Enciclopedia Armelor – V-2 Sageata din Peenemunde

This entry is part 31 of 110 in the series Enciclopedia Armelor

Episodul XXIX: Partea a III-a – Logistica

 

 

V-2 SI ANTURAJUL

O lansare a unei V-2 nu era insa deloc usoara (unele baterii datorita profesionalismului si experientei rachetistilor au ajuns la performanta de a lansa si 10-12 rachete V-2 pe zi, chiar daca operatiunea era dificila si potential periculoasa, putandu-se intampla orice, un accident care sa duca la explozia rachetei si a combustibilului, chiar si un atac aerian din partea Aliatilor, deja stapani pe cerul Europei in 1944), aceasta implicand trupe specializate si vehicule dedicate –unele dintre acestea absolut inovatoare, multe adaptate din vehicule uzuale destinate alimentarii si intretinerii aeronavelor Luftwaffe –„anturajul” ajungand la aproximativ 30 de vehicule, dupa cum urmeaza:

Feuerleitpanzerfahrzeug

Feuerleitpanzerfahrzeug fur V-2 Raketen auf Zugkraftwagen 8 ton, era un vehicul semisenilat Sd.Kfz.7/3, cu motor Maybach HL 62TUK, dotat la partea din spate cu o suprastructura blindata destinata echipamentului de ghidare al rachetelor, inclusiv cel radio, incinta putand adaposti 3 operatori. Acest vehicul tracta si platforma de lansare mobila (vezi anexa 1) a V-2. Vehiculul avea urmatoarele caracteristici: lungime 6,35 m; latime 2,40 m; inaltime 2,90 m; blindaj cuprins intre 6-13 mm; echipaj 3 oameni; motor Maybach HL 62TUK, Diesel, 115 CP;

V-2 PE MEILLERWAGEN

Meillerwagen, era de fapt ceea ce astazi este cunoscut drept TEL, lansator-mobil. A fost o platforma destinata transportului si lansarii rachetei V-2, aceasta fiind ridicata hidraulic in pozitia de lansare. O unitate de rachete V-2 putea avea si 30 de rachete, dar pregatirea unei rachete pentru lansare (ridicarea in pozitie verticala, montarea ogivei si alimentarea cu carburanti) dura minim 90 de minute, si asta cu un personal bine instruit. Lansarea se facea de obicei de pe drumuri asfaltate, dar, odata cu intensificarea controlului spatiului aerian de catre Aliati, au fost preferate padurile dese si drumurile forestiere (vezi anexa 2). Meillerwagen avea urmatoarele caracteristici: lungime 14,70 m; latime 2,8 m; inaltime 3,27 m; ampatament 9,80 m; greutate 11,30 tone; raza de intoarcere era de 10,70 m. Aceasta remorca a fost fabricata de catre firma Gollnow&Son din componente furnizate de catre firma Meiller-Kipper GmbH din Munchen (firma a aparut in anul 1850), fiind destinata transportului rachetei de la vagonul de cale ferata la platforma de lansare, fiind dotata cu un brat in forma de cadru, hidraulic, ce ridica racheta in pozitie de lansare. Bratul hidraulic de pe remorca era actionat de un motor pe benzina, de 14 CP, derivat din cel al primelor „broscute” germane;

CISTERNA A-STOFF

A-Stoff Betriebstoffanhanger, era o cisterna montata pe o remorca pe roti, destinata transportului LOX, tractata de catre un tractor greu, Hanomag SS-100 Schwerer Radsschlepper „Gigant” (HANOMAG/HANNOVERSCHE MASCHINENBAU AG din Hanovra, avand urmatoarele caracteristici: greutate 6,54 tone; motor Diesel D85, 6 cilindri, 8550 cc, 100 CP/1500 rpm). Acest tractor greu provine din cel civil SSA-100, aparut in anul 1936, dar el a fost larg utilizat de catre armata germana in WW II, inclusiv de catre Luftwaffe in tractarea aeronavelor grele –multe fusesera rechizitionate de la utilizatori civili. Dupa razboi, SS-100, in varianta civila, avea sa fie construit in cel putin 1000 de exemplare, intre anii 1946-1950, ramanand in uz, inclusiv in Marea Britanie, Franta si Germania de Vest pana pe la jumatatea anilor *60.

CISTERNA OPEL BLITZ B-STOFF

 

Opel Blitz T-Stofftankwagen, era o cisterna montata pe platforma Opel Blitz (camion pe roti), destinata transportului peroxidului de hidrogen (in concentratie de 85%) si a apei (15%). Combustibilul, indiferent de tipul si destinatia acestuia, era initial transportat pe calea ferata in recipiente speciale. O versiune a acestuia transporta alcool metilic (B-Stoff), dar ambele vehicule erau dotate cu pompe manuale sau mecanice la partea spate a cisternei. Trei asemenea camioane erau necesare pentru alimentarea a doua rachete V-2. Opel Blitz a fost un adevarat cal de povara pentru armata germana si aliatii sai, acest camion intrand in serviciu din anul 1937. Avea urmatoarele caracteristici: lungime 6,02 m; latime 2,27 m; inaltime 2,18 m; greutate 3 tone; echipaj 2 oameni; motor OPEL pe benzina, 6 cilindri, 74 CP; viteza maxima pe sosea 80 km/h; autonomie 410 km. A avut mai multe variante constructive, cu greutati cuprinse intre 1,5-3 tone, cel putin 70000 de exemplare fiind realizate in varianta 4×2, si alte 25000 in varianta 4×4 (apar in evidentele germane ca OPEL BLITZ 6700 A/ALLRAD, 4×4);

Kfz.385 KESSELWAGEN

Kfz.385 Flugbetriestoff Kesselwagen, era o cisterna pe platforma camionului Opel Blitz de 3 tone, ce transporta B-Stoff, avand o remorca dotata cu o pompa hidraulica destinata alimentarii direct din recipientul-cisterna a rachetei V-2. Era asemanator cu cele uzuale folosite de catre Luftwaffe;

Mittlerer Zugkraftwagen 12t Sd.Kfz.8

Mittlerer Zugkraftwagen 12t Sd.Kfz.8, era un vehicul semisenilat produs de catre Daimler-Benz la fabrica din Marienfeld, de langa Berlin. Era folosit pe scara larga de catre Wehrmacht si nu numai, dar rachetistii germani il foloseau la transportul echipelor de tehnicieni, precum si la transportul rachetelor V-2 (echipaj 13 oameni, 185 CP) pe platforme Vidalwagen (remorca cu un cadru tubular ce putea suporta o greutate de aproximativ 45 de tone, adica tocmai greutatea unei V-2 nealimentata si fara ogiva. Era construita de catre Otto Daus la firma Vidal&Sohn Co).

Interesant este faptul ca armata cehoslovaca a folosit Sd.Kfz.8, produs si de catre Skoda in anii razboiului, pana in anul 1960, dar semisenilatul avea urmatoarele caracteristici: greutate 14,40 tone; echipaj 13-15 oameni; motor: Maybach HL 85TUKRM, 12 cilindri, 185 CP, Diesel; viteza maxima: 51 km/h, pe sosea/31,7 km/h, in teren accidentat; autonomie: pe sosea 250 km/in teren accidentat 110 km; capacitate rezervor 250 litri; lungime 7,40 m; latime 2,35 m; inaltime 2,20/2,50 m.

MACARA PORTABILA FRIES-STRABO

Macara portabila Fries-Strabo, de 15 tone, a fost destinata initial unitatilor Wehrmacht-ului, mai bine zis a celor de tancuri, fiind utila in intretinerea si depanarea blindatelor (ridica motoare, turele, alte echipamente grele). Era fabricata de catre firma S.Fries&Sound din Frankfurt, incepand cu anul 1942. Macaraua era mobila, putand fi montata in pozitie in doar 20 de minute;

CAMION BUSSING-NAG

Bussing-NAG 4500 A-1, era un camion greu 4×4/4×2, de 6 tone, motor Diesel cu 6 cilindri, 105 CP, destinat, in general, intretinerii vehiculelor ce deserveau racheta V-2, dar dispunea si de un generator electric ce putea alimenta bateriile rachetei. Era asemanator cu cele uzuale folosite de catre Luftwaffe, Kriegsmarine si Wehrmacht.

Camioanele BUSSING-NAG erau fabricate de catre „Vereinigte Nutzkw AG” in Germania, si aveau urmatoarele caracteristici: lungime 26,10 m; inaltime 10,4 m; greutate 6 tone; motor Diesel de 7,4 litri, 6 cilindri, 105 CP, racit cu apa; viteza maxima 45 km/h pe sosea; avea variante 4×2 (S-Type, in evidentele germane)/4×4 (A-Type, in evidentele germane), fiind fabricat intre anii 1941-1945, posibil 15000 de exemplare, cu sau fara tractiune integrala;

-de asemenea mai existau si alte vehicule in dotarea unei unitati de rachete V-2, in general camioane si vehicule 4×4, uzuale in toata armata germana, destinate transportului trupelor, a echipamentului de campare, grupurilor electrogene, etc. Se remarcau insa cele doua tipuri de sisteme radar mobile, care se pare ca nu dotau toate unitatile de rachete V-2, destinate ghidarii acestora, precum cele din gama Wurzburg-Riese (despre acestea am vorbit intr-un articol anterior dedicat sistemelor radar germane). Se foloseau si sisteme radar fixe, toate aflandu-se dispuse in Franta. O intreaga menajerie, nu credeti?

RADAR MOBIL GHIDARE V-2

Radar mobil de ghidare a V-2

Si daca tot am vorbit despre componenta unei unitati de rachete V-2, haideti sa vedem care erau acestea la nivelul anului 1944. Trebuie sa mentionam insa faptul ca din vara lui 1944, comandant al unitatilor de rachete V-2, inclusiv responsabilul cu productia acestora, a devenit generalul SS Hans Kammler/SS Gruppenfuhrer (cel mai probabil la ordinul lui Hitler, via Himmler, incepand din data de 31 august 1944). Acesta a ordonat formarea a doua mari unitati mobile de rachete pe data de 6 septembrie 1944, numite Gruppe Nord si Gruppe Sud, fiecare dispunand de mai multe baterii de rachete si unitati de deservire (fiecare Gruppe avea 5306 oameni si un numar de 1592 de vehicule diverse).

Este interesant de vazut ordinea cronologica a desfasurarii de rachete V-2 in vestul Tarilor de Jos. Primele unitati de rachete au ajuns la Haga in data de 3 septembrie 1944 (Batterie 485), iar primele rachete impotriva Londrei si-au luat zborul cateva zile mai tarziu, pe 8 septembrie, de la Wassenaar (trase de catre plutonul 2 din 485 Batterie). La 10 septembrie a intrat in actiune si Regimentul 1 din Batterie 485, acesta fiind stationat la Wassenaar.

Abschussplattform

Abschussplattform -PLATFORMA MOBILA DE LANSARE

Unitatile de rachete V-2 au fost concentrate initial in zona Baumholder, la aproximativ 50 km de Trier, dupa care au fost redistribuite astfel: Gruppe Nord, zona operationala Kleve din Germania (vezi anexa 3).

Cel mai probabil un regiment tehnic de intretinere ce intra in componenta unei unitati de rachete V-2 avea in dotare 27 de Vidalwagen, fiecare regiment din cele 3 componente, avand urmatoarele destinatii: 1-furnizarea si transportul LOX de la vagoanele de cale ferata la locul de lansare al rachetelor; 2- furnizarea si transportul alcoolului metilic de la vagoanele de cale ferata la locul de lansare al rachetelor; 3- furnizarea si transportul ogivelor si a incarcaturii explozive, precum si a permanganatului de magneziu si a apei la locul de lansare al rachetelor. De asemenea, regimentele tehnice se ocupau si de transportul rachetelor de la calea ferata (vezi anexa 4).

POSTUL DE COMANDA MOBIL

Post de comanda mobil

 

Oricum, o asemenea Baterie de lansare V-2 era formata din cel putin 100 de vehicule, incluzand minim: 62 de tractoare grele; 33 de camioane destinate transportului de trupe si materiale; 22 de cisterne pe roti remorcate destinate A-Stoff/D-Stoff, inclusiv destinate transportului de combustibil pentru vehiculele din convoi; 48 de camioane Opel Blitz destinate transportului combustibilului pentru rachete; 4 rezervoare tractate destinate transportului peroxidului de hidrogen (Z-Stoff); 4 semiremorci cu pompe hidraulice; 10 semiremorci destinate transportului de cabluri si conexiuni pentru rachete; 2 macarale mobile Fries-Strabo. O echipa de lansare a unei rachete V-2 era format dintr-un pluton compus din 39 de oameni, ce indeplineau urmatoarele atributii: echipa de control a lansarii ce utiliza „Feuerleitpanzerfahrzeug”; echipa topografica si de amenajare a terenului in vederea lansarii (nivelau terenul si indepartau vegetatia, pentru a micsora riscul incendiilor si cel al accidentelor. Indeplineau, in caz de nevoie, si rolul de pompieri, fiind echipati cu mijloace specifice stingerii incendiilor); echipa de tehnicienii V-2, experta in motoare racheta, sisteme electrice si de ghidaj; echipa ce deservea Meillerwagen si platforma de lansare mobila, Abschussplattform.

VIDALWAGEN

 VIDALWAGEN

 

WW

 Episodul XXX: V-2 sageata din Peenemunde – partea a IV-a – Familia V-2

 

Anexe

 

[1] Abschussplattform –aceasta avea in centru un deflector de flacari, dispersand astfel forta jetului de ardere, ce cantarea cam 3,6 tone. Aceasta platforma suporta fara probleme greutatea unei rachete V-2 complet pregatita pentru zbor, avand atasat un cablu electric destinat initierii lansarii. S-a dovedit de nepretuit in paduri si locuri izolate

[2] uneori, daca aveau timp, germanii amenajau astfel de drumuri, insa de obicei le foloseau pe cele deja existente. Mai era un motiv important ce a determinat alegerea padurilor ca site-uri de lansare a rachetelor –existenta copacilor micsora riscul ca rachetele sa fie destabilizate la lansare de rafalele de vant. La doar 30 de minute de la lansarea rachetei, intreg „aliotmanul” parasea zona rapid, mutandu-se in alta locatie, de obicei hotarata anterior)

[3] in apropierea granitei cu Olanda, undeva in apropierea orasului Nijmegen. Initial unitatea a fost condusa de catre maiorul von Ploetz, incepand cu 9 septembrie 1944, inlocuit ulterior, pe 21 octombrie, cu maiorul Schulz. Gruppe Nord se compunea din Abt.485 Batterie/Grup de Artilerie Motorizat, compus din 3 batalioane de rachete, la care se adaugau 2 unitati tehnice, numite Abt.92, formate din batalioanele 1/2 si unul al SS-ului, numit Werfer Abteilung Batterie 500 –cel mai probabil n-a devenit niciodata 100% operationala si antrenata pe masura, conform surselor germane, datorita sfarsitului WW II)/ Gruppe Sud, zona Euskirchen, din Germania (condusa din data de 18 septembrie 1944 de catre maiorul Wolfgang Weber si compusa din Abt.444 Batterie, ce era si unitate de testare si scoala de formare a viitorilor rachetisti. Unitatea era formata din Abt.836 cu 3 regimente de rachete, Abt.444 cu 3 regimente de rachete, la toate acestea adaugandu-se o unitate tehnica de deservire numita Abt.91 cu 3 regimente. Pentru scurt timp, Batterie 444 a facut parte din Gruppe Nord, alaturi de Batterie 485, fiind dispusa pe insula Walcheren. In data de 28 ianuarie 1945, Baterrie 444 apare bazata la Burgsteinfurt, fiind botezata Artillerie Regiment 902. Avea sa intre in istorie la Fallingbostel, la 35 km de Hanovra, unde apare inregistrata pentru ultima data pe 1 aprilie 1945 –foarte probabil ca unitatea s-a destramat, dar cu certitudine nu mai lupta

 [4] asa erau transportate de la Uzinele Mittelwerke/Uzinele din Centru, situate in apropierea orasului Nordhausen –un asemenea transport avea de regula cam 20 de rachete. Uzinele erau subterane, fiind dispuse sub muntele Kohnstein din masivul Harz, si aveau o suprafata de 112000 m/patrati. La sfarsitul lui 1944, fabrica era capabila sa livreze 900 de rachete lunar, desi conducerea nazista visa la cel putin 12000 de exemplare lunar. Era imposibil, deoarece materiile prime devenisera deficitare si, chiar daca le-ar fi avut, germanii nu mai aveau capabilitatile necesare transportului si lansarii rachetelor, basca lipsa protectiei aeriene in fata asaltului aerian Aliat. O facilitate enorma, despre care vom vorbi ceva mai incolo!), utilizand cam 3 Vidalwagens (remorca de transport) pentru fiecare Meillerwagen (lansator terestru TEL. 9 asemenea platforme TEL intrau in compunerea unui regiment

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

militaryhistory.about.com/od/…/p/v2rocket.htm

www.astronautix.com

www.russianspaceweb.com

www.v2rocket.com

www.allworldwars.com/Technical-Data-on-the-

www.v2rocket.com/start/chapters/mittel.html

www.modelfoxbrianza.it

weebau.com/history/opel-rak.htm

www.luft46.com/missile/wasserfl.html

www.b14643.de/Spacerockets_1/…/Al-Kaher/

Series Navigation<< Enciclopedia Armelor: V-2 sageata de la PeenemundeEnciclopedia Armelor: V2 – Sageata din Peenemunde >>

9 comentarii:

  1. documentat ca de obicei, foarte interesant. felicitari!

  2. din nou felicitari pentru articol. Mi se pare foarte buna ideea de a prezenta si logistica din spatele lansarii rachetelor. O parte din partea nevazuta a icebergului.

  3. Multumesc, pentru apreciere! Nu puteam sa nu vorbesc despre logistica din spatele V-2, deoarece aceasta este definitorie pentru efortul si spiritul de organizare german. Nemtii s-au gandit la toate aspectele, asa cum veti vedea in partile ce urmeaza, inclusiv dezvoltarea acestei rachete si „urmasele” -inclusiv unele despre care eu recunosc ca nu auzisem. Pot insa sa afirm c-au fost fantastici, si nu cred ca as gresi cu ceva!

  4. Articol excelent, felicitari!

  5. ionica fonosch

    Excelent articol ! dar V-2 era ” ghidata ” de accelerometre …

    http://en.wikipedia.org/wiki/PIGA_accelerometer

  6. Salutare. Ca intotdeauna excelent articol ! Desii stiu ca nu e usor sa stai sa tot cercetezi si sa centrezi informatiile in astfel de articole , sa o tii tot asa @WW . Sanatate si cer senin.
    Si pt ca exista si aici varianta machetistica iata ce a facut cineva , un mare machetist in lumea noastra de „nebunatici”. http://www.cartula.ro/forum/topic/11352-vergeltungswaffe-v2a4/

  7. Multam tuturor! Sper sa ma tina curelele…
    @CaporalMusat. Apropo de machetism, tare mi-as dori sa-mi pot permite o colectie de machete cu tematica militara (nave, avioane, tancuri, etc). Stiu ca sunt persoane care asambleaza astfel de chestii din chituri, insa, din cate stiu, sunt ff scumpe. Am vrut odata sa achizitionez o macheta de MIG-21 LANCER A, dar pretul era exorbitant, undeva la 600 de lei (era insa superba, mi-au picat ochii dupa ea, mai ceva ca dupa o femeie frumoasa). Adica, mai mult de jumatate din salariul pe care-l am!

    • Salut. Pretul acela e al cuiva care face asa ceva complet,nu Adica Kit +manopera. Da ca sa iei o macheta de a gata facuta de catre cineva sunt intradevar preturi scumpe. Dar asta depinde de scara si de de unde vrei sa te duci cu corectitudinea machetei . Iata aici cat ajunge pretul unei machete de tanc TIGRU http://www.hobbyeasy.com/en/data/k86gociqbtvkixev00bh.html cam fo 500 de $ cu totul si ATENTIE e KIT ce mai trebuie si asamblat si vopsit. Si aici un kitreviewal sau ca sa stie omul pe ce da banii si la ce nivel s au dus cu detaliul. Sunt preturi si preturi,, un alt exemplu este Sistemul BM-21 Grad la scara 1/35 care ajunge cam la 200lei DAR ca sa l fac ca cele pe care le am avut noi imi trebuie o conversie de rasina si care ajunge undeva la inca 100 . Da e o pasiune scumpa in tara noastra si foarte greu de mentinut. sanatate si cer senin.

  8. Pingback:Enciclopedia Armelor: V-2 sageata de la Peenemunde - Romania Military

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *