SAAB PREZINTĂ GRIPEN AGGRESSOR

Firma de apărare şi securitate Saab prezintă o nouă variant a avionului Gripen – Gripen Aggressor. Gripen Aggressor se bazează pe seria dovedită Gripen C şi este cea mai nouă platformă pentru piaţa de antrenament pentru lupta aeriana cu un adversar. Gripen Aggressor aduce un mix unic de performanţă de vârf, flexibilitatea misiunilor şi disponibilitate, combinate cu un cost redus al ciclului de viaţă.

Există un segment tot mai mare în cadrul pieţei de artrenament pentru lupta aeriana cu un adversar pentru capabilităţile foarte avansate ale agresorului să poată să îndeplinească un antrenament de luptă realist. Gripen Aggressor oferă un sistem excepţional, de avion inamic diferit, faţă de care piloţii îşi vor putea perfecţiona şi rafina abilităţile de luptă, astfel încât să lupte şi să câştige împotriva unei ameninţări inamice avansate.

„Există o diferenţă semnificativă în domeniul capabilităţilor oferite de agresorii de pe piaţă, şi ceea ce avem nevoie pentru anii viitori. Ca să te poţi antrena în timpul luptei, trebuie să zbori pe platforme tactice avansate de luptă înpotriva unor oponenţi egali sau aproape egali, cum este Gripen Aggressor. In esenţă, piloţii de clasă mondială trebuie să se antreneze împotriva unor oponenţi de clasă mondială – şi asta oferă Gripen Aggressor,” declară Richard Smith, responsabil cu marketing-ul şi vânzarea de Gripen al Saab.

Gripen Aggressor se bazează pe seria dovedită de sisteme de avioane de luptă Gripen C, dar a fost proiectat pentru rolul de agresor. El are toate excelentele caracteristici de manevrabilitate şi zbor asociate cu avioanele Gripen C, şi capabilităţi avansate de senzori şi datalink, dar nu transportă armament. Seria Gripen C este în serviciu in lume, inclusiv în ţări membre NATO şi are un plan de dezvoltare ferm, cu modernizări permanente în curs.

Un avion agresor, sau adversar, este folosit ca forţă oponentă în antrenamentul militar de luptă avansat. Escadrilele de agresori folosesc tactica, tehnicile şi procedurile inamicului, pentru a oferi un mediu realist în care să se poată antrena piloţii avioanelor de luptă. Saab vede un potenţial pentru această platformă, ca opţiune la nivel înalt de agresor, atât pentru cerinţele Adversary Air ale Forţelor Aeriene ale Statelor Unite (ADAIR), cât şi pentru cerinţele Marii Britanii de Sprijin Aerian pentru Antrenamentul Operaţional de Apărare (ASDOT), şi pentru toţi utilizatorii care vor să îşi pregătească piloţii pentru sfidările luptelor aeriene sofisticate moderne.

Conceptul Gripen Aggressor este prezentat pentru prima dată la DSEI 2017, Londra, în Marea Britanie.

Saab

Cel.ro

50 Comments:

  1. ce mod inteligent de a se debarasa de avioane vechi din dotarea fortelor aeriene suedeze, , mai un lobby, mai o maslina si ui asa cu cap suedezii capitalizeaza pe aseturi ce vor fi retrase din uz..

  2. Sa imi iertati ignoranta, dar daca vopsesti un avion in gri inchis/negru devine „agresor”?
    Excluzand SUA si poate Uk, cred ca nicio alta tara din lume nu si-ar permite sa aiba o escadrila de avioane „agresor” care sa nu poata la nevoie sa angajeze inamicul pe bune.
    Daca am trai intr-o tara normala, am putea sa dam rolul de agresor escadrilei de F-16, iar grosul flotei sa-l reprezinte 36 de bimotoare si 48-60 de light fighter (idee mult vehiculata pe site). As duce cei mai experimentati piloti in escadrila de F-16 si i-as pune sa scoata untul din restul flotei si in caz de razboi ar fi pregatiti pentru a da lovituri inamicului, nu numai pentru apararea teritoriului propriu.

    • iar companiile gen ATAC mi se par a fi „capuse” a unor baieti destepti.

      • Aoleooo VS…. De unde ai aparut si tu (Editat: hai sa nu folosim cuvinte de genul asta…)? Auzi tu ” capuse”? Aide te rog cauta pe la standurile imedio ultimul numar din AirForce si pun’te pe citit . In occident exista o tendinta de a se externaliza procesul de pregatire si sunt destul de multe companii care ofera aceste servicii. Avand in vedere ca in curand si RAAF-ul va scoate un caiet de sarcini pentru a achizitiona ore de pregatire; atunci eu cred ca aceste „capuse” sunt doar in mintea unora…

        • Bai @hohenstaufen, daca citesti si tu o revista nu inseamna ca esti specialist in domeniu. Mare guru al aviatiei, sper ca ti-a crescut testosteronul in spatele tastaturii.
          As fi intrat intr-o dezbatere cu tine pe aceasta tema, dar nu meriti.

          • Bravo! Calmati-va si dezbateti civilizat, va rog.

          • Nu sunt guru; dar sunt un pic informat a.i. sa nu fiu pe langa subiect. Cat despre intratul intr-o dezbatere, nu meriti pentru ca incet incet o sa dispari de pe acest site. Dar pentru stiinta ta; daca te tot intereseaza chestiile de aviatie mentin recomandarea de a achizitiona revista (in ciuda pretului). Macar iti faci o parere bazata pe chestiile scrise, nu pe informatiile de pe net.

            • Apreciez ca esti sigur pe informatiile tale pe acest subiect. Poate, daca nu ai fi sarit de la inceput cu etichete la adresa mea reuseai sa ma convingi ca nu am dreptate. De asta scriem, ca sa dezbatem, sa ne expunem ideile bune sau proaste, si sa invatam. Dar, se pare ca consideri ca nu merit, asta chiar daca nu ma cunosti.
              Ca o sa dispar de pe site-ul asta intr-o saptamana, luna, an etc nu are nicio relevanta si nici faptul ca scriu pe site-ul asta de mai mult de un an si nici ca tu esti activ pe site-ul asta probabil de foarte multi ani.

              Totusi, as vrea sa-ti spun pe scurt de ce am zis ca aceste firme sunt „capuse”. La inceputul anilor 90 US Air Force, datorita unor reduceri bugetare masive, desfiinteaza cateva escadrile de „agresori” din US Air Force si US National Guard. Doi fosti piloti ai US Air Force vad oportunitatea si infiinteaza ATAC in 1994. Ca printr-o minune, undeva prin 97, US Air Force, US National Guard, US Navy primesc fonduri pentru cumparare de servicii externalizate de tip agresor. Din 97 compania incepe sa achizitioneze avioane, SAAB 35, IAI Kfirs, Hawker Hunters, A4 si anul acesta Mirage F1, asta pe masura ce bugetul pentru astfel de servicii crestea. Chiar daca avioanele erau si pentru acea perioada depasite, compensau cu calitatea pilotilor (fosti instrutori TOP GUN si alte unitati de elita). In 2016 compania a fost vanduta lui Textron. Seamana foarte mult cu schemele post-decembriste vezi SIDEX si alte mari intreprinderi ( nu investesc nimic sau foarte putin, dar le iau oamenii cei mai buni). Nu cred ca SUA este o societate perfecta, cred ca si la ei traficul de influenta (asa numitul lobby) influenteaza politicul, asa ca este dreptul meu sa apreciez intr-un fel sau altul aceasta companie si afacerea sa.
              PS: cu siguranta am sa citesc revista pe care mi-ai recomandat-o si pentru care iti multumesc
              PSS: eu nu am sa-ti fac vreo recomandare. Nu-mi permit, nu te cunosc

              Numai bine!

              • O firma capusa presupune ca primesti un contract sau o serie de contracte pe ochi frumosi sau fiind partas la o licitatie unde castiga cine trebuie. Nu cred ca este cazul ATAC. Toate contractele castigate de ATAC au fost atribuite prin licitatie prin modelul LPTA (Lowest Price Technically Acceptable [solution]) unde serviciile sunt furnizate la ora de zbor. Competitori sunt destui si nu cred ca ii poti acuza ca si-au impartit piata intre ei. Au trei competitori directi din cate stiu: Draken International, Tactical Air Support Inc. si Discovery Air Defence. Se pare ca atat Lockheed cat si Raytheon sunt interesati de acest segment si se gandesc sa ofere servicii similare. Escadroanele „agressor” au fost desfiintate si comasate din cauza costului prohibitiv operativ. La ora actuala sunt 8 „agressor squadrons” active (3 USAF, 4 USN, 1 USMC) si daca nu ma insel, toate sunt unitati de rezervisti care de obicei sunt activi un weekend pe luna si doua saptamani pe timp de vara. Faptul ca sau econmisit niste bani care au fost directinati pentru achizitia unor servicii similare nu este un lucru rau pentru ca ai un cost predictibil bazat pe numarul orelor de zbor pe care le achizitionezi si nu ai dureri de cap cu mentinerea unei flote pestrite. In felul asta dai banul, iar firma respectiva iti furnizeaza un serviciu. SIDEX nu este un caz prea fericit. Ai putea spune ca achizitia propriu zisa a combinatului a dus la decapusarea lui si intoarcerea lui la profitabilitate. Acelasi lucru l-ai putea spune si despre Petrom si ar trebui o formula care ar trebui sa fie aplicata si la TAROM.

                • Trebuie sa fac urmatoarele precizari:
                  1. cand m-am referit la aceste firme ca fiind „capuse” nu am avut in vedere legalitatea activitatilor lor si nici macar atribuirea contractelor
                  2. eu parte de moralitate din aceasta afacere (externalizarea serviciului in sine) mi se pare indoielnica, iar aceasta „indoiala” provine chiar din factorul economic adus ca argument atunci cand s-a decis asta.
                  Lucrez de la inceputul anilor 2000 in diferite multinationale si am participat activ la externalizarea anumitor servicii. Este normal ca o firma sa externalizeze un serviciu, cand:
                  – prin externalizare se produc reduceri de costuri
                  – creste calitatea serviciului
                  – nu este afectata resursa umana (externalizarea de cele mai multe ori presupune concedieri, iar asta poate insemna o pierdere importanta pentru firma respectiva)
                  – nu se produc scurtcircuite in activitatea firmei (de exemplu, serviciul externalizat este chiar in mijlocul lantului de productie)
                  – serviciul in cauza face parte din obiectul tau principal de activitate ( nu se aplica in cateva domenii gen constructii)

                  Sa luam exemplul US Air Force, USN si US Navy:
                  – reducere costuri. Costul cu mentenanta aparatelor: Aici am dubii, ma gandesc ca este greu sa justifici un cost mai mare de intretinere a US Air Force, Navy USN fata de firma privata. Cele trei structuri US au mii de avioane la care fac mentenanta=> nu stiu cum reusesc firmele private sa mentina un cost mai mic de mentenanta doar cu cateva zeci de aparate (doar daca costul/costurile in structurile US au fost/sunt supradimensionate). Costul cu personalul (pilotii): fiind majoritatea adusi din cele trei structuri cu siguranta au pachete salariale mult superioare la firmele private
                  – Calitatea seviciului: aici este greu sa fac o evaluare. Totusi, la o privire de nespecialist avioanele flotei ATAC sunt inferioare celor din structurile US, dar poate compensa prin calitatea pilotilor
                  – resursa umana: prin externalizare aviatia US a pierdut cei mai buni piloti in favoarea firmelor private. Si banalizarea aceastei activitati in cadrul celor trei structuri… cum ai mentionat tu, rezervisti care se intalnesc in weekend pe timp de vara
                  – scurtcircuite ale activitatii: in cazul externalizarii se pot intampla. Este posibil ca planul de disponibilitate a firmei private sa nu coincida cu nevoia (aparuta in afara graficelor contractuale deja stabilite)
                  – si da, unul din obiectele principale de activitate a US Air Force si UN Navy, mai putin USN, este si cel de agresor

                  Ca un ultim comentariu ar fi acela ca dupa Vietnam, US Air Force si US Navy si-au dat seama ca trebuie sa schimbe forte multe : incepand de la avioane si pana la filozofia de antrenament al pilotilor. Au schimbat din interior si atunci au aparut TOP GUN si alte centre/unitati de pregatire care foloseau instructori agresori. Aceasta a dat roade si mostenirea anilor 70-80 s-a vazut in raportul victoriilor aeriene inregistrate de pilotii americani in anii 80-90 (e adevarat nu impotriva celor mai pregatiti piloti din lume). Nu nstiu daca transformarea in afacere este/ va fi benefica pe termen lung

                  PS: Exemplul cu SIDEX se referea la firmele capuse care sugrumasera combinatul inainte de privatizare. Nu se cumpara sau vindea nimic direct, doar prin intermediari, toate activitatile de vanzare si cumparare erau externalizate. Privatizarea a eliminat aceste firme, dar armata inca nu se poate privatiza.

                  • Nu ar trebui sa ai mari dubii asupra costlui pentru ca marea majoritate a costurilor sunt derivate din costurile asociate cu capitalul uman. In mare parte cei din aviatie fac o cariera din acest lucru. Salariile nu sunt foarte mari, dar poti spune ca sunt compatitive. Costurile mari sunt asociate cu ce se numesc „fringe benefits”, adica consturile pensiilor lor, faptul ca Uncle Sam itit sustine dependentii cu alocatii pentru copii, subventii pentru chirie, subventii pentru hrana si plata integrala a asigurarii de sanatate a dependentilor tai. Toate astea se aduna, mai ales cand dependentii tai continua sa beneficieze de anumite beneficii si dupa pensionare cum ar fi asigurarile de sanatate. In afara de asta mai sunt si civili care lucreaza in depourile de mentenanta si ei benficiaza cam de aceleasi beneficii. Cand externalizezi asa ceva costurile legate de factorul uman scad considerabil pentru ca acesti contractori platesc foarte bine, dar nu au „fringe benefits” pentru ca Uncle Sam deja le plateste, tu fiind pensionar. Asta cu moralitatea ii doare direct la bascheti pe astia. Chit ca esti angajat sau angajator lozinc de baza este „money talks bull shit walks”. Top Gun si Fighter Weapons School exista in continuare si se descurca bine merci. Iar asta ca armata nu se poate privatiza ar trebui sa te uiti la numarul de civili angajati in MaPN in comparatie cu persoanele in uniforma. A mai publicat cineva un grafic pe aici acum cateva saptamani. Acolo poti taia in carne vie.

    • Nu ar fi cu totul lipsit de interes sa ai o celula de Gripen si una de Su-27, cu care sa te ‘joci’ in fiecare zi. Ar oferi o sansa in plus pilotilor nostri in caz de ceva neplacut.

  3. idea mi se pare f buna sa cumparam si noi 3 bucati ar fi suficiente pt antrenament si sa ii tina „calzi” pe pilotii de pe F16, problema e ca nu stiu ce ar face daca si ar da seama ca astea 3 ar fi superioare….

    • Este mai bine sa iti dai seama daca sunt superioare in timp de pace si sa incerci sa ‘recuperezi’ dezavantajul, decat sa realizezi asta in timpul unui conflict si sa nu mai poti face mare lucru. Totusi, acest lucru presupune o anumita distantare fata de atitudinea noastra traditionala, plina de ‘misticism’, care ne ‘invata’ ca pilotii nostri ar putea face diferenta in orice conditii. Ar fi dovada unui realism absolut necesar. Alegerea este deja facuta. F-16. Trebuie sa vedem care sunt avantajele, dar si dezavantajele acestuia, in raport cu alte aparate din proximitatea noastra.

    • compensezi prin tactica, cu antrenamente dese..

    • au ungurii, de ce sa mai cumparam si noi Gripen? F-16 romanesti contra Gripen unguresti… mai avem si Lancer, cu semnatura redusa, pacat ca nu mai avem si MIG-29, dar au inca polonezii 🙂

  4. Dubla mi se parea mai potrivita pt. o astfel de orientare .In felul asta s-ar fi putut baga poate si pe piata civila sau pe trainere avansate … Piata civila presupunand mai ales zboruri de agrement cum faceau rusii cu Mig 31.
    Mi se pare exagerat costul achizitionarii unui aparat asa avansat care sa nu aiba si capabilitati de lupta la nevoie mai ales ca americanii si englejii se pot antrena direct cu Miguri sau Suhoaie la ora actuala

    • Nimeni nu te impiedica sa cumperi C-uri ‘full combat’, doar ca sunt mai scumpe. Bineinteles ca ar fi de dorit sa le poti si folosi in lupta sau sa detii un aparat identic cu cel destinat actiunilor militare, pt o car mai mare acuratete a trainingului, dar nu acesta este, totusi, scopul lor principal. DACT este scopul acestor aparate. Aici intereseaza semnatura RCS, simularea radarului si a rachetelor bvr, aptitudinile de dog fighter.

  5. Si Mig 29

  6. Dupa cum scrie si in articol, piata pentru astfel de avioane e reprezentata de aviatiile mari – SUA si UK.

    Americanii chiar ii tot invita de suedezi in exercitii sa fie agresori – e cel mai bun avion pentru a simula un adversar sofisticat.

    Americanii au intr-adevar vreo 21 de avioane Mig 29 moldovene luate pentru rolul de agresori, sunt si firme care inchiriaza occidentalilor avioane rusesti, insa sunt vechituri in materie de electronica de bord, iar asta inseamna ca au o utilitate limitata in exercitii – te bati cu un pilot care probabil nu are un radar functional, care nu are mai nimic din era mini computerelor.

    • @Alex3
      Pe americani nu ii intereseaza electronica ex sovietica pt ca stiu ca a lor este superioara. Pe ei ii intereseaza, in cea mai mare masura, abilitatile de dog fighter a rusilor. Manevrabilitatea.

      • De ce sa-i intereseze abilitatile de dog fight? Americanii au decis de mult ca s-a terminat cu dog fighting – altfel nu alegeau F-35.

        Trebuie sa te antrenezi cu adversari mai sofisticati care sa simuleze o flota sofisticata, care au si ei radar sa vada inamicul si alte electronice relevante. Rusii ori fi cum or fi la electronice, dar as crede ca daca ii simulezi pe chinezi nu o faci cu avioane din 1988, cand nu se inventase telefonul celular.

  7. cat au pierdut rusii nedezvoltand un vanator usor, urmas a lu mig21, cate oportunitati de a face $, su pierdut…si yak130ar fi pretabli da are viteza mica..nesupersonic …

  8. t50 are adn” de f16 iar beoeing/saab tx de f18..batalia continua

  9. Vor avea concurentà. 108 de F-35 „non combar rated” si prea scump sà fie revizuite pot fi utilizate ca „agressors”.

    https://www.flightglobal.com/news/articles/us-considers-non-combat-rated-subset-of-f-35-fleet-441248/

  10. Textron/ATAC va avea 30 pânà la 45 Mirage F1 „agressors” din cele 63 cumpàrate. Vor fi cei care vor avea cea mai mare flotà din lume de Mirage F1. Se pare cà vor schimba si radarul, dacà nu un ASEA, cel putin unul foarte performant (un RC400 ?).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *