9 septembrie Doha

În acea zi forțele aeriene israeliene au atacat capitala Qatarului, mai precis zona West Bay Lagoon și mai precis, atacul a vizat o locație unde se presupunea că lideri ai Hamas ar fi prezenți. Rezultatele se cunosc deja, șase morți printre membrii Hamas și un qatarez cu treabă prin zonă.

Proteste la nivel mondial (pe bună dreptate), ONU a luat atitudine, qatarezii se dau ultragiați, americanii încă nu știu cum să răspundă.

Din punct de vedere tehnic, operațiunea israeliană “Summit of Fire,”a folosit în jur de 15 aparate de zbor fără să știm exact ce tip: F -16, F-15 sau F 35I, ce se știe sigur, ne-au spus qatarezii, este că zece bombe/rachete de mare precizie le-au căzut în cap. Avem așadar de-a face cu un atac punctual, asupra unei ținte clare.

Evident că țara arabă se victimizează și are dreptate, este practic un atac asupra teritoriului sau, o încălcare flagrantă a tuturor convențiilor internaționale, dar ce nu ne explică arabii este cum de s-a putut întâmplă așa ceva, în condițiile în care Qatarul are o forță aeriană remarcabilă, un sistem de apărare anti-aerian foarte modern și un sistem de avertizare, de asemenea, cumpărat pe bani grei.

La nivel de forțe aeriene, Qatarul are ce arata oricui: 36 F-15QA (Qatar Advanced) – adică F-15EX Eagle II, 24 Eurofighter Typhoon Tranche 3A și 36 de aparate Rafale, dar evident că pentru a fi eficientă aviația de vânătoare trebuia să fie anunțată din timp de radarele cu baza la sol.

Așa că rămâne sistemul anti-aerian cu baza la sol care poate riposta practic instantaneu odată ce avioane inamice penetrează spațiul aerian al țării, sau poate chiar să distrugă în zbor bombele ghidate lansate. Și aici Qatarul stă foarte bine, dispunând de 11 baterii Patriot PAC 3, NASAMS 2, 5-6 baterii și SAMP/T european, plus alte sisteme mai vechi.

La nivel de avertizare timpurie, Qatarul are pe lângă radarele bateriilor anti-aeriene și sistemul american AN/FPS-132 Block 5 Upgraded Early Warning Radar (UEWR).

Primul ministru qatarez – Mohammed bin Abdulrahman Al Thani – a declarat că israelienii au folosit pentru atac bombe/rachete care nu au fost detectate de sistemul de radare:”the Israeli enemy used a weapon that was not detected on radar.”

Este foarte posibil ca avioanele israeliene să-și fi lansat armele mult din afara teritoriului Qatarului, dar cu toate acestea în iunie 2025, iranienii au lansat o slavă de rachete balistice împotriva bazei americane Al Udeid din Qatar iar atunci lucrurile au fost diferite: americanii și qatarezii au luptat împreună și au doborât toate rachetele lansate.

Este adevărat că atacul s-a petrecut după ce bombardierele B-2 au lovit siteul nuclear iranian și n-a fost chiar un atac surprinzător, în timp ce de această dată oficialii țării arabe au aflat de atac după ce zgomotul exploziilor i-a trezit la realitate.

Dacă treagem linie și adunăm avem mai multe variante:

–          Qatarezii spun adevărul, n-au văzut și n-au auzit nimic;

–          Americanii și arabii au știut, s-au dat niznai și acum protestează de formă;

–          Radarele au fost bruiate de israelieni dar atunci arabii ar fi trebuit să-și dea seama că ceva vine spre ei;

–          Sau poate că bombele ghidate au fost lansate de la mare distanță și nimeni nu le-a văzut.

 

Unele surse susțin că americanii ar fi văzut avioanele israeliene pe radar (că i-ar fi întrebat pe israelieni ce fac pe acolo dar atunci deja bombele erau lansate) dar notificarea către forțele qatareze a venit după explozii. Cert este că americanii n-au intervenit, qatarezii n-au știut, zic ei, nimic și lucrurile rămân așa, dar dacă arabii chiar n-au știut nimic, lucrurile ar putea degenera și multe țări arabe, clienți fideli ai americanilor în materie de sisteme de arme sofisticate, să se uite spre China.

Nu că chinezii ar avea radare mai bune dar măcar ai garanția că Beijingul nu te vinde israelienilor pe bani puțini…

GeorgeGMT

10 comentarii:

  1. Eei, qatarezii nu au fost vânduți israelienilor pe bani chiar putini. Au fost vânduți pe bani foooarte mulți
    Pe care i-au plătit tot ei. Conform bunului principiu „Și foootut și cu banii luați”.

    3
  2. Atacul asta e plin de puncte obscure.
    Tehnologie occidental israeliană contra tehnologie occidentală.
    O noutate mondială.
    Practic F 15, F 35 contra Patriot și ce mai au ăștia in ograda.
    Extrem de multe dileme.
    Or fi primit ăștia din Quatar sisteme Patriot depotențiate ? Nu știm și nu vom ști veci.

    4
    • @stefan60
      Crezi ca întâmplător egiptenii vor să renunțe la F16
      Și au cu mult mai multe ca noi, 220 bucăți,
      Pt ca F16 egiptene au capacitate redusă de luptă/incapacitate de luptă împotriva tehnicii israeliene
      Și de aia se orientează spre tehnica chineză: 10 buc J10, etc
      S-a mai discutat pe aici

      Cred ca la fel funcționează și radarele qatareze de la patrioate
      Văd, doar ce se dorește
      Cum corect scrie în articol, au în plus 11 patrioate, nasams, sampt, etc
      Iar dacă toate astea nu au văzut nimik e nașpa rău
      Ca toate astea aa au radare proprii, integrate in ceva
      Dar poate a picat/a fost virusat/controlat tot sistemu de radare, din exterior
      Ceea ce ridica semne de întrebare legate de calitate/softuri/etc

      Noi oricum nu avem stresuri de astea
      Noi nu reușim să doboram o drona inamică care se plimbă pe unde vrea ea, așa vreo 50 de minute
      Sau poate drona nu era inamică, era amică cu unii din conducerea armatei și a țării

      1
  3. Striking Hamas in Doha: Qatar’s duplicity, the Gulf’s ambivalence, and Israel’s evolving doctrine

    World hypocrisy on full display
    The immediate global reaction was predictable: condemnation.

    London, Berlin, and Paris – joined by other Western capitals – denounced the strike as a violation of Qatari sovereignty and called it “unacceptable,” while Qatar’s prime minister denounced it as “state terror.” Various commentators warned that the attack would plunge the region further into instability and chaos.

    One of the most striking comments came from UN Secretary-General António Guterres, who incredulously condemned Israel’s “flagrant violation of the sovereignty and territorial integrity of Qatar.”

    Why incredulous? Because UN Security Council Resolution 1373 from September 2001, just a couple of weeks after 9/11, requires all member states to deny safe haven to terrorists and those financing, planning, or facilitating terror. The resolution further calls on all member states to prevent their territories from being used to plan or commit terrorist acts against other countries.

    Yet it’s Israel – not Qatar – that Guterres slams. And to think there are still those who wonder why Israel pays little heed to what Guterres or the UN has to say.

    The same chorus that roundly slammed Israel for a violation of Qatari sovereignty was oddly muted when the United States did precisely the same thing after September 11. A reminder: in May 2011, US Navy SEALs flew into Abbottabad, Pakistan, and killed Osama bin Laden – a blatant violation of Pakistani sovereignty. Yet the world cheered. No one accused Washington of terrorism; nobody convened emergency sessions of the UN to censure then-president Barack Obama.

    Netanyahu seized on this blatant double standard in a video statement he released on Wednesday. He reminded the world that just as Americans vowed after 9/11 to hunt down Islamist terrorists wherever they may be, Israel promised to pursue the architects of October 7. And just as the US remembers 9/11, so, too, does Israel remember Oct. 7.

    All those condemning Israel for the “disproportionate” carnage in Gaza would do well to remember that as a result of 9/11 the US initiated military actions that, according to the Costs of War Project at Brown University, directly killed an estimated 940,000 people, about half of them civilians, and caused up to 4.5 million indirect deaths, including from malnutrition and disease stemming from the post-9/11 wars.

    Netanyahu’s message: the world is practicing hypocrisy when it applauds America for killing bin Laden in Pakistan but condemns Israel for going after Hamas’s henchmen in Doha. And he stressed that Israel, like America, will not be deterred from protecting its people.

    https://www.jpost.com/israel-news/defense-news/article-867212?utm_source=jpost.app.android&utm_medium=share

    Studying Qatar’s relationship with illicit financing of terror, this paper seeks to understand the complicated relationship between Qatar’s counterterrorism efforts and the resultingimplications for United States foreign policy. The author argues that Qatar maintains a worryingly close relationship with terror financiers, demonstrated by a permissive legal jurisdiction that allows financiers to operate in the state and the close connections Qatar has historically held with such illicit channeling of funds. The implications of Qatar’s relationship with terror are noted, with a focus on the 2017 Gulf crisis and changes in U.S. foreign policy towards the Gulf. Finally, policy recommendations for the U.S. government are provided that aim to encourage cooperation while mitigating risks of alienation and regional instability.

    https://www.iar-gwu.org/print-archive/an-analysis-of-qatari-connections-to-illicit-terror-financing-and-the-resulting-foreign-policy-implications

    Qatar has been accused of allowing terror financiers to operate within its borders, which has been one of the justifications for the Qatar diplomatic crisis that started in 2017 and ended in 2021. In 2014, David S. Cohen, then United States Under Secretary of the Treasury for Terrorism and Financial Intelligence, accused Qatari authorities of allowing financiers who were on international blacklists to live freely in the country: „There are U.S.- and UN-designated terrorist financiers in Qatar that have not been acted against under Qatari law.”

    https://en.wikipedia.org/wiki/Qatar_and_state-sponsored_terrorism

    ‘Soft power’ financing of religious, cultural and educational networks that nurture the jihadi ideology- Case study: Qatar Charity and the Muslim Brotherhood network in Europe

    With this caution in mind about how to interpret the underlying motives and possible ramifications of foreign funding of mosques in western Europe, we turn now, as an extensive case study, to an ambitious Wahhabi missionary project in the West that is part of Qatar Charity’s “Ghaith Initiative”, and its relationship to the Muslim Brotherhood-allied Union des organisations islamiques en Europe (UOIE; or Federation of Islamic Organisations in Europe – FIOE).

    https://aoav.org.uk/2017/soft-power-financing-religious-cultural-educational-networks-nurture-jihadi-ideology2/

    4
  4. Toată lumea a știut, hamas a devenit o problema și pentru tarile Arabe

    3
  5. According to Arab sources, 19 bodies have been found, but not all of them have been identified. There are wounded in intensive care, but there is no contact with the rest…

    1
  6. Joac-o p-asta.
    N-au vazut nika pe radar.
    Sau in realitatea alternativa n-au avut nush ce coduri sursa ori s-au lasat singuri sa fie facuti de kkt, orice, nu ca pur si simplu tehnologia are limite.
    Bibi se 314sa cu bolta si pe reputatia lui Trump.

    2
  7. Mai e o varianta, ca tehnicienii radar arabi sa fi dormit adanc. Cunoastem de la lupta glorioasa a sauditilor cu descultii din Yemen cat de slabi sunt arabii chiar si cu cea mai moderna tehnologie. Americanii nu aveau de ce sa se alarmeze cand au detectat o formatiune de avioane israeliene

    1
  8. cred ca trebuie sa zboare si peste Iordania si peste Arabia Saudita sa ajunga sa loveasca Qatarul.

    Cu tot bruiajul, mi se pare putin probabil ca aceste 2 tari si cea de-a treia lovita sa nu fi stiut de acest raid.

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *