Francezii fac compromisuri

A8ul urmașul Leclercului?

Remarcând cu amărăciune că după ce programul FCAS s-a dus la dracu cu tot cu avionul de generația a VI-a, nici programul MGCS – viitorul tanc european nu merge strună francezii isi fac planuri de viitor mai cu juma” de gură. Ministra apărării de la Paris – Catherine Vautrin – a observat că programul pentru tancul care ar trebui să înlocuiască cândva flota de Leclerc este deja în întârziere cu cel puțin zece ani și că oricât ar moderniza Parisul Leclercurile pe care le mai are, și nu i-au mai rămas oricum prea multe, tot va ajunge să dețină un tanc profund depășit tehnologic.

Astfel încât ideea este să se folosească o turelă franceză, eventual cu tunul ASCALON de 140mm, împreună cu un șasiu de Leopard 2. Într-o astfel de arhitectură francezii și-ar păstra independența pe zona sistemului de armament, senzori, comunicații și integrare de armament.

Ba chiar KNDS Franța (fosta Nexter) susține că dacă este cazul poate oferi și o turelă cu totul automată, fără echipaj uman. Însă deocamdată totul este la nivel de discuții generale, nimic concret, fără alocare de fonduri, astfel încât rămâne de văzut cât timp vor mai trage francezii de Leclerc, inclusiv de varianta sa modernizată “XLR”.

Și, intr-un final chiar se gândesc că n-ar fi un capăt de țară dacă ar cumpăra direct din Germania, ca și restul Europei, 200 de tancuri și cu asta basta.

GeorgeGMT

13 comentarii:

  1. S-au facut multe discutii si planuri care privesc tancul de lupta actual al Frantei Leclerc si viitotul tanc de lupta European MGCS. Oricum atat Franta cat si unele state europene se concentreaza pe doua directii o directie este dezvoltarea si retehnologizarea tancului Leclerc sau constructia unui noi tanc de lupta European echipat cu tehnologii de ultima ora.Din cauza incertitudinii legate de dezvoltarea MGCS European care ar putea fi operational abia inytre anii 2040-2050 Franta ia in calcul constructia unui tank de tranzitie.
    Desigur ca subiectul este cel mentionat dar ce face Romania cu nevoia uriasa de tank modern. Avem o propunere excelenta de la sud coreeni a nui tank de exceptie care se bate la egal cu cele mai noi tehnologii de pe piata dar îi dam cu piciorul si nu noi ci gasca care se ocupa cu inzestrarea armatei din Romania. Nu mai departe este decizia de a a accepta Linx si deja s-au semnat contrcatele este iarasi o uriasa prostie si afacere murdara cand esti la mana ungurilor cu fabricarea piesele care se vor ansambla in Romania. Sa chiar daca nu face parte din acest subiect vreau sa precizez urmatoarele.
    România cumpără peste 1.000 de vehicule blindate turcești COBRA II. Majoritatea vor fi fabricate la noi în țară si care costa un milliard de dolari. Designul permite montarea de turele și stații de armament operate de la distanță sau manual. Dar noua ni s-au prezentat ca in loc de turela automata exista o prezenta umana. Cata prostie doarece in orice circumstante de razboi oamenii care inlocuiesc turelele automata vor fi ucisi. In acelasi timp in Romania Vehicul blindat Vlah 4×4 la standarde NATO, conceput şi fabricat la Moreni pe care legea antiromana emisa ca armata romana nu il poate cumpara desi este mai ieftin si chiar mai bun decat cel turcesc dar va fi construit de romani si banii raman in tara. ,,Unde esti tu Tepes doamne!’’

    9
    • Iar balivernele astea cu vehiculul Vlah mai ieftin si mai bun

      18
    • Lasa ne bre’.

      9
    • parca ala de la moreni era un proiect slovak. totusi, un pic de decenta
      nu prea se intelege de ce e nevoie de supertancuri cu tun de 140 mm cand ai excalibur si chestii similare pe care le lansezi din balcon sau o piranha. tot 4-5 km, si trage si dupa coltz

      pana si amarastenii de la hezbo paradesc merkavas cu drone
      e o situatie absurda in care toti cumpara tancuri pt ca si adversarii au tancuri dar ambele parti pierd tancurile nu traznite de alte tancuri, ci de drone si mine aruncate din drone

      11
    • Călugărul Sofronie

      OK, poți să ne zici de ce VLAH e mai bun?

      Ca să fie clar, cu detalii tehnice, te rog, nu DOAR faptul că e românesc (și asta parțial, pentru că la proiectare a participat și firma slovacă Zetor Engineering). A făcut cineva o comparație punct cu punct între VLAH și Cobra II?

      Și cât ar dura testarea, omologarea, modificările necesare oricărui nou vehicul, începerea producției, stabilirea lanțului logistic pentru piesele din import (bunăoară, motorul german) etc., în comparație cu producția unei platforme mature, deja utilizată în luptă și produsă de ani de zile în țara-mamă?

      10
    • VLAH nu e conceput la Moreni, e proiectat de Zetor Engineering în Slovacia! Numele original e Zetor GERLACH. Iar faza cu Lynx iar e o prostie, ungurii nu fabrică ci doar asamblează. Da, sudează monococa coca, ceea ce si noi putem face cum facem la Prianha 5 dar in rest aduc piese din Germania, adica un fel de CKD mai răsărit. Nu vad de ce nu se poate face asta la Automecanica. Asigura-te ca înainte de a scrie comentarii stii despre ce vorbești.

      8
      • Alt cretinoid care vorbeste doar sa se afle in treaba, Vlah/ Zetor GERLACH este finantat si dezvoltat de Bluespace, cei de la Zetor au participat doar la proiectarea 3D, dar cu ciumpalacii ca voi care stati toata ziua pe toate jegurile de site-uri nu ma surpirinde… tot asa se mai contraziceau si alte specimene ca tine aici in comentarii

        1
  2. Or sa ajunga francezii sa traga de Leclerc-uri ca romanii de TR-uri si tot nu or sa aiba tancuri noi.

    Intre timp la noi….’Turul II inapoi’! Cred ca vor trece iarasi pe T-uri rusesti si apoi le copiem si pe alea!

    8
  3. Se pare ca 15 programe din SAFE au ajuns la parlament. Sunt surprize

    2
  4. e teribil de paradoxal, pe de o parze se vede ca f multe proiecte mari se fac in colaborari, proiectele au devenit atit de complexe ca unii singuri nu mai prididesc, pe de alta parte europenii sunt mindri cs sunt in EU, sau in NATO si totusi egoismul national e mai puternic ca niciodata.

    Daca nu se pot intelege la niste maruntisuri ma intreb cum s-ar putea intelege daca, Doamne fereste, ar fi groasa?

    Armata europeana, ha, ha, ha!

    7
    • Nu.
      Proiectele mari s-au facut individual, national, in anii 70, Leo2, M1, Challenger.
      Francezii, repetentii clasei, au scos ultimii un tanc modern, cu tun de 120, in 90 in Golf inca erau cu o vechitura din anii 60, Amx-30, cu tun de 105, un fel de Bizon al lor.

      Spre deosebire de omologii din aviatie, unde stealthul a dat reset si acum e obligatoriu, la tancuri constrangerile au ramas, dar solutiile pt un reset similar aviatiei nu se intrevad.

      In lipsa de altceva, se mareste puterea de foc la cal 140 si se adapteaza vechiile tancuri, luate putin la pila si rebotezate.

      Si bineinteles, iese mai ieftin in 2, e si productia mai mare.

  5. Nu inteleg de ce se cramponeaza si Franta si Germania pe MBT separate, cand ambele sunt NATO si UE! De asemenea razboiul din Ucraina si Israel arata ca e f important nr tancurilor nu greutatea lor! A concepe si produce un sasiu si o motorizare comuna, dar cu turele si blindaje reactive realizate independent, ar fi o solutie viabila si pt ei si pt noi restul europenilor! Iar Ro ar fi trebuit sa se lipeasca de sud coreeni la tot ce inseamna echipament greu: obuziere, tancuri, MLI, munitia aferenta, mentenanta, etc… daca vroia ceva produs „in tara”! Asa…. sapte arme diferite, sapte furnizori diferiti! Politica de …. kkt! M-ia confirmat o firma specializata ca si la retehnologizarea hidrocentralelor, sistemele contin X echipamente din X tari!

    4
  6. PREA MULTE CREIERE SI FACTORI DE DECIZIE…CAND SUNT MULTE BABE RAMANE COPILUL….NENASCUT…CAM AȘA SE INTAMPLA IN EUROPA ASTĂZI 🥲DIN PACATE,ECONOMIC SITUAȚIA ESTE IDENTICA,IAR ROMANIA CREDE IN PROMISIUNI SI CORUPȚIE DECAT IN FAPTE REALE(PAȘI) REALI IN APARARE …PREA MULTI DINOZSUTI SI FOSILE INUTILE PUSE PE CĂPĂTUIALĂ PTOPRIE NU PE INZESTRAREA ARMATEI ROMÂNE…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *