Preluare integrala de pe Ziaristionline.ro (articol din 5 septembrie 2014, repostat )
Von Ribbentrop apostrofat de M. Antonescu in legatura cu Diktatul de la Viena: “Acest act nu va putea să rămână niciodată în picioare pentru că Poporul Român îl va călca în picioare!”
“Transilvania noastră e vrăjită”. Diktatul de la Viena, 30 august 1940
de Gh. Buzatu
Titlul articolului, realizat în temeiul unor cercetări de durată şi de predilecţie în bibliotecile şi arhivele româneşti sau străine (Rusia, S.U.A., Marea Britanie, Franţa, Germania), reflectă o realitate despre care, evident, s-a tot vorbit şi se va mai discuta, dar care, în contextul evenimentelor tragice pentru români, din 1940, toate decurgând asemenea unei reacţii în lanţ din Pactul Hitler-Stalin de la 23 august 1939, a fost decodificată de un remarcabil om de ştiinţă, economistul de faimă mondială Mihail Manoilescu (1891-1950). Ca politician sau diplomat, a eşuat lamentabil, având în vedere că, în calitatea-i de prim-delegat, a semnat odiosul Diktat de la Viena, într-un moment când – în anul crucial al pătimirii noastre – România a fost aşezată pe masa de operaţii a chirurgilor Marilor Imperii de ieri şi de azi şi, precum Polonia în alte timpuri, executată cu o grabă şi un nesaţ specifice numai sanguinarilor de profesie şi de vocaţie.
Pe de altă parte, exceptând Nord-Vestul Transilvaniei, în alte cazuri (Basarabia, Nordul Bucovinei şi Cadrilaterul), deciziile grave şi total injuste din 1940 n-au fost lipsite de urmări. În primul rând, ele se menţin în vigoare, fiind „reglementate” oarecum de sistemul de tratate de la Paris-New York impus după al II-lea război mondial. Pamfil Şeicaru, marele nostru jurnalist, probabil cel mai mare dintre toţi, a evidenţiat că ororile şi erorile anului 1940 (respectiv abandonarea provinciilor noastre istorice străbune fără luptă) s-au multiplicat ulterior, în primul rând în 1944, când Războiul Naţional de Eliberare a fost pur şi simplu suspendat prin trădare şi prin prostie de grupul nenorocit de pucişti de la Bucureşti, iar pe cale de consecinţă, „tot ce s-a abătut, după 23 august 1944, asupra nefericitei noastre patrii era virtual cuprins în actul loviturii de Stat”. Intervenţia mea va demonstra, cu suficientă relevanţă, sper, că în prima ordine cea mai temeinică şi efectivă opoziţie în faţa Diktatului de la Viena o datorăm liderilor politici, diplomaţi şi militari care au reprezentat cu demnitate interesele permanente ale României în anii 1940-1944.
Una din problemele care a afectat raporturile româno-germane a fost aceea a anulării Diktatului de la Viena din 30 august 1940. În fapt, Transilvania, în egală măsură cu restul provinciilor istorice pierdute în vara tragică a anului 1940, a preocupat stăruitor în decursul întregii epoci a conflagraţiei din 1939-1945 pe toţi străluciţii reprezentanţi ai corpului diplomatic românesc, în frunte cu titularii Ministerului Regal al Afacerilor Străine din Bucureşti: Grigore Gafencu (decembrie 1938-mai 1940); Ion Gigurtu (iunie-iulie 1940); Mihail Manoilescu (iulie-septembrie 1940); Mihail Sturdza (septembrie-decembrie 1940); Ion Antonescu (ianuarie-iunie 1941); Mihai Antonescu (iunie 1941-august 1944); Grigore Niculescu-Buzeşti (august-noiembrie 1944); Constantin Vişoianu (noiembrie 1944-februarie 1945); Gh. Tătărescu (martie 1945-noiembrie 1947). Este remarcabil că unii dintre cei menţionaţi ne-au lăsat importante volume cu caracter memorialistic, alţii (precum Grigore Niculescu-Buzeşti) diverse sinteze de serviciu, în vreme ce Antoneştii şi Tătărescu – materiale ce acoperă fonduri întregi în arhivele noastre diplomatice ori mărturii cuprinse în colecţii internaţionale de documente, cei dintîi graţie raporturilor lor speciale cu Adolf Hitler şi colaboratorii săi, iar ultimul – ca prim-delegat al României la Conferinţa Păcii de la Paris (iulie-octombrie 1946), în colecţiile de acte oficiale ale areopagului păcii. Mai puţin „interesant” din punctul de vedere al temei abordate de noi a fost C. Vişoianu, care a condus destinele diplomaţiei noastre într-o foarte scurtă perioadă, dar dominată şi bulversată de presiunile sovietice pentru impunerea Guvernului de factură comunistă dr. Petru Groza. Pentru cei menţionaţi, indiferent de convingerile politice şi de perioadele de gestionare a M.A.S. Român, problema anulării Diktatului de la Viena s-a impus ca un obiectiv primordial şi constant al activităţii lor şi aceasta de la Mihail Manoilescu, care a semnat aşa-zisul „arbitraj”, dar pe care l-a atacat şi contestat instantaneu, până la Gh. Tătărescu, care şi-a susţinut bătălia până la discursul rostit în Adunarea Deputaţilor la 23 august 1947, cu prilejul ratificării Tratatului de Pace de la Paris. Pentru fiecare dintre diplomaţii menţionaţi s-au aflat, în deosebită atenţie şi s-au constituit în exemplu, acţiunile de excepţie ale ilustrului Nicolae Titulescu din epoca interbelică în apărarea Transilvaniei româneşti, deci ale maestrului diplomaţiei Bucureştilor, care, pentru a-şi dovedi ataşamentul faţă de obiectivele luptei sale, a solicitat prin testament să fie (aşa cum este) înmormântat în inima Transilvaniei. De ce Transilvania? Pentru că, aşa cum se exprimase într-un faimos discurs rostit la Ploieşti în mai 1915, pentru intrarea României în războiul Unităţii Naţionale. „… România nu poate fi întreagă fără Ardeal (…). Pentru Ardeal nu-i viaţă care să nu se stingă cu plăcere; pentru Ardeal nu-i sforţare, care să nu se ofere de la sine; pentru Ardeal totul se schimbă, totul se înfrumuseţează, până şi moartea se schimbă, încetează de a fi hidoasă, devine atrăgătoare! Ardealul nu e numai inima României politice; priviţi harta: Ardealul e inima României geografice!”.
Mişcarea Legionară n-a fost de acord cu cedarea Transilvaniei
Fiind de acord cu decizia impusă la Viena de Germania şi Italia în privinţa cedării nordului Transilvaniei Ungariei, Regimul Regelui Carol al II-lea şi-a semnat, se cunoaşte prea bine, sfârşitul lamentabil, după ce acceptase nenorocita evacuare a Basarabiei şi a nordului Bucovinei şi iniţiase negocieri cu Bulgaria relativ la Cadrilater. Noul Regim, al generalului Antonescu, ca să nu-şi lege numele în nici un fel de noile cedări teritoriale, s-a format la 14 septembrie 1940, lăsând în seama Guvernului demisionar, a oamenilor săi, să efectueze, practic, pe teren operaţia cosmetizării noilor graniţe ale României. În Guvernul legionaro-antonescian de la 14 septembrie 1940, Mihail Sturdza, membru marcant al Mişcării Legionare, a fost desemnat la conducerea M.A.S. de la Bucureşti. În ciuda legăturilor strânse cu Berlinul, Mişcarea Legionară n-a fost de acord cu cedarea Transilvaniei. Punctul de vedere respectiv a fost susţinut de reprezentantul legionar în Consiliul de Coroană din noaptea de 30-31 august 1940, iar Sturdza – în memoriile sale – relatează că, plecând din Berlin, la începutul lui septembrie 1940, şi având o discuţie cu Joachim von Ribbentrop, ministrul de Externe al Reichului, i-a spus acestuia că, dacă Mişcarea Legionară ajungea la Putere, „nu vom mai permite nici o violare a graniţelor noastre”. Tot în aceeaşi lucrare, fostul titular al M.A.S. din Bucureşti consacra un capitol special atitudinii legionarilor faţă de Diktatul de la Viena, pe care-l considera stupid, şi în privinţa căruia, având în vedere rolul Germaniei la semnare, pretindea că ar fi comunicat unuia din colaboratorii Legaţiei Reichului la Bucureşti: „Cu aceasta (cu decizia de la Viena) aţi pierdut probabil războiul”. La 14-16 noiembrie 1940, acompaniindu-l pe generalul Ion Antonescu la Roma, în vizită la Benito Mussolini, Mihail Sturdza s-a întîlnit cu omologul său italian, contele Galeazzo Ciano, căruia, de asemenea, i-a imputat „contribuţia” Italiei în naşterea Diktatului din 30 august 1940. În sfîrşit, în calitatea-i de lider al diplomaţiei române, Mihail Sturdza l-a însoţit pe Antonescu şi la Berlin, la 22-24 noiembrie 1940, asistîndu-l pe conducătorul Statului la întrevederile sale cu Hitler şi cu unii dintre colaboratorii săi, inclusiv cu Joakim von Ribbentrop. Din motive lesne de înţeles, memorialistul nu-l simpatiza de fel pe Antonescu, dar a apreciat poziţia sa clară, exprimată pe un ton hotărât în faţa liderilor de la Berlin. Acolo – a reţinut Sturdza – Antonescu a prestat o „elocventă şi bine documentată protestare privitoare la Arbitrajul de la Viena”. O situaţie cu totul curioasă, chiar anormală, a existat de-a lungul anilor 1941-1944, când România s-a angajat în războiul drept al eliberării Basarabiei şi Bucovinei de Nord, alături de Germania, care fusese iniţiatoarea impunerii Diktatului vienez împreună cu Italia şi de Ungaria, beneficiara nefastei decizii. Dar ceea ce trebuie bine reţinut – fapt care, orice s-ar pretinde, nu ţine câtuşi de puţin de o tentativă de reabilitare a Mareşalului Antonescu – nici un moment Regimul de la Bucureşti din 1940-1944 n-a acceptat Diktatul vienez, l-a declarat caduc cu începere de la 15 septembrie 1941, l-a atacat pe cele mai diverse căi, inclusiv, dacă nu chiar în primul rând, la Adolf Hitler, autorul soluţiei din 30 august 1940.
Cei care au condus ostilităţile, care s-au impus în aceste acţiuni au fost Ion Antonescu, el însuşi ministru de Externe în prima jumătate a anului 1941, şi Mihai Antonescu, titularul M.A.S. între 29 iunie 1941 şi 23 august 1944, care a pregătit – în fruntea unei echipe de excelenţi specialişti şi patrioţi – toată documentaţia Mareşalului pentru întâlnirile sale cu Hitler; el a condus „războiul nervilor” cu Budapesta, a adunat şi sistematizat, în cadrul cunoscutului Birou al Păcii de după 16 iunie 1942, toate materialele trebuincioase pentru viitoarea Conferinţă de Pace ori a pregătit şi editat monumentala lucrare în două volume Siebenbürgen (1943), sub conducerea istoricului Constantin C. Giurescu, cu colaborarea unor condeie de primă mărime ale ştiinţei şi culturii naţionale. În anii conflagraţiei, dintre toţi vizitatorii lui Adolf Hitler (regi şi şefi de state şi de guverne, diplomaţi s.a.), nici unul, dar absolut nici unul, nu s-a bucurat de statutul pe care Ion Antonescu nu numai că şi l-a impus, dar l-a impus şi lui Hitler, anume de a discuta deschis cu Führerul orice problemă, oricât de gravă, chiar dacă în contradictoriu. Această situaţie a fost recunoscută de către Hitler în persoană, iar interpretul Führerului, Paul Schmidt, a recunoscut-o fără reticenţe, atât în memoriile sale, cât mai ales în cursul interogatorului luat de învingători după război. La un moment dat, Schmidt a declarat anchetatorilor săi americani: „…Toate conferinţele (lui Hitler) cu ungurii şi românii au atins şi problema Transilvaniei (…). În special Mareşalul Antonescu nu obosea niciodată, afirmând că românii erau de origine romană, că România era o ţară europeană, o insulă europeană în marea slavă şi că Transilvania era stânca cea mai mare a insulei”. În abordarea problemei, rolul lui Paul Schmidt este foarte important, dat fiind că – în afara cazurilor în care Ion Antonescu şi-a dictat notele asupra întâlnirilor sale cu Hitler – tălmaciul Führerului a fost acela care a întocmit toate stenogramele oficiale germane ale întrevederilor, care s-au păstrat şi editat după război în diverse colecţii de documente, dar în primul rând de Andreas Hillgruber. În acest loc se impune, desigur, să stăruim asupra faptelor în discuţie. Astfel, în anii 1940-1944, Hitler şi Antonescu s-au întîlnit în mai multe rânduri. Examinarea stenogramelor celor 20 de întrevederi ne îngăduie să desprindem că Ion Antonescu a supus atenţiei lui Hitler: problema Transilvaniei în general, chestiunile desprinse din impunerea şi aplicarea Diktatului de la Viena, anularea lui imediată sau după terminarea ostilităţilor. Câteva exemplificări sânt absolute necesare.
Mareşalul Antonescu către Hitler: „România va avea un cuvânt greu de spus la stabilirea păcii generale”
Chiar la prima întâlnire cu Adolf Hitler, Ion Antonescu a declarat fără echivoc Führerului, blamând soluţia impusă la Viena, că pământul Transilvaniei „a aparţinut României în istoria lui şi n-a fost niciodată divizat”. El a susţinut teza aceasta cu unele date istorice şi a dezminţit, de asemenea, în această ordine de idei, că secuii ar putea fi consideraţi unguri. El a subliniat că, desigur, România va sta acum liniştită, dar, la încheierea păcii generale, ea îşi va ridica imediat din nou glasul pentru a obţine dreptate şi a făcut aluzie la faptul că el consideră posibilă o soluţionare satisfăcătoare pe baza unui schimb de populaţii între Ungaria şi România. Faţă de precizările lui Antonescu, Hitler a replicat finalmente că „Istoria nu se va opri în anul 1940″ (subl. autor) . La întrevederea din ziua următoare, Antonescu a revenit asupra problemei Transilvaniei, deschisă prin Diktatul vienez, reamintindu-i lui Hitler că „România va avea un cuvânt greu de spus la stabilirea păcii generale”. La întrevederea din 11 februarie 1942, Mareşalul a solicitat Führerului să impună Ungariei, din momentul în care fusese satisfăcută la Viena, să-şi angajeze în mai mare măsură forţele pe Frontul de Est. La reuniunile din 23-24 martie 1944, deci la numai câteva zile după ocuparea Ungariei (inclusiv a nordului Transilvaniei) de către armata germană, Antonescu a aflat prilejul cel mai nimerit pentru a contesta Diktatul, ceea ce a făcut într-una după ce Guvernul său l-a declarat caduc la 15 septembrie 1941. În contextul precizat, însuşi Hitler a deschis problema, observînd că „nu mai poate rămâne singurul susţinător al Arbitrajului de la Viena”, ceea ce i-a îngăduit Mareşalului – după cum desprindem din notele dictate lui Radu Davidescu, şeful Cabinetului Militar al Conducătorului Statului – să facă o expunere sintetică asupra trecutului românilor: „Poporul Românesc este o mică naţiune cu trecut îndelungat de lupte, sacrificii şi suferinţe şi (…) acest Popor stă pe locul lui din Secolul al III-lea, de la formarea Daciei de către romani. Singur a continuat lupta timp de 1.000 de ani cu toţi barbarii. Deşi nu avem documente, nu este posibil ca timp de o mie de ani să fi rămas cu braţele încrucişate pentru a privi hoardele barbare trecând în sus şi în jos. De la anul 900 Poporul Românesc a început lupta contra ungurilor. Această luptă a durat o mie de ani şi când, la 1918, credeam că s-a terminat, acest proces istoric a fost redeschis prin Arbitrajul de la Viena…”
În ciuda demersurilor sale, Mareşalul n-a obţinut, până în august 1944, vreo declaraţie certă a Führerului pentru anularea concretă a Diktatului vienez, ci doar promisiuni, apoi asigurări. În definitiv a fost exact ceea ce Hitler i-a declarat generalului la a doua întrevedere a lor, din 23 noiembrie 1940, anume că Istoria nu avea să se oprească la acel moment, recunoscând deschis că arbitrajul nu mai reprezenta soluţia ideală. A fost motivul fundamental pentru care, la ultima sa întrevedere cu Hitler, din 5 august 1944, Mareşalul, căutând să exprime condiţiile în care România ar mai putea rămâne alături de Germania, a dorit să afle o sumă de asigurări, drept care, după problemele concrete puse liderului nazist (sprijinul Reichului pentru apărarea terestră a nord-estului României, pentru apărarea aeriană şi consecinţele unei schimbări de atitudine a Turciei în război), cea de-a patra a fost „chestiunea privitoare la atitudinea viitoare a Ungariei şi ce se va petrece în spaţiul ungar în viitorul apropiat”. Schmidt, în stenograma sa, confirmă pretenţiile lui Ion Antonescu. Pe deplin stăpân atunci pe destinele Ungariei, Hitler a dat o garanţie absolută că nu se va întîmpla nimic, că va interveni decisiv „în cazul celui mai mic pericol” (Schmidt). Era vorba, evident, de desfăşurarea ostilităţilor şi Mareşalul putea pleca liniştit de la Rastenburg, convins că Führerul avea să se răsgândească în privinţa arbitrajului vienez. Oricum, Antonescu n-o declară, dar deja se putea dispensa de o asemenea asigurare de vreme ce Germania, nemaifiind capabilă să asiste România, el a rămas convins că-l alertase pe Hitler în privinţa posibilei detaşări a Bucureştilor de Axă, deşi stenograma Schmidt îl contrazice categoric, nespunând ceva despre un asemenea demers. Subliniem că, dacă, cu adevărat, Mareşalul optase din acel moment, de la 5 august 1944, pentru părăsirea Axei, fapt pe care l-a comunicat precis lui Clodius în seara zilei de 22 august 1944 la Bucureşti, el avea asigurări de la Aliaţi – cu care tratase intens prin delegaţii proprii şi intermediari începând din martie 1944 – că, în cazul unui armistiţiu, Diktatul de la Viena avea să fie anulat.
Mihai Antonescu: “Transilvania nu este un pământ, un teritoriu, este leagănul românilor, este sufletul nostru”
Abandonându-l pe moment pe Mareşal în discuţia de faţă, cred că se impune să atrag atenţia asupra iniţiativei sale de a edita elegantul şi temeinicul Album prezentând fruntariile României (în mai multe limbi de circulaţie internaţională), care a slujit delegaţiei române la Paris, în 1946, şi, ulterior, a fost reeditat. Tot astfel se impune să reţinem aceste rânduri din Memorandumul redactat de Mihai Antonescu şi predat de Mareşal lui Hitler cu prilejul vizitei sale din 11 februarie 1942, la Marele Cartier General al Wehrmachtului: „Poporul Român îndeplineşte azi în lupta de la Răsărit o misiune anonimă şi colectivă în prăbuşirea slavismului, care este marea misiune a Poporului German. Dar Poporul Român are o misiune şi faţă de el însuşi: Transilvania. Poporul Român s-a născut în Carpaţii Daciei, a trăit în unitatea geopolitică a Daciei, pe care nici Imperiul Roman unificator nu a înlăturat-o şi nici invaziile nu l-au putut îndepărta. Singur, lovit de veacuri, invazii şi imperialisme, el a înfruntat, aici, toate primejdiile şi aici va muri. Transilvania nu este un pământ, un teritoriu, este leagănul românilor, este sufletul nostru. Cum nu poţi scoate pe Niebelungi şi pe luptătorii lui Adolf Hitler din Valea Rinului, nici o forţă de pe lume nu ne va scoate din Podişul Transilvaniei. Poporul Român luptă azi în contra slavismului şi a comunismului, dar mâine el va trebui să lupte în contra acelora care i-au luat pământul fără luptă. Transilvania este datoria noastră faţă de noi înşine şi nu va fi un singur român care să nu moară pentru ea. Mai bine să ne prăbuşim într-o luptă dreaptă, decât să trăim veacuri în ruşinea nedreptăţii […]. Poporul Român […] are dreptatea cu el, trebuie să aibă şi forţa de a o obţine şi a o păstra, pentru zidirea acestor drepturi, Poporul Român are datoria să nu-şi distrugă toate forţele ca să se expună la invazia ungară şi umilinţa românească sau la cerşirea unor drepturi pe care trebuie să le treacă prin sabie, dacă aceia care i le-au răpit nu i le restituie…” La rândul lui, Mihai Antonescu a fost permanent alături sau pe urmele Mareşalului, susţinând drepturile României asupra nordului Transilvaniei în întrevederile cu Adolf Hitler, cât mai ales în cele cu Joachim von Ribbentrop, al cărui invitat a fost la Berlin şi căruia, la 16 noiembrie 1941, i-a făcut o declaraţie de principiu de la care nu s-a abătut până la 23 august 1944: „Consider ca o datorie elementară, domnule ministru, acum când mă primiţi la Berlin în vizită oficială şi când discut cu dv. problemele neamului românesc, să vă afirm simplu şi lămurit că Actul de la Viena din 1940 este un act născut mort (…). Că acest act nu va putea să rămână niciodată în picioare pentru că Poporul Român îl va călca în picioare, dacă nu se va putea altfel”.
În ianuarie 1943, Mihai Antonescu l-a însoţit pe Mareşal la Rastenburg, la întrevederea cu Hitler din 10 ale lunii respective, ori având discuţii separate cu Joachim von Ribbentrop. Acestuia i-a anunţat că subiect special al discuţiilor este tot problema Transilvaniei, astfel că, atunci când Führerul a primit delegaţia română, a avut loc – după cum a relatat însuşi liderul diplomaţiei române colegilor din Guvern – următorul dialog insinuant: În timpul mesei, diferite convorbiri. Cel dintâi lucru, care m-a întrebat Führerul imediat a fost: câte ceasuri i-ai vorbit lui Ribbentrop pe chestia Transilvaniei? Spun: „Nu încă, mi-o rezerv pentru diseară.” La care Führerul mi-a răspuns: Nu mai este nevoie, că mi-a vorbit Mareşalul destul. I-am spus: „Totuşi va trebui s-o reiau, afară dacă Excelenţa Voastră îmi dă un răspuns care să facă inutilă convorbirea…”
În etapa postbelică, în cadrul preparativelor delegaţilor români pentru participarea la Conferinţa Păcii de la Paris, chestiunea anulării integrale a Diktatului vienez s-a aflat, se înţelege, în centrul preocupărilor. După cum şi în politica Marilor Puteri, al URSS, de exemplu. În mai-iunie 1946, Bucureştii au primit cele dintâi semnale liniştitoare în sensul că Marii Aliaţi (U.R.S.S., în rândul întâi) respinseseră orice pretenţie ungară asupra Transilvaniei. În atare condiţii, a fost de înţeles motivul pentru care, la 13 august 1946, în excelentul expozeu prezentat în plenul Forumului Păcii de la Paris ministrul de Externe al României, Gh. Tătărescu, a insistat din primul moment, cu satisfacţie, asupra anulării Diktatului vienez, după cum urmează: „Proiectul de Tratat de Pace oferă întregului Popor Român şi o altă sursă de recunoştinţă prin hotărîrea formulată de articolul 2, care declară nulă şi neavenită sentinţa de la Viena din 30 august 1940, în virtutea căreia Transilvania de Nord era alipită în mod arbitrar la Ungaria şi readuce frontiera româno-ungară la traseul de la 1 ianuarie 1938. Această hotărâre, care redă României Transilvania de Nord, smulsă Patriei Române prin violenţă şi constrângere, pune în sfârşit capăt pentru vecie opresiunii îndelungate şi repetate a cărei victimă a fost Poporul Român. Pronunţată în numele Justiţiei şi în acelaşi timp – sântem convinşi – în numele sacrificiilor fără număr consimţite de întreaga naţiune română, această hotărâre deschide perspective serioase unei colaborări fecunde între Poporul Român şi Poporul Ungar şi promite să stingă ultimele focare de agitaţii, moştenire a unui trecut dureros, care a împiedicat până astăzi stabilirea unor relaţii amicale între aceste două popoare. România primeşte acest act reparator cu voinţă fermă de a-şi îndeplini fără şovăire rolul său de factor al concordiei şi ordinei între celelalte popoare libere şi democratice…” La ce se referea, în fond, Gh. Tătărescu?
După 23 august 1944, cum am precizat, România, drept recunoştinţă pentru cotitura efectuată în război şi pentru a se atenua pierderea Basarabiei, a Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţei în folosul URSS, a fost susţinută de Aliaţi să obţină anularea sentinţei de la Viena. Începutul datează chiar din vremea discuţiilor de la Moscova pentru Convenţia de Armistiţiu. După cum se ştie, în Convenţie s-a înscris un articol cu prevederi condiţionate (restituirea Transilvaniei ori a celei mai mari părţi a provinciei României), pentru ca în anii 1945-1946 să câştige teren cauza anulării integrale a Diktatului de la Viena. Tratatul de Pace s-a semnat la 10 februarie 1947, la Paris, iar la 23 august 1947 Parlamentul României l-a ratificat în unanimitate în temeiul intervenţiei lui Gh. Tătărescu, care a prezentat necesară expunere de motive, din care reţinem aceste precizări pline de semnificaţie: „Tratatul ce veţi ratifica constituie nota de plată a unui război pierdut, dar el constituie în acelaşi timp şi actul reparator al unei cauze câştigate. El abundă în clauze purtătoare de griji şi de poveri, dar el cuprinde şi câteva clauze purtătoare de lumină şi de nădejdi: pacea, independenţa, colaborarea internaţională, Transilvania”. Pacea, aşadar, s-a întronat în anul de graţie 1947, oribilul Diktat fiind anulat prin litera Tratatului de la Paris, dar cele petrecute la 30 august 1940 şi întreg lanţul de grozăvii ce au urmat Deciziei de la Viena încă nu puteau fi uitate. Retras şi hăituit, căci în curînd avea să fie arestat şi să moară în gulagul comunist, Mihail Manoilescu, în febra specifică presimţirii propriului sfîrşit, şi-a compus memoriile, în care, ca unul dintre foştii principali „actori” ai dramei vieneze, insera următoarea judecată şi previziune în privinţa destinului celor care îi forţaseră mâna în problema sacrificării Transilvaniei:
„…. Ca într-o melodramă de gust învechit, dar plină de deznodăminte drepte, toţi cei vinovaţi de mutilarea Transilvaniei şi-au primit o cumplită pedeapsă. Hitler s-a prăbuşit sub ruinele Reichului său; Mussolini a fost împuşcat de un fugar la o margine de drum; Ribbentrop a sfârşit când nemţii l-au descoperit că îi trăda; Csaky a murit în condiţii stranii la două luni după funestul arbitraj, iar Bardossi, ministrul ungur de la Bucureşti, devenit în urmă prim-ministru, a fost executat în 1946. Transilvania noastră e vrăjită”. O corectură, evident, se impune: Manoilescu, însuşi, avea să completeze lista celor care aveau să suporte blestemul Diktatului vienez! În atare situaţie, s-ar putea oare afla o încheiere mai nimerită pentru toată drama Transilvaniei din 1940?
Prof. Univ. Gheorghe Buzatu
Foarte bun articolul. si sintagma: ROMANE, NU UITA e bine aleasa in contextul actual.
Multumesc pentru aceastà publicatie.
Ribbentrop a fost alaturi de Hitler, tot timpul, pana la sfarsitul razboiului, iar in anul 1946, dupa ce a fost judecat la Nurnberg, a fost condamnat la moarte si executat prin spanzurare.Este foarte adevarat ca multi dintre membrii ministerului condus de Ribbentrop au participat la complotul impotriva lui Hitler, din vara anului 1944, insa el habar nu a avut de acest complot.
„Transilvania noastra e vrajita”…Ne-ar trebui un pic de „vraja” pe care s-o folosim pe pielea bozgorilor nesimtiti (nu asupra ungurilor) care trag cu arma, simbolic, prin „insule bozgoresco-secuiesti”, se pare ca-i mananca rau! Nu m-as supara daca prin „vraja” ar dispare subit toti trogloditii astia veniti parca din evul mediu ca gandire si conceptii, da’ poate ca „vraja” functioneaza deja, dar-ar D-zeu sa fie asa. Poate SRI si SIE se pricep la vraji de-astea, hai mai baieti faceti ceva ca lucrurile au luat-o razna total pe-acolo, mai lasati rahaturile politicianiste si rahatii politici. Aveti de unde pescui cozi de topor, unul scria mai deunazi pe-aici, l-ati inventariat/indosariat pe gugustiucul asta? TRANSILVANIA PAMANT ROMANESC, ACUM SI-NTOTDEAUNA!
La cum stau lucrurile in ultimii 25 de ani, as zice ca SRI ii invata cum sa tina arma corect.
Ce-mi „place” de cei ce posteaza pe internet ca i-am tradat pe germani, asta si acum la 70ani dupa 23August 1944.Dar uita (trec intentionat sub tacere) episodul asta cu diktatul de la Viena.Din pacate am fost faultati de bolsevici, altfel se scria istoria.
Ungurii sunt cei care traiesc in Ungaria, ceilalti sunt maghiari (vorbitori de limba).
Si majoritatea din Transilvania (daca nu 100%) de maghiari sunt romani „undercover”.
Asta datorita maghiarizarii fortate petrecute in ultimile sute de ani.
Daca o sa-i cauti la ADN, foarte putini unguri sunt urmasii celor veniti pe cai din stepele Asiei, au fost asimilati de romani si doar faptul ca au constituit clasa conducatoare (nobilimea) a facut sa nu-si piarda si limba.
Daca vrei sa-i distrugi este suficient sa le explici ca sunt romani, stramosii lor au trecut benevol (pentru a obtine avantaje) sau au fost maghiarizati la nastere pentru a le sterge identitatea.
Daca-i spui la un maghiar ca este roman o sa-i faci cel mai mare serviciu.Mai ales celor care sunt ultraconservatori (ca ei sunt cei mai zmei).
Asa e Dorel.
Dar daca nici macar la aia din Basarabia nu le poti explica ca sunt romani, dupa „doar” 70 de ani de ocupatie mai recenta, cum o sa faci asta cu niste oameni care au fost indoctrinati 150-200 de ani, si care sunt crescuti si educati intr-un mod mult mai violent decat o fac rusii cu ai lor ?
„Cula Regeasca” de la Sarmizegetusa Regia
http://www.romaniadevis.ro/dacia/zona-geto-daca/reconstituiri-3d/item/cula-regeasca-de-la-sarmizegetusa-regia
Daca s-ar folosi echipe de profesionisti cu detectoare si arheologi, plus tehnologie Lidar sau alte tehnologii mai performante, cu bani de la stat, UE si chiar de la populatie am descoperi dublul comorilor si vestigiilor de pana acum. Vezi pe discovery ce tehnologii folosesc aia ramai blocat ! Dovada ca toti ciupalacii cu detectoare au gasit bratari si kosoni la greu. Ar trebui o actiune ” DATI UN LEU PENTRU SARMISEGETUSA „, DATI UN LEU SA VA CUNOASTETI STRAMOSII ! ce va gen cum a fost pentru Cumintenia Pamantului, dar cu un impact mai mare si mai mediatizat la care sa participe istorici,arheologi,oameni de stiinta si un loby puternic.
@Dorel,
In Romania prin nastere pe teritoriul tzarii se acorda cetatenia romana, (ca si in alte tzari dealtfel) . in alte locuri , copii mostenesc cetatenia parintilor.
in concluzie , ei sunt cetateni romani !
de etnie maghara , dar , cetateni romani.
daca se simt cetateni de ALTA NATIONALITATE, exista proceduri de renuntare la cetatenie simple si clare.
Am auzit si la tv expresia de „cetateni maghiari”. NU EXISTA ASA CEVA !
Exista cetateni Romani de etnie maghiara.
Te rog, nu mai scrie cu tzara si altele asemenea mai ales de Ziua Limbii Romane.
In alta ordine de idei, in Romania cetatenia romana ca efect al nasterii este recunoscuta doar celor nascuti din patinti cu cetatenia romana(Ius sangvinis). La americani si englezi e suficient sa te nasti pe teritoriul lor(Ius loci)
Deci esti in mare eroare.
La englezi nu mai e suficient sa te nasti in UK. Daca parintii nu sunt cetateni englezi, atunci nici tu nu esti cetatean, dar cand implinesti 18 ani poti aplica pentru cetatenie in baza faptului ca te-ai nascut pe teritoriul englez.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18041941-exclusiv-contine-proiectul-autonomie-propuneri-care-vor-arunca-aer-scena-politica.htm
Posibil de data asta rusii sa nu ne mai dea Transilvania inapoi daca ii calcam pe nervi:
http://jurnalul.ro/stiri/politica/ponta-declaratiile-lui-basescu-privind-un-eventual-ajutor-armat-pentru-ucraina-un-gest-de-iresponsabilitate-pretextul-pe-care-il-asteapta-federatia-rusa-676972.html
„Serviciile speciale rusesti colaboreaza in prezent cu lideri maghiari in Romania si, profitand de particularitatea relatiilor etnice in regiune, incearca sa creeze probleme Bucurestiului din interior”.
http://eurasianintelligence.org/news.php?new=51&num
Problema nu se pune daca va fi un conflict ungaro-roman ci tipul acestuia.
Unele indicii vind din Ucraina unde unguri si rusii vor sa creeze „republicile” Novorusia (sa zicem din rusi) si Transcapatica (maghiari din Ucraina) care ar fi in nord-ul Romaniei. Intre cele 2 s-ar fi incheiat un acord militar de ajutor reciproc (cel putin asa sutin „liderii”) iar maghiari din Ucraina, Ungaria si Romania ar fi implicati iclusiv in luptele din est.
Transcarpatica cu ajutorul rusilor din Novorusia pot inarma, antrena si finanta, pe teritoriul Transcarpatica, extremistii din Ungaria care isi petrec vacantele prin Romania (sunt destui) sau voluntari rusi care vor dori sa lupte pt. libertatea si drepturile ungurilor din Romania si ii pot folosi pt. a destabiliza/creea un climat de nesiguranta in Romania sau la granitele ei. Un fel de Transnistrie care poate fi folosita pt. a influenta si mai mult politica noastra (nu ca oamenii rusilor de la guvernare si media nu ar face-o dar este ceva in plus).
Acesta este scenariul Ucraina 2 si este posibil, de aceea Romania trebuie sa faca tot ce se pt. a nu exista cele 2 „republici” adica sa ajute Ucraina si sa isi intareasca structurile de forta. Este foarte important ce se va face in perioada urmatoare dar cum influenta ruseasca este mare nu ma astept la nimic serios.
Rusia tot timpul si-a dorit federalizarea Romaniei (a incercat inclusiv cu „regele” Mihai care a semnat o declratie in acest sens).
Romania trebuie sa ramana stat unitar doar asa ne putem dezvolta si exista ca un tot, un neam, o tara, doar asa putem dobandii acel ceva care te face sa te simti roman nu moldovean, transilvanean/ardelean, oltean sau mai stiu eu ce.
Un militar roman a decedat in Germania, s-a rasturnat cu un „vehicul”
pun link cand apare
VESNICA ODIHNA !!!
http://www.antena3.ro/externe/un-militar-roman-a-murit-in-urma-unui-accident-care-a-avut-loc-in-germania-265858.html
HMM…
Ministrul Apărării Naţionale – 59 de minute ·
Am primit cu tristeţe astăzi, în Ţara Galilor, informaţia despre tragicul accident în urma căruia militarul nostru, plutonierul Adrian Constantin Leu şi-a pierdut viaţa şi alţi patru camarazi de arme au fost răniţi, în timpul participării la exerciţiul multinaţional desfăşurat în Germania.
Sunt profund îndurerat şi transmit sincere condoleanţe familiei plutonierului Adrian-Constantin Leu, greu încercată de această tragică pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Gândurile mele se îndreaptă acum și către colegii răniți în acest tragic accident. Sunt permanent informat de evoluţia stării lor de sănătate şi le doresc să depăşească cu bine aceste momente grele.
http://www.biziday.ro/2014/09/04/biziday-joi-4-septembrie-2014/
Asta este emisiunea de ieri a lui Moise Guran. In vara asta a fost la Moreni si a vorbit cu cei din conducere pentru realizarea unui reportaj publicirar din segmentul ‘Clubul celor care muncesc in Romania….atentie….GRATIS……iar apoi ministerul economiei i-a interzis sa filmeze. Ei nici macar nu stiau ca au automecanica moreni in subordine. El vroia sa promoveze offsetul. Acum intelegeti de ce nu l-au last!? 🙁 Nenorocitii aia merita trimisi dupa tata mare avand in vedere vremurile pe care le traim si cum se comporta ei. Moise numea treaba asta una dintre cele mai mari frustrari ale sale. Cred ca mai bine e sa vedeti inregistrarea ca sa vedeti ura si oftica don glasul lui. Iar Ponta spunea ca el nu da bani pentru armament in Ukraina, de parca il dadeam alora…nu armatei noastre. Acum m-am lamurit….avem soarta lu’ berila si nu o sa miscam nimic nici daca rusii vor ajunge la Chilia. Ne meritam soarta!!!
O stim, va urma un mic articol, deoarece am fost si noi oarecum implicati :)… din pacate nu cu rezultatele dorite 🙁
respectele mele ca a-ti incercat sa faceti ceva!
Multumim… sper sa si reusim ceva, ca numai cu incercatul nu ajuta la nimic 🙂
„iar apoi ministerul economiei i-a interzis sa filmeze. Ei nici macar nu stiau ca au automecanica moreni in subordine”
Stii, daca cineva acum posteaza vreun mesaj cu privire la aia din ministerul economiei, una-doua eroii aia din servicii vor aduce niste angajati in uniforma sa-i sparga usa si sa-l ia la interogatorii.
Dar daca faci antrenamente pe dealuri, nu-ti fac nimic. Ba chiar ti-ar trimite vreo 2 instructori, sa-ti arate ca nu tii corect arma. Mai crede cineva ca toate S-urile alea au ceva in comun cu tara?
„Mai crede cineva ca toate S-urile alea au ceva in comun cu tara?”
care tara? care din ele?
Interne si Externe, ca Protectia nu ne intereseaza.
Tara care le plateste salariile.
pai si ce treaba au cu Romania? 🙂 )
My point exactly… la cum actioneaza, parca ar fi platite de contribuabili din Ungaria.
Bun, au mai trecut ceva ani de la prima postare a articolului. A mai evoluat si perspectiva asupra Maresalului Antonescu? Au mai evoluat politicienii? Au astazi timp sa faca o pauza de 1 minut de rculegere in toiul discutiilor despre motiunea semilegala? Oare ce o sa zica CCR despre depunere de motiuni in sesiuni extraordinare?
Cum să nu. De trei ori a evoluat și tot acolo a rămas –
https://newsmaker.md/ro/mitul-despre-antonescu-salvatorul-inca-este-viu-in-societate-istorici-romani-despre-holocaustul-pe-teritoriul-moldovei-si-romaniei-si-despre-politica-memoriei-interviu-nm/
Vin ”experzi” și ”istorici” din România ca să-i învețe pe românii din RM cum să-l urască pe Antonescu și rămân suprinși că la noi e încă(!) considerat erou.
Reiau comentariul meu din 2014 :
“Multumesc pentru aceastà publicatie.”
Și sunt mândru de răposatul meu tată iubit care a luptat în linia întâi (comandant de tun anti-car (cum spunea el)) și pentru recuperarea Basarabiei și pentru eliberarea Transilvaniei !
Stranii comentarii. Nu f logice sau inchegate. In fine… Marele razboi de eliberare nationala, cum il denumeste pompos autorul, a esuat lamentabil. Si ar fi esuat oricum. Cu sau fara debarcarea lui Antonescu (care aparent era extraordinar de usor de fraierit, sau care stia, dar nu voia sa recunosca, ca nu are ce face) razboiul s-ar fi sfarsit cu noi sub rusi. Eventual cu 6 luni mai tarziu, si cu noi facuti praf. Apologia e degeaba.
Ar fi fost posibil ” Diktatul”, daca armata romana, dispunea de o dotare adecvata, regiunii noastre geografice ?!
Politicienii interbelici iresponsabili, increzuti si rupti de realitate, ce se incredeau in aliante, aparent indestructible , promisiunii desarte au facut posibil raptul teritorial….
Politicienii romani actuali au memorie de peste!
Actualmente dpdv demográfic suntem terminati, dupa cum preciza domnul Marius intr-un articol trecut, incompetenta este prezenta la nivel inalt. Dezbinarea , insolidaritatea prezenta….
Churchill spunea ca Romania este ” oaia ce trebuie aruncata in gura ursului”…
Plecand de la experimentul Pavlovian: cu oaia si lupul. Romania ar putea deveni „vitelul „ce i se da hrana ,apa ” dar alaturi i se aseaza un Lup infometat , un Urs ce maraie si o Hiena jegoasa nesatioasa……Vitelul moare de frica!
PS. Vitelul ar putea devenii un TAUR fioros daca fortele politice se trezesc in ultimul minut
„Datorită” vitejiei armatei române și a lui Antonescu se pot vizita astăzi memorialele (în paragină astăzi) de la Ip și Treznea. Nu au tras un foc de armă soldații români. Singurii care s-au „bătut” cu rongyos gárda au fost localnicii care au plătit cu sânge mult.
Multumeste i lu Caeol al2lea nu lui Antonescu
Si pt cei care au uitat, germanii sunt cei care au tradat Romania nu noi romanii pe nemti.
Inca de la inceput ne-au fortat sa cedam Ardealul de Nord ca masura de santajare a Bucurestiul pe frontul de Est. Cine se mai intreaba de ce Armata Romana a continuat razboiul in est si dupa recuperarea Basarabiei are aici raspunsul, pt Ardealul de Nord.
A doua tradare a germanilor a fost la Stalingrad unde cele doua armate romane au fost total descoperite in fata tancurilor sovietice. Germanii stiau de situatia dar ne acuza ca n-am luptat suficient de bine. Pai cu ce sa luptam daca nu aveam nici tancuri, nici tunuri AT?
s-a schimbat ceva de atunci, nu tot o clasa politica germanofila avem, de tot tre americanii sa ne tot aminteasca (vezi recenta declatie a amb sua ca Romania nu tre sa-si faca griji pu integritatea teritoriala sau aprinderea lumanarilor pe 23 august, ambasadorul precedent ne trimitea mesaje, vezi poza cu drapelul secuilor facuta in mijlocul secuimii), iata acum le-au vandut ungurilor sisteme aa.
cine-mi spune, care era orientarea politica din 39/40, era Carol protejatul nemtilor, aveau nemtii afaceri pe-aici, castigau tendere, participau in economie, etc?
Orientarea politica a romaniei din 1939 era pro-britanica.
Primul ministru pro britanic al romaniei Armand Calinescu jurase apararea teritoriului impotriva oricui fara a masura pierderile.
Din pacate a fost asasinat de un complot comandat de la Berlin, dupa ce a refuzat sa cedeze presiunilor germane de a nu oferi refugiu celor 100k soldati polonezi, guvernului si aurului care au tranzitat romania ca sa scape de incercuire si captura la mijlocul lunii septembrie 1939. A fost asasinat la doua saptamani dupa ce a asigurat cu succes tranzitul polonezilor prin Constanta catre Marea Britanie.
Dupa asasinarea lui din aprox 20 septembrie 1939 la nici un an au ajuns la putere fascistii.
care fascisti tovarasu andrei? fascismul era o miscare politica strict italiana. din motive noua necunoscute, a inceput propaganda sovietica sa una stampila de fascism pe de gaulle, adenauer, romania, ba chiar si pe mao. si toate miscarile manipulate de sovietici au preluat miscarea din mers de duduie internetu american de epitetu asta. adevarat ca le-au tot venit din rusia dupa 89
Cu somoioage de paie aprinse?.
Primi care au tradat au fost aceia care s-au increzut in cuvantul lor, uitand ce s-a intamplat cu un pic mai mult de 20 de ani in urma in timpul ocupatiei. Una a fost necesitatea, alta e admiratia idioata fata de un popor consacrat pentru eficienta idioata prin care s-a autodistrus de 2 ori in mai putin de 50 de ani.
La ce putere au galvanizat, puteau sa unifice europa de 5 ori pana acum. In schimb au irosit-o pe regimuri cretine, oligofreni adusi la conducere si dispret idiot pe toate celelalte natii europene. S-au autiodistrus de doua ori si au retrogradat viitorul continentului la nivelul unui mozaic de natiuni state de mana a doua in lumea occidentala.
Daca s-ar folosi echipe de profesionisti cu detectoare si arheologi, plus tehnologie Lidar sau alte tehnologii mai performante, cu bani de la stat, UE si chiar de la populatie am descoperi dublul comorilor si vestigiilor de pana acum. Vezi pe discovery ce tehnologii folosesc aia ramai blocat ! Dovada ca toti ciupalacii cu detectoare au gasit bratari si kosoni la greu. Ar trebui o actiune ” DATI UN LEU PENTRU SARMISEGETUSA „, DATI UN LEU SA VA CUNOASTETI STRAMOSII ! ce va gen cum a fost pentru Cumintenia Pamantului, dar cu un impact mai mare si mai mediatizat la care sa participe istorici,arheologi,oameni de stiinta si un loby puternic.
Da. Și după aia să le depunem, în siguranță, la Moscova. Stau foarte bine acolo unde stau…?
Mi se par naucitoare replici date in data de 31 august 2020 la comentarii din 2014.
Citeam undeva că doar cu câteva zile înainte de 23 august, Antonescu propunea britanicilor integrarea României în Commonwealth.
Am putea spune că era mintea românului cea de pe urmă, dar oricum nu se mai putea face nimic.
Ar putea fi o soluție acum? Doar întreb…?
Linia dinastica începută de Carol se termină cu Mihai!
Soluția nu poate veni decât din altă parte! Doar spun…?
Din păcate, linia dinastică începută de Carol s-a terminat cu Ferdinand..
În anul 1940 situația României era foarte grea și nu mai putea face nimic pentru a evita tragedia. Poate mai devreme ar fi putut face ceva, printr-o politică internă și externă responsabilă. Când țările din jurul nostru duceau o politică agresivă chiar de la sfârșitul Primului Război Mondial guvernele românești, liberale sau țărăniste, nu au dezvoltat o industrie națională de apărare, așa cum ar fi trebuit să o facă începând din anul 1920. Cele câteva centre industriale și fabrici cum erau Copșa Mică sau Cugir trebuiau dezvoltate. Importurile de armament nu au reușit să acopere necesitățile de dotare ale Armatei Române.
În perioada interbelică România a dus o politică externă ghidându-se după principii, dar această politică era lipsită de pragmatism și s-a dovedit ineficientă. România nu și-a urmat în suficientă măsură interesele proprii de stat. Factorii noștri de decizie nu au știut să folosească interesul Germaniei pentru petrolul românesc în favoarea noastră.
Spionajul românesc nu a acoperit spațiul sovietic, factorii de decizie români nu au apreciat corect situația internațională și pericolul reprezentat în primul rând de
U.R.S.S.
România era lipsită de personalități politice autentice. Carol II a urcat pe tron printr-o lovitură de stat, a introdus terorismul de stat prin asasinatele politice pe care le-a comandat și s-a înconjurat de lingăi care i-au transformat afacerile sale veroase în acte patriotice. Relația sa cu Elena Lupescu, agentă sovietică dovedită, a fost una dezastruoasă pentru țară. Comandanții militari nu au fost la înălțime, atitudinea lui Florea Țenescu, șeful Marelui Stat Major, semănând cu una de trădare.
Chiar și așa România ar fi putut respinge un atac al Ungariei, combinat chiar și cu unul al Bulgariei. România se afla într-o situație de asimetrie militară față de U.R.S.S. fără ca acest lucru să fie compensat de Germania. Elita politică și militară românească era școlită în Franța, dar aceasta a dovedit un deficit de putere în ceea ce privește gestionarea afacerilor europene, iar semnele care indicau aceste lucruri au fost numeroase (Tratatul de la Locarno, construcția Liniei Maginot, acordul de la Munchen).
În politica internă și externă s-au făcut mari greșeli, iar acestea se plătesc. Ar trebui să le cunoaștem pentru ca astăzi să nu le repetăm.
Nu se mai putea face nimic după 30 sep 1938. Atunci a fost pecetluită soarta Ceholsovaciei, Poloniei, României și Iugoslaviei,
http://www.romania-actualitati.ro/mobile/romania–polonia-o-alianta-in-destramare-1938-1939-67148
Cum Polonia se visa putere regională, și împărțea Cehoslovacia cu Ungaria și Germania, in detrimentul intereselor aliatului România
http://www.romania-actualitati.ro/1934_stabilirea_relatiilor_diplomatice_intre_romania_si_urss-77645
Despre relațiile diplomatice româno-sovietice, sau lipsa lor….
Pacea de după primul război mondial, doar un moment de respiro…..
Ne-ar fi salvat poate , niște relații normale cu URSS….
Și achiziții militare făcute la timp, nu in ultimul ceas….
In rest, WW2 nu putea fi evitat…..
dupa WW2, Planul Marshal, atomul și cele două blocuri politico-militare au menținut pacea pe continentul european.
Mie îmi pare ca premisele pt conflict apar usor-usor, din nou….UK se retrage din UE, Polonia și Ungaria se cam perie reciproc, Slovacia nu se simte prea bine…
Ungaria și Polonia ar vrea ceva și de la Ucraina…
Germania vrea să dea tonul in UE încercând să atragă de partea ei Franța, Turcia se vrea regională și încearcă să pună Grecia la colț….printre toți Federația, nu aia din Star Trek, ci ailaltă, Rusă…..
Noroc că sunt americanii pe continent…
Sper să greșesc vis a vis de visurile unor țări de a reface niște hărți….
Și dacă nu greșesc, România să facă ce a făcut în WW2, să nu fie parte la astfel de „proiecte”….
Știu, România Mare….hai întâi să ne asigurăm că pot să își păstreze identitatea, limba, samd..
Zic si io….
Timpul războaielor continentale a trecut. Economia globalizata se prăbușește, elitele au doar de pierdut, rezultatul lor e oricum previzibil asa ca riscurile nu au rost sa fie asumate.. De asta și a scăpat Iranul după ce le-a aruncat ceva rachete în cap americanilor în Irak.. Imaginați-vă treaba asta întâmplându-se acum 70 de ani.