Romania Military

Trei delfini înarmaţi, umbla/inoata liberi în Marea Neagră.

delfini-inarmati-marea-neagra-armata-ucraineana

Pierduţi de armata ucraineană. Trei delfini echipaţi cu arme individuale se află liberi, din data de 24 februarie, în largul Mării Negre.

 

În total, cinci mamifere au fost implicate în exerciţiile armatei ucrainene, desfăşurate în perimetrul delfinariului din Sevastopol (Marea Neagră, sudul Ucrainei), însă, în pofida măsurilor de precauţie luate, trei dintre ele au reuşit să părăsească limitele zonei unde se desfăşurau aplicaţiile, relatează marţi publicaţia rusă Vzgliad, citată de Moldpres. Personalul militar implicat în instruirea delfinilor a încercat, fără succes, timp de patru ore să găsească delfinii (care au arme de foc ataşate pe cap), inclusiv cu ajutorul unui sonar.

Ucraina a reluat în octombrie anul trecut un program de dresare a delfinilor în scopuri militare. După cum relata presa ucraineană la acea vreme, în jur de 10 delfini (Tursiops Truncates) sunt antrenaţi la Sevastopol pentru atacuri submarine şi misiuni de diversiune. Delfinariul de la Sevastopol, unde sunt antrenaţi delfinii în scopuri militare, a fost construit în 1973, dar, după destrămarea URSS, el fusese transformat în centru de reabilitare a copiilor cu dizabilităţi, aceasta până recent, când armata ucraineană a reluat proiectul de dresare a delfinilor pentru misiuni de militare.

 

Ziuaveche

 

Exit mobile version