Problema achizitie de avioane F-16A iese in strada!

In urma cu cateva luni, atunci cand intentia autoritatilor noastre de a achizitiona avioane F-16 din Portugalia s-a conturat suficient de clar, pe RoMilitary a inceput o campanie de articole despre dezastrul iminent pe care aceasta achizitie il incuba. Seria de articole a fost tintita spre constientizarea problemelor si costurilor ascunse ale acestei tranzactii, cu potential dezastruos, atat pentru viitorul RoAF, cat si pentru Industria de Aparare nationala.

Atunci cativa comentatorii de pe acest bolg cereau sa iesim in strada, in fata Guvernului si a MApN-ului, si sa protestam public impotriva acestei intentii. Atunci nu s-a putut, dar in curand RomaniaMilitary va aduce in strada, prin proteste publice, aceasta achizitie nesustenabila.

Pe data de 14 mai, alaturi de sindicatul FSA Unirea, RoMilitary a participat la discutii pe aceasta tema  cu Sindicatului Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere, condus de colonel (r) Mircea Dogaru, la invitatia acestuia. Materialele prezentate de noi au fost se pare foarte convingatoare, iar discutia care trebuia sa dureze o ora, s-a prelungit la peste patru. La cererea Presedintelui Sindicatului Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere, domnul Mircea Dogaru, am pus la dispozitie, atat in format electronic, cat si in format pe hartie, toate materialele necesare pentru cunoastere in amanunt a problemelor legate de achizitia de avioane F-16A.

Ideile si materialele prezentate au fost apreciate si mai mult decat atat, prin intermediul Sindicatului Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere, aceste date vor fi aduse in atentia presei si a publicului larg.

Aici trebuie sa fac o adaugare. Sindicatului Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere, a fost mai mereu in atentia noastra si asta deoarece acest sindicat este compus din ofiteri si subofiteri care au activat in MApN, Politie, Servicii Secrete, etc., iar acesti oameni stiu exect despre ce vorbim si cum stau lucrurile in realitate. Astfel ca incepand de acum ne asteptam ca in actiunile organizate de Sindicat, problema achizitiei sa fie adusa in vazul tuturor, ne asteptam ca factorii responsabili sa fie in sfarsit  obligati sa-si justifice aceasta dezastruoasa alegere, sa ne explice de ce Industria de Aparare nu are comenzi.

Acum avem in sfarsit oportunitate sa iesim in strada, cu pancarde si steaguri, si sa spunem public ca nu suntem de acord cu aceasta manarie ordinara, nu suntem de acord sa fim furati si devalizati inca o data, ca nu suntem de acord ca Armata Romaniei sa fie bataie de joc a unuor politruci. Ascendentul moral al membrilor Sindicatului, format din fosti militari, speram sa aduca in sfarsit la o discutie serioasa privind politica de dotare a Armatei si asupra viitorului Industriei de Aparare.

Facem si cuvenita precizare ca cea mai mare parte a materialelor puse la dipozitia Sindicatului sunt materiele pe care le-ati citit pe RomaniaMilitary.ro, materiale gandite si scrise de noi, care au fost foarte bine primite de catre conducerea SCMD.

Astfel RoMilitary.ro nu da doar din gura, ci si inceraca sa faca ceva. Dupa Simpozionul organizat impreuna cu FSA Unirea, vine acum randul actiunilor de strada si a protestelor oficiale.

Aici puteti consulta materialele puse la dispozitie de catre noi si pe baza carora Sindicatului Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere, va cere socoteala Guvernului.

 

Sindicatului Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere

 

GeorgeGMT

28 de comentarii:

  1. ami pare rau ca locuiesc foarte departe ca sa ies in strada.va doresc succes si sper ca iubitorii acestei arme si anume avitia si nu numai sa-si uneasca fortele ptr. a detrona aceasta marsavie.pe care guvernul nostru scump o aproba.ai henri coanda se intoarce in mormint cind aude ce fac astia

  2. Doar ce m-am trezit, frumoasa dimineata, BRAVO!! 😀
    E criza, ca altfel veneam si eu, nici lapte pentru cafea nu mai am 😀
    @geo, noi facem galerie de pe marginea Europei…

  3. Dorian Tinculas

    Unii din acesti oameni au avut acces la niste secrete la care Ponta,Basescu & co nu vor avea niciodata. Daca nu iau in considerare punctul lor de vedere si nu actioneaza in consecinta ar trebui sa ne gandim serios la schimbarea intregii clase politice din Romania.

    Este evident ca apararea Romaniei este intr-un punct critic. O strategie reala de aparare are nevoie de toate nivelurile economie ca suport incepand cu agricultura si terminand cu IT-ul si industria energiilor regenerabile. Ciudat nu este. Uitati-va la Suedia si Elvetia. Aceste tari au forte militare vizibile foarte reduse dar o infrastructura si o economie capabila sa faca o reconversie rapida a tot ce inseamna tehnologie pe teritoriul lor in caz de agresiune. Reconversia rapida inseamna ca in 24 pana la 48 de ore capitalul lor uman si orice inseamna vehicul cu potential de a purta armament devine operational dpdv militar. Tipul de armament care poate fi instalat, rezervele (de hrana, energie si munitie) si cei care pot folosi toate astea devin operationale si ajung la maximul lor de eficienta privind respingerea unui potential atac din exterior.

    Vorbim de F-35 ca ar putea fi cumparat … Mi se pare putin ilogic atata timp cat costurile de achizitie si intretinere sunt exorbitante. Am mai vorbit despre asta. Un razboi se castiga cu eficienta nu cu arme foarte scumpe care pot deveni inutile daca sunt prea vizibile. F-35 sunt prea vizibile. Din start au tinta desenata pe ele si din punctul asta de vedere nu sunt deloc stealth.

    Primul lucru care trebuie pus la punct este o logistica ce trebuie sa nu fie vizibila pe timp de pace si mai ales in caz de necesitate, altfel intreaga capacitate de riposta este complet paralizata. Tehnica militara direct desemnata pentru aparare este vizibila si astfel ea se constituie din start in potentiale pierderi acceptate. Adevarata forta si tehnologie de aparare este cea care ramane invizibila chiar si dupa reconversie din punct de vedere logistic. Poate fi aprovizionata si poate fi produce o riposta chiar descurajanta pentru potentialul adversar pentru ca nu o ia in consideratie decat cand e prea tarziu, cand deja loveste. Tehnica militara direct desemnata pentru aparare este doar pentru a castiga timpul necesar de reconversie si intrare in alerta operationala a dotarii reale. Este important sa ramana activa cat mai mult timp posibil si daca poate descuraja este foarte bine, dar trebuie luat in consderare cel mai rau scenariu in care este coplesita printr-o strategie pregatita anterior de adversar.

    Toti acesti oameni, inclusiv generalul(r) Mircea Dogaru stiu toate astea. Inca de dinainte de ’89 exista o strategie in acest sens legata de apararea circulara a Romaniei care cred ca are si o rezolvare simpla inclusiv a problemei Harcov. Ceea ce propun ei oficial si neoficial este de bun simt si poate aduce beneficii Romaniei pe timp foarte lung. Sa nu uitam ca si ursii mai ies din hibernare si se pare ca tocmai ce s-au trezit si le este foame. Daca UE nu a reusit (din diverse motive) sa mareasca perioada de hibernare sau sa faca portie indestulatoare ca sa ii potoleasca foamea inseamna ca vacarii merigani chiar nu gandesc si sunt prea egoisti si lacomi cu pielea ursului din paduri si s-ar putea sa isi dea singuri foc la casa.

    Inainte aveam ceva relatii cu spiridusii aia multi si galbeni, dar pe care i-am cam ignorat si subestimat, dar acum aia s-au aliat cu Fram si e cam albastrea situatia pe gogoloiul asta de namol.

  4. Nu dorim prastii ruginite in romania, eu nu doresc ca taxele mele sa mearga spre aceste jafuri americane.
    JOS F-16, exportatil in america!

  5. M. Apararii vrea submarin! 😀

  6. Bai da-o naiba !
    Daca pleaca delfinu iar pe mare au pus-o rusii.
    Cred ca tremura chiloteii pe ei de frika.

  7. cred ca e momentul regandirii achizitiei de avioane.

    trebuie sa tinem cont de ce spun si utilizatorii actuali – ca a fost un avion bun, ar mai putea fi facute sa mearga, insa e nerentabil – seful armatei daneze zice ca ar putea prelungi operarea F-16 dar ca acest lucru nu are sens din cauza costurilor de operare „extremely expensive.”

    discutia e ca la o masina veche care din cauza varstei a ajuns sa coste in operare mult mai scump decat rata la o masina noua – cand se intampla asta e timpul de cumparat una noua si nu sa mai bagi bani in ea! Mie mi s-a intamplat treaba asta deja la 2 masini, am renuntat la ele desi ar mai fi mers cativa ani. Poate daca aveam propriul meu service – insa nici asa nu e placut sa ramai in strada, sa nu plece ca a cedat starterul, etc.

    pentru Romania ideea e si mai proasta cu vechiturile – nu numai ca vom plati costurile acelea uriase de care vorbeste danezul. Romania trebuie sa mai dea si bani pe avioanele respective sa le cumpere si inca 1 miliard pe logistica necesara acestor avioane F-16 A/B, training piloti si tehnicieni si alte echipamente necesare.

  8. Inca un pas inainte pentru ROMilitary, Doamne-ajuta sa iasa totul cum trebuie! Sa speram ca Dusa n-a vorbit degeaba si fregatele+Delfinul vor intra cu-adevarat „in lupta”. Multam” M.C pentru info, am citit-o si-am rascitit-o, fiindca mi s-a parut ca visez!

  9. eu nu m-as alia cu Dogaru ala nici sa imi dai aur. in rest tot respectul pentru idee si bafta multa!

  10. foarte buna scrisoarea catre decidenti – sa speram ca o vor lua in considerare. Pana nu dau banii pe portughezele alea, mai e timp sa se razgandeasca si sa faca o achizitie rationala.

  11. Eu de maine imi pun pe luneta masinii un semn cu interzis f16. Poate fi o campanie de presa vizibila si sa reflecte opinia romanilor. daca poate careva sa faca un astfel de afis ar fi fain ca al meu arata jenant.

  12. eu particip oricand la un miting.cu cei minim 6-700 milioane euro care se dau pe acele 12 vechituri as vrea sa luam 30-36 gripen second hand plus inca 12 noi (500milioane-oferta lor,daca dau offset)asamblate la craiova care sa ramana si centru de mentenanta, plus offset la acel jumatate de miliard care sa implice aducerea volvo sau scania la brasov pt productia de autobuze si camioane.le-as da din start si comanda maricica (1000buc.)pt. autobuze ca sa-i tentez si mai tare plus ceva camioane pt. armata.nu uitati,renault truck army deja tatoaneza pe la Mizil si ei sunt cumparati de Volvo.cand vor fi si mai multi bani ar mai trebui 12-18 avioane de superioritate aeriana,bimotoare.ma gandesc la suhoi 35 ca tot vor sa-l vanda rusii peste tot.e vreo 50-60 milioane bucata.altfel,daca ramane asa, adica cu 12 vechituri f16, avem parte de o noua teapa ca si cu fregatele luate de Nastase acum 10 ani de zile si pe care vedeti ca nu-s deloc echipate nici azi.teapa de 3-4 ori ce ne-a dat guvernul Nastase.faceti ceva impotriva acestei mega tepe anuntate

  13. cifre: 30-36 gripen second hand il vad la juma de pret fata de unul nou,deci 21-22milioane inseamna intre 65 si 75milioane pt. 30 sau 36 aparate.inca 12 noi inseamna alte 500milioane ,asta o vad ca faza a doua intinsa pe 2 ani bugetari.pt. comanda asta celor de la SAAB le ploua in gura.am fi a doua tara ca utilizatori de gripen dupa Suedia,tara mama. iar cele 12-18 suhoi 35 care inseamna o suma intre minim60-90(12-18buc.) lasate pt. 2017-2018. daca vrem sa mergem pe o varianta si mai ieftina,optam pt. modernizarea mig 29 la stadiul de smt sau sniper.cate or mai fi bune din cele 18 de la Kogalniceanu si cele 6 ale moldovenilor.e imposibil sa nu scoatem deaici macar o escadrila,afacere intre 150-300milioane.deci cu bani putin iti constitui o veritabila forta aeriana .si cat te costa minim? exemplu: 1,4miliarde pt. 36 gripen sh plus 12 gripen noi si 12 mig 29 modernizat .60 aparate.si n-ai nici costuri pt. modernizare piste+baze+antrenament piloti costuri minimul minimelor :))),etc.

    • Lasand la o parte faptul ca articolul e tembel, ce legatura are cu RO Military, sau ai vedenii pe care noi nu le vedem? 🙂

      PS: articolul e tembel pt ca contine o tona de informatii false: Romania e inaintea Bulgariei la ritml de constructie de autostrazi, la capitolul proiecte public-private sunt cel putin 3 pe teava (si licitate, ceea ce nu spune articolul) Craiova-Pitesti, Brasov-Comarnic si centura Bucuresti, iar calitatea autostrazilor bulgare e sub a noastra. Dar deh, toate acestea au legatura cu military, nu-i asa Mihaita, cap de vultur dublu imperial rusesc?! 🙂

      • legatura e ca ei fac km de autostrada cu 2,2 milioane, pe cand noi cel mai ieftin am iesit intre Arad si Timisoara cu peste 4,5 milioane per km.da,da…aia de sa si surpat .au dat la tv.calitate la noi? nu fi asa sigur.aia spre Ploiesti iti place?mai lunga decat dn-ul si la care n-au mai avut bani pt. 6 km ca s-o bage pana-n oras.asa ca nu circula masinile pe ea.vrei sa vorbim de viitoarele proiecte? Craiova-Pitesi.prea scumpa,opinia mea(si nu numai) si n-o sa aiba trafic( sau facut masuratori) incat sa-si scoata banii privatii care investesc in ea. pesedinstii au adaugat la contract ca daca nu se inregistreaza un trafic in care aia sa-si scoata banii intr-un numar de ani, o sa platim tot noi,boborul,direct de la buget chiar daca pe respectivul segment vom plati taxa.se spune ca se face pt Ford.da ce,Ford si-a mentinut decizia din contract de a produce anual la Craiova peste 300.000 masini?NU. atunci tu stat investesti aproape 2 miliarde pt cateva sute de milioane investitii, sau ii faci toate ifosele Olgutei Vasilescu(primarita)?vrea si stadion de 100 milioane cand Craiova are buget anual de 150milioane.unde ati mai vazut aberatii deastea din punct de vedere economic?centura sud o eroare.prtea scumpa si prea departe.s-o termine intai pe cea actuala.Bucurestiul,Romania, n-o sa se mai dezvolte cu mult mai mult decat e azi.vine criza baieti.in caz de ceva, altii au si cale ferata.noi canci.Brasov-Comarnic,da, e ok.o fac privatii si-as vrea sa ramana singura cu taxa.nu vreau sa se faca Sibiu-Pitesti decat daca platesc europenii ca la celelalte 85%.si nu vor.costa enorm pe Valea Oltului asa ceva.miliarde.vezi istetule ca asta-i steagul Imperiului Bizantin,al crestinilor ortodocsi,nu al rusilor.in urmatorii 3-5 ani va fi din nou arborat la Constantinopol.Poftim,facui si o predictie 🙂 pt. mine steagul asta inseamna mai mult decat steagul Romaniei.cine stie semnificatia, cunoaste :d uitate pe harta din articol sa vezi ca nu e rau traversata Bulgaria de autostrazi.cele actuale plus cea anuntata,una care ii bucura cel mai mult pe romani.ajung pe traseu drept la greci pe litoral fara a mai ocoli prin Sofia. daca o fac si pasta de 300km, bulgarii au cam inchis subiectul autostrazi in tara lor.sunt full.

  14. calitatea autastrazilor bulgare, ma pufneste rasul, hai baaa, despre ce dreacu vorbim…ati mers careva pe ele?..eu merg cel putin odata pe luna inspre sofia, viaductele si tunele alea lucreaza de 20 de ani la ele si tot timpul au gauri, sunt inchise, ba gauri in asfalt, ba in tunel, ba la dreacu in praznic..iar sofia in afara de centrul ala inghesuit unde recunosc gasesti restaurante bunicele si ieftine, restul, e tristete mare..e un fel de brasov mai mare, mai sarac si urat , cu muuulte blocuri jegoase si neizolate.. un aeroport imens si jegos, pustiu cu veceuri infecte si care iti creaza mereu impresia de parasit cu 2-3 curse la ore de varf , tristete mare, nu ai un bar civilizat sa bei o cafea , zici ca sunt barurile alea de pe langa gara din sighet cand mergeam cu trenu in delegatie acu 7-8 ani…ti-ai gasit pe cine sa lauzi

    • legatura e ca ei fac km de autostrada cu 2,2 milioane, pe cand noi cel mai ieftin am iesit intre Arad si Timisoara cu peste 4,5 milioane per km.da,da…aia de sa si surpat .au dat la tv.calitate la noi? nu fi asa sigur.aia spre Ploiesti iti place?mai lunga decat dn-ul si la care n-au mai avut bani pt. 6 km ca s-o bage pana-n oras.asa ca nu circula masinile pe ea.vrei sa vorbim de viitoarele proiecte? Craiova-Pitesi.prea scumpa,opinia mea(si nu numai) si n-o sa aiba trafic( sau facut masuratori) incat sa-si scoata banii privatii care investesc in ea. pesedinstii au adaugat la contract ca daca nu se inregistreaza un trafic in care aia sa-si scoata banii intr-un numar de ani, o sa platim tot noi,boborul,direct de la buget chiar daca pe respectivul segment vom plati taxa.se spune ca se face pt Ford.da ce,Ford si-a mentinut decizia din contract de a produce anual la Craiova peste 300.000 masini?NU. atunci tu stat investesti aproape 2 miliarde pt cateva sute de milioane investitii, sau ii faci toate ifosele Olgutei Vasilescu(primarita)?vrea si stadion de 100 milioane cand Craiova are buget anual de 150milioane.unde ati mai vazut aberatii deastea din punct de vedere economic?centura sud o eroare.prtea scumpa si prea departe.s-o termine intai pe cea actuala.Bucurestiul,Romania, n-o sa se mai dezvolte cu mult mai mult decat e azi.vine criza baieti.in caz de ceva, altii au si cale ferata.noi canci.Brasov-Comarnic,da, e ok.o fac privatii si-as vrea sa ramana singura cu taxa.nu vreau sa se faca Sibiu-Pitesti decat daca platesc europenii ca la celelalte 85%.si nu vor.costa enorm pe Valea Oltului asa ceva.miliarde.vezi istetule ca asta-i steagul Imperiului Bizantin,al crestinilor ortodocsi,nu al rusilor.in urmatorii 3-5 ani va fi din nou arborat la Constantinopol.Poftim,facui si o predictie pt. mine steagul asta inseamna mai mult decat steagul Romaniei.cine stie semnificatia, cunoaste :d uitate pe harta din articol sa vezi ca nu e rau traversata Bulgaria de autostrazi.cele actuale plus cea anuntata,una care ii bucura cel mai mult pe romani.ajung pe traseu drept la greci pe litoral fara a mai ocoli prin Sofia. daca o fac si pasta de 300km, bulgarii au cam inchis subiectul autostrazi in tara lor.sunt full.

  15. sunt convins ca niste MIG-uri chiar 21 ar fi bine enite ca tot rusu ne sa si gazu’ tot el e frate cu rumanul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *