeosebi datorită riscurilor la care erau supuse navele, rezultatele unui astfel de bombardament fiind nejustificate în raport cu valoarea navelor, ușor de pierdut datorită barajelor de mine.
Pentru forțele navale române aceasta a fost prima acțiune de război adevărată și primul angajament naval la care au luat parte navele noastre în cel de-al Doilea Război Mondial. Chiar dacă echipajele s-au comportat în general bine, obișnuite deja cu bombele atacurilor aviatice din zilele precedente, în mod cert, mai era loc de îmbunătățiri. După cum remarca și Nicolae Koslinski, pe atunci elev la bordul lui „Mărăști” după cum am spus mai sus, se produseseră multe rateuri iar salvele fuseseră în general rare. „Nu deschizi încă focul, domnule?” întrebase cu oarecare iritare comandantul secund Săvulescu pe directorul de tir, văzând că prima salvă întârzie. Spre exemplu „Regina Maria” a tras în total 23 de lovituri.
Trebuie menționat că ambele distrugătoare românești participante la bătălie erau dotate cu instalații moderne de tragere centralizată. Directorul de tir de pe „Mărăști” era un ofițer cu experiență, căpitanul Ion Tocineanu iar pe „Regina Maria” directorul de tir era un ofițer mai tânăr, însă apreciat, căpitanul Ion Mihalcea. Datorită profesionalismului lor, a treia salvă trasă de navele românești a fost încadrantă.
Lipsa de experiență de luptă s-a simțit într-o mică măsură și printre membrii echipajelor: astfel prima salvă a spart geamurile comenzii de navigație unde aveau să rămână doar comandantul Eugen Deleanu și timonierul, un sub-maistru mecanic a dat buzna în stația electrică a centralei de tir lovind un convertizor, câțiva dintre servanții de la tunuri s-au speriat la auzul salvelor, dar în general oamenii au stat liniștiți și și-au văzut de treabă la posturile lor.
S-ar părea că recent, în anul 2011, o echipă mixtă de scafandri din Ucraina, Federația Rusă și România, utilizând sonare și aparatură GPS, a reușit să localizeze epava navei „Moscova” care se află scufundată în apele teritoriale ale României, la aproximativ 12 Mm de țărm, la adâncimea de 42 m. Din păcate eu nu am găsit mai multe informații privind o eventuală concluzie a acestei echipe de natură a elucida cauzele scufundării distrugătorului rusesc nici măcar pe site-ul Fundației Respiro Underwater Research care a reprezentat partea română cu ocazia scufundărilor.
Ar fi poate util ca scafandrii noștri militari să își desfășoare una dintre aplicațiile anuale în acea zonă, investigând, filmând și fotografiind epava, totul sub egida Muzeului Militar al României, pentru a elucida o dată pentru totdeauna cauzele dispariției subite a navei rusești. Ar fi o misiune de tipul celei de descoperire a atâtor nave celebre care au brăzdat mările dar ar fi frumos să facem lumină în ceea ce privește această fărâmă de istorie navală românească.
În link-ul atașat la bibliografie găsiți un filmuleț de aproximativ 1,5 minute, însă din acest filmuleț nu se disting avariile distrugătorului rusesc, avarii care trebuie să fi fost semnificative.
Tot 130 de mm au și tunurile uneia dintre cele mai puternice nave din flota Mării Negre, crucișătorul purtător de rachete de clasă „Slava” – „Moscova”, nava amiral a flotei rusești la Marea Neagră. Dar asemănările se opresc aici…
Mulți pasionați apreciază arhitectura navală deosebit de elegantă a navelor acestei clase, inclusiv subsemnatul. Crucișătoarele clasei „Slava” au fost concepute în anii 1960 în jurul sistemului de rachete P500 – Bazalt. Misiunea lor principală este atât de a ataca navele mari de suprafață ale inamicului (portavioanele americane de exemplu) dar și de a asigura grupărilor navale rusești apărarea anti-aeriană.
În esență vorbim de niște nave vechi, „Moscova”, fiind lansată la apă în 1979 sub denumirea „Slava”, operațională din 1982, și cărora, cel puțin pentru moment, rușii nu le-au construit un înlocuitor. Și probabil că nu o vor face prea curând.
Asta nu înseamnă că „Moscova” zilelor noastre nu este o navă redutabilă. Nu o să insist în enumerarea tuturor sistemelor de armament de la bordul „Moscovei” de azi, pentru asta există wikipedia. O să încerc însă, pe cât posibil, în limita priceperii mele limitate, să punctez unele caracteristici care mi se par mai importante…
Astfel, timpul în care nava trece în alertă de luptă este estimat la aproximativ 12 minute. Nava are o autonomie de 30 de zile și nu există limitări în ceea ce privește navigabilitatea, aceasta fiind proiectată să facă față mării indiferent de forța sa. Principalele sisteme de arme sunt utilizabile în condițiile unui ruliu de până la 15 grade, unui tangaj de până la 5 grade și ale unui vânt de până la 72 de km/h. Un vânt de până la 72 de km/h este echivalat de scara Beaufort cu o mare de forța 8, ceea ce nu e rău deloc pentru că pe o astfel de mare valurile au între 6 și 7,5 metri înălțime. Este suficient să vezi cum face o corvetă Tetal 2 pe o mare de forța 5 ca să înțelegi cât de bine stă rusoaica la capitolul calități nautice.
Evident dimensiunile ei explică în parte aceste capabilități, nava având în standard un deplasament de 9.380 de tone, o lungime de 186,4 metri, lățimea de 20,8 metri și un pescaj maxim de 8,4 metri la bulbul prova.
P 500 Bazalt
Nava este surprinzător de „primitoare” cu echipajul ei, de până la 485 de persoane, condițiile la bord fiind chiar confortabile. Nu putem totuși să nu observăm că echipajul este unul destul de numeros, cel puțin în conformitate cu ultimele standarde, vechimea conceptuală a navei spunându-și cuvântul.
Armamentul principal este dat de cele opt lansatoare duble ale rachetelor „Basalt” având ca principal scop distrugerea țintelor navale de mare importanță, putând fi trase individual sau în salvă. Achiziția țintei se face cu ajutorul informațiilor primite prin satelit, de la TU-95 RTS sau cu ajutorul elicopterului naval ambarcat. Rachetele „Basalt” au o rază de acțiune de 550 de km, capul de luptă putând fi convențional sau nuclear. Însă ca se le poți folosi la potențialul lor maxim trebuie să fii capabil să faci și detecția și achiziția unei ținte aflate la asemenea distanță.
Armamentul anti-aerian principal este constituit de sistemul „Fort” destinat să distrugă ținte aeriene de toate dimensiunile indiferent de altitudinea la care zboară. La bordul navei se află 64 de rachete amplasate în opt lansatoare verticale, rotative. Sistemul are o rază de tragere de 5 până la 75 de km și un timp de reacție în misiune de 16 până la 19 secunde, antena sa radar rotativă asigurând urmărirea simultană a șase ținte (informație de pe net). Dacă cifrele sunt cele corecte (mi se pare foarte puțin) atunci nu există comparație cu capabilitățile antiaeriene ale sistemelor occidentale amplasate la bordul unor nave similare.
S 300 „Fort” pe „Moskva”
„Moscova” poate detecta submarinele de la circa 15 km în condiții hidrologice favorabile cu ajutorul sistemului de luptă anti-submarin SJC „Platinum” care furnizează datele culese fie CMS-ului (Combat Management System) navei, fie direct sistemului de tragere al armelor anti-submarin. Principalele arme anti-submarin de la bordul „Moscovei” sunt torpilele SET 65 de 533 mm care au o viteză de 40 de noduri și o rază de până la 16 km iar cele secundare sunt cele două lansatoare de bombe de adâncime reactive RBU 6000. La bordul „Moscovei” sunt 10 torpile și 144 de bombe reactive de adâncime.
SET 65 – 533MM
Detecția și achiziția țintelor este făcută cu ajutorul radarului MR-800 „Flag” folosit pentru detecția țintelor aeriene și a sistemului „Corvette”. Totodată, „Moscova” deține și capabilități ELINT/SIGINT.
„Moscova” este prima navă din clasa sa fiind lansată la apă în 1979 și operaționalizată în 30 Ianuarie 1983 sub numele „Slava”. Nava a asigurat securitatea delegației sovietice conduse de Mihail Gorbaciov la Malta, cu ocazia întâlnirii dintre acesta și George Bush, din Decembrie 1989. Nava s-a întors la Nikolayev în Decembrie 1990 în vederea efectuării unei revizii generale și a unei modernizări care ar fi trebuit să dureze opt luni însă a rămas în șantier până la sfârșitul anilor 1990 din lipsă de finanțare. În primii cinci ani nava a fost realmente îngrijită de echipaj și din donațiile unor oameni de bine. Este redenumită „Moscova” în 22 Iunie 1995.
A revenit în flota Mării Negre în data de 21 Iulie 1999 fiind ancorată la Sevastopol. În Aprilie 2000 a revenit în serviciul activ, având număr de bordaj „121”.
În Aprilie 2003 „Moscova” a devenit nava amiral a flotei Mării Negre. A participat la exerciții comune cu marina indiană dar și la războiul din Georgia, fiind chiar staționată capitala Abhaziei, Sukhumi.
În 3 Decembrie 2009 a fost dusă în șantier pentru reparații la opera vie și revizie, ocazie cu care a fost și vopsită. Inițial a fost programată pentru reparații capitale și modernizare în 2015, lucru care nu s-a întâmplat din motive de buget și lipsă de nave rusești la Marea Neagra și, conform surselor rusești, s-ar putea întâmpla anul acesta.
Mult mai recentă este trimiterea ei în Siria după ce turcii le-au doborât rușilor un avion care le violase în mod repetat spațiul aerian, scopul prezenței „Moscovei” în zonă fiind în principiu cel de interdicție aeriană.
În final, câteva gânduri…
Al Doilea Război Mondial ne-a arătat importanța deosebită a operațiunilor de minare și deminare. Marina română operează în prezent patru dragoare maritime lansate în anii 1980, în perioada de dinainte de Revoluție. Deși în planurile de înzestrare care au tot circulat în ultimii ani era prevăzută achiziția unor nave noi, veșnicele constrângeri bugetare precum și neglijarea totală a marinei din ultimii ani au condus la o reevaluare a acestui program, ultimele anunțuri prevăzând modernizarea dragoarelor maritime existente. Să sperăm că așa va fi!
Apoi, nu pot să nu remarc, cu amărăciune, disproporția evidentă dintre flota României de atunci (Al Doilea Război Mondial) și cea de acum, din anul de grație 2016. Cred că, fără putință de tăgadă, „Moscova” zilelor noastre ar putea „rezolva” relativ ușor întreaga noastră flotă de astăzi, asta cel puțin până la înarmarea fregatelor Type 22R.
Însă, deși impresionantă la prima vedere, apreciez că „Moscova” este inferioară navelor occidentale similare, îndeosebi în ceea ce privește sistemul de management al luptei (CMS-ul) și electronica, care par să nu fi fost modernizate recent (vezi de exemplu consolele de lucru din filmulețul din link-ul de mai jos), lucru confirmat, speculez eu, și de intenția rușilor de a moderniza radical nava. Mult mai periculoase mi se par în acest moment navele Proiect 11356, fregatele de clasă „Admiral Grigorovich”, fiind planificate șase unități, toate cu destinația Marea Neagră. În momentul în care cuplul regal va fi înarmat, situația se va schimba în bine pentru noi, însă cele două fregate trebuie completate cu cele patru corvete promise. Să sperăm că și acest lucru se va întâmpla! Curând!
În final aș vrea să fac un apel către cei de la Muzeul Militar: Oameni buni, istoria este importantă! Ea ne aduce în permanență aminte ce am fost, de unde venim și ne poate da indicii încotro să ne îndreptăm! Haideți să facem ceva și pentru istoria marinei române… Aveți aici, în prima parte a povestirii, o pagină de istorie necompletată. Nu vreți să o completați?
Nicolae
Bibliografie:
„Marina Română în al II-lea Război Mondial”, Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, Vol. I, publicat sub egida Ligii Navale Române
https://en.wikipedia.org/wiki/Leningrad-class_destroyer_leader
http://www.reporterntv.ro/stire/epava-distrugatorului-moscova-a-fost-descoperita-dupa-70-de-ani
http://www.globalsecurity.org/military/world/russia/1164.htm
https://en.wikipedia.org/wiki/Admiral_Grigorovich-class_frigate
Excelent articol. Mi-ati facut o dimineata frumoasa. Cu stima….
Foarte bun.
BSDA….IAR 99…..:) sa va duceti sa vedeti!
Felicitari, un articol superb! Subscriu la apelul catre Muzeul Militar, apel ce-ar trebui s-ajunga si la „urechile” celor de la Muzeul Marinei din Constanta. Felicitari, din nou!
Stiti cumva in ce an s-a stins dl Koslinski?
@ Nicolae
Frumoasă lectură pentru o însorită dimineață! 🙂 Îți mulțumesc!
Oricand citesc cu placere despre episodul cu pricina 🙂
In privinta timingului operatiunii apar ceva diferente dar stiti ca la noi este ca la italieni in privinta potrivirii ceasurilor.
In plus, fiecare martor al actiunii a inteles-o prin filtrul propriei pregatiri militare si al propriiilor emotii.
Redau aici timeline-ul episodului cu pricina, asa cum apare in cartea lui Jipa Rotaru si Ioan Damaschin: „Glorie si drama. Marina Regala Romana 1940-1945”:
„La orele 4 a.m., din 26 iunie, un grup de avioane sovietice a atacat orasul si portul Constanta. La aceeasi ora, grupul de nave „Moskva” venind din directia nord-est, dupa ce navele au lasat la apa aparatele paravan antimina, a reusit sa forteze barajul de mine in dreptul localitatii Agigea si sa patrunda spre coasta. La orele 04.10 cele doua nave au deschis foc puternic de artilerie cu tunurile de 130mm asupra garii Palas si portului Constanta.
In acel moment, navele romanesti aflate in mare, particpante sau martore la actiune, ocupau pozitii astfel:
-submarinul Delfinul, in larg la cca 50 Mm, in raion de supraveghere; -canoniera Eugen Stihi, la ancora, langa Agigea, gata de a respinge atacul aviatiei inamice;
-torpilorul Zborul, in dreptul Capului Tuzla, in serviciu de supraveghere a barajului de mine;
-distrugatorul Regina Maria, intre Carmen Sylva (Eforie Sud) si Eforie Nord cu masinile in balans, gata sa intervina pentru apararea a.a. din zona.
La orele 3.58 (exista diferente de cateva minute in consemnarea acelorasi evenimente in Jurnalele de lupta ale navelor) distrugatorul Regina Maria a primit informatii despre existenta navelor inamice de la distrugatorul Ferdinand(?, cred ca de la Marasti) si a luat drum de apropiere, nord-est, pentru a ajunge la distanta de tragere. Distrugatorul Marasti, aflat in misiune de patrulare (incepand cu orele 03.00) intre Eforie Nord si Tuzla, navigand in drum sud-est cu viteza de 19 Noduri, la 2Mm distanta fata de litoral, a zarit, la nord-est de pozitia sa, in semiobscuritatea zorilor, la cca1-2Mm, doua nave mari de lupta cu viteza mare, in drum sud-vest. Presupunand ca acestea sunt crucisatorul Kirov si distrugatorul Taskent, a informat pe distrugatorul Regina Maria despre cele observate intorcand, totodata, spre nord (luand drum de apropiere 10 grade).
Primele salve ale navelor inamice au cazut in interiorul portului, incandiind o magazie de langa Gara maritima. Gara Palas, obiectiv mult mai vizibil, a devenit tinta unui tir rapid si nimicitor, in urmatoarele 10 minute fiind trase, in total, nu mai putin de 350 proiectile. Faptul releva, pe de o parte buna pregatire a artileristilor sovietici si, pe de alta parte, performantele artileriei lor navale.. Au sot incendiate un tren german de munitie, unul cu cisterne de petrol, iar linia ferata a fost avariata.
La orele 04.12 distrugatorul Regina Maria, ajuns in pozitie favorabila de tragere a deschis focul, salvele incadrand navele inamice. Navele proprii fiin in apropierea coastei si avand-o ca fundal nu au fost observate in primele momente de inamic, acesta punand salvele pe seama artileriei de coasta de calibru mediu.
La orele 04.19 a deshis focul si distrugatorul Marasti. Navele inamice au incetat tragerea, intorcand cu toata viteza la drum opus pentru ruperea contactului si iesirea din baraj si de sub tirul artileriei. In acel moment inamicul a observat navele romanesti in dreptul localitatii Agigea si au lansat perdele de fum pentru mascare. Tirul de pe distrugatorul Marasti a continuat cca 4 minute, timp in care a fost avariat Harkov.
Dupa iesirea se sub protectia perdelei de fum, asupra navelor inamice, care se indapartau cu toata viteza, s-a abatut tirul bateriei germane de 280mm, Tirpitz , a carei eficacitate era binecunoscuta.
In lumina zorilor, la orele 04.23, pe cand navele ieseau din barj, s-a putut vedea, chiar de la mare distanta, o puternica explozie urmata de ruperea in doua a liderului Moskva si scufundarea acestuia. Harkov, avariat, a continuat deplasarea cu viteza redusa, indepartandu-se de barajele de mine.”
Dincolo de inerentele diferente intre relatari, n-am inteles de ce Marasti, care era cel mai aproape de navele sovietice, a deschis focul abia la 04.19, fata de 04.12 Regina Maria si, mai ales, de ce nu le-a atacat cu torpile, avand in vedere distanta mica, Marastiul avand 4x450mm lanstorpile.
In cartea mentionata de mine se vorbeste despre 9 lanstorpile la bordul Mosvkei dar autorii confunda, Moskva si Harkov apartinand clasei Leningrad, cu 2x4x533mm, in timp ce Tashkent era cap de serie al clasei cu acelasi nume, cu 3x3x533mm si sase tunuri de 130mm in trei turele duble.
PS1: Poza cu Regina Maria este facuta undeva prin 43-44, dupa ce au inlocuit turela a doua de 120mm cu un tun antiaerian de 88mm. Se vede diferenta fata de turela prova.
PS2: Distrugatoarele clasei M (Marasti si Marasesti) au avut 5 tunuri de 120mm, nu 4. Doua turele duble (prova si pupa) si o turela simpla, pe reduta, in zona centrala. Chiar daca relatarile sunt contradictorii, se pot gasi pe net unele imagini in care se vede turela simpla. In plus, am avut ocazia sa vad o macheta a navei, la fosta Brigada de Marina de la Tulcea.
Eroule, multumesc pentru completari si indeosebi pentru titlul citat! 🙂
O sa caut cartea la anticariat.
Esti sigur ca s-a renuntat la un tun de 120 in cazul reginei? Stiu ca armamentul secundar antiaerian a suferit multe modificari de-a lungul razboiului la mai toate navele marinei regale, dar in general cel principal a fost lasat in pace.
O sa caut sa vad prin ce mai am pe acasa despre clasa M.
Sigur. Se si vede ca turela 2 arata altfel, pare doar un scut, iar tunul e mai mic.
Am gasit si o referire la asta dar nu ma intreba de link.
Ma uitai mai atent la poza, asa este, e altceva in fata comenzii…
Da-l naibii de link, tot cartile-s baza.
Although the Sidewinder was developed as a short-range missile meant for close-in kills, the Block II’s range has been “about doubled,” Stoneman said, making it into a “beyond-visual-range” weapon.
http://www.seapowermagazine.org/stories/20160516-missiles.html
Leading US presidential rivals Hillary Clinton and Donald Trump have both signaled the US could scale back its commitments to NATO if allies don’t step up to the plate and meet the alliance’s 2 percent spending target.
http://www.defensenews.com/story/defense/international/europe/2016/05/17/saab-chief-spike-nato-spending-would-tax-industry/84507764/
http://m.ziare.com/afaceri/armata-isi-face-blindat-nou-la-o-fabrica-din-romania-e-prima-comanda-dupa-24-de-ani-1422207
Scuze pentru off topic…. dar este adevarat? S.a ajuns la un acord sigur in privinta asta? Ca de povesti asemanatoare sunt satul…
Eu unul sincer nu mai speram la asa ceva… eram 99% sigur ca se va apela din nou la cumparaturi externe sh… sau ceva noi.
Daca este treaba serioasa cred ca.i un pas foarte mare pentru industria romaneasca de aparare…
inca se negociaza… inclusiv productia partiala la noi.
Ca tot am vazut-o pe coana Florica, cand se da sentinta definitiva in dosarul cu case pentru generali? Parca era luna asta …..
Daca-r fi sa pariez as spune GDLS… 🙂
Multumim pentru articol! Excelent!
Frumos, bravo pentru straduinta! Eu sunt mai carcotas 🙂 insa ..
Lasand la o parte actiunea vitejeasca a maretului nostru popor impotriva cotropitorului de la rasarit de care sunt foarte mandru chiar si la asa mare distanta de ani as vrea totusi sa aduci o completare absolut necesara pe partea tehnica .
Dat fiind ca scufundarea Moscovei (ce rezonanta frumoasa) este discutabila poti sa ne detaliezi cateva caracteristici despre asasinul tacut ,mina responsabila de presupusa victorie?
Ma gandesc ca stiind caracteristicile ei, cat si raionul in care a fost plantata avand si dimensiunile navei se pot face niste extrapolari care sa indice daca o mina de tipul celor folosite de romani pot rupe o nava de tipul Moscovei in doua daca aceasta a avut norocul nostru sa treaca prin barajul respectiv!
Din ce am gasit in cartea mentionata mai sus, sistemul de baraje cuprindea barajele propriuzise si minele de protectie, fara a se specifica daca au fost tipuri diferite de mine.
Oricum, o singura mina nu rupea in doua o nava de 3000 tone. Cel mai probabil, a detonat vreo magazie de munitie a navei.
Carcotelile constructive se accepta! 🙂
Sigur am pe undeva o harta cu asezarea barajelor de mine, o sa caut sa vad daca gasesc si despre minele instalate si vin cu o completare.
Minele in general erau foarte periculoase pentru ca faceau gauri sub linia de plutire, unde de cele mai multe ori sunt si magaziile cu munitii.
In acea actiune paravanele antimina ale navelor sovietice au avut foarte mult de lucru si, este posibil ca Moscova sa fi lovit chiar doua mine, nu stiu la ce distanta erau instalate minele barajului.
Cercetez si revin!
Asteptam noutatii de la Expomil cei care ajungeti pe acolo .
stire stire cica va fi prezent si elicopterul de atac bell zulu la bucuresti sa fie adevarat
Frumos articolul!Multumesc si celor care au adus completari in speta Eroul Bula!
Domnilor, va multumesc pentru aprecieri! 🙂
fabulos articolul, l-am citit de cateva ori! de remarcat faptul ca la vremea aceea eram mai „inspre” egalitate cu rusii in ce priveste flota la Marea Neagra… == in sensul in care le puteam provoca pierderi mai mari decat cred ca le-am putea provoca acum…
poate preluati articolul asta
http://www.tolo.ro/2016/05/18/ne-am-trimis-soldatii-pe-frontul-nato-cu-dezinfectanti-diluati-intrebat-de-gazeta-mapn-recunoaste-trupele-romanesti-din-afganistan-irak-si-bosnia-au-folosit-in-ultimii-10-ani-biocide-hexi/
este interesant ca exista 3 relatari diferite ale cauzei scufundarii moskva,
una de la nemti care spune ca bateria tirpitz a facut toata treaba,
una de la rumani care spune ca a fost o treaba a barajului de mine si alta ca ar fi fost isprava lui marasti,
distrugatoarele astea de asi cu nume reagliste erau ca si astazi bune mai mult de parada au asteptat intai focu inamic abia dupa aceea s`au gandit daca sa inceapa sa traga desi era o incursiune in apele teritoriale rumane = curat patriotzi si comandanti asisderea, daca`ì trimitea la un BD poate le revenea spiritu`combativ
pana la urma, obiectiv, daca scufundarea moskva a fost reusita barajului de mine inseamna ca a fost norok si cam atat
daca aveau instalatie si echipamente dupa cum rezulta din articol navele ruse inamice trebuiau urmarite si lichidate, parerea mea, mai ales ca harkovu fusese avariat si mergea cu viteza redusa – lasarea acestuia sa ase intoarca insemna o ocazie pt. rusi de repararea si repunerea in lupta – pana la urma harkovu pe wiki apare distrus in `43,
lipsa totala de viziune, strategie si comanda pt. navele rumane
degradare militara ar scrie pe capu`comandantilor distrugatoarelor de asi dupa mintea mea,
Sboru si Vijelia care au luat soldatii naufragiati toata stima,
Ce bine ca nu e dupa mintea ta pentru ca dupa umila mea parere oamenii au procedat corespunzator situatiei tactice la acel moment.
Cu tot respectul dar oamenii aia buni de nimic, in opinia ta, au facut convoierile din anii urmatori scufundand si submarine rusesti pe parcurs, au evacuat soldatii romani, au facut destule as zice eu. Dar poate ca gresesc…
Am mai facut noi din astea ca la stadion de genul pe ei pe mama lor prin WW 1 si au murit o multime de oameni nevinovati…
fara suparare da la razboi daca lasi adversaru sa scape cu tehnica cu tot e grav,
si e vorba de distrugatoare, nu de biciclete,
io nu am spus ca oamenii nu au fost buni de nimik,
io am spus ca trebuiau cercetati si degradati ca nu si-au facut treaba,
sincer cred ca distrugatoarele rumane nu au tras pana nu s`a trezit conducerea din somn de aceea este distanta de timp intre salvele rusesti si cele rumane,
ca a fost o comanda unica sau era separat da cu aceleasi obicee este tot una,
apoi sa pui semnu egalului intre scufundarea moskva si faptu ca acest vas impreuna cu harkov au bombardat garnituri intregi de tren si gara de pe mare pana s`au saturat este mult
daca aveam marina aia trebuiau sa isi faca treaba,
presupun ca luau solda salar,
io daca nu`mi fac treaba ma da patronu` afara in secunda 2,
si cred ca la fel era si WW2 pt. orice angajat al fabricilor patriei,
la razboi cu atat mai mult nu te joci cu sansele, pt. ca risti viata soldatilor tai in viitor sau cei din alte arme
nu rezulta din articol dar presupun ca in raionu in care s-a purtat lupta afara de moskva si harkov mai erau puzderie de nave rusesti – eliminarea completa a acestora ar fi insemnat poate reducerea piederilor de vieti rumane de la asediul Odesei si posibilitatea atacarii de pe mare a acestui oras – a fost vorba de aproape 100.000 de rumani, fata de care cateva submarine si moskva sunt nesemnificative
asa ca io zik ca comandatii distrugatoarelor au gresit de data asta permitand unei parti a flotei ruse sa se intoarca in Crimea si sa puna probleme mari la Odesa,
ca au facut de alte dati fapte mari de arme toata stima, dar de data asta au gresit, cel putin la mintea mea.
am gresit in parte
in articol apar si crucisatoru greu Voroșilov, Soobrazitelnîi și Smîșlenîi,
io zik ca trebuia angajata lupta cu ei,
mai ales ca Soobrazitelnîi și Smîșlenîi incercau sa faca paravan pe langa harkov,
noi aveam Marasti, Ferdinandu, Rejina Maria, Stihi si restu navelor mai mici,
avand in vedere retragerea navelor ruse trebuia atac,
sansa distrugerii inamicului nu se intoarce oricat ti`ai dori,
iar piederile de la Odesa s`au datorat si faptului debarcarii de ajutoare de catre marina rusa,
eliminarea navelor ruse in 25-26 iunie ar fi creat premisele unei cuceriri mai usoare a orasului Odesa, prin posibilitatea atacarii de pe mare de catre marina rumana
Hai sa incerc sa-ti explic, dupa mintea mea, de ce au procedat cum trebuie cei de la comanda:
1) cele patru distrugatoare erau principala forta a marinei romane si cu greu puteau fi inlocuite in caz ca era pierdut vreunul. Nemtilor nu le ajungeau ale lor daramite sa trimita vreunul in Marea Neagra… Ceilalti aliati ai nemtilor nu aveau asa ceva;
2) forta ruseasca atacatoare era condusa de Vorosilov, crucisator nou, cu tunuri de 180 mm: https://en.wikipedia.org/wiki/Soviet_cruiser_Voroshilov alaturi de care mai erau inca doua distrugatoare noi: https://en.wikipedia.org/wiki/Soobrazitelnyy-class_destroyer ;
3) Pasele de navigatie de intrare/iesire in/din barajul de mine ce proteja Constanta erau pe la Nord, la Midia si pe la Sud la Tuzla. Orice incercare de a iesi prin alte parti insemna sa ai sanse mari sa lovesti o mina. Ca sa urmaresti navele rusesti trebuia mai intai sa iesi din baraj si dupa sa incerci sa te apropii de ele, ceea ce era: (i) greu, navele rusesti fiind toate capabile sa dezvolte 35 de noduri si (ii) o prostie, pentru ca pana sa intri tu in distanta de tragere a tunurilor noastre de 120 de mm te pisau rusii marunt cu tunurile lor de 180 de mm si 130 de mm pana te luau bazdacii;
4) dintre navele noastre, 3 distrugatoare erau capabile sa sustina viteze de peste 30 de noduri, una era limitata la 22 de noduri. Canonierele luau maxim 15 – 16 noduri, restul erau crucisatoare auxiliare, adica foste pasagere rechizitionate de marina iar un tun si vopseaua de camuflaj nu le facea nave de lupta. Singurele capabile sa urmareasca navele rusesti erau torpiloarele dar o salva incadranta de 130 de mm le facea pilaf. O sansa ar fi fost pentru Delfinul sa incerce o torpilare dar comunicatiile atunci nu se faceau ca acum…
5) Nu existau radare, prin urmare comandantii romani nu aveau cum sa stie cat de mare era forta atacatoare. Din acest motiv comandorul Roman le-a mentinut pe Ferdinand si pe Marasesti la intrarea barajului dinspre Nord si bine a facut, pe acolo venea Vorosilov cu celelalte doua distrugatoare. Detectia navelor inamice se facea cu o buna veghe la bord, cu binoclul si cu telemetrul navei si atat. Iti doresc sa faci un cart de 4 ore, iarna, pe comanda deschisa a unui distrugator de WW2, pe o mare de forta 6-7, timp in care trebuie sa scanezi marea cu binoclul din dotare si daca vezi ceva sa dai si un relevment corect repede;
6) ce trebuia facut era sa se atace aerian navele si cam atat… Dar probabil nu aveau mare lucru disponibil.
P.S. 7) Plus ca in zona e foarte probabil sa fi fost si niscaiva submarine rusesti asteptandu-ne sa facem exact ceea ce spui tu ca ar fi trebuit sa facem.
Ordinul de baza pe care ai nostri il aveau era cel mai probabil sa nu riste navele pentru simplul motiv ca erau foarte greu de inlocuit si se anticipau deja convoierile care au urmat.
ce vremuri!cand aveam o flota care nu doar facea fata flotei marii negre dar ii mai scufunda si nave.acum,vorba autorului,cu o salva de 8 rachete bazalt ramanem fara cele 3 fregate,canoniere si submarin. cica rachetele astea au fost concepute sa lupte impotriva portavioanelor americane.erau lansate in salve de 8:una urca la altitudine iar celelalte ramaneau la rasul apei si primeau date despre tinta de la prima.daca aia era doborata ii lua locul alta din cele ramase.
Ii scufunda chiar si submarine! 🙂
Apropos, parca mai este o versiune cu privire la scufundarea navei sovietice,ar fi fost torpilata din greșeală de un submarin sovietic. Știe cineva mai mult?
Asta e chiar culmea… cu submarine din ww1 se pregateau rusii de atac asupra Constantei in deruta primelor zile de razboi in 1941. Alta gogorita mai mare nu gaseai? Cum ca ar fi adormit capitanul trotilat cu vodca si i-a scapat trabucul pana in magazia navei? Daca ar fi fost vrrun submarin sovietic prin zona l-ar fi detectat ai nostri dupa retragerea escadrei sovietice.
@reis, mai omule,sovieticii avea submarine destul de moderne la Marea neagra, iar la ce ma refer eu este o teorie pe care am citit -o pe site-uri de la noi. Un submarin sovietic ar fi confundat Moscova cu un distrugător românesc, promit sa ma informez și sa dau și o sursa mâine când ajung acasă (acum scriu de pe smartphone)
Este o speculatie ca oricare alta dar nu cred. Cel mai probabil Moscova a lovit o mina.
Povestea asta semana un pic cu cea a lu’ nea Baselu cand datu el foc la nave de arse un port intreg fara ca cineva sa fie vinovat de acest lucru 🙂
Este imposibil ca o lovitura de 120 mm trasa de RM sa provoace o avarie atat de mare incat sa scufunde un distrugator in cateva minute
Tirpiz incadrase pe Harkov deci ramane varianta cu mina sau cea care s-a mai vehiculat ca ar fi fost scufundata din eroare de un submarin sovietic