Erou între eroi: Generalul Nicolae DĂSCĂLESCU

dascalescu1

Generalul Nicolae Dascalescu

 

Din partea de vest a satului Girov, porneste un deal care tine pana in Piatra Neamt, invecinandu-se cu dealul Balaurul si cartierul Vanatori, situat in partea de sud-est a orasului, unde se afla o unitate militara – Regimentul 15 Dorobanti. Acest regiment si-a capatat numele de faima in razboiul din 1877, cand, la Plevna, in fata redutelor Grivita I si Grivita II, ostasii nemteni au cucerit aceste mari bastioane si au infipt drapelul romanesc pe reduta.

Pe acest deal, inca din primavara cand se arata firul ierbii, pana tarziu, toamna, putea fi vazut un batran cu o barba

alba ca a lui Mos Craciun, purtand o turma de vreo 20-25 de carlani adunati din tot satul. Pazitorul nostru de oi purta o traista pe umar, in care avea ceva merinde si cateva carti, insa foarte mult timp din zi il petrecea admirand dealurile si muntii din jur. De niste aduceri aminte, privirile batranului cand se luminau, cand se intristau pana la lacrimi.

Pe acelasi deal, recrutii din unitatea militara a Regimentului 15 Dorobanti faceau instructie si teme de lupta. Mai multe zile la rand, un locotenent incercase o tema de lupta care nu-i reusea deloc pentru ca formatia militara cu care se antrena il dadea de fiecare data peste cap.

Urmarindu-i actiunea, batranul se apropie de el si, zambindu-i cu blandete, ii intocmi o tema de lupta atat de

aparare, cat si de atac. Necajit de faptul ca pana si un cioban stie mai multa tactica de lupta decat el, se rasti la acesta si-l alunga.

Batranul oier pleca si in coltul gurii ii aparu un zambet amar.

Trecu un an de la aceasta intamplare si, intr-o zi, un ofiter si un grup de soldati venisera la instructie pe acelasi deal. Atent la miscarile militarilor, acelasi batran dadea dezaprobator din cap. In cele din urma, se apropie de ofiter si ii zise:

– Domnule locotenent, anul trecut mi-ati vorbit urat si m-ati

alungat cand v-am spus ca tema pe care o aplicati nu este buna. Si dovada a acestui lucru este ca pe umarul dumneavoastra n-a mai aparut nici o stea. De data aceasta, va rog sa ma ascultati.

Calm, cu multa siguranta, pazitorul de oi intocmi un plan de batalie, in fata caruia locotenentul ramase mut de uimire.

– Cine sunteti dumneavoastra si ce grad ati avut in armata?

– Numele meu n-o sa va spuna nimic, ii raspunse batranul, dar ca militar am fost general de armata.

Fulger parca trecu peste ochii

ofiterului, calcaiele ii scaparara in pozitia de drepti si cu mana la cascheta saluta:

– Sa traiti, domnule general!

Batranul zambi, se intoarse si pleca la oile lui, in timp ce locotenentul incremeni in pozitie de drepti si nu-si mai putea reveni din uimirea ce il cuprinsese. Cu planul de lupta facut de “oier”, tanarul ofiter a fost inaintat in grad si citat pe armata. Comandantul regimentului avu insa curiozitatea sa-l intrebe cum reusise sa realizeze un plan atat de iscusit, in felul acesta ofiterul fiind nevoit sa spuna ca adevaratul strateg este un cioban, fost general de armata.

In campania din Rasarit, in afara de un bun camarad si conducator

de osti, Nicolae Dascalescu a fost un om cu suflet mare si, totodata, un bun crestin. Avea grija intotdeauna de ostasii lui si se simtea indatorat fata de oricare cetatean intalnit in drum. Astfel, pe frontul din Rusia, a salvat cateva mii de civili de la o moarte sigura prin infometare, civili de toate varstele, dar in special femei, copii si batrani.

Intre cele doua fronturi, in vale se afla un sat populat de circa 2.000 de oameni, izolat de restul lumii si pradat de insisi ostasii sovietici. Neavand posibilitate de comunicare si nici de a se alimenta, zilnic mureau cu sutele, caci de 4-5 saptamani, de cand erau intre fronturi, nimeni nu le venise in ajutor. Cu multe riscuri, generalul Nicolae Dascalescu trimitea in sat ostasi romani incarcati cu alimente.

Si frontul a inaintat inspre inima Rusiei, ca apoi sa se intoarca la baza si sa porneasca inspre apus, de aceasta data nu alaturi de ostasii germani, ci impotriva lor. De la Cotul Donului si Marea de Azov, generalul Nicolae Dascalescu si ostasii romani au ajuns in Muntii Tatra, iar la sfarsitul razboiului pana aproape de Praga. Era cunoscut sub numele de “Eroul din Muntii Tatra”. Dupa acel trist 9 mai 1945, generalul si ostasii romani au facut cale intoarsa pe jos, de la Praga la Bucuresti, trecand prin Budapesta si intrand in tara pe la Curtici-Oradea.

In anul 1950, in trecere spre Moscova, Gheorghe Gheorghiu-Dej a mers si la Praga, unde secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac l-a intrebat de soarta generalului Dascalescu, cerandu-l ca specialist pentru

instruirea armatei cehoslovace. La Moscova, Stalin l-a intrebat pe Dej de acelasi general care, desi inamic, salvase de la moarte circa 2.000 de nevinovati. Dupa ce s-a intors din Rusia, Gheorghiu-Dej s-a interesat la subalternii sai cine este generalul Dascalescu, cerand sa fie adus in fata lui.

Intr-o celula a inchisorii Jilava, arhiplina, un gardian intreba care este generalul Dascalescu. Spalat, barbierit si imbracat cu hainele pe care le avea la magazie, generalul Dascalescu a fost dus cu o masina la Gheorghiu-Dej. Au urmat mai multe intrebari, dupa care i s-a spus ca este liber, fiind condus pana in strada. Spre marea sa uimire, cand a vazut ca nimeni nu-l mai urmareste, generalul a ramas mult timp pe ganduri, nestiind incotro sa apuce. S-a hotarat s-o ia inspre satul natal, la singura fiinta apropiata pe care o mai avea in viata – o sora

vaduva, saraca si care locuia in casa parinteasca din tinutul Neamtului.

Comuna Girov isi primea intr-una din zile un fiu, plecat inca de tanar si reintors acum batran. Cu pensia de 80 de lei pe care conducerea comunista i-o dadea lunar acestui fost general de armata, erou atat pe Frontul din Rasarit, cat si pe Frontul din Apus, Nicolae Dascalescu avea voie sa moara de foame, neposedand nici un fel de avere.

Chiar daca toti il cunosteau si il iubeau pe acest mare om de stat, nimeni nu putea sa il ajute, asa incat, pentru a nu fi povara pentru sora si nici pentru nepotii sai, pazea carlanii satului, pe dealul din Vanatori.

Dupa alte doua luni de la

aceasta intalnire, un colonel comandant de regiment si un ofiter inferior urcau dealul pentru a-l intalni pe batranul pazitor de oi. Au discutat cu el, spunandu-i dorinta superiorilor de la Bucuresti. De la aceasta intalnire, au mai trecut cateva luni si generalul nostru a primit o instiintare ca de la 128 lei, pe care ii capatase la ultima marire, pensia i-a fost stabilita la 2.500 lei. De asemenea, i se comunica faptul ca, la sarbatorile nationale ale RSR, va putea purta hainele militare si decoratiile castigate pe Frontul de Vest, va putea merge la Bucuresti, unde va sta in tribuna cu cei mari, in Piata Aviatorilor, primind defilarea care va avea loc de sarbatoarea respectiva. Totodata, i s-a interzis de a mai pazi oile satului pe deal.

In luna iulie 1969, l-am vizitat la Spitalul “Dr. Angelescu” din Piatra Neamt, intr-o rezerva de la etajul doi.

Iesiti pe coridor, am stat de vorba cred ca mai bine de trei ore. Mi-a istorisit multe lucruri din zbuciumata lui viata, confirmandu-mi si ceea ce stiam eu despre dumnealui.

-Am avut noroc, mi-a marturisit, ca n-am apucat sa fiu judecat si am scapat doar cu cateva luni de inchisoare.

Pensia de 2.500 lei nu a fost niciodata ridicata integral de el, ci maxim o treime, in jur de 800 lei, si numai in cazuri exceptionale 900 de lei, pentru a-si asigura o viata de spartan, cum spunea dansul. Pentru restul banilor semna si-i oferea copiilor saraci, vaduvelor, orfelinatelor, spitalelor, azilelor de batrani etc.

De la iesirea din Jilava, nu a parasit niciodata satul natal Girov sau orasul Piatra Neamt pentru a merge la vreo defilare straina lui si poporului roman, nu a mai imbracat haina militara si nu a raspuns niciunui apel al autoritatilor comuniste.

Cand ne-am despartit, mi-a spus cu adanca tristete:

– Vino sa ma mai vezi ca nu peste mult timp ma duc dincolo.

Am mai fost, intr-adevar, in doua randuri la el.

Pe la jumatatea lunii septembrie 1969, in fata Casei de cultura am vazut drapelul romanesc indoliat. In hol, pe catafalc, l-am recunoscut pe cel care a fost generalul de armata Nicolae Dascalescu, Eroul de la Stalingrad si Eroul din Muntii Tatra, erou al atator batalii si erou in viata civila. Am ingenuncheat.

Cateva ore mai tarziu, o coloana nesfarsita de oameni urma cortegiul funebru. Inmormantarea era facuta de primaria orasului pentru ca decedatul fusese sarac si nu mai avea pe nimeni.

In fata Liceului “Petru Rares”, cortegiul s-a oprit, insemn al despartirii de institutia unde fostul elev a primit lumina, fiind premiant pe tot parcursul anilor de studiu. Cei care priveau si foarte multi elevi s-au alaturat acestei nesfarsite coloane pentru a-l conduce pe ultimul drum pe acest om iubit de toti. Am numarat 34 de generali, in majoritate straini, printre care si francezi. L-am insotit pana la cimitir, ca un ultim omagiu adus acestei mari personalitati a neamului romanesc.

 

Extras din:

http://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/gcaraza/aiud/docs/cap8.htm

 

Sursa: ioncoja.ro

 

 Cu multumiri colegului nostru Hans

17 comentarii:

  1. Cestia cu ciobanu e veche … veche. Prima aparitie a ciobanului nu stiu cui se datoreaza dar pare a fi cam asa: un capitan (ce se distinsese prin „gospodarie” si mia ales varza murata) dorea sa fie maior. Ptr asta terebuia sa dea examen .. pe teren. Si in timp ce nu stia ce sa faca (oprdin sa dea) un cioban ii zice „domnu capitan toti care au luat examenu de maiuri au trimis soladatii pe dealu ala!!” . Proza umoristica veche .. actiunea fiid plasata pe la 1900…
    SI am dubuii ca Stealin a intrebta de sanatea unui general roman altfekl decat ptr lume ailalta!!

  2. @ George GMT

    George man, bravo & felicitari pentru idee si initiativa! 🙂 Asta-i o rubrica „must have” pe un astfel de site, o rubrica necesara promovarii ADEVARATELOR ELITE ale Armatei Romane, OAMENILOR care au facut CEVA bun pentru tara si neam.

  3. Foarte frumos. Bravo

  4. Mihai-Cristian-S

    bre, ca un offtopic , nu e muzica buna,dar … asta-i dorinta mea,si poate si a voastra fata de … politruci…

    „Eu iti doresc sa nu scapi cand sapi dupa aur in Rosia Montana,sper sa se surpe mina!”

  5. Daca va plac chestiile astea, se pot face sapaturi pe net pentru scoaterea la suprafata a unui articol dedicat lui Ilie Lazar. Citind articolul veti ajunge sa va dati seama ca Indiana Jones este un banc rasuflat.

    • Multumesc Hans pentru link, absolut deosebit articolul scris de catre Cristian Negrea!Absolut deosebit!GeorgeGMT, poate totusi il poti posta pe blog, MERITA.

  6. Ce oameni, ce vremuri! Oare voi apuca sa vad iar tricolorul in Cernauti?

    Dar ai nostri nu s-au dezis, si l-au rasplatit pe Lazar cu ani de persecutii si inchisoare…

  7. Divizia de cremene si comandantul ei

    http://www.crestinortodox.ro/comunitate/group_discussion_view.php?group_id=54&grouptopic_id=686

    Ion Dumitrache s-a nascut in anul 1889, in acelasi an cu viitorul sau camarad de arme, generalul Leonard Mociulschi, intr-o familie de intelectuali din Muntenia. Inca din timpul primului Razboi Mondial, locotenentul la acea vreme si-a dovedit vitejia si spiritul de sacrificiu pe campul de onoare, Ion Dumitrache fiind ranit de cel putin doua ori. Dupa razboi este promovat la rangul de maior, aflandu-l la comandamentul Diviziei 1 Vanatori de Munte din Sinaia, in 1924. Dovedind certe calitati de comandant, este promovat succesiv in ierarhia militara, ajungand la inceputul celui de al Doilea Razboi Mondial la gradul de general de brigada. In ierarhia civila a fost desemnat de Patriarhul Miron Cristea prefect al judetului Nasaud, in perioada cat acesta a exercitat demnitatea de Prim Ministru (1938-1939). Aceasta investitura a constituit o recunoastere adusa abilitatilor sale administrative alaturi de nevoia unui spirit de ordine si disciplina, imanent unui ofiter superior scolit la Scoala Superioara de Razboi din Bucuresti, una dintre cele mai reputate institutii de invatamant militar din Europa de Est.
    Dupa declansarea celei de a doua conflagratii mondiale, in fruntea trupelor sale de elita din Corpul de Munte (comandat de generalul Gheorghe Avramescu, in 1941), generalul Dumitrache a trecut Nistrul si a participat la ofensiva contra sovieticilor, alaturi de Armata a 3-a Romana si Armata a 11-a Germana. Pentru faptele sale de arme si cutezanta in luptele ce au urmat, a fost decorat cu inaltul Ordin „Mihai Viteazul” clasa a III-a, in toamna anului 1941. Calitatile sale de deosebit strateg si tactician, admirat de camarazi, apreciat de cobeligeranti si respectat de adversar, i-au adus un an mai tarziu promovarea la rangul de general de divizie, preluand comanda greu incercatei Divizii 2 Munte. Dar, asemeni oricarui militar desavarsit, Ion Dumitrache a fost si un OM de omenie, in cel mai plenar sens al acestui cuvant, dovedind o noblete si un spirit al onoarei carecteristic numai marilor personalitati ale istoriei. Iata cum s-a adresat generalul Dumitrache trupelor sale din subordine, dupa izbanda de la Nalcik: „Am ordonat sa stati cateva zile toti, si front si servicii, in orasul Nalcik, in fata caruia ati sangerat si pe care l-ati cucerit cu sufletul vitejesc al tuturora. Am o mare bucurie cand va vad trecand cuminti si mandrii pe strazile lui. Din harnicia cu care va vad alergand dupa treburile voastre, imi intaresc increderea ca aparati cu sufletul vostru, oricand, onoarea noastra, platita atat de scump…” [cf. col. (r) Gh.Suman, Istoria Brigazii 2 Vanatori de Munte Sarmizegetusa, Editura Pro-Transilvania, 2003, p. 134]. Se cunoaste astazi ca generalul Dumitrache a primit chiar o scrisoare de multumire din partea primarului orasului Nalcik, pentru atitudinea exemplara a Diviziei 2 Munte in raport cu populatia civila.
    Impreuna cu bravul sau camarad, generalul Leonard Mociulschi (comandantul Diviziei 3 Munte), Ion Dumitrache a luptat cot la cot alaturi de vanatorii de munte, „beretele verzi” ale Romaniei in cel de al Doilea Razboi Mondial, aflandu-se nu de putine ori chiar in linia intai si nascand astfel numeroase legende despre faptele lor de vitejie fara seaman. De pilda, la cumpana dintre anii 1943-1944, generalii Dumitrache si Mociulschi, au luptat impreuna contra temutilor partizani din masivul muntos Iaila, in fruntea unor trupe de comando aflate in subordine. Partizanii sovietici, inarmati pana in dinti, erau renumiti ca fiind redutabili luptatori de gherila. Iata un fragment din juramantul acestora: „Daca voi uita sau voi calca acest juramant solemn, cu voia tovarasilor mei sa mi se aplice pedeapsa suprema prin impuscare. Puterea cuvantului prietenului meu imi spune: in lupta unul pentru toti si toti pentru unul; gata de moarte, noi suntem neinvinsi. Cauza noastra este dreapta, pentru ca succesele victoriei noastre sunt insufletite de scumpul si iubitul nostru Stalin” [op.cit., p. 157]. In primavara lui 1944, odata cu ofensiva sovietica din Crimea, generalul Dumitrache s-a aflat alaturi de restul trupelor romane combatante. Legendara Divizie 2 Munte de sub comanda sa a oferit cei mai multi luptatori care s-au sacrificat infruntand „uraganul de foc”, dupa cum numea reputatul colonel (r) Gheorghe Suman ofensiva trupelor sovietice inceputa in 8 aprilie 1944, in cartea sa, Istoria Brigazii 2 Vanatori de Munte „Sarmizegetusa”. Darzenia si neclintirea luptatorilor de sub comanda generalului Dumitrache in fata inamicului, a facut ca Divizia 2 Munte sa-si dobandeasca pe front un binemeritat renume, pe masura curajului si hotaririi militarilor acestei mari unitati de elita a Armatei Romane: „Divizia de Cremene”. Pentru a putea asigura retragerea trupelor, vanatorii de munte ai Diviziei 2 Munte au ramas pe pozitii pana in ultima clipa, inscriind pagini dramatice, de mare eroism, in istoria celui de al Doilea Razboi Mondial. Iata cuvintele pe care generalul Dumitrache le-a adresat soldatilor sai, prin ordin de zi, in acele ceasuri de mare restriste: „Ostasi ai Diviziei 2 Munte si Diviziei 10 Infanterie: sunt cu sufletul lipit de sufletele voastre de martiri ai razboiului si mai ales ale acestor zile. Pentru vitejia cu care ati ajuns cu bine la sfarsitul lunii aprilie 1944, in numele Tarii pe care o cinstiti va multumesc cu recunostinta. Inca o incordare de viteji, cu totii stransi barbateste, cu increderea voastra de tragatori neintrecuti, vom trece sigur si cele din urma incercari grele, infrangand soarta pana la capat, oricat de vitrega ar fi fost cu noi…” [op.cit., p. 163]. La capatul apocalipticelor inclestari de pe Frontul de Est, bravii soldati din eroica Divizie 2 Munte, au ajuns intr-un sfarsit, in garnizoanele din tara. Figura darza, exprimand forta si siguranta cu care si-a condus vanatorii de munte la multe victorii ce i-au adus celei mai inalte decoratii militare ale timpului, acordate exclusiv pentru vitejia probata sub gloantele inamicului, atat din partea Regelui cat si a cobeligerantilor (Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a II-a, Crucea de Cavaler a Crucii de Fier, etc.), generalul Dumitrache si-a dobandit un loc binemeritat in panteonul oamenilor de seama ai secolului XX.
    Dupa revenirea in tara a fost promovat la comanda Corpului de Munte. In septembrie 1944 a avut un rol hotarator in ofensiva care a eliberat Ardealul de sub ocupatia trupelor inamice, dovedind odata in plus iscusinta sa de mare strateg. Vanatorii de munte, ca si parasutistii, au fost una dintre cele mai redutabile arme de pe campul de lupta al celui de al Doilea Razboi Mondial. Din acest punct de vedere, faptele de arme ale bravilor luptatori ai Corpului de Munte si comandantilor acestuia in campania Anti-Axa a Romaniei, generalii Ion Dumitrache si Leonard Mociulschi, pot fi comparate in vitejie cu cele ale temerarilor parasutisti Aliati ai Diviziei 101 Aeropurtate Americane, care s-au distins la Arnhem si Eindhoven, in cadrul operatiunii aliate „Market-Garden”, alaturi de Brigada independenta poloneza de parasutisti a generalului Stanislaw Sosabowski. Vitejia darjilor comandanti ai vanatorilor de munte le-a adus acestora Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a cu spade, din partea Majestatii Sale, inalta decoratie fiind obtinuta in 1945 numai de patru generali ai Armatei Romane, toti patru fiind vanatori de munte: Leonard Mociulschi, Ion Dumitrache, Gheorghe Avramescu si Constantin Iordachescu. In 1947, Dumitrache a fost trecut in rezerva si ulterior anchetat, umilit si arestat, alaturi de elita militara a Armatei Romane in acele ceasuri vitrege ale istoriei. S-a stins din viata in 1977, in orasul de la poalele Tampei, alaturi de codrul cu care s-a infratit inca din tineretea sa.

    Astazi, in Brasov, doua mici strazi invecinate, poarta numele generalilor Dumitrache si Mociulschi, doua mari personalitati care prin modelul lor de onoare, virtute si devotament, adeveresc parca vorba:

    „Binele care il faci astazi, maine va fi uitat. Fa-l totusi!”

  8. Acuzat pe nedrept de Comandamentul Militar sovietic de săvârşirea unor crime de război, generalul Ion Dumitrache a fost arestat, la data de 22 februarie 1945.

    Postul de Radio Moscova a transmis, la data de 7 martie 1945, ora 21:30, nota informativă prin care era acuzat că a ordonat, în octombrie 1942, uciderea a 600 de prizonieri, partizani, femei şi copii la Nalcik (oraş eliberat de Divizia 2 Munte, la 28 octombrie 1942) şi a ordonat transportul unor materiale în ară. Aceste false acuza ii sunt infirmate de mărturia celor 127 de persoane care au participat la proces.

    Motivele adevărate al arestării generalului Dumitrache sunt: comportarea eroică a ostaşilor Diviziei 2 Munte în Caucaz, fapt pentru care a fost supranumită „Divizia de cremene”, refuzul său de a continua luptele pe teritoriul Ungariei şi criticarea unor ordine de luptă date de comandan i din armata sovietică în intrândul secuiesc. Din autobiografia generalului Ion Dumitrache rezultă că la data de 15 august 1946 a fost reabilitat şi trecut la comanda Corpului de Munte, iar la data 1 septembrie 1947 a fost avansat la gradul de general de corp de armată şi trecut în rezervă, cu drept de pensie. În toamna anului 1948 organele securită ii reîncep persecu iile, generalul Dumitrache fiind chemat tot mai des la interogatorii. Ac iunile au culminat la data de 3 februarie 1949 când a fost re inut la dispozi ia securită ii din Bucureşti, fiind cercetat în perioada anilor 1949-1950.

    Fără a fi judecat şi condamnat a fost închis în închisorile Aiud şi Jilava şi apoi a fost eliberat, la 6 octombrie 1950. S-a stabilit în Braşov, trăind retras, uitat şi lipsit de resurse materiale, preocupat de redactarea memoriilor sale. Textul dactilografiat l-a donat Muzeului de Istorie şi Arheologie Braşov, acesta păstrându-se în Arhiva de Istorie Contemporană. Constrâns la un nemeritat anonimat, hăr uit constant de angaja ii securită ii, care nu l-au scutit de vizite şi perchezi ii periodice, s-a stins din via ă la 6 martie 1977 şi îşi doarme somnul de veci în cimitirul Groaveri din Braşov.

    Pentru meritele sale deosebite a fost decorat cu Ordinul „Coroana României”, Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a (de două ori) şi clasa a II-a, Ordinul „Apărarea Patriei”, clasa a III-a, Ordinul „23 August” şi alte ordine şi medalii româneşti şi străine.A.M.R. – Fond D.C.I./1990, Curent 1193, C.M.J. Braşov/1979. Memoriul de la Muzeul de Istorie şi Arheologie Braşov.

    http://eroiro1918.blogspot.com.au/2008/11/general-de-corp-de-armat-ion-dumitrache.html

  9. Nu a decedat in 1966? In articol se scune ca a fost vizitat in 69… ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *