Încep o serie de articole despre posibilitățile EU de a umple golul lașat de prezumtiva retragrea americana și de a dezvolta soluții și capabilitati proprii, independente sau macar autonome. Primul articol este despre MLRS-uri (“Sistem de rachete cu lansare multiplă” în nomenclatorul romanesc), un tip de echipamente ubicuu în fostul Pact de la Varșovia dar ceva mai puțin folosit în tarile occidentale, ceea ce a dus la existenta a puține tipuri de sisteme după terminarea Războiului Rece, rămânând practic sistemele americane M270 MLRS și MARS-urile germane, celelalte armate având numere mici sau chiar lipsindu-le în întregime aceasta capabilitate.
În prezent Europa încearcă să înarmeze inclusive cu astfel de echipamente, după succesul în Ucraina al HIMARS, ponderat totuși de bruiajul rusesc după ce confruntarea a devenit pozițională.
Care este situatia in tarile europene NATO.
Calibre ex-sovietice:
În est exista o serie de tari care au menținut în serviciu calibrul sovietic de 122 mm și cred că e foarte bine, având în vedere că s-au dezvoltat muniții noi, cu raza extinsa și încărcături din ce în ce mai moderne și variate, de pilda chiar și noi, cu cercetarea la pământ și subfinantata cronic avem lovituri termobarice. Sunt în serviciu și relativ noi echipamente precum LAROM (Romania – Israel), WR-40 Langusta (Polonia, 2006) sau RM-70 Vampire (Cehia).
MLRS-uri americane:
În vest nu s-au înlocuit sistemele abandonate după 1990, rămânând în serviciu cantități mici de M-270 MLRS sau MARS german:
- MARS II (Germania): Versiune germană a M270A1 cu sistemul european de control al focului (EFCS)
- LRU – Lance-Roquettes Unitaire (Franța): Varianta franceză modernizată în 2010 pentru a lansa rachete GMLRS. Armata franceză operează 13 sisteme LRU (din 2021) cu Regimentul 1 de Artilerie. Sistemul asigură precizie de 5 metri de la țintă și este utilizat împreună cu radare COBRA de contrabaterie și sistemul ATLAS
- M270B2 (Regatul Unit): Ultima variantă britanică
Chiar înainte de războiul ruso-ucrainian a apărut în tarile europene HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System) care este varianta pe roți a familiei americane MLRS, mai ușoară și mai mobilă decât M270. Este în serviciu în prezent în Romania, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia și Italia.
Muniția este în exclusivitate fabricata de companiile americane însă din fericire vor exista și capacități de producție europene în Germania, urmare a dezvoltării locale a sistemului GMARS este un sistem nou dezvoltat în parteneriat între Lockheed Martin și Rheinmetall, bazat pe șasiul Rheinmetall HX 8×8.
Sisteme sud-coreene:
În timpul războiului ruso-ucrainian s-a ajuns la concluzia că livrările și capacitățile de producție americana a munițiilor sunt limitate și sunt necesare localizarea producției în EU.
Polonia a dorit dezvoltarea unei soluții proprii și a apelat la transfer de tehnologie sud-coreean K239 Chunmoo cu calibre multiple: 130mm, 227mm, 239mm, cu rază de acțiune: până la 80 km (standard), 200 km (rachete cu rază extinsă în dezvoltare).
Pe lângă polonezi au mai arătat interes Estonia (contractate) și Norvegia (în evaluare), care recent a renunțat la soluția dezvoltata în Germania pe baza tehnologiei israeliene (EURO Puls).
Sisteme dezvoltate pe baza tehnologiei israeliene:
PULS/EuroPULS (Precise & Universal Launching System), produs de Elbit Systems, este un sistem modular extrem de flexibil, cunoscut anterior ca Lynx. Versiunea EuroPULS este dezvoltată în parteneriat cu KNDS (Germania/Franța) pentru piața europeană.
Are calibre multiple 122mm, 160mm (Accular, ambele pe LAROM), 306mm (Extra), 370mm (Predator Hawk), pe sasiuri IVECO 6×6.
Tarile europene interesate de acest system sunt Germania, Danemarca, Olanda, Spania si Grecia, unele cu contracte deja semnate, altele in process de evaluare.
Un aspect important de mentionat este că Lockheed Martin a refuzat integrarea rachetelor GMLRS pe platformele PULS, menținând exclusivitatea tehnologică.
Franta, campionul autonomie chiar si fata de europeni, singurul sistem complet indigen european.
Franța dezvoltă propriul sistem de înlocuire pentru LRU, numit „Frappe Longue Portée Terrestre” (FLP-T) sau „Foudre”.
Specificații planificate pentru Foudre sunt o rază de acțiune 150 km (faza inițială) avand o capabilitate viitoare planificata până la 1.000 km pentru rachete de croaziera. Sistemul va fi unul modular cu rack interschimbabil, achiziția planificată fiind de 13 sisteme până în 2030, 26 până în 2035.
Franta isi construiește lansatorul propriu îl face compatibil cu podurile americane, astfel încât să poată folosi stocul existent de GMLRS/ATACMS/PrSM dacă are cooperare cu SUA, dar în același timp să aibă și rachete franceze suverane în același format.
Pe noi nu ne ajuta aceasta varianta, întrucât ar trebuie vehicule noi, Podurile HIMARS/M270 (mecanic și electric) sunt proprietate Lockheed Martin; orice rachetă non-Lockheed care vrea să zboare din acel pod trebuie integrată și certificată de Lockheed și aprobată de SUA (IȚAR, export control, improbabil).
Practic, dacă Lockheed nu vrea, nu poți pune racheta Foudre/Thundart într-un pod HIMARS, nici nu poți “inversa” și folosi podul HIMARS pentru altceva decât ce certifică producătorul.
Turcia, membru NATO, a dezvoltat propriul sistem MLRS de calibru mare bazat pe tehnologie chineză WS-1, insa este putin probabil ca acesta sa fie adoptat de alta tara NATO in viitorul apropiat.
Sisteme de achizitie a tintei si radare.
Acesta este un domeniu unde țările europene stau destul de bine, având soluții foarte bune din punct de vedere tehnologic. Amintesc aici, COBRA (Counter Battery Radar): Sistem franco-german operațional din 2005, considerat cel mai avansat radar terestru de localizare a armamentului sau suedezul Arthur (Artillery Hunting Radar), produs de Saab (Suedia). Mai exista soluții americane precum cele achiziționate de Romania pentru HIMARS precun radarul multirol (G/ATOR), ce vă fi complementat local cu GM200 al Thales.
Unde suntem acum.
Există o tendință de extindere a razei de acțiune, de pilda de la 20 la 40 km la Grad la 70-80 km (GMLRS) si dezvoltarea ER GMLRS cu rază de 150 km si trecerea de la rachete neghidate cu dispersie mare la rachete ghidate GPS cu CEP de 10 metri sau mai puțin, permițând angajarea țintelor cu o mai mica cantitate de munitie, precum si integrarea intr-o retea cu UAV-uri, sateliți si altor tip de unitati (terestre, aero) în procesele de achizitie a țintei.
Initial HIMARS a fost de mare succes in prima parte a conflictului ruso-ucrainian si au permis Ucrainei să execute conceptul „deep battle” fără superioritate aeriană (lovirea țintelor operaționale – 40-70 km în adâncime). Ofensivele ucrainene reușite din Harkov (septembrie 2022) și retragerea din Herson au fost precedate de campanii HIMARS care au neutralizat artileria rusească, apărarea aeriană și sistemele EW.
Eficacitatea HIMARS însă a scăzut dramatic după iulie 2023 datorită măsurilor rusești de război electronic și a adaptării armatei ruse la un război eminamente pozițional.
HIMARS a devenit astfel „ineficient” în rapoartele ucrainiene din 2024, cu eroare de ghidaj peste 15 metri (vs. CEP 10m specificat) si acuratețe redusă cu până la 90% în unele zone. De asemenea și proiectilele 155mm ghidate GPS de la „one shot, one target” au ajuns la o rata de eșec majoră, ca urmare a bruiajului reușit de ruși.
Dependența excesivă de GPS reprezintă vulnerabilitate fiind necesar de backup navigation (inerțial, ghidare optică, ghidare radio).
Conflictul din Ucraina a mai demonstrat că artileria reactivă trebuie să fie, pentru eficiență maximă un sistem de sisteme integrând ISR, C4I, platforme de lansare, muniție precision, EW și logistică.
Alte lecții relevante ale acestui conflict pentru MLRS-uri ar fi urmatoarele:
- Precizia ghidată GPS este extrem de utila dar vulnerabilă la război electronic sofisticat
- Shoot-and-scoot nu este opțional
- Consumul de muniție depășește dramatic capacitatea industrială NATO și dependenta de HIMARS ne creează o problema suplimentara, având în vedere capacitatea limitata a UȘA de a livra muniție și eventualele constrângeri politice.
Europa se confruntă cu o problema privind autonomia strategică în domeniul apărării, determinată de posibila retragere a sprijinului american și de necesitatea de a garanta propria securitate independent iar munitie reprezinta un element cheie si este nevoie sa fie rezolvata cumva dependenta de livrarile de munitie americane sau israeliene si nevoia de intelligence prin asset-urile americane (avioane ISR, sateliti etc.). Voi enumera din punct de vedere tehnic ce solutii si limitari pe termen mediu.
- Sateliți.
Există deja o rețea europeana, denumita Copernicus, însă este în principal una civila, având limitări în ceea ce privește utilizarea militara, în special în ceea ce privește rezoluția care insuficientă pentru tracking mișcări militare în timp real. Exista și serviciul Copernicus SEA (Support to EU External Action) relevant pentru analiză imagini satelit pentru asistență UE și state membre, suport politică externă, management crize, monitorizare probleme securitate în afara teritoriului UE continental (supraveghere frontiere, supraveghere maritime). La acest moment se explorează posibilitatea unei rețele de sateliți pentru uz militar.
Evident exista mai vechiul Galileo (GPS) care este in curs de completare cu IRIS 2, sateliti de orbita joaca ce intra deja in serviciu. Spre deosebire de Copernicus (care doar „privește”), IRIS² este despre comunicații securizate. Va oferi internet prin satelit securizat pentru armatele UE, rezistent la bruiaj și atacuri cibernetice. Voi reveni insa asupra acestui domeniu intr-un articol viitor intrucat sunt multe lucruri de spus.
- Drone MALE
Eurodrone este primul sistem MALE (Medium Altitude Long Endurance) european, o colaborare Airbus Defence and Space, Dassault Aviation, Leonardo, urmând să aibă că misiune principala ISTAR primar: Intelligence, Surveillance, Target Acquisition, Reconnaissance. La acest moment sistemul este deja contractat de Germania, Franța, Italia și Spania, fiind un program cheie pentru autonomia europeana, care vă evita limitările ITAR ((International Traffic în Arms Regulations – USA), de la care porni dezvoltarea de diverse alte capabilitati. Primul zbor este planificat pentru ianuarie 2027 cu o intrare în serviciu în 2030.
Provocari imediate.
O problema a strategiei EDIP (European Defence Industrial Strategy) este că multe tari UE inca depind de componente, tehnologie, know-how din țări terțe similare (în special aliatul american)
Olanda, Estonia, Letonia, Lituania, Cehia, Bulgaria, România, Croația, Slovacia, Finlanda au artata Comisiei ca desi nu doresc să blocheze intiatiava de Regulamet au îngrijorări privind „flexibilitate limitată” a abordarii EU.
EU nu are un raspuns imediat la HIMARS, complet cu autonomie 100% la platforma și muniție, dar lucrează activ să reducă această dependență.
EuroPULS este răspunsul european pentru viitorul apropiat la HIMARS, combinând sistemul israelian PULS cu standardele EU și producția europeană. Este un sistem deschis care poate folosi rachete de la orice producător KNDS și Elbit. Pana la acest moment Olanda, Germania si Danemarca au semnat contracte, proiectul fiind sub control european complet asupra arhitecturii foc (KNDS fire control system) iar Elbit va transfera know-how PULS la KNDS pentru producție locală, inclusive munitie.
Pentru lansatoarele HIMARS deja existente, care nu pot primi muniție de alta proveniență datorita limitărilor ITAR, există opțiunea GMARS (Global Mobile Artillery Rocket System) care este răspunsul Lockheed Martin în asociere cu Rheinmetall la cerința europeană de platformă europeană cu muniție americană.
Rheinmetall și Lockheed Martin au decis să creeze un “centru de excelenta” ( 😊 ) pentru producția de rachete/motoare de rachetă în Europa, cu sediul în Germania. Va produce până la 10.000 de rachete pe an (ATACMS, GMLRS pentru HIMARS/M270/GMARS, plus alte tipuri – Hellfire, PAC‑3). Din punct de vedere logistic, GMARS plus acest hub european înseamnă că România nu ar mai depinde de livrări din SUA pentru stocurile de GMLRS/ATACMS – aprovizionarea și mentenanța s-ar face din UE. Din punct de vedere al suveranității, muniția rămâne “americană în Europa” din punct de vedere al designului, standarde și control de export la Washington, dar cu producția fizică în uzine europene conduse de Rheinmetall și parteneri.
Prin urmare, pentru o autonomie pe termen scrut (1-3) ani EU este bine plasata în domeniul MLRS și poate avea propriile sisteme, fabricate local, inclusiv muniția. Pentru sistemele deja existente (HIMARS sau soviet legacy) exista opțiuni de a fabrica muniție în mai multe țâri europene, inclusiv cea de 122 mm.
Situatia sistemelor MLRS romanesti.
Avem 54 de HIMARS noi-noute cu ceva rezerva de munitie si LAROM-urile noastre cu munitie produsa local, doar de 122 mm, pentru cea de 160 mm fiind prea delasatori si limitati ca sa facem cel mai mic efort s-o producem aici.
România produce deja lovituri de 122 mm îmbunătățite la Tohan (raze mai mari, capete HE moderne), deci pentru componenta “Grad” dependența externă este limitată.
Pentru 160 mm LAR, dependința este de Israel (ÎMI/Elbit), dar tehnologia ACCULAR/EXTRA este deja parțial europeanizată prin acordurile Elbit–KNDS/Diehl (EuroPULS, Extra produs și în Europa). Prin urmare poate ar fi oportun să integram LAROM în ecosistemul EuroPULS (aceeași familie de rachete Accular/EXTRA, același C2).
EuroPULS este deosebit de important și din perspectiva dezvoltării Joint Fire Support Missile (JFS-M), o rachetă de croazieră „low-cost”, lansabilă din containerele standard MLRS/HIMARS sau EuroPULS cu rol de vânător a sistemelor S-400 sau radare/centre de comanda EW. Are rază de 499 km (limitată artificial pentru export/tratate, tehnic poate mai mult), zbor la joasă înălțime (terrain masking), greu de detectat de radar.
Pentru HIMARS, din punct de vedere al autonomiei, dependența de SUA rămâne mare (muniția este tot Lockheed), dar se câștigă timp de reacție logistic (producție în Germania) și o ancorare industrială europeană, pana la urma profitul se duce in America si nu vad de ce s-ar retrage dintr-o astfel de afacere.
Evident, nu aveam pretenții pentru a adopta o soluție proprie, cum au făcut polonezii sau francezii și nici nu cred că e cel mai indicat lucru pentru acest domeniul al MLRS-urilor întrucât avem o capacitate redusa de a susține eventuale exporturi. Am putea să ne specializam pe nișa 122/160 mm prin producția de muniții cât mai variate sim ai complexe. În ciuda achiziției HIMARS cred că este deosebit de importanta o consolidare a producției naționale de 122 mm (inclusiv rachete cu rază extinsă și capete de luptă variate) pentru a asigura un “nivel minim garantat” de volum de foc cu resurse interne. AEROSTAR cred că poate asigura întreținerea vehiculelor și eventual o asamblare a unor vehicule noi în caz de nevoie.
O alta abordare utila ar fi modernizarea LAROM astfel încât să poată folosi aceleași familii de rachete ca EuroPULS (Accular 122/160, ulterior poate chiar un EXTRA), reducând numărul de familii logistice diferite.
Pe termen lung (+10 ani) s-ar putea sa fie necesara alinierea la o eventuală rachetă europeană de 227–300 mm (MBDA Joint Fire Support Missile sau succesorii lui Foudre/FLP‑T francez), care să poată fi integrată cu un minim de modificări pe platforme existente (HIMARS/GMARS) prin poduri adaptate.
Pentru segmentul “heavy/long range” (150-300+ km), singura cale realistă de autonomie este intrarea în programele europene (EuroPULS/EXTRA/Predator Hawk, viitoare rachete MBDA) plus participare la capacitățile de producție GMLRS din Europa.
Abordari alternative.
Personal cred ca MLRS-urile vor ramane foarte relevante, in ciuda problemelor evidentiate cu ghidajul GPS si bruierea acestuia in Ucraina.
Cu toate acestea, trebuie completate sau ajutate cu alte elemente și cred că cel mai la îndemăna este aviația. De fapt și în privință Marinei Militare cred că o reducere a numărului de nave sau a mărimii acestora n-ar fi o tragedie, o escadrila suplimentara multirol putând completa sarcinile de lovire anti-nava sau anti-racheta ale navelor. De fapt, cred că fară fregate AA foarte capabile nu are rost să avem o flota de suprafață cu nave mai mari de nivelul corveta.
Rachetele lansate din aer (de croaziera sau simple) pot ocoli o parte din problemele MLRS, nu depind de poduri standard 227 mm sau alt calibru mare, au rute flexibile, pot ataca din unghiuri neașteptate și pot evita densitatea EW rusesc într-un duel pozițional. Ucraina a obținut acest efect cu Storm Shadow/SCALP EG împotriva depozitelor, podurilor și țintelor importante rusești.
Daca SUA au reserve în a vinde de pilda PrSM sau stand-off-uri lansabile de pe F-16 (JSOW sau JASSM / JASSM ER), o soluție imediata ar fi achiziția stand-off-ului israelian Rampage care este deja integrata și asigura o capacitate de lovire la aprox. 100 km, zbor supersonic, optimizată pentru penetrare în zone puternic apărate, cu ghidaj GPS + inerțial, cu variante mai noi dotate cu sisteme avansate de navigație și rezistență la EW. Țintele tipice ar fi centre C2, baze aeriene, infrastructuri critice, noduri logistice.
O escadrila cu un ecosistem de arme european (preferabil Rafale) ar fi deosebit de utila pe termen mediu și lung întrucât sunt în dezvoltare sau exista deja operaționale o serie de rachete excelente, care acopere diverse paliere (SCALP/Taurus) și sunt pe țeavă niste proiecte deosebit de interesante precum STRATUS – Future Cruise/Anti-Ship Weapon, 3SM Tyrfing, LCM/MdCN, SPEAR-EW, Taurus Neo. Ar fi utilă și o cooperare mai mare cu Ucraina care deja produce drone și rachete capabile de lovituri spectaculoase.
Sursa foto: milmag.pl
Steppewolf
Link-uri/referințe:
https://www.rheinmetall.com/en/products/tactical-wheeled-vehicles/wheeled-armoured-vehicles/gmars
https://nationalinterest.org/blog/buzz/ukraines-himars-rocket-artillery-dilemma-212520
https://wavellroom.com/2023/04/26/rise-of-the-rocket-launcher-2/
https://www.rusi.org/explore-our-research/publications/commentary/mlrs-and-totality-battlefield
https://revista.unap.ro/index.php/bulletin/article/view/2017
https://defence-industry-space.ec.europa.eu/eu-defence-industry/asap-boosting-defence-production_en
https://www.airbus.com/en/products-services/defence/uas/eurodrone
https://en.wikipedia.org/wiki/GBU-39_Small_Diameter_Bomb
tot odata este destul de ignorata pe aici strategia Ministerului Economiei fiind considerata doar un nou Pdf ,unde scrie ca se va aduce licenta cooperare industriala pt motoarele de mars ale rachetelor de 122 mm raza-extinsa de la tohani ,plus introducerea in productie unui nou calibru mai mare pt lansatoarele de rachete ,ca va fi licenta pt un calibru de la Himars ,sau ceva pt Larom vedem probabilitatea e ca e ceva pt Larom .
ca noi nu credem asta e dar o surpriza pt mine e carfil care are in portofoliu un proiectil mortier cu motor racheta cu raza de 14 km cu suprize suprize ,nemtii aia rai care nu fac transfer de tehnologie :
Propelling charge: 1 cartridge + 6 suplementary charges
• Type: EI (Nitrochemie- Rheinmetall)
Felicitări pentru analiză! Consider că România trebuie să depășească etapa soluțiilor de compromis și să adopte o strategie radicală de modernizare, bazată pe următoarele puncte tehnice:
Trecerea la 160 mm ca standard minim.În loc să menținem calibrul 122 mm doar din inerție, ar fi mult mai înțelept să stabilim calibrul 160 mm (familia Accular) ca prag de bază. Tehnic, 160 mm oferă un echilibru ideal: o încărcătură de luptă dublă (40 kg de explozibil), precizie sub 10 metri și o rază de 45-50 km care ne pune la adăpost de contra-bateria inamică. Este „pumnul de fier” care nimicește un asalt de masă, nu doar îl hărțuiește.
Din punct de vedere tehnic, este mai bine să ai 10.000 de rachete de 160 mm ghidate decât 100.000 de rachete de 122 mm neghidate care s-ar putea să nu lovească nimic important.Lecția din Ucraina ne arată că precizia bate volumul. În loc de o salvă de 40 de rachete „oarbe” de 122 mm pentru a acoperi o zonă, 1-2 rachete ghidate de 160 mm distrug ținta chirurgical. Rezultatul? Mai puține camioane de aprovizionare expuse și un consum de muniție de zece ori mai mic pentru același efect distructiv.
România poate și ar trebui să livreze actualele stocuri de 122 mm către Ucraina, unde acest calibru este vital pe front. Această mișcare ar goli depozitele noastre de muniție moral învechită, transformând un cost de mentenanță într-un capital politic și strategic imens în cadrul NATO.
Cu ajutorul Elbit Systems, putem transforma această tranziție, de la 122 la 160 mm, într-un motor economic. Daca factorul politic autohton ar vrea, România poate produce sub licență, racheta de 160 mm: Tohan pentru corpuri/focoase, Electromecanica Ploiești pentru motoare și ghidaj, iar Aerostar pentru integrarea pe platforme. Astfel, înlocuim cantitatea oarbă reprezentată de calibru 122 mm cu precizia suverană, calibru 160 mm, fabricată acasă.Astfel, banii rămân în țară, iar noi devenim hub regional pentru un calibru modern, nu doar un utilizator de stocuri vechi.
Susțin ideea de a nu ne baza exclusiv pe GPS. Integrarea navigației inerțiale (INS) pe rachetele de 160 mm produse local este singura cale de a garanta că artileria noastră rămâne letală chiar și într-un mediu electronic contestat.
Adoptarea ecosistemului EuroPULS ne permite să integrăm ghidaj inerțial (INS) și senzori locali, eliminând dependența critică de GPS, care în Ucraina s-a dovedit vulnerabil în fața bruiajului electronic dens.
Prin acest salt tehnologic, România ar trece de la logistica greoaie a mii de rachete neghidate, la eficiența chirurgicală, a unui sistem modern, multicalibru, adaptat realității războiului de uzură.