Buletin naval. Atacul FOS ucrainene pe Nipru

Atacul nocturn al forțelor speciale ucrainene merită un articol pentru simplul motiv că ne arată ceva ce ar putea să se întâmple și pe la alții. Nu e mare lucru de spus, decât de marcat momentul și de tras învățămintele de rigoare. Video în sine e destul de neclar, l-am integrat în articol mai mult ca să fie 100% clar despre ce vorbesc.

Ucrainenii au folosit ambarcațiuni rapide pentru un raid nocturn pe râul Nipru, raid care s-a desfășurat în 23 – 24 ianuarie 2023 în zona orașului Nova Kahovka, din regiunea Herson. Din ce se poate vedea, ambarcațiunile sunt de dimensiuni reduse, probabil undeva între 10 și 12 metri lungime, foarte rapide, neblindate și sunt dotate cu armament ușor. Nu par să fie ambarcațiuni dedicate, este foarte posibil ca ucrainenii să fi folosit ambarcațiuni civile. Filmarea arată un schimb de focuri intens, atât la debarcare cât și la extragere. Rușii au fost vigilenți dar nu par să aibă ambarcațiuni rapide pe Nipru.

Din ce-mi dau eu seama, suntem în fața unui acțiuni de cercetare prin luptă (sper că am folosit bine termenul) al cărui obiectiv a fost localizarea pozițiilor rusești, inclusiv a rezervelor și distrugerea unui centru local de comandă. Cum rușii au cerut imediat asistența trupelor aflate în rezervă, probabil că ucrainenii au avut și o bună ocazie pentru a face puțină cercetare radioelectronică.

La atac a participat și o aeronavă fără pilot de la care provin o parte din filmări, folosită probabil la coordonarea atacului  și, posibil, la acțiunea de cercetare radioelectronică.

În atac au fost folosite doar ambarcațiuni rapide și o aeronavă fără pilot. Este posibil ca trupele angajate în luptă să fi avut sprijin cu foc de la trupele ucrainene aflate pe malul propriu. Nici o ambarcațiune ucraineană nu pare să fi fost distrusă, semn că Rambo rusnac dormea în bocanci sau n-a avut AG-ul la îndemână. Cel puțin un soldat ucrainean a fost rănit. Atât și nimic mai mult, nothing fancy după cum zice românul…

Iar acest atac ne arată cam cum vor utiliza ucrainenii ambarcațiunile primite de la americani, ambarcațiuni despre care puteți citi mai multe aici.

47 de comentarii:

  1. Este clasicul exemplu de cercetare fluvială prin lupta.
    In mod ” clasic”, acest atac trebuia precedat de niste scafandri înarmați care puneau piciorul pe mal și jugăneau in plina tăcere tot ce era în fața lor.
    Cred că nu a fost sa fie din cauza temperaturii extrem de scăzute a fluviului și curentul fluvial puternic.
    Asa au ” sondat” ce e rusesc. Care rus sigur sta camuflat .
    Curios că nu au luat vreun prizonier să îl ” tragă de limba” privind trupele aflate în apărare.

    PS.
    Sa vă imaginați o astfel de acțiune în delta Dunării.

    Că doar un BOU și vândut rușilor a putut debita ” ne vom obișnuiți cu rușii la Dunăre”.
    Mare sociolog , mare partid din care provine.
    Practic beșină cu rahat ca să mă exprim elegant. ?

    69
  2. Din ce știu eu au luat defapt și un prizonier.

    Oricum, la cât mai multe astfel de raiduri.

    11
    • Pe Putin insusi chiar. Chiar credeti fara urma de indoiala toata propaganda ucraineana? Serios acum.. si nu, nu sunt platit in ruble, e doar ridicol ca am ajuns sa credem toate lucrurile pe care le declara vecinii nostri. Imi place in special cand au declarat ca au doborat 85 de rachete din 92 si ca totusi 12 tinte au fost lovite :))

      10
      • Totuși mai bine cea ucraineană decât cea rusească. Știu ca pentru ruși și admiratorii lor este greu pt ei sa admită eșecul acestei ‘operațiuni speciale’. Deci prefer ‘minciuna’ ucraineană decât ‘adevărul’ rusesec.

        36
      • din ciclul inaugurat de Glavaciok-Vedea-L-As-Mort: cica au distrus distrus 27 de Himars din alea 20 date de americani. Le-au mai ramas ucrainienilor -7, care vad ca totusi fac treaba onorabila. In comparatie cu Glavaciok-Vedea-L-As-Mort, propaganda ucraniniana e pistol cu apa.

        17
        • @corrral

          Dacă ar fi doar HIMARS-uri. Rușii deja au distrus 4 Bradley, 2 Leoparde și 1 Abrams. Și nici măcar nu e glumă. Sunt declarații pe bune.

          Ce ține de atacul ăsta – rușii au confirmat că el a fost. Doar că s-a soldat cu moartea a peste 100 de ukrSEAL (le zic așa pentru că primele ambarcațiuni de tipul celor din video au fost donate de către SEAL) și vreo 10 ”bărcuțe” din alea scufundate. Din partea rușilor evident că nu a murit nimeni.

          13
      • Depinde unde cad fragmentele rachetelor doborate. Si nava Saratov a luat foc cand rachetele Tochka ucrainene au fost interceptate dar bucatile au cazut pe munitia transportata pe nava. Ca in Star Wars episodul 6 unde teoretic A-Wing-ul rebel a fost doborat, dar a luat cu el si Super Star Destroyer-ul.

        4
      • SeceraSiCiolacu

        Tine pot fi lovite chiar si cand dobori racheta….
        Daca nu iti place propaganda ucrainiana, care de fapt e razboi informational, iti recomand RT sau Sputnik…

        3
      • Ce e atat de imposibil la a fi luat un prizonier aici? Ai un video foarte clar (pe net exista si varianta mai lunga) cu operatiunea, dar tu vezi propaganda peste tot.

        Cat despre rachetele alea doborate, eficienta nu se masoara in matematica simpla. Se masoara in faptul ca ucrainienii nu mai sunt omorati cu zecile in blocurile de locuinte de rachete de croaziera si nici nu mai stau in frig in masa. Si atacurile rusesti sunt acum la 2 saptamani, in loc de 2 pe saptamana.

        Dar tu vezi propaganda peste tot. Eu cred ca doar esti incapabil sa procesezi informatiile cum trebuie. Cred ca te afecteaza un pic si sindromul cozii de topor, sau sindromul adulatiei fata de rusi.

        8
  3. Bune ar fi si la noi niste barci rapide dar electrice sa nu le auzi cand vin si nici cand pleaca…. Astea cu motor le opresti departe si vaslesti pana la destinatie sa nu faci zgomot… Ar fi o chestie interesanta sa se faca o cerere de oferta pentru asa ceva sa vedem preturi, performante? Ca la noi ar fi bune pe Dunare, Prut….nu traversezi km multi. Conteaza zgomotul care il face si viteza…

    5
    • @Gerula.
      Salut Gerula. Avem si noi barcuțe de genu’. Din cate stiu eu au „amortizor” de zgomot. Sincer nu le-am vazut în miscare din apropiere dar se pare ca oamenii sunt mulțumiți de ele.

      9
      • care? unde? detaliaza…

        1
        • @corrral
          Salut. Zodiac MK3,motorizare EvenrudeEtec,cu 50 bidivii putere,min 34 buc. Mai stiu ca mai avem barci de asalt romanesti dar nu stiu cu ce motorizare,care transporta 10 ostași bine înarmați. Niste amici de la mine de la Buzau,( operatori FOS) mai vorbesc si despre niste barcute americane,dar fara multe detalii. Banuiesc ca n-au nici un motiv sa exagereze in vreun fel. Oricum la ” accesorii” de genul acesta stam mult mai bine decat se publica sau se cunoaste la nivelul publicului. Spre ex.cine stia despre Toyotele modificate de francezi ale operatorilor FOS,pana nu le-am vazut la defilarea de 1Decembrie de la Bucuresti?
          Asta e,tre’ sa ne mentinem sperantele in ceea ce priveste echipamentele destinate MApN.
          Ca sa nu mai zic ca Garda de Coasta are in momentul asta senzori ambarcati ,decat FNR. Nu mai departe de zilele trecute au receptionat doua nave de patrulare facute de nea Damen la Galati. Eu personal nu prea mai am asteptari. Doar sperante. Bafta.
          ( daca am mancat litere sunt in trafic stau la semafoare)

          16
        • @corral
          Există, de la companie de geniu în sus.
          Geniștii nostri le scoteau cam de 3 ori pe an și.le umflau, și au tabere de instrucție la apă de 2 ori pe ani, unde se joacă cu sculele lor.
          Părerea mea, hâc…

          3
      • @ Alt lt(rez) Cand spui de FOS de la Buzau, te referi la unitatea din Crang a batalionului 404 de „cercetare diversiune” ?

        • @Gerula
          Salut. Nu e vb de 404. Ma refer la cei care au sediul langa fosta unitate de aviație. A fost reg topo cazarma aia,daca îti sunt cunoscute locurile.

          2
          • @ Alt lt Langa unitatea de ” Geodezi” Langa ei e pista cu AN 2 si elicoptere de unde se fac parasutari ! Am facut zbor de aclimatizare cu elicopter, tot acolo am facut antrenament pe pista cu obstacole cu plasa marinareasca, cu urcat pe franghie si la sfarsit mergeai taras pe sub plasa ghimpata, toate contra timp… La final eram zgariati toti pe cap si pe spate de la plasa ghimpata…Pe atunci era sef Generalul Foca. Atunci am vazut la ei Un balon mare cu aparatura pe ancorat la inaltime foarte mare si se vorbea ca localiza focurile de arma,distanta etc si alte chestii. Se antrenau pe el si cica ar fi fost folosit si in teatre de operatii……

            2
  4. @nicolae, @stefan60…lamureste-ma de ce era nevoie de cercetare prin lupta pe malul celalalt al Niprului. De ce sa risti viata soldatilor proprii pentru o actiune fara finalitate?

    Bun…stim asa ca: … o unitate ucraineana de forte speciale ataca cu barci rapide o cladire de pe malul celalalt (fosta Directie de pescuit fluvial, zice twitter-ul) unde se presupune ca e un post de comanda(!?) rusesc. Vin vitejii calare pe valuri impusca vreo 12 orci, care alarmeaza rezervele, apoi se intorc victoriosi flacaii ca i-au umplut de plumbi pe orci. Care-i logica??? Sa risti viata soldatiilor proprii?
    Nu era de ajuns 2-3 obuze de artilerie sa ii faci pasta de mici pe ocupanti???

    Bunnn…faci cercetare prin lupta, te razboiesti cu rusnacii, impusti vreo 12 dintre ei, vreo 10-15 dau bir cu fugiti, sa presupunem. Deci tu ti-i ocupat inamicul cu treaba prin zona Directiei de pescuit fluvial. Nu era cazul ca in momentul ala sa suni sefii…alo, boss, orcii sint in izmene, tabariti pe ei…si vreo 2-300 de ucrainieni hotariti sa debarce in amonte sau in aval sa infiga steagul si sa bata tarusul „Aici facem un cap de pod ucrainean” iar artileria sa reverse o ploaie de obuze asupra celor care vin din spate.

    Daca nu iti surprinzi inamicul cu actiuni indraznete, decisive…nu vad rostul unei cercetari prin lupta, prostesti.

    Apropo…stie cineva de pe forum care este soarta barajului Nova Kahovka?
    In miinile cui este?
    Ca de la ofensiva ucraineana din noiembrie si de la eliberarea Herson-ului nu mai gasesc nici o stire cu situatia de acolo? E capturat de ucrainieni sau sint fatza in fatza cu rusii, unii pe un mal, ceilalti pe celalalt? Are cineva niste date mai exacte?

    5
    • Dintr-un post de comanda poti lua diverse chestii foarte utile inainte de a-l distruge. Acele chestii nu le poti lua cand dai cu obuze.

      19
    • @ARO
      Pe scurt:
      – distrugi un punct de comanda;
      – capturezi documente din el;
      – lași trupele inamice în degringoladă câteva ore, sau mai mult, până se stabilește un nou lanț de comanda;
      – creezi panică în rândul trupelor inamice, și le subminezi serios moralul;
      – afli valoarea și dispunerea rezervelor inamicului.
      Mai vrei?
      Părerea mea, hâc…

      29
      • @sharky mi se pare mie sau pe langa trolii cu copy paste-uri si basme au aparut si astia curiosi care pun intrebari dar parca ridica mingi la fileu si bat apropouri facand pe naivi ?

        5
        • @robi
          Daaaaaa, au înflorit în ultimul timp, ca floarea soarelui în Ucraina.
          Numai că acum, cantitatea nu e o calitate. Din contră, sunt din ce în ce mai slabi. Nici nu mă mai obosesc să îi trag de atenție, semnalizează ei singuri.
          Părerea mea, hâc…

          6
          • si trolii au onoarea lor, astia sunt hauriferii nostrii educati la universitatea social media. Mai e si categoria nostalgicilor socialismului care vad rezolvarea problemelor cotidiene in un regim care „sa le dea si lor ceva”.

            6
          • Călugărul Sofronie

            @Sharky: n-au de ales, că dacă nu înfloresc ei pe aici ca floarea-soarelui, o să înflorească floarea-soarelui din ei după ce-i trimite unchiul Evgheni pe front să lupte contra fasciştilor.

            Doamne miluieşte.

            4
        • @robi

          Trolii mereu lucrează în echipă. Este unul care e clar cu rușii și nu doar pro dar e și fanatic, altul tot e pro, dar încearcă să fie cumva rezonabil, unul ”nu e cu rușii” dar nu înțelege de ce noi susținem adversarul rușilor. Altul e naivul de ridică mingi (cum bine ai observat) și mai este unul care îndrugă tot felul de tâmpenii și aberații, doar ca să distrugă conversația ca să nu mai poată nimeni urmări lanțul de comentariilor.

          Poate or mai fi și alții cu alte funcții, dar asta e echipa standard pe care o observ mereu (+/- 1-2 membri – de la caz la caz). Fie pe Telegram, fie pe fb, fie pe aici.

          7
          • Si pe langa ca lucreaza in grup, isi mai si dau dreptate unul altuia, sa incerce sa creeze impresia unui consens general asupra unei interpretari sau situatii.

            Sunt tactici de 2016 si se vede ca nu prea mai are bani tata putin sa investeasca in ei sa le mai rafineze tacticile de manipulare.

            5
    • Au luat și prizonieri (cel puțin unul). E clar că nu a fost doar o operațiune hai să mergem să batem băieții din satul vecin cu parul.

      Deși au fost și din astea – când au mers practic sub focul rachetelor ca să pună steagul pe Insula Șerpilor și să facă poze.

      4
    • @ARO
      Ai auzit de cercetași ?
      Dar de trupe cercetare diversiune ?
      Cam care crezi că e rolul lor ?
      Sa de-a bine la paradă și atât ?
      Culegerea de informații NU o faci cu obuzierul.
      Drona ajuta dar nu e tot.
      Mai trebuie și un FOS să pună bocancul unde drona nu scoate informații.
      Că nu o sa stea rusul cu pancarte pe tranșee scriind ” aici cuib de mitraliere”.
      ” aici punctul de comanda”
      ” centrul transmisiuni aici.” „Discutam pe frecvențele x, y cu aparate balșoi sictir”
      ” aici doarme colonelul Ivan , născut la Moscova ”

      PS.
      Italienii au incursorii de la marina.
      Cea mai mica și specializata unitate specială de recunoaștere diversiune. ( marina )
      Cu cel mai dificil și complex sistem de selecție și antrenament din întreaga armată italiană.
      Candidați 30 ( să zicem ) , brevetați doar 1 sau 2 din 30.
      Aici la parada cu strigătul lor :

      https://youtu.be/mVcYZD7i_Yc

      Sa traduc :
      -Cine sunteți ?
      Pus-casi marini.
      -Cine sunteți ?
      Arditi (adică curajoși ).
      – Și mai ce ?
      Fii de curva. ?

      Cam cu ce crezi că se ocupă ăștia in zone de lupta ?

      14
    • Cele mai noi stiri sunt din noiembrie.Barajul este avariat dar in picioare. ” On 11 November, a large explosion occurred on the dam, shown on CCTV footage. The road and rail sections were destroyed, but the dam itself was mostly undamaged. ” Pe malul vestic sunt ucrainienii si pe cel estic rusii. Cum lungimea lui este de 3.273 metri nu pot sa isi trimita bezele cu AKM. Doar cu artileria

    • 1. nu trimite nimeni contractori pregatiti asa la „oha” sa vada ce mai fac vecinii de peste apa, ca poate pica ceva si o pun de o harjoneala sa omoare 12 aburiti de matrafox si inghetati de frig.
      2. aia nu au ajuns acolo sa vada ceva ca in ziua de azi la 5 km poti face asta cu o drona de 200 euro luata de pe Ali.
      3. nu au ajuns acolo sa bubuie un centru de comanda de peste apa, pentru asta trageau un Excalibur sau o drona kamikaze.
      Baietii aia au facut un raid de extractie, tinta lor a fost acel 1 prizonier iar la plecare au lasat locul vraiste.
      Ori a fost un agent propriu ce detinea informatii vitale si trebuia extras, ori era un personaj cheie al rusilor care detinea informatii valoroase.

      16
  5. Zic, nu dau cu parul: dacă-i lași neocupați pe amicii de pe malul sudic transferă rezervele unde arde, sau se gândesc să sară ei capra, peste gârlă. Mai mult, trebuie să demonstrezi și că ai capacitatea de a debarca, dacă chiar îți pui mintea. motiv pentru bunii amici să țină și mai multe forțe imobilizate, în spatele gârlei. Deci, se justifică să-i ții chiar foarte ocupați, pentru că altfel o să fie jale.

    12
  6. Iar, pe de altă parte cei de pe malus sudic pentru ca să-și mențină rezervele trebuie să le aprovizioneze, ori atât timp cât comunicațiile lor sunt în bătaia artileriei proprii, se cheamă că ai șanse suplimentare să mai trimiți ceva la fier vechi, de la vecini, aerisindu-le parcul din dotare. Cum s-ar zice, pentru câteva bărcuțem plimbate peste Nipru profitul iese cbinișor pe plus, ceea ce nu e rău. Părerea mea ….

    2
  7. Cred ca scopul a fost pe langa ce au enumerat colegii mai sus (distrugeri, capturi de documente si prizonieri, subminare moral, culegere de informatii privind dispozitivul etc) sa le arate ca pot face asa ceva, oricand. Si sa-i forteze sa aduca rezerve in zona, din alte zone unde rusii ataca.
    Coroborat cu faptul ca in curand vor primi GLSDB care bat pana la 150 de km, asta ii va pune pe ganduri pe muscali.

    10
  8. 1. Verifici dacă e viabila ofensiva spre Crimea peste Nipru.
    2. În orice caz arăți pisica rusului și îl obligi sa tina forte semnificative în zona.

    8
  9. ATACMS -uri sa primească Ucraina, și dup-aia chiar se schimba balanta de forțe. Alea ar fi al doilea Game changer al războiului, după Himars-urile ” mici”. Cu rachetele alea ar matura cel puțin Crimeea, asta dacă unchiul Sam nu le da voie sa lovească chiar în Rusia. Tot ce e ocupat la Sud de Nipru și Herson ar rămâne efectiv complet izolat de mama Rusia. Și atunci probabil bărcuțe astea rapide își vor trai momentul lor de glorie – cel al fortarii Niprului spre Sud.

    12
    • Pân la ATACMS-uri, vor face treabă bună și GLSDB-urile. Pe ucraineni îi interesează mai mult range-ul acum decât fire power.

      1
  10. Acțiune/diversiune ca la carte împotriva unității rusești! Când ai ca scop un OM artileria e inutilă. Spre finalul bubuielii, artileria, îți poate acoperi retragerea.
    Părere personală:
    Scopurile secundare au fost distrugerea punctului de comandă și posibila anihilare a unor forțe vii importante(ofițeri superiori, grupă de tehnicieni care operează ceva echipamente speciale sau poate chiar o grupă spetznaz).
    Cred că scopul principal a fost recuperarea „prizonierului”! Ori era un ucrainian infiltrat ori un rus „prieten” ce livra informații..ambii in pericol de a fi prinși de ruși.
    Altfel nu îmi explic folosirea FOS în condițiile în care rușii aveau malul plin de santinele.

    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *