Sufocați de cererea mare pe care o au pentru “invizibilul” lor – Su-57E și de nenumărații clienti care stau de cu-seară la porțile uzinei să prindă avioane, fericita companie constructoare – United Aircraft Corporation – i-a lăsat pe indieni cu gura căscată când pe 4 iunie a venit cu o ofertă de nerefuzat, cred rușii: Su-57E pentru India fără nici o restrictie și cu acces total la codul-sursă al avionului.
Este o ofertă cu totul și cu totul nouă pe piața avioanelor de luptă, după știința mea nici un constructor nu oferă acces total la codul-sursă al sistemului informatic al avionului și asta din mai multe motive.
Dar dacă rușii chiar se țin de cuvânt, atunci indienii vor putea să facă cu avioanele lor absolut orice le trece prin cap: să integreze orice tip de armament, orice tip de radar, orice tip sau model de diverse dispozitive în avionica aparatului și una peste alta ii face stăpâni deplini peste avionul cumpărat nu numai în momentul achizitiei dar – foarte important – pentru întreaga durată de exploatare a avionului.
Este o mișcare disperată sau una foarte îndrăzneață, depinde cumm privim lucrurile și ar putea atrage atenția indienilor.
Su-57E este varianta de export a aparatului rusesc și din start este proiectata să folosească un cockpit în limba engleză (sau altă limbă) și să poată integra armament străin, asadar este posibil ca varianta “E” să aibă din start un sistem de comandă și control ușor castrat.
În oferta pentru India, avionul este dotat cu un radar AESA bazat pe tehnologia Gallium Nitride (GaN) și folosește un calculator de bord indian și tot din start aparatul va putea folosi rachete aer-aer indiene Astra Mk1 și Mk2, racheta anti-radar “Rudram”, precum și armament aer-sol ghidat local.
Rușii mai susțin și că tehnologia oferită pe Su-57E ar fi perfect compatibilă cu modernizarea avioanelor indiene Su-30MKI.
Deocamdată este mult prea devreme pentru un răspuns, dar cele două țări prietene sunt fiecare cu disperarea ei proprie în brațe: rușilor li s-a prabusit exportul de arme mai ales după ce toată lumea a văzut cât de performante sunt sistemele rusești de armament pe viu, în Ucraina, în acest moment Su-57 practic nu se vinde, iar indienii neavând acces la F-35A și probabil că nici la vreunul din cele două programe europene, văd cum pakistanezii se pregătesc să introducă în dotare un invizibil chinezesc – J 35 – și nu au nici un motiv de mare sărbătoare, atât timp cât India încă are un mare deficit în materie de avioane de luptă în general și avioane moderne și performante în particular.
Pentru că o întrebare tot presista, de ce în ambele schimburi de palme cu pakistanezii, cea din urmă cu câțiva ani și cea recentă din urmă cu mai puțin de o lună, India nu a folosit avioanele Su-30MKI, din care are peste 200 de unități, plus o mare experiență în operarea lor și de fiecare dată a preferat Mirage 2000, MiG 21 Bis, mai nou Rafale și Mirage 2000?
Evident că pentru Moscova miza unui contract indian, peste 100 de aparate, este colosală, atât dpdv strict economic, cât și politic sau militar.
GeorgeGMT
Salut. Ce sa faca indienii cu codu-sursa daca pasaroiu e varza. Cea mai buna publicitate e frontu doar ca de pe front lipseste pasaroiu.
„Pentru că o întrebare tot presista, de ce în ambele schimburi de palme cu pakistanezii, cea din urmă cu câțiva ani și cea recentă din urmă cu mai puțin de o lună, India nu a folosit avioanele Su-30MKI, din care are peste 200 de unități, plus o mare experiență în operarea lor și de fiecare dată a preferat Mirage 2000, MiG 21 Bis, mai nou Rafale și Mirage 2000?”
Au radare mai performante si asta le face mai utile in rol aer-aer. Problema este ca nici mirage 2000 si nici rafale nu sunt avioane de vanatoare.
India a facut o greseala enorma cand nu a mers cu eurofighter.
su 30 updatat si upgradat nu devine su 35 ,parca era unu trimis la arat de f 16 ucrainian
https://bulgarianmilitary.com/amp/2023/06/13/su-57s-aesa-isnt-dangerous-to-f-35-however-passive-sensors-are/
Si totusi, vedeti mai sus, savantul bulgar ne invata ca su 57 e mult mal bun decit F 35, deci e firesc sa fie luat de indieni 🙂 Ma intreb de ce nu-l ia Bulgaria?
Simpatica e si interpretarea ruseasca a ceea ce ar fi stealth, mai ales dispunerea deschisa a motoarelor si chiar postcombustie.
@neamtu tiganu
Vedeti dumneavoastra, atata amar de ani propaganda ruseasca ne-a recitat poezia despre piticul sovietic care este cel mai mare si mai tare, in ciuda faptului ca sfida adeseori stiintele exacte, nu mai spun de bunul simt pe care se pare ca nu-l prea mai are nimeni. Propaganda a fost atat de eficienta incat pana si Putin i-a cazut victima, nu mai spun de restul lumii.
Este fascinanta (pentru mine) admiratia si credulitatea unor oameni chiar educati in fata propagandei sovietice.
Razboiul din Ucraina ne-a aratat insa ca piticul este destul de golas…
Semnele existau insa pentru orice ochi atent si obiectiv: motoare diesel navale lipsa la apel, turbine navale de asemenea lipsa la apel, minunea de tanc nemaivazut si nemaiauzit care a facut pana de motor in Piata Rosie de l-au scos la stanga de acolo, incidente cu noua ICBM etc samd
Si, daca nu ma inseala memoria, SU-57 parca tot nu are motorul ala nou facut special pentru el…
Desfiintarea URSS a condus la un exod in masa al oamenilor de stiinta si inginerilor rusi care au plecat care cum pe unde au vazut cu ochii. Cam ca la noi. Nu si-au mai revenit de atunci.
Se spune ca Rusia nu poate fi guvernata altfel decat autoritar din cauza de geografie. Insa oligarhia instalata si consolidata de Putin pare o solutie chiar mai proasta decat regimul sovietic sau ala al tarului.
In opinia mea, Rusia este un exemplu extrem despre ceea ce poate pati o industrie in momentul in care isi pierde oamenii specializati. Fix ce vorbeam ieri.
Este discutabil in ce masura rusii ar putea sustine industrial un contract cu indienii in cazul relativ putin probabil in care aia pun botul la oferta lor. Si este discutabil in ce masura producatorii occidentali de avionica, senzori si armament ar fi dispusi sa-si integreze sculele in avionul rusesc.
Eu ma întreb dat fiind rata de productie lenta a Su 57, în câte zeci de ani pot sa livreze 100 de avioane la hinduși?
Mai ales ca trebuie sa livreze și pe forțele aeriene ruse și pt algerieni. Eu fac câteva pe an practic
„Este o ofertă cu totul și cu totul nouă pe piața avioanelor de luptă, după știința mea nici un constructor nu oferă acces total la codul-sursă al sistemului informatic al avionului”
Pentru că ceilalți nu vând niște cauciucuri reșapate date cu puțină vopsea peste… rușii nu vor renunța niciodată la așii pe.care îi au în mânecă.
Clarifica ce ai vrut sa spui ca nu se intelege sincer
Sa nu fie acest lucru o incercare de a face fata Chinei cu mana Indiei.
Da după ce chinezii l-au luat în rîs pentru cultura de asamblare ” foarte calitativă”, nu prea are șanse nici cu indienii. Eu sa fiu sincer am văzut avioane relicte din al doilea război mondial de o calitate și tehnică de asamblare mia buna de cat Su 57 prezentat la AeroChina 2024
cred ca Mikojan-Gurewitsch se intorc in groapa vazind ce a ajuns aviatia ruseasca.
Ca da, mig 15, 21 au fost cu adevarat reusite. Rusii au fost f buni in mecanica, au pierdut enorm insa, cind a inceput sa apara electronica.
Nici cu strategia nu stau mai bine au ramas cu ideile manevrabilitate, forta ascensionala, multa forta, greutate , etc, nu s-au prins ca razboaiele de azi sunt
altfel.
Citeam pe undeva ca SU 57 a fost f aplaudat la o expozitie din India, in general e asa, pe unde am fost spectatorilor le plac avioanele care fac mult zgomot
Sa ai peste 200 de SU30MKI si sa tot pleci la scandal cu 36 Rafale si cateva Mirage, asta inseamna sa fii emergent power.
Dintre tarile astea din BRICS/ noua lume multipolare/ ascendente in Saturn si viitoare puteri planetare, inafara de China care conduce detasat economic, tehnologic si militar, lucru care se vede si in nivelul lor de trai, restul in ce stare se afla?
Rusia – 10 zgarie nori la Moskva si drumuri de pamant in suburbii, nu au un singur produs inafara de Vodka si resurse naturale care sa se vanda pe undeva si sa fie competitiv, militar se vede in Ucraina ce e de capul lor si strategic si tehnologic. T62 si meat waves la atac.
Brazilia – Putere militara doar in America Latina, tot respectul pentru ei dar la ce probleme interne au si cat sunt de „izolati” acolo, astia pe scena geopolitica indeplinesc cu succes rolul de spectator. Macar exporta armament decent.
Africa de Sud – ultima data cand am auzit ceva de ei, era jumatate din sistemul energetic in colaps. O tara care cade continu an de an, din 32 de avioane cate mai zboara? In anii 90-2000 erau asa departe de noi…
India – inca nu au canalizare si strazi sau orice norma de igiena, circulatie etc dar au nucleare, baga tone de bani in armament si program spatial???
Macar ii tin in sah acolo pe Chinezi si Pakistanezi
Iran – un pisat, s-a vazut zilele astea, zboara F35 peste Tehran ca la el acasa. Ce naiba au facut astia din anii 80 pana acum? Doar ei stiu
Venezuela/Cuba – astia au nevoie de orez si USAID nu de arme si ambitii politice externe.
Deci, patriotilor si suveranilor cu lumea multipolara, mergeti sa stati vreo 3 luni in tarisoarele asta si dupa va promit ca veniti in genunchi inapoi in dictatura UE.
Ah, am uitat de Vietnam, Indonezia si Koreea de Nord – Nu stiu exact pe ce axa sunt primii 2 dar ultimii tocmai si-au scufundat fregata noua in port si sunt singurii din lume care mai zboara cu MiG19 :))