Romania Military

Cernăuți: A fost sau n-a fost?

La Cernăuți trăiește una dintre cele mai importante comunități românești din Ucraina. Ca să își apere interesele, românii din Ucraina l-au votat pe Ianukovici. Acum ei au coborat însă în stradă împotriva unui regim corupt. Speră ca schimbările să ajunga și la Cernăuți. O poveste cu visători și profitori de Laurențiu Diaconu-Colintineanu.

Sunt unele momente în care palma mamei atinge cu duioșie chipul fiului ei, dar ochii îi sunt deseori ațintiți către fotografia de pe peretele acoperit cu o pânză neagră. Oleksandr Șerbakov zâmbește în fotografie. În spatele său se văd sutele de mii de manifestanți din Euromaidan. În sicriul lui Șerbakov nu e loc pentru toate florile aduse în ziua de sâmbătă (22 februarie) de cei circa 1500 de cernăuțeni veniți să aducă un omagiu eroului revoltei ucrainene, așa că o doamnă în vârstă le strânge aproape ca pe bandă rulantă. Bărbatul a fost împușcat joi, 20 februarie în ciocnirile violente de la Kiev.

Cortegiu funerar pentru eroul din Cernauti

În colțul foaierului din Palatul Culturii Evreiești, soția lui Șerbakov mulțumește din priviri fiecărui trecător. Sâmbătă, oamenii din Cernăuți nu mai sunt simpli locuitori ai orașului, ci o mare familie. Bărbații pun în sicriu câte o bancnotă, fiecare cât poate. E o poliță de asigurare de viață pe care Șerbakov nu a încheiat-o înainte să plece la Kiev ca să lupte pentru libertatea tuturor ucrainenilor. Dar cernăuțenii se simt acum obligați să onoreze acest contract nescris. Soția lui Șerbakov se apropie de trupul soțului ei. În colțul încăperii rămân neclintiți cei doi copii. Se uită cu drag la chipul neînsuflețit al lui Oleksandr și își pierde degetele prin părul lui. Avea 48 de ani.

Povestea lui Șerbakov, deși e singura victimă locală a revoltei ucrainene, e, în ansamblul ei, una tipică pentru Cernăuți. Străzile orașului sunt liniștite, atmosfera e calmă. Singurele semne ale unei răscoale sunt geamurile lipsă de la intrarea în Administrația Regională de Stat. În rest, în Cernăuți nu s-a întâmplat mai nimic violent. Aici, criza economică nu se simte la fel de acut precum în alte zone ale Ucrainei, iar populația este mai tolerantă decât media datorită istoriei regiunii și a diferitelor influențe. Ceea nu înseamnă că cernăuțenii nu au făcut nimic, ci doar că nu prea au făcut la ei acasă. Partea cea mai activă a protestatarilor din Cernăuți a plecat direct la Kiev. Circa 2000 de locuitori ai orașului au participat la rezistența din Euromaidan, au luptat pe baricade și au contribuit la detronarea regimului Ianukovici. Anunțul conform căruia Rada de la Kiev a votat suspendarea lui Viktor Ianukovici a venit chiar în după-amiaza de sâmbătă, în timpul priveghiului lui Șerbakov.

 

Autocare cu voluntari și demisia guvernatorului

Prima reacție a locuitorilor din Cernăuți a avut loc imediat după data de 29 noiembrie, când trupele Berkut reprimau violent manifestația studenților din Kiev. Circa 5000 de oameni au demonstrat la Cernăuți împotriva regimului Ianukovici. Au fost organizate autocare cu voluntari pentru Euromaidan, oamenii au donat bani, sânge și diferite obiecte pentru a susține protestele din capitală.

Următoarea reacție a venit după 16 ianuarie când Rada de la Kiev a votat legile de interzicere a manifestațiilor care încălcau o sumedenie de drepturi fundamentale ale populației. Pe 25 ianuarie, cernăuțenii, circa 3000, luau cu asalt sediul Administrației Regionale de Stat și îl forțau pe guvernatorul Mihail Papiev să părăsească instituția. Papiev a refuzat să demisioneze și a cerut ieșirea în siguranță a tuturor angajaților. S-a format așa numitul Comitet Popular, care este acum organ consultativ pentru autoritățile statului în deciziile ce privesc orașul. Funcționarii Administrației s-au întors la lucru a doua zi după ce protestatarii au promis securitatea lor. Papiev era excepția. Ulterior a demisionat la presiunea străzii.

Odata cu deteriorarea gravă a situației de la Kiev, miercurea trecută a existat un moment din seria „Armata e cu noi”. Comandantul trupelor de elită Berkut din Cernăuți a semnat un acord cu Comitetul Popular prin care se angaja să nu respecte niciun „ordin criminal” al regimului Ianukovici și a trecut de partea protestatarilor. În ciuda romantismului aparent, decizia a fost una de supraviețuire. Trei mii de cernăuțeni erau în stradă. Unitățile Berkut numărau 42 de membri din care jumătate fuseseră deja trimiși la Kiev.

Joi a demisionat primarul interimar al orașului, care nu fusese ales, ci numit în funcție la ordinul lui Viktor Ianukovici. Cernăuțiul a fost, de altfel, începutul unei campanii naționale care a vizat 40 de orașe ucrainene. Unde primarul ales nu era membru al Partidului Regiunilor, acesta era demis prin vot ilegal de Consiliul Regional, iar în locul său venea o persoană loială regimului. Așa a fost cazul și la Kiev, de exemplu. Cum alegerile locale sunt stabilite de Parlament, interimatul putea dura sine die. Vineri a fost demis și președintele Consiliului Regional.

 

Românii au votat cu Ianukovici, dar protestează în Euromaidan

Astăzi, în Cernăuți e liniște. Dar liniștea ascunde ape tulburi în care fiecare face ce vrea. Viața orașului și a regiunii e, de fapt, o anarhie tacită. Nimeni nu știe cine reprezintă autoritatea, iar eșalonul al doilea al instituțiilor statului opresiv este acum la conducere. E unul din motivele pentru care un tânăr participant la asaltul asupra Administrației de Stat îmi spune că el nu simte nimic. E duminică (23 februarie) și pe internet circulă imagini din reședința lui Viktor Ianukovici. Fostul președinte a fugit și nu e de găsit. În schimb, ucrainenii văd fotografii cu jilțul ridicol care îi servea drept closet. Tânărul îmi spune încruntat că Ianukovici e un dobitoc și apoi izbucnește în lacrimi. Privirea îi fuge către sicriul lui Oleksandr Șerbakov care e depus în piața centrală din Cernăuți, lângă soclul statuii lui Taras Șevcenko.

Între trei și patru mii de persoane s-au strâns să îi aducă un omagiu eroului lor. Două corturi cu steaguri ale formațiunii naționaliste Svoboda mai aduc aminte de puținele manifestații din Cernăuți, iar vis-a-vis de statuie se vede o firmă albastră pe care scrie „People Net”. Exact asta e aici, o adunătură de tineri, bătrâni, părinți care își dojenesc copiii plictisiți, preoți ortodocși ce oficiază o slujbă pentru un erou evreu care și-a dat viața pentru libertate. Pe o ploaie mocănească boxele mari răsună cu cântece patriotice. Au venit colegi de luptă din Euromaidan, veterani ai războiului din Afganistan (al URSS) și mascații de la protestele din Cernăuți care încă se mai tem să nu fie recunoscuți. Undeva în depărtare se vede steagul României.

Regiunea Cernăuți are circa 120.000 de etnici români. Toată Ucraina numără aproximativ 410.000 conform datelor de la ultimul recensământ din 2001. Mai multe surse independente afirmă că, cel puțin în regiunea Cernăuți, peste jumătate dintre români au votat la ultimele alegeri cu Partidul Regiunilor condus de fostul președinte Ianukovici. Asta nu înseamnă că români nu au participat la proteste sau că nu s-au dus la Kiev pe baricade. Pe unii dintre ei i-am întâlnit în decembrie pe Maidan.

Explicația pentru votul comunității românești este una simplă: Partidul Regiunilor a promis în campania electorală introducerea unei legi care conferă limbii materne a unei etnii statutul de limbă oficială în regiune dacă ponderea minorității depășește 10%. Zis și făcut, legea chiar a intrat în vigoare. Duminică, 23 februarie, ea a fost anulată de noua putere de la Kiev. Pe românii de aici însă, această anulare nu îi sperie deloc. Pentru ei nu se schimbă nimic pentru că niciunul dintre ei nu a văzut vreodată un act oficial în limba română. Numărul funcționarilor care vorbesc românește nu a crescut, iar pentru lipsa de aplicare a legii a fost invocată mereu lipsa banilor.

 

Limbi regionale și ucrainizare tacită

Această lege a limbilor regionale a fost, pentru români, un simplu act declarativ de campanie și o modalitate de a atrage voturi. De fapt, documentul era croit special pentru minoritatea rusă și limba rusă, un dar făcut rusofonilor din estul Ucrainei, bazinul electoral al fostului șef de stat. Românii și limba lor nu au fost niciodată o miză reală, ci un efect colateral al unui proiect rusesc, la fel cum este cazul anulării acestei legi acum. În rest, legile care reglementează școlile în limba română, plăcuțele bilingve și alte asemenea măsuri pentru minoritatea română rămân în vigoare. Există ziare românești, emisiuni de televiziune în română. În 1991 existau 89 de școli cu predare în limba română, astăzi există 70. Tendința este într-adevăr îngrijorătoare, dar nicidecum una nouă. Politica statului ucrainean, indiferent de culoarea puterii a fost una de ucrainizare tacită prin influențarea părinților și convingerea lor că limba română nu este una de viitor. Desființarea școlilor de-a lungul anilor a fost făcută sub acoperirea unor cereri din partea părinților, iar comunitatea românească în ansamblul ei nu a protestat.

 

Popularitatea Partidului Regiunilor în zona Cernăuți mai poate fi explicată și prin acțiunile bisericilor ortodoxe din comunitățile românești care se subordonează Patriarhiei Moscovei. În schimbul finanțării preferențiale de la buget, preoții au făcut campanie electorală pentru Ianukovici în predicile pe care le țineau. La acestea se mai adaugă însă și un personaj politic controversat.

Ion Popescu spune ca este reprezentantul comunităților românești din Ucraina în Rada de la Kiev. Și-a început carierea în 1994 când era ales deputat la Kiev în circumscripțiile cu puternică prezență românească. Din cauza lipsei de rezultate, Popescu nu a mai fost ales în 1998, dar a rămas fidel regimului în diferite funcții până când a primit poziția 177 pe listele electorale ale Partidului Regiunilor în 2008. Deputatul, prezent și astăzi în Rada, a fost o lungă perioadă reprezentant al Ucrainei în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei unde principala sarcină era de a apăra imaginea administrației Ianukovici. Astăzi, Popescu a demisionat din partid, dar pe 18 februarie era pe scena Antimaidanului – un protest pro-Ianukovici organizat în parcul Marinski din Kiev. Ion Popescu a dus o campanie puternică pentru Partidul Regiunilor în zona Cernăuți, iar la ultimele alegeri a semnat un acord de susținere cu Consiliul Inter-Regional al Comunităților Românești din Ucraina.

 

O comunitate divizată

În ciuda existenței acestui Consiliu, comunitatea românească din Ucraina, mai precis liderii acesteia sunt complet divizați. Există circa 40 de asociații românești și peste jumătate dintre acestea fie nu au activitate, fie sunt formate dintr-un președinte și o ștampilă. De regulă e vorba de același președinte care a ocupat funcția în ultimii 20 de ani. În multe cercuri, acești autoproclamați lideri sunt numiți „patrioți profesioniști”, „bocitori” sau „români de meserie”. Sunt acele personaje care se lamentează pe la autoritățile de la București și acuză asuprirea de către ucraineni pentru a primi bani pentru proiecte. Între așa zișii lideri există dispute aprige pe bani, se formulează acuzații de colaborare cu serviciile secrete sau de tranzacționare în vaste rețele a dosarelor de cetățenie română. Nimeni nu poate exclude posibilitatea ca parte din aceste dispute să fie într-adevăr orchestrate de serviciile secrete ucrainene.

Cert este că unii dintre „românii de meserie” fac un deserviciu comunității românești din Ucraina. Ei sunt cei care inflamează stereotipurile ce accentuează atitudinea circumspectă din partea societății ucrainene față de români. Un exemplu : în cotidianul Adevărul s-a vehiculat recent posibilitatea ca statul român să intervină pentru protecția românilor din Bucovina. Rezultat: jurnalistul care l-a scris are o interdicție de doi ani de intrare în Ucraina. Asemenea gesturi contribuie la alimentarea clișeelor și a războiului informațional declanșat de presa rusească, citată apoi de cea ucraineană. La Kiev, publicarea acelui articol a dus la zvonuri precum „România intră cu tancurile în Ucraina, Rusia va face la fel și Ucraina va fi iarăși teren de război”.

Unii români responsabili au reacționat cu traduceri ale mesajelor de solidaritate venite din România pentru Euromaidan pentru a demonstra că aceasta este atitudinea țării noastre. Grea misiune și-au asumat, mai ales ca mulți români de peste graniță consideră că primesc prea puțin sprijin din partea Bucurestiului. Spre deosebire de Polonia, diplomația românească nu s-a afirmat ca actor regional important.

La Cernăuți, liderii comunitatii românesti au ratat șansa de a mai șterge din clișeele care guvernează relațiile cu populația majoritară prin lipsa unei luări de poziție în favoarea Maidanului. Mai mult, Consiliul Inter-Regional a și semnat așa numita „Declarație de la Bănceni” prin care afirma că românii nu se vor implica în proteste și mișcări de stradă. În realitate, acest organism nu este reprezentativ. Comunitatea românească nu este egală cu suma liderilor autoproclamați, iar multe dintre stereotipurile din relațiile bilaterale româno-ucrainene sunt date, de fapt, de lipsa contactelor între oameni.

Polonezii, care au o minoritate mult mai mică în Ucraina și care au un trecut plin de razboaie cu ucrainenii, au știut să creeze un climat de încredere și să treacă peste povara istoriei comune. Istoria relatiilor româno-ucraineane este mult mai puțin tensionată, dar asta nu ajută prezentul. Relația, în ansamblul ei, este mult sub potențial atât la nivel politic, cât mai ales economic. Sunt două țări vecine care nu au linie directă de zbor între capitalele lor. Există un singur punct de schimb valutar în centrul Kievului care schimbă lei. Și nicio bancă nu lucrează cu moneda țării vecine.

Dar, până la urmă, a fost sau n-a fost revoluție la Cernăuți? Singurul răspuns adevărat e „Este revoluție la Cernăuți așa cum este în toată Ucraina”. Violențele de la Kiev, manifestațiile pașnice de la Cernăuți, mișcările din toate orașele ucrainene reprezintă începutul, revolta inițială. Adevărata revoluție va veni în lunile următoare.

 

Autoorganizarea visătorilor

Revoltele sunt făcute de visători curajoși, iar apoi vine „un dobitoc” și își bate joc de ele. Ucraina are deja mai multe revolte în istoria sa recentă care au fost furate de partide artificiale construite în jurul liderilor lor. De data aceasta însă, ucrainenii sunt deciși să nu mai permită așa ceva. Semnale există deja destule. Noul președinte al Parlamentului ucrainean și președinte interimar al țării, Alexander Turcinov, a crezut că ar fi bine să îi îndemne pe oamenii din Maidan să plece acasă pentru că de acum se ocupă politicienii treburi. Huiduielile Pieței Independenței, urmate de cererea expresă de lustrație totală a tuturor colaboratorilor regimului Ianukovici, i-au dat repede de înțeles lui Turcinov că lucrurile sunt mai complicate de data aceasta.

 

La fel i s-a întâmplat și lui Arseni Yațeniuk, unul din liderii opoziției, când a ignorat interdicția de trecere a coloanelor de mașini în zona aeroportului din Kiev. Gărzile Maidanului au oprit prompt mașinile, iar replica unui tânăr ar trebui să intre în istorie: „Nici nu sunteți încă la putere și deja sunteți aroganți.”

Visători curajoși precum Oleksandr Șerbakov au inițiat revolta în Ucraina și au dărâmat un președinte. De acum înainte, tot visătorii vor veghea la înfăptuirea revoluției și la desființarea unui sistem corupt ce a cuprins întreaga țară. Fiecare va juca un rol. Unii deja și l-au găsit. E cazul comandantului român al Comitetului Revoluționar din raionul Hriboka situat la granița cu România. Cu doar câțiva kilometri înainte punctul de trecere Siret, revoluționarii au construit o baricadă pe șosea pentru a împiedica fuga foștilor oficiali ai regimului.

 

N.A.: La Cernăuți am întâlnit multe persoane care mi-au oferit informații despre fenomenele din regiune. Deși unele dintre ele au fost de acord să fie citate (altele au insistat de la început pe anonimat) am decis să nu dezvălui numele nimănui pentru a nu provoca situații neplăcute niciuneia dintre ele.

Radio France International

 

Un articol de: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu

 

 

Exit mobile version