In luna septembrie Statele Unite, impreuna cu alte 30 de tari, au executat manevre militare ample in zona Golfului Persic. Aceasta desfasurare enorma de forte a avut in vedere, printre altele si mentinerea Stramtorii Hormuz libera pentru navigatie, in cazul in care cineva, nu se spun clar cine, ar avea intentia de a bloca traficul prin Stramtoare. De precizat faptul ca 40% din traficul mondial cu petrol se desfasoara prin respectiva Stramtoare.
Obiectivul principal al exercitiului miltar numit, International Mine Countermeasures Exercise 2012 (September 16-27), a avut ca scop vanatoarea de mine.
Acum stim cu totii pentru ai carui ochii si urechi s-a facut aplicatia, si mai ales in ce context! Un posibil conflict cu Iranul ar putea determina statul islamic sa incerce macar sa blocheze traficul petrolier din zona. Acelasi lucru l-ar putea incerca Iranul si in cazul in care ONU ar hotara sa boicoteze cu totul petrolul iranian, declarand astfel un embargo total asupra Iranului.
Bineinteles ca iranienii fac mare tapaj de capacitatea lor de perturba traficul naval in Hormuz si promit moartea si scufundarea multor petroliere vestice, daca cineva ar indrazni sa se ia de ei. Numai ca, destul de obisnuit in astfel de cazuri, vointa este mult mai mare decat putinta.
Iranul nu este insa la prima incercare de a bloca Hormuzul. In anii razboiului cu Irakul, ambele tari au incercat sa-si distruga reciproc comertul cu petrol, atacandu-si unuia altuia tancurile petroliere. Succesul a fost insa doar unul relativ.
Astfel in timpul razboiului din anii “80, cele doua tari au atacat peste 500 de nave, din care aproximativ 63% erau petroliere. Majoritatea atacurilor au avut loc cu ajutorul rachetelor anti-nava. Din numarul total de petroliere atacate doar 23% au fost scufundate sau avariate serios, iar doar 2%, din totalul navelor lovite, au fost lovite de atacuri avand ca baza de plecare avioanele sau navele de lupta.
Bataie pestelui, in astfel de atacuri, sunt campurile de mine.
Desi Iranul se jura ca nu va avea absolut nici o probleme in a bloca Stramtoarea Hormuz, in cazul in care vor dori acest lucru, posibilitatea aceasta este departe de adevar. Cu o lungime de peste 900 de kilometri si o latime 30 de kilometri, Stramtoarea Hormuz s-ar putea dovedi o nuca mult prea tare pentru armata Iraniana. In zona Golfului numarul de nave specializate in deminare, occidentale sau arabe este foarte mare si asta dintr-un motiv foarte simplu: blocarea zonei navigabile nu poate fi facuta decat cu ajutorul minelor.
Ori tarile din zona Golfului detin un numar mare de nave specializate, un numar imens de avioane si nave de lupta foarte moderne, mult peste ce pot pune la bataie iranienii, nemaivorbind aici de navele Occidentale.
Asadar Iranul nu are optiunea de a ataca petrolierele cu ajutorul aviatiei sau a navelor de suprafata. In cazul unui conflict, navele de transport pot fi adunate si grupate in convoaie maritime, puternic aparate de nave de lupta si aviatie. Ori numai Arabia Saudita detine o flota impresionanta de Eurofighter Typhoon si F-15, avioane care nu ar avea prea mari problemne sa mentina cerul curat deasupra Stramtorii. Iar daca adugam si grupurile aeriene americane, de pe cel putin trei portavioane, plus aviatiile militare ale celorlalte tari arabe, tabloul arata jalnic pentru Iran.
Mai raman rachetele anti-nava lansate de la sol si minele, numai ca bazele de lansare a rachetelor vor fi atacate din primul minut. Sa presupunem insa ca Iranul va folosi lansatoare mobile, dar si aceste vor fi vanate 24 de ore pe zi, sansa sa apuce sa lanseze a doua sau a treia oara, fiind minima. Iar escorta convoaielor va face fata atacului cu rachete, mai ales ca Iranul nu va avea optiune de a ataca cu grupuri mari de rachete anti-nava.
Mai raman minele, care pot fi plasate atat de nave mici, cat si de submarinele iraniene. Numai ca principala componenta a unei flote aliate in Golf va fi alcatuita din nave vanatoare de mine si vanatoare de submarine. Poate ca pentru cateva zile Iranul va reusi sa faca ceva, dar numai pe termen scurt, iar petrolierele pot foarte bine sa astepte in porturi 3-4 zile, pana cand Armada Aliata va face curatenie in Hormuz. Apoi, in cel mai bun caz, vor avea loc numai atacuri sporadice, cu una-doua rachete anti-nava, prada usoara in principiu, pentru navele americane sau europene.
Iar incercarea de blocare a Stramtorii, va avea repercusiuni teribile asupra economiei iraniene, dependenta atat de exportul masiv de petrol, cat si de importul, peste 50% din necesarul de combustibil intern. Asadar Iranul s-ar sufoca singur.
Singurul lucru pe care Iranul l-ar putea incerca, ar fi o minare, pe fundul Stramtorii, numai ca aceasta actiune ar fi singulara, fortele iraniene nefiind in stare sa reinoiasca stocul de mine plasat, si cel mai probabil s-ar ajunge ca noi mine sa fie plasate fortuit, in numar mic, cu ajutorul navelor mici si rapide sau al submarinelor de buzunar iraniene.
Asa ca una peste alta, Iranul nu reprezinta o amenintare serioasa pentru traficul prin Hormuz, ci poate, cel mult, sa fie un pic sacaitor. Diferenta intre capacitatile sale de lupta si fortele oponente este zdrobitor in defavoarea Iranului.
GeorgeGMT
Sauditii au receptionat toate aparatele Eurofighter?Acestea sunt din transa 3?
Daca se va ajunge la un conflict in zona, cu siguranta Iranul va incerca sa blochezde aceasta stramtoare.Cum vor decurge exact lucrurile, vom vedea abia atunci.Teoria este una, practica este alta.
Au numai 24 Typhoon T2.
Cele din T3 nu sunt livrate.
Iranienii sunt la baza doctrinei de luptà a Hezbolah-ului în timpul invaziei Libanului.
Israelienii care stiu sà se batà, au avut surprize dezagreabile.
Dupà mine, dacà vor vrea sà perturbe serios navigatia în strâmtoare, vor putea sà o facà si pe timp îndelung.
Pentru rachetele sol-mare cu bàtaie lungà, cel mai greu este sà detectezi tinta si sà atribui un perimetru de càutare rachetei. Dacà li se nàsare sà lanseze „orbeste”, pot sà loveascà din întâmplare orice navà si pot crea o situatie de insecuritate care vor obliga navele civile sà stea la tàrm. Fàrà sà mai vorbim de mine, cât de putine vor fi ele.
Când Lloyd’s retrage garantia asiguràrii, nimeni nu mai miscà!
Asi adàuga cà làtimea strâmtorii nu dà o idee de làtimea navigabilà, cà super-tanker-ele au nevoie de mai mult pescaj si cu cât vor fi scufundate mai multe vase, cu atât navigatia va deveni mai dificilà.
Dar amenintare suspendàrii asiguràrii ràmâne piedica cea mai mare pentru circulatie!
da
Din punct de vedere tehnic acțiunea este posibilă și dacă se va realiza va da mari bătăi de cap ducand la blocarea stramtorii.
Blocarea stramtorii e greu de realizat dar nu imposibil. Daca merg pe situri fixe si pe marina – nu vor bloca nimic. Ca sa blocheze stramtoarea iranienii trebuie sa foloseasca purtatori mobili de rachete antinava care sa atace si sa se retraga in functie de tintele semnalate pe canal. Dar purtatorii mobili trebuie ascunzi in peisaj, si cum paduri nu prea exista in zona, raman formele de relief care nu ofera o protectie prea mare si orasele.
Surpriza poate sa vina de la torpile cu cap activ de cautare, plantate in mare, aproape de tarm ca sa nu fie dragate, care se pot activa in functie de traficul din zona (comanda de activare se face prin cablu de la tarm).
Cu submarinele va fi mai greu, tarmul iranian este deja impanzit de ascultatoare si nu cred ca vor misca din loc fara sa fie lovite de elicoptere/avioane.
Ce mai ușoară posibilitate de blocare este cu mine de fund, magnetoacustice. Greu de descoperit, mai ales dacă sunt făcute din materiale antimagnetice și camuflate pentru a nu fie descoperite Vizual. Foarte greu de dragat dacă nu sunt descoperite vizual cu scafandri ori roboti subacvatici, , pot fi programate să explodeze după un număr variabil de treceri, peste 20-30. Pot fi programate să se activeze după un anumit timp, să se închidă, pentru a fi protejate la dragajul magnetoacustic ori prin grenadare, pot rezista ani buni și cel mai important pot fi plantate cu mult timp înainte de a fi activate.