Buletin naval: licitația bateriilor de coastă pare să continue

Avem buget, s-ar părea… 🙂 Prin urmare, Gabriel Leș dixit:

„S-a suspendat procedura din lipsa unor avize de securitate a celor care au ofertat. Astăzi mi s-a spus că într-o săptămână sau zece zile firmele au comunicat că vor avea acele avize. Procedura se va relua în sensul că probabil se va atribui către unul dintre cei doi competitori.”

Trecând peste scuza… aș vrea să nu mă pronunț asupra ei, o dată cu această veste excelentă în sine aflăm și că avem doi competitori, aceștia nefiind însă nominalizați.

Pariul meu merge către Boeing cu a sa Harpoon și către MBDA cu a sa Exocet.

Aș spune că sunt șanse mici pentru Diehl & Saab cu RBS și Raytheon & Kongsberg cu Naval Strike Missile (NSM) întrucât niciunul dintre competitorii rămași în cursă la corvete nu propune vreuna din cele două rachete.

baterii de coasta

Baterie de coastă Harpoon

N-ar trebui să excludem însă un ”accident” pe model polonez astfel încât să avem rachete diferite pe nave și la bateriile de coastă. Totuși nu cred, mai ales că în funcție de cine câștigă licitația bateriilor de coastă s-ar putea invoca argumentul Spike. Din nou.

Dar într-o țară în care logica s-a predat probabil la cârciuma satului, nimic nu este exclus sau ilogic…

Important e că vom avea baterii de coastă, chiar și SMFN s-a pregătit pentru asta, relativ recent fiind înființat Divizionul 508 rachete de coastă.

Duamne-ajută!

Sursa: Hotnews

Nicolae Hariuc

P.S. Mulțumirile zilei pentru vestea bună merg către anonimus.

57 de comentarii:

  1. Pacat, speram la NSM, singura racheta de generatia V …:(

  2. Amiralul Cannabis

    Intreb si eu pentru un prieten: desigur ca operarea a doua tipuri de racheta antinava, unul instalat pe sol si celalat pe nave multiplica problemele de tot felul: training, proceduri, tactici, etc. Pe de alta parte ne-am putea gandi si ca inamicul potential (care o fi ala?) trebuie sa isi creeze doua seturi diferite de tactici pentru neutralizarea rachetelor antinava romanesti. Ce sa ii spun prietenului?

    • Rachetele comune sint un avantaj daca pot fi instalate cu canistra cu tot in oricare din cele doua medii de operare (camion si nava).

      Altfel, doua tipuri de sisteme de ghidare sint un avantaj.

      As vrea NSM.

    • Fara suparare, povestile cu trelingu diferit si restu sunt povesti psdiste asa că trebuie privite cu o mare circumspecție
      Am inteles ca, pe acelasi model de gândire, nu are rost să iei avioane F16 noi ca avem mlu si ar fi complicată întreținerea; la fel, pt. F15 C/D sau mai noi nu ar fi bune ca ar avea alte motoare si alte echipamente ca mlu
      Tot asa nu are rost EF/T ca iarasi iti da cu virgula întreținerea
      Io stiam ca armata nu trebuie sa faca profit

      Mai oameni buni înzestrarea se face/sau ar trebui sa se faca având în vedere o strategie/o analiză a capacității de ripostă fata de mijloacele de lupta ale potențialului inamic
      Altfel luam niste echipamente pt parada de 1 decembrie
      Ori armata, oricâte incredere ar avea populatia in minciunile de la propatria, presupune existenta unor planuri detaliate asupra cum răspunzi la un potential atac/provocare a inamicului si ulterior la un atac adevarat

  3. Daca as fi sa pun si eu un pariu, banii mei ar merge catre Diehl/Saab cu RBS 15Mk 3 si Boeing cu Harpoon Block 2/Kongsberg/Raytheon cu NSM…
    Asa cum spuneam, incurand…

    • Pai nu erau 2? Lumina vrem.

    • Se vor putea pune rachete noi anti-nava, de tipul celor care se vor achizitiona pt viitoarele 4 corvete noi ale FNRo si pt bateriile de costa, si pe fregata Marasesti, pe cele 3 vedete purtatoare de rachete clasa Trantul 1 si pe cele 2 corvete Tetal 2? Pe Tetal 2 unde se vor pune rachetele AN, daca se vor pune, asta se va vedea. Plus ca navelor FNRo din clasele amintite mai sus le-ar trebui si rachete AA. Dar asta este alta discutie.

  4. Salut. Sa dea Domnul sa fie adevarat cred ca suntem satui de sperante desarte.

  5. Eu as merge pe Harpoon, si naval si terestru.
    Europenii nu investesc nimic in securitatea Romaniei.
    Nici un militar in Ro, nici o unitate, nici un avion…

    Cred ca americanii vor primi multe contracte de armament. Din cauza investitiilor pe care acestia le-au facut in Romania.

  6. Iaca si turela Pirahna 5, Les dixit:”Turelele care se pun pe acest produs, conform HG-ului când această procedură a pornit, la fel ca și foarte multe subansamble ale acestui produs care este foarte complex, s-a cerut să fie produsă în România. Acele turele la primele teste care au fost făcute în prezența specialiștilor și tehnicienilor nu au trecut testările, urmează să se facă o altă testare”.
    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22986395-dotarea-armatei-transportoare-blindate-piranha-5-intarzie-turela-transportorului-nu-trecut-primele-teste-ministrul-apararii.htm

    Agilis mort si el:”„Ceea ce pot să vă spun foarte sigur este că în acest an această a doua etapă de înzestrare cu transportor amfibiu nu va porni”.
    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22986856-dotarea-armatei-nou-transportor-amfibiu-blindat-dezvoltat-moreni-nu-incepe-acest-licitatie-acolo.htm

    • Sunt curios cum va decurge cautarea de Leoparzi dupa punerea pe margine a celor de la Rheinmetall. Te pomenesti ca ne pricopsim cu Abrams. Bolta instelata (cu 50 stele) de deasupra noastra s-ar putea sa induca in sfarsit un suflu nou ?

    • Herr Von Renn Weg

      Nu-i nimic daca nu a iesit bine… testam turela aia pana ies rezultatele conforme! Ca la tragerea la sorti a completurilor de 5 judecatori… tui mama ei de turela!

  7. un avantaj ar fi cu astea de coasta ca poti sa le iei cu macaraua de pe uscat si le muti pe nave de patrulare sau pe corvetele vechi (tarantulele) fara nicio problema. Sunt platforme mobile si schimbabile.

    asa ca ar trebui sa faca invers daca vor comonalitate – racheta care castiga la coasta sa fie pusa si pe corvete, ar fi mult mai simplu.

    intr-adevar, poate fi un avantaj tactic sa ai de mai multe feluri (infrarosu si radar), pentru ca cer contramasuri complet diferite, insa ai si un dezavantaj logistic si de pret.

    astia de la marina ar trebui sa stie pana acum ce vor, care e cea mai buna racheta si care sunt tacticile de aparare si ce se potriveste cel mai bine la ele.

    teoretic ar trebui, data fiind inferioritatea numerica in care ne aflam, sa acem o superioritate tehnica prin care sa mai compensam.

    • pai de fapt s-ar putea sa fie 3 tipuri de rachete antinava in inzestrarea noastra, sau chiar 4, ca mai avem si aviatia (F-16) si elicopterele (poate H215M/ Puma Naval cu noi motoare?).

      • Da, pot fi multiple tipuri.

        F-16 cere Harpoon, care poate ajunge si pe corvete daca castiga Damen. Insa Harpoon sunt foarte depasite, unless vin astia de la Boeing cu o varianta noua – am fi si noi client de lansare pentru ceva.

        A propos, o sa vedem ce iese la evaluarea corvetelor – preturile alea care s-au publicat nu inseamna nimic, pentru ca ofertele comerciale trebuie standardizate. De obicei au foarte multe chichite.

        Si trebuie sa evalueze toate criteriile. De ex. francezii pot sa fie cei mai ieftini, daca e sa ne luam dupa Newsweek, dar poate nu indeplinesc toate conditiile, de ex. livrarea primei nave in termenul stabilit sau vreo alta conditie si atunci nu sunt nici macar luati in calcul.

        Vom vedea ce va iesi. De fapt, vorbind de rachete care iei cateva zeci care apoi stau in rezerva 5 ani pana la revizie, poti sa iti iei de diverse tipuri – poate chiar ar fi indicat, pentru ca complica apararea – numai sa ai din ce sa le lansezi.

        • Harpoon BlockII+ si NG sunt chiar noi (2015).

          • Block II+ (extended range) nu a fost vanduta nimanui. Deci noi am fi clientul de lansare, ceea ce spuneam si eu.

            Versiunea veche, Block II, are o raza prea scurta fata de rachetele moderne.

            Teoretic ar trebui sa vedem o competitie intre Saab cu Mk4 si Boeing cu ER, rachetele cu raza de peste 300km.

            Probabil la asta se referea ministrul cand a zis doi competitori.

  8. Patriot merge, Himars merge, F-16 tinde catre Bl.70, nici nu are cum altfel. P5 isi va vindeca bolile tineretii..
    Astept anuntul privind semnarea contractului pt o escadrila de F-16 Bl.70/72.. 🙂

    • Dar pt cele 36 F16,configuratie V de ar fi,pretul ar sari de 4 mld € oare,totusi e un contract marisor pt 36 ,adica total cu training,logistica plus niste rachete….
      Intrebarea mea ar fi pe cati ani e plata,4-5 ,mai mult?

  9. Ok, suna bine! Si cu „curvetele” cum ramane pana la urma? Se anuleaza de tot si se reia sau merg pe mana Damen?

  10. De ce Harpoon sau Exocet sau whatever si nu noua AGM-158 JASSM-ER/AGM-158C LRASM? O racheta mai noua, mai stealth, cu raza mare, etc. Harpoon/Exocet e destul de vechi.

    • pentru ca iei ce ti s-a oferit si ce se incadreaza in criteriile pe care tu le-ai stabilit (tu = MApN)! De-aia!

    • LRASM este in LRIP, ceea ce inseamna ca doar USAF si USNavy o pot cumpara, plus ca e de cel putin 2 ori mai scumpa decat concurenta (probabil merita pretul).
      Pe viitor, ar fi interesant de cerut un RFP de la Lockheed, poate dupa LRIP pretul va mai scade.

      • Se pare ca Harpoon NG (2+ ER) e mai scumpa decat LRASM!

        • In 2019 se cumpara 37 de LRASM, cu un pret mediu de ~3.4 milioane $ bucata, conform FY2019_Weapons.pdf. Sursa pentru pretul Harpoon NG?

          • Pretul LRASM in LRIP este mare.
            Intr-un articol despre viitoarea racheta anti-nava a Royal Navy UK se afirma ca LRASM va fi mai ieftina cu ceva decat Harpoon NG, lucru care m-a mirat si pe mine ca si pretul de $1,2m/NG:

            https://www.naval-technology.com/features/featuresecuring-the-royal-navys-future-firepower-5805889/

            Harpoon NG nu stiu sa fi fost vandute cuiva. Ca si referinta ar fi oferta facuta Finlandei:

            https://thedefensepost.com/2018/02/06/us-finland-sale-harpoon-missiles-essm-missiles/

            https://www.dsca.mil/major-arms-sales/finland-rgm-84q-4-harpoon-block-ii-er-grade-b-surface-launched-missiles-and-rgm-84l

            Ar veni $434m pt. 100 NG, 12 B2+, 8 rachete exercitii (4+4) si 4 kituri upgrade. Grosier da cam $3,87m/racheta.

            • nu se poate vorbi un pret pe racheta ci de un pret per program.

              altfel, daca cumperi una bucata racheta care trebuie integrata nu stiu unde te trezesti ca vine la un pret de 100 de milioane, ca ai tot NRE si overhead-ul pe ea.

              asa ca nu stii cat costa o racheta pana cand nu ceri oferta, pentru ca fiecare program are caracteristicile lui.

              de ex. poti sa ai noroc si sa-ti dea aia racheta la un pret de cost marginal, daca tocmai au mai primit o comanda masiva din alta parte. Sau dimpotriva, sa o faca aia doar pentru tine si atunci sa se incarce foarte multe costuri pe capul tau.

              • In cazul ofertei pt. Finlanda lucrurile sunt destul de clare:
                – $434m rachete (lista pe link-ul dsca.mil).
                – $188m alte echipamente si servicii (lista pe link-ul dsca.mil).

                Pretul nu este 100% exact pentru ca am considerat ca 12 Harpoon B2+
                + 4 rachete NG de exercitiu + 4 rachete B2+ de exercitiu + 4 kituri upgrade fac cam cat 12 Harpoon NG. Pretul per racheta Harpoon NG e undeva intre $3,650m si $3,875m

                Probabil ca se mai putea negocia la pret insa Gabriel, oferta israelienilor de la IAI, a fost cu 40% mai redusa si a pulverizat competitia.

                • Finlanda lua un anumit nr. de rachete. Depinde cate luam. Probabil vorbim si la noi de un numar similar si o singura achizitie de rachete, pentru coasta, corvete si F-16, sau poate doua achizitii daca sunt rachete diferite la marina si la aviatie.

                  Contractul de corvete nu include nicio racheta, armamentul e separat, deci corvetele se vor dota probabil cu cea care castiga la coasta.

                  Inclin sa cred ca la coasta vor impune un minim de 300 km si va fi o competitie intre Boeing si Saab/Diehl cu ultimele lor versiuni de racheta – s-a scapat ministrul ca ar fi vorba de 2 competitori – iar acum sunt 4. Singurul fel in care ar ramane 2 ar fi daca raza celorlalti 2 nu e suficienta si pleaca din competitie.

    • poate ptr. ca se pot lansa doar din aer si in viitor(lrasm) din mk-41 de pe nave. nu am auzit de mk41 montat pe camioane ptr. baterii de coasta.chiar nu inteleg de unde obsesia asta cu rachete anti-nava cu aproape 1000km raza de actiune .de la constanta la batumi sunt 1150km.despre ce vorbim?

  11. gowind-urile malaeziene au nsm pe ele.italienii au spus in privinta corvetelor ca pot integra pe ele orice armament doreste clientul.nu cred ca este asa o inginerie genetica sa integrezi un anumit tip de racheta in cms-ul unei nave.

  12. Harpoon aș zice. Dacă e să fie. Dar mai vedem. Eu zic ca suntem in stand by anul ăsta și la corvete și la baterii de coastă.

  13. Nu inteleg de ce sunt „doi competitori”. Parca erau 4. Ceilalti doi s-au retras? Sau domnul Les tocmai a oferit motiv de contestare a licitatiei

  14. Eu sper sa castige Electromecanica. Sau o noua asociere (si mai bine). Chit ca e Marte…

    • ce sa produca electromecanica? cu cine(mai au vreo 60 de angajati)?si cu ce(cele mai noi utilaje au venit acum 1/4 de secol)?

      • Nu cunosc dotarea celor de la EM. Nici numarul angajatolor sau nivelul lor. Desi am trecut pe langa ei de sute de ori.

        Dar cred ca daca dupa multi ani in sfarsit armata noastra vrea sa cumpere rachete ar fi un esec daca nu ar beneficia si economia noastra. Daca nu acum, atunci cand?

        Presupun ca astfel de firme au avut o agonie lunga, un chin intins peste ani. Singura chestia care ar scuza sau justifica asa ceva este ca au supravietuit cumva pentru a ajunge in viata pana la momentul cand Mapn in sfarsit cumpara. In cazul asta rachete. Adica acum.

        Altfel mi-e indiferent daca e EM, sau altcineva, sau o firma noua care acum are 0 angajati si trecbuie sa o ia de la 0.

  15. MiM 104 Patriot parca e facut de Raytheon nu ,parca in contract au promis ca integreaza din productie in Romania parca la Aerostar ,la bateriile de coasta sunt niste conditii care cam bat inspre zona asta ,daca un producator de rachete deja produce subamsamble in Romania ,cam are un avantaj serios la dotarea din cadrul programului SIML ,oare Raytheon face si rachete antinava cu lansare terestra?

    • La integrarea Patriot in Romania noi o sa deschidem cutiile de transport (alea de lemn) si vom scoate tinichelele din talas.

        • Mda, probabil o sa facem niscai fieratanii sudate gen „antenna mast”, suporturile pentru cabluri si locul de fumat pentru operatori.

          • avand in vedere ca Raytheon produce cam toate tipurile de rachete care pot fi integrate pe platformele pe care Romania doreste sa le achizitioneze ,de ce oare nu se aprofundeaza o colaborare stransa incluzand transfer de tehnologie ,adica cumperi 36 de avioane ,4 corvete .7 baterii de rachete AA ,nu stiu cate baterii de coasta ,modernizezi 3 fregate ,cumperi elicoptere de atac ,toate astea au nevoie de armament atat pt aplicatii cat si pt o eventuala lupta ,dar trebuie pt asta gandire strategica nu cate un pansament cand e urgenta foarte mare

    • NSM-ul este in portofoliul asocierii raytheon-kongsberg.

    • Oameni buni, treziti-va! Pentru cateva sute de rachete PAtriot sau cateva zeci de rachete antinava, nu-ti integreaza nimeni nimic ca si productie aici.
      In plus, si daca e sa cumparam de 10 ori cantitatile astea, ca sa poti produce ceva local trebuie SA PLATEST LICENTA DE PRODUCERE A BUNULUI RESPECTIV sau sa ceri OFFSET! Poti cel mult sa produci niste componente cu importanta si valoare adaugata mici, care nu-ti recupereaza mare lucru din suma platita la achizitie!

      Ca sa produci ceva aici, trebuie sa platesti licenta sau sa contribui la cercetare cu cota parte (cum cer nemtii pentru Agilis sau cum fac natiunile contributoare la F-35). La Piranda 5 vom produce cel mult niste subansamble, eventual vom fi lasati sa participam la asamblarea finala a carcasei si unor kit-uri.

  16. industria militara(cu cateva exceptii-aerostar,tohani) tinde spre minus infinit.vezi contractul cu gdels.sa o iei de la zero e greu al dracu.decat daca vrei sa montezi niste kituri(un fel de lego).elmec-ul pana a reusit sa realizeze cap-coada niste antichitati de rachete sovietice”(a-90,a-91,a-921,ca-94,ca-95) s-a chinuit vreo 10 ani(plus inca pe atata cat si-au facut mana cu mentenanta la volhov si kub).chiar daca reusesc sa integreze ceva,firma producatoare isi va pastra monopolul componentelor vitale si ramanem la fel de dependenti de ei ca si cand le-am importa „la cheie”.

  17. Eu cred totusi ca esti prea vehement. Daca vorbim doar din punctul de vedere al industriei, cred ca ai o critica indreptatita, corecta dar exagerata.

    Industria locala (pe care chiar nu o laud si nici nu am vreo parere prea buna despre ea) este intr-o pozitie normala: pe plan intern nu aveau client (pentru ca Mapn nu a cumparat mai nimic de mult timp) iar [pentru export sunt neatractivi pentru ca au facut produse similare cu ale altora, si care intre timp s-au cam perimat moral.

    Statul a gestionat (si inca o face) capacitati de productie armament, a ingropat fonduri acolo ca sa pastreze aceasta capabilitate de a produce si apoi s-a dus sa cumpere din alta parte,

    Asta e prostie. Fie renunta la ingroparea banilor pentru asigurarea nor capacitati de productie care pur si simplu nu-i trebuie (si lasa privatii sa faca ce stiu mai bine) , fie foloseste aceste fabrici pentru a-si face ce crede ca are nevoie. SUnt convins ca cei din fabricile de stat (Romarm?) sunt anacronici,,, dar ce sansa au avut? Daca era Jobs la EM avea vreo sansa sa faca ceva?.

    |Nu ma pricep la tehnica militara dar am cunostinte temeinice despre industie (zic eu). Nu inteleg de ce crezi ca asamblarea este asa de rea. Asamblarea are plusuri si minusuri. Dupa serivicii este urmatoarea cea mai valoroasa activitate, Are valoare adaugata foarte mare (pentru ca aici se pun impreuna componentele „ieftine” pentru a crea un produs „scump”) si de aici avantajele financiare cele mai mari. |Necesita cea mai inalta calificare a resursei umane, Nu pare asa la prima vedere dar producerea de componente necesita operarea unor masini specializate pe cand asamblarea cere cunostinte generale avansate, cunostine atat despre amonte (componente) cat si aval (produs final). Asamblarea inglobeaza cea mai mare manopera indirecta (macar fie si pentru partea de testare finala si validare). Asamblarea are cea mai mica |hemoragie|| externa de fonduri (adica banii isi continua circuitul in tara, pe cand in cazul componentelor „avansate tehnologic” ei se muta indirect peste hotare prin amortizare (practic prin plata amortizarii utilajelor speciale sau prin plata esalonata a finantarii). Asamblarea are nevoie de cea mai mica imobilizare de capital autohton.

    Are multe neajunsuri, dar asamblarea nu e chiar de lepadat.

  18. Se pune atat accent in discutii pe logistica de parca ar urma sa achizitionam zeci de baterii de coasta, zeci de corvete si fregate si sute sau mii de rachete. Cand colo noi o sa cumparam un numar de rachete pentru numararea carora ne ajung degetele de la maini, hai si alea de la picioare. Despre training ce sa mai zic, nu stiu cat vor avea in comun unitatile de pe mal comparativ cu cele imbarcate (ca material de studiu).
    Dupa mintea mea as merge cu un sitem dual: NSM pe nave si RBS 15 Mk IV, Exocet sau Harpoon pe mal.

  19. La capitolul vise umede: pe langa rachetele anti-nava vestice gem Harpoon, Exocet, RBS 15, NSM – am putea incerca un transfer tehnologic cu ucrainieni pentru Neptun. Probabil ca nu este state of the art, dar daca ar fi ieftina si am integra-o in industria noastra, am putea sa dam dupa navele inamice, de exemplu cu 5 Neptun si un Harpoon si marim sansele Harpoon-ului de a lovi tinta. Are vreo logica?

  20. Per ansamblu cred ca trebuie sa avem o bază cât mai comuna in materie de rachete ( nu ma pricep la ele) însă cred că în caz de păruială Ar sa o flexibilitate mai mare unităților. Daca ti-ai distrus stocul dintr-o locație încă mai poti împrumuta de la alte unități ( este alb ca daca o sa avem rachete cât sa le numărăm pe degete de la mâini și picioare cum zicea cineva mai sus, nu avem nevoie de depozite, le tinem direct pe unități:)… camioane si ce nave mai avem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *